Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Se îndoaie de spate, își ține picioarele de parcă ar fi din spaghetti fierte, plânge de mama focului, aruncă cu
obiecte, lovește cu picioarele, urlă ca din gură de șarpe… Vă este cu… Citeste toata descrierea
Carte
Mihaela Berechet
Se îndoaie de spate, își ține picioarele de parcă ar fi din spaghetti fierte, plânge de mama
focului, aruncă cu obiecte, lovește cu picioarele, urlă ca din gură de șarpe… Vă este cu
siguranță cunoscut scenariul, mai ales dacă aveți un copil care are o vârstă aproape de cea
de-a doua aniversare. Acestea sunt semnele unei adevărate crize progresive de furie. Nu este
tocmai distractiv pentru tine ca părinte sau persoană în a cărei grijă este copilul care se
prelinge pe scara rulantă. Judecând după privirile celorlalți, nici pentru audiență nu este
tocmai o imagine placută. De multe ori, am auzit (din păcate) punându-se unui astfel de copil
eticheta de “obraznic” sau “agresiv”.
Unde se întâmplă criza de furie? Se poate întâmpla acasă, la doctor, în mijloacele de
transport în comun, în supermarket, în biserică în timp ce preotul oficiază căsătoria celor
mai buni prieteni sau când ești într-o vizită de obligație la cei mai sobri oameni de pe
planetă. Cu alte cuvinte, crizele de furie se pot întâmpla ORIUNDE.
Când copilul tău are o criză de furie în public, există un element de stânjeneală în plus
pe care noi ca părinți îl simțim. De multe ori, credem că a fi un părinte bun înseamnă a
avea un copil obedient, ce nu ne iese din vorbă niciodată, așa că ne imaginăm că acesta
este standardul după care toți ceilalți ne judecă. Dar așa cum James Lehman a zis: ”Nu
ești un cititor de gânduri. Dacă încerci să îți imaginezi ce gândesc ceilalți, 95% din cazuri
vei citi ceva negativ. Asta pentru că de fiecare dată când noi avem emoții negative,
interpretăm percepțiile celorlalți asupra noastră ca fiind negative”.
Cum ne simțim noi și de ce crizele de furie sunt atât de dificil de coordonat chiar și de
adulți? În primul rând, pentru că sunt zgomotoase, enervante și chiar jenante. În plus,
considerăm adesea că este în descrierea jobului nostru de părinți să ne ”determinăm”
copiii să se comporte într-un mod cât mai puțin deranjant pentru ceilalți. Iar dacă nu putem
face asta, ne simțim ineficienți. Și pentru că ne imaginăm că cei din jur ne judecă, devenim
din ce în ce mai jenați, mai anxioși sau poate chiar furioși la rândul nostru cu fiecare clipă
care trece și copilul nu se liniștește. Ne simțim confuzi și lipsiți de putere sau chiar
exasperați.
Unii părinți mă întreabă dacă existe metode de a opri criza de furie. Nu cred ca există așa
ceva – cred că este natural pentru copii să-și manifeste emoțiile, chiar și pe cele extreme.
Până și noi, ca adulți, uneori ne pierdem cu firea în fața copiilor noștri când aceștia au o
criză de furie. Maturizarea înseamnă până la urmă și a învăța să îți gestionezi emoțiile
într-un mod mai eficient, iar acest lucru este un proiect pe viață.
Când alegi abordarea față de criza de furie cu care copilul tău se confruntă, gândește-te
la relația cu copilul tău pe termen lung, în loc să te gândești la cum poți să schimbi un
comportament pe termen scurt. De multe ori, ne vom afla în situația în care ne vom spune
”Nu mai suport! Se împotrivește tot timpul și simt ca îmi pierd controlul”. Dacă vrem cu
adevărat, probabil ca vom putea sa îl determinăm pe copil să ni se supună voinței într-un
fel sau altul, dar asta poate pricinui relației noastre. Așadar, dacă vrem să construim o
relație sănătoasă, armonioasă și longevivă cu copilul nostru, trebuie să ne gândim la cum
putem să construim și să păstrăm relația intactă încă de pe acum. Și putem face asta prin
a încerca să influențăm în loc să controlăm. Iar influența are la bază respectul pentru copil
si alegerile lui.
De aceea, trebuie să oferim copiilor noștri un mediu sigur și securizat în care să își poată
exprima furia (și orice fel de emoție) într-un mod constructiv. Iar data viitoare când criza
de furie a copilului tău se întâmplă în public, nu te mai gândi la privirile ce te judecă, ci
gândește-te la binele copilului tău care are nevoie de tine. Spune-ți în minte: “Copilul meu
doar învață puțin despre emoții și cum anume să și le gestioneze, iar eu îl pot sprijini într-un
mod pozitiv”.
Succes!
Sursa: www.cursuri-parenting.ro