Sunteți pe pagina 1din 2

Rinofaringita acuta (raceala)

Cunoscuta si sub numele de raceala comuna, Rinofaringita acuta este o infectie virala in
care sunt predominante simptome ca: rinoreea si obstructia nazala.

Reprezinta cea mai frecventa cauza de imbolnavire a copilului, mai ales in primii ani de viata.
Frecventa obisnuita este de 6-8 episoade pe an, mergand pana la 12 episoade/an, mai ales daca
este vorba de copii care merg in colectivitate.

Cauzele racelii

Cauza principala este reprezentata de infectiile virale (rinovirusurile, coronavirusurile,


virusul sincitial respirator), cu Incidenta maxima in lunile de toamna si primavara.
Virusul implicat se transmite pe calea aerului prin particule contaminate (stranut, tuse) sau
prin contact direct cu persoana bolnava

Simptome de rinofaringita acuta

Dupa o incubatie de aproximativ 1-3 zile, boala debuteaza cu:

- Febra moderata
- Rinoree (secretii nazale apoase la inceput, urmand ca pe parcurs sa devina mai vascoase)
- Obstructie nazala (nas infundat) care poate duce la dificultati de alimentatie, tulburari de
somn
- Disfagie (dureri la nivelul gatului) acuzata de copilul mai mare sau manifestata prin
scaderea apetitului la sugar
- Tuse datorata de cele mai multe ori scurgerii secretiilor nazale

Durata medie de evolutie a bolii este de 7 zile, in timp ce 10% din cazuri pot evolua pe
parcursul a doua saptamani.

Diagnosticul de rinofaringita acuta

Examenul clinic evidentiaza rinoree, congestie faringiana iar in unele cazuri si adenopatie
laterocervicala sau submandibulara (marirea in volum a ganglionilor de la acest nivel).
Investigatiile de laborator nu sunt necesare pentru diagnosticul rinofaringitei commune. In
cazul in care suspectam o rinita alergica, de ajutor este numaratoarea de eozinofile din
mucoasa nazala. Exudatul nazal sau faringian este indicat doar daca suspectam o infectie cu
streptococ de grup A, Bortedella pertussis sau difterie.
Tratamentul pentru rinofaringita acuta

In cele mai multe cazuri, dupa consultul medical se decide tratarea copilului la domiciliu.
Administrarea de antibiotic nu modifica si nu scurteaza durata bolii. In cazul unei evolutii
nefavorabile va fi necesara o reevaluare medicala.

Tratamentul consta in:


- administrarea de antitermice (de tipul paracetamol, ibuprofen) la temperature mai mari de
38,3 C masurate intrarectal, in doze corespunzatoare varstei si greutatii copilului;
- hidratare corespunzatoare (cu apa, ceaiuri, supe), evitarea supraincalzirii locuintei sau a
copilului (nu trebuie imbracat mai gros pentru ca este racit), igiena corporala normal (copilul
trebuie spalat chiar daca este racit);
- aspirarea secretiilor nazale dupa instilarea de ser fiziologic sau apa de mare;
- administrarea de decogestionante nazale pe termen scurt 2-3 zile si doar la indicatia
medicului;
- analgezice si antiseptice locale pentru gat (de tip spray pt copilul mic sau dropsuri pentru
copilul mai mare);
- izolarea copilului la domiciliu atat pentru limitarea raspandirii virozei cat si pentru
prevenirea suprainfectiei bacteriene.

Complicatiile racelii

- otita medie acuta este cea mai frecventa complicatie sugerata de dureri auriculare, agitatie,
iritabilitate. Necesita consult ORL.
- sinuzita manifestata prin febra, dureri faciale (in functie de localizare), rinita peristenta peste
10-14 zile. Necesita, de asemenea, consult ORL.
- pneumonia, in cazul in care persista febra, insotita de agravarea tusei.

Prevenirea racelii

- alimentatie variata si echilibrata (multe legume si fructe proaspete);


- evitarea locurilor agglomerate (mall-uri, supermarket-uri, locuri de joaca inchise);
- spalat pe maini frecvent;
- practicarea unui sport chiar si in sezonul rece, plimbari in aer liber.