Sunteți pe pagina 1din 1

Aristotel – două mari surse ale dreptului, dreptul natural şi legile scrise ale statului.

Primul moment în elaborarea dreptului presupune studiul naturii = a lumii exterioare, a


finalitatii. Omul este un animal social (zoon politikon), numai cetatea este naturală.
La Aristotel, dreptul natural este dedus din principii, fie din principii ale raţiunii
practice, fie din definiţii abstracte ale naturii umane. Acest lucru este considerat a anunţa
dreptul comparat şi sociologia juridică. Aristotel subliniază necesitatea legilor, plecând de la
observarea naturii. Dreptul este obiect de cercetare, bazată pe dialectică şi observaţie. În
Retorica, sunt arătate două moduri de creare a legilor scrise: pe de o parte, cu ajutorul
legiuitorilor prudenţi, înţelepţi şi avertizaţi, pe de altă parte, cu ajutorul imparţialităţii, dar nu
a judecătorilor, care pot cădea într-o stare de simpatie sau frică, ci este vorba de
imparţialitatea legiuitorului. Aristotel stabileşte, totuşi, anumite limite ale puterii legilor.
Astfel, legile pozitive nu pot avea valoare decât dacă sunt stabilite în cadrul unui just natural.
Pe de altă parte, legile trebuie să emane de la autorităţile competente, dar Aristotel admite că
legile pot lua naştere şi datorită cutumei, jurisprudenţei sau emanând direct de la popor.
Astfel, justiţia înseamnă a da fiecăruia ceea ce este al său (suum cuique tribuere);
dreptul este ceea ce este just şi derivă din justiţie. Se considera că justul se găsea în natura
lucrurilor, în dreptul natural. Acest lucru se explică prin faptul că regula de drept nu se poate
crea decât plecând de la ceea ce este just.
Sub aspect etic, putem vorbi de medietatea lui Aristotel – o trasatura umana poate
deveni fie viciu, chiar daca intr-un context ar putea fi privita ca pozitiva. Luam, de pilda,
curajul – inceteaza a mai fi o virtute daca este dus la extrem.
Masura este locul de mijloc intre 2 extreme: absenta si excesul (prea putinul si prea
multul).Curajul este o virtute, o calitate morala, ea exista insa intre 2 defecte (vicii) - lasitatea
si temeritatea (curajul nebunului).
Etica lui Aristotel este fundamental bazata pe actiune. Termenul mijloc are si o
semnificatie spatiala dar si una dramatic (instrument). Actiunea umana ca actiune morala este
intermediata de virtute. Acest loc de mijloc nu este unul mecanic si nu este unul al
compromisului. In latina a aparut expresia "aurea mediocritas" (mediocritatea este de aur).
Masura lui Aristotel nu tine de mediocritate. In interpretarea lui Hartmand, masura lui
Aristotel trebuie reprezentata spatial printr-o curba. Dupa modelul aristotelic, o virtute este
insotita de 2 vicii. La virtute se ajunge greu in procesul educatiei. Aici Aristotel ofera o
imagine - aceea a arcasului => cu cat nr trasului la tinta creste, cu atat creste posibilitatea
atingerii tintei.