Sunteți pe pagina 1din 4

Tema 8: AVOCATUL PARLAMENTAR

1. Apariţia şi dezvoltarea instituţiei ombud-sman-ului (avocatului parlamentar)


Strict etimologic, termenul "ombudsman" derivă din legislaţia embrionară a vechilor triburi germanice, în
vechiul limbaj germanic, om-buds-man era cel care încasa amenda ("om" — despre, "bud" mesager care percepe
amenda).
În legea medievală suedeză Frostathing, aceeaşi noţiune desemna un agent care are puterea de a acţiona pentru
altul, iar în suedeza modernă termenul cuprinde o arie vastă: există ombudsmani ai presei, ai sindicatelor etc. însă
ombudsman-ul parlamentar a fost numit pentru a veghea respectarea legilor în administraţie, după cum este definit
în Constituţia Suediei din 1809.
La baza adoptării Constituţiei suedeze din 1809 s-a aflat teoria lui Montesquieu despre separarea puterilor.
Potrivit dispoziţiilor constituţionale, ombudsman-ul este însărcinat cu exercitarea controlului respectării legilor de
către funcţionări şi instanţele judecătoreşti.
Pentru ca să echilibreze împuternicirile regelui cu împuternicirile parlamentului, acestuia din urmă i s-a acordat
dreptul de a alege Comisarul parlamentar special (ombudsman).
În prezent, în baza Constituţiei suedeze din 6 martie 1974, capitolul XII, articolul 6, Rikstagul alege unul sau
mai mulţi ombudsmani în scopul supravegherii respectării de către organele de stat a legilor şi actelor normative.
Începînd cu anul 1919, instituţia ombudsmanului şi-a găsit reflectare şi în alte state. Majoritatea statelor au pus
la bază modelul suedez. La apariţia instituţiei ombudsmanului au condus atît factorii interni, cît şi cei externi.
Interesul faţă de această instituţie apare atunci cînd instituţiile deja existente nu sunt capabile să soluţioneze
probleme ce apar în raport cu administraţia statului şi se impune necesitatea protecţiei drepturilor cetăţeneşti
împotriva abuzurilor din partea administraţiei publice în statul democratic contemporan. La apariţia acestei
instituţii au mai contribuit creşterea continuă a numărului funcţionarilor în aparatul de stat; deficitul informaţional
al parlamentului privind activitatea puterii executive. În asemenea condiţii cetăţeanul se supune influenţei din
partea multiplelor organe administrative şi din acest motiv se ajunge la o stare de neîncredere a cetăţenilor în
organele de stat.
Instituţia ombudsmanului în Republica Moldova a fost creată prin Legea cu privire la avocaţii parlamentari din
17 octombrie 1997, care menţionează că activitatea avocatului parlamentar este menită să asigure garantarea
respectării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului de către autorităţile publice centrale şi locale,
instituţii, organizaţii şi întreprinderi indiferent de tipul de proprietate, asociaţiile obşteşti şi persoanele cu funcţii de
răspundere de toate nivelurile.
2. Natura juridică a avocatului parlamentar
Avocatul parlamentar (ombudsman — din suedeză — cel ce pledează pentru altul) este o instituţie recunoscută
de constituţie sau de o lege a organului legislativ competent acesteia, condusă de o persoană independentă, care
răspunde de actele sale în faţa Parlamentului; primeşte plîngerile cetăţenilor şi acţionează din proprie iniţiativă
pentru a apăra legalitatea actelor juridice sau administrative, face recomandări ori sugestii şi face publice informări
anuale.
Ombudsman-ul este o persoană independentă, numită de către parlament pentru a supraveghea administraţia, a
apăra drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, îndeosebi în raport cu autorităţile publice şi în special cu cele executive.
Ombudsman-ul trebuie să apere spiritul legilor şi să protejeze drepturile şi libertăţile individului. El nu este un
organ care să substituie altele, ci se află alături de altele, pentru supravegherea drepturilor şi libertăţilor omului. El
nu este un avocat al celor nevoiaşi, ci un protector al tuturor, în majoritatea ţărilor lumii, arma principală a
ombudsman-ului este autoritatea lui, puterea de a admonesta şi a critica, suport moral al opiniei publice,
receptivitatea şi sprijinul tuturor autorităţilor publice.

1
Dacă în unele ţări s-a păstrat numele de ombudsman, în altele denumirea s-a schimbat, de exemplu — mediator
în Franţa, apărător al poporului în Spania, apărător al dreptăţii în Portugalia, avocat al poporului în România,
avocat parlamentar în Republica Moldova, în Portugalia, Franţa, Danemarca sau Irlanda există un singur
ombudsman, în alte ţări sunt mai mulţi (Austria, Suedia, Australia, R. Moldova).
Din punctul de vedere al cetăţeanului, ombudman-ul reprezintă o persoană cu funcţie de răspundere la care se
poate adresa oricine care nu este de acord sau nemulţumit de hotărîrea administraţiei, de modul de adoptare a
acestei hotărîri, de asemenea, dacă este nesatisfăcut de acţiunile şi activitatea funcţionarilor din aparatul de stat.
Respectiv principala funcţie a ombudsman-ului este aceea de protecţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti,
ceea ce determină poziţia lui ca o parte a elementului sistemului de ordine legală. Instituţia ombudsman-ului este
caracterizată de faptul că această funcţie există în limitele parlamentarismului şi are menirea de a efectua
supravegherea, controlul unei activităţi bine determinate a organelor statale, în acelaşi timp, ombuds-man-ul nu se
prezintă nici ca un organ al puterii legislative sau al puterii executive, nici ca un organ al puterii judecătoreşti şi
nici nu le înlocuieşte. Instituţia ombudsman-ului se referă la organele superioare de stat ale ţării, unde îşi
desfăşoară activitatea.
Ombudsman-ul are următoarele funcţii:
1) de supraveghere a respectării drepturilor fundamentale şi a legalităţii;
2) de cercetare şi de control al administraţiei publice;
3) de mediere sau de sugerare a unor măsuri legale;
4) de sancţionare sau de penalizare a autorităţilor care îngreunează activitatea.
Toate aceste prerogative dau imaginea unei instituţii ce constituie o garanţie proprie a statului de drept, care se
adaugă altora (contenciosul administrativ sau cel constituţional) cu unicul scop de a asigura cetăţeanul împotriva
abuzurilor statului.
Problema naturii juridice a instituţiei avocatului parlamentar din Republica Moldova are e asemănare cu natura
instituţiei ombudsman-ului din celelalte ţări ale lumii, fiindcă instituţia avocatului parlamentar are sarcini similare
cu instituţia ombudsman-ului din statele în care există această instituţie.
În Republica Moldova instituţia avocatului parlamentar este o instituţie a statului de drept, a cărei datorie este
de a primi plîngeri de la cetăţeni împotriva nedreptăţilor cauzate acestora de către administraţie sau de a combate
administraţia defectuoasă din proprie iniţiativă; scopul activităţii sale este de a investiga plîngerile şi de a formula
sugestii administraţiei, de a exercita o "magistratură de influenţă", menită a soluţiona plîngerile primite.
Avocaţii parlamentari contribuie la repunerea în drepturi a cetăţenilor, la perfecţionarea legislaţiei ce ţine de
domeniul apărării drepturilor omului, la instruirea juridică a populaţiei prin exercitarea atribuţiilor prevăzute de
lege.
3. Statutul avocatului parlamentar
Conform Legii cu privire la avocaţii parlamentari din 17.10,1997, Parlamentul numeşte trei avocaţi
parlamentari în funcţie de votul majorităţii deputaţilor aleşi, pentru un termen de cinci ani. Avocaţii parlamentari
sunt egali în drepturi şi au atribuţii egale, împreună cu personalul auxiliar, avocaţii parlamentari formează o
instituţie independentă, numită Centrul pentru Drepturile Omului.
Avocat parlamentar poate fi orice cetăţean al Republicii Moldova care a atins vîrsta de 35 de ani, are studii
juridice superioare, posedă cunoştinţe în domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor omului şi se bucură de
autoritate în societate. Propunerile privind candidaturile avocaţilor parlamentari sunt făcute în Parlament de către
Preşedintele Republicii Moldova, de cel puţin 20 de deputaţi ai Parlamentului şi de către Guvern, în decursul
ultimei luni a mandatului avocaţilor parlamentari desemnaţi anterior. Comisia parlamentară pentru drepturile
omului şi minorităţile naţionale prezintă Parlamentului un aviz argumentat asupra fiecărei candidaturi.
Mandatul avocatului parlamentar începe din momentul depunerii jurămîntului în faţa Parlamentului. Nici o
persoană nu poate îndeplini funcţia de avocat parlamentar mai mult decît două mandate consecutive.

2
Avocatul parlamentar nu poate deţine nici o funcţie electivă sau publică, nu poate practica alte activităţi
retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice. Avocatul parlamentar nu are dreptul să desfăşoare activitate
politică, să fie membru al vreunui partid sau al unei alte organizaţii social-politice. În decurs de 10 zile de la data
depunerii jurămîntului, avocatul parlamentar este obligat să înceteze orice activitate incompatibilă cu statutul său
şi să suspende apartenenţa sa la orice partid sau la altă organizaţie social-politică.
În exerciţiul mandatului, avocaţii parlamentari sunt independenţi faţă de deputaţii Parlamentului, Preşedintele
Republicii Moldova, autorităţile publice centrale şi locale, precum şi de alte persoane cu funcţii de răspundere de
toate nivelurile, în activitatea lor, avocaţii parlamentari se conduc de principiile legalităţii, transparenţei, echităţii
sociale, democraţiei, umanismului, accesibilităţii după cum le dictează conştiinţa.
Personalitatea avocatului parlamentar este inviolabilă pe toată durata mandatului. Inviolabilitatea avocatului
parlamentar se extinde asupra locuinţei şi localului său de serviciu, asupra mijloacelor de transport şi
telecomunicaţiilor folosite de el, asupra corespondenţei, documentelor şi averii personale. Avocaţii parlamentari
nu pot fi traşi la răspundere penală sau administrativă, nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi, supuşi controlului
personal fără acordul prealabil al Parlamentului, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă.
În chestiunile ce ţin de retribuţia muncii, asistenţa sociale, medicală şi de altă natură, avocatul parlamentar se
asimilează cu judecătorul Curţii Supreme de Justiţie.
Avocatul parlamentar poate fi eliberat din funcţie înainte de termen în cazul retragerii încrederii de către
Parlament, cu votul a două treimi din deputaţii aleşi. Propunerea de retragere a încrederii poate fi făcută de
Preşedintele Republicii Moldova ori de cel puţin 20 de deputaţi ai Parlamentului. Comisia pentru drepturile omului
şi minorităţile naţionale prezintă Parlamentului un aviz argumentat privind propunerea înaintată.
Avocatul parlamentar poate fi, de asemenea, eliberat din funcţie cu votul majorităţii deputaţilor din Parlament:
a) din proprie iniţiativă;
b) la atingerea vîrstei de pensionare;
c) la expirarea mandatului, în cazul cînd acesta nu este reînnoit;
d) în cazul imposibilităţii de a exercita mandatul, din motive de sănătate, o durată mai mare de timp (mai mult
de patru luni consecutive);
e) în cazul rămînerii definitive a sentinţei de condamnare a acestuia.
La exercitarea atribuţiilor sale, avocatul parlamentar este obligat:
a) să fie corect şi amabil în relaţiile cu petiţionarii;
b) să garanteze nedivulgarea secretului de stat şi a altor informaţii ocrotite de lege;
c) să nu divulge informaţiile confidenţiale, precum şi datele din viaţa personală a petiţionarilor pe care le-a aflat
în urma soluţionării cererilor;
d) să se abţină de la orice acţiuni neconforme cu demnitatea de avocat parlamentar.
Ignorarea obligaţiilor menţionate poate constitui temei pentru retragerea încrederii.
4. Atribuţiile avocaţilor parlamentari şi modalităţile de reacţionare la încălcarea drepturilor şi
libertăţilor omului
În Republica Moldova, avocaţii parlamentari exercită următoarele atribuţii în scopul respectării drepturilor şi
libertăţilor constituţionale ale omului:
1) primesc şi examinează sesizările (cererile) cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini şi apatrizilor
care locuiesc permanent sau se află temporar pe teritoriul ei, privind deciziile sau acţiunile (inacţiunile)
autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor, indiferent de tipul de
proprietate, asociaţiilor obşteşti şi persoanelor cu funcţii de răspundere de toate nivelurile;
2) efectuează din proprie iniţiativă controlul faptelor privind încălcarea în masă sau gravă a drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor, precum şi al cazurilor de importanţă socială sau atunci cînd este necesară apărarea
intereselor unor persoane ce nu pot folosi de sine stătător mijloacele juridice de apărare;

3
3) pregăteşte şi difuzează în rîndurile populaţiei materiale informative despre drepturile omului, colaborează cu
asociaţiile nonguvernamentale şi alte organizaţii care practică activitatea de apărare a drepturilor omului în ţară şi
peste hotare, precum şi cu mass-media. În urma examinării cererilor sau a controlului din proprie iniţiativă,
semnalelor privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului avocatul parlamentar este în drept:
a) să facă un aviz prin care se recomandă repunerea în drepturi a petiţionarului de către factorii de decizie;
b) să adreseze instanţei de judecată o cerere în apărarea intereselor petiţionarului ale cărui drepturi şi libertăţi
constituţionale au fost încălcate;
c) să intervină pe lîngă organele corespunzătoare cu un demers pentru intentarea unui proces disciplinar sau
penal în privinţa persoanei cu funcţii de răspundere care a comis încălcări ce au generat lezarea considerabilă a
drepturilor şi libertăţilor omului;
d) să intenteze proces administrativ persoanelor care au săvîrşit contravenţia administrativă prevăzută de art.174
din Codul cu privire la contravenţiile administrative;
e) să sesizeze persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile asupra cazurilor de neglijenţă în lucru, de
încălcare a eticii de serviciu, de tărăgănare şi birocratism;
f) să prezinte Parlamentului propuneri în vederea perfecţionării legislaţiei în vigoare în domeniul asigurării
drepturilor şi libertăţilor omului;
g) să remită autorităţilor publice centrale şi locale obiecţiile şi propunerile sale de ordin general referitoare la
asigurarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor, la îmbunătăţirea activităţii aparatului
administrativ;
h) să propună în Parlament instituirea unei comisii parlamentare pentru cercetarea unor cazuri de încălcare în
masă sau grave a drepturilor şi libertăţilor omului;
i) să sesizeze Curtea Constituţională în vederea controlului constituţionalităţii legilor şi hotărîrilor
Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, asupra
corespunderii lor principiilor general acceptate şi actelor juridice internaţionale cu privire la drepturile omului.