Vaccinuri şi seruri

Generalităţi

Serurile şi vaccinurile sunt biopreparate sterile care sunt utilizate cu scopul de a creşte
imunitatea organismului la anumite infecţii cu microorganisme.
Imunitatea este proprietatea organismului de a lupta împotriva agenţilor patogeni,
factori declanşatori de boli infecţioase.
Acest tip de biopreparate se utilizează profilactic dar şi curativ (mai rar).
Principiul de acţiune a vaccinului se bazează pe observaţia că unele substanţe
introduse în organism (antigen) determină apariţia unor substanţe (anticorpi) care acţionează
împotriva antigenilor neutralizându-i, formând complexul antigen-anticorp.
Antigeni pot fi toxine microbiene, microorganisme care sunt agenţi declanşatori de
diferite boli. Prin formarea şi intervenţia anticorpilor boala este stopată (administrare curativă)
sau prevenită (administrare profilactică).

Vaccinurile pot fi diferite în funcţie de componentele conţinute.

Astfel avem:
 vaccinuri preparate din germeni vii atenuaţi:
 vaccinuri preparate din germeni omorâţi;
 toxine microbiene care şi-au pierdut patogenia dar şi-au păstrat puterea
antigenică (anatoxine).

Istoric
o Cercetări şi rezultate în domeniul obţinerii de vaccinuri au caracterizat
preocupările oamenilor de ştiinţă din domeniul medicinii, biologiei îndeosebi în
ultimele secole. Evul mediu a fost perioada în care omenirea s-a confruntat cu
multe epidemii şi pandemii. Rezultate deosebite s-au obţinut în sec. al XIX-lea
şi anume:
 În anul 1885 Louis Pasteur a efectuat prima vaccinare antirabică;
 În anul 1896 Wright – experimentează vaccinul contra febrei tifoide;
o În anul 1887 Victor Babeş elaborează tehnica de atenuare a virusului rabic fix,
prin căldură; În anul 1892 Haffkine prepară primul vaccin contra bacilului
tuberculozei descoperit de Koch R.
o În anul 1888 în România se înfiinţează Institutul Antirabic din Bucureşti,
România fiind a treia ţară din lume care practica sistematic vaccinarea
antirabică.
 După câteva decenii se descoperă şi vaccinuri antivirale, astfel:
În anul 1932 Sellard şi Laigret prepară un vaccin pentru febra
galbenă;
 În anul 1957 Sabin administrează prima dată vaccinul antipoliomielitic viu atenuat, pe
cale orală.
 În anul 1968 – se prepară vaccinul contra rubeolei;
 În anul 1973 – vaccinul contra varicelei;
 În anul 1976 s-a utilizat vaccinul contra hepatitei B;
 o După 1980 s-au studiat şi pus la punct metoda de preparare a vaccinului contra
hepatitei virale A şi B;
 Mai târziu după 1987 şi până în prezent se fac cercetări pentru obţinerea vaccinului
anti-Hiv.

Căile de administrare a vaccinurilor

Vaccinurile pot fi administrate pe diferite căi:

 orală: soluţii, drajeuri, capsule (Broncho-Vaxon);
 intranazală – inhalaţii;
 parenterală – injecţii (intradermic, subcutanat, intramuscular).

Metodele de obţinere a vaccinurilor.

 Vaccinurile se pot obţine prin mai multe metode şi anume:

 Vaccinuri preparate din agenţi omorâţi: particulele bacteriene sau virale sunt
omorâte prin metode chimice (cu fenol, formaldehidă) sau metode fizice (frig, căldură).
 Vaccinuri preparate din agenţii vii atenuaţi – se realizează prin cultivarea
microorganismelor pe organisme gazdă nenaturale sau alte modalităţi. Atenuarea
virulenţei tulpinilor bacteriene se poate realiza şi prin încălzire la 42-430C. D3.
Vaccinuri preparate din polipeptide sintetice.
 Vaccinuri preparate din recombinaţii genetice prin inginerie genetică.

Tipuri de vaccinuri

Vaccinuri antivirale: sunt împărţite în trei grupe:

a. vaccinuri virale vii atenuate (poliomielitic, rubeolic, rujeolic);
b. vaccinuri antivirale complet inactivate (gripal, poliomielitic);
c. vaccinuri antivirale inactive la fracţiunea antigenică (vaccin antihepatita B).

Vaccinuri antibacteriene care sunt de următoarele tipuri:

a. vaccinuri antibacteriene vii atenuate;
b. vaccinuri antibacteriene omorâte (holeric, tifoidic, febră tifoidă);
c. vaccinuri antibacteriene anatoxinice (difterică, tetanică);
d. vaccinuri antibacteriene polizaharidice (pneumococ).

Vaccinul mixt sau polivalent.

Este un amestec de mai multe vaccinuri, de exemplu DT (antitetanic, antidifteric).

Autovaccinuri.
Se prepară cu germeni polivalenţi de la bolnavul în cauză. F.

Condiţionare. Depozitare
Vaccinurile se condiţionează în recipiente adecvate ca şi medicamentele injectabile
(fiole, flacoane de sticlă sterile de capacitate mică ambalate şi etichetate corespunzător).
Conservarea se face la temperaturi cuprinse între 40C-80C.
 Seruri
Serurile terapeutice sunt tot biopreparate sterile cu conţinut ridicat de anticorpi obţinut
prin recoltarea sângelui de la animale (cal) care în prealabil au fost tratate cu doze crescânde
de germeni vii. Imunitatea produsă prin administrarea de seruri diferă de cea produsă de
administrarea de vaccin, prin faptul că, anticorpii sunt deja formaţi la introducerea în organism,
având loc o imunizare pasivă. În cazul vaccinurilor, organismul trebuie să producă anticorpi.
Serul se obţine din sânge după coagularea elementelor figurate şi este un lichid limpede,
gălbui, vâscos, semitransparent, conţinând electroliţi, proteine plasmatice şi alte componente.
În afară de seruri lichide, sunt şi seruri solide obţinute prin evaporarea în vid a apei la
temperaturi sub -400C care se vor dizolva în momentul utilizării.
Serurile se condiţionează steril în fiole de 10-20 ml şi se conservă la temperaturi
cuprinse între: +40C şi +60C, ferite de lumină.

Exemple de seruri utilizate în terapie:

 antibotulinic,
 anticărbunos;
 antidifteric;
 antigangrenos; - antitetanic;
 antiveninos (împotriva veninului de viperă).
Termenul de valabilitate, la conservare corespunzătoare, este de câţiva ani.