Sunteți pe pagina 1din 16

Număr gratuit Nr.

10 O răscruce
27.01.2018
Magazin în 16 pagini pentru toți
-Apare când poate-

Urmând „Foaia Interesantă” a lui Ioan Moța - Serie nouă

Sunt legat de unul dintre cele mai mici


sate din România. Acolo m-am născut și
n prima dimineață a acolo este casa mea. Satul meu are numai 31

Î acestui an am avut o
scurtă conversație cu
mine. Nu știu cum a fost
pentru voi 2017, dar pentru
mine a fost un an... Experiențe
Dan Orghici
de case și o biserică. Nu școală, nu magazi-
ne, nu telefon. Aproape fiecare casă este ca o
cetate închisă. N-aș putea spune cîte sunt
goale. Părăsită nu este nici una. Cu greu pu-
teți găsi o hartă a Transilvaniei pe care Tur-
frumoase și mai puțin frumoa- că nu o fac pentru mine, ci por- dașul să fie marcat.
se, cu oameni care mi-au intrat nesc pentru redemonstra, dacă
în suflet, alții pe care i-am scos. mai era nevoie, unicitatea și clar- Pagina 3 Cornel Nistorescu
Cu un tăvălug de emoții și trăiri viziunea omului de cultură, locul
irepetabile, halucinante, la li-
mita magiei sau la cea a prăpas-
pe care-l ocupă acesta, fiind dea-
supra acrului de timp. Monumente mai
tiei. Într-un cuvânt a fost in-
tens.
Ori nu același lucru se poate
spune despre cei ce azi au frâiele puțin cunoscute
culturii, peste douăzeci de ani vor
Cum mă simt acum, la o lună fi uitați. Nu-i lupta între individ
trecută din 2018? intenționat. și individ, ci războiul împotriva
Nu de smerenie creștinească, PROSTIEI și a ANALFABETIS-
Nu mă simt nici invincibil.
ci măcar de o decență lipsită de MULUI STRUCTURAL.
Nici nu am renăscut. Ceea ce nu
aroganță și egouri toxice. Deci nu vreau să rămân cum
m-a omorât m-a făcut mai puter-
Mi-e atât de dor de România scria Ion Cristoiu despre anul
nic. Sunt pregătit pentru orice va
din visurile noastre: aia în care 2018 „Printre izmene, de pe frîn-
veni în viața mea, bun sau rău.
nu pendulăm extrem între profeți ghia de rufe de la balconul unui
„Viața este un joc dur și halu-
mesianici și draci televizați. apartament situat la etajul 5 între
cinant, viața înseamnă salturi cu
Aia simplă, normală, de la chiloți, izmene, un furou, și mai
parașuta, înseamnă risc, înseam-
care ai o singură așteptare: să te multe perechi de ciorapi de lînă,
nă să cazi și să te ridici, înseamnă
lase să respiri, să trăiești.” spânzură drapelul național.” Nu!
alpinism, înseamnă voință să
Scria Vlad Mixich pe pagina Oare nu pricepem că ne-am
ajungi în punctul cel mai înalt și
sa de facebook, da și mie îmi este luat la întrecere cu propria noas-
să te simți nemulțumit", scria
dor de cam aceleași trăiri. Cu toa- tră inteligență și pe măsură ce ea La sfârșitul secolului XX și începutul seco-
Paulo Coelho. Și așa și este.
te că nicicând nu mă simt mai ne deschide ușă după ușă, capul lului XXI Rotonda a fost redată circuitului tu-
„Mi-e atât, dar atât de dor de
singur decât atunci când sunt nostru se apleacă tot mai mult în ristic, undeva prin ani 1999-2000 autoritățile
puțină normalitate. Nu de exce-
singur, ne mai găsindu-mă pe pământ, ochii întârzie să-și ridice locale orăștiene au „tras” o copertină deasupra
lență, ci doar de buna și altfel
mine în mine. Nicicând nu sunt pleoapele, trezia sufletului să îm- acesteia iar apoi au lăsat-o-n părăsire. Singuri
prin nimic ieșita din comun nor- vizitatori permanenți fiind păsările cerului și
mai sigur decât atunci când am pingă dezmățul viselor într-un
malitate. gândacii pământului, nepăsarea fiind cuvântul
prieteni pe care mă pot baza. colț, sub covor?
Nu de personaje briliante, ci ce ar descrie ce-l mai bine actuala stare de
Trăiască lupta de clasă tova- Nu vrem să înțelegem ca lu-
măcar de competențe decente fapt. Să fie doar o simplă bătaie de joc la adre-
răși de cultură, o luptă ce au înce- mea a luat-o înaintea, deși încă
aflate la medie.
put-o alți iar noi este musai să o ne îmbățoșăm și țipăm la ea, îi tot sa celor 1000 de ani în care Rotonda a dăinuit,
Nu de politețuri fine, ci mă-
ducem mai departe. Am proprie- cerem, dorindu-ne să îi ordonăm, posibil, dar parcă tot nu-mi vine a crede că
car de bunul-simț practicat ca poți reface Cetatea Orăștiei fără să nu vezi
tatea cuvintelor pe care le spun și mai vrem să îi mai dăm câte o
firesc. acest obiectiv. Rotonda este o vie pată de ruși-
scriu, uneori susțin înfocat și pro- palmă când avem impresia că
Nu de blândețuri terapeutice, ne pe obrazul Orăștiei și a autorităților Locale
priile-mi aberații, cu atât mai „cerul se uită după coada unei
ci de dialog măcar logic și bine- și Naționale.
mult îmi pot susține și ideile, așa comete” și nu ne bagă în seamă. Pagina 7

Scrisoare către fiica mea ”PRECURSORII”


Tu nu ai greşit cu nimic copilă! Poate am greşit doar Nicolaus Olahus, umanist şi istoric de faima europeană
eu, sau poate am fost prea egoist şi m-am gândit doar la Nicolaus Olahus sau Oláh Miklós (n. Sibiu — d.
bucuria sufletului meu. Zâmbetul şi gânguritul tău m-au
15 ianuarie 1568, Pozsony, astăzi Bratislava) uma-
orbit. Primele tale cuvinte m-au făcut să nu aud nimic şi
nist, istoriograf şi om politic de origine mixtă
să nu privesc în jur. Da! Am fost egoist şi pentru asta,
acum cât nu înţelegi încă ce se întâmplă în jurul tău, îmi (română şi maghiară) care a activat în Regatul Un-
cer scuze! gariei, ocupând demnitatea de arhiepiscop de Es-
Te-am condamnat fără să ai nicio vină să trăieşti ztergom (în latină Strigonium), regent al Ungariei şi
într-o ţară fără niciun viitor. al Ţărilor de Jos şi apoi guvernator al ţării.
Pagina 2 Pagina 9
Foaie Interesantă „Editorial, pamflet, opinie” 02

Prostul şi stupidul
Puşi Dinulescu

T u nu ai greşit cu
nimic copilă! Poate
am greşit doar eu,
sau poate am fost prea egoist
şi m-am gândit doar la bucu-
Ștefan Ciocan
pentru ceea ce eşti! În fond a
fost voinţa hazardului să te
cred că se referă la „prost“, ci
la „stupid“, pentru că fiind
foarte veche această zicătoare,
ca toate zicătorile, în vremea
de demult cuvântul „stupid“
nu exista încă în limba româ-
ria sufletului meu. Zâmbetul naşti în România. Şi nu văd
nă, iar o şcoală ca „Ştefan
şi gânguritul tău m-au orbit. de ce ar trebui să fii mândră
Gheorghiu “ sau alea mişto
Primele tale cuvinte m-au pentru asta.
din Moscova bolşevică nu
făcut să nu aud nimic şi să nu Tu nu ai nicio vină că în erau nici ele pe vremea zicăto-
privesc în jur. Da! Am fost jurul tău lumea nu zâmbeşte, rilor. Dar stupizii erau totuşi
egoist şi pentru asta, acum că faci parte dintr-o naţie şi-n vremea aia mai veche,
cât nu înţelegi încă ce se în- paradoxală, tristă în gândire însă nu în numărul catastro-
tâmplă în jurul tău, îmi cer şi vulgară în manifestare. Tu fal de azi…
scuze! nu trebuie să crezi că mane- Şi nu numai că sunt aşa
Te-am condamnat fără să lele reprezintă singura şi uni- E o mare deosebire. Deşi sifică în cunoştinţă de cauză, mulţi, dar foarte mulţi, cei
ai nicio vină să trăieşti într-o ca formă de distracţie şi că mai mulţi sunt sus, cocoţaţi în
unii nu o sesiuzează. din cinism. Mai sunt şi unii,
ţară fără niciun viitor. Să
aparţii unui popor care-şi
neagă valorile şi pentru care
lenea şi hoţia sunt considera-
te virtuţi. Să nu te integrezi
copila mea în lumea asta
lumea este croită după mode-
lul de viaţă al ţiganilor. Copi-
la mea! Noi nu avem casă cu
turnuleţe şi nici nu ne îngro-
păm morţii în cavouri uriaşe
de marmură şi în limuzine în
P rostul e un tip sim-
plu, dealtfel şi etimo-
logia lui slavonă, ca
şi apropierea de rusescul
„prostîi “ indică un tip cu min-
care sunt stupizi din con-
strucţie, nu deveniţi aşa prin
şcolarizare, adevărate genii
diverse structuri superioare
ale statului, ale partidelor, în
presă, deci nu numai printre
ale stupidităţii. Fiindcă există administratorii de bloc sau,
chiar o astfel de lume parale-
lă, o lume a stupizilor. Mai
mă rog, între măreţii
preşedinţi ai asociaţiilor de
mincinoasă! Să nu crezi în loc de sicriu. Nu asta este tea neşlefuită, modelată din sunt apoi şi proştii, care nu proprietari din popularele

S
falsele valori pe care ţi le va normalitatea, nu asta este topor. ştiu nimic, nu înţeleg nimic, noastre blocuri…
scoate în faţă, zi de zi, ceas de civilizaţia, nu acestea sunt tupidul, însă, nu e dar se agaţă din instinct de În timp ce prostul, bietul
ceas, această naţie alterată! valorile lumii în care mi-aş simplu, s-a lucrat ade- trenul stupizilor, că e mai prost, se zbate înfipt în insec-
Nu e vina ta, cum nu e vina dori să trăieşti. Iartă-mă co- sea din greu la el, prin uşor, nu ai nevoie de carte tarul de la Vax Populi al lui
multor români cinstiţi că ni- pilă că te-am condamnat să şcolile de lavaj cerebral, ade- prea multă, ci de un pic de Dragoş Pătraru, dragul de el…
căieri în lume nu suntem bi- trăieşti în această ţară minu- sea şcoli de partid sau de alte şmecherie. Şi mai e necesar Dar să fim şi serioşi, pro-
ne primiţi. Că ne umilim încă nată, dar care se autodistruge structuri milităroase, adevăra- doar să fii iute de picior şi pun eu şi să nu mai confun-
pe la ambasade să cerşim prin oamenii săi. te fabrici de sclavi intelectuali. apoi de mână. Mâna asta, care dăm nişte oameni onorabili,
viză spre lumea civilizată. Că Mintea lor ajunge chiar la o l-a creat pe om, după cum ne chiar dacă sunt proşti sadea,
Eşti încă mică. Mi-e frică
în Europa oamenii îşi bagă complexitate sinistră, la for- învaţă şi Friedrich Engels, cu stupizii, care rod corpul
însă pentru ce are să se în-
adânc mâinile în buzunare marea în capul lor al unui sis- scumpul de el, fratele dioscur naţiunii ca nişte şobolani sau
tâmple aici când vei fi mare.
când aud că suntem români. tem care falsifică totul, de la al lui Marx! Mâna cu care furi guzgani şi îşi înfig colţii lor
Mi-e frică pentru viitorul tău
limbaj începând, dar nu tot- sau cu care te linişteşti şi sin- plini de pofte în creierele fra-
Te-am condamnat copila şi viitorul acestei ţări. Pe tine
deauna cantonându-se acolo, gur, când te enervezi prea ta- gede ale altor oameni cumse-
mea să trăieşti într-o ţară în te rog, te implor, să pleci de
ci intrând mai profund, până re! Dar şi mâna cu care omori, cade, care stau şi ei cu ochii
care doar curvele şi hoţii mai aici. Cât mai departe. Într-o
în măduva silogismului, otră- nu numai cu care scrii scrisori beliţi pe televizoare, ce să fa-
au loc în grila de valori, fiind lume civilizată, unde oamenii
vit cu seminţele perverse ale de dragoste sau îţi striveşti în că, şi îşi închipuie, bieţii, că
modele de succes promovate se iubesc, unde respectă cin-
credinţei într-un adevăr aşa- palmă urmaşii! toţi ăia care le vorbesc de-
pe toate canalele de infor- stea, onoarea şi munca. Tu
zis absolut. Pentru ei totul e Cunoscuta expresie româ- acolo sunt de bună credinţă şi
maţii. Tu să ştii că nu ăsta e vei pleca! Dar România nu
limpede! nească „ Nu te pune cu prostul cu frica lui Dumnezeu, ca ei,
drumul spre succes! La gră- are unde să plece. România
Există însă şi pătura su- că are mintea odihnită “ nu nu ca toţi dracii!
diniţă şi la şcoală te vor în- se va autodistruge sub povara
perioară a stupizilor, care fal-
văţa de ce trebuie să fii mân- unui popor din ce în ce mai
dră că eşti româncă. leneş, mai lipsit de cultură şi
mai tupeist. Veţi fi prea

Jalba hoților din închisori


Nu e nicio mândrie să
aparţii unei naţii. Fii mândră puţini copilă! Nu veţi putea
că eşti cinstită, că eşti salva România.
deşteaptă. Fii mândră dacă Du-te! Dar nu uita nicio- Conu Iancu Caragiale a pledat pentru liber-
faci ceva în viaţă pe puterile dată că eşti dintr-o ţară bine- tăți şi drepturi, „apărând” până și pe hoți din Ion Luca Caragiale
tale, cinstit şi corect. Fii mân- cuvântată de Dumnezeu şi pușcării, să se bucure de libertatea . Nu e nimica!…
dră pentru ceea ce faci, nu distrusă de oameni... Dan Orghici Dați-ne drumul: e nedreptate
În pușcărie
Dați-ne drumul din pușcărie, Ca să ne ție
Dați-ne posturi, Colegii noștri! Oh! ce păcate!…
Cu bune rosturi, A noastră școală
Dați-ne voie la tâlhărie, A rămas goală,
C-a sta în lanțuri Căci toți elevii au chilipire,
Când alții danțuri Au berechete,
Trag fără frică sus la putere, Grase budgete…
Și când ei fură Iar noi, acilea în amorțire
Fără măsură, Stăm în lihnire!…
E anarhie!… însă… tăcere:
Ei au putere!… Dați-ne drumul! fără zăbavă!
Dați-ne posturi
Dați-ne drumul, căci, cum se poate Cu bune rosturi,
Noi în catene, Dați-ne totul: fiți de ispravă!
Pe când în pene La tâlhărie
Dânșii se umflă, și peste gloate Țara să fie
Pun pungășeala Pe mâna noastră a tuturor,
Și târnuiala?… Iar nu voi care
Noi stăm la umbră pentru nimica Ați făcut stare
Și… dânșii fură
Fără măsură S-o smulgeți singuri ca din topor!…
Și, ei sunt liberi!… Nu cunosc frica, Dați-ne drumul cu mare zor!…
03 „Orăștia văzută de Orăștieni” Foaie Interesantă

O răscruce pentru toți


S unt legat de unul
dintre cele mai mici
sate din România.
Acolo m-am născut
și acolo este casa mea. Satul
meu are numai 31 de case și
de sute de ani, cele mai mul-
te cumpărate unele cu un
secol sau două mai înainte,
se află stocate hainele țără-
nești ale bunicilor și străbu-
nicilor noștri. Și cîteva co-
Cornel Nistorescu
tă timpul cam în același fel.
Mai bine sau mai rău, dar
oricum departe de trecutul
lor strălucit.
o biserică. Nu școală, nu ma-
gazine, nu telefon. Aproape
fiecare casă este ca o cetate
voare înflorate, țesute în ca-
să. Toți le păstrăm cu sfințe-
nie, unii cu gîndul că într-o
N e place sau nu, trebuie
să răspundem la o
întrebare chinuitoare. Se
închisă. N-aș putea spune bună zi le vom îmbrăca la o mai poate face ceva pentru
cîte sunt goale. Părăsită nu sărbătoare sau pentru o foto- salvarea satului ardelean de
este nici una. Cu greu puteți grafie, alții doar ca semn de la condiția de dormitor ieftin
găsi o hartă a Transilvaniei aducere aminte a părinților, al celor mai apropiate centre
pe care Turdașul să fie mar- bunicilor și străbunicilor urbane? Singura cercetare
cat și pentru un călător stră- noștri. Să nu vă imaginați că serioasă comisă vreodată,
in. Și cu toate acestea, satul sunt cine știe ce! Pînză albă cea a echipelor mixte ale lui
meu cu case puține apare în mai bună cumpărată de la Dimitrie Gusti, n-a avut no-
volumele lui Ladislau Gey- tîrg sau făcută în casă, cusută rocul timpului, rămînînd
mant despre „Conscripía pe margini și pe lungul bra- pentru totdeauna dincolo de
Fiscala a Transilvaniei” de la țului cu flori negre din fir de zidurile greu de trecut ale
1750 iar Mărtinești, centrul arnici, curea lată de culoare celui de-al doilea război
nostru de comună, este ates- verde din piele și pantaloni mondial și ale comunismu-
tat și pe la 1400,cînd ai lui albi, de vară sau de iarnă. lui.
Martin, un căpitan german
de la cetatea Orăștiei își
aducea lucrătorii și soldații
Adică portul de Săliște, cel
mai sobru și simplu port din
toată diversitatea etnografi-
D atorăm satului româ-
nesc tot ce avem mai
de preț: memoria și un speci-
pe pămînturile noastre. Pen- că a României. fic etnic. Mulțumită lui sun-
tru mine, Turmaş continuă
să fie cel mai important
punct din univers. Pe o uliță
D ar nu numai hainele
se odihnesc în dula-
puri. Și uneltele zac prăfuite
tem cine și ceea ce suntem.
Starea lui actuală este apăsă-
toare și amenințătoare. Mai
va un program național, fi-
nanțat dintr-un pătrar din
univers aflat într-o nedreaptă
decădere.
curbă, aruncată parcă peste
deal, lungă de cel mult 350
de metri, se întinde o lume
și stricate prin șuri și maga-
zii. Grajdurile sunt și ele
aproape goale. Satul mai are
poate înflori vreodată? Ce se
mai poate face pentru salva-
rea sa materială, cultural,
furturile de acum ar ajunge
și pentru reparații, pentru
dotări, plantații și livezi mo-
S atul românesc trădea-
ză neputința noastră
de a ne regăsi ca o comunita-
plină de trecut, de tragedii, o singură vacă. Cu ani în ur- economică și chiar pentru del, ateliere și țesătorii, gră- te ordonată, morală, iubitoa-
de povestiri de pe front, de mă, cînd am păzit ciurda conservarea unor minunății dini bio și prelucrări de ma- re de trecut și încrezătoare
urme ale colectivizării, de Turmașului erau 65 de cape- naive? re finețe în lemn, în pînze și în viitor. Un premier și un
lupte crîncene pentru
pămînt, de chinuri ale tranzi-
ției, cu mulți oameni plecați
te, plus cai, oi și capre. Din
punctul acesta de vedere,
Turmașul a scăzut de aproa-
C are ar putea fi conse-
cințele unei mișcări de
proporții în rîndul tinerilor
piei ,nu cumva toate acestea
ar da un alt aer, un alt ori-
zont, o altă încredere în po-
președinte dedicați acestei
nații, politicieni și intelectu-
ali dotați cu conștiință de
prin Spania, prin Grecia pe 65 de ori. Nici Mărtinești, intelectuali din universități și tențialul său economic și l-ar neam ar putea declanșa o
(noua modă după cea de la centrul de comună, nu stă din orașele mari? Nu cumva așeza ca pe o formă europea- operațiune care să însemne
1900, cînd plecau la Chicago, mai bine. Seamănă și el cu o revitalizare a fostelor că- nă de conviețuire de tip ro- revitalizarea a unei realități
Cleveland și Detroit sau prin alte sute, poate chiar mii de mine culturale, cu spectacole mânesc. Nu cumva pe lîngă cîndva înfloritoare.
orașe apropiate sau aflate pe
la dracu-n praznic). Aproape
sate românești lovite în acest
fel de progres.
și cursuri, cu ore de calcula-
tor ținute de studenți și pro-
toate acestea, și cu un pro-
gram european care să spri-
Ș i care ne diferențiază
cel mai mult de restul
în fiecare casă, în dulapurile
săsești, vechi de decenii sau M ulte dintre satele
Transilvaniei înfrun-
fesori, de artiști și cercetători
care să-i ajute pe oameni să
deprindă domenii și îndelet-
jine investițiile celor care se
întorc acasă, și cu taxe bini-
șor scăzute pe tot ce pleacă
lumii.
Nu ne lipsesc decît ba-
nii și un conducător!
niciri noi sau uitate, nu cum- din sat se poate stabiliza un Fotografii de Leopold Adler
Foaie Interesantă „manifestări culturale” 04

O
răștienii au 24 ianuarie să se prindă în spicuite din programul oferit
fost așteptați „Hora Unirii”, pentru a cele- de organizatori:
în Piața Victo-
riei, miercuri
bra Unirea Principatelor Ro-
mâne. Iată câteva repere
Intonarea Imnului de
stat al României;
Pr. Călin Mihuț - proto-
pop ortodox de Orăștie - ru-
găciune;
Alocuțiuni:
- Ovidiu Laurențiu Bălan
Primarul Municipiului Orăș-
tie;
- prof. Handrea Cristian
Ovidiu;
- Asociațiunea ASTRA -
pr. Narcis Terchet;
- Societatea „Limba
noastră cea Română” - Filia-
la 43 Orăștie - prof. Miron
Simedrea
Program literar — mu-
zical susținut de elevii care
se instruiesc în școlile din
municipiul Orăștie.
Manifestarea se va în-
cheia eu o Horă a Unirii la
care sunt invitați să participe
toţi cei prezenţi!
Dan Orășan

fără discursuri sforăitoare, în cultura au fost la loc de


acordurile Horei Unirii, cei cinste. Felicitări celor pre-
nea economică, dată de con- prezenți peste 100 de oa- zenți pe scenă și organizato-
venția din 1 ianuarie 1848, meni s-au bucurat împreună rilor pentru frumoasa seară!
de desființare a granițelor de o seară în care istoria și Dan Orghici
vamale dintre cele două sta-
te române. Principele Cuza a
fost doar liantul care a con-
firmat această uniune. S-a
născut astfel statul român
și pentru noi transilvănenii,
a apărut speranța refacerii
vechii Dacii și recunoașterea
națiunii române ca una cu
nimic mai prejos decât alte
națiuni europene. Fără 24
ianuarie 1859, nu ar fie exis-
tat nici 1 decembrie 1918 și

D
nici România actuală. Iată de
uminică, 21 muzică corală, folk și poezie ce trebuie să-i omagiem pe
ianuarie, la patriotică. Nu au lipsit alo- înaintașii noștrii și să ne în-
ora 17,00 sala cuțiunile dar și acestea au chinăm în fața efortului lor
de Consiliu a fost bine ticluite de către cei de a pune bazele statului
Primăriei orașului Geoagiu, le-au prezentat. Nu pot omi- român, de a realiza România
a fost organizată prima ma- te, nici să vreau, corul for- Mare, chiar dacă acum nu
nifestare dedicată Marii mat din preoții comunități- mai este atât de mare, dar
Uniri. Sub genericul „24 ia- lor ce formează laolaltă ora- cu voia lui Dumnezeu într-o
nuarie 1859 - un pas hotărâ- șul Geoagiu. Într-adevăr so- zi „vom fi iarăși ce-am fost și
tor către înfăptuirea unității noritatea glasurilor bărbă- mai mult decât atât”!»
naționale”. tești fac muzica corală patri- Cei ce și-au dat concur-
În seara acelei duminici otică să răsune! sul la realizarea și buna des-
am asistat la o manifestare În încheierea evenimen- fășurare al evenimentului
care-mi dă încredere, la un tului cultural-artistic dom- menționat au fost Primăria
eveniment care mă face să nul Vasile Cărăguț, primarul Oraşului Geoagiu, Parohia
cred în renașterea spiritului localității, spunea: Ortodoxă Geoagiu, Parohia
civic și a societății civile, «Mica Unire a țărilor Ortodoxă Geoagiu-Băi, Paro-
implicare comunității îmi române din 1859 a avut ca hia Ortodoxă Aurel-Vlaicu,
aduce alinare sufletească. Iar bază apropierea culturală Colegiul Tehnic Agricol
la Geoagiu am văzut și auzit dată de limba comună vorbi- Geoagiu, și mulți alți.
tineri ce au cântat și recitat, tă, la care s-a adăugat uniu- Fără steaguri tricolore și
05 „evenimente, fotocronică” Foaie Interesantă
filiala Orăștie, Miron Sime- Giurgiu, în cadrul acestei
ria din partea Societății „ manifestări.
Limba noastră cea Română” Publicistica eminescia-
filiala 43 Orăștie. Am putut nă, reunind câteva mii de
asculta un foarte frumos mi- articole, a fost invocată sau
Daniel Braszean niconcert de pian, în inter- repudiată, în funcție de inte-
pretarea domnului Cristian resele vremurilor. Pe 15 iu-

A m mai punctat
o Zi a Culturii
Naționale a
Românilor de
pretutindeni, părea să fie
laitmotivul zilei de 15 ianua-
rie, și era cât pe ce să fie așa.
Dimitriu, titular la catedrei
de pian la Liceul de Muzică
Sigismund Doduță, a inter-
pretat piese de J. S. Bach,
Ludwig van Beethoven , F.
Chopin, Erik Satie, Bela
Bartokt.
nie 1889, după doi ani de
suferință, acesta s-a stins din
viață, fiind înmormântat în
Cimitirul Bellu, la umbra
unui tei. Despre poetul Emi-
nescu au vorbit doamnele
Rodica Dimulescu, alocuțiu-
Dar … cineva a vrut să nu fie, Tot această zi este prilej ne citită bine de Ramona
pianul domnului Cristian de reamintire a celui ce a Vasiu, și Ioana Dreptate.
Dimitriu, a schimbat total fost cel mai de frunte uma- Totodată doamna Elena Să-
atmosfera. nist dat de Transilvania, Ni- lan a susținut comunicarea
Așadar, Ziua Culturii care a fost declarată Ziua colaus Olahus, de la a cărui „Ion Slavici -170 ani de la
Naționale 2018 (Anul Cente- Culturii Naționale la inițiati- Manifestarea în sine trecere-n spre viața veșnică s naștere”.
narului Marii Uniri!!!!), a va Academiei Române. Pro- După cuvântul primaru- -au împlinit 450 de ani. Des-
lui, Laurențiu Bălan, din
Nota autorului
fost serbată din nou. Sala punerea a aparținut acad. pre acest important moment
„ASTRA”, martorul tăcut a Eugen Simion, Președintele deschiderea festivității a ținut o scurtă cuvântare dr. Oare când vom putea
multor manifestării, cum e și Secției de Filologie și Litera- (cuvântare citită de către Mihai Căstăian. atrage tânăra generație la
cea la care voi face vorbire, tură și fost Președinte al Alin Țambă, viceprimarul Născut la 15 ianuarie manifestări culturale, iar
prilejuită de ziua de naștere Academiei Române. urbei), au rostit alocuțiuni 1850, Mihail Eminovici - dacă nu o știm face de ce nu
Narcis Terchet, din partea ne pliem comunicările la
a poetului național Mihai Anul acesta sărbătorim devenit mai apoi Eminescu -
Eminescu, 15 ianuarie, zi cea de-a opta ediție. Despărțământului „ASTRA” a influențat în mod covârși- publicul prezent? Zău m-am
tor cultura autohtonă. Gene- săturat să fiu luat drept in-
cult, prezentându-mi-se, pe
rații după generații au cres-
cut cu poeziile sale. Mesajul ton profesoral, materiale
operei eminesciene, influen- pentru clasele V-VIII.
Este firesc ca la întruni-
țată de mari filosofi, se dove-
dește a fi mai actual ca nicio- re publică, unde există un
dată. Universalitatea poetu- program prestabilit și la acel
lui Mihai Eminescu a fost program nu sunt incluse alte
recunoscută de UNESCO, prezentări, manifestarea să
numele său fiind atribuit de se încheie cu ultima prezen-
astronomi unui crater de pe tare, fără a face rabat. Nici
Marte și mai nou este o stea de data aceasta nu a fost să
îi poartă numele, după cum fie așa, trebuia să aflu ce ști-
spunea doamna Margareta am, anume: gura bate c..u.

Î
n perioada 18 –
25 ianuarie, cre-
dincioșii cultelor
istorice din Orăștie au
fost invitați să se roage
împreună pentru uni-
tatea creştinilor. Octa-
va, ajunsă săptămână
de patru zile (în anul
Centenarului Unirii),
de Rugăciune pentru
Unitatea Creştinilor a
strâns laolaltă membrii
comunităților Germa- ră a avut loc într-un alt Tema biblică abor- amintesc în mod repe- mânt mesajul de a trăi istoric. Și lucrurile au
ne, Maghiare și Româ- lăcaş de cult, predica dată în săptămâna de tat Israelului că relaţii- în dreptate şi pace. început atunci, în ianu-
nești din cetatea Paliei. ţinând-o un preot dintr rugăciune a anului le dintre diferitele clase Mmm da, bunt tex- arie 2008, de la un gest
Nici în acest an Biseri- -o confesiune diferită 2018, „Dreapta Ta, sociale trebuie să se tul, compasiune, împă- frumos, întors pe dos
ca Ortodoxă nu a parti- de cea a Bisericii în Doamne, şi-a făcut ves- bazeze pe dreptate, care , pace, mari cuvin- ca o mănușă ruptă, de
cipat la Octava ecume- care are loc slujba, du- tită tăria”, este prelua- compasiune şi milă. te. Închei cu o frază a către indivizi de genul
nică, 2016 fiind primul pă cum arată progra- tă din cartea Exodului Astfel, poporul trebuie jurnalistei Ramona mitropolitului Bartolo-
în şirul de 18 ani de mul oferit de organiza- 15: 6. Textul a fost pre- să se străduiască me- Băluțescu: meu Anania, care spu-
când are loc Octava la tori: gătit de bisericile din reu să trăiască sub for- „Ecumenismul real nea, despre Corneanu,
Orăștie, când prezente Caraibe şi înfăţişează ma unei comunităţi a ajuns ca o floare de că ar fi confundat îm-
au fost doar patru bise- 18. IAN.2018 - Biserica determinarea Domnu- împăcate. Biblia conti- colț dintr-un ierbar de părtășania cu borșul de
rici istorice şi nu cinci Evanghelică CA lui de a-şi îndeplini nuă şi în ziua de astăzi demult. Se găsește de urzici de primăva-
sau mai multe cum 21. IAN. 2018 - Biserica planul de mântuire şi să fie o sursă de conso- vânzare și aici, printre ră… ...Doar măcar hai-
erau la primele serii de Greco-Catolică glorificare a Numelui lare şi eliberare, iar noi, la florării cu ștaif, deți să nu ne mințim:
rugăciune în comun. 23. IAN. 2018 - Biserica Său prin formarea pro- Biserica, asemenea din semințe din plic. dinspre ei, ecumenis-
Serile de rugăciune Romano-Catolică priului popor, unit într Israelului, este chema- Dar nu e cel real. Cel mul a murit. Requies-
au început de la ora 25. IAN. 2018 - Biserica -un legământ sacru cu tă să transmită tuturor real, cu petale albe, s-a cat in pace.”
18.00 şi în fiecare sea- Reformată Dumnezeu. Profeţii oamenilor de pe Pă- dus. E doar un fapt Dan Broosean
Foaie Interesantă „evenimentele zonei” 06
E li Androne-Petru a
fost decorat, luni 15
ianuarie, de președintele Ro- Eli Androne-Petru a fost decorat
mâniei, Klaus Iohannis, pen-
tru meritele remarcabile avu- dintele României cu Ordinul
Raluca Stroia
te în calitate de dirijor al Co- <Meritul Cultural> în grad nicii „George Enes-
rului de copii „Vlăstarele de Cavaler, pentru întreaga cu” (decorată în grad de Ma-
Orăștiei”. Profesorul hunedo- activitate și premiile interna- re Ofițer), la 150 de ani de la
rean a primit din partea pre- ționale obținute de-a lungul înființarea Societății Filar-
ședintelui Ordinul „Meritul timpului. Practic, documen- monice și pictorului și grafi-
Cultural” în grad de Cavaler, tul a fost semnat în luna cianului, Corneliu Brudaşcu
Categoria F, „Promovarea aprilie, dar doar luni, într-o (în grad de Mare Ofițer). Ce-
Culturii”. ceremonie oficială, am fost remonia s-a încheiat cu un
În 5 aprilie 2017, Klaus decorat”, a declarat Eli An- concert festiv susținut de
Iohannis a semnat decretul drone-Petru. Corul „Madrigal”.
de decorare a profesorului Recunoștință pentru educația Eli Androne-Petru este
Eli Androne-Petru. Deși, la dirijorul Corului de copii
tinerilor
vremea respectivă nimeni nu „Vlăstarele Orăștiei” din anul
l-a anunțat pe dirijorul Coru- La rândul său, Klaus 1996. Formația corală este
lui de copii „Vlăstarele Orăș- Iohannis a afirmat că decora- una dintre cele mai perfor-
tiei” de demersul președinte- ția oferită dirijorului este în mante din țară, cu 41 de dis-
lui, luni, administrația prezi- semn de recunoștință pentru tincții internaționale și un
dențială a organizat ceremo- educația și formarea tineri- repertoriu care a ajuns la
nia oficială de decorare. Într- lor. „Activitatea dumnea- peste 200 de piese sacre și
un cadru festiv, de Ziua Cul- voastră în fruntea corului de laice, românești și universale
turii Naționale, la Palatul copii <Vlăstarele Orăştiei> din toate epocile componisti-
Cotroceni din București, șe- dovedeşte că muzica rămâne rii şi mai ales nobilei misiuni noaştere şi de convieţuire ce, în 21 de limbi (japoneză,
ful statului i-a conferit profe- un liant între generaţii. De- de a-i educa pe tineri prin armonioasă”, a declarat pre- greacă, latină, scoțiană etc.).
sorului hunedorean Ordinul coraţia pe care v-am înmânat artă. Într-o lume fără frontie- ședintele României. În ca- În cei 22 de ani de activitate,
„Meritul Cultural” în grad de -o semnifică recunoştinţa re, muzica tinerilor reprezin- drul evenimentului, preșe- prin contribuția sa, maestrul
Cavaler. „Am fost decorat ieri faţă de profesorii şi educato- tă o autentică şi creativă cale dintele a mai acordat Ordinul Eli a adus cea mai mare fai-
(n. red. luni) de către preșe- rii care îşi dedică viaţa cultu- de comunicare, de cu- „Meritul Cultural” Filarmo- mă Orăștiei.

Cursuri gratuite la Concurs cu premii


Biblioteca Județeană „Ovid (vezi amenzi)
Densusianu” Hunedoara-Deva pentru urbanistul
Ioan Sebastian Bara
șef al Orăștie
B
iblioteca Jude- mă de formator acreditată
țeană „Ovid de ANC. Înscrierile se fac la 21.03, 28.03.2018 între ore-
Densusianu” Secretariatul instituției, de le 16,00 și 19,00. Cursul cu-
Hunedoara- luni până joi, între orele prinde:
Deva își adaptează activități- 8,30 și 16,00, vineri între Bani IQ (Decizii înțe-
le în funcție de necesitățile orele 8,30 și 13,30, în peri- lepte pentru viitorul tău fi-
unor categorii tot mai largi oada 25.01 – 16. 02. 2018. nanciar) – dedicat gospodă-
de utilizatori. De aceea, Bi- Actele necesare pentru în- ririi banilor personali.
blioteca Județeană organi- scriere sunt: diplomă de li- Banii pe Net (Cel mai
zează o serie de activități și cență, carte de identitate, complet ghid de e-
oferă servicii într-o gamă certificat de naștere, certifi- commerce) – vizând modul
diversificată, orientate în cat de căsătorie (cópii). de realizare în siguranță a
principal către tinerii noștri Cursul „Primii pași în tranzacțiilor și cumpărături-
utilizatori, pe care îi invităm lor pe Internet.
carieră” (10 locuri), care se
să ia parte la acestea.
va desfășura în perioada Acest curs se adresează
Pe lângă serviciile cu 06.06 – 07.06.2018, între tuturor utilizatorilor, indife-
care ne-am obișnuit utiliza- orele 1200 și 1700. Cursul se rent de vârstă, care aleg să
torii (împrumut de cărți Este vreo diferență? Orăștiei.
adresează tinerilor cu vârsta afle în cadrul bibliotecii cum
pentru copii și adulți în lim- Eu cred că da, este și încă Dumneavoastră cei ce
cuprinsă între 16 și 20 de să-și gospodărească banii
ba română și în limbi străi- mare, un minus arhitectu- revedeți aceste fotografii
ani, având ca scop orienta- personali și cum să facă în
ne; împrumut de CD-uri cu ral și timpul scurs de la și sunteți angajați ai Pri-
rea profesională a acestora. siguranță tranzacții și cum-
muzică și DVD-uri cu desene înlăturarea acelei firide măriei, la serviciul urba-
Principalele obiective sunt părături pe internet. Înscrie-
animate, filme artistice și din peisajul urban al nism, aveți ceva de zis?
utilizarea rețelelor profesio- rile se fac la Secretariatul
documentare; accesul la pre- nale, identificarea cerințelor instituției, de luni până joi,
sa locală și națională; con- actuale de pe piața muncii și între orele 8,30 și 16,00,
sultarea legislației la zi; bi- susținerea unui interviu. vineri între orele 8,30 și
bliografii la cerere și acces la Înscrierile se fac la Secreta- 13,30, în perioada 25.01 –
internet), în perioada care riatul instituției, de luni pâ- 16. 02. 2018, pe baza actului
urmează vom organiza gra- nă joi, între orele 8,30 și de identitate.
tuit următoarele activități 16,00, vineri între orele 8,30 Nota redacției
destinate utilizatorilor: și 13,30, în perioada 25.01 – Înscrierile se fac la Se-
Curs Formator (două 16.02.2018, pe baza actului cretariatul instituției, de
grupe a câte 10 locuri fieca- de identitate. luni până joi, între orele
re), care se vor desfășura în Cursul de educație fi- 8,30 și 16,00, vineri între
orele 8,30 și 13,30, în peri-
perioada 27.02 – 03. 03. nanciară pentru toți (patru oada 25.01 – 16.02.2018.
2018, 19.06. – 23.06.2018, grupe a câte opt locuri fieca- Adresă: Strada 1 De-
între orele 9,00 și 17,00. re) care se va desfășura în cembrie 1918 26, Deva,
Absolvenții vor primi diplo- datele de 28.02, 14.03, Telefon: 0254 216 457.
07 „povești orăștiene” Foaie Interesantă

Argument:
Seria de articole ce vor fi prezentate vine din nevoia
informării corecte a concetățenilor cu privire monu- Dan Brasioean
mentele istorice și arhitectonice ale Orăștiei dar și la
Xl-lea, cel mai probabil la
dezvoltarea și promovarea durabilă a turismului. Încer-
jumătatea secolului al XII-
când astfel responsabilizarea privind conservarea des- lea.”
tinațiilor turistice, conștientizarea necesitații protejării Din lucrarea domnului
acestora, dar și punerea lor în valoare. Prof. dr. Zeno-Karl Pinter
„ROTONDA DE LA
ORĂŞTIE”
Cetatea Orăștiei România) HD-II-a-A-03376
(RAN: 87647.01.01), Rotonda
Numele localităţii provine de la Orăștie nu se bucură de Rotonda astăzi
din termenul de oraş şi arată La sfârșitul secolului XX și
aceiași recunoaștere ca și so-
realităţi urbanistice mai vechi ra ei din apropiere ce are o începutul secolului XXI Ro-
de 1000 de ani şi anterioare construcție asemănătoare, tonda a fost redată circuitului
atestării documentare. Denu- provenind din aceeași perioa- turistic, undeva prin ani 1999
mirile aşezării sunt consem- da numită Rotonda de la -2000 autoritățile locale
nate în limba latină, germa- Geoagiu. orăștiene au „tras” o coperti-
nă, maghiară şi română sub Rotonda este una din cele Rotonda de la Orăștie nă deasupra acesteia iar apoi
formele: Waras (1224), Brasi- mai vechi biserici medievale Reconstituire virtuală au lăsat-o-n părăsire. Singuri
um (1271), Warasium (1271), de pe actualul teritoriu al Ro- vizitatori permanenți fiind
Brasio (1403), Zazwarus mâniei, păstrată într-o formă păsările cerului și gândacii
(1421), Orastiia (1433), Zas- pilată, surprinsă în emplecto- dei pe partea de vest, într-o pământului, nepăsarea fiind
foarte apropiată de cea origi-
wara (1441), Broos (1449), nul rotondei deasupra intrării etapă mai târzie, la începutul cuvântul ce ar descrie ce-l
nală, dar prea puțin cunoscu-
Bras (1452), Brasz (1468), din partea de vest, element ce secolului al XlV-lea, când mai bine actuala stare de
tă publicului, pentru că nu a
Bras (1494), Saxopolis (1532), pare a fi ajuns accidental în această rocă se foloseşte şi la fapt. Să fie doar o simplă bă-
fost promovată. Este o capela
Szasvaros (oraşul saşilor), emplecton, împreună cu pia- ridicarea bisericii gotice.” taie de joc la adresa celor
circulară cu o vechime esti-
Orăştie (1582). tra de râu şi pietrişul folosit „Cele mai vechi urme de 1000 de ani în care Rotonda
mata la 1000 de ani. Era folo-
în mortar. locuire umană, în spaţiul cer- a dăinuit, posibil, dar parcă
Orăștia, înfloritoare aşezare sita doar de familiile nobilia-
Partea vizibilă a ştampilei cetat arheologic, sunt repre- tot nu-mi vine a crede că poți
re care dominau la acea vre-
conţine semnele I, V şi L, în zentate de un strat de cultură
meşteşugărească me, ca influenta, zona Orăști- reface Cetatea Orăștiei fără să
redare sinistrogradă fără car- ce conţine fragmente de vase nu vezi acest obiectiv. Roton-
ei.
şi negustorească tuş, însemn ce poate fi atribu- lucrate la roata înceată, din da este o vie pată de rușine pe
O legendă spune că un Construcție de it legiunii VI Ferrata, ce a pastă grosieră degresată cu obrazul Orăștiei și a autorită-
cavaler cruciat, Anselm von luptat în primul război dacic nisip, ornamentate cu benzi ților Locale și Naționale.
Braz, castelan din Logne, s-ar secolele XI –XII şi a cărei prezenţă în zona şi linii în val şi impresiuni cu În cultură, istoria făcând
fi stabilit în regiunea Orăştiei În 1992, o campanie de cetăţilor dacice din Munţii unghia sub buză, arse neuni- parte din cultura unui neam,
dar nu s-au găsit dovezi în cercetări arheologice a scos la Orăştiei este atestată epigra- form brun-roşiatic până la trebuie pus omul potrivit la
acest sens. În jurul anului iveală un edificiu Rotondei. fic, Bolta a fost realizată ex- negru, material ceramic data- locul potrivit, cu tot atât de
1200, după relatările cronici- „Atât rotonda, cât şi man- clusiv din piatră de carieră, bil în perioada secolelor VIII- puține imixtiuni ale politicu-
lor, a început construirea taua de îngroşare, au fost ri- şist cristalin, ce se desprinde IX. lui ca la magistrați. Bunul
unor ziduri de piatră în jurul dicate în sistemul paramente- în fâşii foarte potrivite zidirii Acest strat de cultură este simț cere ca toți cei implicați
aşezării dar lucrările au fost lor îngrijit zidite, dar fără arcuite şi adus special în răvăşit şi suprapus de o pri- în cultură să apere exclusiv
abandonate după o vreme, folosirea pietrei fasonate, acest scop din zona montană mă fortificaţie din pământ cu interesele culturii și nu altele,
condiţiile nefiind favorabile între care se toarnă emplec- apropiată a Masivului Şurea- şanţ, val şi palisadă. Această străine ei, iar dacă altcineva,
pentru ridicarea acestora. ton din amestec de piatră şi nu. amenajare militară poate fi din afară, dorește să încalce
mortar. în acelaşi mod este Piatră fasonată, respectiv datată pe baza unui vârf de istoria sau bunul simț, s-o
Rotonda de la Orăștie realizată şi coloana centrală calcar, s-a folosit numai la săgeată cu extensie cronologi- facă pe propria-i răspundere!
de susţinere a bolţii. În afara ancadramentul intrării în că destul de scurtă, în secolul Îmi exprim, în încheiere,
Deși Cetatea Orăștie este
intervenţiilor şi a reparaţiilor subsol, din care s-a păstrat al Xl-lea). speranța că ceva se va schim-
prinsă în „lista monumente-
târzii, lipseşte cu totul cără- doar partea inferioară. Gresia Prima fază a rotondei, a ba, o urgentă reamenajare
lor istorice„ din județul Hu-
mida, cu excepţia unui frag- s-a folosit doar la realizarea fost ridicată pe acest val de împotriva intemperiilor este
nedoara la codul LMI (Lista
ment de tegula romană ştam- treptelor scării adosate roton- apărare, deci după secolul al mai mult de cât binevenită .
Monumentelor Istorice din
Foaie Interesantă „Personalitățile cetății” 08
Sala de festivități ASTRA din municipiul Orăștie a găzduit vi-
neri, 12 ianuarie, ceremonia de înmânare a diplomelor de Ce-
tățean de Onoare al Municipiului Orăștie jurnalistului Cornel
Nistorescu și medicului Dorel Săndesc. Evenimentul a avut o
puternică încărcătură emoțională, depășind cu mult limita
unei omagieri aduse celor doi, devenind un etalon a ceea ce
însemnă manifestare culturală de înaltă clasă.

tru a trăit «cei șapte ani de Orăștiei. Femeile frumoase oameni ce-au transformat
acasă». Da, am fost în foarte ale Orăștiei sunt din satele numele orașului în renume, o
multe orașe din lumea asta, astea. Satele acestea nu meri- seară încheiata într-o atmos-
dar niciunul nu a avut o in- tă condamnate să rămână fera celesta, sub acordurile
fluență atât de copleșitoare simple dormitoare ale orașe- muzicale ale Maestrului Ghe-
asupra mea. Mulțumesc lor sau chiar să rămână pără- orghe Zamfir. Când au înce-
Orăștie pentru onoarea de a site. put acele Doine din Banat,
mă declara Cetățean de … simțeam cum inima-mi plân-
Onoare, alături de marele Faceți și dumneavoastră ge revenindu-mi obsesiv ver-
jurnalist și scriitor Cornel ceva pentru satele din care vă surile: „de ce m-ați dat de
Nistorescu!”, spunea în dis- trageți. E păcat de Dumnezeu lângă voi”. Apoi, când ritmul
cursul său prof. dr. Dorel să ne pierdem trecutul. s-a schimbat, am retrăit acea
Săndesc, mulțumindu-le tu- … perioadă superba a copilăriei
turor celor care au contribuit Apărați liceele din si adolescentei, cu giumbuș-
Festiv, și totodată emoți- școala. De atunci am avut la omul care este azi. Orăștie!” lucurile inerente vârstei.
onant, de la început până la șansa să trec prin multe din Acesta fost îndemnul jur- A fost ceva extraordinar,
sfârșit, atât prin natura dis- marile citadele ale lumii din „Port cămeșa tatălui meu” nalistului Cornel Nistorescu, ceva venit de undeva de de-
cursurilor, cât și a acordurilor aproape toate continentele, fiecare datorăm respect și parte prin cântecul Îngerilor
marelui naist Gheorghe Zam- dar mărturisesc că niciodată Cornel Nistorescu: recunoștința originilor noas- trimis parcă din tuburile na-
fir, medicul Dorel Săndesc și nu am fost copleșit de nici un „Ne-am îmbrăcat aşa, nu tre fiind totodată obligați a iului Maestrului Gheorghe
jurnalistul Cornel Nistorescu oraș aşa cum a fost copleșit de fițe, ci ca un omagiu pen- face front comun în apărarea Zamfir!”, spunea, Lucian
au primit diplomele ce atestă acel pui de lup sălbăticuţ tru părinții noștri și ca un tinere generații. Bîrlea, în discuție de după
statutul lor de Cetățeni de când a coborât în Orăștie”. semn că pledăm pentru lu- încheierea evenimentului.
Onoare ai municipiului. ... mea țărănească din care ne Marele maestru
tragem, că sufletește nu ne- Reamintesc că:
Ceremonia de înmânare a Orăștia este orașul ado-
am rupt de ea. Și eu, și Dodo Gheorghe Zamfir
diplomelor s-a bucurat de lescenței mele, orașul anilor La inițiativa primarului
(n.r. Dorel Săndesc) credem Artistul Gheorghe Zam-
prezența unor personalități de liceu, urbea care m-a mo- Ovidiu Bălan, în ședința ordi-
că suntem datori lumii din fir, care a reușit să cucerească nară a Consiliului Local Orăș-
marcante ale spațiului public delat, șlefuit, călit și pregătit
care ne tragem și satelor din aplauzele întregii planete, tie de joi, 21 decembrie 2017,
precum: academicianul An- pentru luptele vieții. A făcut
care provenim. cinstindu-și neamul româ-
drei Marga, profesorul Geor- toate astea prin dascălii ex- s-a acordat titlul de Cetățean
... nesc. Și-a pus amprenta și de Onoare al Municipiului
ge Litarczek, patriarhul traordinari ai unui Liceu ce
Mai credem că trebuie asupra publicului din Orăștie, celor două personalități mar-
anesteziei românești, ar- poartă numele unui absol-
făcut ceva și mai putem face recitalul său fiind unul de
tistul Ștefan Popa Popa'S, vent de geniu, Aurel Vlaicu, cante din domeniile medici-
ceva pentru satul românesc. excepție. Marele maestru nei și jurnalismului din Ro-
maestrul Gheorghe Zamfir, prin ambianța culturală deo-
Nu instituțiile de astăzi, Gheorghe Zamfir îl apreciază mânia, care au făcut cunoscut
jurnalistul Răzvan Dumitres- sebită, prin Marile Prietenii
ci trecutul nostru ne dă iden- ca fiind „un dac adevărat ce numele orașului în tara și în
cu, medicul Eugen Turdeanu. legate în acei ani și în care se
titate. Sunt convins că fiecare ar trebui clonat de 20 de mi- străinătate.
Îmbrăcați în straie popu- ancorează și acum viața mea.
trebuie să mai încerce un gest lioane de ori“. „Ne unește dorința de a-i
lare, mari iubitori de tradiții În Orăștie mi-am întemeiat
pentru aceste sate care au „A fost o seara înălțătoare omagia pe cei plecați din zo-
și valori, cei doi sărbătoriți au Familia, cu o veritabilă „Lele
adus hrana Orăștiei, soldații la Orăștie prilejuită de doi na noastră, înspre alte zări
militat, printre altele, prin de la Orăștie” și aici fiul nos-
intermediul cuvintelor adre- unde s-au împlinit profesio-
sate publicului, pentru tot nal și civic, dedicându-se co-
ceea ce semnifică sprijinirea munității, dar fără a ne uita
satului ardelean și a zonei în pe noi, cei dintre care au ple-
care s-au născut, au copilărit cat și în mijlocul cărora revin
și au trăit până la terminarea frecvent, cu bucuria de a ne fi
liceului. de folos. Pentru noi, toți, cei
doi concetățeni sunt eroii
Din cuvântul domnului zilelor noastre, amândoi im-
punându-se prin activitatea
Dorel Săndesc: profesională și socială pusă în
„…simt pe pielea mea slujba celor mulți.”, a subli-
cămeşea lu’ tata, acest piep- niat în cuvântul său de des-
tar vechi de peste jumătate de chidere a manifestării din
secol are parcă mirosul lui, sala „Astra”, edilul-șef .
după atâtea sute de zile și În panoplia marilor perso-
nopți în care l-a purtat pe la nalități care au influențat și
căluşeri, pe la nedei, botezuri înnobilat urbea se înscriu la loc
și nunți”. de cinste numele celor doi,
…. Dorel Săndesc și Cornel Nisto-
Un puşti sălbăticuţ, dar
rescu. Mă-nclin în fața dum-
hrănit cu multe cărți, cobora
neavoastră, domnilor!
în orașul cu «O» mare, în
Orăștie, ca să-și continue Dan Orghici
09 „PRECURSORI” Foaie Interesantă

Nicolaus Olahus
În 1560 a organizat un sinod die-
cezan la Tyrnavia. În 1563 trimite o
suplică la Trident, plângându-se că
superiorii nu-şi fac datoria, biserica
Nicolae Uszkai catolică având de suferit, în favoarea

Nicolaus Olahus,
educaţiei fine şi calităţilor sale ex- reformaţilor.
cepţionale, este luat ca secretar de Nicolaus Olahus a avut un mare
către perechea regală, Ludovic al II- rol în reformare şi ridicarea la un
umanist şi istoric lea al Ungariei şi Maria de Habsburg,
în lună martie 1526.A rămas în aceas-
nivel superior al învăţământului din
Ungaria. În 1554 a reorganizat şcoala
de faima europeană. tă funcţie timp de şase luni, până
când regele Ludovic al II-lea a fost
pentru studii catolice de la Tyrnavia.
A avut grijă să înfiinţeze şi o tipogra-

N icolaus Olahus sau Oláh Mik-


lós (n. Sibiu — d. 15 ianuarie
1568, Pozsony, astăzi Bratislava)
ucis de turci în bătălia de la Mohács,
în acelaşi an 1526. Olahus a rămas în
anturajul reginei, însoţind-o în pere-
fie, în care se tipăreau cărţile necesa-
re studiului. În această şcoală, pe lân-
gă studii bisericeşti, învăţăceii stu-
umanist, istoriograf şi om politic de grinările sale la Viena, Linz, In- diau şi opere laice, ale clasicilor la-
origine mixtă (română şi maghiară) nsbruck, cu toate că el ar fi dorit să tini. Şcoala a funcţionat circa şase
care a activat în Regatul Ungariei, ocupe un loc în cadrul bisericii. ani, după care, Olahus intrând în
ocupând demnitatea de arhiepiscop Noul rege, Ferdinand I, i l-a pro- conflict cu alte curente catolice,
de Esztergom (în latină Strigonium), mis, dar nu s-a ţinut de cuvânt. Epis- aceasta s-a desfiinţat.
regent al Ungariei şi al Ţărilor de Jos copul de Eger, ajuns cancelar, îi soli- Nicolaus Olahus a murit la Bratis-
şi apoi guvernator al ţării. cită lui Nicolae Olahus să intre secre- lava, în vârstă de 76 ani, la data de 17
recupera moşiile pierdute. El se în-
Nicolaus Olahus s-a născut la Si- tar, pe lângă dânsul, în serviciul rege- ianuarie 1568. Unele surse indică
toarce în ţară, unde stă doi ani, însă
biu în familia lui Stoian şi Barbară. lui Ferdinand I al Ungariei, însă regi- drept dată a morţii sale ziua de 14
distrugerile provocate de război îl
Tatăl său, Stoian (în unele surse apa- na Maria de Habsburg refuză să îl ianuarie sau cea de 16 ianuarie 1568,
determină să se întoarcă în Ţările de
re cu numele de Stefanus) Olahus, lase să plece. În acest fel, cu moşiile la „ora 10-12 după masă”.
Jos, unde a stat între 1540-1542. În
era de origine română, pribeag din pierdute, trăind doar din ce îl plătea A fost înmormântat în Biserica
anul 1542 părăseşte definitv Ţările
Muntenia, „os de domn” din familia regina, Olahus nu are încotro şi con- Sfântul Nicolae din Tyrnavia, azi
de Jos şi serviciul reginei Maria de
domnitoare a Ţării Româneşti. Stoian tinuă să însoţească, fără plăcere, Trnava, Slovacia. Pe mormântul său e
Habsburg şi intră în serviciul lui Fer-
a fost ofiţer în oastea lui Matei Corvin Curtea acesteia. scris următorul epitaf: „Conditur hoc
dinand I, la Curtea acestuia, ca secre-
şi judecător regal la Orăştie La Augsburg, regina Maria şi fra- moriens tumulo Nicolaus Olahi/Qui
tar şi consilier însărcinat cu gestiunea
(echivalentul prefectului de astăzi). tele său, Ferdinand I, se întâlnesc, iar praesul vivens Strigoniensis
treburilor cancelariatului aulic. As-
Nu se ştie cărei spiţe domnitoare aici regele îl dezamăgeşte din nou pe erat” (Zace-n mormântul acesta-
tfel, după zece ani în slujba reginei,
muntene aparţinea Stoian: Drăcu- Olahus, neacordându-i funcţia de ngropat Nicolae Olahul/Care în Stri-
se restabileşte în ţară.
leştilor sau Dăneştilor. Mama lui Sto- episcop, deşi i-o promisese. În 1531, goniu trăind, fost-a arhiepiscop").
În anul 1548 e înnobilat, primind
ian, adică bunica lui Nicolaus Olahus, Carol Quintul oferă surorii sale, Ma-
titlul de baron.
era sora lui Iancu de Hunedoara. Bu- ria de Habsburg, funcţia de vice-
Episcopul de Strigoniu, Várdai Opere:
nicul patern al lui N. Olahus a fost regină a Ţărilor de Jos. Aceasta va
Pál, îl propune pentru postul de epis-
boierul muntean Mânzilă (ortografiat pleca spre noua sa posesiune, însoţită Religionis praecipua quaedam
cop de Eger, după ce s-a convins de
Manzilla în unele lucrări). Prin buni- de voie, de nevoie, de Nicolaus Ola- capiţa, de Sacramentis, Fide et
calităţile deosebite ale lui Olahus. În
ca sa, Nicolaus era nepot de văr al lui hus, care mai degrabă ar fi rămas Operibus, de utraque
1543, Nicolaus e numit episcop de
Matei Corvin, regele Ungariei.Mama acasă. Justification ac aliis,
Zagreb, iar în 1548 i se oferă din nou
lui Nicolaus, Barbara, era de origine S-a stabilit la Bruxelles, unde la
episcopatul de Eger. Nu a putut ocu-
presupus maghiară. Numele de fami- început a dus-o greu. Mai târziu îşi va
pa nici una dintre aceste funcţii bise-
lie al Barbarei era Hussar, alteori or- da seama de gradul ridicat de cultură
riceşti, N. Olahus rămânând la Curte,
tografiat Hunzar, o posibilă alterare a a societăţii din vestul Europei şi va Mitropolitanae Ecclesiae
ca şi consilier.
numelui românesc Hânsar. După începe să îşi completeze cunoştinţele. Strigoniensis, quibus Parochi et
În 1553 este numit episcop de Stri-
moartea Barbarei, tatăl lui Nicolaus Acum a învăţat Nicolae Olahus alii animarum Pastores in
goniu şi Primat al Ungariei. Din
se va recăsători cu o femeie numită limba greacă. Tot din această perioa- Ecclesiis suiş uti debent.
această funcţie va încerca eliminarea
Jodgici, dar nu se ştie să mai fi avut dă datează primele contacte ale sale
abuzurilor şi înăbuşirea Reformei,
copii din această a doua căsătorie. cu marele umanist Erasmus din Rot-
pentru a întări catolicismul care înce-
Surse:
Barbara şi Stoian au avut patru copi- terdam. Cei doi umanişti nu s-au în- - Nicolaus Ola-
puse să fie puternic subminat de că- hus, primul umanist de origine română,
ii: pe Nicolae (Olahus), pe Matei, Ur- tâlnit niciodată în timpul vieţii, ei au
tre această. A încercat limitarea Re- Editura RAM, Aninoasa-Gorj
sula şi Ileana. Matei a ajuns mai târ- ţinut legătura doar prin scrisori. Prie-
formei pe calea persuasiunii, fiind - Cronicari şi istorici
ziu judecător regesc la Orăştie. tenia dintre ei a fost atât de mare, români din Transilvania - Şcoala Arde-
convins că nu problema nu se poate
Nicolaus Olahus nu a fost căsătorit încât până la sfârşitul vieţii sale, leană, volumul I, Editura Scrisul Româ-
rezolva pe calea armelor. În 1543 nesc, Craiova
niciodată şi nu a avut copii. Se presu- Erasmus, de fiecare dată când mânca,
reuşeşte să impună, la adunarea
pune că Nicolae Olahus a învăţat lim- punea pe masa sa un tacâm şi o farfu-
parţială a Dietei, să se facă legi împo- nicolaus-olahus-printul-umanistilor…
ba tatălui său, româna, în timp ce rie în plus, pentru Nicolaus Olahus.
triva reformaţilor.
copilărea la Sibiu, şi rudimente de În aceşti ani Olahus a scris poezii pietreledoamnei.wordpress.com/
Pentru lupta împotriva refor- constantin-voiculesc…/
limba latină. A fost trimis la Şcoala în limba greacă, care s-au păstrat
maţilor era nevoie de bani, iar printre
Capitulară din Oradea, de timpuriu. până în zilele noastre şi a făcut tradu-
primele lucruri făcute de Olahus ca -sib…/nicolaus-olahus.html
Aici a învăţat limba latină, elocinţa, ceri din limba elenă în cea latină.
Primat, a fost repunerea în drepturile
poezia, muzica, astronomia şi religia. Şederea în Ţările de Jos nu îi con- viatadepretutindeni.wordpress.com/…/
financiare a Bisericii Catolice, prin pr-eugen-goia-…/
La vârsta de 17 ani a intrat paj la venea totuşi şi a făcut demersuri la
redarea dreptului de control a mone-
curtea regelui Ludovic al II-lea al Un- regele Ferdinand I al Ungariei pentru
tăriei, recuperarea moşiilor şi bunuri- nicolaus-olahus
gariei (1506-1526). a-şi recăpăta moşiile pierdute, pre-
lor pierdute ale bisericii.
A învăţat astfel manierele vremii, cum şi pentru a primi scaunul de
iar după doi ani ajunge secretarul episcop. Nu a reuşit în niciuna din
episcopului din Pécs. După doi ani în cele două întreprinderi, cu toate că în
Nota redacției
slujba episcopului din Pécs este ceea ce priveşte episcopia, la acea Pentru a sprijini demersul de publicare a cat mai multor personalitati ale zonei noastre
si nu numai, va rugam sa ne ajutati cu materiale (carti, ziare, reviste, fotografii sau/si tex-
sfinţit şi ajunge canonic de Pécs, iar vreme erau vacante douăsprezece te).
după încă patru ani ajunge canonic locuri de episcop. Noi le vom scana sau fotografia - dupa caz - ca acestea sa ramana în posesia dumnea-
de Strigoniu. Din această funcţie va În anul 1538 se încheie Pacea de la voastra, incluzandu-va ca sursa la materialele ce vor fi în viitor publicate.
ajunge protopop de Komarom. În tot Oradea, între regele Ferdinand I şi Adrese:
Str. A. Vlaicu, nr1, Orastie,
acest timp a continuat să frecventeze Ioan Zapolya, iar Olahus are posibili- Email: dan.orghici@gmail.com, sau telefonic la: 0254.241.356.
Curtea Regală maghiară, iar datorită tatea de a se întoarce în ţară şi de a-şi Persoana de contact: Dan Orghici
Foaie Interesantă acolade și ghilimele 10

Rațiune și voință de
rațiune
Editura Academiei Române a
Note de lectură
Dan Orăștianu
Epigrame
tipărit în ultimele săptămâni ale Spovedanie (feminină)…
anului de curând încheiat cartea tințe și acțiuni. A treia ne-ar
Eu... am tot greşit părinte,
lui Andrei Marga, Rațiune și aminti că nu mai puțin celebrul
Asta-i viaţa... un păcat!
voința de rațiune (EAR, Bucu- autor al formulei ce identifică ra-
Şi-apoi... ţin eu bine minte,
rești, 2017, 324 p.). Este o carte țiunea cu voința de rațiune a gân-
Nici mata... nu m-ai iertat…
de evaluare a moștenirii intelectu- dit cu toată energia ce au de făcut
de Ioan Neluş
ale (Virgil Bărbat, Liviu Rebrea- oamenii - compatrioții săi, cei-
nu, Constantin Brâncuși, lalți oameni, nu doar pentru a Echilibru conjugal…
D.D.Roșca, Lucian Blaga, Eugen trăi, ci pentru a trăi uman. Ei nu duc grija existenţei

Lovinescu, Constantin Noica, Oferta-i reciprocă, veche:
Așa stând lucrurile, o cultură
Adrian Marino). În carte se expli- El - ei - tot cornul abundenţei,
care aduce în scenă noi abordări,
citează, totodată, opțiunile filoso- Ea - lui - doar …câte-o pereche!...
noi sistematizări, noi perspective
fice proprii autorului în peisajul de Grigore Vasile
își confirmă existența și și-o poate
filosofiei epocii noastre
(Habermas, Rorty, Toulmin, îna-
afirma. Vinovaţii...
Hegel ne-a obișnuit cu obser- Încurcat şi cu vecina,
inte de toate) și se fac aplicații ale vația că spiritul este viu câtă vre- După ce-şi făcură... “plinul”,
filosofiei „pragmatismului refle- me înnoiește, iar înnoirea este Sugera ca-a lui e vinul
xiv”, la a cărei articulare se află semnul vitalității. Așa stând lu- Şi a dumneaei e...vina...
angajat Andrei Marga, într-un șir crurile, o cultură care aduce în de Marius Micle
de chestiuni (absolutul, răul, rea- scenă noi abordări, noi sistemati-
„Reluând în titlul unei cărți
litatea, complexitatea, sensul,
formula celebră al lui Fichte, ce a zări, noi perspective își confirmă Secretara...
identitatea, praxisul, unitatea mo- existența și și-o poate afirma. Bună la claviatură
legat „rațiunea” și „voința de rați-
rală a vieții). Cartea conține și Filosofii fac multă istorie a Şi la pas uşor de dans,
une” într-un moment de lansare
contribuțiile majore, din scrierile filosofiei, ceea ce este de salutat. La paharul cu glazură
istorică a comunității sale și a
lui Andrei Marga de până acum, Ei nu-și satisfac, însă, numele Şi la dus pe şef de nas...
umanității, ești obligat din capul
în profilarea „gândirii critice”, fără inițiative proprii de înnoire. de Nicolae David
locului la explicație. De ce, în de-
istoria filosofiei contemporane, Filosoful care nu-și recunoaș-
finitiv asocierea celor două?
teoria argumentării, conceperea te antecesori, adică ignoră moște-
Explicația generală ar avea
tranziției, filosofia religiei, lămu- nirile pe care stă, este indecent,
trei ramuri. Prima ar spune că,
rirea reformelor necesare ale edu- filosoful care rămâne la ceea ce s-
oricât am căuta, nu avem alterna-
cației, geopolitică și configurarea a moștenit, nu-și merită titlul. Nu
tivă mai bună la punerea vieții
strategiei internaționale, con- este adevărat că în filosofiei nu
sub semnul rațiunii și la a încerca
strucția vieții publice. Carte de este nimic nou sub Soare. Dar
să facem față diferitelor oferte de
interpretare, Rațiune și voință dacă este ceva nou acesta se dato-
raționalitate ce ne asaltează, sesi-
de rațiune este, în același timp, rează unor asemenea inițiative.
zându-le sensul. A doua ar invoca
carte de construcție filosofică și Sub semnul acestor convin-
faptul că societatea modernă, în
de înnoire de perspective. geri stă volumul de față.
care trăim, este una care leagă
Publicăm coperta cărții și spi- Din Andrei Marga, Rațiune și
„viața izbutită” de rațiune și de
cuirii din prefața din autorului. voință de rațiune, Editura Academi-
voința de a o întruchipa în cunoș- ei Române, București, 2017, 324 p.).

Facebook că nu moare nimeni fără el”. Sau cele-


Cum să scapi de suspendarea bra: “există viață și dincolo de Facebook”.
Da, așa e, nu moare nimeni fără rețeaua lu’ nen-
tu Zuckerberg. Dar cei care pun problema așa poate

contului de facebook Mihai Vasilescu


nu știu că în spatele unui cont de Facebook cu pes-
te 10.000 de followeri este muncă. Multă muncă. N
-a venit nimic peste noapte. Eu nu-s vedetă tv, nu-s
Sper să fie ultima oară când scriu despre subiec- A durat ceva, pentru că dădeam peste tot felul de gazetar, nu-s starletă porno ca să mă trezesc cu
tul ăsta. Sau cel puțin când scriu după ce-am pățit- chestii care nu funcționau sau erau mult prea com- followerii de pe o zi pe alta. Eu am intrat în online
o pe propria-mi piele. plicate, dar până la urmă am găsit-o. Este o exten- venit de pe stradă și tot ce-am făcut am făcut sin-
După prima suspendare de 24 de ore, a urmat sie de Chrome (Social Book Post Manager pe nu- gur în cinci ani de muncă grea. Drept pentru care
una de trei zile. Atunci am realizat că treaba e groa- mele ei) care-ți permite să selectezi anul și luna mă consider îndreptățit să fac tot ce pot ca să-mi
să și-am șters sute de postări care credeam eu c-ar (sau toate lunile din anul respectiv) pe care vrei să păstrez urmăritorii, nu postările. De scris mai scriu
conține cuvinte ce contravin standardelor comuni- le ștergi. N-a funcționat nici extensia asta brici, mai eu altele.
tății. Evident, degeaba! A venit și următoarea, de cârâia, se mai opintea, dar până la urmă și-a făcut Gata, că m-am lungit și nu asta era ideea.
șapte zile. După care urma, mai mult ca sigur, cea treaba. Așadar, dacă știi că în trecut ai postat folosind
de 30. Moment în care mi-am dat seama că dacă Bref, trei zile mai târziu, mi-am făcut cadou un cuvinte sau fotografii neortodoxe și te interesează
vreau să-mi păstrez contul de Facebook, mai am o cont de Facebook curat ca lacrima, cu numărul de să nu treci prin una sau mai multe suspendări ale
singură șansă: să șterg toate postările de pe profil. followeri intact. Pentru că, până la urmă, cred că contului, sfatul meu ar fi să te apuci de șters postă-
Raționamentul e simplu. Oricare ar fi procedura ăsta era scopul meu ca publisher (mda, am preten- rile. Și încă repede.
după care ești suspendat (n-o știe nici dracu’), indi- ția nesăbuită de a mă considera publisher), să-mi P.S. Nu spun că e ceva normal și cred că oricum s
ferent că te raportează prieteni sau postaci, ori că țin contul în viață și activ. Ok, a fost frustrant să -a ajuns mult prea departe, dar sunt convins că, la
există un algoritm care caută singur printre postări șterg cu mâna mea atâta muncă, dar până la urmă cum se prezintă lucrurile în momentul de față, asta
vechi până dă de cuvinte cheie, atâta vreme cât N- la ce-mi mai foloseau postările vechi în afară de a e cam singura soluție viabilă.
AU CE să găsească, nu poți fi suspendat. Cel puțin furniza material jegoșilor pentru report? La nimic.
așa ar trebui să stea lucrurile în teorie. În practică, Postările pe Facebook mor după câteva ore sau
de la ăștia de la Facebook te poți aștepta la orice. maxim câteva zile, dar asta doar dacă se viralizează.
Da, ar mai fi existat varianta să le iau la mână pe Atât. În rest sunt content mort pe o platformă care
toate, postare cu postare, și să le șterg doar pe cele nici măcar nu-mi aparține. După câteva săptămâni
care nu păreau ok. Chiar am încercat să fac asta, nu le mai citește nimeni, nici măcar deținătorul
dar după o oră și jumătate de șters postări din 2010 contului. Așa că le-am șters fără nicio urmă de re-
(care părea că nu se mai termină și era cel mai gret, eu le-am făcut pe ele, nu ele pe mine.
“sărac” an), mi-am dat seama că în ritmul ăsta nu Și cu asta le răspund și celor care își manifestau
ajung nicăieri, cel mult la spital cu nervii-n pione- nedumerirea pe când mă plângeam de suspendări.
ze, așa că m-am apucat să caut o soluție care să-mi Pentru că am tot citit/primit o grămadă de
permită să șterg postări bulk, la grămadă. “recomandări” de genul: “mai dă-l în morții lui de
11 „prozatori și poeți clasici și contemporani” Foaie Interesantă

care le făcusem cu doam- În 1893, I. L. Caragiale făcea o radiografie fidelă


na Hogyes de-a lungul a noii societăți burgheze românești. În «Moftul
celor patru ani de liceu.
Nu am luat meditații în român», publica o serie de trei articole sub nume-
particular de la nici un profe- Cătălin Tibori le generic de «Moftangii».
sor ”emerit” de la Cluj care să gostea ce mia daruito doar
fi fost în comisia de examina- ea ce nu putea sa mio daru-
re. La drept vorbind nu iasca nimenea,, o iubesc pt
aveam ce altceva să învăț, dar ce-ea ce e pt felul ei de a fii
ce-a mai imp persoana din
simțeam în adâncul inimii, că viata meaaa!!!!”
profa de latină m-a învățat
”toate lucrurile bune pe care Mi s-a împăienjenit privi-
ar trebui să le știu”. Unii ar rea și am încremenit cu dege-
putea zice: ”În anii ăia se fă- tul arătător pe click-ul din
cea școală, domnule, nu ca dreapta mouse-ului. Crispa-
acum!”, iar alții ar putea re- rea degetului a dispărut mai
plica ”Degeaba ai școală, dacă repede, însă tremurul minții
Îmi amintesc cu infinită nu ai și profesori!”. Adevărul este încă prezent.
nostalgie momentul în care este, clar, undeva la mijloc. Desigur, avem școli, mai
profesoara mea de limba lati- Aseară, am citit pe Facebook avem și profesori, însă, în
nă, doamna Hogyes, mi-a un status care m-a siderat. Îl esență, simt că nu mai sunt
explicat despre Dativul loca- reproduc întocmai, fără a da elevi. Se pare că avem o școa-
tiv. Într-o clasă cufundată în numele celui care l-a scris, lă pustie și defrișată. O școală
liniște, o priveam cu o fasci- căci identitatea nu are nici un bântuită de himerele juvenile
nație continuă. Simțeam, în
adâncul sufletului, faptul că
soi de importanță aici.
Astfel, sub fotografia a
ale bunăstării, ale ”merțanel-
or” și ale ”cinciarelor” ner- Românul
acea explicație este funda- doi tineri care se sărutau pă- voase. În această școală, îmi Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte
mentală pentru mine, pentru timaș și care împărtășeau pare că răsună pe coridor de a fi român, el este moftangiu.
viața mea, pentru ceea ce va sentimente care nu aveau nici numai reverberații ale ceea ce Născut dintr-o familie săracă dar onesta, el este fiul opere-
urma.... Aceste explicații mi- o legătură cu Platon (sic!), au fost, odinioară, Ablativul lor sale, și, deși democrat prin naștere, el face parte din aristo-
au deschis un apetit imens zăcea următorul text. O de- Absolut sau Dativul locativ. crația inteligenții, a meritului, științei, artei, culturii ș.cl.
pentru a continua să studiez clarație de dragoste grație Iar peste toate acestea, caut Dar… născut dintr-o veche familie de adevărați boieri, cari
limba latină. Așa s-a întâm- căreia ”el” încearcă matur și cu disperare umbra profei de au știut totdeauna să pună interesul patriei mai presus de in-
plat. În anul 2000 am devenit testosteronic să-și expună latină și o invoc ca pe un dul- teresele de clasă renunțând la privilegii, el, aristocratul get-
student la facultatea de litere public sentimentele care îi ce panzehr. beget, este adevăratul democrat…
din cadrul UBB Cluj. Mi-am ard sufletul: Unde...unde a rămas, oa- Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român
revăzut caietele în care înși- „e doar amea, e ce-ia ce re captivă? În ce neguri s-a până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe!
rasem zeci de traduceri pe cautam tot timpul, e dra- pierdut? Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta,
opozant, moftangiul felicită România în cazul întâi, o deplân-

Morala
ge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebu-
nie. De aceea, el urăște cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e
național.
El stimează agricultura, dar visează o industrie mare națio-
Când concurența e feroce nală, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l
Nu-s șanse ca privighetoare: înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic
de: David Valentin Incontestabil, are voce, de către infamii de străini, ajutați de copiii vitregi ai țărișoarii
Dar nu e lungă în picioare! lui!
Păsările au talent E om de partid, câtă vreme nu-i vorba decât de vederi asu-
pra politicii interioare. Îndată însă ce e vorba de a ne prezenta
La al pădurii festival, față cu străinii, el crede că toți românii trebuie să uite micile
Desfășurat la înălțime, pasiuni și, dându-și mâna frățește, să pășească strâns uniți
Într-un stejar, bianual, față cu primejdia economică, politică, socială și culturală a
Vin păsările, o mulțime. Națiunii! Inimicul comun este străinul! Jos Străinismul!! Sus
Românismul!!!
Un juriu dur și fără milă Oricine gândește altfel… e un trădător!
A fost adus și pus în frunte: Moftangiul se găsește în toate clasele sociale; speța lui fur-
O bufniță și o acvilă nică pe toate căile de comunicație (afară de rare excepții, cu
Doi corbi și uni cocoș de munte. bilet gratuit) și e incuibată din cele mai mândre palaturi până
Privighetori cu haina sură în cea mai modestă odaie de hotel garni.
Și talentate ciocârlii Moftangiul poate avea sau nu profesiune, poate fi sărac sau
Au dus, din start, o luptă dură, bogat, prost ori deștept, nerod ori de spirit, tânăr, bătrân, de
Cu pițigoi și cu scatii. un sex sau de altul sau de amândouă, el a fost, este și va fi ro-
mân adevărat… Să te păzească Dumnezeu să ataci România
N-a fost nici mierla menaja- lui oricât de pe departe, căci moftangiul român e aci gata să te
tă: zdrobească.
A fost o aprigă bătaie, Moftangiul român este:
Fiind pe scenă atacată, Din clasele primare până la bacalaureat – anarhist;
De un fazan și-o ghionoaie. De la bacalaureat până la primul examen de universitate –
Sticleții, cucii-și încercară socialist;
Și ei norocul înc-o dată De la primul examen până la licență – progresist;
Iar pupăza, că-i rotunjoară, De la licență până la slujbă – liberal;
A fost din start eliminată. De la slujbă până la pensie – conservator.
De la pensie încolo, împărtășește principiile tinerimii uni-
Verdictul însă-a declanșat versitare… Fii sigur că ai să-l găsești oriunde e vreo manifesta-
În codru un scandal horror, ALBERT ZIMMERMAN ție mai mult sau mai puțin politică ori nepoliticoasă a studen-
Căci juriul a încoronat ților mai mult sau mai puțin rrromâni!”
Păsări
O barză, drept câștigător ! Ion Luca Caragiale
Foaie Interesantă „Cult și cultură” 12

Psalmul început
să ningă Damian Pătraşcu

Dumitru Ichim picioarele la Iași, auzul în pă-


dure ascultând cântul unui
greiere inexistent?

Î nchid cartea și necăjit


mă întreb: Mă mai rog
sau nu mă mai rog? E rugăciu-
nea grea sau eu sunt cel căruia
îi e greu să stea în rugăciune?
Care pe care? Cine va învinge:
distragerile, mâncărimile, le-
nea, ploaia, căldura excesivă,
bolile de care sufăr? Mă uit la
carte, mă uit și la mine! Mă
așez și decid că orice ar mai
apărea, nu-i voi mai da aten-
Jean François Millet „Angelus” ție; mă voi ruga cu ochii în-
chiși și cu gândul numai la
Vedeam cuvântul gata să mă-ngroape, Dumnezeu. Încep să bolboro-

O
Tu-l vruși cetate, templului măsură. rice muncă este te. Exact acum, urgent, deși sesc în taină rugăciuni vechi
M-am încrezut în el c-o să mă scape rugăciune, spun până acum două minute nu te cât lumea. Spun jumătate și
Precum pe nufăr prezidirea pură. unii, și au dreptate. mânca nimic! Reiau rugăciu- aud cum cineva vrea să se roa-
Dar și rugăciunea este muncă, nea, cu hotărârea să nu mă ge împreună cu mine; o muscă
Și s-a făcut ca după punct neclarul și chiar una din cele mai grele. mai gândesc la nimic altceva îmi zbârnâie și se așază pe
Când inima sărutului e cerul. Numai să încerci să-ți aduni decât la rugăciune. Stomacul nas. Felicitări, îmi spun! Ne
Tu, minte, ce mormintelor ești varul, toată ființa și să mergi în fața începe să facă nazuri; își cere vom ruga în doi. Îi mulțumesc
M-ai rezolvat palavrei cu echerul, lui Dumnezeu în rugăciune și și el drepturile naturale! N- lui Dumnezeu că nu e un bon-
ar fi de ajuns să transpiri ca apuc să mă ridic, să merg să-l dar, că sigur nu aș mai fi putut
Dar El m-așteaptă, tu n-auzi cum ninge? un cal nărăvaș, după un galop omenesc cum se cuvine, că-mi să-mi termin rugăciunea.
M-a troienit cântărilor lumina!
De-atâta alb vecia când te-atinge
Simți prundul vorbei înflorind Grădina.
de 100 km. Căci mădularele și
simțurile noastre sunt ca niște
copii capricioși și neastâmpă-
amintesc că nu am răspuns la
un mesaj pe facebook și la
două emailuri. E urgent. Mă
T ermin și mă întreb din
nou: o fi fost bună
rugăciunea asta? O fi bine pri-
rați: abia ai reușit să-ți tragi așez frumușel, și răspund cu mită de Domnul? Îmi amin-
Tăceri, iertări, ning... Chiar pe nătâng minte! mintea, privirea, auzul, ochii, toată delicatețea posibilă. Am tesc de o vorbă de duh și mă
Doar când iubești rămâi peste cuvinte! mâinile, picioarele lângă tine terminat. În sfârșit! Soneria s- liniștesc: "De noi depinde să
și, când să te apuci să te rogi, a declanșat. Sigur cineva îmi stăm în rugăciune: că e cald,

Sistematicul deja ai dispărut, ca măgarul în


ceață. Mai ia-i de unde nu-s!
Zburdă continuu, n-au stare,
vrea binele și mă caută să-mi
dea o veste bună. Numai bine!
Postașul a adus facturile și mă
că e frig, că ai chef, că n-ai
chef, că simți prezenta lui
Dumnezeu, că n-o simți, tu

Suicid(2)
se iau la trântă, se vaită, se bucur: abia aștept să le des- roagă-te! Eficacitatea ei nu
tăvălesc, iar când reușești din chid și să merg bucuros să le mai depinde de noi", deși aș
Ce este asta? nou să-i aduni înapoi, deja plătesc. putea fi puţin mai atent.
Ei bine, nenorocitul
ajunge la una dintre secțiile
închise ale spitalului, la un
Dan Orghici
timpul a trecut și trebuie să
pleci. Abia ai deschis cartea de
rugăciuni, și trebuie imediat
C um să te rogi, Vasilică,
dacă mintea ta e la
Vaslui, burta în frigider, ochii
Ascultă, Doamne, căci
robul tău vorbește!
loc cu cei mai periculoși Sursa: http://www.ercis.ro
toată regula, un loc în care să te scarpini în cap și pe spa- la reducerile de 90% din Mall,
bolnavi psihic. Locul unde o bucată de pâine prețuieș-
se regăsesc condamnați, de te cât supraviețuirea, unde și asta din cauza unor cutume și-au făcut treaba și poate ple-
boală sau pe viață să nu se somnul ți-l faci cu un alt de sorginte comunistoidă, a ca spre „alte zări”. Atât habot-
poată integra în societate, nebun în pat iar libertatea- unei legislații ambigue, care nicul, cât și păreologlogul nu
tot aici regăsești și con- ți este cenzurată de un așa lasă locul mulțimilor de inter- văd rostul bătăii de cap cu
damnații penal ce nu pot zis infirmier ce trebuie să pretări, este dură, deoarece problemele altora, au ei destu-
răspunde pentru faptele urle și să lovească (altceva ajungi în același loc de unde ai le pe cap, la ce bun încă un alt
lor, după un consult psiho- nu știe, de studii nu se plecat , atât fizic cât și moral. gând!?
logic. Ei da aici este arun- poate vorbii nici măcar la Așa că... Zilele trecute am reîncercat
cat, ca o pleavă a societății, asistenții medicali), să lege să spun „adio vechii lumi”. Am
ca unul care a avut curajul de pat pe „agresivul” bol- Lăsând ambiguitățile să trec fost găsit „la timp” pentru a
să nu se supună „normelor nav sau să-l închidă la izo- la cazul real putea fii „salvat” (de la ce sal-
morale” (oare?, nu mai pot lator (o celulă cu un pat vat când hotărârea mea era
Sunt unul dintre cei ce au
fi liberul meu arbitru, de murdar în care nu numai alta chiar nu pricep dar...?!),
scăpat de cinci ori dintre ten-
ce?) acel ins ce a avut cura- că ești închis dar ești și m-au adus la urgența spitalu-
jul să spună „stop joc via- taculele statisticii ce spune că
legat bine ca nu cumva din lui din localitate (de fapt nu-
„un om se sinucide la fiecare
ță!”, până aici! cauza claustrofobiei să te mi amintesc, aci scriu din po-
40 da secunde pe mapamond”,
Încercarea de suicid este autoflagelezi). veștile altora), cum eram agi-
da am încercat de cinci ori
condamnată, iar cel ce a Ar putea face ceva medi- să se atingă de sufletul său, tat „sistemul” nu a reușit să
avut neșansa de a trăii marea trecere dintre viață li
cul? Poate da, dar în cel rămânând la fel de neîmpăcat. facă mare brânză. O salvare, și
moarte, fără rezultat. Am
(după eșec) este „penalizat” mai des întâlnit caz nu! Este ca la circulație, ai încălcat un poli-milițian, girofarul și la
„înger puternic” (zic habotni-
și pus într-un loc ce seamă- o regulă plătești, nu are ni- drum, da la drum spre
nă mai mult a „pușcărie”, Ce am rezolvat cu asta? meni nevoie de trăirile tale, la cii), un organism cu o vitalita-
„însănăto-șirea” sinucigașului
te de invidiat, (părerea medici-
dar fără a avea drepturile Nimic! ce bun să se „încarce” fișa spi- iar pe acest traseu ai nevoie de
lor), păreolologi zic că am
deținuților, tratat cu „grija Fără a fi tratat cum tre- talului cu un post de care so- milițian, că de trăbă să scrie
statului” să se săture de „noroc”. Dar vă asigur că pe
buie cel ce a „încercat” actul cietatea nu are nevoie, pentru un raport la sfârșitul turei, a
niciunul dintre ei nu-i intere-
urlete, miros de urină și suicidal îl va repeta, nemul- niște inadaptați. prins pe „unul ce s-a săturat
sează de ce am ajuns aici. Eu
căcat. Dus într-un loc în țumirea și frustrarea rămân Revenirea din iadul de bine”, și la ajutat la greu.
care pentru un chiștoc de zic că sunt unul din mulțimea
acolo, adânc întipărite în „spitalului” care nu a rezolvat Restul și multe altele nu-
ajunșilor la saturație, unul ce
țigară se iscă o bătaie în conștient. Nimeni nu a vrut niciuna dintre gândurile sale, mărul viitor.
13 „prezentare de carte și despre autori” Foaie Interesantă

Respir să-mi respiri


Daniel Marian

O are câți din


vorbitorii de
limbă engleză l
-au citit pe
Shakespeare din scoarță în
scoarță? Și totuși, e poetul
național indiscutabil din a
gloriei, până când existența
omului a fost copleșită de
ceea ce alți au crezut că înțe-
leg și pot să transmită altora
din Faust.
O singură excepție de la
regulă îmi vine acum în min-
Dan Stoica
cele 37 de poeme antume
(adică ce a publicat în tim-
pul vieții). Este puțin impor-
tant să încercăm să ne um-
flăm în pene cu ce știm, ce
vrem să credem că am înțe-
nu-ţi spun să-mi spui
nu-ţi tac să-mi taci
nu-ţi scriu să-mi scrii
nu-ţi şterg să-mi ştergi
spunerea scrierea tăcerea
nu sunt să fiu
nu am fost să fi fost
cărui autoritate trăiește lite- te, acolo unde Pușkin e mai les din opera eminesciană. nu voi fi să fi
ratura anglo-saxonă la vârf. cunoscut prin viața s-a tragi- Suntem fiecare din noi
Și asta numai pentru că tu- că decât prin ce a scris, pen- cam cât am înțeles, cât n-am doar că fără tine toate
turor acestor vorbitori li s-a tru că umbra unor genii de înțeles din acest Corpus emi- verbele sunt cu gheaţă la mal
spus că el, Will e cel mai ma- talia lui Dostoievski, Tolstoi nescian. Tot așa cum fiecare şi nu ştiu să-not
re. Mitul a crescut atât de și Cehov a făcut din cultura este cam cât a înțeles din nici să mă scufund
mult, încât în secolul trecut rusă o balanță universală Hugo, Cervantes, Mozart nici să plutesc
mulți se și întrebau dacă fără de care cântarul civiliza- sau da Vinci. Toți ar trebui rămân substantiv
Shakespeare a putut exista ției europene nu ar mai avea să acceptăm că avem în noi o Picturi de: nume pronume
cu adevărat. atâta căutare. mică schelă care e motorul Gilbert Platinca pune-i cruce pe care
Și chiar așa, cum putea Ce arată toate aceste umanității noastre. nici spunere nici scriere
un actor să scrie tot ce a exemple? Nu ființa în sine, Nu trebuie să ne luăm la ARMONIE (sus) nici tăcere
scris Shakespeare? Uite că a nu opera sunt cele care decid întrecere care din noi a înțe-
putut! viziunea asupra lumii în su- les mai bine pe Eminescu, da îţi respir să-mi respiri
În literatura italiană mi- fletele noastre, ci ceea ce noi sau l-a intuit mai bine pe La balta (jos)
tul Dante domină subconști- suntem învățați să credem, Goethe, Shakespeare, Petöfi
entul colectiv al întregului să ne imaginăm, să ne închi- sau Dante. Să acceptăm că
popor și practic al întregii puim că este acel pisc din pentru a fi oameni care
creștinătăți, chiar dacă ma- inima națiunii în care ne-am respiră, simt, visează cu su-
rea parte a credincioșilor nu născut. Nimeni dintre noi nu fletul avem neovie de aceste
vor citi vreodată o strofă din a descoperit valoarea lui concepte care cândva au fost
Divina Comedie, dar se vor Eminescu. Am fost învățați oameni ca fiecare din noi și
orienta în viață după struc- cu ea, am fost hrăniți din apoi, dintr-un motiv s-au
tura Rai-Purgatoriu-Iad pe copilărie cu Eminescu non altul, s-au făcut stele și con-
care opera dantescă o pune plus ultra în materie de lite- stelații care să ne arată calea
pe picioare, tot așa cum ratură și gândire româneas- pe unde corabia vieții noas-
egiptenii și-au ridicat pira- că. Genetica culturală a ro- tre poate să o ia.
midele înainte de a dispărea mânilor nu funcționează Cât putem și cât de de-
cu faroni cu tot în nisipul fără asta chiar dacă o canti- parte suntem în stare să
deșertului. tate infimă dintre noi a citit ajungem lunându-ne după
Goethe a dat piept încă cele cinci volume ale opere- ele depinde de puterea min-
din timpul vieții cu apăsarea lor sale integrale, sau măcar ții și inimii noastre.

preajma bunătăţii, a idealis-


mului şi a naivităţii molipsi-
toare. Tânărul prinţ şi al lui
trandafir ne învaţă că limpe-
ntre coperţile unei cărţi se ascunde un „Din fericire, sunt mai mult de zece cărţi
de nu vedem limpede numai
Î întreg univers ce abia aşteaptă să fie care mi-au plăcut foarte mult şi care, după ce le- cu inima, că prietenii nu îi
putem cumpăra de gata şi că
descoperit. Împreună cu Victor Miron, clujeanul am citit, am simţit că m-au înfrumuseţat şi m-au
care a inventat conceptul de book-selfie şi care făcut să văd lumea cu alţi ochi şi cu alte cuvinte. toţi oamenii mari au fost
de mai bine de un an coordonează o campanie Am ales aceste zece cărţi care mie mi-au făcut cândva copii, chiar dacă nu
de promovare a cititului, am făcut o selecţie de bine, sperând să placă şi altora”, spune Victor toţi îşi mai aduc aminte. „A
10 cărţi care îşi vor lăsa amprenta asupra noas- Miron. Cele 10 cărţi sunt şi motivele pentru care te judeca pe tine însuţi este
tră. În bine. Victor le recomandă le citiţi: mult mai greu decât a-i ju-
deca pe alţii. Dacă ajungi să
„Romanul adoles- Cu această carte am de- om doar să văd cum e. To- te judeci cum trebuie, în-
centului miop”, de Mircea venit cititor în clasa a IX-a a tuşi, am reuşit să trăiesc seamnă că eşti într-adevăr
Eliade noua, în primul meu semes- asta prin pielea personajului un om înţelept”.
tru de liceu. Sigur că ştiam Raskolnikov din această car-
să citesc şi înainte, însă ţin te şi a fost o experienţă mar-
minte că, după ce am citit-o, cantă. Literatura ne oferă
mi-am dorit să devin cititor această posibilitate, să cu-
când voi fi mare. Adică să noaştem un lucru fără să îl importanţa comunităţii. Du-
stau toată ziua şi să citesc. trăim în mod direct. Astfel pă ce am lecturat acest text
Cartea merită citită de către de cărţi sunt o educaţie pen- mi s-a schimbat ierahia de
orice licean care îşi doreşte tru inimă. valori şi a readus excelenţa
un camarad alături cu care „Pescăruşul Jonat- în top trei. Cartea se citeşte
să-şi împărtăşească soliloc- han Livingston”, de Ri- într-o oră şi merită recitită o
viile (n.r. monologurile). chard Bach dată pe an.
„Crimă şi pedeapsă”, Scrisă de un nepot al „Micul Prinţ”, de An-
de Feodor Dostoievski compozitorului Johann Se- toine de Saint-Exupéry
Chiar dacă sunt o fire bastian Bach, această carte Pe măsură ce înaintăm
curioasă şi foarte curioasă este un mare îndemn spre în vârstă, nostalgia inocenţei
cred că în viaţă nu merită să desăvârşire şi una din lista atinge cote tot mai mari.
încerci orice experinţă doar de cărţi pe care să le citeşti Personaje ca Micul Prinţ,
de dragul ineditului. N-aş într-o viaţă. Este o parabolă Prinţul Mîşkin (Idiotul) sau
vrea, de exemplu, să ucid un despre excelenţă, voinţă şi Don Quijote ne aduc în
Foaie Interesantă „cultură civică” 14

Artiştii sunt consideraţi printre cei mai spirituali oa-


meni. Au rămas celebre replicile savuroase ale lui Tănase,
Aurelia Marinescu Caragiale sau Chaplin. Vă propunem o selecţie de anecdote
ale unor actori, compozitori şi scriitori celebri:
iremediabil conversația. Dați-i
și celuilalt posibilitatea să inter-
vină. Astfel, este mai potrivit să
spuneți: „Iertați-mă, domnule,
dar asupra părerii dumneavoas-
tră se mai poate discuta.“ În
orice caz, să nu ne întrerupem
interlocutorul. Cel care o face
este la fel de vinovat ca și cel
care vorbește tot timpul.
Să fim atenți și cu cine
„conversăm“. Să nu discutăm
cu oricine, fără discernământ,
anumite subiecte deoarece ris- Charlie Chaplin era recunoscut pentru faptul că
căm ca spălătoreasă noastră, o nu-i plăcea să fie în centrul atenției la activităţi monde-
femeie foarte cumsecade de ne. Fiind invitat la un dineu, gazda a încercat să-i intre
altfel, să umple târgul cu neca- sub piele, sperând, astfel, să-şi amuze oaspeţii.-
zurile noastre! Domnule Charles, după experienţa dumneavoastră de
viaţă, ce părere aveţi, care sunt femeile cele mai fide-
Dacă suntem din întâm- le:cele blonde, cele roşcate sau cele brunete? Fără să
plare într-o societate alcătuită clipească, Chaplin, răspunde sec: „Cele cărunte!”.
din persoane cu un nivel de pre-
Este bine să respecți opi- gătire mai înalt decît al nostru, Chaplin vizita studioul prietenului său, Pablo Pi-
Arta replicii prudent este să nu deschidem casso. Picasso a făcut un gest brusc și a vărsat acciden-
nia celuilalt, chiar dacă diferă
și conversația agreabilă de a ta, deoarece s-ar putea să gura; cel puţin nu riscăm să ne tal vopsea pe pantalonii albi ai lui Chaplin.

T
fie întemeiată. Asta nu în- facem de râs! - Îmi pare rău, Charles! Voi lua ceva spirit și o voi
rebuie să fii întot- seamnă să renunți automat la îndepărta.
Am asistat la următoarea Chaplin a spus: „Te rog, nu! Doar lăsați vopseaua
deauna atent la propria-ți opinie și nici s-o con- întâmplare amuzantă — într-un unde este și semnează-mi pantalonii.”
ceea ce spui, as- sideri minoră. Subiectul poate grup de intelectuali ce se plân-
tfel încât să nu-ți rămâne deschis, iar dialogul Un tânăr actor lipsit de talent ii cere dramaturgului
geau de lipsă de spațiu, a nime-
pui interlocutorul în inferiorita- unica modalitate de a-l elucida, Bernard Shaw să-i dea recomandare pentru un tea-
rit o tânără mai puţin școlită,
te, chiar dacă ești mai instruit cu condiția de a nu deveni un tru. Acesta a scris următorul bilet: „Vi-l recomand pe
care s-a simțit în drept să inter-
sau mai informat decît el. Asta dialog al surzilor. actorul X. Joacă Hamlet, Caesar, fotbal şi biliard. Cel
vină: da, aveți dreptate, și la noi
nu înseamnă că trebuie să-i dai mai bine joacă biliard”.
Nimic nu te împiedică e înghesuială în bucătărie, unul
mereu dreptate celuilalt. Oricît
să-ți susții ideea în cadrul dis- intră, altul iese - e pur și sim-
de paradoxal ar părea, în acest
cuției. Fă-o fără a-ți jigni inter- plu, cum să vă spun... un trafic
„joc“ poți căpăta reputația unui
locutorul. Să evităm intervenții- de influenta! Tânăra fată, cople-
cozeur strălucit. De ce? Pentru
le categorice de genul „Aiurea!“, șită de discuția elevată ce avu-
că a ști să asculți este o artă,
„Nici vorbă!“, „Vă înșelați!“ sau sese loc pînă atunci, a găsit pri-
după cum a te abține să dai me-
„Ce prostie!“ Ele sunt o dovadă lejul să plaseze... „un radical“,
reu sfaturi este o dovadă de în-
a lipsei de educație și pot bloca cum spune omul simplu.
țelepciune.

acest premiu, dar Comitetul În centrul gol de labirint închis


Jorge Luis Borges (1899-1986)
Nobel a refuzat să i-l acorde, cel De pașii tăi. Nici fi-vei izbăvit Aflându-se într-o zi la teatru, lui Bernard
mai probabil pe motiv că era De chinul lui Socrate, de Iisus Shaw îi atrage privirea o doamnă superbă, aflată în
simpatizant al dictatorilor de Ori de Siddhartha ce-a public.
extremă dreapta precum Pino- murit răpus -Frumuseţea dumneavoastră, doamnă, mă cople-
chet. Comitetul își făcuse, se Într-o grădină, către asfințit. șește!
pare, o rutină din a acorda pre- Tot pulbere e și cuvântul scris -Nu vă cunosc domnule! îi spune duduia înţepată.
miul Nobel scriitorilor simpati- De mâna ta, și vorba îngânată -Ah, mă scuzaţi, v-am confundat cu alta!
zanți ai dictatorilor de extremă De gura ta. E crudă-a ta ursită. Picasso a vizitat odată un producător local de cabi-
stânga precum Josef Stalin, așa Iar noaptea Domnului net (tâmplar) pentru a comanda un dulap de mahon
că, Borges a fost pur și simplu e nesfârșită. pentru castelul său din sudul Franței. Pentru a ilustra
ignorat. Tu plămădit ai fost din timp. design-ul, a desenat rapid o schiță care arată forma și
Pinochet a fost mai rău ca Ești vis. dimensiunile sale, predând-o artizanatului. „Cât va cos-
Stalin? Ești fiecare clipă-nsingurată. ta?” A întrebat Picasso. - Nimic, răspunse directorul de
Borges a câștigat premiul cabinet. Doar semnați schița.
Pulitzer, dar toată lumea s-a
așteptat ca în cele din urmă să
fie răsplătit și cu un Nobel. Nu a
fost să fie!

Nu ești ceilalți
Scăpare n-ai în ce-au lăsat
Au fost nu mai puțin de 20 în scris
de ani în care Borges, conside- Acei pe care spaima ta-i
rat cel mai bun scriitor de lite- imploră.
ratură suprarealistă de până Nu ești ceilalți.
acum, ar fi putut fi putut primi Te vezi în astă oră
15 „careu, integramă, divertisment” Foaie Interesantă
1 2 3 4 5 7 8 9 10 Avânt în activitate - Se bucu-

2
La muncă ră de roadele muncii (fem.).

ORIZONTAL: 1) Ajutat de VERTICAL: 1) Răsplată la


3 stat după terminarea muncii muncă. 2) Prins cu lucrul -
- Randament la muncă. 2) Lucra la han. 3) Șablon la
4 Împins la muncă - Înregis- lucru - Ultimele la sapă! 4)
trări la locul de muncă. 3) Dă Capăt de crep! - Izolație de
de muncă olarului - Bucuros cablu! - Un simplu soldat 
5 la debut! - Pus în balanță îți (fig.). 5) Rezistent la munca
dă rezultatul muncii. 4) Mun- fizică - Salopetă de lucrător! Un polițist găsește, la colț de stradă, un
6 cesc cu riscul înțepăturilor. 5) 6) Rezultat neproductiv - A puștii care vindea ceva, în grămăjoare
Doborât - Capăt de plug! 6) lucra după model. 7) Pleca- mici. Acesta îl întreabă pe băiat, cu un aer
7 Muncește la război - Au viito- rea din post! - Trage tare la sever:
rul asigurat (fem.). 7) Cârpit muncă. 8) Agent care te ține - Mă, ce faci tu aici?
8 la mijloc! - Dibace la muncă. inactiv - Pus în față! 9) Pro-
8) Lucrat la spate! - Vechi - Vând sâmburi de măr, domnule.
gram de muncă - Accidentat. - Și la ce sunt buni ăștia?
locuitor al Croației de azi - 10) Rezultatele lucrului inefi-
9 - Dau minte, domnule.
Poftim! 9) Rezumat cu reali- cient - A munci pământul.
zările în muncă - Amenință - Bine, dă-mi și mie de doi lei...
10 toată munca de pe câmp. 10) Autor: Arpad Kecseti Polițistul ia sâmburii și începe să se
îndepărteze, mestecându-i.
La un moment dat, se oprește și se în-
toarce la băiat, luându-l la rost:
- Mă șmechere, cu doi lei cumpăram un
kil de mere și aveam mai mulți sâmburi!
- Vezi, nene, nici nu ai mâncat bine
sâmburii, că ți-a și venit mintea la cap!


VORBA -Vasile îl vede pe Ion că trecea cu căru-
folosește î din i ța și observă că îi atârnă lanțul și strigă la

MAXIM
el:
- Ioane, vezi mă că-ți atârnă lanțul de la
căruță!
- Ce, mă?!
- Vezi mă, țărâne, că-ți atârnă lanțul de
la căruță!
- Ce mă?!
- Vezi mă, prostuleț, că-ți atârnă lanțul
de la căruță!
- Apoi no măi că nu te aud, că-mi atâr-
nă lanțul de la căruță și face mult zgomot…



Moartea lui Labiş: Crimă sau


accident?

R ăspunsul, ocolit cu prudenţă timp de


peste o jumătate de veac, rămâne un
mister nedezlegat încă.
tă sau printr-un plan pus la cale cu grijă, Nicolae
Labiș a ajuns sub roțile tramvaiului. Imediat după
accident a fost dus la spitalul Colțea, dar starea lui
s-a agravat. A fost trimis la un alt spital, însă fără
niciun rezultat.
pins pe Labiș în fața tramvaiului. Cert este că Ni-
colae Labiș și-a pierdut viața pe 22 decembrie
1956, dar a lăsat pentru români niște opere cu ade-
vărat valoroase. Nu a fost niciodată căsătorit, însă
a avut mai multe relații de-a lungul timpului.
Aflat pe patul de spital, Labiș i-a dictat lui Dincolo de misterul care înconjoară moartea
Aurel Covaci ultimul poem: lui Nicolae Labiș, el a lăsat în urmă poezii de o in-
finită delicatețe sufletească
„Pasărea cu clonț de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.
Nicolae Labis - Am Uitat
M-a strivit Am uitat să fiu deștept
Pasărea cu clonț de rubin, Pentru-o zi ori pentru-o
Iar mâinile Viață
Puii păsării cu clonț de rubin Cât înmărmurit aștept,
Ciugulind prin țărână, Albe,
Moartea lui Nicolae Labiș a fost îndelung co- Vor găsi poate brațele-ți de gheață.
mentată. Tânărul poet s-a aflat în noaptea de dina- Urmele poetului Nicolae Labiș Nu mai cuget, cred,
intea morții la un restaurant din Capitală, alături Care va rămâne o amintire frumoasă”.
de o doamnă cu „o moralitate îndoielnică”, cel mai mereu:
probabil o balerină rusă, la restaurantul Peștera, Labiș a murit la 21 de ani. Nicolae Labiș i-ar fi Strâns în mine ca-ntr-un templu,
aşa cum a relatat istoricul Dan Falcan. spus surorii sale, Margareta, că a ajuns sub tram- Însă demn în miezul meu,
La masa poetului se afla și Lucian Raicu, îm- vai pentru că cineva l-a tras de palton.
Cu
preună cu soția lui. Se pare că cei patru au stat la După accident au apărut numeroase specula-
ții cu privirea la modul în care acesta s-a petrecut. zgârcenie contemplu.
un pahar în interiorul restaurantului Peștera, fără
ca niciunul dintre aceștia să știe că pentru Nicolae Unii oameni erau de părere că a fost vorba despre
Labiș urma să fie ultima întâlnire, ultimul pahar. un accident care s-a produs din vina amețelii, stare Fondator și redactor:
După ce a părăsit restaurantul, poetul, însoțit de care l-a cuprins pe poet după consumul de alcool.
partenera sa, a ajuns în stația de tramvai din apro- Alte persoane erau de părere că la mijloc a fost Dan Orghici
vorba despre Securitate și că un agent l-ar fi îm- ISSN 2286 – 0339
pierea restaurantului. Printr-o întâmplare neferici- ISSN-L 2559 - 5741
Omul „civilizat” este în genere

Omul „civilizat”
Pastila de poezie înclinat să trăiască mai mult pre-
zentul; prezentul care, fără un

Mănunchiul sens şi o luptă a noastră, nu re-


prezintă nimic şi care fuge; să-l
trăiască prin toate simțurile tru- îngenunche frumusețea şi omoară
pului atât de rafinat de civilizația omenia. El nu poate suferi altceva

de flori aceasta de care sunt atât de


mândri.
A mânca bine, a îndrăgi femei
dincolo de ființa sa înrădăcinată
atât de puternic într’un pământ
care şi el refuză să-l primească.
Robert Frost frumoase, a fura şi exploata pe cei Omule mic, omule putred, omu-
slabi, a dormi lenea unui trup le dizolvant, de ce eşti uneori atât
obosit de senzații tari, a te închina de puternic?!
icoanelor rotunde ale banului de-
venit în acest fel adevăratul Dum- La vânat de oameni
nezeu făcător de minuni, iată ex- De ce se urăsc oamenii? E atât
presia unei vieți pentru care a tru- necunoscut şi atâta suferință lega-
dit o lume întreagă de milenii. tă de soarta noastră încât legea de
Ce va fi mâine nu-l interesează toate zilele ar trebui să fie numai
pe acest om; poate să se frângă și dragostea şi mângâierea.
osia cerului! Ce va fi mâine „vom De ce se chinuesc oamenii unii
trăi şi vom vedea”. Totul trebue pe alții? N’au loc sub soare? Nu le
consumat acum pe calea simțuri- ajunge pânza cerului? Sunt atât de
lor însetate de puternice sguduiri, grele păcatele ce ne apasă încât ar Ernest Bernea
Pe urma unui om, m-am dus odată, trebue îndrumat către totala satis- trebui să lucrăm până la cea din
să-ntorc cosita iarbă-nrourată. facție a pământului uscat şi nero- urmă fărâmă de putere pentru a din urmă nu poate trăi fără pradă.
dit din noi. înlătura urâtul ce ne desparte unii Morala publică aduce laude şi răs-
Dar dispăruse roua ceea care
Gândurile mari, credințele, do- de altii. plăteşte fapta acestuia, faptă care
îi ascuţise coasa-atât de tare.
rul unei vieți mai pure şi mai fru- E multă frumusețe în lume dar nu are nici o deosebire față de
Am fost să-i caut urmele pierdute - moase sunt ale poeților, ale visă- oamenii orbi nu o văd. Înclinarea aceea a unui lup fugărind o căpri-
şi coasa auzii cum şi-o ascute. torilor; omul „civilizat” n’are ce spre a face răul e atât de puternică oară pe întinderite albe ale zăpe-
face cu ele, nu le caută și nici nu le încât pentru a o învinge a fost ne- zii.
Plecase, deci. Şi iată-mă rămas
cultivă pentrucă „nu umblă după voie de marea dragoste şi jertfă a De ce stau oamenii la pândă şi
singur, la rândul meu, în acel ceas...
himere”. Acest om îndobitocit de Dumnezeului întrupat. se vânează unii pe alții ? De ce
..."Cum sântem toţi, mi-am spus în sinea mea, binele material, acest om al pre- Sunt oameni sinceri şi sunt oa- cred ei că au loc în lume numai
-muncind, în parte sau alăturea." zentului stors de sensuri, acest om meni vicleni. E sfâşietor de trist să atunci când dispare altul? Locul
îşi duce vieața numai cu perdelele vezi cum între oameni ca şi între tău, locul darurilor proprii nu ți-l
Spunând, m-am pomenit că-n faţa-mi zboară
trase, închis, apăsat, căzut în pro- popoare calea înşelăciunii dă pas poate lua nimeni; îl ai odată cu
un fluture cu zborul într-o doară
pria sa întunecime. înainte celor ce o folosesc. vieața.
cătând, cu amintiri întunecoase, Drama începe acolo unde pre- Vieața ne dă foarte des acest Din volumul «Îndemn la simplita-
vreo floare care ieri îl încântase, zența sa este activă. El retează spectacol: omul bun, omul curat te – Mărturisiri pentru un om
elanuri, compromite credințe, este vânatul celui viclean; acesta nou», Editura Cugetarea – Georges-
Zbură, jur-împrejur, cătând, cătând, cu Delafras, București, 1939)
vreo floare prăbuşită la pământ,
Şi dispăru din ochii mei, în fine,
şi-apoi, din nou se-ntoarse lângă mine.
Câte-o-ntrebare - un răspuns n-aduce.
Şi iarba vream s-o-ntorc, să se usuce.
Dar fluturele s-a-ndreptat în zbor
către pârâu, spre un mănunchi de flori.
Coasa cruţase florile, tăind
doar trestiile-nalte, de argint;
Petre Ivan
Spre locu-acela am plecat anume,
ca florile să le cunosc pe nume. se simțea superior Drama interne-
tului este că l-a promovat pe idio-
Cosaşu-n rouă, le iubise, deci,
tul satului ca purtător de adevăr –
lăsându-le să crească-n zorii reci,
Umberto Eco.
nu ca să ne gândim la el, cumva, Scriitorul îi invita, atunci, pe
ci pentru simpla bucurie-a sa.


jurnaliști „să filtreze cu o echipă
Şi, deci, cu fluturele împreună de specialiști informațiile din spa-
suflarea zorilor simţeam cum sună, țiul virtual, pentru că nimeni nu
poate preciza dacă un site este
şi parcă auzii apoi cântând credibil sau nu”.
şi coasa lui, şoptind lângă pământ.
Umberto Eco vede un viitor pentru
Un geamăn gând mi se ivi în minte Este invazia „Rețelele de socializare dau
- şi singur n-am mai fost de-aci-nainte, hârtia tipărită.
imbecililor. drept de cuvânt unor legiuni de
«Există o reîntoarcere la tipări-
cu el muncind şi ajutat de dânsul, Televiziunea imbecili care înainte vorbeau nu-
tură. Firme din SUA care au trăit
şi odihnind alături, când fu prânzul. a promovat idiotul satului mai la bar după un pahar de vin,
și triumfat pe internet au cumpă-
fâță de care spectatorul se fără a dăuna colectivității. Erau
Şi la taifas am stat până târziu rat ziare. Acest lucru îmi spune că
imediat puși sub tăcere, în timp ce
cu cel ce nu credeam că pot să-l ştiu. simțea superior. Drama in- există un viitor, ziarul nu va dis-
acum au același drept la cuvânt ca
ternetului este că l-a promo- părea, cel puțin pentru cât mi-e
Şi-am spus: "muncind, nimic nu ne desparte și un premiat cu Nobel”, spunea
vat pe idiotul satului ca pur- permis să trăiesc. Cu atât mai
alături stând, sau fiecare-n parte." Umberto Eco, în 2016, cu ocazia
tător de adevăr” – Umberto mult în era internetului în care se
primirii titlului de Doctor Honoris
Eco . Cu puțin timp înainte dezlănțuie sindromul complotului
Causa în Comunicare și Cultură
de moartea sa, scriitorul și și proliferează scornelile/
mass media la Universitatea din
Ziarele ar trebui să dedice cel
filozoful italian a criticat Torino.
puțin două pagini analizei critice a
rețelele de socializare, într-
Este invazia imbecililor. site-urilor.»
o discuție publică cu jurna- Foto: Umberto Eco – Facebook
„Televiziunea a promovat idio-
liștii italieni. tul satului fâță de care spectatorul Sursa: Ziarul Metropolis

S-ar putea să vă placă și