Sunteți pe pagina 1din 4

Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad

Facultatea de Ştiinţe Juridice

REFERAT
Procesul civil international
CONFLICTELE DE LEGI

Coordonator: Masterand:
Conf. univ. dr. BERLINGHER DANIEL KOVACS NORA

1
CONFLICTELE DE LEGI
FORME ALE CONFLICTELOR DE LEGI

1.Noţiuni generale
2.Conflictele de legi în spaţiu şi conflictele de legi în timp şi spaţiu
3.Conflictele între legile provinciale şi conflictele între legile naţionale
4. Soluţionarea conflictelor de legi

1. Noţiuni generale

Relaţiile cu un element străin pun problema legii aplicabile, una din chestiunile fndamebntale ale
DIP. Această problemă se mai numeşte şi conflictul de legi. De multe ori, DIP mai este desemnat
ca dreptul conflictelor de legi. Termenul de conflict de legi a fost folosit pentru prima oară în
şcoala olandeză a statutelor (secolul XVIII). Ulrich Huber îşi intitule manualul său De conflictu
legum diversarum in diversis imperiis. În condiţiile epocii autorii îşi exprimau părerea că
judecătorii în faţa cărorra se prezenta un raport cu un element străin, trebuiau să decidă, în lipsă
de text, care din legile având legătură cu unul din elementele raportului se putea aplica.

2. Conflictele de legi în spaţiu şi Conflictele de legi în timp şi spaţiu

Cu prilejul naşterii, stingerii, transformării sau transmiterii unui drept se pune problema legii
aplicabile.
Conflictul de legi în spaţiu este conflictul care apare cu naşterii, stingerii, transmiterii unui
drept,etc.
Conflictul de legi în timp şi spaţiu este conflictul care apare într-o perioadă posterioară naşterii,
stingerii, transmiterii sau transformării dreptului.
Dintr-un alt punct de vedere deosebim conflicte de legi provinciale şi conflictele de legi
naţionale.

2
3. Conflictele între legile provinciale şi conflictele între legile naţionale

DIP a apărut ca un drept reglementând conflictele între legi provinciale. Problema a dreptului int
privat, adică problema legii aplicabile, s-a pus mai întîi în relaţiile dintre persoane din regiuni,
oraşe sau cetăţi cu legi diferite, dar care aparţineaua aceleiaşi unităţi politice mari. Exemplul
tipic pentru Evul Mediu este cel al conflictelor între legile din diversele provincii ale Franţei
(sec. XVI-XVIII). Primele conflicte de legi au fost însă soluţionate în relaţiile dintre locuitorii
oraşelor Italiei de Nord. Deşi bucurându-se de o largă autonomie ele aparţineau încă nomibnal
Împeriului Roman de naţiune germană.
După o perioadă destul de lungă de stagnare, schimburile de mărfuri au început să se învioreze
mai întăi între regiunile învecinate. Mai târziu şi pe măsura dezvoltării economiei, aria pe care se
efectuau schimburi frecvente constante, de natură a pune probleme juridice, s-a lărgit cuprinzând
teritorii tot mai depărtate. Din această cauză problemele specifice a DIP s-au pus mai întîi în
cadrul relaţiilor dintre persoane dintre provincii alăturate, aparţinând aceluiaşi stat.
Din secolul al XIX –lea conflictele între legile naţionale care înainte se iviseră numai în mod
sporadic, au trecut pe primul plan o dată cu crearea statelor naţioanle, cu unificarea legislaţiilor
lor (astfel Franţa la începutul sec. al XIX lea, Romania la mijlocul sec. al XIX-lea).
În momentul în care la începutul secolului al XIX-lea s-a trecut la soluţionarea conflictelor între
legile naţionale, practica dar mai ales literatura de specialitate a preluat şi folosit regulile
conflictuale formulate în sec.16-18 pentru conflictele între legile provinciale. Nu s-a observat
îmediat însă că între ele există o deosebire de natură.

4. Soluţionarea conflictelor de legi

În condiţiile unei perioade (secolele 12-14) dominate de “teritorialismul feudal al cutumelor” au


părut primele soluţii ale conflictelor de legi (Soluţiile pe care le cunoaştema acum sub numele de
DIP au fost admise mai întîi în Italia de Nord – sec.12-16, mai târziu au fost preluate în Franţa în
secolul al 17-lea,în sec.18 au fost primite în Olanda iar în sec.al 19- lea au fost preluate pe rând
în toată Europa şi în unele state extraeuropene).

3
Autorii care se ocupau de conflicte de legi nu-şi puneau întrebarea ce lege se aplică unui raport
juridic, ci numai care este legea care cârmuiueşte persoana, lucrul sau actul juridic. Răspunsul la
această întrebare era relativ simplu: se aplică legea locului unde se găsea lucrul, unde domicilia
persoana sau unde se încheia actul juridic.
Modul de a soluţiona conflictele de legi era, după cum se vede, influenţat de teritorialismul
cutumelor: criteriul de soluţionare era exclusive situarea elementului în spaţiu, legarea lui de un
anumit teritoriu. Judecătorul nu mai aplica legea instanţei în mod exclusiv, iar criteriul de
soluţionare era legătura care se putea stabilit între elementul în cauză şi un anumit teritoriu.
În felul acesta se ajungea la aplicarea legii străine, dacă elementele asupra cărora avea să se
pronunţe judecătorul se găseau pe teritoriul unei alte regiuni cutumiare. Acest criteriu se poate
numi localizare.
În literatura actuală de DIP se vorbeşte despre localizare. Termenul a fost reactualizat de Batiffol
pentru domeniul contractelor şi după el, a fost folosit şi de alţi autori. El este comod şi sugestiv.
Astfel, în multe ţări capacitatea cetăţenilor este cârmuită de legea naţională.Cetăţenii pot să se
găsească în străinătate multă vreme sau pot să trăiască în străinătate toată viaţa; este evident în
acest caz că cetăţenia nu corespunde unei localizări reale a persoanei ci, la alegearea criteriului
“cetăţenie” au stat alte consideraţii decât localizarea persoanei. Crietriul a apărut abia la
începutul secolului al 19-lea deci relativ târziu, arată că vechea concepţie a localizării a fost la un
moment dat depăşită.
DIP cunoşate numeroase criterii care indică legea aplicabilă: cetăţenia, domicilie, reşedinşa,
teritoriul sau instanţa în faţă căreia se partă litigiul; locul situaţiei lucrurilor; locul încheierii,
executării contractului, locul domiciliului contractanţilor sau legea lor naţională comună; legea
vânzătorului sau o altă lege cu care are mai mare legătură.
Formula “conflicte de legi” este o metaforă ce exprimă o luptă pur psihologică între raţiunile
care militează în favoarea aplicării unei legi sau a alteia, iar acestă luptă este tranşată după
indicaţiile pe care i le dă judecătorului, legea ţării sale prin anumite norme.