Sunteți pe pagina 1din 10

Planul lucrării:

1. Chivotul Legii – aspecte etimologice;


2. Chivotul Legii – obiect sacru în Sfânta Sfintelor;
3. Itinerariul istoric al Chivotului;
4. Prefigurarea Sfântului Chivot;
5. Concluzii.

1
CHIVOTUL LEGII

Cuvântul Chivot este tradus prin cutie, casetă, fiind numit şi artoforiu sau
tabernacol, ceea ce are două sensuri, unul actual şi unul vechi, antic, Chivotul Legii
din vremea exodului israeliţilor din Egipt.
În sens actual, Chivotul Legii este o cutie în formă de bisericuţă, făcută din
metal şi păstrată pe Sfânta Masă, având în interior o altă cutie, mai mică, din metal
preţios, în care se păstrează Sfânta Împărtăşanie pentru bolnavi, bătrâni şi copii,
sfinţită în Joia Mare a fiecărui an şi pregătită pentru a fi depusă în Chivot în a treia
zi de Paşte.
Sfântul Ciprian al Cartaginei face câteva menţiuni despre Chivotul Legii încă
din scrierile din secolul al III-lea. În locul chivotului se mai foloseşte, cu acelaşi
scop, o cutiuţă în formă de porumbel, suspendată de bolta baldachinului de deasupra
Sfintei Mese. Cutiuţa este numită chiar porumbel.1
Chivotul aminteşte de vasul (năstrapa de aur) cu mană, care se păstra în
chivotul sau sicriul Legii, din templul Vechiului Testament.
În muzeele publice sau mănăstireşti se păstrează vechi chivote care sunt
adevărate bijuterii de artă.
Chivotul Legii sau sicriul Legii este definit ca o cutie cu capac frumos,
împodobit cu doi heruvimi în basorelief auriţi (cf. Ieşire 25, 10-22) în care se păstrau
Tablele Legii, adică Tablele cu Decalogul, toiagul lui Aaron şi, după aşezarea în
Canaan, tot aici s-a pus şi năstrapa (vasul) cu mană (hrana dată de Dumnezeu
evreilor în pustie), în amintirea exodului şi a grijii lui Dumnezeu faţă de poporul lui
Israel.
Chivotul Legii era cel mai important obiect de cult din Cortul adunării (sau
Cortul mărturiei), ambele (şi Chivotul şi Cortul adunării) construite după indicaţiile
lui Dumnezeu când i-a dat lui Moise Tablele Legii (Ieşirea, cap 25, 28).
1
Pr. prof. dr. Vasile Răducă, Ghidul creştinului ortodox de azi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 34;
2
Chivotul Legii era semnul văzut al alianţei dintre Dumnezeu şi Israel, poporul
său, de aceea se şi numea Arca alianţei sau Arca legământului sau Tabernacol.
Chivotul era păstrat în Sfânta Sfintelor din Cortul mărturiei.
Chivotul Legii sau Sicriul Legii era cel mai important obiect de cult din Cortul
Mărturiei, ambele construite după indicatiile lui Iahve (Dumnezeu) cand i-a dat lui
Moise Tablele Legii (Iesire 25, 28).
Cortul Mărturiei, primul lăcaş de închinare construit de evrei, era un sanctuar
mobil care, împreună cu Chivotul Legii, au însoţit poporul evreu în toate rătăcirile
prin pustiu şi în Canaan, până la construirea templului din Ierusalim. Cortul
Mărturiei era împărţit în Sfânta Sfintelor şi Sfântă. În Sfânta Sfintelor, locul în care
nu intrau decât preoţii, pe o masă, se aflau obiectele sacre: Sfeşnicul cu şapte braţe
şi Chivotul Legii.
Chivotul Legii era semnul vizibil al prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul
poporului, sau, altfel spus, semnul văzut al alianţei dintre Iahve şi Israel. De aceea,
el se numea şi Sicriul Legii, Arca Mărturiei (aron ha edut) sau Tabernacol.2
Potrivit descrierii din Ieşire (cap 25.10-22; 37, 1-9), Chivotul avea forma unei
cutii de lemn de salcâm, lungă de doi coţi şi jumătate (1, 25 m), lată de un cot şi
jumătate (0,75 m) şi înaltă de un cot şi jumătate. Era placată în aur şi prevăzut cu
inele prin care se treceau bare ce serveau la transportul chivotului.
Capacul chivotului, (caporet) era din aur şi avea la extremităţi fixaţi doi
heruvimi cu aripile întinse. Acest capac se bucura de o cinstire deosebită, fiind
numit «tronul împăcării sau al îndurării», deasupra căruia tronează Iahve şi de aici
se descoperă poporului. Dintre numeroasele reprezentări iconografice sau
sculpturale care atestă felul cum arată Chivotul Legii, amintim reprezentarea în
relief a chivotului din sinagogă din Capernaum (sec. III-IV î.Hr).
În Chivot se păstrau: tablele legii, năstrapa sau vasul de aur cu mâna - spre
veşnică amintire a felului miraculos în care Domnul şi-a hrănit propriul popor în
perioadă lungă şi grea a rătăcirii sale prin pustie - toiagul lui Aaron - prin care s-a

2
Ibidem;
3
adeverit, în faţa întregului Israel, arhieria acestuia. Lângă Chivot a fost depus
ulterior autograful Pentateuhului lui Moise.3
După Deuteronom 10, 8, cu transportarea chivotului erau încredinţaţi leviţii
care se postau în capul coloanei evreilor rătăcitori prin pustie. Când coloana se
punea în mişcare, se strigă «Scoală, Doamne, şi să se risipească vrăjmaşii Tăi şi să
fugă de la fața Ta cei ce Te urăsc pe Tine»; iar atunci când se oprea, evreii strigau:
«Întoarce-te, Doamne, la miile şi zecile de mii ale lui Israel!» (Num. 10, 35-36).
În călătoriile prin deşert ca şi în războaiele sfinte, Chivotul Legii era
transportat uneori şi în alte locuri unde nu se afla concomitent şi cortul, ca scut lui
Israel. Astfel, într-o luptă pe care au avut-o evreii cu filistenii, chivotul a fost dus la
Afec, locul bătăliei, în speranţa că, datorită prezenţei acestui obiect sacru, evreii vor
fi biruitori, (Sam. 4, 38). Însă rezultatul bătăliei a fost dezastruos pentru evrei, iar
Dumnezeu a îngăduit ca Sfântul Chivot să cadă în mâinile filistenilor. Motivul
acestei îngăduinţe a fost să-I arate lui Israel cât de zădărniceşte era să creadă în
Chivot în timp ce profana poruncile sale.4
Faptul răpirii chivotului de către filisteni este privită de către evrei ca o mare
nenorocire, deoarece aceasta însemna pentru ei, de fapt, pierderea Slavei
dumnezeieşti care sălăşluia deasupra chivotului ca pe propriul Său tron. Filistenii l-
au deţinut timp de 7 luni, timp în care Chivotul Sfânt le-a nimicit zeul păgân (pe
Dagon). L-au cărat cu groază în cetăţile filistene Asdod, Gal şi Ecron, fiind urmaţi
de multe necazuri de la Dumnezeu. Întrebându-şi preoţii şi ghicitorii ce să facă, au
fost sfătuiţi să trimită Chivotul poporului căruia îi aparţinea.
Chivotul Legii a fost restituit evreilor la Bet-Semes şi fost depus în Chiriat-
Iearim (I Sam. 5, 1-7) unde a rămas douăzeci de ani până ce David l-a strămutat în
Ierusalim şi l-a depus într-un cort «pe care-l făcuse pentru el» (II Sam. 6, 17).
Mutarea chivotului este celebrată ca o deplasare a lui Dumnezeu dintr-un loc
provizoriu spre sălaşul Său propriu de odihnă. Referindu-se la acest eveniment,
psalmistul rosteşte o invocaţie spunând: «Scoală-Te Doamne şi vino întru odihna
Ta, Tu şi chivotul sfinţirii Tale» (Ps. 131.8).

3
Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană, Caransebeş,
2001, p. 134;
4
Ibidem;
4
După ce a terminat construirea templului, Solomon i-a adunat pe bătrânii lui
Israel şi pe oamenii cu cea mai mare influenţă să aducă Chivotul din cetatea lui
David. Au adus Chivotul, cortul întâlnirii şi toate obiectele sfinte care erau în cort.
Dar din cauza încălcării poruncilor şi a păcatelor, Dumnezeu a îngăduit că Israel să
meargă în robie şi templul să fie distrus de babilonieni, sub Nabucodonosor (anul
586 î.Hr). Înainte de distrugerea templului, câţiva dintre slujitorii Săi credincioşi au
luat Chivotul Legii şi cu mare jale şi întristare l-au ascuns.
Cu toate că, până în zilele noastre, nu se mai ştie nimic sigur în legătură cu
locul unde ar putea fi, sau dacă mai există, de curând, liderul Bisericii Ortodoxe
Etiopiene, Patriarhul Abuna Pauolos, a afirmat, în timpul unei vizite întreprinse la
Vatican, "Chivotul Legii se afla în Etiopia de mai multe secole” şi că, în calitate de
Patriarh, l-a văzut cu ochii săi.
Preoţii care slujeau înaintea lui erau consacraţi cu "sfinţenia acestei slujbe
sfinte". Ei purtau un pieptar cu o ţesătură de pietre scumpe de diferite materiale, la
fel cu acelea care alcătuiesc cele 12 temelii ale cetăţii lui Dumnezeu. Când erau
aduse probleme dificile înaintea judecătorilor, ei le trimiteau la preoţi şi aceştia îl
întrebau pe Dumnezeu, care le răspundea. Dacă el era de accord şi avea să le dea
succes, un nimb de lumina şi slavă strălucea în mod deosebit pe piatra scumpă din
dreapta. Daca el dezaproba, un abur sau un nor se aşeza pe piatra din stânga. Cand
marele preot intra în Sfânta Sfintelor, o dată pe an, şi slujea înaintea Chivotului,
Dumnezeu îi răspunea prin voce, lasă ca razele de lumină sacre să strălucească pe
heruvimul din dreapta, ca semn de aprobare sau favoare. Un nor se aşeza peste
heruvimul din stânga dacă cererile erau refuzate. Acest lucru este prezentat în cap 25
vers. 22 al Ieşirii: “Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, Mă
voi descoperi ţie şi îţi voi grăi de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui
Israel”.5
Din cauza preoţilor păcătoşi, Eli, Hofni şi Fineas, Dumnezeu a îngăduit ca
Sfântul Chivot al Legii să fie luat de duşmanii filisteni. Motivul acestei îngăduinţe a
fost să-i arate lui Israel cât e de zădărniceşte să creadă în Chivot în timp ce profană

5
Ibidem;
5
poruncile sale. Filistenii nu au îngăduit să-l deschidă. Ewi l-au deţinut timp de 7
luni, timp în care Chivotul Sfânt le-a nimicit zeul păgân, pe Dagon.
Cartea întâia a Regilor cap. 5 vers. 2-4 mărturisește că “l-au cărat cu groază
din loc în loc, fiind urmăţi de nimicire de la Dumnezeu”. Întrebându-şi preoţii şi
ghicitorii ce sa facă, au fost sfătuiţi să trimită Chivotul poporului căruia îi aparţinea.
Îngerii lui Dumnezeu au condus Chivotul pus într-un car tras de 2 vaci înapoi la
Israel. Dumnezeu şi-a învăţat poporul că, în timp ce Chivotul era groază de moarte
pentru acei ce nu-i ascultau poruncile, era o tărie şi o binecuvântare pentru cei ce i le
ascultau. "David a pornit şi a suit Chivotul din casa lui Obec-Edom în cetatea lui
David, în mijlocul veseliei".
După ce a terminat construirea templului, înțeleptul Solomon i-a adunat pe
bătrânii lui Israel şi pe oamenii cu cea mai mare influenţă să aducă Chivotul din
cetatea lui David. Au adus Chivotul, cortul întâlnirii şi toate uneltele sfinte care erau
în cort. Dar din cauza încălcării poruncilor şi a faptelor rele, Dumnezeu a îngăduit ca
Israel să meargă în robie şi templul să fie distrus.
Înainte de distrugerea templului, Dumnezeu a făcut cunoscută soarta acestuia
și a câtorva dintre slujitorii Săi credincioşi. Chiar înainte de distrugerea templului,
aceştia au luat Chivotul ce conţinea tablele de piatră scrise de Dumnezeu şi cu mare
jale şi întristare l-au ascuns într-o peştera. A fost retras de la poporul lui Israel, din
cauza păcatelor sale. Iar acest Chivot sacru este înca şi astăzi tăinuit. Nu a fost
niciodată deranjat de când a fost ascuns.
Dispariția Chivotului Legii a captivat nenumaraţi ceretători din întreaga lume.
Dat fiind faptul că nu există nici o menţiune despre distrugerea acestuia, oamenii au
căutat mereu să dezlege marele mister. Au fost făcute mai multe demersuri de către
oamenii de ştiinţă, cum ar fi Parker şi Crotser, pentru a găsi Chivotul Legii. Povestea
muntelui Nebo, tradiţia irlandeza şi o legendă etiopiană susţin supravieţuirea
Chivotului lui Dumnezeu.
Trebuie însă să precizăm că, până astăzi, nu se ştie sigur unde se află acest
sicriu sacru şi dacă Dumnezeu ni l-a mai lăsat pe Pământ de-a lungul secolelor.
După ultimile mărturii pe care le avem se pare că, Chivotul legii se află în Etiopia.

6
"în curând, lumea va putea admira Chivotul Legii, suportul Tablelor Legii lui
Dumnezeu, primite de Moise, subiectul a multor secole de căutări şi studii".
Această este declaraţia liderului Bisericii Ortodoxe Etiopiene, Patriarhul
Abuna Pauolos. El ar fi sugerat posibilitatea ca acest misterios artefact să poată fi
văzut în cadrul unui muzeu. El şi-a întărit declaraţia, spunând: "Repet, Chivotul
Legii este în Etiopia şi nimeni nu ştie pentru cât timp. Numai Dumnezeu ştie",
asigurând că artefactul este „cel descris la modul perfect în Biblie" şi că se află într-
o stare bună. Totodată, Patriarhul a mai spus că "Chivotul Legii se află în Etiopia de
mai multe secole şi că, în calitate de "Patriarh, l-am văzut cu ochii mei, şi extrem de
puţine persoane calificate au putut face acest lucru până în prezent".
Bob Cornuke este unul dintre cei mai cunoscuţi căutători ai Chivotului Legii
din lume. El a călătorit în Tana Qirqos Island, a trăit alături de monahii de acolo,
determinându-i să-i deschidă o uşă mare, de patru inci grosime, din lemn, care dădea
spre camera comorii, unde a văzut obiecte care ar fi aparţinut Templului lui
Solomon. El susţine că poporul etiopian consideră Chivotul ca pe un ultim sfânt
obiect, păzit de Biserică "de ochii şi întinarea umană. În această ţară, întreaga
cultură este centrată în jurul cinstirii acestui obiect", a mai spus celebrul căutător.
El nu crede că Sfântul Chivot ar putea vreodată fi expus într-un muzeu, întrucât nu
numai clericii, dar nici oamenii simpli din această ţară nu ar permite ca artefactul să
iasă din Etiopia. În acest sens, însuşi Patriarhul Pauolos a declarat că orice expunere
a Chivotului Legii ar avea nevoie de aprobarea Curţii Supreme a Bisericii Ortodoxe
Etiopiene.
Același cercetător, Bob Cornuke a mai declarat că un paznic cu un regim
special trăieşte în interiorul Bisericii unde se află Chivotul şi nu o părăseşte
niciodată, până la moarte. "Ştim, din evidenţe, de faptul că au existat 30 de paznici
care nu au fost lăsaţi să iasă din incintă". Cercetătorul a mai declarat că el este
singura persoana care a văzut un asemenea paznic şi că a vorbit cu el. "Mi-a spus că
este Chivotul real şi că stă în faţa lui 13 ore pe zi. Când termină, e acoperit de
sudoare şi de-a dreptul epuizat. Eu am întâlnit un om în vârstă de 105 ani, care

7
susţinea că ar fi văzut Chivotul, cu 50 de ani în urmă, când a pregătit un panic
înlocuitor".6
Cornuke a mai declarat că s-a întâlnit şi cu preşedintele Etiopiei, cu nouă ani
în urmă, cu care a discutat, față către față, despre Chivot. Întrebat dacă deţine
Etiopia, într-adevăr, nepreţuitul artefact, preşedintele i-ar fi răspuns: "Da, îl avem.
Eu sunt preşedintele şi ştiu. Nu este vorba de o copie. Este cel adevărat. Material
prezentat de Dumitru Manolache în ziarul Gardianul.
Conform tradiţiei, Chivotul a sosit în Etiopia mulţumită lui Menelik, fiul lui
Solomon şi al Reginei din Saba, care şi-a vizitat ca adult tatăl la Ierusalim. Aflat în
Oraşul Sfânt, Menelik a furat Chivotul şi l-a dus în Aksum, unde a fondat un regat
devenind primul suveran al acestuia. Această dinastie a guvernat Etiopia până la
căderea împăratului Haile Selassie, în 1974. "Această poveste a Chivotului nu este
susţinută şi de documente", a spus istoricul Richard Pankhurst pentru Associated
Press. Pankhurst este fondatorul Institutului pentru Studii Etiopiene, din capitala
ţării, Addis Abeba.
Am putea aminti aici și ideile pe care Filon al Alexandriei le expune cu
privire la Chivot: El dezvoltă în operele sale acest simbolism, descriind templul
cosmic. El compară cerul cu Sfânta Sfintelor şi obiectele din Templu cu astrele.
Chivotul legii, care se află în Debir şi era împodobit cu ghirlande de aur,
simbolizează astrele, stelele şi planetele; cele două laturi ale lui sunt cele două
echinocţiuri, iar cele patru inele de aur, cu care era prins la capete, sunt cele patru
anotimpuri.
Cei doi heruvimi din Adyton, sunt cele două emisfere, căci lumea întreagă
este înaripată. Este o viziune dualistă a lumii inteligibile. Este o lume în care Moise
a fost iniţiat pe muntele Sinai şi de acolo el a exprimat simbolismul prin chivot,
care, în obscuritatea debirului, a păstrat simbolul Dumnezeului ascuns al lui Israel.
Chivotul este arhetipul sau modelul. Heruvimii sunt cele două puteri primordiale,
cea creatoare, prin care sunt toate şi cea conducătoare care stăpâneşte lumea.
Acest chivot al legii este prezent şi pe Sfintele Altare din Biserica Ortodoxă.
Fiecare chivot prefigurează Chivotul legii din Vechiul Testament.

6
Ibidem;
8
Chivotul Legii mai prefigurează pe Maica Domnului, care, încă de la vârsta
de 3 ani a fost încredințată templului de către cinstiții părinți Ioachim și Ana. Maica
Domnului avea să fie aleasă ca fiind purtătoarea și Născătoarea de Dumnezeu, “mai
cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Așa cum
Chivotul poartă în sine trupul și sângele Mântuitorului, tot astfel, Maica Domnului
se face purtătoare în pântece a Pruncului Hristos, Mântuitorul lumii. Intrarea în
biserică a Maicii Domnului este sărbătorită în fiecare an pe 21 noiembrie.

9
BIBLIOGRAFIE

 Pr. prof. dr. Vasile Răducă, Ghidul creştinului ortodox de azi, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2000;
 Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe
religioase, Editura Diecezană, Caransebeş, 2001;

10