Sunteți pe pagina 1din 5

Student: Radu Florina Gabriela

Anul: 2, grupa 8, specializarea: LLR-LLE


Literatură comparată

Fascinaţia maleficului şi mitul pactului cu diavolul


in Faust de J. W. Goethe

Dintre toate operele lui Goethe, Faust este aceea căreia autorul i-a consacrat
strădaniile cele mai lungi, deseori reluate, cultivate cu multă pasiune. Faust nu este
numai cea mai bună creaţie goetheană, dar şi aceea care exprimă mai complet pe
poet şi opera lui. Având o perioadă seminificativă ce i s-a dedicat creării ei, opera
surprinde numeroase dintre experienţele de viaţă ale creatorului ei.
Faust este un poem care evocă destinul unui personaj istoric, a cărui naştere
şi primă formaţie se petrec înainte de începutul veacului al XVI-lea şi în jurul
căruia amintirle contemporanilor şi imaginaţia populară construiesc una din cele
mai cunoscute legende caracteristice din Epoca Reformei. Fiind un poem
universal, Faust este totodată o creaţie a fanteziei atât individuale cât şi colective
care însumează toate experienţele tipice ale omului şi îi oferă acestuia soluţia de a
ieşi din contingent. Poemul a pregătit prăbuşirea feudalismului şi a absolutismului,
concentrând în sine experienţele cruciale şi concluziile unei perioade din istoria
lumii. Această semnificaţie a poemului este dată de aducerea în scenă a unor
oameni vii şi întâmplări mişcătoare şi zguduitoare, apoi o intreagă lume de alegorii
şi simboluri capabile să pună sub un con de umbră şi cea mai perspicace gândire.
Versurile poemului descriu drama unui învăţat din epoca reformei lui Luther,
căruia ştiinţa vremii, nemaifiindu-i suficientă, încearcă practicile zadarnice ale
magiei şi încheie, în cele din urmă, un pact cu spiritul răului, Mefisto, legându-se
cu preţul sufletului său pentru a obţine fericirea ca voluptate, ştiinţa şi putere.
Personajul principal, Faust, are caracteristicile unui rebel împotriva moralităţii

1
Student: Radu Florina Gabriela
Anul: 2, grupa 8, specializarea: LLR-LLE
Literatură comparată
însăşi, or motivul rebeliunii este unul dintre cele mai vechi ale literaturii. Opera se
deschide cu un decor veritabil medieval, cu credinţele şi practicile specifice
spiritului creştin din epoca respectivă; prologul în cer descrie atmosfera
paradiziacă a raiului şi totodată armonia care se stabilise în lume prin faptul că
Dumenzeu a autorizat prezenţa diavolului, a negaţiei, ca un stimulent al acţiunii
oamenilor. Această armonie se destramă într-o oarecare măsură în momentul în
care cei doi poli opuşi, Binele şi Răul, Pozitivul şi Negativul, hotărasc să facă
prinsoare pe sufletului muritorului Faust, tragedia lui reieşind din faptul că trebuie
să realizeze pe Pământ, în condiţiile unei existenţe omeneşti, prinsoarea făcută în
cer.
Mitul faustic îşi are originea, se pare, în realitatea germană a secolului al
XV-lea, secol în care ar fi trăit vestitul Dr. Johann Georg Faust. El a reuşit să
descopere formula magică prin care diavolul apărea pe Pământ la chemarea sa şi,
învingându-şi temerile religioase, incheie un pact cu acesta prin care diavolul era
obligat să îi servească timp de 24 de ani şi să apară sub orice înfăţişare, iar după
acest timp, Faust ar fi aparţinut iadului. Cel care consemnează viaţa doctorului
Faust şi a ucenicului său Wagner (ambii prezenţi ca personaje în opera lui Goethe)
este Johannes Widman, contemporanul acestora. Cea mai veche consemnare a
unui pariu intre Dumnezeu şi diavol este, totuşi în Cartea lui Iov, din Biblie, în care
protagonistul, Iov, răzbeşte cu o putere inimaginabilă să fie demn de încrederea pe
care şi-o pusese Dumnezeu în el, în ciuda numeroaselor necazuri la care a fost
supus.
Odată stabilit acest context general, nu mai rămâne decât elucidarea
termenului de „mit” in această operă şi de ce maleficul este capabil în a produce o
imensă fascinaţie asupra psihicului uman, atât individual cât şi colectiv. Parametrii
definitorii ai mitului nu sunt strict delimitaţi, întrucât s-au formulat numeroase

2
Student: Radu Florina Gabriela
Anul: 2, grupa 8, specializarea: LLR-LLE
Literatură comparată
definiţii ale acestui concept, fiecare având câte un sâmbure de adevăr şi fiind
construită de contextul geografic, istoric-temporal, ba chiar şi etnic. În Aspecte ale
mitului, Mircea Eliade defineşte mitul ca fiind o „istorie sacră: el relatează
întâmplări care au avut loc în timpul primordial,timpul fabulos al începuturilor” 1.
Această încercare de a defini mitul, nu se potriveşte mitului faustic, întrucât
întâmplarea este relativ ancorată în realitate; pe de altă parte, o asemănare cu
Cartea lui Iov vine în avantajul susţinerii acestei definţii. O altă definiţie, poate mai
pliabilă pe opera de faţă este cea dată de André Lalande în Vocabular tehnic și
critic al filozofiei: „Mitul (definiție externă, perspectivă externă asupra acestuia)
este o povestire fabuloasă de origine populară și necugetată, în care agenți
impersonali, cel mai adesea forțe ale naturii, sunt prezentate sub formă de ființe
personale ale căror acțiuni și aventuri au un sens simbolic.” Din acest punct de
vedere, Faust devine un arhetip şi totodată se încadrează în sferele miticului.
Tema principală în Faust o reprezintă viaţa omului, dar şi dorinţa avidă a
acestuia de a accede spre înalturile neştiute ale cunoaşterii şi ale puterii. Motivul
mântuirii prin străduinţă este de asemenea întâlnit, calitatea aceasta a omului
ridicându-l din condiţia căreia i se supune odată aparută setea de atotcunoştere. În
drumul său spre Rai, Faust nu este oprit de către îngeri deoarece acesta evoluează
şi se străduieşte, or un om care perseverează neîncetat nu poate fi oprit să intre în
Împărăţia Cerurilor. Prinsoarea la care a fost supus nu este pierdută deoarece Faust
nu a fost satisfăcut pe deplin din niciun punct de vedere, nici intelectual, nici
emoţional, nici spiritual. Sufletul său este într-o continuă mişcare, este nestatornic
şi se luptă în a ajunge cât mai sus. Totodată, prinsoarea nu este nici câştigată
deoarece căsatoria cu Elena, din partea a doua, nu l-a putut elibera din pact. Iubirea
lor nu a fost una pură, ci doar o nuntă imaginară în care perfecţiunea este o condiţie
sine-qua-non a întâmplărilor petrecute, care sunt la rândul lor şi efemere. Cu toate
1
Eliade, Mircea: Aspecte ale miticului, Editura Univers, 1978, p 5-6
3
Student: Radu Florina Gabriela
Anul: 2, grupa 8, specializarea: LLR-LLE
Literatură comparată
că opera nu are mesaje sau referente creştine, se poate observa atitudinea lui
Goethe faţă de Divin, pe care Îl vede tolerant, iar omul este trimis pe drumul cel
bun şi nu mai poate fi deviat.
Mefisto este spiritul răului, întruchiparea negaţiei, dar a fost metamorfozat
din figura care concentra toate spaimele şi repulsiile omului medieval în forţa din
care se degajă îndrumarea bună şi folositoare oamenilor. El crede că îl va putea
câştiga pe Faust, oferindu-i cunoaşterea şi puterea, dar se înşală deoarece îi lipsesc
elementele de apreciere şi înţelegere a omului conscrat creaţiei sociale. Fascinaţia
pe care o produce maleficul atât la nivel colectiv cât şi individual este inerentă şi
nu poate fi desprinsă de mentalitatea umană. Ceea ce fascinează într-adevăr este
bariera dintre aceste lumi opuse, diferite, dar complemetare; fără Iad nu există Rai,
fără Bine nu există Rău.
Exploatat în numeroase rânduri, modelul faustian a fost cu adevărat impus în
literatura universală de catre Goethe prim imagismul său extraordinar, prin tezaurul
literar pe care îl cuprinde poemul în elementele sale lirice, epice şi dramatice, dar
şi prin munca depusă şi amploarea acesteia. Fiind scris în aproximativ 60 de ani,
poemul surpinde numeroase experienţe ale creatorului său pe care acesta le
transpune în procesul evolutiv al personajelor sale cu o deosebită măiestrie. Aşadar,
deşi nu este o întâmplare petrecută în illo-tempore, Faust poate fi considerat un mit
veritabil tocmai prin unicitatea şi complexitatea acţiunilor sale.

Bibliografie:

4
Student: Radu Florina Gabriela
Anul: 2, grupa 8, specializarea: LLR-LLE
Literatură comparată
1. Eliade, Mircea- Aspecte ale miticului, Editura Univers, Bucureşti, 1978
2. Vianu, Tudor- Studii de literatură universală şi comparată, Editura
Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1963
3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Mit