Sunteți pe pagina 1din 14

2010 este un an important atât pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre ca centru energetic, cât şi

pentru şansele României şi Uniunii Europene de a-şi asigura pentru ele însele o securitate energetică
de durată. O serie de decizii vor trebui luate atât în ţările producătoare cât şi în cele consumatoare.
De pe malurile europene, discursul şi politica energetică externă ale României subliniază dorinţa sa de
a deveni un centru gazier european la Marea Neagră. Însă, cu o varietate de proiecte, numeroşi actori
implicaţi şi un număr foarte limitat de furnizori, ramâne încă neclar pe unde vor trece conductele în
zona Mării Negre în 2020 şi cine le va controla. România încearcă în mod activ să îşi consolideze
poziţia, piaţa internă şi interconexiunile cu vecinii săi însă, pe termen lung, optmizarea avantajelor
geostrategice la Marea Neagră vor trebui să fie orientate şi către partenerul său estic, Rusia.

Acest document îsi propune să creeze o viziune despre importanţa Mării Negre pentru securitatea
gazieră a UE, cu un accent special pe rolul României în acest context, dar şi să ofere cititorilor chei de
întelegere a acestor dezbateri.

Autor: Adina Crişan, Sciences Po Paris

Coordonat de Bogdan Deleanu, Responsabil Politică externă, Europuls

©Europuls 2010 Toate drepturile rezervate

www.europuls.ro
Sumar

I. Marea Neagră: caracteristicile unui nod strategic .............................................................................. 2

II. România un jucător activ în spaţiul pontico-caspic ............................................................................. 5

Piaţa românească de gaz ..................................................................................................................... 5

Conexiuni ............................................................................................................................................. 6

III. Opţiuni ale României ca viitor centru energetic european ................................................................ 6

Nabucco ............................................................................................................................................... 6

White Stream I....................................................................................................................................8

White Stream II - AGRI........................................................................................................................9

South Stream..................................................................................................................................... 9

Concluzie ............................................................................................................................................... 11

Anexă ..................................................................................................................................................... 12

1
I. Marea Neagră: caracteristicile unui nod strategic

Marea Neagră a avut întotdeuna o mare importanţă geostrategică pentru ţările riverane. În timpul
Războiului Rece, ea a reprezentat segmentul maritim al Cortinei de Fier cu, pe de o parte, ţările
Pactului de la Varşovia şi, pe de alta, Turcia, membră a NATO. Un nou sistem s-a dezvoltat în zonă
odată cu schimbările care au decurs din implozia Uniunii Sovietice şi din integrarea euro-atlantică a
României şi a Bulgariei.

Sursa: Institute for Applied Science

Destrămarea Uniunii Sovietice a consolidat poziţia Ucrainei, drept principală ţară de tranzit pentru
gazul rusesc, şi a încurajat fostele republici sovietice din Caucazul de Sud să îşi sporească autonomia
economică faţă de Moscova. Astfel, o prioritate majoră a acestora din urmă a devenit diversificarea
structurii exportului propriului gaz, aşa încât acesta să ajungă în mod direct pe pieţele europene fără
a mai trece prin reţeaua rusească, moştenită din perioada sovietică. În ceea ce priveşte Ucraina,
aceasta a început să îşi valorifice statutul de principală ţară de tranzit, în vederea obţinerii unor

2
concesii semnificative din partea Moscovei pentru preţul gazului destinat pieţei sale interne. Această
dorinţă a Ucrainei, dublată de o răcire a relaţiilor bilaterale ruso-ucraineane, ca urmare a virajului ei
pro-occidental, a stat la baza crizelor ruso-ucrainene ale gazului, din 2006 şi 2009. Dacă prima dintre
acestea a fost rezolvată rapid, cea de-a doua a durat mult mai mult şi a avut consecinţe negative
asupra mai multor ţări europene, inclusiv România, Bulgaria şi Slovacia, dependente la rândul lor de
importurile de gaz rusesc. Cu toate acestea, rolul Ucrainei la Marea Neagră şi importanţa ei strategică
continuă să evolueze, deoarece ţara este divizată între tendinţele pro-occidentală şi filo-rusă, care
induc schimbări semnificative după fiecare consultare electorală. Astfel, după recentele alegeri care
au adus la şefia statului pe pro-rusul Viktor Ianukovici, relaţiile cu Moscova s-au îmbunătăţit şi cele
două state prevăd chiar un viitor energetic comun, cu o preluare a Naftogaz de către Gazprom.

Aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană a mărit implicarea UE în această regiune,


inclusiv prin stabilirea iniţiativei “Sinergiei Mării Negre”, al cărei obiectiv este de coordonare a
diferitelor organizaţii şi forumuri de cooperare regională în zona Mării Negre, precum şi
supravegherea diverselor programe europene în domeniu. Adoptată în 2007 la iniţiativa României,
Sinergia Mării Negre adaugă o dimensiune regională politicii europene de vecinătate şi consolidează,
în special, cooperarea energetică între ţările riverane.

Trebuie remarcat că, din perspectivă europeană, mizele strategice ale Mării Negre nu se opresc la
graniţele geografice ale spaţiului pontic. Ele au în vedere şi bazinul Mării Caspice şi Caucazul. Acesta
este, de altfel, şi sensul din spatele conductei de gaz Nabucco, care ar trebui să aducă pe pieţele
europene gaz azer şi turkmen, prin Georgia şi Turcia. Aceasta este de asemenea ideea fondatoare a
Caspian Development Corporation, care preconizează reunirea cererii mai multor consumatori de gaz
la nivel european în vederea unei oferte unice de cumpărare, însoţită de garanţii financiare, adresată
ţărilor din zona Mării Caspice, inclusiv Turkmenistanului.

Marea Neagră este, de asemenea, importantă pentru Rusia. Acesta din urmă a fost capabilă să
detecteze potenţialul pe care zona pontică i-l oferă pentru dezvoltarea unei relaţii directe cu
importanţii săi clienţi europeni, fără constrângerea de a treace prin ţări de tranzit precum Ucraina.
După cele două crize ruso-ucraineane ale gazului, din 2006 şi 2009, care au avut consecinţe negative
asupra imaginii sale de partener fiabil, Moscova a decis să-şi consolideze garanţiile către partenerii
săi occidentali, prin dezvoltarea proiectelor conductelor care ocolesc Ucraina şi problemele ei. Acesta
este sensul proiectului South Stream, care leagă portul rusesc Beregovaya, tracând pe sub Marea
Neagră pe o lungime de circa 900 km, de coasta bulgară şi apoi de principalele pieţe europene,
inclusiv cea italiană. South Stream, potrivit discursului Rusiei, este mijlocul cel mai adecvat de

3
îmbunătăţire a securităţii energetice a UE, prin dezvoltarea rutelor şi asigurarea unei relaţii directe
între producător şi consumator.
Numele de Nabucco vine de la faimoasa
Nu în ultimul rând, Marea Neagră reprezintă un punct operă a compozitorului Giuseppe Verdi
de interes important pentru Turcia, care intenţionează pe care cei cinci parteneri (iniţiali) ai

să–şi utilizeze poziţia strategică pentru a deveni un nod proiectului au ascultat-o la Opera din
Viena după prima lor întâlnire în
energetic important în termeni de cantităţi şi de
februarie 2002. Proiectul este dezvoltat
infrastructură. Astfel, statul turc este implicat în mod
de un consorţiu de şase companii (OMV,
direct sau indirect în trei proiecte majore de conducte, MOL, Transgaz, Bulgargaz, BOTAŞ,
şi anume Nabucco, South Stream şi ITGI. În plus, Turcia RWE). Dacă va fi construită, conducta va

este destinată să devină o altă ţară majoră de tranzit, fi operaţională din 2015 şi va transporta
în jur de 31 miliarde m³ pe an.
alături sau în locul Ucrainei. Este vorba de o
importantă arteră de tranzit care permite, pe de o Proiectul South Stream a fost anunţat pe
23 iunie 2007, când compania italiană
parte, producătorilor din Marea Caspică să-şi deschidă
Eni a semnat cu Gazprom, la Roma, un
piaţa şi să câştige independenţa economică faţă de
Memorandum de înţelegere. Conducta
Moscova şi, pe de altă parte, consumatorilor europeni trebuie să fie gata în 2015 şi să poată
să-şi diversifice căile de tranzit şi sursele de transporta aproximativ 60 miliarde m³

aprovizionare. Turcia are o importanţă mare şi pentru pe an.

Rusia, care i-ar putea folosi apele teritoriale în ITGI (Interconectorul Turcia-Grecia-
secţiunea off-shore din proiectul South Stream. Cu Italia) este un proiect de conductă

toate acestea, monopolul asupra tranzitului prin Turcia gazieră prntru transportul de gaz natural
din regiunea caspică spre Italia, via
ar putea fi eliminat, dacă Nabucco nu se materializează
Grecia şi Turcia.
şi dacă alte soluţii vor fi identificate pentru
AGRI (Azerbaijan Georgia România
îmbunătăţirea accesului la gazul caspic (proiectul
Interconector) este un proiect de
AGRI).
alimentare cu gaz natural din
Azerbaidjan către porturile georgiene la
România deţine, la rândul său, o situaţie geopolitică
Marea Neagră. Gazul ar trebui lichefiat
interesantă în zona Mării Negre, fiind frontiera
la terminale GNL în Georgia şi apoi
orientală a Uniunii Europene. Cum ar putea ea să-şi transportat pe mare către portul
valorifice poziţia geostrategică, în vederea consolidării Constanţa. GNL-ul va fi apoi re-gazificat

atât a securităţii sale energetice, precum şi cea a şi introdus în sistemul românesc de


transport. Capacitatea proiectului va fi
ansamblului căruia îi aparţine, UE?
de 7 miliarde m³ pe an, din care România
va primi 2 miliarde m³ de gaz pe an.

4
II. România un jucător activ în spaţiul pontico-caspic

România nu are numai avantaje geografice incontestabile în spaţiul pontico-caspic, ci şi o puternică


voinţă politică pentru consolidarea rolului şi implicării sale. În acest sens, România are potenţialul de
a deveni centrul energetic al Europei de Sud-Est. Devenind un important nod energetic sud-
european, România şi-ar putea consolida securitatea energetică internă şi pe aceea a UE în
ansamblu. O trecere în revistă a proiectelor de conducte actuale ne arată că până la 30 miliarde de
metri cubi suplimentari ar putea trece prin România, în perspectiva anului 2030. Şi aceasta fără a lua
în calcul gazul rusesc, care ar putea sosi în România prin South Stream.

În plus, se mai preconizează şi o creştere a consumului de energie până la acea dată. Cu excepţia
perioadei crizei financiare, indicele de creştere a consumului de energie al României şi al UE
favorizează cererea de gaz din import. Deci, cifra citată anterior s-ar putea dubla în perspectiva
anului 2030.

Piaţa românească de gaz

România reprezintă în prezent cea mai mare piaţă de gaz natural din Europa Centrală, dar este
afectată de procesul de liberalizare realizat foarte încet şi gradual. Piaţa de gaz românească, deschisă
tuturor consumatorilor la 1 iulie 2007, are încă o serie de probleme la nivel de transparenţă.
Eforturile făcute de Guvernul României pentru orice proiect major de gazoduct vor implica
monopolul natural al proprietarului sistemului de transport.

În acest moment putem observa o anumită varietate a actorilor implicaţi. Ca şi în alte ţări din
regiune, în România există un singur gestionar principal al transportului prin infrastructura naţională,
SNTGN Transgaz S.A. Mediaş. Există, pe de altă parte, 6 producători, dintre care cei mai importanţi
sunt Petrom şi Romgaz, dar şi o serie de companii de distribuţie şi furnizori pentru piaţa en-gros.

Consumul de gaz în România, conform unora dintre cele mai recente date (2006-2007) plasează
consumul anual la 18 miliarde m³, dintre care în jur de 15% este constituit de consumul casnic. Din
acest total, aproape 6 miliarde de m³ îl reprezintă gazul importat şi toate previziunile ne indică faptul
că această cifră va creşte în următorii ani.

România a implementat complet în legislaţia sa regulile europene în materie de gaz natural cu toate
că anumite deficienţe rămân la nivelul aplicării concrete a acestora, chestiunea unbundling-ului fiind
centrală.

5
Conexiuni

În ceea ce priveşte potenţialul său de port regional de gaz, România mai are de acoperit o serie de
chestiuni, în special conexiunile de gazoducte cu ţările vecine. În prezent, două iniţiative majore pot fi
menţionate în această privinţă.

Cu Bulgaria, România ar trebui să aibă reţele de conducte mai bune indiferent de care proiect se va
concretiza în regiunea Mării Negre. În 2009, o serie de întâlniri între SNTGN Transgaz şi
Bulgartransgaz au condus la semnarea unui memorandum ce prevede crearea unei noi conexiuni
între Giurgiu şi Ruse. Să remarcă totuşi că preţul unui asemenea proiect ar urma să fie plătit de către
Comisia Europeană în cadrul Programului Energetic European pentru Relansare. Rămâne însă de
văzut care va fi evoluţia sa.

La frontiera estică a teritoriului său, România explorează diferitele opţiuni ce i-ar permite o mai bună
legătură cu Moldova. Legând Iaşiul românesc de Ungheniul moldovenesc, o posibilă conductă ar
permite transferul de gaz în ambele direcţii, deşi este încă neclar cum vor fi acoperite costurile
implicate sau care ar fi actorii exacţi la nivel comercial.

Interconexiunea gazieră între România şi Ungaria face parte din proiectele esenţiale de infrastructură
în domeniul energiei definite de Comisie şi eligibilă în, acest fel, pentru o finanţare europeană de 30
de milioane de euro în cadrul Planului de relansare. Gazoductul Szeged-Arad are o importanţă
strategică capitală pentru România deoarece acesta leagă de manieră durabilă România de piaţa
europeană. În cazul unui conflict extern pe reţeaua ucraineană, România ar fi mai puţin vulnerabilă
căci ar avea acces la sistemul vest-european de de gazoducte şi deci la capacităţi suplimentare. De la
1 ianuarie 2010, această interconexiune este operaţională, însă doar pe sensul Ungaria-România.

III. Opţiuni ale României ca viitor centru energetic european

Nabucco

Proiectat în 2002 de către OMV pentru a aduce gazul iranian, prin Turcia, pieţelor europene,
proiectul Nabucco a devenit o pioritate a Uniunii după prima criză dintre Rusia şi Ucraina din 2006.
După ce a dobândit acest statut, proiectul şi-a schimbat detaliile iniţiale de îndată ce investitorii
privaţi au renunţat, cel puţin pentru moment, la opţiunea iraniană ca o potenţială sursă de gaz.
Versiunea din 2006 a Nabucco avea ca scop conectarea resurselor din bazinul Caspic, ale Irakului şi

6
Egiptului, cu Baumgarten an der March din Austria, traversând Turcia, Bulgaria, România şi Ungaria
pe o distanţă totală de 3300 de kilometrii. Acest nou plan ambiţios prevede un nivel maxim anual de
31 miliarde de m³ pentru un cost total estimat între €7.9 şi €10 miliarde.

Nabucco, cel puţin pe hârtie, are avantajul de a satisface atât aşteptările ţărilor producătoare, cât şi
ale celor consumatoare. Acesta permite statelor din bazinul Caspic, Azerbaijanului şi
Turkmenistanului în special, să îşi diversifice exporturile de gaz şi să ajungă direct la pieţele
europene, ocolind Rusia. Dacă va fi construit, Nabucco va oferi ţărilor europene surse diversificate şi
rute de tranzit, precum şi un mijloc de reducere a riscului sistemic în cazul unor şocuri externe.
Nabucco permite ţărilor dependente de gazul rusesc să îşi diversifice importurile şi rutele acestora.
Cu toate acestea, Nabucco nu este sinonimul securităţii energetice a ţărilor celor mai vulnerabile.
Acest proiect reduce totuşi riscurile în mod considerabil oferind accesul la o reţea sigură care poate
permite acestor ţări să “reziste” în cazul unor probleme politice sau tehnice ce pot apărea la nivelul
conductelor ce vin dinspre Rusia.

Încă de la conceperea sa în 2002, Nabucco a fost confruntat


cu o serie de probleme. Unele dintre ele au fost depăşite,
Câmpul gazier Shah Deniz e situat în altele sunt încă în aşteptare. În acest sens, anul 2010 va fi
sudul Mării Caspice, pe coasta azeră.
decisiv pentru acest proiect din mai multe motive: alegerile
Rezervele Fazei 2 sunt estimate la o
din Irak, viitorul acord dintre Turcia şi Azerbaijan şi în mod
cantitate între 50 şi 100 de miliarde
m³ de gaz natural. special investiţia prevăzută în Shah Deniz 2. Căci, întradevăr,
fără gazul din Azerbaidjan, Nabucco nu poate fi realizat.

România ocupă un loc important în proiectul Nabucco, atât din motive politice cât şi economice. Este
singurul stat ce a susţinut în mod constant Nabucco, chiar şi atunci când proiectul era atacat din
toate părţile, subliniind beneficile pe care le-ar putea oferi Uniunii Europene ca întreg. În plus,
România prevede să ia parte la costurile implicate de acest proiect prin intermediul Transgaz,
companie de stat ce deţine deja o largă reţea de conducte. În acest context, Nabucco ar întări şi
moderniza infrastructura gazieră a României, căci ar străbate ţara de la Sud la Vest pe o distanţă de
460 de km. Și mai presus de toate, Nabucco ar aduce gazul caspic, prin Turcia, pe teritoriul românesc,
ceea ce ar permite ţării noastre să gestioneze orice problemă ce ar apărea în reţeaua rusească. Nu în
ultimul rând, Nabucco implică de asemenea Strategia Europeană pentru Dunăre, ce extinde nivelul
de interes şi la alte state membere (ca spre exemplu Austria sau Ungaria).

7
România ar trebui să continue să susţine Nabucco, atât public Articolul 122 TFUE

cât şi diplomatic. Țara noastră întreţine relaţii bune cu Turcia şi Fără a aduce atingere celorlalte
proceduri prevăzute în tratate,
Azerbaidjan, două ţări cheie pentru succesul proiectului. Dacă Consiliul, la propunerea Comisiei,
Nabucco va fi construit, ţara noastră va reuşi să îşi crească poate decide, în spiritul
solidarităţii dintre statele
securitatea energetică fără a trece prin Rusia, exprimându-şi membre, să adopte măsuri
corespunzătoare situaţiei
concomitent solidaritatea faţă de un proiect european economice, în special în cazul în
care apar dificultăţi grave în
prioritar. Acesta ar fi în acord cu spiritul european de aprovizionarea cu anumite
produse, în special în domeniul
solidaritate, stipulat în Articolul 122 al TFUE. energiei. *…+

White Stream I

Conceput în 2005 de către un consorţiu bazat în Londra, White Stream este, la fel ca Nabucco, un
proiect european prioritar, care permite diversificarea atât a rutelor, cât şi a surselor de
aprovizionare. Conducta va transporta între 8-32 de miliarde de metri cubi de gaz din Azerbaidjan,
Kazahstan şi Turkmenistan, pe ruta Tbilisi - Supsa (Georgia) – Constanţa (România) fie direct, fie prin
intermediul Peninsulei Crimeea. În cazul în care această ultimă opţiune este aleasă, White Stream ar
trebui să traverseze apele teritoriale ruseşti, ceea ce ar complica probabil punerea în practică a
acestei opţiuni, în ciuda costurilor mai mici ale unui astfel de traseu.

Proiectul White Stream este interesant datorită faptului că oferă posibilitatea de a evita monopolul
turcesc al tranzitului de gaz caspic către pieţele europene. Proiectul a câştigat coerenţă în cadrul
recentelor tensiuni diplomatice dintre cei doi aliaţi tradiţionali, Turcia şi Azerbaidjan, în ceea ce
priveşte relaţiile celui din urmă cu Armenia. În cazul în care ar evita Turcia, conducta trebuie să
treacă în continuare prin apele rusesti pentru a ajunge în Crimeea, dacă este aleasă opţiunea mai
puţin costisitoare. În cazul în care Rusia nu este în măsură să refuze trecerea, aceasta poate totuşi
întârzia proiectul prin diverse solicitări, precum evaluările de impact asupra mediului.

White Stream ar putea oferi mai multe avantaje României. În primul rând, ar asigura securitatea
energetică a ţării noastre, punând capăt monopolului rus asupra gazelor pe care le importăm. Mai
mult decât atât, aceasta i-ar permite să devină un centru regional de gaze, cu un tranzit variind între
opt - treizecişidouă miliarde metri cubi pe an. Cu toate acestea, România ar trebui să privească acest
proiect ca unul de importanţă secundară în comparaţie cu Nabucco, care este un proiect mai avansat,
cu beneficii mai numeroase.

Cu toate acestea, White Stream suferă de multe probleme: costurile, sursele de aprovizionare,
precum şi implicarea reală a Ucrainei. Într-adevăr, secţiunea off-shore cu o lungime de aproximativ

8
1000 km şi o adâncime de 2000 de metri poate fi extrem de costisitoare, mai ales că acest traseu
poate fi atins prin mijloace terestre la costuri mai scăzute. În plus, sursele de aprovizionare pentru
White Stream nu sunt clar definite, în special cele care nu i-ar permite să ajungă la un volum de 32 de
miliarde de metri cubi de gaz pe an. White Stream are drept sursă predefintă câmpul de gaze Shah
Deniz 2 şi resursele Turkmenistanului, dar nu este singurul proiect care se află în această situaţie:
Nabucco, ITGI, TAP, South Stream şi China intenţionează să exploateze aceleaşi resurse. În cele din
urmă, noul preşedinte ucrainean, Ianukovici, s-ar putea să renunţe la acest proiect datorită orientării
sale pro-ruse, şi, prin urmare, să îi pună capăt pentru moment.

White Stream II - AGRI

White Stream ar putea fi realizat în varianta White Stream II sau AGRI (Interconectorul Azerbaidjan-
Georgia-România). Acest plan alternativ propune înlocuirea conductei cu două terminale offshore
GNL şi GNC, unul construit pe coasta georgiană si unul in
Constanta, unde SOCAR, compania azeră, a cumpărat un
Gaz natural lichefiat (GNL) este
terminal de petrol. Un acord a fost semnat în acest sens de
gazul natural convertit temporar în
către Azerbaidjan, Georgia şi România, transformînd-o pe formă lichidă pentru facilitarea
aceasta din urmă în liderul unui proiect care are stocajului sau a transportului.

potenţialul de a spori securitatea energetică prin Gazul natural comprimat (GNC) este
intermediul UE, fără Turcia şi/sau Ucraina. Acordul a fost un substitut de combustibil fosil

iniţiat la Bucureşti pe 13 aprilie, şi este un alt semn al creat prin comprimarea gazului
natural la mai puţin de 1% din
intenţiilor ferme ale României de a-şi consolida rolul de
volumul său.
actor cheie în realizarea siguranţei energetice în zona
Mării Negre. Aceast proiect poate oferi o soluţie
alternativă, în cazul în care Nabucco nu se realizează, oferind în acelaşi timp României posibilitatea
de a devini un nod energetic regional. Într-adevăr, unii reprezentanţi ai UE, inclusiv comisarul
Oettinger, au lăsat să se înţeleagă că proiectul Nabucco va suferi noi întârzieri, fiind reprogramat
pentru 2018.

Cu toate acestea, proiectul AGRI este încă în fază incipientă. Un studiu de fezabilitate trebuie să
explice mai bine care ar fi costurile exacte ale aceastei iniţiative. Astfel, costurile transportului de
gaze prin GNL sau GNC s-ar putea să fie atât de ridicate încat să submineze competitivitatea
proiectului. Iniţial, costurile estimate de construcţie pentru cele două terminale AGRI variază între 2
şi 4 miliarde €, adică mai puţin decât cele pentru Nabucco sau White Stream. Cu toate acestea,

9
conducta de gaz se află la o distanţă de doar 900 km şi este mult mai ieftină. Potrivit experţilor,
pentru ca o opţiune GNL să fie rentabilă, distanţa de transport ar trebui să fie de cel puţin 5000 km.

Prin lansarea proiectului AGRI, România a demonstrat calitatea relaţiilor sale diplomatice cu ţările din
Caucazul de Sud. Ea şi-a arătat, de asemenea, disponibilitatea de a contribui la securitatea energetică
a Uniunii Europene, dobândind statutul de pilon al energiei regionale din zona Mării Negre. Cu toate
acestea, proiectele White Stream şi AGRI se exclud reciproc şi numai unul dintre acestea poate fi
realizat cu succes. În orice caz, în cazul în care unul dintre cele două proiecte vor da roade, cel puţin 8
miliarde metri cubi vor tranzita România în anul 2030.

South Stream

Lansat în 2007, proiectul South Stream este un joint venture ruso-italian, la care s-a adăugat de
curând şi Franţa. Acest proiect are de asemenea intenţia de a contribui la sporirea securităţii
energetice a UE, oferind 63 miliarde de metri cubi direct pieţelor europene, prin ocolirea Ucrainei.
Prin această iniţiativă Rusia a vrut să îşi restabilească credibilitatea - deteriorată în urma celor două
crize majore din 2006 şi 2009.

Cu toate acestea, South Stream este un proiect plin de incertitudini. Proiectat într-un moment în care
relaţiile bilaterale dintre ruşi şi ucraineni erau destul de tensionate, acesta pare să nu mai fie de
actualitate, odată cu sosirea la putere a preşedintelui Ianukovici. Aşa cum am subliniat deja, o
apropiere între Gazprom şi Naftogaz nu trebuie exclusă. În acest context, nu mai este atât de sigur că
Gazprom şi Eni vor investi în acest proiect cele 20 de miliarde € promise. Anumiţi reprezentanţi ai Eni
menţionează în mod deschis posibilitatea unei fuziuni între Nabucco şi South Stream, sau, dacă nu,
cea a colaborării Eni cu Nabucco.

Mai mult decât atât, ruta South Stream nu este încă pe deplin stabilită. Autorităţile ruse au semnat
diverse acorduri cu ţările din Balcani şi din Europa Centrală şi de Est, fără a stabili o traiectorie finală
pentru viitoarea conductă. Diverse opţiuni au fost menţionate, precum posibilitatea de a avea două
ramuri, una sudică şi una nordică, sau o rută principală, îndreptată spre Italia.

South Stream va aduce o serie de beneficii pentru România, inclusiv o diversificare a rutelor de
aprovizionare. Cu toate acestea, acest proiect ar spori mono-dependenţa de gazul rusesc. Prin
urmare, din punctul de vedere al reducerii riscurilor, South Stream nu este cea mai bună alegere
posibilă.

10
Concluzie

Securitatea energetică a întregii jumătăţi sudice a Uniunii Europene va fi decisă în jurul regiunii Mării
Negre. Localizată în mod ideal în apropierea importantelor rezerve de gaze din Caucaz, UE are nevoie
de Marea Neagră şi de ţările vecine ale acesteia pentru a asigura un acces îmbunătăţit la producători
precum Azerbaidjanul sau Turkmenistanul. Din momentul în care a aderat la UE, România s-a angajat
cu vigoare şi într-un spirit de solidaritate europeană în proiecte menite să crească atât securitatea sa
energetică, cât şi cea a celorlalte state membre.

În acest context, România are potenţialul de a deveni un nod important de energie până în 2030, atât
în ceea ce priveşte cantităţile tranzitate, cât şi infrastructura. Întrebarea care se pune, atât factorilor
de decizie politică, cât şi altor actori români care pot sprijini acest obiectiv, este: cum se poate realiza
acest obiectiv?

În primul rând, România trebuie să continue să promoveze prin politica sa externă atât proiectul
Nabucco şi promisiunile acestuia (infrastructuri moderne, un volum de 31 miliarde metri cubi de gaz
pe an), cât şi noul şi ambiţiosul proiect AGRI. În ciuda neclarităţii care planează asupra costurilor,
AGRI poate oferi prin intermediul gazului lichefiat, o sursă paralelă de stabilitate energetică pentru o
perioadă destul de lungă de timp. În cele din urmă, România nu trebuie decât să se dovedească
constantă, urmărind aceeaşi poziţie ca până acum.

Cu toate acestea, atitudinea României faţă de South Stream rămâne incertă. Nabucco şi South
Stream nu pot fi realizate în paralel, iar discursul României faţă Rusia şi South Stream ar trebui să
evolueze în aşa fel încât să ia în considerare interesul său strategic pentru un posibil parteneriat cu
vecinul său estic.

Nu în ultimul rând, siguranţa surselor rămâne foarte importantă. Având în vedere relaţiile sale
speciale cu ţările din Caucaz, dar chiar şi dincolo de această zonă (Turkmenistan), România ar trebui
să apere în continuare proiectele de pe urma cărora ar beneficia cel mai mult. Fiind date eforturile
depuse de concurenţi (Rusia, China), precum şi faptul că resursele sunt limitate, este evident că nu
toţi actorii pot ieşi învingători din acest joc. Rămâne de văzut, prin urmare, dacă România se va
număra printre câştigători.

11
Anexă

Proiectele de gazoducte Nabucco, White Stream /AGRI şi South Stream

12