Sunteți pe pagina 1din 4

Psihopatologie C2 14.10.

1992

Iluziile tactile si kinestezice-sunt greu de deoebit de halucinatii si de interpretarile delirante.Se


include aici parresteziile.Bolnavul respective considera miscarile intestinale sau ale inimii drept
miscarile unor animale sau corpuri straine pe care le poarta in cavitatea toracica sau abdominala.

Parresteziile pot fi intalnite la oamenii normali, la cei afalati in starile gripale, in stari de intoxicatie
usoara cu alcool , cafea , tutun ; situatie in care cel in cauza simte furnicaturi, intepaturi cutanate ca
urmare a hiperesteziei.Cel mai des, paresteziile sunt intalnite la bolnavii schizofreni ( in forma
paranoida a schizofreniei).

Iluziile viscerale-sau interoceptive desemneaza perceperea eronata a functionarii unor organe sau
aparate apartinand propriului organism.

Iluziile de modificare a schemei corporale constau in tulburari ale imaginatiei corpului s se exprima
fie sub forma senzatiei de marire sau micsorare a dimensiunilor si greutatii corpului luat ca intreg (
sitautie in care se inregistreaza o tulburare totala de schema corporala ) fie sub forma transpozitiei
partilor corpului , a micsorarii sau maririi acestor parti ( sitautie in care apare o tulburare partialade
schemei corporale)

In schizofrenie, encefalite,psihoze toxico-infectioase intalnim iluziile de schimbare a asezarii


topografice a membrelor de contorsiune sau dezmembrare a acestora de corp.

In starile cu continut obsesivo-fobic, tulburarile de schema corporala se intalnesc sub forma


dizmorfofobiei care consta in impresia de fata asimetrica , disproportionata, cu nasul mare, gura
pana la urechi, cee ace determina pe unii bolnavi sa se adreseze institutiilor de chirurgie plastica.

In delirul din tifosul exantematic , V.A Gmiliarovski a asezat o tulburare speciala : simptomul
dublurii” .Bolnavului in cauza I se pare ca tot corpul sau numai anumite parti au devenit duble.Uneori
aceasta dublura poate fi o anexa dureroasa care il chinuie foarte mult pe bolnav si de care vrea sa se
debaraseze cat mai repede.

De obicei, dismorfo-fofiile sunt insotite de anxietate iar patogenia lor este explicata prin
contradictia dintre perceptiile deformate actuale si perceptiile anterioare , respective reprezentarea
corpului sau a partilor sale in constiinta.Sunt deci tulburari special de constiinta legate de o scadere
functionala a scoartei in intregime, in special a regiunii ei senzoriale.

Iluziile pot fi intalnite si la oamenii normali (in situatii critice de receptive senzoriala
determinate de lumina insuficienta , distanta mare intre noi si obiectele receptate) in stari
hipnogogice (stari de trecere de la veghe la somn ) in momente de maxima emotivitate, la structure
impresionabile si suggestive.Cu deosebire insa, iluziile sunt intalnite la bolnavi:

-la cei cu tulburarii functionale sau cu leziuni ale receptorilor, ale cailor de conducere sau ale zonelor
integrative corticale respective

-la bolnavii cu stari febrile determinate de intoxicatii cu diferite substante chimice sau alimentare

-la bolnavii cu stari confuzionale si obsesivo-fobice

-la bolnavii psihotici (in debutul schizofreniei si in starile delirante si depressive intalnite frecvent in
alcoolismulll cronic si la toxicomania.
Patogenia iluziilor este explicata in termini de psihofiziologie in felul urmator: in mod normal nu
percepem obiecte sau fenomene cu toate detaliile lor ci completam cu imaginea formata cu
reprezentarile castigate in cursul percepptiei anterioare. In acest fel, impresiile senzoriale actuale si
reprezentarile legate de ele se contopesc intr-un tot unitary.Evorba de un mechanism reflex
conditionat in care excitatiile actuale se leaga cu urmele celor medii .Daca pe un astfel de system
vechi , bine consolidate se suprapune un system nou care are unele elemente commune cu primul
dar si aspect care il contrazic, apar iluzii.

Modelul nervos al stimulului exprima o orientare a cond interne fata de obiectul exterior.
Unele insusiri secundare mascheaza pe cele esentiale schimbandu-se in acest fel semnificatia adica
integrarea in al doilea sistem de semnalizare.

Halucinatiile sau perceptiile fara obiect

In 1885, psihiatrul VH Kandisnki a formulat o definitie a hlucinatiilor care se bucura de o recunoastere


unanima si careia cu greu I s-ar putea adauga ceva essential.

“ Prin halucinatii eu inteleg o excitatie a regiunii sensitive centrale independent de impresiile


exterioare al carei rezultat e o imagine senzitiva receptionata de constiinta cu acelasi character de
obiectivitate si realitate care in conditii obisnuite apartin doar imaginatiei sensitive generate de
perceptia directa a impresiilor reale.

Cauzele (etiologia ) halucinatiilor care le determina si intretin-trebuie sa evidentiem rolul mai multor
factori somatogeni, fie psihogeni.Halucinatiile sunt obdervate de ex la bolnavii de nevroze adica la
persoanele sanatoase care au suferit un traumatism psihic puternic.

Continutul halucinatiilor si structural or sunt determinate de orientarea afectiva a persoanei si de


reprezentarile care domina in constiinta . S-a constatat astfel ca halucinatiile reprezinta
reactualizarea unor reprezentari sau imagini de obiecte ssi fenomene pe care le-am perceput candva
sau ni le-am imaginat candva.

Halucinatiile psihogene reflecta asadar cee ace este mai saturat din punct de vedere afectiv adica cee
ace bolnavul ar vrea sa vada sau lucrul a carei aparitie o asteapta cu anxietate.Este cunoscut ca Hagi
Tudose care era dominat de patima inavutirii ajunge sa vada galbenii stralucitori pana si in supa
saracacioasa cu care era servit. Incordarea nervoasa , epuizarea, fantezia si imaginatia pot juca un rol
important.Factorul asteptare si orientarea speciala a atentiei sunt implicate in aparitia
halucinatiei.Trebuie tinut seama si de roul sugestiei, autosugestiei si al inductiei reciprovce.Acset
lucru se poate constatat in starea de hipnoza in care celui hipnotizat I se poate sugera orice imagine
sau I se poate suger alipsa perceperii unor obiecte , fenomene, parsoane existente in realitate.

Cunoasterea si explicarea fenomenelor halucinatorii la bolnavii psihici are o foarte mare importanta
deoarece aparitia lor este considerata ca semnul cel mai evident al instalarii psihozei la bolnavul in
cauza.

Halucinatiile au fost clasificate in mai multe categorii in functie de diferite criterii.Intr-o prima
clasificare realizata in functie de gradul de complexitate si de ecoul afectiv trezit individului exista:

-halucinatii elementare-cuprind simple sunete, zgomote, fotoame(scantei, stelute)

-halucinatii complexe-scenice, figurate

-halucinatii agreabile-care satisfac, incanta, flateaza bolnavul


-halucinatii defavorabile-il blameaza

-halucinatii terifiante-de groaza

Dupa alta clasificare exista:

a-halucinatii propriu -zise sau psihosenzoriale

b-halucinoze

c-pseudohalucinatii

a. Halucinatii propriu-zise-sunt extrem de clare, concrete. Se inregistreaza pe cai senzoriale


normale si au pentru bolnav character de realitate obiectiva.

Bolnavii reactioneaza la aceste halucinatii ca fata de un obiect sau fenomen care exista in
realitate (ex raspunde vocilor auzite, se apara de acuzatii imaginare, se feresc de un pericol care-I
ameninta sau trec de la aparare sau atac.Desigur, atitudinea lor va diferi in functie de
caracteristicile bolnavilor de care sufera, de gradul de conservare a psihicului si a asimtului critic
in general.

b-Halucinozele-bolnavul isi pastreaza simtul critic , recunoscand caracterul pathologic al


halucinatiei sale.Au fost numite asa pentru a le deosebi de halucinatiile propriu zise,
adevarate.Sunt uneori asa de clare incat bolnavii cauta sa le verifice desi sunt convinsi ca cele
percepute nu exista in realitate.Notiunea de halucinoza se refera la diversele perturbari ale
reprezentarii senzoriale fata de cae persoana in cauza pastreaza atitudinea critica in cee ace
priveste irealitatea lor chiar daca prin intensitate si durata ii provoaca o deosebita stare de
incordare ideo-afectiva.

Halucinoza se manifesta in clinica de nevroze si in clinica alcoolismului cronic, indeosebi in faza


hipnoida dintre veghe si somn cand apare ca percepere de zgomote, soapte, voci si imagini
cinematografice care-l pun pe individ in stare de alarma si-l determina sa ceara un consult
medical .

Cand persoana pierde controlul critic asupra irealitatii deformarii senzoriale din continutul
reprezentarii sale nu se mai poate vorbi de halucinoza ci de un delir halucinator propriu-zis.

In aceasta situatie , caderea in psihoza s-a produs.

c-Kandinski a creat atat termenul cat si sistemul de explicatii. Daca la halucinatiile propriu-zise ,
imaginile vizuale si auditive sunt, dupa Kandinski, percepute de bolnav in spatial obiectiv, in
pseudohalucinatiii, imaginile care iau nastere, desi sunt clare si precise, nu sunt raportate la un
anumit spatiu exterior ci sunt percepute intr-un fel de “spatiu subiectiv”.Astfel, bolnavul aude cu
urechile mintii, vede cu ochi interior etc.Acete halucinatii deci nu sunt percepute pe cai
senzoriale normale.Bolnavul le atribuie nu in afara persoanei sale ci le situeazain propriul sau
creier.

Uneori bolnavii vorbesc chiar de sugestii mintale, de idee sau pareri care le sunt impuse.Descriind
pseudohalucinatiile, Kandinski a relevat rolul excitatiei zonelor cortico-senzoriale datorita careia
apar in constiinta imagini extrem de vii cu character pronuntat sensorial.
Halucinatiile propriu-zise se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

1-se realizeaza prin modalitati senzoriale obisnuite sip e cai senzoriale normale.Sunt respectate
deci toate onstantele pe care le parcurge o perceptie normal:excitant periferic-receptor-calea
aferenta -proiectie corticala in zona de sinteza a analizatorului respective

2-au character de obiectualitate in sensul ca fac referire constanta la un obiect din afa , bolnavul
avand convingerea realitatii halucinatiei sale

3-au proiectie spatiala ( fenomenele halucinatorii sunt situate de bolnav in spatial perceptiv sau
dincolo de limitele acestuia)

4-pot fi :

-stabile

-labile (caleidoscopice, cinematice)

5-au un anumit grad de intensitate, claritate, saturatie, complexitate sau rezonanta afectiva

Dupa modalitatile senzoriale, halucinatiile propriu-zise pot fi:

-exteroceptive (auditive, vizuale, olfactive, gustative, tactile)

-interoceptive sau viscerale

-proprioceptive (kinestezice sau motorii sau de echilibru)

Halucinatiile vizuale sunt cele mai raspandite.Din punct de vedere al complexitatii , ele pot fi:

-elementare (reprezentate de simple puncta luminoase-fotoame)

-complexe-(in care sunt figurate percepandu-se finite si obiecte bine definite)

-scenice-pot fi:

-statice

-panoramicein miscare, cinematografice asa cum se intalnesc in starile oniroide (de vis)

Halucinatiile vizuale corespund uneori imaginii reale , alteori au un character cu totul fantastic ca
de ex in delirium tremens unde sunt frecvente zoopsiile (bolnavul alcoholic vede diverse fiare
ingrozitoare nemaiintalnite care se reped asupra luisi vor sa-l devoreze)

Simon Umberto Piaf 1982

Ion Nica Eminescu o monografie