Sunteți pe pagina 1din 8

Cuprins

1.Introducere ..............................................................................................................2

2.Infracțiunea de îndeletnicire. Diferențierea răspunderii penale. .............................3

3.Concluzie ................................................................................................................7

4.Bibliografie .............................................................................................................8

1
1.Introducere

Pentru o mai bună analiză a diferențierii răspunderii penale pentru fapta de


dobîndire sau comercializare a bunurilor despre care se știe că au fost obținu-
te pe cale criminală sub formă de îndeletnicire, este necesar ca mai întîi să exp-
licăm în ce constă însăși înfracțiunea dată.
Dobîndirea sau comercializarea bunurilor despre care se știe că au fost
obținute pe cale criminală apare ca infracțiune din momentul în care a fost săvîrșită
o sustragere de bunuri cu scopul de a obține un profit ulterior bazat pe comercializ-
area bunurilor sustrase. Astfel, odată ce protejarea patrimoniului nu a putut fi
realizată sau este în curs de a fi realizată, apare problema în a proteja principiile de
bază activității de intreprinzător deoarece prin prisma dobîndirii sau comercializării
bunurilor are loc obstrucționarea justiției prin prisma simplului fapt că făptuitorul
fie dobîndește un bun la un preț redus fără a achita anumite impozite, fie obține un
venit în urma comercializării acestuia pe care nu era în drept să-l obțină datorită
faptului că bunul nu-i aparține cu drept de proprietate. Bunurile care formează
obiectul material al acestei infracțiuni sunt acelea care au o existență materială,
bunuri mobile și ca condiție obligatorie, nu aparțin făptuitorului, de menționat este
și faptul că mijloacele bănești obținute pe cale ilegală nu constituie obiectul
material al infracțiunii date.
Dobîndirea în cazul de față, constă în întrarea în posesie a bunurilor
obținute pe cale criminală, sub orice formă (cumpărare, donare, schimbare etc.), pe
cînd comercializarea constă în transmiterea în posesie a bunurilor obținute pe
cale criminală,cu condiția că nu exista o promisiune prealabilă cu privire la dobîndi
-re sau comercializarea acestor bunuri deoarece altfel vor exista semne ale altor
componențe de infracțiuni ca banditism, șantaj, contrabandă etc.

2
2.Infracțiunea de îndeletnicire. Diferențierea răspunderii penale.

Referindu-mă însăși la agravantă și anume la săvîrșirea acestei infracțiuni


sub forma unei îndeletniciri, este necesar de a înțelege însăși esența infracțiunii de
îndeletnicire. Dealfel, cunoaștem faptul că infracțiunea dată mai este cunoscută în
doctrină drept infracțiunea de obicei. În teoria dreptului penal, infracțiunea de
obicei este definită ca fiind acea formă a infracțiunii unice, creată de legiuitor
dintr-o pluralitate de fapte de același fel, ce corespund prin trăsăturile lor faptei
încriminate, dar care nu pot constitui infracțiune decît dacă se săvîrșesc într-o
succesiune de acte repetate de așa natură, încît să denote obișnuința făptuitorului.1
În cazul nostru, faptele vor constitui infracțiune însă nu vom putea vorbi despre
îndeletnicire dacă nu o să existe semnele din care să denote obișnuința
făptuitorului. Obișnuința făptuitorului reese din repetarea infracțiunii de cel puțin 3
ori cu îndeplinirea a 3 condiții esențiale:

1. Nu a fost condamnat definitiv pentru vre-o una dintre ele.


2. Nu a expirat termenul de prescripție de tragere la răspundere penală.
3. Este unica sau principala sursă de venit a făptuitorului.2

Așadar, în cazul infracțiunii prevăzute la Articolul 199, Codul Penal,


infracțiunea este considerată a fi săvîrșită sub formă de îndeletnicire dacă
făptuitorul fie a dobîndit bunurile despre care știa că au fost obținute pe cale
infracțională de cel puțin 3 ori, fie a comercializat bunurile date de cel puțin 3 ori și
nu a fost condamnat definitiv ori nu a expirat termenul de prescripție deoarece
altfel am putea fi în prezența a altei componențe de infracțiuni sau chiar putem fi în

1
Giurgiu N. Legea penală și infracțiunea, p.262.
2
Drept penal. Partea specială, Sergiu Brînză, Vitalie Stati, Vladimir Grosu și alții,
p.310

3
prezența unei recidive aceste condiții fiind astfel esențiale la calificarea faptei
infracționale. Nu sunt de acord însă cu părerea autorilor cu privire condiția de bază
și anume la unica sau principala sursă de venit a făptuitorului. Deoarece această
obișnuință a făptuitorului nu denotă faptul că este unica sau principala sursă de
venit a acestuia, el putînd avea o alte activitate, perfect legală care i-ar aduce profit
egal sau mai mare însă săvîrșirea infracțiunii date pentru el fiind o obișnuință de
care nu poate scăpa sau este pur și simplu o plăcere personală a acestuia, un hobby.
Referindu-mă însăși la diferențierea răspunderii penale dintre această
componență de infracțiune cu agravanta dată și altele săvîrșite sub formă de
îndeletnicire prevăzute la partea specială a codului penal pot să menționez că deși
par a fi identifce ele totuși se deosebesc caz de caz. În primul rînd, dacă la articolul
199, îndeletnicirea este văzută drept semn care agravează pedeapsa penală,
cunoaștem cazuri cînd aceasta reprezintă componență de bază a infracțiunii și
anume drept exemplu poate servi articolul 234, din Codul Penal, Îndeletnicirea
ilegală cu pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utiliarea
substanțelor explozive și otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a
faunei, dacă aceasta a cauzat daune ce depășesc 200 u.c. În cazul dat, infracțiunea
se consideră consumată din momentul producerii daunei în proporții mari pe cînd,
adica chiar dacă a fost săvîrșită o singură dată, însă a produs daune în proporții
mari, v-om fi în prezența infracțiunii date, în cazul infracțiunii prevăzute la art.199
săvîrșită sub formă de îndeletnicire este necesar obișnuința făptuitorului rezultată
din săvîrșirea aceleașimfapte cel puțin de 3 ori.
În legislația României este prevăzut expres pentru unele infracțiuni,
numărul de fapte prejudiciabile care necesită a fi efectuate pentru a fi considerată
îndeletnicire și anume articolul 98 din Codul Silvic încriminează însușirea de cel
puțin două ori a vreascurilor din pădure ce depășesc o cantitate anumite. Dealtfel,
în codul penal a României în articolul 212 este reglementată exploatarea

4
cerșetoriei , fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi
fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor
material, sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi,
această repetare nu este altceva decît îndeletnicirea săvîrșirii infracțiunii,
determinarea la mila publicului pentru a cere ajutor material trebuie să rezulte din
obișnuința făptuitorului.
În legislația Republicii Moldova regăsim un articol asemănător și anume
208 din Codul Penal, atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea
lor la săvîrșirea unor fapte imorale.Dacă la prima vedere suntem în prezența unei
infracțiuni de obicei deoarece faptele imorale cuprinde și cerșetoria care constă în
apelarea sistematică la mila publică, atunci la aprofundare în această temă
observăm că simplul fapt de a atrage sau determinare la săvîrșirea faptei imorale
atrage după sine și răspunderea penală fiind astfel componență de infracțiune
formal și fără a mai fi necesară urmarea prejudiciabilă.
Totodată este necesar de a delimita infracțiunea de obicei de infracțiunea
prelungită. Chiar dacă ambele sunt formate din fapte prejudiciabile identice, în
cazul infracțiunii prelungite, fapteșe prejudiciabile săvîrșite ot fi calificate de sine
stătător, în timp ce acțiunile ce formează infracțiunea de obicei, luate de sine
stătător nu sunt considerate infracțiuni și nu au relevanță la calificare. Drept
exemplu poate servi, infracțiunea prevăzută la art 233, vînatul ilegal, această
înfracțiune se consideră a fi consumată din momentul săvîrșirii daunelor în
proporții mari, iar îndeletnicirea vînatului nu are o relevanță la calificare deoarece
legiuitorul nu a dispus o astfel de agravantă ca îndeletnicirea iar însăși repetarea
acestei infracțiuni dacă va fi considerată infracțiune prelungită se va lua în calcul la
individualizarea pedepsei penale și în nici un caz la calificarea acesteia. Infacțiunea
de obicei nu poate avea tentativă deoarece astfel nu se îndeplinește condițiile de

5
bază a acestei infracțiuni și anume latura obiectivă care constă în repetarea
infracțiunii de cel puțin 3 ori nu a fost realizată în totalmente.
Dealtfel, o mulțime de componențe de infracțiuni din partea specială a
codului penal cu toate că nu presupune sintagma de ”sub formă de îndeletnicire”
presupune o altă agravantă care ar putea avea multe în comun cu îndeletnicirea și
anume săvîrșirea infracțiunii de un grup criminal organizat sau de o organizație
criminală sau același lucru îl putem spune și despre agravanta ”la comandă”.
Cunoaștem faptul că atît grupul criminat organizat cît și ogranizația criminală, de
regulă, sunt create în scopul de a săvîrși anumite infracțiuni din anumite domenii și
anume unele sunt specializate în sustragere, altele în omor, altele în infracțiuni
economice etc. Ideea mea constă în faptul că săvîrșirea infracțiunilor de către
aceste oragnizații sau grupuri criminale organizate sau la comandă, are loc sub
formă de îndeletnicire deoarece aceasta este și activitatea de bază a acestora, în
esență observăm obișnuința acestora de a comite anume un anumit tip de
infracțiune în urma săvîrții cărora aceștia din urmă obțin un anumit interes, aceast
fapt însă nu va produce modificări la calificarea infracțiunii ci doar la
individualizarea acesteia.

6
3.Concluzie
În lucrarea dată am abordat diferențierea răspunderii penale pentru fapta de
dobîndire sau comercializare a bunurilor obținute pe cale criminală săvîrșite sub
formă de îndeletnicire, am descris descris în ce constă infracțiunea prevăzută la
articolul 199 din Codul Penal, am deosebito de infracțiunea prelungită precum și
am făcut o paralelă dintre legislația națională și cea a României. În concluzie pot să
menționez că îndeletnicirea ca infracțiune trebuie abordată mai aprofundat de către
legiuitorul nostru, dat fiind faptul că în unele cazuri unele fapte infracționale
săvîrșite printr-o singură faptă prejudiciabilă ar trebui să nu constituie infracțiune(
exploatarea cerșetoriei la Români) decît prin obișnuința făptuitorului iar unele
fapte infracționale care sunt repetate( cunoaștem faptul că articolul 31 din Codul
Penal a fost abrogat) din care reese obișnuința făptuitorului ar trebui să agraveze
pedeapsa avînd importanță nu doar la individualizarea pedepsei penale dar și la
calificarea juridică a faptei infracționale săvîrșite.

7
4.Bibliografie
 Codul Penal al Republicii Moldova adoptat prin Legea
Republicii Moldova nr. 985-XV. Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 72-74, din 13 septembrie 2002, întrat în
vigoare la 12 iunie 2003.
 Codul Penal al României adoptat prin Legea României
nr.289/2009, Monitorul Oficial al Româiei nr.510 24.07.2009,
întrat în vigoare la 1 februarie 2012.
 Drept penal. Partea specială, Sergiu Brînză, Vitalie Stati,
Vladimir Grosu și alții, Editura „Cartieri SRL”,Chișinău,2005.
p.310
 Giurgiu N. Legea penală și infracțiunea, p.262.
 Calificarea Infracțiunilor, Note de curs, Stanislav Copețchi,
Igor Hadîrca, ”Tipografia Centrală”, Chișinău,2015, p.206-207.
 http://www.scritub.com/stiinta/drept/Unitatea-de-
infraciuni11191212.php
 http://www.preferatele.com/docs/drept/5/unitatea-de-
infracti20.php