Tipurile de comunicare

Din punctul de vedere al transmiterii mesajului, comunicarea poate fi:

directă: atunci când partenerii de comunicare se află față în față, într-un context situațional comun

mediată: când, pentru a comunica, partenerii folosesc diverse alte mijloace de transmitere a
mesajului(scrisoarea, telefonul, faxul, rețelele electronice)

Din punctul de vedere al relației dintre emițător și receptor, se poate vorbi despre:

comunicare bilaterală: când într-o anumită situație de comunicare receptorul poate deveni la rândul său
emițător(dialog cotidian, emisiuni interactive la radio sau la televiziune)

comunicare unilaterală: în cazul în care receptorul nu poate deveni, la rândul său, emițător, mesajul
transmițându-se într-un singur sens(de exemplu, dinspre ecran sau dinspre scenă spre spectatori).

Comunicarea se realizează pe trei niveluri:

—1. Verbal

—2. Paraverbal

—3. Nonverbal

Dintre acestea, nivelul verbal (deci cel al cuvintelor) reprezintă doar 7% din totalul actului de comunicare;
38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) și 55% la nivelul nonverbal (expresia facială,
poziția, mișcarea, îmbrăcămintea etc.).

Dacă între aceste niveluri nu sunt contradicţii, comunicarea poate fi eficace.

Dacă însă între niveluri există contradicţii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat.

Comunicarea verbală se realizează oral sau în scris, prin intermediul unei limbi cunoscute de către toți
participanții la actul comunicarii.

Comunicarea nonverbală se realizează prin intermediul gesturilor, al mimicii sau chiar al unui sistem special
creat, cum ar fi limbajul surdo-muților.

Comunicarea paraverbală se realizează prin intermediul aspectelor legate de voce(modulație, ritm, volum)
sau prin pauzele în vorbire.

. ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE

Indiferent de forma pe care o imbraca, orice proces de comunicare are cateva elemente structurale
caracteristice :

• existenta a cel putin doi parteneri (emitator si receptor) intre care se stabileste o
anumita relatie;

• capacitatea partenerilor de a emite si recepta semnale intr-un anumit c 949h74j od, cunoscut de

ambii parteneri (de mentionat faptul ca, in general, in orice proces de comunicare partenerii „joaca”
pe rand rolul de emitator si receptor);

• existenta unui canal de transmitere a mesajului.

Procesul de comunicare ia astfel nastere ca urmare a relatiei de interdependenta ce exista intre elementele
structurale enumerate mai sus. Aceasta relatie de interdependenta face ca orice proces de comunicare sa se
desfasoare astfel: exista cineva care initiaza comunicarea, emitatorul,
si altcineva caruia ii este destinat mesajul, destinatarul. Acest mesaj este o componentacomplexa a
procesului de comunicare, datorita faptului ca presupune etape precum codificarea si
decodificarea, presupune existenta unor canale de transmitere, este influentat de dependenta
modului de receptionare a mesajului, de deprinderile de comunicare ale emitatorului si
destinatarului, de contextul fizic si psihosocial in care are loc comunicarea.

Mesajul poate fi transmis prin intermediul limbajului verbal, neverbal sau paraverbal.

Limbajul verbal reprezinta limbajul realizat cu ajutorul cuvintelor.

Limbajul nonverbal este limbajul care foloseste alta modalitate de exprimare decat cuvantul (gesturi,
mimica etc.).

Limbajul paraverbal este o forma a limbajului nonverbal, o forma

vocala reprezentata de tonalitatea si inflexiunile vocii, ritmul de
vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale.

Alte elemente componente ale procesului de comunicare sunt: feed-back-ul, canalele de comunicare,
mediul comunicarii, barierele comunicationale.

Feed-back-ul este un mesaj specific prin care emitentul primeste de la destinatar un anumit raspuns
cu privire la mesajul comunicat.

Canalele de comunicare reprezinta „drumurile”, „caile” urmate de mesaje. Exista doua

tipuri de canale de comunicare:

1. canale formale, prestabilite, cum ar fi sistemul canalelor ierarhice dintr-o organizatie;

2. canale neformale stabilite pe relatii de prietenie, preferinte, interes personal.

Canalele de comunicare au un suport tehnic reprezentat de toate mijloacele tehnice care

pot veni in sprijinul procesului de comunicare (mijloace de comunicare): telefon, fax, calculator,
telex, mijloace audio-video.

Mediul comunicarii este influentat de mijloacele de comunicare; exista mediu oral sau mediu scris, mediu
vizual.
Filtrele, zgomotele, barierele reprezinta perturbatiile ce pot interveni in procesul de comunicare.
Perturbarea mesajului transmis poate avea o asemenea intensitate, incat intre acesta si mesajul primit sa
existe diferente vizibile. Perturbatiile pot fi de natura interna - factori fiziologici,
perceptivi, semantici, factori interpersonali sau intrapersonali si de natura externa - care apar in
mediul fizic in care are loc comunicarea (poluare fonica puternica, intreruperi succesive ale procesului
de comunicare).

In procesul de comunicare, „bariera” reprezinta orice lucru care reduce fidelitatea sau eficienta
transferului de mesaj.

In functie de caracteristicile pe care le au, barierele pot fi clasificate in bariere de limbaj, bariere de mediu,
bariere datorate pozitiei emitatorului si receptorului, bariere de conceptie.

Bariere de comunicare

In procesul de comunicare pot interveni urmatoarele bariere:

Bariere de limbaj:

• aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane;

• cel ce vorbeste si cel ce asculta se pot deosebi ca pregatire si experienta;

• starea emotionala a receptorului poate deforma ceea ce acesta aude;

• ideile preconcepute si rutina influenteaza receptivitatea;

• dificultati de exprimare;

• utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.

Barierele de mediu sunt reprezentate de:

• climat de munca necorespunzator (poluare fonica ridicata);

• folosirea de suporti informationali necorespunzatori;

• climatul locului de munca poate determina angajatii sa-si ascunda gandurile adevarate
pentru ca le este frica sa spuna ceea ce gandesc.

Pozitia emitatorului si receptorului in comunicare poate, de asemenea, constitui o bariera datorita:

• imaginii pe care o are emitatorul sau receptorul despre sine si despre interlocutor;

• caracterizarii diferite de catre emitator si receptor a situatiei in care are loc comunicarea;

• sentimentelor si intentiilor cu care interlocutorii participa la comunicare.

O ultima categorie o constituie barierele de conceptie, acestea fiind reprezentate de:

• existenta presupunerilor;
• exprimarea cu stangacie a mesajului de catre emitator;

• lipsa de atentie in receptarea mesajului;

• concluzii grabite asupra mesajului;

• lipsa de interes a receptorului fata de mesaj;

• rutina in procesul de comunicare.

Desi imbraca forme diferite, constituind reale probleme in realizarea procesului de comunicare,
barierele nu sunt de neevitat, existand cateva aspecte ce trebuie luate in considerare pentru inlaturarea lor:

- planificarea comunicarii;

- determinarea precisa a scopului fiecarei comunicari;

- alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicarii;

- clarificarea ideilor inaintea comunicarii;

- folosirea unui limbaj adecvat.

Definiţia comunicării şi elementele situaţiei de comunicare lingvistică/verbală

(Punctul se abordează la toate cele opt subiecte: 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86)

Comunicarea 1) este procesul de transmitere a unui mesaj (idei, impresii, sentimente etc) de la un
emiţător/o sursă, la un receptor/destinatar, folosind un cod comun (un sistem de semne) şi un anumit
canal.

Cel mai important mijloc de comunicare este comunicarea verbală/prin limbaj/lingvistică. 2)

Potrivit lui Roman Jakobson, o situaţie de comunicare (totalitatea circumstanţelor în care se produce
comunicarea) implică şase elemente:

1) emiţătorul (E)/locutorul (în comunicarea orală)/transmiţătorul mesajului;

2) receptorul (R)/destinatarul/primitorul mesajului/interlocutorul; 3) mesajul (M)/conţinutul comunicării;

4) codul (L – limbajul în comunicarea lingvistică); 5) canalul/contactul/suportul material al comunicării (C); 6)
contextul (Cx)/circumstanţele sociale, psihologice şi lingvistice în care se produce comunicarea.

2. Definiţia celor trei componente ale comunicării lingvistice: emiţător, mesaj, receptor

Ca element al situaţiei de comunicare, emiţătorul (E) este persoana care vorbeşte sau scrie (în comunicarea
lingvistică), care transmite mesajul.

Emiţătorul produce sau reproduce mesajul propriu sau formulat de altcineva. El este sursa unor informaţii, a
unui enunţ. Emiţătorul poate fi un individ (intrapersonală prin monolog interiorizat sau interpersonală), un
grup de persoane (comunicarea în grup mic) sau o instituţie.
Receptorul (R) este persoana căreia i se adresează emiţătorul (E), destinatarul, primitorul mesajului, pe care
îl decodează. El poate fi, de asemenea, un individ, o instituţie sau un grup de mai multe persoane
recunoscute ca partcipante la comunicare şi care formează auditoriul. În comunicarea bilaterală, în dialog,
emiţătorul şi receptorul îşi schimbă alternativ poziţiile/rolurile.

Mesajul (M) se constituie din conţinutul comunicării, din informaţiile pe care emiţătorul

Elemente de teoria comunicarii

1. 1. Elemente de teoria comunicării Componentele situaţiei de comunicare Funcţiile limbajului

Tipuri de comunicare Comunicarea verbală Comunicarea nonverbală (trăsături, “transmiţători”

2. 2. Componentele situaţiei de comunicare Emiţătorul (E) = reprezintă sursa de informaţie prezentă

intr-o situaţie de comunicare, sursa mesajului, fiind dotat cu un aparat şi un mecanism de codare;-
în cazul comunicării verbale locutorul (emiţătorul) va selecta semnele din codul lingvistic şi le va
combina conform regulilor gramaticale.

3. 3. Componentele situaţiei de comunicare Receptorul (R) = este beneficiarul informaţiei intr-o

situaţie de comunicare; este vizat de către emiţător; primeşte mesajul si îl decodează- în cazul
comunicării verbale interlocutorul (receptorul) va face apel la memorie (operaţie de decodificare a
mesajului) şi va actualiza cunoştinţele de limba necesare degajării semnificaţiei conţinute in mesaj .-
în general, receptorul este şi destinatarul informaţiei, dar există situaţii de comunicare în care cele
două poziţii se disociază (ex.: a spune ceva cuiva pentru a auzi altcineva).

4. 4. Componentele situaţiei de comunicare Canalul = reprezintă suportul fizic al transmiterii

mesajului. (în cazul comunicării verbale orale, se constituie din aerul prin care se propagă undele
sonore.) Codul = sistemul de comunicare pe baza căruia se construiesc mesajele (ex.alfabetul unei
limbi naturale, cod lingvistic alcătuit din semne lingvistice; alfabetul Morse, cod artificial; limbajul
surdo-muţilor).

5. 5. Componentele situaţiei de comunicare Mesajul = vehiculul informaţiei (în cazul comunicării

verbale orale, este constituit din rezultatul operaţiei de codare care merge de la sunet la sens.)
Referentul = în orice situaţie de comunicare mesajul vehiculează informaţie despre un anumit
referent; despre ce anume se comunică (stricto sensu). Contextul = circumstanţele în care are loc
comunicarea, circumstanţe privind timpul, locul emiterii, respectiv receptării, identitatea, statutul
social şi relaţiile dintre actanţi etc.

6. 6. Funcţiile limbajului – cf. Roman Jakobson Lingvistică şi poetică Funcţia emotivă (expresivă) =
centrată pe emiţător, exprimă starea afectivă a acestuia;Mărci gramaticale în enunţuri:- persoana I
la pronume şi verbe;- interjecţii;- exclamaţii.Ex. Of, ce greu îmi e!

7. 7. Funcţiile limbajului – cf. Roman Jakobson Lingvistică şi poetică Funcţia conativă (persuasivă,
retorică) = centrată pe receptor, vizează efectul de convingere pe care mesajul trebuie sa îl aibă
asupra acestuia;Mărci gramaticale în enunţuri:- persoana a II-a la pronume şi verbe;- vocativul,
imperativul.Ex. Hei, tu, treci aici!
8. 8. Funcţiile limbajului – cf. Roman Jakobson Lingvistică şi poetică Funcţia referenţială = centrată pe
referent, va fi legată de realitatea pe care o exprimă mesajul;Mărci gramaticale în enunţ:- persoana
a III-a la pronume şi verbe.Ex. Cineva strigă afară. Funcţia metalingvistică = centrată pe cod (astfel
mesajul va conţine referiri la codul utilizat);Ex. Ce înseamnă “hebdomadar?”

9. 9. Funcţiile limbajului – cf. Roman Jakobson Lingvistică şi poetică Funcţia fatică = centrată pe
canalul de comunicare, pe care astfel îl vizează, menţinând controlul funcţionării lui;Ex. Alo, mă
auzi? Funcţia poetică = centrată pe mesaj, va avea rolul de a-l pune în valoare, atrăgând atenţia
asupra modului în care acesta este formulat; presupune folosirea procedeelor artistice;Ex. Sara pe
deal, buciumul sună cu jale.

10. 10. Funcţiile limbajului – cf. Roman Jakobson Lingvistică şi poetică  Observaţii: În contextele reale
de comunicare, unui mesaj i se pot asocia mai multe funcţii ale limbajului, însă una va fi
predominantă; Funcţia poetică nu este regăsibilă exclusiv în comunicarea literară. R. Jakobson
oferă exemplul unui slogan electoral în care observă existenţa funcţiei poetice – este vorba de
sloganul preşedintelui american Eisenhower “I like Ike.” În acest mesaj, lingvistul demonstrează
existenţa funcţiei poetice, realizate prin asonanţă, subiectivitate, simetrie. Chiar şi în cazul
literaturii, există texte ce au o funcţie poetică accentuată, aşa cum este poezia lirică, dar există şi
unele în care funcţia referenţială este mai vizibilă – romanul realist.

11. 11. Tipuri de comunicareComunicare nonverbală (bazată pe diferite limbaje) verbală(bazată pe

limbile naturale) limba naturală = codul folosit in comunicarea interumana = orice limbă care s-a
vorbit sau se vorbeşte pe suprafaţa pământului orală • după felul canalului scrisă de
transmisieliterară nonliterară • după caracterul ficţional literară nonliterară sau nonficţional

12. 12. Comunicarea verbală Conform Gramaticii Academiei (2005: 1), „comunicarea lingvistică – în
componenta sa constructivă – reprezintă un proces care se bazează pe existenţa unui fond comun şi
relativ stabil de unităţi lingvistice apte de a fi incluse, în virtutea unor reguli, de asemenea comune
şi relativ stabile, în componenţa unor semne lingvistice superioare ca întindere şi complexitate,
marcate însă prin specificitate şi efemeritate, trăsături variind între stereotip / comun şi (strict)
specific / particular, între repetabil / durabil şi efemer / strict circumstanţial şi personal.”

13. 13. Comunicarea verbală Codul lingvistic este stratificat, distingându-se componente minimale la
diferitele sale niveluri (fonetic – fonem, lexical – lexem, morfologic – morfem etc.), iar unităţile
stabilesc între ele relaţii de echivalenţă sau de opoziţie, de coprezenţă (în plan sintagmatic) sau de
substituţie (în plan paradigmatic).

14. 14. Comunicarea verbală Format dintr-un număr limitat de elemente şi având un set finit de reguli
de combinare, codul lingvistic permite generarea unei mulţimi potenţial infinite de propoziţii şi fraze
bine- formate (idee susţinută de gramatica generativă). Limba înregistrează variante diferite în
sincronie (de exemplu, stilurile funcţionale) sau diacronie (româna contemporană diferă de româna
din secolul al XIX-lea).

15. 15. Comunicarea nonverbală Comunicarea nonverbală este reprezentată de toate sistemele de
comunicare ce nu presupun folosirea cuvintelor. Ori de câte ori alţi stimuli decât cuvintele creează
un sens în mintea emiţătorului sau a receptorului, vorbim despre comunicare nonverbală.
16. 16. Trăsături ale comunicării nonverbale combină mai multe coduri (gest, privire, poziţia corpului,
plasarea în spaţiu, mişcare, miros, culori etc.); semnificaţiile sale pot fi universale (zâmbetul este în
orice cultură semnul confortului interior), dar pot să şi depindă de normele culturale (percepţia
asupra distanţei interpersonale); este un tip de comunicare imediată, naturală, continuă, are un rol
deosebit de important în formarea primei impresii (în literatura de specialitate se vorbeşte de faptul
că primele 30 de secunde din întâlnirea cu o persoană sunt decisive în evoluţia interacţiunii cu
aceasta); este cel mai bun mijloc de transmitere a emoţiilor.

17. 17. Trăsături ale comunicării nonverbale Mijloacele de comunicare nonlingvistice „au, în mod
obişnuit, un caracter mai local, mai temporal şi mai ambiguu decât limbajul. Ele sunt prelingvistice
sau extralingvistice, non- sistematice, de regulă neînregistrate şi învăţate în mod informal. Sunt
moduri de comunicare deschise colectivităţii şi alegerii libere, legate direct de experienţa personală
şi de interacţiunea socială, de lumea materială concretă în care trăieşte omul”. (cf. Denis McQuail)

18. 18. “Transmiţători” în comunicarea nonverbală Mişcările corpului şi gesturile (de al căror studiu se
ocupă kinezica) sunt importante surse de informaţie. Există gesturi care au un corespondent verbal
imediat (mişcările capului atunci când aprobăm ceva sau când nu suntem de acord cu ceva), altele
care acţionează ca semnale sociale (strângerea mâinilor la întâlniri) sau gesturi care exprimă emoţii
(atingerea gâtului). La fel ca alte forme de comunicare nonverbală, gesturile pot avea semnificaţii
universale sau dependente de contextul cultural

19. 19. “Transmiţători” în comunicarea nonverbală Mimica (în care se includ şi mişcările ochilor) este
un alt element important în comunicarea nonverbală pentru a intensifica, masca sau neutraliza
anumite emoţii. În termenii semioticii, expresia feţei este un index, întrucât se află în legătură
directă cu starea emoţională. Cercetările în acest domeniu, întreprinse de Paul Ekman, au pus în
evidenţă existenţa unei categorii speciale de expresii faciale, microexpresia. Aceasta este un
fragment al unei expresii, aproape imperceptibil (cu durata între 1/15 şi 1/20 dintr-o secundă), care
poate oferi informaţii preţioase despre starea de spirit a interlocutorului.

20. 20. “Transmiţători” în comunicarea nonverbală Paralimbajul (intonaţia, pauzele, tonul, frecvenţa
vorbirii) este un alt indicator felului în care se desfăşoară o comunicare. În egală măsură tăcerea
devine un aspect semnificativ şi poate fi interpretată în moduri diferite (teamă, emoţie, reţinere,
confuzie etc.);

21. 21. “Transmiţători” în comunicarea nonverbală Timpul şi spaţiul sunt de asemenea purtătoare de
informaţie. Valoarea pe care o dăm timpului şi felul în care îl folosim reprezintă indicatori
importanţi despre fiecare dintre noi. La nivel cultural, există diferenţe în felul în care este perceput
timpul (aceste diferenţe se reflectă şi în limbă, prin felul în care se exprimă gramatical timpul).

22. 22. “Transmiţători” în comunicarea nonverbală Felul în care este perceput spaţiul este o variabilă
culturală. Comunicarea faţă-în-faţă este asociată de cele mai multe ori cu un conţinut emoţional
puternic (pozitiv sau negativ). Distanţa dintre emiţător şi receptor în asemenea tipuri de conversaţii
variază considerabil de la o societate la alta. În ţările mediteraneene este permisă (chiar privilegiată)
apropierea, în timp ce o cultură asiatică valorizează distanţa.
23. 23. “Transmiţători” în comunicarea nonverbală Într-un interviu acordat anul trecut ziarului
Washington Post (Every Body’s Talking)[1], fostul agent FBI, Joe Navarro, specialist în comunicare
nonverbală, atrage atenţia asupra importanţei pe care o are un aspect al comunicării nonverbale în
viaţa cotidiană: Când sunt întrebat care este cel mai sigur mod pentru a determina gradul de
stabilitate al unei relaţii, răspund că niciodată cuvintele nu sunt cele importante. Totul se află în
limbajul trupului. Comportamentele nonverbale, pe care cu toţii le transmitem, le vorbesc celorlalţi,
în timp real, despre ce gândim, ce simţim, ce ne dorim sau ce intenţionăm.