Sunteți pe pagina 1din 43

Unitatea de disc fix

Stratul magnetic

• Platanele sunt acoperite cu un strat subţire de material magnetic.


• Stratul magnetic trebuie să fie cât mai subţire şi trebuie să aibă o
suprafaţă cât mai regulată.
• Există două tipuri de materiale magnetice: materiale pe bază de
oxizi şi materiale cu film subţire.
• Avantajul stratului magnetic este preţul relativ redus şi uşurinţa
aplicării pe substrat. Aceste materiale nu sunt adecvate pentru
discuri cu densităţi de înregistrare ridicate.
• Materialele cu film subţire permit capetelor de citire/scriere să aibă
înălţimi de plutire mai reduse, ceea ce face posibilă creşterea
densităţii de înregistrare.
• Toate unităţile actuale utilizează materiale cu film subţire, de obicei
aliaje de cobalt.
Stratul magnetic

• Pentru depunerea materialului pe suprafaţa platanelor se utilizează


tehnici speciale, de exemplu placarea sau depunerea în vid.

• În cazul placării,materialul este depus printr-un proces de


electroliză. Grosimea stratului depus este în jur de 0,1 µm.

• În cazul depunerii în vid se obţine un strat magnetic cu o grosime


de 0,04-0,08 µm.

• Înălţimea de plutire a capetelor de citire/scriere poate fi de 0,1 µm.


Stratul magnetic

• Pentru protecţia capetelor şi a suprafeţei discurilor împotriva


contactului ocazional dintre acestea, stratul magnetic este acoperit
cu alte straturi subţiri care să asigure atât o duritate ridicată, cât şi o
lubrifiere.

• Stratul de lubrifiere este un film organic de fluorocarbon cu o


grosime monomoleculară.
Capetele de citire scriere
• Fiecare bit de date este înregistrat pe disc utilizând o anumită
metodă de codificare, biţii fiind translataţi în secvenţe de tranziţii de
flux.
Capetele de citire scriere

• Din cauza densităţii ridicate de înregistrare, este important să nu


existe interferenţe între câmpurile magnetice alăturate.

• De aceea, câmpurile magnetice înregistrate au o intensitate redusă.

• Pentru creşterea densităţii de înregistrare intensitatea acestor


câmpuri trebuie redusă şi mai mult, motiv pentru care capetele de
citire/scriere trebuie să fie mai sensibile.

• Se utilizează circuite speciale de amplificare pentru conversia


impulsurilor electrice slabe generate de capetele de citire/scriere în
semnalele care reprezintă datele citite de pe disc.
Capetele de citire scriere

• Platanele se rotesc cu viteze cuprinse între 5.400 şi 10.000 RPM.

• La o asemenea viteză, capul nu poate fi în contact cu suprafaţa, şi


în acelaşi timp nu se poate îndepărta de aceasta la o distanţă mai
mare de o fracţiune de micron (o asemenea distanţă este mai mică
decât lungimea de undă a luminii vizibile).

• Când discul se roteşte cu viteza nominală, se creează o pernă de


aer între capul de citire/scriere şi disc, ca urmare a efectului planar.

• Chiar dacă suprafaţa nu este perfect plată, capul va urmări


neregularităţile acesteia.

• Înălţimea de plutire tipică este cuprinsă între 0,1 şi 0,2 µm, existând
tendinţa reducerii acesteia pe măsura creşterii densităţii de
înregistrare.
Tehnologii de realizare a capetelor de scriere/citire

Capete de ferită
• Sunt formate dintr-un miez de oxid de fier în formă de U pe care
sunt înfăşurate bobine.

• Capetele de ferită au dimensiuni şi mase mari, motiv pentru care


necesită o înălţime de plutire mare pentru a se preveni contactul cu
suprafaţa discurilor.

• Nu pot fi utilizate pentru discurile actuale de capacitate ridicată


Tehnologii de realizare a capetelor de scriere/citire

Capete cu întrefier metalizat


• “Metal-In-Gap” (MIG)

• Reprezintă îmbunătăţiri ale capetelor de ferită.

• Ele utilizează un aliaj metalic special în zona întrefierului, care este


aplicat printr-un proces de depunere în vid.

• Prin utilizarea aliajului metalic se îmbunătăţesc în mod semnificativ


proprietăţile magnetice ale capetelor

• Aceste proprietăţi permit creşterea densităţii de înregistrare pe


suportul magnetic.
Tehnologii de realizare a capetelor de scriere/citire

Capete cu film subţire


• Denumirea provine de la modul de fabricaţie al acestora printr-un
proces fotolitografic, similar cu modul de fabricaţie al circuitelor
integrate.
• Acest proces permite realizarea unor capete cu dimensiuni foarte
reduse.
• Întrefierul este extrem de îngust, miezul fiind realizat dintr-un aliaj de
fier şi nichel cu proprietăţi magnetice mult îmbunătăţite faţă de
miezul capetelor de ferită.
• Capetele cu film subţire generează impulsuri magnetice ascuţite,
care permit scrierea cu densităţi foarte ridicate.
• Înălţimea de plutire poate fi redusă sub 0,1 µm, ceea ce permite
preluarea unor semnale mai puternice şi creşterea raportului
semnal-zgomot.
Tehnologii de realizare a capetelor de scriere/citire

Capete magnetorezistive
• Ele oferă în momentul de faţă performanţele cele mai ridicate.

• Utilizează un principiu diferit faţă de celelalte capete de citire, şi


anume faptul că rezistenţa unui material conductor se modifică în
prezenţa unui câmp magnetic.

• Modificarea rezistenţei determină modificarea intensităţii unui curent


electric.

• Aceasta permite detectarea unor semnale mai slabe, şi deci


creşterea capacităţii de înregistrare.

• Capetele magnetorezistive se utilizează numai pentru citire.


Tehnologii de realizare a capetelor de scriere/citire

Capete magnetorezistive

• Pentru scriere se utilizează un cap inductiv standard, de obicei cu


film subţire.

• Cele două capete sunt reunite de obicei într-un singur ansamblu de


citire/scriere.
Tehnologii de realizare a capetelor de scriere/citire

Capete magnetorezistive
Densitatea de suprafaţă

Capete magnetorezistive
• Densitatea de suprafaţă constă din două componente:

- Densitatea pistelor
• Măsoară numărul de piste pe unitatea de lungime, fiind
exprimată de obicei în piste pe inch (tpi – tracks per inch).
- Densitatea biţilor
• Densitatea biţilor pe o pistă, numită şi densitate liniară, fiind
măsurată de obicei în biţi pe inch (bpi - bits per inch).
Factori interni de performanţă

• Timpul de căutare;

• Latenţa;

• Timpul de acces;

• Timpul de comutare a capetelor;

• Timpul de comutare între piste;

Factorii de performanţă ai transferului sunt următorii:

• Rata internă de transfer a datelor;

• Viteza de rotaţie.
Factori interni de performanţă

Timpul de căutare (seek time)

• Reprezintă timpul necesar pentru deplasarea capetelor de


citire/scriere de la o pistă la alta.

• Timpul de căutare se exprimă în milisecunde, pentru majoritatea


unităţilor moderne acest timp fiind cuprins între 8 şi 12 ms.
Factori interni de performanţă

Latenţa (latency)

• Este timpul mediu necesar pentru ca un anumit sector să ajungă în


dreptul capului de citire/scriere după poziţionarea acestuia pe pista
corectă.

• Cu cât viteza de rotaţie este mai mare, cu atât sectorul cerut se va


roti mai rapid în dreptul capului de citire/scriere, şi deci latenţa va fi
mai redusă.

• În medie, latenţa va fi egală cu timpul necesar unei semirotaţii a


discului.
Factori interni de performanţă

Timpul de acces

• Accesul la un anumit sector pentru citire sau scriere necesită


deplasarea capetelor de citire/scriere pe cilindrul corect şi
aşteptarea rotirii sectorului în dreptul capului de citire/scriere.

• Viteza celor două operaţii este măsurată de timpul de căutare,


respectiv latenţa .

• Prin însumarea celor două metrici rezultă o nouă metrică, numită


timp de acces.
Factori interni de performanţă

Timpul de comutare a capetelor

• Pentru creşterea eficienţei, unităţile de discuri utilizează mai întâi


toate pistele dintr-un cilindru atunci când execută o citire sau scriere
secvenţială, deoarece astfel se evită deplasarea fizică a capetelor
pe un nou cilindru.

• Comutarea între capete este un proces electronic, care necesită un


timp mai redus decât o deplasare mecanică
Metode de codificare a datelor

• Rolul codificării este de a optimiza plasarea pe disc a tranziţiilor de


flux.

• De-a lungul timpului au fost puse la punct mai multe metode de


codificare a datelor:
– FM (Frequency Modulation)

– MFM (Modified Frequency Modulation)

– RLL (Run Length Limited)


Metode de codificare a datelor

Metoda FM

• Este una dintre cele mai simple metode de codifcare, fiind folosită la
primele unităţi de discuri flexibile

• Metoda nu mai este folosită astăzi

Descriere:

- pentru un bit de 1 se înregistrează o tranziţie de flux în celula de


bit, iar pentru un bit de 0, nu se înregistrează nici o tranziţie

- pentru fiecare bit de date (1 sau 0), mai este înregistrat câte un bit
de 1 pentru sincronizare.
Metode de codificare a datelor

Metoda FM

Data Encoded

0 10

1 11

• Metoda este foarte simplă, dar duce la înjumătăţirea capacităţii de


stocare, deoarece pentru codificarea unui bit sunt folosite două
celule de tranziţii.
Metode de codificare a datelor

Metoda MFM

• Este denumită şi înregistrare în dublă densitate, deoarece are o


eficienţă dublă faţă de metoda FM

• Şi această metodă a fost utilizată în final doar pentru discurile


flexibile

Descriere:

- pentru un bit de 1 se înregistrează o tranziţie de flux în celula de


bit, iar pentru un bit de 0, nu se înregistrează nici o tranziţie.

- este înregistrat câte un bit de 1 pentru sincronizare doar în faţa


unui bit de 0 care este precedat de un alt bit de 0.
Metode de codificare a datelor

Metoda MFM
Data Encoded
0 x0
1 01

• Metoda este foarte simplă, dar duce la înjumătăţirea capacităţii de


stocare, deoarece pentru codificarea unui bit sunt folosite două
celule de tranziţii
Metode de codificare a datelor

Metoda RLL

• Permite înregistrarea cu 50% mai multe informaţii decât prin metoda


MFM.

• Diverse variante ale metodei sunt notate sub forma RLL x,y

• Defineşte numărul minim (x), respectiv numărul maxim (y) de celule


de bit pentru care semnalul rămâne nemodificat între două tranziţii
de flux.

• Metodele FM si MFM pot fi considerate ca şi variante ale metodei


RLL astfel:
– FM corespunde cu RLL 0,1

– MFM corespunde cu RLL 1,3


Metode de codificare a datelor

Metoda RLL

• Prin metoda RLL nu se codifică un singur bit, ci un grup de biţi în


acelaşi timp.

• Pentru RLL 2,7 avem următoarea corespondenţă: 2 biţi de date sunt


convertiţi în 2n biţi de cod
Matrici de discuri

• Ideea matricilor de discuri este simplă:


– mai multe unităţi de discuri de capacitate mică oferă acelaşi cost pe MB
ca şi o unitate de discuri mare

– mai multe unităţi de discuri oferă căi de acces multiple la informaţiile


stocate pe aceste unităţi

• Problema unităţilor multiple care înlocuiesc o singură unitate este


fiabilitatea.

• Existenţa unităţilor multiple va creşte în mod semnificativ rata de


defectare faţă de cazul în care există o singură unitate de capacitate
mare.
Matrici de discuri

• Utilizarea eficientă a matricilor de discuri implică două aspecte:


– Distribuirea eficientă a datelor pe ansamblul unităţilor pentru a utiliza
potenţialul de acces permis de unităţile multiple.

– Introducerea judicioasă a redundanţei în cadrul matricii de discuri pentru


a restabili fiabilitatea globală a ansamblului.

• MTBF (Mean Time Between Failures) – timpul mediu între defectări

• Pentru o matrice de discuri avem:

• Se pot introduce discuri suplimentare conţinând informaţii


redundante în scopul păstrării integrităţii matricii de discuri.
Matrici de discuri

• RAID (Redundant Array of Inexpensive Disks)

• Termenul a fost introdus pentru a descrie mai multe tehnici, numite


“nivele”, în scopul îmbunătăţirii integrităţii datelor stocate într-o
matrice de discuri.

• Metoda de bază constă în descompunerea matricii în grupuri,


fiecare grup având un disc redundant conţinând anumite informaţii
de control.

• Există mai multe implementări standard ale nivelelor RAID.

• Nivelele RAID nu sunt ierarhice din punct de vedere calitativ


Matrici de discuri

• RAID (Redundant Array of Inexpensive Disks)

• Are ca scop mărirea siguranţei datelor şi creşterea capacităţii de


transfer.

• Formatul întrețesut este folosit îndeosebi pentru mărirea


performanței, deoarece permite citirea secvențelor de date de pe
mai multe discuri simultan.

• Verificarea erorilor încetinește sistemul deoarece datele se citesc


din mai multe locații și apoi se compară.

• Arhitecturile RAID sunt un compromis, și o înțelegerea clară a


necesităților sistemului este importantă.
Matrici de discuri

• RAID (Redundant Array of Inexpensive Disks)

• Există 3 tipuri de tehnici care sunt aplicate în tehnologia


RAID

1. Mirroring

2. Striping

3. Striping with parity


Matrici de discuri

Mirroring
• Prin operaţia de mirroring, aceleaşi date sunt stocate pe două
hard disk-uri.

• Oferă redundanţă (toleranţă la defecte) şi viteză sporită pentru


operaţiile de I/O, deoarece pot fi realizate simultan 2 operaţii de
I/O.

• Neajunsul acestei tehnici este acela că se înjumătăţeşte


capacitatea de stocare.
Matrici de discuri

Striping

• Reprezintă stocarea distribuită a datelor pe mai multe medii


de stocare independente.
• .Şi această metodă duce la îmbunătăţirea performanţelor în
cazul operaţiilor de I/O, dar nu atât de bine ca în cazul
tehnicii anterioare (mirroring)
• Metoda de striping este folosită în conjuncţie cu alte tehnici
(mirroring sau parity), pentru că ea nu oferă deloc toleranţă
la defecte.
Matrici de discuri

Striping with parity

• Rezolvă problema toleranţei la defecte prin introducerea


parităţii
• Datele sunt distribuite pe mai multe hard disk-uri, dar în
plus mai este calculată şi o sumă de control
Matrici de discuri

• RAID 0 (no mirroring, no parity, block-level


stripping)
• Min. no. of disks: 2
• Space efficiency: 1
• Fault tolerance: 0

• Nu oferă redundanţă
• Nu oferă toleranţă la erori
• Oferă rate de transfer ridicate prin citirea
simultană de pe mai multe discuri.
• Întreţeserea se realizează la nivel de
blocuri.
Matrici de discuri

• RAID 1 (mirroring, no parity, no striping)


• Min. no. of disks: 2
• Space efficiency: 1/n
• Fault tolerance: n-1
• Datele sunt scrise în mod identic pe discuri
multiple.
• Toate operaţiile de scriere pe discul de date
se execută şi pe discul redundant.

• Prin această metodă se îmbunătăţesc


performanţele la citire în sisteme multi-
threaded.
Matrici de discuri
• RAID 2 (bit-level striping, Hamming-code parity)
• Min. no. of disks: 3; Space efficiency: 1-1/n*log2(n-1); Fault tolerance: 1
• Este o matrice întreţesută la nivel de bit.
• Discurile trebuie să fie sincronizate, pentru că fiecare bit dintr-o secvenţă
de biţi este înregistrat pe un al disc.
• Se obţin rate mari de transfer.
Matrici de discuri

• RAID 2 (bit-level striping, Hamming-code parity)

• Trebuie satisfăcut criteriul ca numărul biţilor de corecţie, egal cu


numărul discurilor de corecţie k, să satisfacă relaţia:

• m este numărul discurilor de date


Matrici de discuri
• RAID 3 (byte-level striping, dedicated parity)
• Min. no. of disks: 3; Space efficiency: 1-1/n; Fault tolerance: 1
• Este o matrice întreţesută la nivel de octet.
• Discurile trebuie să fie sincronizate, pentru că fiecare octet dintr-o
secvenţă de octeţi este înregistrat pe un al disc.
• Se obţin rate mari de transfer.
• Nu pot fi realizate mai multe citiri sau mai multe scrieri în paralel.
Matrici de discuri
• RAID 4 (block-level striping, dedicated parity )
• Min. no. of disks: 3; Space efficiency: 1-1/n; Fault tolerance: 1
• Este o matrice întreţesută la nivel de bloc
• Discurile sunt accesate independent, nemaifiind necesară
sincronizarea lor
• Operaţiile de citire pot fi făcute în paralel
• Doar o operaţie de scriere va putea fi efectuată la un moment
dat, pentru ca există un singur disc pentru paritate.
Matrici de discuri

• RAID 5 (block-level striping, distributed parity)


• Min. no. of disks: 3; Space efficiency: 1-1/n; Fault
tolerance: 1
• Este o matrice întreţesută la nivel de bloc.
• Codurile de paritate sunt distribuite la nivelul tuturor
discurilor.
• Atât operaţiile de scriere, cât şi cele de citire vor putea fi
efectuate în paralel.
Matrici de discuri

• RAID 6 (block-level striping, double distributed parity )


• Min. no. of disks: 4; Space efficiency: 1-2/n; Fault
tolerance: 2
• Este o matrice întreţesută la nivel de bloc
• Codurile de paritate sunt distribuite la nivelul tuturor
discurilor, dar ele vor fi dublate.
• Atât operaţiile de scriere, cât şi cele de citire vor putea fi
efectuate în paralel.