V.

FAZELE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI

În principiu, din punct de vedere teoretic, activitatea de cercetare la faţa locului se
desfăşoară în două faze (etape) şi anume: statică şi dinamică.
Activităţile criminalistice desfăşurate în faza statică a cercetării au ca obiect constatarea
stărilor de fapt, a urmelor şi altor mijloace materiale de probă, fără a se proceda la atingerea sau
schimbarea poziţiei în care acestea au fost descoperite.
În faza dinamică a cercetării la faţa locului se procedează cu precădere la examinarea
minuţioasă şi în mişcare a fiecărei urme, a fiecărui mijloc de probă prin folosirea metodelor şi
tehnicilor adecvate.
Practica criminalistică a demonstrat că aceste două faze se pot întrepătrunde, în funcţie de
specificul şi particularităţile infracţiunii comise şi a locului cercetat.

5.1. Cercetarea în faza statică

Se are in vedere:

- Stabilirea starii si pozitiei mijloacelor materiale de proba,

- Masurarea distantei dintre obiectele principale, dintre acestea si urme sau locuri de acces,
aspect de natura sa serveasca la clarificarea unor imprejurari ale cauzei.

- Executarea de fotografii de orientare, schita si fotografii ale obiectelor principale,

precum si fixarea prin inregistrare videomagnetica.
De regulă, în faza statică a cercetării se procedează la o examinare atentă a locului faptei,
atât în ansamblul său, cât şi pe zonele mai importante, fără a se aduce nici o modificare acestuia.
Cercetarea poate începe de la centru şi continua spre marginea locului faptei, sau de la
obiectul principal, cum ar fi de exemplu, corpul victimei, focarul unui incendiu, o casă de bani
spartă, etc. În locurile închise, cercetarea se poate desfăşura de-a lungul pereţilor încăperii, iar, în
locurile deschise, la porţiuni de teren bine delimitate de la centru spre margine sau invers. În
fine, nu se exclude posibilitatea efectuării cercetării ţinându-se seama de drumul presupus a fi
fost urmat de autorul infracţiunii.
În această etapă a cercetării la faţa locului se desfăşoară următoarele activităţi:
 1. Delimitarea locului săvârşirii infracţiunii
Primul contact al participanţilor la cercetare cu zona în care a fost săvârşită infracţiunea
prezintă importanţă practică, pentru că oferă posibilitatea acestora de a stabili limitele şi
particularităţile topografice ale locului faptei, de a adapta regulile tactice generale la natura şi
particularităţile concrete ale cazului şi de a aplica creator metodele, procedeele şi tehnicile de
desfăşurare efectivă a cercetării.
La determinarea limitelor locului săvârşirii infracţiunii se vor avea în vedere natura şi
topografia terenului (teren deschis, clădire, zonă muntoasă, mlăştinoasă, etc.) care impun după
caz folosirea anumitor mijloace şi tehnici de cercetare.
Astfel, în situaţia în care infracţiunea s-a comis într-o clădire, cercetarea la faţa locului se
va desfăşura având în vedere destinaţia clădirii; în clădirile cu mai multe apartamente se va evita
producerea de panică şi răspândirea zvonurilor; în clădirile industriale, cercetarea la faţa locului
să nu ducă la întreruperea procesului de producţie, etc.
În situaţia în care locul faptei este situat în zone care prin natura lor prezintă anumite
condiţii speciale, este necesar să se acţioneze numai în cunoştinţă de cauză; cercetarea
subacvatică se va face cu sprijinul scafandrilor, îndeplinirea formalităţilor legale pentru
efectuarea cercetării pe nave sau aeronave sub pavilion străin, înlăturarea tuturor pericolelor de
accidente (atmosferă explozivă, mediu toxic, incendii nestinse, etc.).

2. Stabilirea şi marcarea drumului de acces la locul faptei

Şeful echipei sau poliţistul numit să facă cercetarea criminalistică a locului faptei, se va
informa de modificările produse în câmpul infracţiunii, până la sosirea echipei de cercetare la
faţa locului.
Intrarea la locul săvârşirii infracţiunii se va face în aşa fel încât să nu se distrugă sau să se
deterioreze urmele şi celelalte mijloace materiale de probă.
Înainte de pătrunderea în câmpul infracţiunii din exteriorul perimetrului acestuia se vor
executa fotografii judiciare de orientare şi schiţă, precum şi filmări. Apoi se va proceda la găsirea
celui mai accesibil drum de intrare în câmpul infracţiunii, în funcţie de topografia terenului şi
specificul cazului cercetat, în aşa fel încât să nu se distrugă sau să se deterioreze urme, ori să
creeze altele noi.
Şeful echipei împreună cu specialistul sau tehnicianul criminalist vor intra primii în
câmpul infracţiunii, ocazie cu care vor stabili şi marca drumul de acces pentru ceilalţi
participanţi.

3. Sectorizarea locului faptei

În situaţia în care locul faptei cuprinde mai multe încăperi dintr-un imobil sau se întinde
pe o suprafaţă mare dintr-un teren deschis, pentru buna desfăşurare a cercetării este necesar să se
procedeze la împărţirea lui pe sectoare şi la stabilirea ordinii în care se va face cercetarea
acestora.
După marcarea sectoarelor, poliţistul sau echipa va proceda la cercetarea acestora în
succesiunea stabilită.
Examinarea cu prioritate a urmelor şi obiectelor care prezintă un pericol iminent de
modificare sau dispariţie
În cazurile în care la faţa locului s-a descoperit urme care datorită naturii lor ori factorilor externi
pot să dispară, ori să se modifice (de exemplu: urme de miros uman, substanţe ce se pot altera,
ori dispară în timp relativ scurt) acestea se vor examina cu prioritate faţă de altele. Astfel, faza
statică se întrepătrunde, în această situaţie, cu faza dinamică a cercetării la faţa locului.

4. Descoperirea şi fixarea poziţiei obiectelor corp delict şi a urmelor

În faza statică, urmele şi celelalte mijloace materiale de probă se fixează prin descriere şi
prin diferite mijloace tehnice. Pentru aceasta se vor efectua măsurători, fotografii şi vieofilmări
judiciare.
Această activitate va servi la demonstrarea faptului că obiectele şi urmele descoperite au
fost găsite în acel loc şi nu în altă parte.

5. Folosirea câinelui de urmărire

Imediat ce au fost descoperite primele urme de miros create de infractor vor fi folosiţi
câinii special dresaţi pentru prelucrarea urmelor de miros. Se va avea grijă ca prin această
operaţiune să nu se distrugă celelalte categorii de urme.
Conducătorul câinelui de urmărire va fi însoţit de un poliţist care va nota în agendă
itinerariul parcurs şi datele culese în vederea întocmirii procesului-verbal şi a schiţei. Tot acesta
va descoperi, fixa şi ridica urmele aflate pe itinerariul parcurs de câinele de urmărire.
 6. Ridicarea topografică a caracteristicilor de relief în vederea întocmirii schiţei
locului faptei
Prin folosirea metodelor specifice de întocmire a schiţei locului faptei se ridică,
caracteristicile de relief ale terenului. În acest sens se vor folosi semne topografice cunoscute ori
altele alese aleatoriu dar explicate în legenda schiţei.
Din coroborarea rezultatelor acestor prime investigaţii cu elementele deduse din
interpretarea concordanţei dintre modificările aspectului normal al locului faptei şi consecinţele
propriu-zise ale actului infracţional, pot fi obţinute date importante referitoare la natura faptei, la
timpul şi împrejurările în care a fost săvârşită, şi chiar la făptuitor.
Despre acesta, de exemplu, pot fi obţinute unele date din interpretarea modului în care a
forţat intrarea într-o încăpere, a fost primit ca o cunoştinţă sau ca un intim, a cunoscut topografia
locului ş.a.
Deseori, încă din faza statică a cercetării este posibil să se stabilească dacă ne aflăm în
faţa unei sinucideri sau a unui omor disimulat în sinucidere, a unui accident de muncă sau a unui
sabotaj. În legătură cu autorul faptei, se poate stabili dacă acesta era familiarizat cu locul faptei,
dacă a acţionat singur sau împreună cu alte persoane.

7. Cercetarea la faţa locului se va efectua cu respectarea strictă a normelor

procesual-penale şi a regulilor criminalistice.
Şeful echipei ori ofiţerul sau agentul de poliţie însărcinat cu cercetarea se va informa, de
îndată ce a ajuns la faţa locului, despre ce anume s-a întâmplat, va identifica persoana care a
descoperit fapta şi va reţine datele furnizate de aceasta, precum şi eventualele modificări
survenite la faţa locului, pe care le va consemna în agenda personală sau, după caz, le va
înregistra cu ajutorul aparatului video ori pe bandă magnetică, se vor solicita detalii cu privire la
persoana care a făcut modificările, locul, obiectul mişcat sau mutat şi ora când aceste schimbări
s-au petrecut, apoi şeful echipei va stabili sarcini pentru membrii acesteia.

5.2. Cercetarea în faza dinamică

Faza dinamica este cea mai complexa si laborioasa etapa a cercetarii la fata locului,
intrucat presupune participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigatiilor si folosirea
integrala a mijloacelor tehnico-stiintifice criminalistice aflate la dispozitia lor. Acest moment al
cercetarii presupune:

- Examinarea amanuntita a corpului victimelor, a fiecarui obiect presupus purtator de

urme.

- In executarea fotografiilor si inregistrarilor video de detaliu, a masuratorilor fotografice

bidimensionale, se finalizeaza schita locului faptei si se incepe redactarea procesului-verbal.

- Se iau primele declaratii martorilor si victimei, daca mai este la fata locului, inclusiv
persoanelor suspecte.

Fazei dinamice de cercetare la faţa locului îi sunt specifice, următoarele activităţi:

1. Căutarea, examinarea şi fixarea de detaliu a caracteristicilor individuale proprii fiecărui
obiect şi urmă
În vederea evitării substituirii ori confundării unor obiecte ori urme asemănătoare u altele,
imediat după descoperire ele vor fi fotografiate (filmate) în detaliu şi examinate cu atenţie,
asigurându-se astfel individualizarea lor, urmând ca ulterior să fie descrise corespunzător şi în
procesul-verbal de cercetare la faţa locului.
2. Excluderea urmelor ce nu au fost create de făptuitor
În vederea identificării autorilor infracţiunii, se vor exclude urmele victimelor şi altor
persoane ce au avut acces legal în câmpul infracţiunii, inclusiv ale celor ce au participat la
cercetare. Rezultatul examinării comparative se va materializa într-un raport de constatare
tehnico-ştiinţifică). Această activitate este importantă deoarece nerealizarea ei poate duce la
rezultate nedorite, uneori chiar ilare.
3. Interpretarea urmelor la faţa locului
Prin examinarea la faţa locului a urmelor descoperite şi corelărilor cu celelalte urme şi
elemente de la faţa locului, se pot obţine o serie de date privind modul de săvârşire a faptei,
timpul scurs de la comitere, drumul parcurs şi activităţile desfăşurate de infractor, unele
semnalmente ale infractorului, etc.
4. Trimiterea de urgenţă a urmelor la cartotecile criminalistice pentru identificarea
făptuitorului şi a obiectelor
 La nivel local (poliţiile judeţene) sau central (Institutul de Criminalistică) există organizate
o serie de cartoteci şi colecţii ce permit identificarea persoanelor (după desenul papilar, mod de
operare, scris, etc.), a obiectelor şi a altor urme materie.
5. Consultarea cartotecilor şi colecţiilor oferă posibilitatea identificării rapide a
făptuitorului sau obiectelor, ori obţinerea unor date şi indicii despre factorul creator al
urmelor descoperite. Tehnicile moderne din domeniul criminalistic, permit trimiterea
instantanee a urmelor sau datelor culese la cartoteci şi primirea răspunsurilor în timp scurt.
6. Ridicarea şi ambalarea obiectelor şi urmelor
Pe măsură ce sunt fixate şi examinate, urmele şi obiectele găsite în câmpul infracţiunii şi
care au legătură cu infracţiunea, vor fi ridicate şi ambalate, aplicându-se procedeele şi tehnicile
specifice fiecărei categorii de urme în parte. Asupra lor se va dispune efectuarea de constatări
tehnico-ştiinţifice şi expertize.
În situaţiile în care unele obiecte nu pot fi ridicate datorită volumului mare, după fixarea
acestora şi a urmelor pe care le poartă, vor fi sigilate şi lăsate în custodie pe bază de proces-
verbal.
7. Realizarea portretului vorbit a persoanelor şi cadavrelor în vederea identificării lor
după semnalmente
În acest sens, se vor face fotografii de identificare atât pentru persoane şi cadavre cât şi
pentru obiectele găsite asupra lor. De asemenea, folosind cunoştinţele dobândite la tema
„Identificarea persoanelor după semnalmente”, se va întocmi schiţa de portret.
8. Identificarea victimelor
Identificarea victimelor decedate se face de regulă pe baza actelor de identitate găsite
asupra lor şi comparate pe loc cu semnalmentele cadavrului. Dacă asupra acestora nu se găsesc
documente de identitate, identificarea se face pe baza semnalmentelor, amprentelor, precum şi
prin recunoaşterea de către diferite persoane (cu respectarea regulilor procesul-penale care se
referă la prezentarea pentru recunoaştere).
Ofiţerii şi subofiţerii operativi din formaţiunile de specialitate, care fac parte din echipă,
vor efectua în paralel investigaţii în rândul persoanelor aflate la faţa locului, pentru identificarea
autorilor, culegerea de date cu privire la modul de săvârşire a infracţiunii, persoana autorului şi a
victimei şi alte date ce impun luarea măsurilor operative, sau vor efectua ascultarea martorilor şi
a persoanelor suspecte.