Sunteți pe pagina 1din 5

Analiza culturii organizaţionale

Unitatea școlara este o instituţie de invatamant având propria


„istorie” care o diferenţiază de celelalte unități şcolare din oraş, din judeţ si
chiar din țară, „istorie” care isi pune amprenta asupra indivizilor si
grupurilor de aici, determinând un anumit tip de comportament si nu in
ultimul rând determinând eficiența școlii. Cu alte cuvinte, vorbim despre o
cultura organizaţională proprie, care își pune amprenta asupra instituţiei si
asupra membrilor ei deopotrivă.
Ţinând cont de faptul ca intr-o organizaţie exista o cultura dominantă
și mai multe subculturi, analizând elementele „de suprafaţă” dar și pe cele
„de profunzime” ale școlii, consider ca dominanta se vrea a fi cultura
comunala, insa , in realitate cred ca este încurajata cea de tip „familie”.
Afirm aceasta deoarece, in cultura de tip comunal, accentul cade atât pe
sarcina, cat si pe relaţiile umane, iar organizaţia aceasta are o misiune bine
stabilita, formulata in PDI, căreia ii corespund obiective, corelate atât cu
cerinţele pieţei muncii cat si cu nevoile interne. Un exemplu concret in
acest sens îl constituie formarea unor clase de lacatus, respectiv tubulator
naval atât pentru SAM cat si pentru maiştri (adulţi) pentru anul in curs si
păstrarea lor si in anul care urmează deoarece principalul partener al scolii,
are nevoie de indivizi formaţi in aceste domenii. Exemplul acesta vine sa
susţină ideea ca la nivel de management exista o planificare, o organizare, o
conducere operaţionala si un control bine puse la punct. Aceasta se poate
susţine cu atât mai mult cu cat inca de la începutul anului şcolar managerul
a organizat un consiliu profesoral cu scopul de a anunţa misiunea scolii,
responsabilii pentru diverse activitati, iar pana acum am fost informaţi de
doua ori cu privire la proporţia in care s-au atins obiectivele, la termenele-
limita apropiate sau depăşite etc.
Fara sa insist mai mult pe acest aspect (sarcina), trebuie sa menţionez
insa ca exista o strânsa legătura intre sociabilitate si solidaritate (relaţiile
umane), un obiectiv din cele patru specifice menţionate in PAS fiind
„dezvoltarea resurselor umane”, acestuia corespunzându-i o serie de acţiuni
propuse pentru anul şcolar in curs. De altfel, am observat ca in ultimii ani
un accent deosebit s-a pus, la nivel de leadership, pe motivarea profesorilor
in vederea parcurgerii cursurilor de formare si mai ales pe aplicarea
informaţiilor si competentelor dobândite in urma acestor cursuri. In acest
sens, o pondere deosebit de importanta in acordarea salariului de merit a
dobândit-o aceasta latura a formarii continue.
Aminteam faptul ca se încurajează totuşi o cultura de tip „familie” si
este ştiut faptul ca intr-o astfel de cultura riscul îl constituie o doza mai
mare sau mai mica de toleranta, manifestata sub diverse forme. Exista din
acest punct de vedere un „revers al medaliei” in ceea ce priveşte
participarea profesorilor la cursurile de formare. Chiar dacă in cererea
întocmita in prealabil de către cel ce urmează sa participe la un curs se
menţionează modul in care se vor recupera orele pierdute, de multe ori
aceasta devine doar o formalitate, acceptata tacit de ambele parţi, ramanand
la latitudinea „conştiinţei” profesorului daca isi va recupera sau nu orele.
In urma unei analize a activităţii educative din anul şcolar trecut s-a
constatat ca 80% din profesori au parcurs stagii de formare, deci manifesta
deschidere spre nou. Aceasta deschidere ar putea avea ca explicaţie faptul
ca însuşi directorul scolii accepta noutatea ca pe o provocare si ca dovada,
ea insasi a participat la stadii de formare, s-a implicat in derularea unor
proiecte, reuşind, cu sprijinul profesorilor, sa transforme in singura Şcoala
Europeana din judeţ. Exista pe aceasta tema si un mit, acela al
„directorului cu influenta”, conform căruia fondurile Phare primite pentru
renovare si dotare, precum si recunoaşterea ca Şcoala Europeana s-ar
datora faptului ca soţul doamnei director ar fi fost la momentul respectiv un
om cu influenta in partidul de guvernământ. Exista insa alte realizări ale
directorului (de fapt, directoarei) scolii care ar putea sa contrazică mitul, si
sa arate ca de fapt exista o credinţa pe care a reuşit sa o transmită si
colectivului si anume aceea ca trebuie sa fim cu un pas înaintea schimbării,
astfel incat sa putem „ramane pe val”. Mă refer aici la faptul ca a reuşit sa
acrediteze şcoala ca centru de formare la distanta acum, când nu se mai
poate vorbi de o susţinere din partea soţului, partidul acestuia nemaifiind la
guvernare.
De aceasta credinţa se leagă o acţiune de campanie publicitara destul
de agresiva făcuta scolii de cadrele didactice, acţiune începuta in urma cu
patru ani si care se păstrează si anul acesta. Ea consta in cedarea unui
procent din salariu pentru a putea tipări pliante, a cumpăra plicuri si a
trimite oferta scolii pentru anul şcolar următor unui număr cat mai mare de
absolvenţi de gimnaziu. Profesori voluntari aduna informaţia despre
adresele elevilor aflaţi in clasa a VIII-a, apoi completează si trimit plicurile
cu oferta scolii. Acest lucru se întâmpla datorita faptului ca in urma
recensămintelor s-a observat ca numărul de elevi este in scădere, iar clasele
sunt tot mai greu de format, prin urmare exista riscul desfiinţării catedrelor,
intr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Campania a dat roade si a
dus la conturarea unui alt mit, acela al „singurului grup şcolar care isi
completează toate clasele la început de an”.
Legat de acest aspect este si sloganul scolii, altul in fiecare an, in
funcţie de oferta educaţionala, de elementul de noutate. Spre exemplu,
pentru anul şcolar in curs, dat fiind accentul pus pe o educaţie de calitate,
pe relaţiile interumane, pe formarea cadrelor didactice, sloganul ales a fost
„Vino-n grupul nostru / Si-ai sa-ti găseşti rostul!”. Acest slogan a fost
afişat alături de fotografii cu elevii scolii in ateliere, laboratoare sau
implicaţi in activitati extracurriculare, precum si alături de diplomele
primite, pe un panou care se afla si acum la intrarea in instituţie. Se poate
sesiza cu destula uşurinţa accentul pe ideea de integrare intr-un grup, dar si
pe aceea de posibilitate de a merge pe o anumita direcţie, pe cea dorita, atât
in ceea ce priveşte elevul cat si profesorul.
Sunt destul de multe aceste ritualuri si ceremonii, unul din ele fiind
binecunoscutul de acum concurs de prăjituri care are loc de 8 martie in sala
de sport, fiecare doamna înscrisa in concurs trebuind sa prezinte cea mai
delicioasa/aspectuoasa prăjitura. Totul se finalizează cu oferirea de diplome
tuturor participantelor, evident, cu servirea dulciurilor si cu dans. Tot de
dans, dar si de o masa festiva, de data aceasta la restaurant au parte
profesorii si de „ziua scolii” (28 mai), cel mai aşteptat moment al anului,
atunci când, insotiti sau nu de cei dragi (şot / şotie), intr-un cadru deosebit,
închiriat in prealabil, se sarbatoreste in toata regula pana târziu in noapte.
Aceasta petrecere vine la finalul unei zile in care, profesorii, alături de toţi
elevii scolii, au asistat la un program artistic oferit de o parte din elevi, s-au
impartit diplome si premii in bani celor cu rezultate deosebite la olimpiade
si alte concursuri, dar si celor mai „implicaţi” profesori. Activitatea se
desfasoara in afara scolii, intr-o staţiune special amenajata, care le permite
si elevilor sa danseze si sa se simtă bine.
Balul bobocilor este de asemenea prilej de bucurie atât pentru elevi
cat si pentru cadrele didactice, si aici fiind permisa prezenta şotiilor / soţilor
acestora din urma. De fapt, orice final de inspecţie, orice zi de naştere se
sarbatoreste in şcoala sub o forma sau alta, de regula cel sărbătorit fiind
„atenţionat” cu un cadou si/sau un buchet de flori, „obligaţia”lui fiind „sa
dea o cafea”. Venirea Crăciunului este un moment special pentru ca înainte
cu câteva zile de vacanta un brad împodobit tronează pe masa din
cancelarie, iar in ziua respectiva, elevii vin in cete sa-si ureze profesorii si
in final, cadrele didactice sărbătoresc evenimentul in fata unor bunatati pe
care in prealabil si le-au procurat si, conform ritualului, fiecare profesor
primeşte o felicitare din partea „direcţiunii”.
In ciuda atmosferei destinse in cadrul acestor evenimente, se face
totuşi simţita distanta sef-subordonat, chiar daca încercările de a o anihila
(din partea directorului) sunt evidente. De exemplu, nu intamplator este
modul in care profesorii, aflaţi la restaurant, se asaza la masa: tinerii, la o
masa, „vechea garda”, la alta, iar cei care se simt mai apropiaţi directorului
(tineri sau mai in vârsta) ii pastraza un loc la masa lor. Pe ringul de dans, de
cele mai multe ori, directorul este invitat in centru (de cele mai multe ori
refuza). Exista si alte asemenea mici detalii care subliniază faptul ca, voit
sau nu, aura de sef s-a transferat si in afara organizaţiei.
De remarcat in aceste momente este si faptul ca niciodată doamnele
nu vin la „ziua scolii” necoafate, nemachiate, iar ţinuta lor, ca si a celor ce
le însoţesc este deosebita. Referitor la ţinuta, de data aceasta cea din timpul
programului şcolar, in aceasta organizaţie domina eleganta, dar si ţinuta
sport, culorile pastelate, aceasta poate pentru ca sunt multe cadre tinere si
se pare ca ele „dau tonul”. Exista de asemenea o preocupare destul de
evidenta in rândul doamnelor pentru produse cosmetice, multe dintre ele
promovând produsele aici (ca reprezentant al unor firme), si mai multe
fiind cliente fidele.
In ceea ce priveşte ritualurile si ceremonialurile formale, pe langa
cel ce are loc in prima parte a zilei dedicate scolii, deschiderea de an şcolar
ca si premierea elevilor la sfârşit de an sunt evenimente pe care şcoala le
marchează întotdeauna. La festivitatea de deschidere, spre exemplu, curtea
scolii se umple de elevi, profesori si părinţi, toţi imbracati cat mai ales,
directorul si oficialităţile invitate tin cate un discurs, iar după ce diriginţii /
invaţatorii se retrag in clase cu elevii, la reîntâlnirea cadrelor in cancelarie,
sala devine neincapatoare datorita buchetelor de flori primite de doamne.
Tot din ritual (de data aceasta informal) face parte si oferirea unor buchete
(din cele primite) celor care sunt nou venite si nu s-au bucurat de un
asemenea „tratament” si de asemenea doamnelor de la secretariat,
biblioteca si contabilitate.
Festivitatea de premiere a elevilor la sfârşit de an are loc tot in curtea
scolii, elevilor cu merite deosebite inmanandu-li-se premii si diplome.
In cazul premierii profesorilor, aceasta se face sub forma salariilor /
gradaţiilor de merit, numele lor fiind expuse, in urma consiliului de
administraţie, la avizier, in cancelarie. Lucrul acesta a generat nu de puţine
ori nemulţumiri, chiar daca alături de nume si punctajul defalcat se aflau si
criteriile după care s-a acordat acest punctaj. Lipsa discuţiilor de după
decizia consiliului de administraţie a avut astfel de reprcusiuni.
De fapt, se pare ca exista si este recunoscut si de director faptul ca nu
exista o comunicare deosebit de eficienta in organizaţie. Acest lucru se
datorează, in parte, faptului ca cei doi directori si petrec timpul in proporţie
de 90% in birourile aflate la intrarea in clădire, in cancelarie ajungând, de
regula, pentru a da o informaţie nou venita si uneori pentru a „ aminti”
profesorilor sa intre la ore. Chiar daca uşa biroului directorilor este de cele
mai multe ori deschisa, comunicarea ar trebui imbunatatita, si nu cea
formala. Cauza pare a fi lipsa timpului, cu atât mai mult cu cat pe perioada
de iarna pauzele sunt de 5 minute, pentru a permite si schimbului de după
amiaza sa termine in timp util.
Acelaşi motiv al pauzelor scurte si deci al lipsei timpului a dus la
scindarea grupului (sau la evidenţierea unei scindări deja existente!). Astfel
s-a ajuns la mitul „celor de la chimie”. Este vorba de un grup de profesori
din „vechea garda” care se bucura de existenta unei anexe a cabinetului de
chimie, retrăgându-se aici in timpul pauzelor si coborând mai rar la
cancelarie, eventual doar pentru semnarea condicii. Evident ca lucrul acesta
a creat in timp animozitati, ultima data grupul de aici intrând in conflict cu
unul din profesorii de fizica, care „a auzit” ca ar fi fost acuzat de plagiat.
Mitul spune (si realitatea pare sa confirme!) ca nu e bine „sa intri in gura
celor de la chimie”.
Exista mituri si printre elevi, noii veniţi fiind avertizaţi despre „profa
de mate care te lasă daca nu faci pregătire la ea” sau despre „proful de
MOM, de care, daca ia trecut, eşti absolvent”. Un alt mit vizează o
problema mai veche a unei profesoare din şcoala, „prietena cândva cu
alcoolul”, dar care intre timp a depăşit aceasta problema. Mitul insa o
urmăreşte si astăzi, la 4 ani de atunci, autoritatea sa in fata elevilor fiind
ştirbita. Si in cazul profesorului de MOM mitul are repercusiuni, el fiind
„oaia neagra” din punctul de vedere al elevilor, dar cel mai apreciat pentru
obiectivitatea notarii, pentru seriozitate si zel in rândul profesorilor.
Din organizaţie nu fac insa parte numai elevi si profesori, ca urmare,
se poate vorbi la nivel de secretariat, biblioteca, contabilitate, administraţie
si personal nedidactic de alte mituri si alte subculturi care circula insa
destul de restrâns. Cert este ca intre aceste departamente si cel al cadrelor
didactice exista unele bariere, impuse probabil de statutul celor din urma,
fapt care (din nefericire!) i-a împiedicat pe cei din aceste departamente sa
participe la acele ceremonialuri informale unde s-ar fi putut suda mai bine
relaţiile.
Aşadar, stilul managerial este unul mai degrabă participativ decât
autoritar, fapt care se reflecta si in relaţiile dintre indivizi. In ciuda
conformismului fata de normele externe, in şcoala predomina
permisivitatea, in anumite privinţe, dorindu-se prin aceasta formarea unui
colectiv unit, al cărui interes sa fie promovarea valorilor. Permisivitatea
insa (manifestata fie sub forma „cine nu semnează condica la timp da o
cafea”, fie „in şcoala nu se fumează si totuşi fumătorii au o scrumiera pe
scara profesorilor unde isi pot manifesta viciul”) poate duce si la tolerarea
incompetentei. Sunt astfel persoane in şcoala care, in ciuda lipsei dovezilor
care sa demonstreze ca au in prim plan elevul, educaţia de calitate, sunt
păstrate in şcoala pe principiul „nu se poate, omeneşte vorbind, altcumva”.
Cu toate acestea, deschiderea spre nou, respectul pentru colegi /
parteneri, pentru elevi si părinţii lor, educaţia de calitate sunt valori pe care
şcoala le promovează. Chiar daca in ceea ce priveşte comunicarea, tinde sa
fie una formala, chiar daca exista inca tendinţa de mimare a performantei,
faptul ca managerul tinde sa fie in acelaşi timp si lider, faptul ca se vrea
încurajarea performantelor sunt indicii ca am putea sa ne îndreptam pe
direcţia cea buna.