Sunteți pe pagina 1din 2

Kant a fost figura proeminentă a perioadei de iluminism în Germania și în această

calitate a dezvoltat ideea de "libertate", pornind de la concepțiile sale asupra moralei. Prin
libertate el nu înțelege un liber arbitru lipsit de legi, ci libertatea de autodeterminare, de
respectare conștientă a legilor, care derivă din rațiune. Deviza lui Kant, "Sapere aude !"
("Îndrăznește să știi !"), să ai curajul de a te servi de rațiune, a devenit deviza mișcării
iluministe împotriva absolutismului. O societate liberă trebuie să fie alcătuită din cetățeni
capabili de a înțelege democrația și de a gândi liber. În lucrarea sa elaborată către sfârșitul
vieții, "Spre pacea eternă", Kant preconizează o comunitate a popoarelor, o federație
universală alcătuită din state reprezentativ republicane, în care să fie eliminate conflictele de
interese ce duc la război. Premizele unei ordini pașnice ar trebui să fie: 1. Constituție
republicană a statelor; 2. O uniune pacifică de state libere; 3. Libera circulație a cetățenilor
bazată pe un drept de ospitalitate. În aceste condiții ar fi posibil un tratat de pace universală, al
cărui miez l-ar constitui legea morală derivată din concepția etică a lui Kant. Relațiile dintre
state ar trebui să aibă același caracter ca și relațiile între indivizi.
În a treia lucrare de critică, "Critica puterii de judecare", Kant abordează problemele
de estetică. Conform „antinomiei gustului”, judecata estetică pare să se afle în conflict cu ea
însăși : ea nu poate să fie estetică (o expresie a unei experiențe subiective) și în același timp o
judecată (pretinzând acord universal). Și totuși oamenii, numai în virtutea raționalității lor,
sunt dispuși sa emită astfel de judecăți. Pe de altă parte ei își exprimă plăcerea sub forma unei
judecăți, vorbind despre „frumusețe ca și cum ar fi o proprietate a obiectului”, reprezentând
astfel plăcerea pe care o resimt ca fiind valabilă în mod obiectiv.
Nu încape nicio îndoială că orice cunoaştere a noastră începe cu experienţa; căci prin
ce altceva ar putea fi deşteptată spre funcţionare facultatea noastră de cunoaştere, dacă nu prin
obiecte care exercită influenţe asupra simţurilor noastre şi care, pe de o parte, produc ele
însele reprezentări, pe de altă parte, pun în mişcare activitatea noastră intelectuală, pentru a le
compara, a le lega sau a le separa, prelucrând astfel materialul brut al impresiilor sensibile
într-o cunoaştere a obiectelor care se numeşte experienţă? Astfel, cronologic, nicio cunoaştere
nu precede în noi experienţa, şi cu ea începe orice cunoaştere.
Kant – tribunalul interior + instanta obiectiva exterioara
Kant vorbeste, in mai multe rinduri, despre justitia imanenta. E vorba de o dreptate
care izvoraste din intelectul individual, un simt al corectitudinii si al proportiilor pe care il are
fiecare individ. Filosoful presupune, asadar, ca omul este dotat din capul locului cu intuitia
dreptatii si afirma ca pervertirea acesteia este un accident al lumii.
Traind, cu alte cuvinte, intr-un mediu in care simturile iti sint puse la incercare mereu,
in care ratiunea insasi se supune normelor platitudinii si uzurii, e evident ca apar derapaje. Cu
toate astea, temeiul dreptatii exista in simturile noastre si, cu putina munca, aceasta poate fi
adusa la lumina si aplicata in actele noastre.
Aceasta justitie imanenta trebuie dublata, arata Kant, de o justitie empirica. Un set de
legi, o institutie care sa le aplice, un grup de oameni integri care sa se asigure ca societatea
functioneaza potrivit acestor legi. Justitia empirica serveste atit drept garant al regulilor
societatii cit si drept memento, drept instanta orientativa pentru justitia imanenta.
E modul omului de a-i aduce aminte constiintei sale ca trebuie sa-si mentina
intotdeauna activ spiritul justitiar. E transferul intuitiei dreptatii intr-un organ fizic cu dubla
functie: aplica legea si trezeste constiinta. Kant repeta: sint accidente, accidente care se petrec
atunci cind omul nu se supune imperativului moral, cind vointa e smintita si o ia inaintea
ratiunii, cind gustul pasiunilor prevaleaza asupra intelectului. Ratiunea iti traseaza limitele,
dar persisti in a le incalca. E normal ca, la un moment dat, legea si etica sa te puna la punct
pentru ca le-ai nesocotit. E doar o chestiune de timp.