Sunteți pe pagina 1din 8

CURS 4

FORMELE EDUCAŢIEI
Din analiza caracteristicilor şi funcţiilor educaţiei, rezultă că asupra personalităţii în curs de dezvoltare
sau perfecţionare se exercită variate categorii de influenţe şi acţiuni, fiecare cu altă forţă de modelare,
sensibilizare, cu alte efecte. Formele de influenţare educativă pot fi grupate în trei mari categorii: educaţia
formală, educaţia nonformală, educaţia informală.
 Educaţia formală – reprezintă ansamblul acţiunilor sistematice şi organizate, proiectate şi desfăşurate în
instituţii specializate, urmărind finalităţi explicite, cu scopul formării şi dezvoltării personalităţii umane;
 Educaţia nonformală – reprezintă ansamblul influenţelor educative structurate şi organizate într-un
cadru instituţionalizat dar desfăşurate în afara sistemului de învăţământ;
 Educaţia informal – reprezintă totalitatea influenţelor educative nesistematice, neorganizate,
nesubordonate unor obiective şi finalităţi explicite, care se exercită asupra individului.

EDUCAŢIA FORMALĂ
(sau oficiala) este “educaţia istituţionalizată, structurată în mod ierarhic, gradată cronologic, condusă de
la centru” (I. JINGA, 2000). Ca note definitorii, în afară de caracterul ei instituţionalizat, este de reţinut că se
realizează prin intermediul procesului de învătămant, presupune planuri, programe, manuale, orare, evaluări,
prezenţa si acţiunea unui corp profesoral specializat. Educaţia formală se realizează în cadrul unui sistem de
învătământ. In principal, organizată conştient, sistematică, instituţionalizată, reglementată, coordonată, dirijată,
planificată, evaluată, expresie a unei politici educaţionale, cu scopuri şi conţinuturi comune, reglementate prin
acte normative.
Educaţia formală se caracterizează prin:
 se realizează în instituţii specializate (şcoli de diferite tipuri);
 în acest cadru planificat, organizat, structurat, condus se exercită cea mai importantă influenţă formativă,
educativă;
 se urmăresc anumite obiective stabilite prin politica educaţională şi de învăţământ, realizate eşalonat,
progresiv, cu conţinuturi şi modalităţi specifice, programe curriculare adecvate;
 educaţia şi instrucţia sunt realizate de cadre specializate (personal didactic), formate şi perfecţionate distinct;
 cuprinde, cu precădere, populaţia cea mai receptivă la educaţie, formare, dar cu deschideri spre susţinerea
autoeducaţiei, autoinstruirii;
 îmbină formele de educaţie, învăţământul comun obligatoriu, cu cel potrivit particularităţilor individuale;
 evaluarea criterială, continuă şi sumativă este specific concepută, organizată şi valorificată pentru a obţine
reuşita şcolară a elevilor şi se finalizează în formule de recunoaştere a nivelului pregătirii generale şi
specifice, profesionale;
 locul şi rolul şcolii sunt determinate în cadrul sistemului sociocultural: şcoala este privită ca un sistem
deschis ameliorării continue, dar devine şi factor de dezvoltare socială, prin nivelul formării absolvenţilor;
 întreaga sa acţiune educativă respectă criterii pedagogice, metodice, manageriale, sistematizate, în continuă
optimizare, conform datelor cercetării pedagogice şi din ştiinţele conexe, ale evoluţiei sociale;
 dezvoltarea personalităţii elevilor, dacă s-ar limita doar la educaţia formală, ar suferi prin conţinutul dat în
programele şcolare, predominarea informării asupra aspectelor calitative ale dezvoltării, relativa deschidere
către societatea în schimbare, relativa alternanţă a modalităţilor de acţiune ş.a.;
 în raport cu cercetarea actuală pedagogică, instituţiile educative devin tot mai diversificate, după
particularităţile educaţilor, dar şi după posibilităţile alternative de organizare, de introducere a noi tipuri de
educaţie, deschise la problematica lumii contemporane.
Educaţia formală are limitele ei; ea poate induce şi efecte educative negative, nedezirabile generând
disonanţe la nivelul personalităţii. I se reproşează – spre exemplu – centrarea pe performanţe înscrise în
programe, tendinţele de memorizare masivă a cunoştinţelor, predispunerea către rutină, subiectivismul în
evaluare etc. Totodată, educaţia formală devine insuficientă.

1
De altfel din perspectiva principiului educaţiei permanente, educaţia formală devine complementară
celorlalte forme: nonformală şi informală.
În ideea deschiderii scolii fata de problematica lumii contemporane sunt propuse urmatoarele modalitati
menite sa înlature treptat carentele semnalate la nivelul educatiei formale:
 descongestionarea materiei si crearea ocaziilor tot mai numeroase de afirmare a talentelor si a intereselor
tinerilor, prin cresterea si diversificarea ofertei de optionale si de alternative educationale;
 sanse reale pentru fiecare unitate de învatamânt de a-i determina propriul curriculum (prin curriculum la
decizia scolii);
 posibilitatea utilizarii flexibile a segmentului neobligatoriu din programe în functie de nevoile locale de
educatie si formare;
 asigurarea sinergiei dintre învatarea formala, nonformala si informala, în sensul deschiderii scolii înspre
influentele educative nonformale si informale si gasirea modalitatilor optime de articulare între acestea;
 armonizarea politicilor si practicilor privind instruirea initiala, si continua (asigurarea calitatii si continuitatii
prin continutul curriculum-ului, evaluare si recunoastere) si regândirea tuturor nivelurilor si structurilor
învatamântului din prespectiva educatiei permanente;
 integrarea rapida a noilor tehnologii comunicationale în procesul de învatamânt.
Educatia formala, ca forma oficiala, este întotdeauna evaluata social.
Evaluarea realizata în cadrul educatiei formale trebuie sa urmareasca dezvoltarea capacitatilor de
autoevaluare ale elevilor si studentilor.
Educatia formala este importanta prin faptul ca faciliteaza accesul la valorile culturii, stiintei, artei,
literaturii si tehnicii, la experienta social-umana, având un rol decisiv în formarea personalitatii umane, conform
dezideratelor individuale si sociale.
Prin intermediul acestei forme de educatie, “în timpul anilor de studii, individul este introdus progresiv în
vastele domenii ale existentei umane”. Aceasta permite asimilarea cunostintelor ca un sistem, oferind
concomitent “un cadru metodic al exersarii si dezvoltarii capacitatilor si aptitudinilor umane”. Educatia formala
devine astfel “un autentic instrument al integrarii sociale”.

EDUCATIA NONFORMALA
sau/şi desfăşurată în afara formelor statuate explicit, ca instituţii şcolare, cu un grad de independenţă, cu
obiective diferenţiate, cu participarea altor factori sociali, cu funcţii compensatorii faţă de şcoală, dirijată
potrivit specificului, dar în relaţie de parteneriat cu şcoala. Educatia nonformala se referă la toate activităţile
organizate în mod sistematic în afara sistemului formal pentru a răspunde unei mari varietăţi de cerinţe de
învăţare, cum ar fi cele de educaţie “complementară” (paralelă cu şcoala), de educaţie “suplimentară” sau de
educaţie de “substituţie” (de ex. pentru cei analfabeţi). Notele caracteristice ale acestei forme de educaţie sunt
legate de caracterul opţional al activităţilor organizate, participarea elevilor la stabilirea a ceea ce se va învăţa si
se va întreprinde, rolul discret al educatorilor, renunţarea la evaluări si utilizari de note si calificative.
Educaţia nonformală prezintă ca trăsături:
 evidenţiază necesitatea, rolul, modul, valorificarea influenţelor formative, educative şi a altor forme de
organizare a realizării educaţiei, în afară şi după etapa şcolarităţii: familia, instituţiile culturale, mass-media,
instituţii şi organizaţii de copii şi tineret;
 aceste influenţe sunt corelate cu mediul extraşcolar în care participă educaţii, cu modurile de petrecere a
timpului liber, cu includerea lor în diferite grupuri specifice;
 valoarea educativă, complementară educaţiei formale, poate avea efecte pozitive sau negative de
compensare, în măsura în care aceste instituţii conştientizează obiectivele, conţinuturile, organizarea,
metodologiile lor specifice, respectă aspiraţiile educaţilor;
 activitatea acestor instituţii este la fel de impregnată de cerinţele pedagogice, dar dirijate şi utilizate pentru
alte obiective, conţinuturi. Accentul cade aici pe stimularea educaţilor prin programe alternative,
diferenţiate, diversificate, facultative, aplicative, de completare, în acord cu elementele de noutate în
diferitele domenii, cu noi tipuri de comunicare, metode de activizare, tehnici de creativitate, cu stimularea
dezvoltării vocaţionale;
 activităţile nonformale pot fi în afara clasei (cercuri pe discipline, competiţii tematice, expoziţii ş.a.), în
afara şcolii (spectacole, excursii, conferinţe, cluburi, dezbateri etc.) şi, după integrarea profesională, ca

2
activităţi de formare continuă;însă, prin adaptarea la nivelul grupelor antrenate, există pericolul scăderii
valorii pedagogice, ştiinţifice, printr-o popularizare la limită a conţinuturilor sau dirijarea numai către
anumite aspecte;
 activităţile sunt opţionale;
 elevii sunt implicaţi direct/coparticipanţi nemijlociţi în raport cu aceste activităţi;
 conţinuturile acestor activităţi sunt deschise spre interdisciplinaritate/educaţie permanentă;
 nu se operează evaluări decât în limitele nevoii de stimulare şi susţinere ale elevilor;
 educatorii sunt „actori discreţi“, mai mult moderatori ai acestor activităţi ş.a.
Educaţia nonformală oferă un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare copil, tânăr sau
adult, complementarizând celelalte forme de educaţie prin:
 valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educaţional;
 oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor, prin cadrul mai flexibil şi mai deschis şi
prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene;
 participare voluntară, individuală sau colectivă;
 modalităţi flexibile de a răspunde intereselor elevilor - gama largă de activităţi pe care le propune şi
posibilitatea fiecărui elev de a decide la ce activităţi să participe;
 dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni activi; pe lângă
informaţiile şi competenţele specifice anumitor domenii de activitate în care se încadrează proiectele sau
activităţile nonformale, elevii îşi dezvoltă şi capacităţi organizatorice, capacităţi de autogospodărire, de
management al timpului, de gândire critică, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme;
 un cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi, de manifestare a talentelor
în artă, cultură, muzică, sport, pictură, IT etc.
Evaluarea activitatilor desfasurate în cadrul educatiei nonformale este “facultativa, neformalizata, cu
accente psihologice, prioritar stimulative, fara note sau calificative oficiale.” În conditiile extinderii cererilor de
pregatire profesionala prin diferite forme de instruire nonformala, exista si situatii în care acestea sunt finalizate
prin certificate sau diplome de absolvire.
Educatia nonformala este importanta prin urmatoarele avantaje pedagogice:
• este centrata pe cel ce învata, pe procesul de învatare, nu pe cel de predare solicitând în mod diferentiat
participantii;
• dispune de un curriculum la alegere, flexibil si variat propunându-le participantilor activitati diverse si
atractive, în functie de interesele acestora, de aptitudinile speciale si de aspiratiile lor;
• contribuie la largirea si îmbogatirea culturii generale si de specialitate a participantilor, oferind activitati de
reciclare profesionala, de completare a studiilor si de sprijinire a categoriilor
defavorizate sau de exersare a capacitatii indivizilor supradotati;
• creeaza ocazii de petrecere organizata a timpului liber, într-un mod placut, urmarind destinderea si refacerea
echilibrului psiho-fizic;
• asigura o rapida actualizare a informatiilor din diferite domenii fiind interesata sa mentina interesul publicului
larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârsta si pregatirii lor profesionale, punând accentul pe
aplicabilitatea imediata a cunostintelor;
• antreneaza noile tehnologii comunicationale, tinând cont de progresul tehnico- stiintific, valorificând
oportunitatile oferite de internet, televiziune, calculatoare;
• este nestresanta, oferind activitati placute si scutite de evaluari riguroase, în favoarea strategiilor
de apreciere formativa, stimulativa, continua;
• raspunde cerintelor si necesitatilor educatiei permanente.

EDUCATIA INFORMALA
sau/şi neorganizată, spontană, difuzată, prezentă prin informaţii receptate neintenţionat, venite din
mediul înconjurător (natural, social, cultural), dar în relaţie cu nivelul de organizare, culturalizare, sensibilizare
al individului. Ea e produsul experienţei de viaţă a individului. Educaţia informală include experienţele trăite

3
sau valorile încercate în viata cotidiană. Cele mai semnificative influenţe informale sunt cele exercitate de
massmedia, de unele aspecte ale vieţii în familie (exemplul părinţilor, atitudinile manifestate de ei), influenţele
exercitate de grupurile de prieteni, colegi, dar şi de diferite institţii culturale (ex. muzee, teatre, biblioteci etc),
religioase, politice, militare, sindicale ş.a.
Educaţia informală are ca note esenţiale:
 cuprinde experienţa personală câştigată de către individ, trăiri încercate în mod neintenţionat. Ea este
concepută ca relaxare, satisfacere a unor curiozităţi pasagere;
 influenţele primite sunt spontane, neorganizate, neprelucrate pedagogic, nesistematizate, de scurtă durată;
 problema este a receptării adecvate, a integrării şi echilibrării cu fondul formării, a controlului efectelor
pozitive/negative, avalorificării şi conştientizării gradului de prelucrare şi organizare a informaţiilor, a
transformării lor în activităţi nonformale sau chiar formale;
 sesizarea, înţelegerea, trăirea, valorificarea acestor influenţe depind de nivelul dezvoltării personalităţii.
Un exemplu de educatie informala este atunci când copiii mici învata sa vorbeasca. Ei deprind acest
lucru prin ascultare si imitare. Parintii corecteaza spontan greselile de pronuntie ale acestora, de multe ori
silabisind fara intentie si încurajând vorbirea corecta. La fel se întâmpla atunci când parintele sau educatorul
analizeaza împreuna cu copii experientele zilnice petrecute în viata acestuia.

Criteriul de competență Educația formală Educația nonformală Educația informală


Instituții de educație (școli, Instituții culturale (teatre, muzee, Familia, media, grupul de
Subiectul educației
grădinițe, universități) – instituții biblioteci, case de cultură etc) – prieteni, oricine exercită o
(actorii care
a căror principal misiune este organizații nonguvernamentale, alte influență educațională
desfășoară acțiuni de
educația instituții care au ca misiune conexă neintenționată sau
educație)
educația și cultura. neorganizată
Personal Personal calificat în diferite domenii Pregătire didactică absentă sau sporadică;
Gradul de pregătire al
didactic de activitate, uneori având și Pregătirea nu este o condiție a influenței
“educatorului”
calificat pregătire didactică educaționale
Finalitățile Clar stabilite și graduale, pe etape de studio, Stabilite pentru fiecare activitate, fără o Nestabilite
educației pe discipline, module etc organizare pe termen lung
Organizat pe ani de școlarizare (etape de Relative organizate pe arii de interes Neorganizat, contextual
Conținutul
studiu), pe profiluri /specializări/filiere
educației
profesionale
Certificate recunoscute la nivel national și după Certificate de participare, certificate de Fără certificare
caz international (diplome de bacalaureat, diplome absolvire a unor cursuri, adeverințe,
Modalități de de licență, de masterat etc, de absolvire a certificare profesională sau vocațională, care
certificare învățământului obligatoriu, certificate de pot fi recunoscute sau nu.
competență profesională – pt absolvenții Obs. Uneori, aceste activități nu sunt deloc
învățământului profesional) certificate
Autonomia celui care învață în Redusă Relative mare Crescută
alegerea temelor/ activităților

EDUCATIA CONTEMPORANA
Societatea contemporană generează nevoi educaţionale specifice. Satisfacerea lor presupune modificări
profunde, de esenţă, în educaţie. Procesul este marcat de contradicţii, discrepanţe, de sinuozităţi. Educaţia
contemporană este o problemă globală a omenirii. O caracteristică majoră a educaţiei contemporane este
evoluţia ei pe principiul educaţiei permanente. Continuumul existenţial este unul educaţional. Educaţia
contemporană nu este doar problemă ci şi sursă de soluţii pentru
Apariţia „noilor educaţii“, creşterea crizele actuale.
rolului şcoli dar şi amplificarea
influenţelor educative extraşcolare (mai
ales nonformale), orientarea preponderent BIBLIOGRAFIE:
către „învăţarea inovatoare“ şi (nu în
ultimul rând) inclinarea atentiei pe o nouă 1. Cristea, S., Dicţionar de pedagogie, Bucureşti-
filosofie despre om şi societate – sunt doar Chişinău, Editura Litera-Litera Internaţional, 2002
câteva repere în acest sens. 2. Cucoş, C., Pedagogie, Iaşi, Editura Polirom, 1996

4
3. Cucoş, C., (coord.) Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Iaşi, Editura
Polirom, 1998
4. Jinga, I., Istrate, E., Manual de pedagogie, Bucureşti, Bucureşti, Editura All, 1998
5. Nicola, I., Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis, 2002
6. Pieron, H., (2001). Vocabularul psihologiei, Editura Enciclopedic, Bucuresti;
7. Palicica, Maria, (2002). Prelegeri de psihopedagogie, Editura Orizonturi Universitare, Timisoara;
8. Păun, E., (1998). Educabilitatea. În vol. Cerghit, I., Vlăsceanu, L. (coord) Curs de pedagogie.
Tipografia Universităţii din Bucureşti;
9. Planchard, E., (1992). Pedagogie şcolară contemporană, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucuresti;
10. Sillamy, N., (2000), Larousse. Dicţionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti
11. Todoran, D., Probleme fundamentale ale pedagogiei. Sinteze de pedagogie contemporană, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1982
12. http://ro.scribd.com/doc/141937356/Introducere-in-Studiul-Pedagogiei-Manual

ACTIVITATI DE LABORATOR
Exerciţiu preliminar:
„Stilul personal de învăţat“ (după R. Linksman, Învăţare rapidă, Bucureşti, Editura Teora, 2000, p. 416)

CHESTIONARUL
PENTRU REFERINŢA STILULUI DE ÎNVĂŢAT

1. Când întâlniţi o persoană necunoscută, ce vă frapează prima oară la ea?


a. Înfăţişarea sau modul cum se îmbracă
b. Felul cum vorbeşte, ceea ce spune, sau cuvintele sale
c. Ceea ce simţi despre ea
d. Modul cum se comportă persoana sau acţiunile ei

2. La câteva zile după ce aţi cunoscut o persoană, ce anume vă amintiţi cel mai bine despre ea?
a. Chipul
b. Numele
c. Cum v-aţi simţit alături de ea, chiar dacă i-aţi uitat numele sau chipul
d. Ceea ce aţi făcut împreună cu ea, chiar dacă i-aţi uitat numele sau chipul

3. Când intraţi într-o cameră în care n-aţi mai fost niciodată, ce vă atrage cel mai mult atenţia?
a. Felul cum arată interiorul
b. Sunetele sau discuţiile dinăuntru
c. Cât de confortabil vă simţiţi emoţional sau fizic, în cameră
d. Ce activităţi au loc înăuntru şi ce anume puteţi face acolo

4. Când învăţaţi ceva nou, cum trebuie să procedaţi?


a. Profesorul vă dă să citiţi ceva scris pe hârtie sau pe tablă şi vă arată cărţi, imagini, grafice, hărţi, desene sau
obiecte, dar nu au loc discuţii şi nici nu scrie nimic
b. Profesorul explică totul verbal şi vă permite să discutaţi subiectul şi să puneţi întrebări, dar nu vă oferă nimic
să priviţi, să citiţi, să scrieţi sau să faceţi
c. Profesorul vă permite să scrieţi sau să desenaţi informaţiile, să atingeţi în mod direct materialele, sau să faceţi
ceva cu mâinile
d. Profesorul vă permite să vă sculaţi din bancă pentru a executa proiecte, simulări, experienţe, să jucaţi jocuri,
să interpretaţi personaje şi situaţii de viaţă reală, să exploraţi, să faceţi descoperiri ori activităţi care vă îngăduie
să vă deplasaţi în scopul învăţării

5
5. Când îi învăţaţi pe alţii, cum procedaţi?
a. Le oferiţi ceva la care să privească – un obiect, o imagine sau un grafic, fără explicaţii verbale ori
discuţii; sau cu un nivel redus al acestora
b. Le explicaţi verbal, fără a le oferi materiale vizuale
c. Desenaţi, scrieţi sau vă folosiţi de mâini pentru a le explica
d. Le demonstraţi o acţiune în mod practic şi le cereţi s-o facă împreună cu dumneavoastră

6. Ce tip de cărţi preferaţi să citiţi?


a. Cărţi ce conţin descrieri menite să vă ajute să vizualizaţi cele ce se întâmplă
b. Cărţi conţinând informaţii exacte, istorie, sau cu multe dialoguri
c. Cărţi despre sentimentele şi emoţiile personajelor, despre sentimente şi relaţii, sau despre
perfecţionarea minţii şi a corpului
d. Cărţi scurte cu multă acţiune, sau cărţi ce vă ajută să vă perfecţionaţi într-un sport, într-un hobby sau
să vă dezvoltaţi un anumit talent

7. Ce preferaţi să faceţi în timpul liber?


a. Să citiţi o carte ori să răsfoiţi o revistă
b. Să asculaţi un talk-show radiofonic, să ascultaţi sau să interpretaţi muzică
c. Să scrieţi, să desenaţi, să dactilografiaţi, ori să faceţi ceva cu mâinile
d. Să faceţi sport, să construiţi ceva, sau să jucaţi un joc folosindu-vă de întregul corp

8. Care dintre următoarele variante descrie modul în care puteţi citi sau studia cel mai bine?
a. Puteţi studia în prezenţa muzicii, a zgomotelor sau a unor conversaţii, deoarece le eliminaţi mental
b. Nu puteţi studia în prezenţa muzicii, a zgomotelor sau a unor conversaţii, deoarece nu le puteţi
elimina mental
c. Trebuie să vă simţiţi confortabil, relaxant şi puteţi lucra cu sau fără muzică, dar vă distrag
sentimentele negative ale acestora
d. Trebuie să vă simţiţi confortabil, relaxant şi puteţi lucra cu sau fără muzică, dar vă distrag activităţile
sau mişcările din odaie

9. Când vorbiţi cu cineva, în ce direcţie vi se deplasează ochii? (Puteţi ruga pe cineva să vă observe,
pentru a vă ajuta să răspundeţi la întrebare.)
a. Priviţi direct chipul interlocutorului şi doriţi ca şi el să vă privească
b. Priviţi interlocutorul doar scurt timp, apoi ochii vi se deplasează dintr-o parte în cealaltă, la stânga şi
la dreapta
c. Priviţi interlocutorul doar scurt timp, pentru a-i vedea expresia, apoi vă feriţi ochii
d. Priviţi arareori interlocutorul; în majoritate vă uitaţi în jos, sau în lateral, dar dacă există activitate sau
mişcări, priviţi în direcţia respectivă

10. Care dintre următoarele atitudini vă descrie cel mai bine?


a. Oriunde v-aţi afla, remarcaţi culorile, formele şi desenele, şi vă pricepeţi la culori şi modele
b. Nu puteţi suporta liniştea, şi atunci când vi se pare că un loc este prea tăcut, fredonaţi, cântaţi, vorbiţi
tare, sau deschideţi radioul, televizorul, casetofonul etc. pentru a menţine un stimul auditiv în ambient
c. Sunteţi sensibil faţă de sentimentele oamenilor, propriile dumneavoastră sentimente sunt rănite cu
uşurinţă, nu vă puteţi concentra când alţii nu vă plac, şi – pentru a lucra – aveţi nevoie să vă simţiţi iubit
şi acceptat
d. Vă vine greu să staţi nemişcat pe locul dumneavoastră, trebuie să vă mişcaţi mult; dacă nu vă puteţi
părăsi scaunul, vă foiţi, vă mişcaţi mult picioarele, sau bateţi tactul cu vârfurile pantofilor în podea

11. Care dintre următoarle atitudini vă descrie cel mai bine?

6
a. Remarcaţi dacă îmbrăcămintea oamenilor nu este asortată, sau dacă părul le este răvăşit şi adesea
doriţi să rectificaţi asemenea situaţii
b. Vă deranjează când cineva nu vorbeşte corect şi sunteţi sensibil faţă de anumite sunete, precum
picuratul robinetelor sau zgomotul aparatelor casnice
c. Lăcrimaţi la episoadele triste sau cărţi
d. Vă foiţi şi nu vă găsiţi locul când sunteţi silit să rămâneţi nemişcat şi nu puteţi sta prea mult timp în
acelaşi loc

12. Ce anume vă deranjează cel mai mult?


a. Un loc dezordonat
b. Un loc prea tăcut
c. Un loc inconfortabil din punct de vedere fizic sau emoţional
d. Un loc în care nu se permit activităţi, sau care nu oferă suficient spaţiu de mişcare

13. Ce vă deranjează cel mai mult atunci când cineva vă predă un subiect?
a. Să ascultaţi o expunere neînsoţită de materiale vizuale
b. Să fiţi nevoit să citiţi în tăcere, fără explicaţii verbale sau discuţii
c. Să nu vi se îngăduie să desenaţi, să mâzgăliţi, să atingeti ceva cu mâinile, sau să faceţi însemnări,
chiar dacă nu le veţi reciti niciodată
d. Să fiţi nevoit să priviţi şi să ascultaţi, fără a vă putea clinti

14. Rememoraţi o amintire fericită din viaţă. Petreceţi câteva secunde căutând să vă amintiţi cât mai
multe detalii. După ce aţi retrăit episodul, ce amintiri ies în evidenţă?
a. Cele văzute – descrierile vizuale ale oamenilor, lucrurilor şi obiectelor
b. Cele auzite – dialoguri şi conversaţii, replicile dumneavoastră şi sunetele celor din jur
c. Senzaţiile de piele şi corp, precum şi felul cum v-aţi simţit, fizic şi emoţional
d. Acţiunile şi activităţile întreprinse de dumneavoastră şi mişcările corpului

15. Rememoraţi o vacanţă sau o călătorie. Petreceţi câteva secunde căutând să vă amintiţi cât mai multe
detalii. După ce aţi retrăit episodul, ce amintiri ies în evidenţă?
a. Cele văzute – descrierile vizuale ale oamenilor, lucrurilor şi obiectelor
b. Cele auzite – dialoguri şi conversaţii, replicile dumneavoastră şi sunetele celor din jur
c. Senzaţiile de piele şi corp, precum şi felul cum v-aţi simţit, fizic şi emoţional
d. Acţiunile şi activităţile întreprinse de dumneavoastră şi mişcările corpului

16. Imaginaţi-vă că aţi fi nevoit să vă petreceţi tot timpul în unul din următoarele locuri, în care se
desfăşoară activităţi diferite. Unde v-aţi simţi cel mai confortabil?
a. Un loc în care puteţi să citiţi, să priviţi tablouri, opere de artă, hărţi, grafice şi fotografii; să rezolvaţi
puzzle-uri vizuale, de felul labirinturilor sau descoperirii fragmentului lipsă dintr-un tablou; să jucaţi jocuri cu
litere, de tip scrable; să efectuaţi decoraţiuni interioare etc.
b. Un loc în care puteţi asculta muzică, talk-show-uri radiofonice sau TV, ori ştiri; să cântaţi vocal sau la
instrument; să jucaţi jocuri verbale, să participaţi la dezbateri; să citiţi cu voce tare, să recitaţi fragmente din
piese sau filme etc.
c. Un loc în care puteţi desena, picta, sculpta sau crea obiecte artizanale; să scrieţi sau să dactilografiaţi;
să efectuaţi activităţi ce implică mâinile, aşa cum sunt cântatul la un instrument, jucatul la şah, dame etc.; să
construiţi machete
d. Un loc în care puteţi să faceţi sport, să jucaţi jocuri cu mingea, ori jocuri de acţiune, care implică
mişcarea trupului, sau să jucaţi în piese ori spectacole; să efectuaţi proiecte în care să vă deplasaţi constant; să
efectuaţi experienţe sau să exploraţi şi să descoperiţi lucruri noi; să construiţi sau să reparaţi diverse obiecte; să
participaţi în activităţi de echipă cu caracter competitiv

17. Dacă ar fi necesar să vă reamintiţi un cuvânt nou, vi l-aţi aminti cel mai bine:

7
a. Văzându-l
b. Auzindu-l
c. Scriindu-l
d. Mimându-l mental sau fizic
Instrucţiuni privind evaluarea testului
Adunaţi rezultatele testului după cum urmează (dacă la o întrebare aţi oferit mai multe răspunsuri,
adunaţi-le pe toate):
Adunaţi toate răspunsurile notate „a“ şi scrieţi totalul: ____.
Adunaţi toate răspunsurile notate „b“ şi scrieţi totalul: ____.
Adunaţi toate răspunsurile notate „c“ şi scrieţi totalul: ____.
Adunaţi toate răspunsurile notate „d“ şi scrieţi totalul: ____.

Dacă înregistraţi punctajul cel mai mare la categoria „a“, sunteţi un elev/student vizual. Dacă înregistraţi
punctajul cel mai mare la categoria „b“, sunteţi un elev/student auditiv. Dacă înregistraţi punctajul cel mai mare
la categoria „c“, sunteţi un elev/student tactil. Dacă înregistraţi punctajul cel mai mare la categoria „d“, sunteţi
un elev/student kinestezic. Aranjaţi categoriile în ordinea descrescătoare a punctajelor. (Observaţie: Unii
indivizi au dezvoltat câteva sau toate stilurile de învăţat, de aceea este posibil ca două, trei sau chiar patru stiluri
de învăţat să fie conectate).

Scrieţi-vă stilul de învăţat ca să-l puteţi consulta pe măsură ce veţi parcurge cartea.

Stilul meu preferat de învăţat este: _________________.

Fişa de studiu B

1. Se dau următoarele cifre (după o statistică realizată în 2007):


- în şcolile primare, gimnaziale, profesionale şi licee sunt: 3.120.122 elevi;
- 25 de elevi au participat la olimpiadele internaţionale şi au luat premii;
- sunt înregistraţi 4.750 de copii bolnavi de SIDA (80% din totalul celor înregistraţi în Europa – conform
rapoartelor UND);
- 49% dintre copiii şcolarizaţi sunt anemici, au carenţe metabolice (chiar dacă cresc în propriile familii);
- studenţii de alte etnii (exclusiv maghiară, germană şi sârbă) reprezintă 0,2% din totalul studenţilor din
România;
- în bugetele familiale se alocă:
5,1% din veniturile lunare pentru cheltuielile de învăţământ şi educaţie în familiile de patroni
4,3% din veniturile lunare pentru cheltuielile de învăţământ şi educaţie în familiile de salariaţi
2,2% din veniturile lunare pentru cheltuielile de învăţământ şi educaţie în familiile de şomeri şi ţărani
1,9% din veniturile lunare pentru cheltuielile de învăţământ şi educaţie în familiile de pensionari
- rata brută de cuprindere şcolară în învăţământul secundar este de: aproximativ 100% în mediul urban,
14% în mediul rural, (medie/ţară).
Folosiţi aceste pro/contra în raport cu ideea de „dezvoltare educaţională românească“ (într-un text scris
de maxim 2 pagini). Se pot face observaţii cu privire la relevanţa datelor (cifrelor).
Se rezolvă scris; timp de lucru 30`.