Consultații 1.

- Anatomia conflictului
1. Rolul mass-media în reflectarea conflictelor

Mass-media are o influenţă enormă asupra formării la oameni a unor standarde ce le

influenţează comportamentul în situaţiile de conflict.

Mass-media reacţionează operativ la conflicte, ba chiar mai mult, nu numai le reflectă,

dar le şi creează., influenţează procesul de evoluţie a lor, uneori le şi transformă,
contribuie la încetarea lor.

Jurnalismul, prin sine, este un tip de activitate conflictogenă. De aceea jurnaliştii au

nevoie de deprinderi ale unui comportament raţional, profesional şi eficient atât în
conflictele cu sine însuşi, cât şi în conflictele interpersonale cu colegii din redacţie, cu
sursele de informaţie, în conflictele sociale de diferite nivele.

În această ordine de idei, să nu uităm că rolul mass-media este determinat de

participarea sa la diagnosticarea conflictelor, la confruntarea informaţională a
oponenţilor, de asemenea, la contribuirea la realizarea manevrelor politice , ca
modalitate de dirijare a conflictelor.

O condiţie extrem de importantă în procesul de reglementare a conflictelor este

informarea obiectivă, or, mass-media asigură extinderea ariei informaţionale a
conflictului, implică noi şi noi oameni, publicul în ansamblu.

La fel de importantă e şi punerea exactă a diagnozei conflictului, expunerea publică a

punctelor de vedere de alternativă, de asemenea, desfăşurarea dezbaterilor ce vizează
situaţia conflictuală, dezbateri, care deseori este unica modalitate de a înceta
escaladarea conflictului.

Mass-media ar trebui să-şi asume un rol absolut remarcabil atât în contribuirea la

rezolvarea conflictelor, cât şi la educaţia publicului.

Politicienii sunt cei care declanşează incendiile, jurnaliştii sun cei care trebuie să
contribuie la stingerea lor.

E adevărat, că actualmente mass-media aduc la cunoştinţă publicului punctele de

vedere opuse, dar uneori contribuie ele înseşi la adâncirea conflictelor, dacă nu chiar
la provocarea lor.

Probleme cu care se confruntă mass-media

--intoleranţa,
--caracterul negativist,
--duplicitatea,
--manipularea,
--neprofesionalismul;
--de cele mai deseori presa intervine la etapa culminantă a conflictelor.

Mass-media s-ar putea implica în rezolvarea conflictelor în modul următor:

--generând, publicând şi propunând diferite variante de rezolvare a conflictelor, pe

care le-ar putea folosi părţile implicate;
--reflectând corect relaţiile;

--prezentând corect relaţiile;

--prezentând opinii echilibrate;

--mediind – dând glas celor care nu se pot exprima;

--făcând să fie auziţi cei ce nu sunt auziţi.

În Australia, de exemplu, mass-media adeseori intră în rolul de mediatori:

--clarifică faptele, „actorii”, poziţiile, problemele;

--analizează opţiunile, variantele, posibilităţile;

--cercetează nevoile şi preocupările legitime ale părţilor aflate în conflict;

--pozitivează atitudinile, poziţiile, ideile de soluţionare, făcând din adversari prieteni.

Conflictele, propriu zis, reprezintă un mediu natural al jurnaliştilor, care sunt mereu
ghidaţi de dorinţa e a găsi informaţia cea mai actuală, de a fi în permanenţă la curent
cu tot ce se întâmplă.

Cu toate acestea, de multe ori, publicul, încântat de curajul şi fermitatea jurnaliştilor,

este gata să pună pe umerii acestora povara şi responsabilitatea escaladării
conflictelor. În acelaşi mod reacţionează şi politicienii, criticând jurnaliştii.

Jurnaliştii, însă, de regulă, spun că sunt doar o oglindă care reflectă realitatea şi fac
referinţă la proverbul „Nu da vina pe oglindă când ţi-i mutra strâmbă”.

Discutabil,desigur, deoarece în viaţa reală ne ciocnim de multe ori de incompetenţa,

neprofesionalismul, servilismul unor jurnalişti, care, de fapt nu ar trebui să se
numească aşa.

Jurnaliştii pot influenţa desfăşurarea conflictelor.

O reflectare exagerat de dură sau incompetentă poate provoca uneia dintre părţi,
insatisfacţia care, la rândul său, poate să ducă la ieşirea oamenilor în stradă, să
constituie motiv pentru escaladarea conflictului.

Responsabilitatea pentru declanşarea şi consecinţele conflictelor mari revine, desigur,

grupurilor politice şi instituţiilor sociale, statului şi structurilor acestuia. Anume aceste
structuri ar trebui să elaboreze tehnologii politice de dirijare a conflictelor.

Acompanierea informaţională a conflictelor.

Aceasta presupune informarea despre:

--participanţii la conflict,

--cauzele confruntării,

--resursele conflictului,

--eventualele consecinţe ale acestuia.

Atenţie! Difuzarea unei informaţii exacte şi obiective creează premise pentru

reglementarea conflictului, soluţionarea acestuia.

Oamenii au dreptul să fie informaţi despre existenţa unor situaţii tensionate din
societate şi sursele acestor tensiuni. Ei trebuie să cunoască ce acţiuni întreprind părţile
aflate în conflict.

Dacă tensiunea a degenerat într-un conflict şi cu, atât mai mult, într-o confruntare
directă, publicul trebuie să ştie:

--în ce constă acest conflict,

--cine sunt participanţii (subiecţii),

--dacă există o bază normativă pentru reglementarea conflictului,

--ce măsuri sunt întreprinse pentru ca acest conflict să nu degenereze într-o

confruntare deschisă a părţilor.

Dar dacă, totuşi, conflictul se transformă într-o confruntare deschisă a părţilor,

publicul trebuie să fie informat despre:

--pierderile reale (materiale, umane în conflict,

--activităţile autorităţilor şi ale altor „actori”,

--perspectivele soluţionării acestuia pe cale non-violentă.

Indiferent de tipul conflictului, acesta, de regulă,trec prin mai multe etape.

Jurnalistul poate reflecta evenimentul ca pe ceva independent şi izolat, dar îl poate
reflecta şi ca o parte a unui tot întreg, ca pe un element al unui fenomen complex, în
dependenţă de circumstanţele reale şi scopul redacţional.

În conflictologie, un rol foarte important este atribuit studiului comportamentului

părţilor aflate în conflict, situaţiilor de conflict, factorilor generatori de conflict.

Factorii generatori de conflict (conflictogenii) -

constituie acţiunile unei sau mai multor părţi într-o relaţie, inclusiv cuvintele,
gesturile, evaluările, reflecţiile ce pod duce la apariţia unei situaţii de conflict şi la
transformarea acesteia într-un comportament conflictual real.

Atenţie! Pasivitatea, de asemenea, poate fi un factor generator de conflict.

Un generator de conflict este intoleranţa, discursul „urii”.

E nevoie oare să demonstrăm că jurnalistul, care reflectă o situaţie de conflict şi care

se identifică doar cu părerea unei părţi în conflict, devine un purtător de conflictogeni
şi, implicit, un participant direct la conflict?

Multe divergenţe dintre părţile aflate în conflict apar din cauza viziunilor lor diferite
asupra esenţei divergenţelor.

Prin acompanierea informaţională mass-media formează o percepţie despre conflict,

uneori chiar diagnostichează conflictul, fac pronosticuri privind evoluţia acestuia şi
propun versiuni pentru soluţionarea conflictului. În acest fel, mass-media intră în
rolul de „actor” independent sau deseori dependent pe câmpul informaţional.

Astfel, presa formează creează o imagine a conflictului, asigură mecanismele de

soluţionare şi, de facto, influenţează conflictul.

Într-o societate bine informată, de regulă, începe să funcţioneze un mecanism de

acţiune: crearea opiniei publice – evaluările experţilor - presiunea din partea societăţii
asupra părţilor aflate în conflict – luarea unor decizii – reducerea nivelului de conflict
– transformarea şi soluţionarea conflictului.
Cele mai actuale conflicte pentru jurnalişti sunt cele din domeniul politic, economic,
social, teritorial, religios, etnic, moral, cele mixte.

2. Înţelegerea conflictului

Ce sunt conflictele?
Conflictele sunt vechi de când lumea, ele sunt un fenomen universal care poate fi
întâlnit la toate nivelele convieţuirii umane.

Conflictul este un fenomen social complicat, multidimensional. La el participă

diferite părți: indivizi, grupuri sociale, comunități etnice, state. Conflictele apar în
rezultatul diferitor cauze și motive - psihologice, economice, politice, valorice etc.
La fel, fiecare individ, fiecare din noi este contradictoriu și este supus în
permanență unor contradicții și stresuri.

Nu prezenţa conflictelor este problematică, nu ea este cea care constituie o

ameninţare la adresa păcii, ci formele ei violente, care propagă sisteme nedrepte,
care avantajează doar una dintre părţile implicate, înclinate spre preluarea puterii şi
spre impunerea propriilor interese şi care cred că doar ele deţin „adevărul absolut“.

În uzul zilnic, conflictele sunt deseori asociate în mod automat cu certurile, cu

conflictele de interese, cu puterea sau cu uzul de violenţă.

Conflictul este un concept ambiguu care are înţelesuri diferite pentru grupuri diferite
şi în contexte diferite. Conflictul tinde, mai ales, să fie înţeles şi perceput ca un
fenomen negativ, uneori fiind chiar sinonim cu violenţa.

Conflictele sunt deseori percepute ca o luptă care trebuie câştigată. Ele dezvoltă
adesea o dinamică internă care îngreunează, dacă nu chiar exclude, o reglementare
paşnică, constructivă şi non-violentă.

Cercetările destinate comportamentului oamenilor în situaţii conflictuale au arătat

că majoritatea tinde să-şi impună propriile interese insistând asupra propriei poziţii
- asta chiar şi acolo unde încep să se arate insuccesele. Acest model
comportamental este însoţit şi de o limitare din ce în ce mai crescută a capacităţii
de percepţie şi de decizie.

Definirea ale conflictului

Exista numeroase tentative de definire sau înțelegere a conflictelor: atât in

literatura de specialitate, cat si in viziunea oamenilor simpli. Ceea ce le este comun
poate fi rezumat in termenii următori: conflictul se manifesta ca o stare de fapt
(situație) sau ca un tip de comportament ce rezulta dintr-o incompatibilitate sau
opoziție in scopuri, activități si interacțiuni intre entități sociale (indivizi, grupuri,
organizații, culturi / societăți in ansamblu).

Iată o formulare sintetizată, mai pe larg răspândită a conflictului:

Conflictul constituie relațiile dintre subiecții interacțiunii sociale, care se

caracterizează prin confruntare, în baza unor motive diametral opuse -
necesități, scopuri, idealuri, valori, credințe, convingeri sau opinii, viziuni,
aprecieri.

Termenul „conflict” provine de la verbul latinesc „confligo”, „ere” – „”a se bate”,

„a se bate între ei”, cu participiul substantivat de „conflictus”, cu sensurile de
ciocnire, şoc, ceartă, luptă împotriva cuiva.

Multe dicţionare definesc conflictul prin termeni similari violenţei, ca disensiune,

dispută, ceartă, scandal, luptă, război.

Elementele definitorii ale conflictului

--conflictul include interesele opuse ale indivizilor, grupurilor, organizațiilor,

culturilor / societăților aflate intr-o situație de „zero-toleranta”;

--aceste interese opuse sunt recunoscute ca atare de părțile aflate in conflict;

--conflictul implica credințe ale fiecărei părți, care vin in contradicție cu interesele
celeilalte părți;

--conflictul este un proces: el se dezvolta in afara relațiilor existente intre indivizi,

grupuri, organizații sau culturi / societăți si reflecta interacțiunile trecute ale
acestora si contextele in care au avut loc;

--acțiunile uneia sau ambelor părți sunt, in fapt, produsul opozitei la scopurile
celeilalte.

De obicei, conflictele au la mijloc o chestiune, o problemă,o întrebare, un subiect.

Deseori, problemele ce afectează relaţiile dintre părţile aflate în conflict nu sunt

înţelese şi nu sunt explicate clar – de ex., lipsa de încredere, supoziţii, lipsa de contact
etc.

Rezistența psihologică
Componente de bază: emoțională, volitivă, intelectuală (cognitivă) motivațională,
psihomotorică. Rezistența psihologică nu este pur și simplu suma acestor
componente, ci e un conglomerat integrat.

Adevărata problemă a conflictelor este pericolul permanent ca acestea să

escaladeze: pe parcursul acestora se pune din ce în ce mai mult preţ pe strategii de
dobândire a puterii şi pe uzul violenţei. Conflictul devine astfel din ce în ce mai
greu de controlat, până când scapă de sub control, trece pragul violenţei, cauzând
distrugere şi suferinţă. Convieţuirea este astfel îngreunată, dacă nu chiar imposibilă
pe termen lung.

Conflictele fac parte din viaţa noastră. Conflictul este un indicator al faptului că
relaţia dintre cei implicaţi nu poate continua ca mai înainte şi constituie un motor al
evoluţiei sociale.

În absenţa conflictelor, atitudinile,comportamentul şi relaţiile rămân aceleaşi,

indiferent dacă sunt juste sau greşite.

Conflictele scot la iveală probleme. Soluţionarea lor, constructivă sau destructivă,

depinde de modul în care este gestionat conflictul.

Unele dintre cele mai importante beneficii la nivel general, constau în rezultatele pe
plan social, psihologic, material.

Interacţiunile sociale încep, adesea, printr-o formă oarecare de conflict. Conflictele

gestionate în mod constructiv pot duce la pace şi cooperare pe termen lung.

De multe ori, conflictele contribuie la coeziunea de grup. Pot ajuta la construirea

limitelor de grup, ajutând persoanele să îşi recunoască interesul comun.

Conflictele pot genera stabilitate şi pot acţiona ca o forţă unificatoare. Identificarea

unei ameninţări comune permite indivizilor nu doar să îşi descopere interesul, dar şi să
reafirme o identitate comună care datează, poate, de mai multă vreme.

Conflictele pot provoca schimbări sociale necesare. Dacă nimeni nu ar contesta nimic
niciodată, multe nedreptăţi grave ar continua să se perturbeze.

Beneficiile psihologice ale conflictului: conflictul poate declanşa un proces prin care
indivizii să îşi dea seama că au interese comune şi opozanţi comuni. Ca urmare,
indivizii pot ajunge să simtă că este esenţial ca tabăra lor să triumfe. Identitatea unei
persoane este importantă pentru stima de sine. Astfel, cu cât identitatea unui individ
este împiedicată să se manifeste în cadrul grupului, cu atât mai mult individul se va
lupta să o menţină.

Beneficiile materiale ale conflictului: adesea, conflictele aduc recompense

materiale concrete.

Desigur, conflictele vor continua să rămână o provocare fundamentală a omenirii,

deoarece ele pot produce beneficii pentru indivizi, grupuri şi naţiuni. Provocarea
constă în a identifica beneficiile pe care le aduce conflictul, astfel încât multiplele
costuri să poată fi minimalizate.

Rareori, conflictele sunt percepute şi fructificate ca o oportunitate de a dezvolta relaţii

mai satisfăcătoare. În viaţă, tindem să resimţim conflictele ca ceva dureros, ceva de
care am dori să ne referim, să ignorăm sau să uităm.

Adesea, din aceste motive, îi învinovăţim pe alţii pentru că „tulbură starea de echilibru
atunci când încearcă să de curs intereselor şi nevoilor proprii. În alte cazuri, folosim
conflictele pentru a-i pune pe ceilalţi faţă în faţă cu ideile şi interesele noastre sa ne
folosim puterea pentru a ni le impune asupra lor.

Conflictul este resimţit ca o perturbare în desfăşurarea firească a relaţiilor noastre.

Dint-o dată, ne simţim mai atenţi la lucrurile pe care le consideram ca fiind de la sine
înţelese.

Începem să privim lucrurile dincolo de aparenţă.

Consumăm timp şi energie pentru a interpreta şi re-interpreta semnificaţia lucrurilor.

Comunicarea devine dificilă. Ni se pare greu să auzim cu adevărat ceea ce spun alţii –
decât dacă, bineînţeles, ei sunt de acord cu noi. Nu ne este uşor să înţelegem ce
intenţii are cealaltă persoană.

3. Caracteristica conflictului ca fenomen social

Particularitățile principale ale conflictului:

1. Conflictul întotdeauna apare în baza motivelor și afirmațiilor opuse.

2. Conflictul întotdeauna este o contrapunere a subiecților interacțiunii sociale,

care se caracterizează, de regulă, prin cauzarea unor dune reciproce - morale,
materiale, fizice, psihologice, etc.

Componentele structurale de bază ale conflictului

 Părțile conflictului - subiecții interacțiunii sociale, care se află în stare de
conflict sau car susțin evident sau indirect părțile conflictuale.

Obiectul conflictului - ceea ce din cauza căreia apare conflictul.

Imaginea situației conflictuale - reflectarea obiectului conflictului în conștiința

subiecților interacțiunii conflictuale.

Motivele conflictului - forțele interioare, care determină subiecții interacțiunii

sociale de a intra în conflict (motivele apar în forma necesităților, intereselor,
scopurilor, idealurilor, convingerilor).

Pozițiile părților conflictuale - ceea ce își declară părțile în cadrul conflictului

sau în procesul de negociere.

Clasificarea conflictelor

a) Sfera manifestării conflictelor

Tipurile conflictelor:

--economice, în baza acestora se află contradicțiile de ordin economic,

--ideologice, în baza acestora se află contradicțiile de ordin ideologic,

--sociale, în baza acestora se află contradicțiile de ordin social,

--de familie, în baza acestora se află contradicțiile de ordin familial.

b) Durata și gradul de intensitate a conflictului

Apar în baza particularităților psihologice individuale ale personalității și care se

caracterizează prin agresivitate și manifestare dușmăniei din partea părților
conflictuale.

Tipurile conflictelor:

--conflicte furtunoase, rapide - apar în temeiul unor particularități psihologice

individuale ale personalității;

se evidențiază prin agresivitate și caracter dușmănos extrem din partea

concurenților aflați în conflict.

--conflicte acute, de lungă durată - apar în condițiile unor contradicții profunde.

--conflicte amorfe, cu caracter latent - apar în contextul unor contradicții nu

prea profunde sau cu condiția pasivității uneia din părți;
 --conflicte amorfe, rapide - sunt legate de cauze superficiale și poartă un
caracter episodic.

c) Subiecți ai interacțiunii conflictuale

Tipurile conflictelor:

--conflicte intrapersonale - sunt legate de ciocnirea unor motive opuse ale

personalității;

--conflicte interpersonale - subiecții conflictului sunt doi indivizi;

--conflicte „personalitate - grupul” - subiecții conflictului sunt. pe de o parte,

individul, pe de altă parte, grupul/micro-grupul;

--conflicte intragrupale

--conflictele intergrupale - în rol de subiecți sunt grupuri sociale mici sau micro-
grupuri,

--conflicte sociale,

--conflicte internațuionale.

d) Consecințe sociale

Tipurile conflictelor:

--conflicte constructive - în baza unor asemenea conflicte se află contradicții

obiective;

contribuie la dezvoltarea organizației sau al unui alt sistem social;

--conflicte destructive - în baza unor asemenea conflicte se află, de regulă, cauza

subiective;

asemenea conflicte creează tensiune socială până la consecințe grave.

e) Obiectul conflictului

Tipurile conflictelor:

--conflicte realiste - au un obiect clar al conflictului;

--conflicte nerealiste - nu au un obiect clar sau au un obiect, care constituie ceva

important, vital, pentru unul sau ambii subiecți ai conflictului.
 Cauzele conflictelor

Cauzele conflictelor sunt fenomenele, faptele, situațiile, care anticipează

conflictele, în anumite circumstanțe ale interacțiunii sociale și care îl pot declanșa.
Există o mulțime de cauze.

Remarcăm două tipuri mari de cauze:

--cauze generale;

--cauze particulare.

a) Cauze generale, care se remarcă, practic, în toate conflictele:

--cauze social-politice și cauze economice, legate de viața politică, socială și

economică a țării;

--cauze social-demografice, care reflectă diferențele în conceptele și motivațiile

oamenilor, condiționate de vârstă, sex, apartenență etc.;

--cauze social-psihologice, care reflectă fenomenele social-psihologice în

grupurile sociale: relații reciproce, liderismul, motivele de grup, opiniile
dispozițiile colective etc.;

--cauze individual-psihologice, care reflectă particularitățile individuale

psihologice ale personalității - capacități, temperament, caracter, motive etc.

b) Cauze particulare, acestea sunt legate nemijlocit de tipurile concrete ale

conflictului. Vom numi doar unele dintre ele:

--nemulțumirea față de condițiile de activitate;

--încălcarea eticii de servicii;

--încălcarea legislației muncii;

--limitarea resurselor,

--diferențele dintre scopuri, valori, mijloace de atingere a scopurilor,

--comunicarea nesatisfăcătoare etc.

Cauzele conflictelor trebuie găsite în situațiile conflictuale concrete. Lichidarea

cauzelor constituie condiția absolut necesară pentru soluționarea conflictului.

Structura conflictului
Orice conflict porneşte de la o problemă care generează la participanţi
comportamente de conflict (reale sau dorite), extrem de complexe.

a) Problema conflictului se caracterizează prin disconfort, tensiune produsă de

altul (alţii) şi se defineşte prin următoarele:

- o problemă este o experienţă subiectivă şi nu are în mod necesar o bază obiectivă;

- natura problemei poate fi cognitivă (percepţia scopurilor blocate), afectivă
- (dezacord sau sentimente de repulsie, ostilitate, teamă) sau mixtă.
- amploarea sau intensitatea unui conflict pot varia: un conflict se reduce când
dezacordul se diminuează, dar se extinde când dezacordul creşte.

b) Comportamentul în conflict - este reacţia intenţionată sau manifestată de un

individ la o problemă.
Dat fiind faptul că oamenii sunt diferiţi reiese că şi comportamentul lor este diferit.

De regulă, oamenii manifestă mai multe reacţii în măsuri diferite, agregate într-o
manifestare unică de componente ale comportamentului conflictual. Probleme
diferite pot provoca aceleaşi reacţii, după cum aceiaşi problemă poate provoca
comportamente diferite la oameni diferiţi sau la aceeaşi persoană în momente
diferite.

c) Rezultatul conflictului - constituie stări finale ale beneficiilor sau costurilor

ambelor părţi implicate.

Aceste trei aspecte ale conflictului se clarifică reciproc și au contribuții conjugate

în identificarea și înțelegerea conflictului.

Conflictul în viziunea lui Daniel Sapiro este asociat cu un arbore. Fiecare parte a
lui reprezintă o parte componentă a conflictului.

Solul - mediul social în care izbucneşte conflictul ( familia, colectivul, societatea)

Rădăcina - cauzele multiple ale conflictului.
Tulpina - părţile implicate în conflict
Scorbura – problema clar definită a conflictului
Florile - emoţiile proprii pozitive şi negative ale celor implicaţi în conflict
Frunzele - acţiunile concrete ale persoanelor implicate
Fructul – soluţia rezolvării conflictului.

Sursele conflictelor
O aserţiune bine cunoscută postulează că “pentru a rezolva o problemă trebuie să-
i descoperi cauza “.

Cauzele conflictelor sunt multiple și diverse. Iată o gamă de surse ale conflictelor:

--diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane,

--nevoile, interesele umane,
--comunicarea,
--stima de sine,
--valorile individului,
--nerespectarea normelor explicite sau implicite,
--comportamente neadecvate,
--agresivitatea,

--competențele sociale,

--cadrul extern,

--statul, puterea, prestigiul,

--utilizarea și comunicarea culturii și informațiilor.

1. Diferențele și incompatibilitățile dintre persoane

Exerciții

Gândiți-vă la o persoană apropiată (cineva din familie, un prieten, cunoscut).

Notați trei lucruri care nu vă plac la ea (de exemplu, cum se piaptănă, pe cine
stimează, ce distracții îi plac, idei, preferințe, obiceiuri etc.). Cum vă simțiți când la
acea persoană ceva nu vă place/ Ce faceți? Este conflictuală atitudinea dvs. sau nu?
Comentați.

Diferențele dintre oameni sunt infinite numeric. Aceasta ar însemna că infinite sunt
și sursele de conflict dintre ei? Teoretic, da, practic, însă, depinde de anumite
circumstanțe. De obicei, diferențele dintre indivizi devin surse ale conflictului din
momentul în care sunt obiect al inter-relației: sunt exprimate într-o discuție, sunt
afișate ostentativ sau una din părți reclamă impunerea propriei valori.

Exemple

--„Eu cred că regimul comunist a făcut mult bine oamenilor”, începe unul. „Cum?
nu este adevărat!”, răspunde celălalt și conflictul a început.

--„Uită-te la fata asta, ce culori a pus pe ea” - „Ba sunt frumoase”.

--„Femeile la volan sunt o calamitate” - „Nu este adevărat, femeile sunt mai
prudente și mai civilizate”.

Cele mai importante deosebiri generatoare de conflicte sunt:

- unele trăsături de personalitate (ex. mobil versus inert; extravertit versus

introvertit, adaptiv versus inovativ);

- opinii (ex. rolul principal în educaţia copilului îi revine tatălui/ mamei/ întregii
familii, “terapia de şoc” în efectuarea reformei este mai eficientă decât cea lentă
progresivă):

- atitudini (ex. toleranţă – intoleranţă faţă de bârfele colegilor, acceptare –

neacceptare a pedepsei fizice / autorităţii );

- valori ( preţuirea esteticului în amenajarea locuinţei –preţuirea practicului; un

părinte valorizează cultura şi se străduie să-i dea educaţie copilului, celălalt părinte
/copilul preţuieşte realizarea pe plan material, prin avere; credinţa religioasă în
Allah sau în Dumnezeu);

- nevoi (ex. unu este mai termofil, celălalt preferă temperaturile mai scăzute, unul
are nevoie de opt ore de somn pe noapte, celălalt de şase );

- gusturi şi preferinţe (alimentaţie, vestimentaţie, modalităţi de agrement şi

relaxare).

În mod “normal” , adică ideal dezirabil, diferenţele dintre noi nu ar trebui să

producă disconfortul cauzator de conflict, să ne deranjeze. Starea de facto este însă
alta: de cele mai multe ori nu le acceptăm.

Înainte ca rațiunea să intervină, un impuls egocentric ne determină să ne instituim

un etalon al corectitudinii și echității: „Cum sunt, simt, gândesc și fac EU este
bine, corect și frumos; cum ești, simți, gândești sau faci tu, dacă este altfel, e
greșit”.

Apare pentru început dezacordul, verbalizat sau nu; este prima formă a
conflictului. De regulă, conflictul datorat diferenţelor are o formă uşoară şi
incipientă, deşi nu întotdeauna este cel mai inofensiv (să ne gândim la victimele
intoleranţei religioase, de exemplu).
Cel puţin două explicaţii pot fi găsite pentru aceste conflicte produse de
neacceptarea diferenţelor: stima de sine şi “paradigma imaginii în oglindă” - ne
atribuim virtuţii şi atribuim altor vicii.

2. Nevoile/interesele umane

Nevoile /interesele umane le menţionăm ca pe o a doua sursă importantă a

conflictelor.

Oamenii intră în conflict fie pentru că au nevoi care urmează să fie satisfăcute de
procesul conflictual însăşi, fie pentru că au (ori cred că au) nevoi neconcordante cu
ale altora.

Reacţiile, implicarea indivizilor în conflict, intensitatea conflictului nu depind atât

de caracterul primar, biologic sau secundar, cât de diferiţi alţi factori situaţionali şi
de personalitate.

Iată o trecere în revistă a celor mai cunoscute nevoi, fără o ierarhizare anumită, de
multe ori imposibilă şi chiar hazardată:

--trebuinţe fiziologice vitale: de hrană, apă, adăpost, odihnă, sex, securitate;

--tendinţe de integrare socială – apartenenţă şi dragoste: nevoia de asociere (a fi în

societate, a fi împreună cu alţii), de apartenenţă (a aparţine unui grup sau unei
categorii sociale), de acceptare (a fi acceptat de ceilalţi), nevoia de comunicare,
colaborare, tendinţa de a-i ajuta pe cei aflaţi în dificultate;

--tendinţa de apreciere şi stimă: nevoia de a se realiza, de a fi competent, de a câştiga

aprobarea şi recunoaşterea celorlalţi;

--activarea existenţei: stimularea senzorială, nevoia unei societăţi şi fuga de

monotonie, de plictiseală, dorinţa de a călători, de a participa la spectacole, de a se
distra, de aventură chiar, căutarea de senzaţii tari – a adrenalinei;

--tendinţa de cunoaştere: nevoia de a şti, de a înţelege şi explora;

--tendinţe estetice: de simetrie, de ordine, de frumos;

--tendinţa de actualizare: de autoevaluare şi de valorificare a propriului potenţial,

creaţia în sine, dar şi nevoia de a fi competent, de a şti multe , de a-ţi realiza
aptitudinile într-un domeniu sau altul;

--tendinţa spre ridicare socială: ambiţie, dorinţa de a-i depăşi pe alţii, de a-i conduce;
--tematica normativă , referitoare la tendinţa supunerii la normele şi regulile sociale,
ascultarea de părinți,păstrarea convenienţelor.

3. Comunicarea este conflictogenă (generatoare de conflicte) sau îngreuiază

rezolvarea conflictului în cel puţin două situații:

--când este absentă - ne referim la comunicarea verbală (individul nu spune ce îl

doare, dar acumulează tensiune și în cele din urmă aceasta se descarcă într-un
moment, la un nivel și într-o măsură care ne iau prin surprindere prin intensitatea și
forma neadecvate);

--când este defectuoasă - duce la înțelegere eronată, la neînțelegeri.

Oamenii comunică de cele mai multe ori imperfect, dar presupun că au făcut-o clar.
Văzând apoi că ceilalți acționează în virtutea altor informații, ei atribuie acest lucru
relei credințe sau distorsionării mesajului la receptor, la nici un caz imperfecțiunii
comunicării la nivelul emițătorului, adică al lor.

4. Lezarea stimei de sine

Stima de sine este o componentă afectivă a imaginii de sine. Dar, în vreme ce

imaginea de sine este ansamblul ideilor pe care un individ le are despre el însuși,
despre trăsăturile de caracter și corpul său, stima de sine exprimă sentimentele noastre
față de noi înșine.

Se consideră că stima de sine stă la baza celor mai multe conflicte, deși nu întotdeauna
explicit.

a) Contestarea, minimalizarea de către o altă persoană a succeselor, realizărilor

majore sau critica sistematică ori accidentală a modului în care individul a îndeplinit
o activitate sau a rezultatului acestuia. Dacă celălalt are dreptate, reacția persoanei
respinse va fi în funcție de calitatea stimei de sine - ridicată sau scăzută.

Persoana cu stimă de sine ridicată se va apăra şi va aduce argumente, în care va

demonstra corectitudinea, calitatea, eficienţa actului său.

Persoana cu stimă de sine negativă (scăzută) va accepta cu uşurinţă critica – de multe

ori aceşti oameni sunt vulnerabili la ceea ce se numeşte „programarea pe eşec” în
acţiunile viitoare, ele îşi atribuie defecte de personalitate: incompetenţă, lene, prostie;
--Propunerea/asumarea unor sarcini cu standarde inaccesibile, care depăşesc vizibil
capacităţile persoanei, duc sigur la eşec, fapt care generează descurajarea, pierderea
încrederi în sine;

--Constrângerea unei persoane să acţioneze contrar conştiinţei sale este un motiv al

lezării stimei de sine. Un om care acţionează în acord cu conştiinţa sa se preţuieşte şi
este echilibrat afectiv. Orice încălcare a propriei conştiinţe, orice ignorare a „vocii
interioare” lezează stima de sine. Omul se dispreţuieşte pentru slăbiciunea de a fi
cedat şi devine ostil celui care l-a constrâns ori influenţat în această direcție.

5. Conflictul de valori:

--un conflict în care sunt implicate valorile este mai profund şi greu de tratat;

--valorile sunt credinţele noastre despre ceea ce este important, ceea ce deosebeşte
binele de rău şi care principii trebuie să ne guverneze viaţa;

--valoarea este ceea ce prețuiește individul și, prin urmare, constituie un vector care-l
susţine energetic pe om, îi orientează conduita şi sentimentele: familia, cultura,
convingerile religioase, politice şi morale, chiar şi banul poate fi o valoare a cuiva.

Când le sunt atacate valorile, oamenii reacţionează extrem de dur, pentru că le este
lezată stima de sine.

De asemenea, oamenii fac foarte greu compromisuri atunci când sunt în joc valorile
lor, deoarece simt că se compromit pe ei înșiși, și anume atunci când disputanții își
descoperă unele valori comune.

6. Conflictul de norme, nerespectarea normelor explicite sau implicite:

Normele sociale sunt standarde sau comportamente comune, acceptate de membrii

grupului şi aşteptate de ei--unele norme sociale sunt explicite și pot fi afișate:
„Fumatul interzis”, „Intrarea se face numai pe ușa din dreapta”, „În această mănăstire
se intră numai cu capul descoperit”.

Altele sunt reguli nerostite și nescrise, dar și ele influențează comportamentul - există
reguli nescrise pentru comportarea în mediul aglomerat (lift, mijloace de transport în
comun), așezarea la rând, salut (prin forme încetățenite la nivel de cultură).

Conştient sau nu, sistematic sau accidental, noi încălcăm norme și în felul acesta
lezăm, aducem atingere confortului altcuiva. Normele sunt una dintre cele mai
răspândite cauze ale conflictului, iată de ce din acest motiv se recomandă stabilirea
normelor de comun acord la începutul unei relaţii.

Acceptarea normelor: determinanți interni și externi

Omul respectă normele sub imperiul a două forțe fundamentale care modelează
comportamentul: presiunea la conformare, pe de o parte, și dorința de a se supune, pe
de altă parte.

Individul se conformă din mai multe motive:

a) Comportamentul de conformare (ascultare, disciplină, respect al cerințelor ce-i sunt

adresate) este întărit încă din copilărie. Copilul este recompensat atât de frecvent
pentru actul de a se conforma, încât această reacție a lui tinde să se generalizeze la noi
situații.

b) Compararea socială. De obicei ne comparăm cu alți oameni, în special cu cei la fel

ca noi, ca mod de evaluare a acurateței atitudinilor noastre, dorințelor și convingerilor.

Ne conformăm nu la orice grup, ci la grupuri de referință, adică oamenilor

asemănători nouă sau cei pe care-i luăm ca model spre care tindem. În consecință,
tindem să fim „în rând cu lumea” și să ne comportăm precum cei din jur. (Sindromul
„schimbarea becului”).

c) Presiunea grupului. La rândul lui, grupul face presiuni asupra persoanei deviante să
se schimbe, să se conformeze. Dacă nu reușește, o respinge. În felul acesta grupul își
păstrează standardele și continuitatea.

Exerciții

Ce norme au fost încălcate, dacă au fost în următoarele cazuri:

--Căministul vine noaptea târziu în camera comună și aprinde lumina.

--Soțul are program individual în afara locuinței, în weekend-uri.

--În restaurant, un individ se așează la masa la care tu îți serbezi ziua cu invitații.

--Este căldură toridă și o femeie iese la promenadă în costum de baie.

7. Comportamentele neadecvate, la modul absolut sau relativ

Aici putem sesiza câteva genuri distinctive:

a) comportamente negative, poate chiar antisociale, manifestate într-un climat normal
și care sunt pe bună dreptate respinse de celălalt/ceilalți indivizi cu care interacționăm
- să zicem, un act de egoism, de huliganism;

b) comportamente pozitive în sine, ca valoare umană generală, dar atipice,

neobișnuite fie în contextul social, cultural sau al relației în care au loc (de ex., daruri
fără motiv evident, manifestări de simpatie nejustificate sau un act de altruism într-o
societate altruistă), fie în contextul constanței comportamentale a persoanei care se
manifestă (actul unei colege leneșe care se oferă să vă ajute la curățenia de acasă
devine suspect; o vecină avară se oferă să vă împrumute bani - de ce?);

c) comportamente pozitive și dezirabile (de dorit) social, dar cu mesaj negativat de

partener, fie din cauza unor trăsături constante de personalitate, cum ar fi slaba
încredere în sine, susceptibilitatea (dvs. îl invitați la o petrecere cu colegii de muncă,
iar el vă bănuieşte de gânduri ascunse), fie din cauza stării dispozițional-afective
pasagere (este iritat că șeful tocmai i-a respins proiectul, iar dvs. îl întrebați,
prietenește, care este soarta lucrării pe care știați că tebuie să o termine; prietena
dvs. tocmai a fost părăsită de iubitul ei și dvs. o întrebați cum mai merge relația lor)

d) comportamente neadecvate situaţiei - ținută/companie/fapte necorespunzătoare la o

anumită reuniune (hohote de râs la înmormântare sau de plâns disperat la revelionul
din casa prietenilor pentru că ne apasă amintirea unei mari nenorociri; zâmbetul larg
când celălalt se lamentează că și-a pierdut locul de muncă).

8. Agresivitatea

Între agresivitate şi conflict există o relaţie reciprocă: agresivitatea este fie cauza, fie
forma de manifestare, fie rezultatul conflictului.

În termenii conflictului agresivitatea apare ca o modalitate conflictuală de relaționare

cu mediul, fie în plan concret-acțional, fie în plan imaginar, fantasmatic. Marca sa este
intenția nocivă, ostilă, îndreptată asupra unei ținte/persoane investite cu o anumită
semnificație. Aceasta motivează intenția nocivă și finalitatea agresiuni.

9. Absenţa sau nivelul nesatisfăcător al unora dintre competenţele sociale:

--dispoziţia şi capacitatea de a acorda recompense și sprijin/ajutor, foarte importante

în prietenie și atracția personală;

--o bună autoapreciere a expresivității în comunicarea nonverbală;

--bune abilităţi de comunicare verbală,obligatorii pentru performanțele profesorilor,

psihoterapeuților, liderilor, purtătorilor de cuvânt etc.;
--empatia;

--cooperarea;

--atenţia acordată celorlalţi;

--factorii cognitivi (cunoașterea și respectarea regulilor care guvernează fiecare tip

de relație informală);

--cunoașterea și respectarea unor principii ale conversației, necesare ameliorării

acesteia;

--rezolvarea problemelor psihosociale,

--prezentarea sinelui (prezentarea de sine este comportamentul care vizează

influențarea manierei în care în care suntem văzuți de ceilalți - prin îmbrăcăminte și
alte aspecte exterioare, stil verbal, accent, maniere; revendicările verbale directe
privind statutul și reputația nu au efectul scontat: „Pe mine să mă respecți, că eu am
facultate!” are un efect contrar).

10. Structura sau cadrul extern în care se desfășoară o interacțiune:

-- procedeele de adoptare a deciziei,

--constrângerile temporale,

--procedurile de comunicare și condițiile fizice,

--modalitatea de distribuire a resurselor,

--accesul la informaţii,

--parametrii legali,

--structura organizaţională şi presiunile politice,

--resursele limitate.

Resursele limitate disputate de două sau mai multe părți sunt cauze aproape cotidiene
ale conflictelor.

Resursele pot consta în bunuri și bani, dar și în spațiu, timp sau altele. Exemplu:
surorile se bat pe ultima prăjitură rămasă în frigider; facultatea nu dispune de
suficiente săli,copiatoare; călătorii care urcă în tren cută locurile de la fereastră.

11. Alte cauze

Conflictul este deseori provocat de status, putere, prestigiu, principii, de modul în care
sunt utilizate şi comunicate cultura şi informaţiile.

Una din cauzele social-psihologice tipice ale conflictelor interpersonale îl constituie

neînțelegerea de către oameni a faptului că la dezbaterea problemei, mai ales uneia
complicate, necorespunderea pozițiilor este generată deseori nu de diferența reală a
viziunilor asupra problemei, ci de modul diferit de a o privi din diferite puncte de
vedere. Amintiți-vă de istorioara cu elefantul. Care a fost cauza conflictului? Faptul
că fiecare a apreciat doar un segment al problemei, fără a o vedea în ansamblu.
Fiecare avea dreptatea în felul său, fiecare era sigur în adăvărul său, dai, în realitate,
adevărul fiecăruia era doar o părticică a adevărului în ansamblu.

Problemele pe care le dezbat oamenii, de regulă, sunt complicate, nuanțate. De multe

ori, partenerii de interacțiune privesc problema din diferite puncte de vedere. Având o
experiență diferită, diferite niveluri de cunoștințe, ei concep problema în mod diferit,
completând-o fiecare în felul său, pornind de la o latură mai mult sau mai puțin
cunoscute. Iată de ce este important, în cazul unui asemenea conflict, trebuie să
enunțăm clar problema văzută fiecare parte, unificând definirea ei.

O cauză tipică a conflictelor e și alegerea de către oameni a diferitelor procedee de

apreciere a rezultatelor activității și a personalității unul față de altul.

La baza oricărei aprecieri se află comparația care poate avea patru moduri:

--comparația cu idealul,

--comparația cu norma,

--comparația cu realizările altor oameni,

--comparația cu situația inițială a lucrurilor.

Analiza conflictelor ne demonstrează că de cele mai multe ori o cauză a lor o

constituie faptul că omul ia ca bază a aprecierii nu ceea ce a fost obținut, dar ceea ce
nu i-a reușit. Ar trebui să ne conducem de sloganul: „Haideți să discutăm ceea ce
este, dar nu ceea ce nu e”. Spre regret, adeseori uităm de acest lucru, apreciindu-i pe
alții, dar fără a uita să ne apreciem pe noi înșine - de aici și respectiva contradicție.

Există și alte cauze de ordin social-psihologic ale conflictelor:

--favoritismul intragrupal,

--caracterul concurențial al interacțiunii,

--capacitățile reduse ale omului privind decentrarea, adică schimbarea propriei poziții
în rezultatul contrapunerii ei cu pozițiile altor oameni,

--tendința de a primi mai mult decât a oferi,

--aspirația spre putere,

--incompatibilitatea psihologică.

În procesul interacțiunii sociale, omul are un anumit diapazon al comportamentului,

comunicării, activității, diapazon așteptat de către o altă persoană, partener al
interacțiunii.

Caracterul comportamentului depinde particularitățile individual-psihologice ale

omului, de starea lui psihologică, de a6titudinea față da partenerul concret în
interacțiune, de particularitățile situației actuale a interacțiunii.

Dacă comportamentul real al partenerului se încadrează în ramele dorit sau acceptabil,

atunci interacțiunea se desfășoară fără conflicte, dacă nu, atunci ea încetează sau trece
în faza conflictuală.

Cauzele primare ale conflictelor - conflictogenele

Conflictogenele sunt cuvinte, acţiuni sau inacţiuni, care pot influenţa apariţia
conflictului; manifestări orientate la rezolvarea problemelor psihologice sau la
realizarea unor scopuri de ordin psihologic sau pragmatic.

Nu toate conflictogenele pot provoca conflicte. Totodată există o legitate a escaladării

conflictogenelor:

la conflictogenele în adresa noastră noi ne străduim să răspundem cu conflictogene

mai dure, uneori maximum de puternice dintre cele posibile.

Tipurile de conflictogene:

--tendinţa spre supremaţie;

--manifestarea agresivităţii;

--manifestarea egoismului.

a) Tendinţa spre supremaţie:

--manifestări directe ale supremaţiei: ordine, ameninţări, observaţii, aprecieri
negative, critică, acuzare, zeflemea, ironie, bătaie de joc, sarcasm;
--atitudine indulgentă, adică aceeaşi supremaţie, dar cu nuanţă binevoitoare: „Nu vă
supăraţi”, „Cum poţi să nu cunoşti aşa ceva?”, „Calmaţi-vă”, „Oare chiar nu
înţelegeţi?”, „Sunteţi persoană înţeleaptă, dar procedaţi…”

Poate fi conflictogen şi tonul indulgent;

--lauda de sine: istorioarele entuziasmate despre propriile succese, adevărate sau

imaginare, trezesc iritarea, dorinţa de „a-l pune la punct” pe lăudăros;

--caracterul categoric: maniera de a se exprima fără drept de apel, manifestarea

încrederii excesive în cele spuse; presupune supremaţia sa şi subminarea
interlocutorului: „Eu consider”, „Eu sunt sigur” (în loc de: „Am impresia”, „Mi se
pare”).

Au un caracter conflictogen şi următoarele expresii: „Toţi fură”, „…Şi cu aceasta

încheiem discuţia!”

--impunerea propriilor sfaturi: este o regulă – dă sfaturi numai atunci când eşti rugat
să le dai; „sfătuitorul”, ocupă o poziţie de supremaţie;

--întreruperea interlocutorului: ridicarea vocii, rectificarea altuia, astfel demonstrând

că gândurile sale sunt mai valoroase decât ale altora şi de aceea el trebuie ascultat.

Un subiect interesant, legat de Einstein. savantul avea un carnet de notiţe, în care scria
gânduri ce-i treceau prin minte. „De ce purtaţi un carnet atât de mic?” – a fost întrebat
savantul. „Păi, ideile bune apar foarte rar”, - a răspuns Einstein.

E o idee bună pentru amatorii de dat sfaturi non-stop şi de a-şi impune propriile
puncte de vedere: posibil, şi la ei ideile bune apar mai rar decât şi-ar închipui;

--tăinuirea informaţiei: lipsa de informaţie trezeşte alarma. Informaţia poate fi tăinuită

din mai multe cazuri. De exemplu, conducătorii pot ascunde anumite informaţii din
intenţii bune, pentru a nu indispune subalternii cu veşti proaste. Dar vacuumul
informaţional este umplut cu presupuneri, zvonuri, bârfe, intrigi, care sunt mai
periculoase decât tăinuirea chiar şi a celor mai proaste ştiri;

--încălcarea normelor etice, intenţionat sau neintenţionat: s-a folosit de gândurile

altcuiva, fără a face trimitere; a creat incomodităţi (s-a împins, a călcat pe piciorul
altcuiva), dar nu şi-a cerut scuze; nu s-a salutat, s-a „strecurat” fără rând;

--luarea peste picior: de obicei, obiectul său devine cel care, din diferite motive, nu
poate riposta;
--minciuna sau tentativa de a minţi: mijloc de a-şi atinge scopul pe căi neoneste,
conflictogen puternic;

--reamintirea (posibil, neintenţionată) despre o situaţie jenantă pentru interlocutor;

--transferul de responsabilitate pe altcineva;

--rugămintea de a împrumuta bani: refuzul creează o situaţie neplăcută pentru cel

cine cu rugămintea, dar şi satisfacerea rugăminţii de multe ori este însoţită de conflicte
– restituirea cu întârziere, după mai multe avertismente etc. Vorba înţeleptului: dacă
vrei să-ţi pierzi prietenul, împrumută-i bani.

Toate conflictogenele din această categorie au ca scop obţinerea supremaţiei,

accentuarea poziţiei de supremaţie prin ocuparea poziţiei de Părinte; e o încercare de a
manipula interlocutorul, de a-l dirija împotriva voinţei sale, obţinând avantaje proprii
– psihologice sau materiale.

b) Manifestarea agresivităţii

--agresivitatea „de la naştere”: îmi spunea cineva, de altfel, o persoană talentată, că,
dacă nu se ceartă de dimineaţă, nu poate lucra toată ziua; din fericire asemenea tipi
sunt în minoritate şi în alte cazuri se manifestă agresivitatea situațională.

Mai sunt şi cazuri de agresivitate legată de vârstă – bătăile între adolescenţi,

comportamentul arţăgos etc. E vorba şi de tentativa de autoafirmare, şi de exprimare a
protestului faţă de cei „mai mari”, care se află într-o poziţie inegală.

Persoana cu agresivitate ridicată este una conflictuală, este un conflictogen „în

mişcare”, care îşi varsă nemulţumirea , „veninul” pe cei din jur; cu alte cuvinte, îşi
rezolvă problemele din contul altora; în acest sens, el este un „vampir” care
acumulează energia pozitivă (şi emoţiile) de la alţii.

Persoana cu agresivitate mai mică decât cea medie riscă să obţină în viaţă mult mai
puţin decât merită; lipsa totală a agresivităţii este echivalentă cu apatia, lipsa de
caracter, dezicerea de a lupta, omul se chinuiește pe sine însuşi, îi chinuieștee pe cei
apropiaţi din lipsa de voinţă, din incapacitatea de a-şi apăra propriile opinii;

--agresivitatea situațională apare ca răspuns la conflictele interioare, dictate de

anumite circumstanţe - neplăcerile personale sau la serviciu, indispoziţia, reacţia de
răspuns la un element conflictogen (frustraţie).

c) Manifestarea egoismului (Ego – Eu)

Toate manifestările egoismului sunt conflictogene, deoarece egoistul tot ce face, face
pentru sine, de obicei, din contul altora, iar această nedreptate e un sol fertil pentru
conflicte;

manifestarea egoismului se reflectă în atitudinea faţă de alt om, în calitate de obiect şi

mijloc de realizare a propriilor scopuri;

antipodul egoismului este altruismul;

Dostoievski: „Egoismul omoară generozitatea”.

Cum să evităm conflictogenele

General:

--nu uitaţi, că orice exprimare a noastră neatentă poate genera conflictul;

--manifestă empatie faţă de interlocutor.

a) Cum să ne debarasăm de tendinţa către supremaţie

Un mare înţelept chinez spunea: „Râurile şi râuşoarele îşi dăruiesc apele lor
mărilor, deoarece acestea se află mai jos decât ele. La fel şi omul, dorind să se
înalţe, ar trebui să se ţină mai jos decât alţii”.

Deci orice manifestări ale supremaţie ne duc în direcţia opusă a scopurilor noastre.
Cum afirma un alt înţelept: „Victoria ta adevărată vine atunci când nimeni nu se
simte învins”.

b) Cum să ne reţinem agresiunea

Agresivitatea are nevoie de explozie, numai că după aceasta ea devine

conflictogenă şi revine ca un bumerang în rol de conflict. Tolstoi afirma: „Cea ce
începe în furie, sfârşește în minciună”. Pe de altă parte, mai multe boli sunt
cauzate de reţinerea în sine a emoţiilor, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne
descărcăm pe cei din jur.

Sunt trei metode de a ne potoli agresivitatea: pasivă, activă şi logică.

Metoda pasivă: a „plânge pe umărul cuiva”, a-ţi descărca sufletul pentru a te

uşura.

Metoda activă: munca fizică, sportul, vânătoarea, pescuitul, lectura, vizionarea

emisiunilor distractive.
Metoda logică: munca analitică, tendinţa de a ajunge la miezul lucrurilor te
linişteşte, copleşeşte emoţiile.

c) Depăşirea egoismului

Dragostea faţă de sine, în limite rezonabile, e caracteristică pentru fiecare om.

Egoiştii de păşesc limitele acestei iubiri, iar atingerea scopurilor de multe ori este
înfăptuită din contul altora. În rezultat, el poate pierde bunul nume, propria
reputaţie. Egoistul nu are prieteni, la un moment dat se poate trezi în vacuum.

Cea mai onorabilă victorie e cea obţinută în lupta cu propriul egoism.

Funcțiile conflictului

Funcțiile conflictului au un caracter ambiguu. Astfel unul și același conflict poate

avea un rol pozitiv sau negativ în viața părților antagoniste, aflate în conflict.
Totodată, el poate fi constructiv/benefic sau destructiv/negativ în diferite momente
ale dezvoltării conflictului.

Este important să ținem cont pentru care participanți conflictul este constructiv și
pentru care este destructiv. De exemplu, dacă pentru una din părți scopul este de a
înlătura contradicțiile, pentru altul scopul este de a păstra lucrurile neschimbate, de
a evita conflictul sau de a-l rezolva fără împotrivire.

Să nu uităm, totodată că de conflicte ar putea fi interesați nu atât participanții

nemijlociți la el, dar alte forțe, care provoacă conflictul. Atunci când dăm o
apreciere proprie situației, neapărat trebuie să ținem cont de acest lucru.

A. Influența conflictului asupra participanților nemijlociți

Funcțiile constructive ale conflictului

1. Conflictul înlătură integral sau parțial contradicțiile, care apar în rezultatul

organizării imperfecte a activității, greșelilor în conducere, realizării obligațiilor
etc.. De menționat că în cazul rezolvării a 65 la sută din conflicte se reușește
soluționarea integrală sau parțială a contradicțiilor care se află la temelia lor.

2. Conflictul permite de a aprecia mai deplin particularitățile individuale

psihologice ale oamenilor.

Conflictul scoate în evidență orientările valorice ale omului, puterea relativă a

motivelor sale, evidențiază rezistența psihologică față de factorii de stres în
situațiile dificile.
Conflictul scoate la iveală nu numai calitățile negative, dar și pozitive ale omului.
Aproximativ în 15 la sută din situațiile de conflict, relațiile reciproce dintre
oponenți, după rezolvarea conflictului devin mai bune comparativ de felul cum au
fost până la conflict.

3. Conflictul contribuie la destinderea tensiunii psihologice, care este o reacție

firească a participanților la situația de conflict.

Interacțiunea conflictuală,care este însoțită de emoții furtunoase, scade din

tensiunea emoțională a omului, poate reduce treptat intensitatea emoțiilor negative.

4. Conflictul constituie o sursă a dezvoltării personalității și a relațiilor inter-

personale. Totodată, omul capătă o anumită experiență socială privind soluționarea
situațiilor dificile.

5. Conflictul poate îmbunătăți calitatea activității individuale. După finalizarea

conflictului pe verticală, conducătorii își îmbunătățesc calitatea activității în 28 la
sută din cazuri, iar în 17 la sută din cazuri ea se înrăutățește. Ceea ce ține de
calitatea activității subalternilor de cele mai multe ori scade simțitor. Aceasta este
legat de faptul în virtutea statusului său, conducătorul obține ceea ce își dorește în
cazuri mai dese. (Nu intra în conflict cu șeful!”).

6. Consecvența în cazurile de apărarea a unor scopuri nobile contribuie la ridicarea

autorității unuia dintre participanți, crește vizibil atitudinea pozitivă colegilor față
de el. Independent de rezultatul conflictului, aceasta se întâmplă de patru ori mai
des comparativ cu oponentul care insistă în cazul unor scopuri dubioase.

7. Conflictele inter-personale constituie un mijloc de socializare a omului,

contribuie la autoafirmarea ca personalitate.

Funcțiile destructive ale conflictului

1. Influența negativă accentuată a conflictelor asupra stării psihice a participanților.

De regulă, după finalizarea conflictului dispoziția participanților în ansamblu se
înrăutățește în 31 de cazuri dintr-o sută și, practic, nu se îmbunătățește imediat
după finalizarea conflictului.

2. Conflictele care se dezvoltă nefavorabil pot fi însoțite de acte de violență fizică

și psihologică, de traumatizarea oponenților. Conform statisticii, cele mai multe
omoruri intenționate au loc în rezultatul escaladării conflictului.

3. Conflictul este însoțit de stres. Conflictele de o mare tensiune emoțională prea

dese pot cauza boli cronice grave.
4.Conflictul formează imaginea negativă a altuia - „imaginea inamicului” - care se
restabilește ușor în cazul apariției celor mai nesemnificative complicații ale
relațiilor și nu arareori duce la apariția unui nou conflict.

5. Dacă victoria a fost obținută cu ajutorul violenței, e mare probabilitatea ca în

continuare, în situații similare, individul să apeleze la același procedeu de
soluționare a problemei fără nici un temei.

6. Înfrângerea în conflict se răsfrânge negativ asupra concepției-Eu a omului.

B. Influența conflictului asupra macro-mediului și micro-mediului

Gradul de influență a conflictului asupra grupului este direct proporțional cu

nivelul legăturii părților cu mediul în care se desfășoară conflictul, este direct
proporțional cu rangul participanților, cu nivelul intensității confruntării.

Funcțiile constructive ale conflictului:

1. Conflictul devine un mijloc de activizare a sferei sociale a grupului sau

societății. (de exemplu, conflictul inovațional).

2. Conflictul scoate în evidență problemele nerezolvate. Conflictele interpersonale

în organizații au o influență pozitivă de trei ori mai des asupra eficienței activității
comune, decât una negativă.

3. Conflictul relevă opinia publică.

4. Uneori conflictul contribuie la crearea unor condiții noi, mai favorabile pentru
activitatea omului.

5. Conflictul poate îndeplini funcția de consolidare a grupului (sau chiar a unui

popor - Cazul Japoniei).

6. În colectivele de cercetări științifice este creată o atmosferă de tensiune

intelectual-emoțională, care însoțește ciocnirea diferitelor strategii de cercetare,
fapt care contribuie la căutarea productivă a deciziilor corecte - Adevărul se află în
dezbateri.

7. Adeseori încheierea conflictului este însoțită de ridicarea disciplinei angajaților.

accelerarea reacției colaboratorilor la observațiile și doleanțele reciproce ale
colegilor, instaurarea unei atmosfere mai prietenoase.

Funcțiile destructive ale conflictului

1. Întotdeauna conflictul este însoțit de încălcarea temporară a sistemului
comunicațional, al legăturilor reciproce în colectiv.

2. Dacă un conflict se încheie prin adoptarea unei decizii destructive, atunci

relațiile în colectiv să înrăutățesc în 19-30 la sută din cazuri.

3. Conflictele dese duc la reducerea unității de grup.

4. Uneori se înrăutățește calitatea muncii colective în timpul conflictului. Dacă

conflictul nu este soluționat, dar se stinge încetul cu încetul sau balanța înclină spre
cel care, în opinia grupului nu are dreptate, calitatea activității comune se reduce și
după încheierea conflictului.

Exercițiu

Gândiți-vă la trei conflicte pe care le-ați trăit dvs. sau la care ați fost martor.
Notați-le pe hârtie, apoi identificați tipul fiecăruia, având la baza clasificarea de
mai sus.

Ați găsit și tipuri nemenționate mai sus? Dacă da, pentru care conflict și ce tip
anume?