Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Fonetica este compartimentul ştiinţei despre limbă care studiază sunetele limbajului
articulat. Fonetica studiază:
─ sunetele (caracteristicile sunetelor, modul de combinare a sunetelor în cuvinte,
modificările sunetelor);
─ accentul;
─ intonaţia.
Sunetele
Sistemul fonetic al limbii române este constituit din 33 de sunete. După modul şi locul de
articulare, sunetele se clasifică în:vocale, semivocale şi consoane.
Limba română are: 7 vocale, 4 semivocale şi 22 de consoane.
Aşadar, din punctul de vedere al valorilor exprimate, se disting următoarele trei subclase de
litere:
1) litere cu o singură valoare (literele monovalente).
─ În cuvintele alcătuite din astfel de litere numărul de sunete este egal cu numărul
de litere: povaţă (6 sunete, 6 litere).
2) litere cu mai multe valori (literele plurivalente).
─ Exemplu: litera e poate nota o vocală sau un diftong.
3) litere fără valoare fonetică (sau litere ajutătoare).
─ Există următoarele litere care pot avea acest statut: h, e, i. De fapt, ele au un
statut dublu fiind:
a) litere cu valoare de sine stătătoare: harnic, elev, istorie;
b) litere lipsite de valoare fonetică proprie; în acest caz litera nu redă un
anumit sunet, ci indică valoarea literei în vecinătatea căreia apare:
c + e, i = č: cioban – 6 litere, 5 sunete (i literă ajutătoare) (čoban) ;
g + e, i = ğ: geană – 5 litere, 4 sunete (e literă ajutătoare) (ğană);
c + h + e, i = k’: chestionar – 10 litere, 9 sunete (h literă ajutătoare)
(k’estionar); unchi – 5 litere, 3 sunete (h și i litere ajutătoare) (unk’)
g + h + e, i = g’: gheaţă – 6 litere, 4 sunete (h, e litere ajutătoare) (g’ață);
unghi – 5 litere, 3 sunete) (ung’)
─ După cum vedem, în cuvintele care conţin şi litere lipsite de valoare fonetică
numărul de sunete este mai mic decât numărul de litere. Regula este că în
grupurile de litere ce, ci, ge, gi, urmate de o vocală în aceeași silabă sau la sfârșit
de cuvânt, în aceeași silabă cu o vocală, e și i nu notează sunete, ci sunt litere
ajutătoare. De asemenea în grupurile de litere che, chi, ghe, ghi, urmate de o
vocală în aceeași silabă sau la sfârșit de cuvânt în aceeași silabă cu o vocală, h și i
nu notează sunete, ci sunt litere ajutătoare. În cazul în care nuurmează o vocală
sau nu sunt la sfârșit de cuvânt, e și i sunt sunete, iar h este întotdeauna literă
ajutătoare. Alte exemple: ceară – 5 litere, 4 sunete; cheamă – 6 litere, 4 sunete,
geamandură – 10 litere, 9 sunete, gheată – 6 litere, 4 sunete, faci – 4 litere, 3
sunete, dungi – 5 litere, 4 sunete, mănunchi – 8 litere, 6 sunete, dreptunghi – 10
litere, 8 sunete etc., dar cină – 4 litere, 4 sunete, gin – 3 litere, 3 sunete, chiparos
– 8 litere, 7 sunete, ghimbir – 7 litere, 6 sunete etc.
Vocalele
Vocalele sunt sunete la a căror articulare aerul iese liber, fără să întâmpine niciun
obstacol. Ele se produc prin vibraţia coardelor vocale. Ele pot forma singure silabe.
a) vocale închise: i î u
b) vocale medii: e ă o
c) vocale deschise: a
Semivocalele
Dintre cele şapte vocale, trei sunete (a, ă, î) sunt numai vocale (pline sau plenisone), iar
celelalte patru (e, o, i, u) pot fi, în funcţie de context, vocale pline sau
semivocale (ĭ, ĕ, ŏ, ŭ). Semivocalele niciodată nu alcătuiesc singure silabe. Ele pot
constitui o silabă doar grupându-se împreună cu o vocală sau cu o vocală şi cu o altă
semivocală. În acest caz, ele intră în componenţa diftongilor (sŏa-re, sĕa-ră) sau a
triftongilor (plĕŏa-pă, puş-tŏaĭ-că).
Consoanele
Consoanele sunt sunete ale vorbirii formate mai ales din zgomote. La rostirea lor aerul
întâlneşte obstacole la ieşirea din aparatul fonator.
a) consoane surde: p t k f s ş č k’ h
b) consoane sonore: b d g v z j ğ g’ m
Diftongii
Triftongii
Triftongii sunt grupuri de trei sunete (dintre care o vocală şi două semivocale) rostite în
cadrul aceleiaşi silabe: ŏaĭ (le-ŏaĭ-că), ĭaĭ (tră-ĭaĭ), ĭŏa (i-ni-mĭŏa-ră).
Hiatul
Hiatul este un grup de două vocale alăturate care fac parte din silabe diferite: a-u (a-
ur), e-a (te-a-tru), i-o (bi-o-log), o-o (zo-o-log).
Silaba
Silaba este o parte dintr-un cuvânt care se rosteşte printr-un singur efort expirator, printr-
o singură deschidere a gurii. O silabă poate cuprinde un sunet (o vocală) sau un grup de
sunete dintre care unul este în mod obligatoriu o vocală.
Accentul
Accentul este evidenţierea unei silabe din cuvânt prin mărirea intensităţii vocii. În limba
română, accentul nu are un loc fix. Accentul cade, cel mai adesea, pe ultima şi penultima
silabă: spec-ta-tór, úm-bră.
1. Când două vocale sunt așezate una după alta, despărțirea se face între cele două vocale: a-er,
agre-ez, mu-ze-e, fi-ință, al-co-ol, po-et, con-ti-nu-u etc.
2. Când o vocală este urmată de un diftong sau de un triftong, despărțirea se face între vocală și
diftong sau triftong: ace-ea, ba-ie, vo-ios, do-uă, su-iai, tă-iau etc.
3. Când există doi diftongi alăturați, despărțirea se face între cei doi diftongi: foa-ie, ploa-ia, nu-
ia-ua, stea-ua etc.
4. Când o consoană se află între un diftong sau un triftong și o vocală ori între doi diftongi,
despărțirea se face înaintea consoanei: tai-că, școa-lă, mâi-ne, pia-ță, țea-vă, le-oai-că, lă-cri-
mioa-ră , nin-soa-rea etc.
5. Când o consoană se află între vocale, despărțirea se face înaintea consoanei: re-ce, ve-che, le-
ge, ve-ghe, so-ră, ca-să etc.
- între cele două consoane: tic-si, ac-tor, ful-ger, un-gher, min-te, car-te, as-ta etc;
Obs. Cuvintele care conțin consoane duble se despart conform aceleiași reguli: în-no-da, in-ter-
re-gi-o-nal etc.
7. Când un grup de trei sau mai multe consoane se află între vocale, despărțirea se face:
- între prima și a doua consoană: lin-gvist, cin-ste, con-tra, as-tru, vâr-stă, con-struc-ți-e, mon-
stru etc.;
- între a doua și a treia consoană, în grupurile, lpt, mpt, mpț, ncș, nct, ncț, ndv, rct, rtf și stm:
sculp-tu-ră, somp-tu-os, sfinc-șii, punc-tu-ați-e, func-ți-o-nar, sand-viș, arc-tic, jert-fă, ast-mul
etc.
Observații
1. Regula de mai sus se aplică și în cazul unor cuvinte care conțin alte grupuri de consoane: ab-
sorb-ți-e, ast-fel, trans-la-tor etc.
2. Despărțirea în silabe a cuvintelor în care apare litera x (care notează întotdeauna două
consoane: ks sau gz) se face ca și când această literă ar reprezenta o singură consoană: a-xi-o-mă,
e-xer-ci-țiu, ex-ma-tri-cu-la, ex-cla-ma-ți-e, ex-pli-ca etc.