Sunteți pe pagina 1din 1

Kant

Etica lui Kant – în Întemeierea metafizicii moravurilor (1785) – metafizica la kant nu


presupune stiinta care are ca obiect existenta dincolo de lumea sensibila, un studiu al
suprasensibilului, ci prin metafizica moravurilor kant are in vederea stabilirea unor principii
apriorice referitoare la bazele actiunilor morale, principiile fundamentale ale acestora
indepenent de experienta – a priori. G metafizica a moravurilor este deci neaparat necesara,
nu numai dintr-un motiv al speculatiei, pentru a studia izvorul principiilor practice care rezida
a priori In ratiunea noastra, ci fiindca insesi moravurile raman supuse la tot felul de pervertiri,
cata vreme lipse~te acest fir conducii.tor ~i aceasm norma suprema a judecani ei juste
Immanuel Kant a fost un filosof german nascut la Konigsberg, in 1724, si desi a fost
extrem de pasionat de geografie, el nu a parasit niciodata orasul natal, in care a si murit in
1804. Opera sa filosofica fundamentala contine 3 opere importante: 1. Critica ratiunii pure,
aparuta in 1781, 2. In 1788 apare 'Critica ratiunii practice', 3. 'Critica facultatii de judecare'
apare in 1790. În aceste 3 opere, sens Kant a arătat că există 3 manifestări ale sufletului
omenesc: adevărul, binele și frumosul ce rezultă din 3 energii speciale ale sufletului uman:
adevărul din cea ce se numește rațiunea pură, binele din rațiunea practică, frumosul din
sentiment.
In ceea ce priveste dreptul, Kant sustine invatatura etico-morale despre drept, in sensul
ca dreptul sa fie un minimum de morala, ca parte a ordinii morale, sau a unui tot intreg moral,
ca manifestare a echitatii etice. Astfel, sistemul etic al lui Kant isi are fundamentul in
imperativul categoric, valabil oriunde, oricand, pentru oricine. Deoarece, spune el, relaţiile
între oameni sunt întemeiate pe raţiune, numai imperativul categoric poate să fie temeiul
moralităţii şi al dreptului. Imperativele categorice îţi spun ce să faci în mod necondiţionat.
Semnul distinctiv al unui astfel de imperativ este prezenţa lui “trebuie”. Kant argumentează că
moralitatea poate fi exprimată numai prin imperative categorice.
Kant face insa o separare a dreptului de morală, precum şi între dreptul natural şi
dreptul pozitiv. Dreptul natural este definit ca: ansamblul condiţiilor datorită cărora preferinţa
arbitrară a fiecăruia se poate armoniza cu preferinţa arbitrară a celorlalţi, în cadrul unei legi
universale de libertate. Dreptul pozitiv cuprinde normele reglementate şi sancţionate de
legiuitor. Dreptul pozitiv este dependent de voinţa legiuitorului, dar un factor important în
determinarea conţinutului dreptului pozitiv îl constituie cadrul vieţii sociale, care înseamnă
limitarea libertăţii individului, pentru a putea coexista cu libertăţile celorlalţi.
Distincţia dintre dreptul natural şi dreptul pozitiv constă în faptul că dreptul natural
este bazat pe raţiune, iar dreptul pozitiv pe inspiraţie, din această cauză ajungând să fie
arbitrar. “Dreptul este complexul condiţiilor prin care arbitrul fiecăruia poate să coexiste cu
arbitrul tuturor celorlalţi, potrivit unei legi universale de libertate (Kant).