Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Am trăit câteva luni la Roma, fără panica maratoanelor între două trenuri, dar și fără
degajarea ce ti-o dă graba. Impresiile s-au amestecat, uneori contradictorii, alteori
influențate de motive strict personale. Mi-e mult mai ușor, parcă, să-mi aduc aminte ceva
sigur dintr-un oraș prin care am trecut o singură zi. Poate și de aceea e mai simplu, în
general, să-i judecăm pe alții decât pe noi înșine. Orașele unde, un timp, ne-am pierdut
starea de călător rămân o formă a noastră de a fi, expirată și acoperită de altele, și ar
trebui probabil să ne dispensăm de multe detalii subiective ca să cântărim totul exact,
dacă o astfel de experiență ar fi cu putință.
Oricât ar părea de curios, la Roma plouă mai mult decât în Londra, cea mai îmbibată
de cețuri. Numai că ploile din « cetatea eternă » sunt ploi care trec repede ; ploi rapide,
nervoase, urmate de soare. Rareori, se întâmplă să dureze, să se cearnă putrede ,ca la noi,
toamna. De altminteri, Romei nu-i convine cerul închis. Ploile o îmbătrânesc. O spală de
zgomote, de mirosul de benzină arsă, dar și de legende. Îi iau din distincție și din
cordialitate, o fac să pară posacă. Marc Aureliu călărește singur atunci, prin pânza de apă,
pe calul său înverzit de pe Capitoliu. Fântânile își cam pierd spectatorii. Cumva, deși pare
mai” istoric”, orașul își modifică relațiile cu istoria...nu istoria caranavalescă din
restaurantele cu prețuri pipărate unde chelenerii servesc îmbrăcați în toga de pe vremea
lui Cezar , ci aceea din zidurile roșii peste care vântul a risipit urmele celor ce-au intrat
în Roma ca pelerini sau cuceritori, umiliți sau aroganți...
Cred că piramidele egiptene ar fi nu mai puțin utopice în ploaie, după cum tragediile
lui Shakespeare au nevoie de castele otrăvite de ceață. La Roma, piatra cere vremea
frumoasă de după ploaie, când pisicile se întorc să doarmă la soare pe treptele din
Colosseum, lumina șiroiește pe coroanele pinilor, iar orașul își recapătă culoarea sa
naturală. E vorba de un roșu evaziv, ruginos și spălăcit, întâlnit, mai ales, în cartierele
istorice; ceva între sângeriul pământurilor bogate în oxizi de fier și tonurile argiloase ale
unui tablou de Leonardo, San Gerolamo, aflat la Pinacoteca Vaticanului ; și diferit de cel
de pe zidurile Veneției, care e romantic.
N-am reușit să aflu când și de ce au început romanii să-și zugrăvească astfel casele.
M-am oprit la opinia celor care consideră că motivul a fost dorința de a combate, de a
atenua, lumina prea crudă. Opțiunea a căzut, însă, în desuetudine. Arhitecții moderni
renunță treptat la această culoare veche, poate cea mai potrivită cu vârsta și clima Romei.
Zidurile zugrăvite în roșu rețin surplusul de lumină ca un burete, temperează amiezile
prea fierbinți și dau până și tristeților un aer de noblețe. Strecurându-mă prin valurile de
pietoni de pe Via del Corso, unde înghesuiala mașinilor și autobuzelor devine la anumite
ore insuportabilă, am reușit aproape de fiecare dată să-mi regăsesc liniștea, după câțiva
pași, cotind în direcția Pantheonului sau invers, a Pieței Spaniei...
(Octavian Paler, culoarea romei, în Drumuri prin memorie)
1.Menționează sensul din text al secvenței fără panica maratoanelor între două
trenuri.(6p)
2.Indică numele a două personalități istorice/culturale prezente în text.(6 p)
3.Explică, valorificând informațiile din text, care este efectul ploii asupra Romei. (6 p)
4.Precizează motivul/le pentru care casele sunt vopsite în Roma într-o anumită culoare.
(6 p)
5.Prezintă, în 30-50 de cuvinte, atitudinea autorului față de orașul Roma, raportându-te la
textul dat.(6 p)
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă impresiile
de călătorie pot fi influențate sau nu de cunoașterea istoriei locului vizitat, raportându-te
atât la informațiile din textul extras din volumul Drumuri prin memorie de
Octavian Paler, cât și la experiența personală sau culturală.
În redactarea textului vei avea în vedere următoarele repere:
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii
pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare
(norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), asezarea în pagină, lizibilitatea. 6
puncte.
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de cuvinte și
să dezvolte subiectul propus.
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1
punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuația – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte
și să dezvolte subiectul propus.
Subiectul al II-lea (40 puncte)
E.S.: Au trecut 17 ani de când erai elev. Cum era viaţa de liceu din Neculce?
T.C.: Mie nu mi-a plăcut foarte mult în liceu. O spun tot timpul, sus şi tare şi nu cred că
pentru mine liceul a fost la fel de important pe cât a fost facultatea. Pasiunea mi-am
descoperit-o în facultate, în primul an. Am avut în liceu profesori care au însemnat ceva
pentru mine, i-am menţionat şi astăzi. Am avut modele în profesorii mei şi am avut ce
învăţa de la o parte dintre ei. Recunosc, nu de la toţi, dar cred că ar fi şi imposibil.
E.S.: Cum erai pe vremea aceea?
T.C.: Eram timid și arogant, pentru că încercam să maschez o timiditate.
E.S.: Astăzi ai vorbit despre vise, despre pasiune. La 18 ani aveai vreun vis?
T.C.: Visul meu a fost tot timpul să devin actor. Nu era un vis foarte bine conturat, dar
acest lucru s-a întâmplat în anul I de facultate, atunci când a apărut şi pasiunea. Tot în anul
I sau II, a apărut visul cu muzica. Iar în anul IV mi l-am şi împlinit. Lucrurile s-au înlănţuit.
E.S.: Eşti un artist complet acum. Actor, cântăreţ. Ce le-ai transmite puştilor care vor să
devină actori?
T.C.: Să încerce. Să nu deschidă ochii doar la piedici. Să deschidă ochii şi la speranţă. Şi
le-aş spune că este o meserie care merită făcută, dacă simţi că nu poţi să faci altceva. Este
o meserie care nu se poate trăda.
E.S.: Ce n-ai învăţat în şcoală?
T.C.: N-am învăţat în şcoală să am răbdare. N-am învăţat în şcoală să fiu mai profund şi
să mă preocupe lucrurile mai importante. N-am învăţat în şcoală să mă preocup numai de
treaba mea, să nu mă abată de la drum lucruri colaterale, n-am învăţat în şcoală să nu mă
uit în curtea altuia. N-am învăţat în şcoală o grămadă de lucruri care ţin de un bun-simţ de
viaţă, pe care de multe ori profesorii nu au avut timp să ni-l transmită. La 16 ani crezi că le
ştii pe toate. N-am învăţat în şcoală că nu le ştiu pe toate.
(Edward Stănescu – interviu cu Tudor Chirilă, în Viața de liceu, 29 august 2009)