MALPRAXIS MEDICAL

CUPRINS

I. Noțiuni generale privind malpraxisul medical.

II. Cadrul legal.
III. Condițiile răspunderii pentru malpraxis.
IV. Aspecte procedurale.
V. Răspunderea disciplinară formă complementară de răspundere pentru malpraxis.
VI. Scurtă analiză a prevederilor speciale ale legii numărul 95/2006 și a codului deontologic
medical.
VII. Jurisprudența.
VIII. Concluzii.

Drept Medical 1
 Cap. I. Noțiuni generale privind malpraxisul medical

Din definiția dată la art 642 din Legea nr. 95/2006 rezultă că malpraxisul este eroarea
profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de
prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a
furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.
Prin personal medical se înțelege medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul
medical și moașa care acordă servicii medicale.
Unitățile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale,
răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție,
diagnostic sau tratament, în situația în care acestea sunt consecința:
a) infecțiilor nosocomiale( infecție dobândită de pacient în cursul spitalizării pentru o altă
afecțiune) cu excepția cazului când se dovedește o cauză externă ce nu a putut fi controlată de
către instituție;
b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor și aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi
reparate;
c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substanțelor medicamentoase și
sanitare, după expirarea perioadei de garanție sau a termenului de valabilitate a acestora, după
caz;
d) acceptării de echipamente și dispozitive medicale, materiale sanitare, substanțe
medicamentoase și sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege, precum și
subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere
civilă în domeniul medical.
Personalul medical contribuie la respectarea drepturilor fundamentale ale omului,
consacrate în art. 22 al Constituției Romaniei – dreptul la viață și dreptul la integritate fizică și
psihică. Exercitarea unei astfel de profesiuni se face respectând anumite norme deontologice și
juridice. Normele deontologice stabilesc minimum de morală specifică pentru exercitarea
acestei profesii, iar în măsura în care încălcarea unora dintre aceste norme periclitează valori
apărate de drept, acestea din urmă sunt reglementate ca și norme juridice.
Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătății reglementează
răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale,
sanitare și farmaceutice. Răspunderea civilă delictuală este generată de obligația civilă de
reparare a prejudiciului cauzat de o faptă ilicită. Codul civil reglementează la art. 998 – 999
răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, iar la art. 1000 alin. 3 – răspunderea

Drept Medical 2
 comitenților (persoanele care directionează, îndrumă și controlează activitatea altei persoane)
pentru faptele prepușilor (persoanele care au obligația de a urma îndrumările și directivele
primite de la comitent). În cazul în care, prin fapta ilicită, au fost încălcate și norme de drept
penal, iar fapta întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, în cauză este antrenată și
răspunderea penală a persoanei vinovate, alături de răspunderea civilă.

Cap. II. Cadrul legal

În prezent, normele de deontologie medicală sunt cuprinse în Codul de deontologie

medicală din anul 2005, care în art. 3 consacră sănătatea omului ca fiind țelul suprem al actului
medical, obligația medicului constând în a apăra sănătatea fizică și mentală a omului, în a ușura
suferințele, în a respecta viața și demnitatea persoanei umane, fără discriminări în funcție de
vârstă, sex, rasă, etnie, religie, naționalitate, conditie sociala, ideologie politica sau din orice alt
motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi. Codul de deontologie medicală din anul
2005 respectă, în forma actuală, normele internaționale în materie de deontologie medicală
cuprinse în Declaratia de la Geneva emisă în 1948 după Codul de la Nurnberg (1947) și
amendată de către Asociația Mondială Medicală și în Codul Internațional al Eticii Medicale.
Încălcarea unei norme deontologice, fără a produce vreun prejudiciu pacientului, poate
atrage răspunderea disciplinară a medicului, însă în situația în care conduita culpabilă a
medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine
răspunderea civilă delictuală pentru malpraxis.

Cap. III. Condițiile răspunderii pentru malpraxis

Pentru angajarea răspunderii juridice trebuie să existe cumulativ o conduită ilicită, un

prejudiciu, legătura de cauzalitate între conduita culpabilă și rezultatul vătămător, vinovăție din
partea personalului medical și să nu existe împrejurări sau cauze care înlătură răspunderea
juridică. Cele mai multe cazuri de malpraxis sunt comise cu formă de vinovăției a culpei, asta
nu exclude însă ca fapta ilicită să poată fi comisă și cu formă de vinovație a intenției.
În doctrină se face distincția între culpă comisivă: manifestată în cadrul unei acțiuni
inadecvate prin imprudență, nepricepere sau stângăcie, culpa omisivă manifestată în cadrul unei
inacțiuni prin neexecutarea unei acțiuni necesare, culpă „in eligendo” constând în alegerea
greșită a unor proceduri medicale ori în delegarea unei persoane necompetente și culpa „in
vigilando” constând în nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc.
Pentru o mai bună stabilire a formei de vinovăție este foarte important a se face

Drept Medical 3
 distincția între fapta comisă prin eroare si fapta comisă din greșeală. Eroarea este determinată de
situații ca evoluția complicată a unei boli ori simptomatologia atipică, situații în care orice
medic ar fi procedat în aceeași manieră. Greșeala presupune nerespectarea unor norme de
comportament profesional pe care un medic cu aceeași capacitate profesională, în aceleași
condiții, le-ar fi respectat. Spre deosebire de greșeală, eroarea apare în ciuda bunei-credințe și a
conștiinciozității medicului. Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical
răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudentă sau
cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul
procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.
De asemenea, răspunderea civilă este atrasă și pentru prejudiciile ce decurg din
nerespectarea reglementărilor legale privind confidențialitatea, consimțământul informal și
obligativitatea acordării asistenței medicale, ori în cazurile în care personalul medical iși
depășește limitele competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu este disponibil
personal, medicul cu competența necesară.
Legea nr. 95/2006 reglementează în art. 643 limitarea răspunderii civile, în sensul ca
toate persoanele implicate in actul medical defectuos vor raspunde proportional cu gradul de
vinovatie al fiecareia. Alineatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care inlatura
raspunderea civila pentru malpraxis, respectiv faptul ca personalul medical nu este raspunzator
pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiunii in situatia in care acestea se datoreaza
conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament, infectiilor nosocomiale, efectelor
adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si
tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare si in cazul in care actioneaza cu buna-
credinta in situatii de urgenta, cu respectarea competentei acordate.
Alaturi de personalul medical angajat, raspund si unitatile sanitare, in calitate de
furnizori de servicii medicale, pentru prejudiciile produse pacientilor ca urmare a serviciilor
prestate, generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale substantelor
medicamentoase si ale materialelor sanitare ori generate de furnizarea necorespunzatoare a
utilitatilor. In activitatea sa, medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze si cele mai mici
riscuri, actionand cu mare prudenta. In acest sens, in Legea nr. 95/2006 a fost introdus la Titlul
XV si capitolul III – „Acordul pacientului informat”, care statueaza obligativitatea obtinerii
acordului scris al pacientului ce urmeaza a fi supus la metode de preventie, diagnostic si
tratament cu potential de risc, dupa o prealabila informare a pacientului cu privire la
diagnosticul, natura si scopul tratamentului, la riscurile si consecintele tratamentului propus, la
alternativele viabile de tratament, la riscurile si consecintele lor, la prognosticul bolii fara

Drept Medical 4
 aplicarea tratamentului.
Conform art. 656 din Legea nr. 95/2006 se are in vedere obligativitatea incheierii de
catre personalul medical a unei polite de asigurare in caz de raspunde civila profesionala pentru
prejudiciile cauzate prin acte medicale, aceasta polita de asigurare fiind o conditie obligatorie la
angajare. Asiguratorul ofera despagubiri pentru prejudiciile pe care asiguratorul le-a cauzat si
este obligat la a le acoperi cu titlul de dezdaunare si cheltuieli de judecata ale persoanei
prejudiciate de catre parsonalul medical culpabil.

Cap. IV. Aspecte procedurale

Pentru stabilirea cazurilor de raspunde civila a personalului medical in baza art. 668 din
Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene sau a municipiului Bucuresti se
constituie o comisie de monitorizare ce este competenta pentru cazurile de malpraxis, ce trebuie
sesizata de catre o persoana pagubita printr-un act medical, ori de catre mostenitorii sai, in caz
de deses. Din lista judeteana a expertilor prin tragere la sorti se desemneaza un expert sau un
grup de experti, in caz de o mai mare complexitate, pentru a efectua un raport asupra cazului.
Acestia au obligatia ca in maxim 30 de zile sa inainteze un raport comisiei, aceasta
urmand ca in maxim 3 luni de la sesizare sa adopte o decizie asupra cazului. Decizie prin care
aceasta comisie stabileste daca este sau nu un caz de malpraxis in cauza si comunica aceasta
decizie in termen de 5 zile calendaristice tuturor persoanelor implicate. Persoanele nemultumite
de decizia data de comisie pot face contestatie in termen de 15 zile de la dat comunicarii
deciziei.
Potrivit art. 637 alin.2 din Legea nr. 95/2006 persoanele ce au fost prejudiciate printr-un
act de malpraxis medical se pot adresa instantelor civile de judecata, dupa parcurgerea
procedurii stabilirii cazului de malpraxis in termen de 3 ani de la data prejudiciului. Art. 673 din
Legea 95/2006 a fost atacat la Curtea Constitutionala de un grup de 37 de senatori ca fiind
neconstitutional, sustinanduse ca acest text de lege contravine prevederilor art. 126 alin. 6 din
Constitutie, ce se refera la controlul judecatoresc al actelor administrative. Curtea
Constitutioanala, prin decizia nr.298/2006 a respins exceptia de neconstitutionalitate a Legii
prin reforma in domeniul Sanatatii, motivand ca acest text de lege nu reglementeaza
compententa instantelor de drept comun si nici competenta instantelor de contencios
administrativ, ci prevede dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instantele de judecata.
De asemenea, alin.2 din art. 673 din lege constituie o garantie legala a liberului acces la justitie,
potrivit dreptului comun. S-a mai constat ca prin lege nu s-a reglementat o jurisdictie special
administrativa, ci doar s-a infintat o comisie de monitorizare si competanta profesionala pentru

Drept Medical 5
 cazurile de malpraxis, care nu desfasoara o activitate jurisdictionala, ci doar una de control si
expertiza profesionala.
Prin urmare putem trage concluzia ca procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis nu
impiedica liberul acces la justitie, iar pacientii nemultumiti de modul de exercitare al actului
medical pot sesiza, pe langa Colegiul Medicilor sau Comisia de malprazis, si instantele civile
sau penale atunci cand doresc tragerea la raspunderea civila sau penala a celor responsabili de
culpa medicala. Actiunea in instanta penala, se face fara ca reclamantul sa plateasca taxa de
timbru, aceasta avand loc doar cand actiunea prin care s-a cauza un prejudiciu constituie o
infractiune. Conform Codului Penal plangerea in cazul vatamarii corporale poate fi introdusa in
termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este vatamatorul, infractiunea
de vatamare corporala este definita in conformitate cu dispozitiile Codului penal, drept fapta
prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru
vindecare ingrijiri medicale de cel mult 60 de zile. In cazul vatamarilor corporale grave (atunci
cand sunt necesare mai mult de 60 de zile de ingrijiri medicale sau fapta a avut ca urmare
pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica
ori psihica, slutirea, avortul, ori punerea in primejdie a vietii persoanei) sau in cazul in care a
intervenit decesul pacientului, termenele de prescriptie sunt cele generale prevazute de Codul
penal. In cazul in care cand reclamantul doreste doar obtinerea unor despagubiri va trebui sa se
adreseze instantei civile in termen de 3 ani de la data savarsirii prejudiciului, iar cand actiunea
este deschisa pe latura civila, taxa de timbru se stabileste in functie de cuantumul despagubirilor
solicitate, potrivit Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel:
a) pana la valoarea de 39,00 lei: 2 lei
b) intre 39,01 lei si 388,00 lei : 2 lei + 10% pentru ce depaseste 39 lei
c) intre 388,01 lei si 3.879,00 lei: 37 lei + 8% pentru ce depaseste 388 lei
d) intre 3.879,01 lei si 19.395,80 lei: 316 lei + 6% pentru ce depaseste 3.879 lei
e) intre 19.395,01 lei si 38.790,00 lei: 1.247 lei + 4% pentru ce depaseste 19.395 lei
f) intre 38.790,01 lei si 193.948,00 lei: 2.023 lei + 2% pentru ce depaseste 38.790 lei
g) peste 193.948,00 lei: 5.126 lei + 1% pentru ce depaseste 193.948 lei

Cap. V. Raspunderea disciplinara forma complementara de raspundere pentru malpraxis

In statul medicilor din Romania (CMR) abaterea disciplinara este definita ca fapta
savarsita cu vinovatie prin care se incalca juramantul depus, legile si regulamentele specifice
profesiei de medic, Codul Deontologic, prevederile prezentului Statut, deciziile obligatorii

Drept Medical 6
 adoptate de Colegiul Medicilor din Romania precum si orice alta fapta savarsita in legatura cu
profesia sau in afara acesteia, care este de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei
sau a corpului profesional.
In cadrul fiecarui colegiu teritorial se organizeaza si functioneaza comisia de disciplina,
independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 3 membri, abaterile
disciplinare a medicilor inscrisi in acel colegiu. La nivelul Colegiului Medicilor din Romania se
organizeaza si functioneaza Comisia superioara de disciplina, independenta de conducerea
colegiului, care judeca in complete de 5 membri, contestatiile formulate impotriva deciziilor
comisiilor de disciplina teritoriale. Aceasta actiune poate fi pornita in termen de 6 luni de la
data savarsirii faptei sau cand s- a cunoscut prejudicial. Plangerea se adreseaza colegiului a
carui membru este medicul ce se considera a fi savarsit prejudiciul. Plangerea se va depune
personal sau prin mandat cu procura ori poate fi trimisa prin scrisoare recomandata cu
confirmare de primire. Nu se vor inregistra plangerile trimise prin fax ori depuse sau trimise in
copii. Primind sesizarea, biroul consiliului decide declansarea sau nu a procedurii disciplinare.
De asemenea, biroul consiliului se poate sesiza si dispune inceperea unei anchetei disciplinare si
din oficiu. In baza deciziei biroului consiliului de declansare a procedurii disciplinare, comisia
de jurisdictie va informa medicul impotriva caruia s-a formulat plangerea, comunicandu-i o
copie a plangerii, si ii va comunica acestuia termenul pana la care poate depune in scris
apararile sale si termenul la care se poate prezenta pentru a fi audiat si a formula toate apararile
pe care le considera utile. Dupa cercetarea faptei de catre comisia de jurisdictie profesionala,
dosarul disciplinar insotit de propunerea de sanctionare sau de stingere a actiunii disciplinare
se inainteaza comisiei de disciplina a colegiului. Actiunea disciplinara in fata comisiei de
disciplina se sustine de catre comisia de jurisdictie profesionala.
Dupa audierea medicului impotriva caruia s-a pornit actiunea disciplinara, eventual a
unor specialisti in domeniu, a martorilor si a persoanei care a facut plangerea, comisia de
disciplina stabileste printr-o decizie una dintre urmatoarele solutii:
a. stinge actiunea disciplinara daca fapta nu constituie abatere disciplinara;
b. aplica o sanctiune disciplinara;
c. stinge actiunea disciplinara daca persoana care a facut plangerea, desi anuntata, in mod
nejustificat nu se prezinta la audierea fixata de comisia de disciplina sau nu-si precizeaza in
scris pozitia fata de solicitarile comisiei de disciplina ori nu se prezinta la expertiza dispusa in
cauza.
In cazul in care se aplica o sanctiune disciplinara se va aplica una din urmatoarele sanctiuni:
-mustrare;

Drept Medical 7
 -avertisment;

-vot de blam (reprezintă o sancţiune prin care o colectivitate organizată îşi arată dezaprobarea
faţă de o faptă nedemnă a unui membru al ei );
-amenda de la 100 lei la 1500 lei. Plata amenzii se va face in termen de 30 de zile de la data
ramanerii definitive a hotararii disciplinare. Neachitarea in acest termen atrage suspendarea de
drept din exercitiul profesiei, pana la achitarea sumei;
-interdictia de a exercita profesia ori anumite activitati medicale pe o perioada de la o luna la un
an;

– retragerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania.

La aceste sanctiuni se poate prevedea, dupa caz, obligarea celui sanctionat la efectuarea
unor cursuri de perfectionare sau de educatie medicala, ori alte forme de pregatire profesionala.
Sanctiunile pentru malpraxis sunt diferite de la caz la caz. Se poate primi doar o
mustrare sau se poate retrage dreptul de libera practica. In cazuri grave, cand se ajunge moartea
pacientului, personalul medical poate fi acuzat de omor din culpa si sa fie condamnat la
inchisoare cu sau fara suspendare si la plata unor daune morale pentru rudele decedatului.

Cap. VI. Scurta analiza a prevederilor speciale ale legii numarul 95/2006 si a codului
deontologic medical
Legea numarul 95/2006 a suferit dealungul timpului diverse modificari[3] ulterioare ce
au dus la o mai buna reglementare in domeniul practicilor medicale. In articolele 4 si 5 al
codului deontologic al medicilor se prevede ca in exercitarea profesiei sale, medicul acorda
prioritate intereselor pacientului, care primeaza asupra oricăror alte interese si ca este obligat sa
respecte drepturile fundamentale ale omului şi principiile etice în domeniul biomedical. Iar in
articolul 10 si 11 se prevede ca medicul nu va garanta vindecarea afectiunii pentru care
pacientul i s-a adresat si ca in activitatea medicală ce se desfăşoară în echipa (secţii de spital,
proces de învăţământ medical tip rezidentiat), răspunderea pentru actele medicale aparţine
şefului echipei, în limitele atribuţiilor administrative de coordonare, şi medicului care
efectuează direct actul medical, în limitele competenţei sale profesionale şi rolului care i-a fost
atribuit de şeful echipei.
Un alt articol foarte important in opinia mea este art.13 din acelasi cod deotologic ca
prevede ca exprimarea consimţământului informat al pacientului pentru tratament nu inlatura
responsabilitatea medicului pentru eventualele greşeli profesionale. Aceste dandu-si
consintamantul pentru vindecare si pentru eventuale riscuri aparute datorita dificultatii

Drept Medical 8
 tratamentului nu si pentru inlaturarea raspunderii profesionale a medicului pentru greseli pe care
medical era obligat sa nu le comita.
O alta problema ce ar putea fi pusa in discutie o regasim in art.14- 17 ce reglementeaza
secretul profesional al medicului, fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, în
timpul exercitării profesiei sale, a aflat direct sau indirect în legatura cu viata intima a
bolnavului, a familiei, a apartinatorilor, precum şi probleme de diagnostic, prognostic,
tratament, diverse circumstanţe în legatura cu boala. Secretul profesional persista şi după
terminarea tratamentului sau decesul pacientului. In opinia mea am putea pune problema daca
incalcarea acestei obligati etice a medicului ar putea cauza raspunderea pentru malpraxis a
acestuia daca pacientul face dovada ca prin aceasta incalcare a fost prejudiciat moral, in art.642
din legea 95/2006 nu se specifica in mod clar daca prejudicial suferit de catre pacient trebuie sa
fie fizic, din aceasta nespecificare am putea trage concluzia daca prejudicial nu poate fi si
moral, la acest prejudiciu ajungandu-se prin incalcarea de catre medic a secretului profesional.
In articolele 21-24 se specifica obligatia medicul de a nu trata un pacient fără a-l examina
medical în prealabil, personal. Numai în cazuri excepţionale, de urgenta sau în cazuri de forta
majoră (îmbolnăviri pe nave maritime aflate în mers, pe avioane în zbor, locuri inaccesibile sau
în timp util) se vor da indicaţii de tratament prin mijloace de telecomunicaţii, iar daca în urma
examinării sau în cursul tratamentului medicul considera ca nu are suficiente cunoştinţe ori
experienta pentru a asigura o asistenta corespunzătoare, va solicita un consult, prin orice
mijloace, cu alţi specialişti sau va indruma bolnavul către aceştia iar in caz de pericol de moarte
iminent, medicul va rămâne lângă pacient atât timp cat este nevoie de ajutorul lui profesional.
O alta prevedere ce consider ca ar trebui pusa in discutie ar fi cea din art. 32 din codul
deontologic ce prevede ca medicul poate refuza acordarea de îngrijiri de sănătate din motive
personale sau profesionale temeinice, indrumand pacientul spre alte surse de îngrijire medicală,
cu excepţia situaţiilor de urgenta. Medicul este obligat sa pună la dispoziţie confratelui care
preia pacientul toate informaţiile medicale referitoare la caz. Trebuie sa ne gandim pentru ce
motive medicul cere dreptul de a refuza acordarea de ingrijiri medicale pacientului, unul dintre
acestea ar fi acela ca medicul nu se simte pregatit profesional sau emotional pentru o
interventie, spre exemplu in cazul unei interventii dificile pe cord. Insa in cod nu se specifica o
limita a acestui drept de a putea refuza pacientul.
In art. 53- 57 ale codului pus in discutie se reglementeaza ca medicul trebuie sa dea
dovada de diligenta maxima în stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat şi în evitarea
complicatiilor previzibile la pacientul aflat în îngrijirea si ca prescripţiile medicale trebuie
formulate cat mai clar, medicul asigurându-se ca a fost înţeles complet de către bolnav şi

Drept Medical 9
 anturajul acestuia, mergand pana la încercarea de a supraveghea executarea tratamentului. Din
momentul în care a răspuns unei solicitări, medicul este automat angajat moral sa asigure
bolnavului în cauza îngrijiri constiincioase şi devotate, inclusiv prin trimiterea pacientului la o
unitate medicală sau la un specialist cu competente superioare.
Consintamantul ce trebuie dat de pacient inaintea efectuarii tratamentului, atunci cand
este posibil, este un alt lucru foarte important pentru desfasurarea corecta a actului medical,
consintamant de ce este reglementat in art. 58-63 pentru orice intervenţie medicală diagnostica
sau terapeutică este necesar consimţământul informat al pacientului, acesta va fi dat după
informarea pacientului asupra diagnosticului, prognosticului, alternativelor terapeutice, cu
riscurile şi beneficiile acestora. Consimţământul va aparţine reprezentanţilor legali. Dacă
medicul curant apreciază ca decizia reprezentantului legal nu este în interesul pacientului, se
constituie o comisie de arbitraj de specialitate pentru a evalua cazul şi a lua decizia. În situaţii
de urgenta, când este pusă în pericol viata pacientului, iar acesta nu îşi poate exprima vointa şi
rudele sau reprezentanţii legali nu pot fi contactati, consimţământul este implicit, iar medicul va
face tot ceea ce este posibil pentru salvarea pacientului, urmând ca informarea acestuia sa se
facă ulterior. Prognosticul grav va fi impartasit pacientului cu prudenta şi tact, ţinându-se cont
de starea psihică a acestuia. Prognosticul va fi dezvaluit şi familiei doar dacă pacientul consimte
la aceasta. În cazul în care se considera ca dezvaluirea prognosticului infaust va dăuna
pacientului sau atunci când acesta nu doreşte sa afle, prognosticul poate fi dezvaluit familiei.
Prevederi legate de consintamant pot fi regasite si in legea nr.95/2006[4] acestea fiind
asemanatoare cu cele prezentate pana acum.
Indatoririle medicilor cu privire la actele medicale nu le ragasim doar in codul
deontologic, acestea pot fi regasite si in legea 95/2006, in art. Art. 642 ni se spune ca personalul
medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta,
imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale
in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament si ca raspunde civil si pentru
prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor prezentului titlu privind
confidentialitatea, consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale.
Personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci
cand isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este
disponibil personal medical ce are competenta necesara. Tracand o concluzie putem observa ca
pentru a se atrage raspunderea medicului aceste trebuie sa actioneze in actul medical din
neglijenta sau printr-o slaba pregatire a acestuia si doar in indatoririle sale sau prin depasirea
acestora, in actul profesional. Spre exemplul cadrul medical care in desfasurarea unui tratament

Drept Medical 10
 a depus toate diligentele spre vindecarea pacientului, nu a reusit vindecarea sau s-a produs
decesul acestuia datorita starii grave in care se afla acesta, nu atrage raspunderea pentru
malpraxis a acestuia si nici pe cea civil delictuala. Exista insa si alte cazuri care il pot exonera
pe medic de raspunderea unei prejudiciu creat in actul medical cand acestea se datoreaza
conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament de diagnostic si tratament, infectiilor
nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de
investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor si
dispozitivelor medicale, substantelor medicale si sanitare folosite.
Raspunderea civila pentru prejudiciile create pot reveni si unitatilor sanitare publice sau

private, furnizoare de servicii medicale, si producatorii de echipamente si dispozitive medicale,

substante medicamentoase si materiale sanitare raspund potrivit legii civile pentru prejudiciile
produse pacientilor in activitatea de preventie, diagnostic si tratament, generate in mod direct
sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor
medicamentoase si materiale sanitare, in perioada de garantie/valabilitate, conform legislatiei in
vigoare, aceasta fiind insa o raspundere pe temeiul dreptului comun.
In mare parte prevederile regasite in codul deontologic al medicilor sunt asemanatoare
cu ele prevazute si in legea 95/2006, aceasta din urma fiind adoptata in confomitate cu codul
deontologic ce era deja in viguare la adoptarea legii, aceasta oferindu-i un caracter imperativ
codului pentru ca acesta sa poata atrage si raspunderea civil delictuala si in unele cazuri si pe
cea penala si nu doar pe cea disciplinara impusa de colegiul medicilor.
In finalul subcapitolului as dori sa va vorbesc despre prevederile ce reglementeaza
asigurarea obligatorie de raspundere civila profesionala pentru medici, farmacisti si alte
persoane din domeniul asistentei medicale ce le putem regasi in prezenta lege in cap. V art.
656-694. Asiguratorul acorda despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratii raspund, in baza
legii, fata de terte persoane care se constata ca au fost supuse unui act de malpraxis medical,
precum si pentru cheltuielile de judecata ale persoanei prejudiciate prin actul medical.
Asigurarea obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de asigurari de raspundere civila si va
cuprinde toate tipurile de tratamente medicale ce se efectueaza in specialitatea si competenta
profesionala a asiguratului si in gama de servicii medicale oferite de unitatile de profil.
Despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de
dezdaunare si cheltuieli de judecata persoanei sau persoanelor pagubite prin aplicarea unei
asistente medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vatamarea corporala ori
decesul. In caz de deces, despagubirile se acorda succesorilor in drepturi ai pacientului care au

Drept Medical 11
 solicitat acestea. Despagubirile se acorda si atunci cand asistenta medicala nu s-a acordat, desi
starea persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenta medicala
impunea aceasta interventie, acestea incluzand si eventualele cheltuieli ocazionate de un proces
in care asiguratul este obligat la plata acestora; cheltuielile de judecata sunt incluse in limita
raspunderii stabilita prin polita de asigurare.
Despagubirile se pot stabili pe cale amiabila, in cazurile in care rezulta cu certitudine
raspunderea civila a asiguratului. In cazul in care partile – asigurat, asigurator si persoana
prejudiciata – cad de acord sau nu, este certa culpa asiguratului, despagubirile se vor plati
numai in baza hotararii definitive a instantei judecatoresti competente.

Cap. VII. Jurisprudența

In octombrie 2004 reclamanta a introdus actiunea in raspundere civila delictuala contra

medicului chirurg, cu solicitarea constituirii de parte civila responsabila pentru spitalul
clinic municipal Targu-Mures. Prima instanta a obligat medicul chirurg la plata unei sume de
bani (52 613 RON din care 30 000 RON pentru prejudicii morale) si a respins introducerea
spitalului ca parte responsabila civilmente, solutie mentinuta de instanta de apel care a
constatat, totodata, renuntarea de catre reclamanta la pretentiile privind daunele materiale. Dupa
admiterea recursului de CSJ in noiembrie 2006, prima instanta a admis partial in mai 2007
apelul reclamantei reconfirmand faptul ca medicul chirurg a comis erori materiale in cursul
primei interventii, precum si faptul ca acesta ar fi trebuit sa prezinte pacientei riscurile operatiei
si sa obtina consimtamantul scris al acesteia inainte de operatie – practici noi la momentul
savarsirii faptelor. Hotararea a fost mentinuta in caile de atac, procesul incheindu-se definitiv si
irevocabil in aprilie 2008.
Solutia data de catre instanta este conform prevederilor legale doarece conform art.649
din legea 95/2006 medicul era obligat sa-i prezinte pacientei riscurile la care se supunea prin
respectiva interventie.
La data de 7.04.2002 numita AD a sosit in stare grava la spitalul judetean Cluj,
prezentand un traumatism cranio- cerebral , medicii din acest spital constantand ca
traumatismul nu poate remdiat decat la spitalul de urgenta Floreasca din Bucuresti, acestia
trimitand-o pe pacienta cu ajutorul unui elicopter catre acesta. La circa 2 ore insa la bordul
elicopterului cu care era transportata victima aceasta decedeaza. Rudele victimei AD, ii da in
judecata pe medicii ce au trimis-o pe numita AD la Bucuresti pentru neglijenta si refuz de a-si
indeplini obligatiile de serviciu, constituind ca parte resposabila civilmente Spitalul judetean

Drept Medical 12
 Cluj. Medicii chematii in instanta declarand ca nu erau competent ca opereze un astfel de
traumatism cranio-cerebral si din aceasta cauza a trimis pacientul de urgenta catre spitalul de
urgenta Floreasca din Bucuresti. Instanta i-a exonerate pe medicii din spitalul judetean Cluj
deoare acestia neavand pregatirea necesara pentru a interveni nu era de obligatia lor sa
efectueze operatia
Cap. VIII. Concluzii

Reglementarile privind malpraxisul sunt necesare in viata de zi cu zi deoarece inspira

oamenilor de rand o mai buna incredere in sistemul medical din Romania, o incredere ca aceste
practici medicale in care ei isi pun speranta si care se repercuteaza asupra integritatii corporale
si vietii pacientilor se desfasoara in mod corect.
In final ca titlu de concluzie as dori sa va prezint una din parerile unei personalitati de
faza in domeniul medical cu privire la raspunderea pentur malpraxis:
“Sunt incredintat ca atunci cand discutam despre latura morala si juridica a
profesiunii noastre. malpraxisul medical, care reprezinta prin definitie o discontinuitate in
standardul normal de ingrijire a unui pacient, ce determina un prejudiciu adus acestuia,
reprezinta, cel putin in ultimii 10-20 de ani, dezbaterea care a suscitat cele mai multe
controverse si care fireste a indus si numeroase incercari de reglementare in domeniul dreptului
medical. Principiile care fundamenteaza notiunea de malpraxis medical se afla de obicei dincolo
de nivelul de intelegere al unui individ fara o pregatire medicala superioara, care din punct de
vedere elementar, poate eventual limita discutia la vechile teze antagoniste care fie exonerau pe
medic de orice raspundere, pornindu-se de la idea ca acesta nu poate dori decat binele
pacientului pe care il are in ingrijire (teoria imunitatii), fie dimpotriva, il incriminau automat
atunci cand acesta cauza bolnavului un prejudiciu (teoria rigorista).
Judecarea notiunii de malpraxis medial se poate face insa in conditiile in care doctrina
medico-juridica este capabila sa promoveze un „standard profesional medical”, care in
conditiile sanitare ce difera major de la tara la tara, ar trebui poate sa aiba un caracter national,
bazat pe date concrete si nu pe ipoteze, in sensul ca acelasi standard ar trebui sa functioneze si
intr-un spital comunal, dar si intr-un spital clinic universitar, numai ca in primul caz acesta
reprezinta un maxim, in timp ce in cel de-al doilea un minim de ingrijiri ce poate fi acordat
celor internati.
Ideea de plecare este ca acest „standard” clarifica si explica intr-o maniera clara si
unanim acceptata, conceptele tehnice care se pot aplica diferit in functie de pregatirea
profesionistilor in domeniul analizat. Trebuie sa tinem insa seama ca „standardul de practica”

Drept Medical 13
 nu gaseste intotdeauna raspunsul la toate problemele medicale ce se pot ivi in ingrijirea
bolnavilor, macar daca ne gandim la axioma ca „nu exista boli, ci bolnavi”.Daca tinem seama
de gradele de derapaje de intelegere la care asistam in ultimii ani ca urmare a interpretarilor de
cele mai multe ori eronate ale unor rezultate de practica medicala nefavorabile pentru pacient,
care de cele mai multe ori ajung in fata comisiilor de jurisdictie ale Colegiului Medicilor,
trebuie sa acceptam pe deplin ca aparitia acestei lucrari a domnului conf. univ. dr. Cristian Stan
isi gaseste o importanta justificare.
Problematica malpraxisului tratata exhaustiv, in capitole prezentate poate intr-o maniera
prea tehnica, este atat de actuala, incat devine indispensabila nu atat juristului si comisiilor de
jurisdictie ale Colegiului Medicilor, ci mai ales medicilor si caselor de asigurari, constituind un
indreptar extrem de necesar unor demersuri „de lege ferenda” care se fac resimtite la noi, in
situatia in care cresc aproape exponential revendicarile pacientilor impotriva cadrelor medicale,
aflate intr-o postura defensiva, ineficienta, in conditiile lipsei unor reglementari clare in materie.
Delimitarea si definirea exacta a raspunderii penale, civile si deontologice ivite in
practica medicala, criteriologia standardelor de conduita medicala, problematica si definirea
consimtamantului informat, riscurile si pericolele posibile in diferitele specialitati medicale,
confidentialitatea actului medical, sunt cateva din capitolele ce dau valoare acestei lucrari nu
numai prin maniera exhaustiva in care sunt tratate, ci si prin incursiuni de legislatie comparata
fata de tari in care problematica a fost sau este in curs de a fi clarificata.
Consider ca un asemenea demers in care s-a angajat autorul este benefic şi menit sa
atraga atentia legiuitorului si a altor factori de raspundere asupra unor zone de interes major
pentru sistemul sanitar si de practica medicala din tara noastra.

Drept Medical 14