Oglinzi

Potrivit lui Ovidius (Met. V, vv. 407-494), Narcis se îndrăgosteșș te de oglindirea sa în apă. Oscar
Wilde scrie (The prose poems, The disciple) că lacul nu a putut admira niciodată frumusețșea
acestuia, dat fiind că nu se putea concentra la nimic altceva decât la propria frumusețșe, văzută în
oglinda ochilor lui Narcis.

Pare că încă din antichitate scena celui care îşi dă seama, privindu-se în oglindă, că a îmbătrânit
era un topos frecvent în poezie. La Ovidius citim flet quoque ut in speculo rugas adspexit aniles
(Met. XV, 232), tempus erit quo vos speculum vidisse pigebit (Med. Fac. 47), quid speculum
maesta ponis, inepta, manu? (I, 14, v.36). Martialis o îndemna pe Maximina (II,41) Quare si
speculo mihique credis, debes (...) timere risum. În antologia palatină (VI, 1) se păstrează o
epigramă atribuită lui Platon, intitulată Oglinda lui Lais (celeberrimă curtezană): Eu, Lais, ce-
odată râdeam de-ntreaga Heladă, și care/ Aveam la mine la poartă o ceată de îndrăgostiţi,/ Îţi
dau, Paphiano (Afrodita) oglinda, că n-aș vrea în ea să mă văd / Acuma cum sunt și nu pot în ea
să mă văd cum am fost.

La muzeul națșional de istorie al Ungariei există o colecțșie de câteva sute de oglinzi romane de
plumb, dintre care 17 au inscripțșii în greacă sau latină, printre care: unui suflet frumos; îi chemi
lui Eros servitoare etc…
(https://www.academia.edu/4776254/To_a_beautiful_soul._Inscriptions_of_lead_mirrors)

De la Terentius (Adelphoe, III, 3, 61) am împrumutat formula rezumativă a temei pe care o

propunem astăzi: denique inspicere tamquam in speculum in uitas omnium iubeo atque ex aliis
sumere exemplum sibi.

Decalcomania șș i anamorfoza sunt două tipuri speciale de oglindire.

Simbolul preferat pentru inconştient, după cum l-a numit psihanaliza, marea, este mediul în care
sunt transpuse stările psihologice ale eului ovidian (din lirica exilului), o oglindă.

Jean Cocteau, în filmul său Orphée (1950), o reinterpretare a mitului, înțșelege oglinda ca un
portal spre lumea de dincolo. Orfeu pleacă să o readucă pe Euridice la viațșă, dar pare mai
degrabă fascinat de Prințșesa Morțșii. “Oglinzile sunt uşile prin care Moartea vine şi pleacă. Uita-te în
oglindă în fiecare zi şi o vei vedea.”
(https://www.youtube.com/watch?v=i55-esaDo4Q)

Julia Kristeva considera textul literar a fi un mozaic format din texte anterioare. Gérard Genette
îl considera un palimpsest, dezvoltând astfel teoria transtextualitățșii, a relațșiilor care pot exista
între două sau mai multe texte. Cum poate explica oglinda sau oglindirea aceste relațșii?
Literatura s-a confruntat, încă de la primele sale forme, cu încercarea de a reda cât mai puternic
personalitatea figurilor pe care le descrie. Homer se foloseșș te de câine, prietenul cel mai apropiat
al omului, ca să-i oglindească personalitatea. Astfel, el face ca Argos să fie o imagine în oglindă
a lui Ulysse.

Seneca atribuie suveranului una dintre cele mai grele îndatoriri, cea de a reprezenta un model
pentru societate, de a se mula pe nevoile ei și de a se transforma într-o adevărată oglindă în care
poporul să se privească.