Sunteți pe pagina 1din 9

Portretul

Incercare de definitie. Principii generale

Argumentul existentei sale ca gen de sine statator este acela ca toti oamenii
sunt interesati de istoria semenilor lor. De regula, “pretextele” pentru pentru
realizarea de portrete sunt evenimente de tipul: alegeri, moarte, demisii.

Daca biograful noteaza strict datele importante din viata unei persoane,
atunci reporterul face ca acestea sa aiba o identitate clara (fata, ochi, par, lumina a
ochilor, maini, moduri de a vorbi, un décor in care persoana se manifesta, etc.). Un
bun portret presupune in primul rand o buna cunoastere a personajului, o buna
documentare, o mare doza de curiozitate „sociala”, de simpatie, de inteligenta
critica. Personajul trebuie surprins in cadrul familial, professional si de
divertisment, asa incat, dintr-un bun potret trebuie sa reiasa, pe cat posibil: decorul
in care traieste individul, modul de viata al acestuia, relatiile pe care le are (toate
aceste elemente sunt componente si expresii ale personalitatii sale). Valoarea
sugestiva a detaliilor si inlantuirea lor conditioneaza rezultatul.

Sursele de informatii cele mai potrivite pentru culegerea datelor de portret


sunt dosarele si marturiile.

Cele mai cunoscute tipuri de portret sunt: informatia biografica, reportajul


descriptiv, anchetele de personalitate, interviul-intalnire.

Potretul nu incearca sa dea raspunsuri precise la intrebari de actualitate, ci,


mai degraba, incearca sa puna in lumina un anumit personaj, din anumite motive,
facand ca acest tip de text jurnalistic sa fie unul elaborat.

In general, in presa, portretul se foloseste atunci cand jurnalistul trebuie sa


prezinte un nou ministru, un om politic, un artist sau o personalitate din orice
domeniu. Din pacate, cea mai frecventa sutuatie in care jurnalistul se “activeaza”
pentru a redacta textul de tip “portret” de actualitate este decesul cuiva, caz in care
portretul respectiv este mai degraba un necrolog decat unul de relevare a
personalitatii.

Dintr-un anumit punct de vedere, portretul este o ancheta asupra unui


personaj, care este mai dificila chiar decat realizarea unui interviu, sustin unii
autori, deoarece munca de organizare a textului nu se termina atunci cand
intrebarile si raspunsurile din cadrul unui dialog au fost puse pe hartie, asa cum se
intampla in cazul interviului. In plus, pentru realizarea unui portret este nevoie de o
apropiere mult mai mare fata de personaj decat in cazul interviului, fiind necesare
o serie de informatii provenind din surse diferite, atat favorabile, cat si
nefavorabile “obiectului” portretului.

1
Asadar, portretul nu este doar o descriere binevoitoare sau “supralicitata” a
unui individ si nici o interpretare extravaganta a informatiilor obtinute despre
persoana respectiva. De aceea, un portret nu ar trebui confundat cu un curriculum
vitae sau cu o fisa biografica.

Cele mai interesante portrete sunt considerate cele avand in centrul atentiei
personalitatea indivizilor importanti din lumea politica, culturala sau mediatica.
Echivalentul audiovizual al portretului din presa scrisa, desi este mai degraba, un
“surogat”, este scurta descriere pe care moderatorii o fac invitatilor lor din
emisiunile-magazin. Spre deosebire de acest tip de prezentare, cu vagi accente de
portret, textul care apare in paginile publicatiilor este mai riguros, desi jurnalistul
este liber sa isi aleaga citatele care reprezinta cel mai bine ideile pe care el vrea sa
le sugereze publicului.

In general, pentru a face un portret complet, jurnalistul isi face o


documentare foarte buna, pentru a releva toate aspectele semnificative ale
persoanei respective. De asemenea, jurnalistul are libertatea de a-si alege unghiul
de abordare; in general, sunt considerate interesante portretele care accentueaza
laturi mai putin cunoscute ale unei persoane cunoscute, ceea ce aduce un plus de
originalitate, in comparatie cu sa zicem, o discutie televizata de o ora, in care
personajul-cheie isi reia ideile cunoscute de toata lumea. Totusi, puterea
“directului” si a gestului nu pot fi compensate in nici un fel in presa scrisa. Deci,
informatiile vehiculate prin canalul audiovizual se completeaza cu cele care sunt
transmise prin presa scrisa, iar “realitatea” despre un personaj este construita de
catre “consumator”, in cele din urma, cu ajutorul intuitiei.

Nu toate portretele sunt “investigatii” desfasurate asupra unei persoane


publice. Este posibil ca, in situatia unei persoane care nu este cunoscuta, dar
jurnalistul crede ca, dintr-un anumit motiv, aceasta ar trebui sa fie cunoscuta,
jurnalistul se va multumi sa il faca pe cititor sa simta, sa vada, sa asculte, etc.
detalii asupra unei persoane necunoscute, care considera jurnalistul, are ceva de
spus. Unele texte de acest tip sa tinda catre genul “reportaj”, care aduc informatii
asupra persoanei respective pentru o perioada limitata in timp. In general, acest tip
de portret se pliaza cel mai bine pe situatia in care ar trebui prezentata o persoana
prin prisma meseriei, a functie sale. Astfel, jurnalistul da putina culoare unor
indeletniciri comune, despre care se crede ca se stie totul.

In aparenta, portertul pare un gen usor de realizat, in comparatie cu


interviul, ancheta sau reportajul. De fapt, prezentarea unui personaj, pe care il
cunosti de-o viata sau numai de doua ore, este un obiectiv destul de dificil de
realizat, caci, de undeva, de aproape, pandeste pericolul banalitatii. Atunci cand nu
are de ce sa se “agate”, atunci cand nu are la dipozitie nici o anecdota, nici o idee
mai deosebita, jurnalistul trebuie sa “scormoneasca” adanc in cercul de relatii al
prietenului si sa incerce sa afle lucruri interesante, fara a dezvalui sursele.

2
Oamenii sunt diferiti, de aceea e greu de dat un model universal al
portretului. In plus, de multe ori, jurnalistul trebuie sa redacteze un portret al cuiva
fara sa intre in contact cu acesta, caz in care documentarea capata un rol deosebit
de important. Totusi, se pot schita anumite elemente care ar trebui sa faca parte din
structura unui asemenea tip de text, mai ales daca personajul este necunoscut.
“Ingredientele” pentru a transforma un anonim intr-un personaj mediatic sunt
considerate talentul scriiturii si rigoarea informatiilor. Cel mai mare pericol al
acestui portret sunt ideile preconcepute care sunt vehiculate asupra personajului, pe
care jurnalistul nu le poate infirma sau confirma in lipsa contactului fizic cu
modelul.

Pregatirea

Preluand metafora “tabloului”, jurnalistul trebuie sa aiba la dipozitie


intreaga paleta de culori (informatiile complete, adica tot ceea ce s-a scris sau s-a
spus despre personajul respectiv, mai ales in legatura cu cariera sa).

Asadar, documentarea trebuie facuta la fel de minutios, indiferent ca este


vorba despre un nou ministru, fie ca este vorba despre o mare realizare aunzui
artist indragit. Sursele recomandate sunt: arhivele, colectiile de ziare, persoanele
din mediul familial, persoanele cele mai apropiate din mediul profesional,
persoanele importante care fac parte din reteaua de relatii sociale ale personajului.
Toate aceste surse pot furniza (dar nu o fac intotdeauna, ci in functie de abilitatea
jurnalistuluide a scoate informatii de la ele) date care sa ajute la construirea
imaginii de ansamblu asupra personajului. In plus, jurnalistul poate sa extraga
cateva detalii, cateva citate sau “panseuri” originale ale persoanei in cauza. In
general, este considerata o greseala sarirea peste etapa de documentare si trecerea
catre etapa de intalnire cu personajul, deoarece acesta ar putea avea o imagine falsa
despre sine sau, oricum, disproportionata sau care sa nu se potriveasca cu imaginea
generala despre persoana sa.

Asadar, “topul” surselor si ordinea in care trebuie intervievate ar trebui sa


fie: colegul de scoala, colegul de serviciu, vecinul, varul de departe, membrii
apropiati ai familiei, subiectul insusi.

Intalnirea

Intalnirea cu “subiectul” portretului este foarte importanta. De regula, este


indicat ca aceasta intalnire sa se desfasoare in “mediul inconjurator” al
personajului. Aici, trebuie remarcate toate detaliile: stilul mobilei, forma patului,
modul de decorare, prezenta unor animale de casa, existenta unei gradini, tipul de
masina, etc. Toate acestea reprezinta tipul de detalii care spun foarte multe despre
un individ. Nu trebuie uitate nici detaliile fizice ale personajului (par, ochi, expresii
ale fetei, ale corpului, recatii la intrebari, etc.), caci sunt considerate “purtatoare”
de semnificatii legate de modul de gandire, de evaluare a personajului respectiv.

3
In cadrul intalnirii, trebuie evitate dispozitivele de inregistrare
(magnetofoane, reportofoane, etc.) care dau un aer oficial intalnirii. De asemenea,
prezenta carnetelui de notite trebui amanata cat mai mult posibil, pentru stabilirea
unei legturi directe, afective, pe cat se poate, intre cei doi actori. Crearea unei
relatii bune, pozitive, este cruciala, caci redactarea unui portret vizeaza intimitatea
individului.

Ca si in cazul interactiunii din cadrul interviului, intrebarile referitoare la


biografia personajului trebuie puse in ordine cronologica, caci, deschizand discutia
despre copilarie, relatia are mari sanse sa se imbunatateasca, caci oamenii se
deschid mult atunci cand este vorba despre trecutul lor indepartat.

Esentialul trebuie notat, in cuvinte-cheie. Oricum, daca jurnalistul este cu


adevarat interesat de personaj, iar personajul de jurnalist, memoria acestuia din
urma va retine mult mai usor faptele semnificative.

Dupa etapa de descriere a biografiei (copilaria, scoala, educatia, familia),


trebuie trecut pe nivelul urmator si anume acela al declaratiilor, al interpretarilor, al
opiniilor, care, de aceasta data, trebuie notate riguros, caci vor fi transimse catre
public sub forma de declaratii exacte.

Intalnirea ar trebui sa se termine cu un fel de recapitulare a celor mai


importante declaratii pe care persoana le-a facut.

In general, este considerata o intalnire eficienta aceea dupa care jurnalistul


ramane cu o impresie clara despre personaj, care ar trebui sa ii confirme
jurnalistului prima impresie.

In general, se considera ca, daca persoana este interesanta, portretul este


interesant si “se va scrie singur”. Totusi, chiar daca personajul nu este foare
promitator, jurnalistul trebuie sa isi faca treaba la fel de riguros si sa se arate la fel
de curios, desi, poate gratificatiile nu exista in cazul subiectului respectiv.

Scriitura

Trebuie spus ca, in elaborarea unui portret, trebuie abandonat principiul


exhaustivitatii: in primul si in primul rand, redactarea unui portret este un exercitiu
de stil. Nu este important daca sunt uitate cateva detalii legate de cariera, atrata
timp cat trasaturile semnificative ale individului au fost aduse in prim-plan.

Pentru inceput, ar trebui identificata o constanta a vietii individului (puterea


de lupta, dragostea de frumos, etc.), ca un fel de “linie a vietii” in chiromantie.
Subiectul poate fi un “self made man”, un individ slab si influentabil, un luptator,
un descurcaret abil, etc, atriubut care ar trebui evidentiat de citatele utilizate, care
vor da astfel substanta imaginii, cadrului sugerat de jurnalist.

4
Potretul trebuie sa beneficieze de un ambalaj cat mai comercial, caci, ca in
toate articolele-magazin in care nu exista argumentul actualitatii, revista trebuie sa
se vanda. Rolul titlului si al sapoului raman in continuare aceleasi: de a atrage
atentia, de a invita la lectura.

Inceputul textului poate fi atat o descriere fizica (sau detalii fizice), un tic
verbal al personajului sau o declaratie interesanta. Daca textul acopera mai mult de
doua pagini, are nevoie de intertitluri incitative.

Sfaturi:

o Importanta descrierilor in construirea unui portret este mare. Un bun portret


trebuie in mod obligatoriu sa faca o descriere fizica a personajului, mai ales
daca acesta este mai putin cunoscut.

o Planurile cronologice de redactare sunt total contraindicate, deoarece sunt


monotone. Sunt recomandate elementele din actualitatea cea mai apropiata.
Detaliile de CV pot fi plasate intr-un chenar sau sub forma de nota.

o Descrierea personajului trebuie facuta cat mai original posibil, evitandu-se


cliseele si banalitatile de tipul “blonda picanta” sau “renumit cantaret”, etc.

o Faceti cat mai multe comparatii surprinzatoare si metafore originale. Uneori,


in cadrul unei game de personaje literare sau istorice reprezentative (Don Juan,
Don Quijote, etc.), pot fi gasite si altele mai putin utilizate, dar cu o valoare de
exemplu la fel de mare. Tot ce aveti de facut este sa va bateti capul!

o Atentie la nuante: orice persoana este un “ghem” de contradictii si


paradoxuri, deci, remarcati-le, in loc sa le treceti cu vederea.

o Anecdotele sunt recomandate in doze cat mai mari. Un portret nu este un


proces verbal, care trebuie sa fie cat mai impersonal. Sub “morga” unui mare
critic de arte plastice se poate ascunde un iubitor de masini sport sau, sub
“masca” unui profesor de matematici speciale, se poate ascunde un iubitor de
orhidee. Hobby-urile sunt “sarea si piperul” unui portret, asa cum viata
familiala si “accidentele” din cariera personalizeaza considerabil individul.

o Citatele trebuie sa fie scurte, de cel mult o fraza si de cel putin cateva cuvinte
semnificative pentru individ. Nu este recomandata transcrierea unor paragrafe
lungi, oricat de bine ar suna acestea.

o Ideea principala despre personaj trebuie subliniata, fara a incerca sa tragi o


concluzie despre personaj. Nu exista reteta pentru final, dar exista un principiu

5
dupa care ar trebui sa fie redactat: sa rezume impresia particulara pe care a
lasat-o jurnalistului, chiar daca aceasta ar putea fi una paradoxala.

Exemple: mai jos sunt date cateva exemple de texte-portret, realizate de studenti la
jurnalism in cadrul seminarelor de “Tehnici de redactare”, care, din anumite
motive, pot fi considerate slab realizate:

Text 1

“Liliana Pavlovski-o viata de balerina”

“Liliana Pavlovski, balerina de la varsta de 6 ani, a devenit mai cunoscuta


pe plan international, decat national. Cu numeroase premii castigate in
Japonia, Portugalia, Anglia s-a afirmat in lumea baletului. Descoperita de
profesoara ei de dans, la Casa de Cultura din Campina, Liliana a urcat pe”
treptele afirmarii” ajungand sa se stabileasca in Rusia. La Scoala de Balet
unde a studiat s-au oferit 10 burse celor mai buni elevi, iar dumneaei a avut
norocul sa se afle printre cei mai buni. Ajunsa in Rusia, a fost ajutata de barbatul
care urma sa-i devina sot si tatal celor doi copii ai sai. Dupa 20 de ani, s-a
despartit de sotul ei, Sasha si s-a intors in Romania, unde ii era familia si toate
persoanele dragi.

Daca ar fi sa o ia de la inceput, dumneaei spune ca din punct de vedere


profesional ar face aceleasi lucruri, dar in ceea ce priveste viata
particulara crede ca ar face unele schimbari.”

Observatii:

o Din punct de vedere al relatiei original (personalizarea informatiei) –comun


(asteptari comune legate de cariera unei balerine si de viata personala), textul
este foarte general, previzibil.

o Ca structura si mod de organizare a informatiei pe anumite nivele (cariera,


viata, personalitate, décor, detalii semnificative, detalii fizice, etc.), textul are
numeroase lipsuri.

o Limbaj: erori gramaticale (dezacord: “…devina sot si tatal…”, “…unde


ii era familia si toate persoanele…”), clisee (“plan international”, “s-a afirmat in

6
lumea baletului”, “sa o ia de la inceput”, etc.), probleme de topica (subordonata
inaintea principalei, complement inaintea subiectului).

o Din punct de vedere informativ: informatie neconcludenta, generala,


incompleta.

Text 2

“Principalul este esentialul sa invatam”

“Daca ai fi vazut-o pe strada, coafata la vreo 40 de ani si un metru 70


inaltime, mereu imracata la patru ace, ai ficonsiderato o persoana normala.
Totul se schimba insa cand intrai in dialog cu ea, si cum noi in liceu eram obligati
sa intram cel putin patru ore pe saptamana, nu ne era deloc usor.

Ne era profesoara de romana, insa cand spunea fraze de genul


“Principalul este esentialul sa invatam” sau “Eminescu nu este numai un poet al
iubirii, el este in primul rand un poet al iubirii, opera sa fiind o opera de iubire”,
ne venea cam greu s-o credem ca a facut studii superioare.

Anii de liceu curgeau si noi nu ramaneam cu absolut nimic din orele de


romana, desi profilul nostru era uman. In fiecare ora profa ne ridica pe unul dintre
noi in picioare si incepea sa ne bodogane. Trebuie sa recunosc ca de cele mai
multe ori, eu eram cea bodoganita. Colegii mei stiau si ma rugau in pauza sa o tin
cat mai mult ocupata.

Motivul pentru care ma ridica in picioare in fata clasei nu-l stiam


niciodata, si desi la inceput eram foarte speriata si-I raspundeam cat mai
frumos, ulterior a inceput sa ma distreze.

De fiecare data cand tipa la ore, suna cam asa: “Haideti sa vedem ce ne
spune z despre poezia “Plumb”, ca e foarte sigura pe ea. Z crezi ca daca parintii
tai au cine stie ce pile, vei ajunge vreodata sa-mi faci mie ceva? Te inseli amarnic?
Eu zic sa-ti vezi de treaba ta! Si ridica-te imediat in picioare cand vorbesc cu tine,
nu ti-e rusine?”, dupa ce ma ridicam nu mai treceau cinci minute si ma dadea
afara din clasa.

Urnatoarea ora insa, isi schimba total atitudinea si ajungea uneori sa ma


dea ca exemplu pozitiv celorlalti.

Lucrurile acestea le facea cu toata lumea iar noi nu intelegeam de ce, mai
ales ca de obicei, eram foarte cuminti la ore.

7
Nu stia sa predea nimic, orele cu ea erau complet inutile si noi ne intrebam
cum a ajuns ea profa de romana. Intr-ozi insa ajutati de o alta profesoara am aflat
care era misterul.

Profa noastra de romana era de fapt amanta secreta a directorului liceului


si pe langa asta mai avea si pile puternice la Minister. Ea facuse Facultatea de
Limbi Straine si anume sectia de Rusa-Franceza. Ani de zile fusese profesoara
de rusa dar fiinca limba rusa disparuse la un moment dat din invatamantul roman
s-a facut peste noapte profa de romana.

De-a-lungul anilor s-au facut multe plangeri impotriva ei ceea ce probabil


ii provocau si acea nesiguranta si stres la ore. Pe culoar cand treceam, daca
o salutam se uita urat la noi si pleca mai departe.

Acum cand privesc in urma realizez ca desi n-am ramas noi cu multe de la
ea, este singura profesoara de care imi mai aduc aminte uneori”.

Observatii:

o Tip de text: relatarea unei experiente in loc de creionarea portretului


personajului;

o Informatia este in exclusivitate subiectiva (text la persoana 1), ceea ce aduce


un punct de vedere mult prea personal asupra personajului, pierzand din
credibilitatea informatiei (textul poate fi receptat ca o mica “razbunare”
personala);

o Prea putine informatii din zona vietii personale si a vietii familiale;

o Lipsesc marturiile directe;

o Elementele de décor, detaliile de localizare lipsesc, de asemenea;

o Prea multe paragrafe, care sustin aproximativ aceeasi idée (desfasurarea


orelor), ceea ce adduce redundanta, in loc sa creeze o mai mare coerenta a
textului;

o Absenta sapoului;

o Serioase probleme de gramatica, de exprimare (greseli de topica, de


conjugare, de proprietate a termenilor, etc. vezi sublinierile).

Exercitii

1. Elaborati un potret de personalitate al unui coleg de facultate.

8
2. Redactati portretul primului ministru al Romaniei pentru un cotidian central
bucurestean.

3. Realizati portretul unui cersetor sau al unui copil al strazii.

4. Realizati portretul unei vedete pentru o revista specializata (presa feminina).

5. Realizati portretul unui specialist intr-o profesie mai putin cunoscuta.

Bibliografie

1) Adler, Ronald, Rodman, George, 1980, Understanding Human


Communication, 1980

2) Coman, Mihai, coord., 2000, Manual de Jurnalism, vol. 1, 2, Iasi,


Polirom, (editia a doua).

3) De Broucker, José, 1995, Pratiques de l’information et d’écritures


journalistiques, Paris, CFPJ.

4) MacDougal, Curtis, 1982, Interpretative Reporting, New York-Londra,


Mac Millan Publishing Company.

5) Martin-Lagardette, Jean-Luc, 2000, Le guide de l’écriture


journalistique, Paris, La Découverte & Syros, (editia a patra).

6) Mencher, Melvin, 1986, Basic News Writing, Dubuque, Wm. C. Brown


Publishers, (editia a doua).

7) Metzler, Ken, 1986, Newsgathering, New York, Prentice Hall Inc.,


(editia a doua)

8) Montant, Henri, L’interview écrite et le portrait, Montpellier, Editions


du Centre de formation et de perfectionnement des journalistes.

9) Mouriquand, Jacques, 1997, L’ écriture journalistique, Paris, PUF.

10) Rivers, L. William, Work, R. Alison, 1988, Writing for the Media,
Mountain View, Mayfield Publishing Company.

11) Serbanescu, Andra, Cum se scrie un text, 2001, Iasi, Editura Polirom.