Sunteți pe pagina 1din 61

FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE SOCIALE

CATEDRA DE DREPT

PARTICULARITĂTILE PROTECTIEI SOCIALE A COPIILOR SI A


FAMILIILOR CU COPII

TEZĂ DE LICENTĂ

1
Cuprins

Introducere ......................................................................................................................................... 4
CAPITOLUL I – DREPTURILE COPILULUI ÎN CADRUL SISTEMULUI DREPTURILOR
OMULUI ............................................................................................................................................. 9
1.1. Noţiunea şi evoluţia drepturilor copilului ............................................................................ 9
1.2. Protecţia internaţională a drepturilor copilului .................................................................. 11
1.2.1. Carta drepturilor copilului .............................................................................................. 11
1.2.2. Comitetul pentru drepturile copilului – mecanism internaţional de protecţie a drepturilor
copilului .................................................................................................................................... 13
1.3. Particularitățile protecţiei drepturilor copilului în Republica Moldova ............................ 15

CAPITOLUL II – ROLUL FAMILIEI ÎN MECANISMUL DE PROTECȚIE A


DREPTURILOR COPILULUI ...................................................................................................... 19
2.1. Conceptul familiei în dreptul contemporan şi tipuri de familie......................................... 19
2.2. Dreptul copilului de a - şi cunoaşte părinţii şi de a fi crescut de aceştia ........................... 20
2.3. Dreptul copilului de afi protejat împotriva violenței, neglijării, exploatării sau abuzului în
cadrul familiei ........................................................................................................................... 22
2.4. Abandonul copiilor şi forme alternative de protecţie a acestora - adopţia ........................ 25

CAPITOLUL III – ROLUL STATULUI ÎN MECANISMUL DE PROTECŢIE A


DREPTURILOR COPILULUI ...................................................................................................... 28
3.1. Noţiunea şi clasificarea serviciilor sociale destinate copilului sau familiei cu copii ........ 28
3.2. Politici sociale direcţionate spre soluţionarea problemelor copiilor rămaţi fără ocrotire
părintească ................................................................................................................................ 33
3.3. Rolul statului în soluționarea problemelor copiilor rămași fără îngrijire părintească ....... 36

Concluzii si recomandari ................................................................................................................. 40


Bibliografie ....................................................................................................................................... 46
Anexe ................................................................................................................................................. 50

2
Lista abrevierilor

al. - aliniat
Art. – articol
pct. – punctul
ONU-Organizatia Natiunilor Unite
CDC-Convenţia cu privire la drepturile copilului
UE-Uniunea Europeana
UNICEF- Fondul pentru Copii al Națiunilor Unite
HIV- Virusul Imunodeficienței Umane
SIDA- sindromul imunodeficienței umane dobândite
CCF- Casele de Copii de Tip Familial
RM – Republica Moldova

3
INTRODUCERE
1. Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Evoluţia conceptului de drepturi ale
copilului de-a lungul timpului, pe de o parte, lărgirea şi aprofundarea cooperării statelor în secolul
XX, pe de altă parte, a generat apariţia unei noi probleme pe plan mondial şi naţional, este vorba
despre protecţia drepturilor copiilor.
În situaţia socială actuală, dată fiind intensitatea stresului la care sînt supuse familiile, mulţi
copii sînt expuşi unor variate forme de pericole, unele dintre ele fiind specifice sărăciei (abandonul,
vagabondajul), altele fiind dependente de formule inadecvate de creştere a copiilor de către proprii
părinţi (diferite tipuri de abuz şi neglijare).
În prezent, în lume sînt 2,1 miliarde de copii (36 % din populaţia planetei), anual se nasc 132
milioane de copii dintre care un sfert trăiesc în condiţii extreme de sărăcie (figura 1, 2, 3)şi un copil
din 12 moare(figura 4, 5) înainte de a împlini vîrsta de 5 ani. La 100 de copii născuţi în anul 2000,
40 nu sînt înregistraţi, 26 nu sînt vaccinaţi niciodată, 19 nu au acces la apă potabilă, 13 suferă de
malnutriţie.1 Într-un şir de state, copiii sînt victime ale abuzului de droguri, cerşetoriei, prostituţiei,
abandonului familial, traficului comercial, analfabetismului. În categoria acestor state se include şi
Republica Moldova.
Începînd cu anul 1990 Republica Moldova suportă consecinţele procesului de tranziţie de la
economia centralizată spre o economie de piaţă, ceea ce a rezultat în stagnare economică, creşterea
inegalităţii veniturilor şi deteriorarea condiţiilor de trai a familiilor şi copiilor.
Declinul economic a condus la deteriorarea standardelor de viaţă, deprecierea salariilor şi a
altor surse de venit, precum şi la limitarea posibilităţilor de angajare în cîmpul muncii.
În anul 2000 salariul mediu a fost de 407 lei, pe cînd valoarea coşului minim de consum era
de 945 lei. Cel mai scăzut nivel de remunerare s-a înregistrat în sectorul protecţiei sănătăţii şi
asistenţei sociale - 227,6 lei, sectorul agricol - 243,7 lei şi în învăţămînt - 250,3 lei. Un asemenea
venit este suficient pentru a acoperi doar 43% din coşul minim de consum. 2
Situaţia economică precară a generat o migrare considerabilă a populaţiei atît în ţările
învecinate, cît şi în ţările Europei de Vest. În ultimii ani aceasta a devenit o modalitate de
complimentare a veniturilor familiare. Numărul emigranţilor atît legali, cît şi ilegali a atins în
ultimul timp un număr de aproximativ 600 000 oameni. O asemenea stare de lucruri are un impact
negativ asupra bunăstării copiilor, pentru că aceştia ajung să fie privaţi de grija părintească şi de
mijloace de trai. Adesea copiii sînt lăsaţi în grija bunicilor, vecinilor sau rudelor, mulţi dintre ei

1
www.droitsdesenfants.ca – Site-ul Oficial al Coaliţiei Canadiene pentru drepturile copilului
2
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Concepţiei naţionale privind protecţia copilului şi a
familiei nr. 51 din 23.01.2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 17-19/121 din 31.01.2002
4
suferă de subnutriţie, abandonează şcoala sau ajung în stradă. Copiii emigranţilor ilegali nu se află
la evidenţa autorităţilor locale şi astfel cu uşurinţă pot deveni victime ale traficului uman.
Numărul persoanelor cu HIV/SIDA şi copiilor afectaţi de HIV/SIDA este în creştere, la
moment fiind identificate 1 639 persoane, copiii şi tinerii în vîrstă de 15 - 19 ani constituind 15,4%
din cazuri, arată asupra necesităţii menţinerii acestei probleme în centrul politicilor sociale sanitare
(Ministerul Sănătăţii).3
Calitatea educaţiei de bază a scăzut substanţial ca rezultat al deteriorării situaţiei economice
şi al finanţării inadecvate a sistemului. Exodul cadrelor didactice este declanşat de lipsa de
motivaţie, ceea ce conduce la diminuarea continuă a calităţii serviciilor educaţionale. Numărul de
angajaţi din sistemul educaţional s-a redus de la 59700 persoane în anul 1997/1998 la 51500
persoane în anul 2001/2002.4
Declinul brusc al educaţiei în copilăria fragedă constituie unul din evidentele efecte negative
ale perioadei de tranziţie. Circa 89% din copiii cu vîrsta cuprinsă între 1 şi 5 ani nu frecventează
grădiniţele de copii, ceea ce înseamnă că aceştia nu au acces la programe educaţionale pentru vîrstă
fragedă. Pe de altă parte, doar 56,7% din copii cu vîrsta cuprinsă între 5 la 7 ani frecventează
clasele pregătitoare preşcolare. 5
Criza economică alături de criza valorilor sociale au repercusiuni asupra unităţii familiale. În
prezent un număr de 117 200 familii au un singur părinte, iar în 13 400 de familii copiii beneficiază
de îngrijirea doar a unui singur părinte completată de îngrijirea din partea bunicilor. Alcoolismul,
dependenţa de droguri, traficul de fiinţe umane şi prostituţia, violenţa în familie afectează din ce în
ce mai mult bunăstarea copilului şi a familiilor.
Impactul combinat al sărăciei şi al investiţiilor neadecvate în sectorul social au slăbit
capacitatea familiilor de a-şi ocroti copiii, cauzînd creşterea numărului de copii cu necesităţi
speciale, în mod deosebit abandonaţi, fără adăpost, abuzaţi, neglijaţi, copiii aflaţi în conflict cu
legea, dependenţi de droguri şi alcool. Familia s-a detaşat în mare măsură de grijile sănătăţii fizice,
morale şi intelectuale ale propriilor copii, care erau anterior preluate de stat.
Astfel, numărul copiilor care necesită asistenţă specială, este în creştere permanentă. Sistemul
public al protecţiei sociale oferă doar soluţii bazate preponderent pe asistenţa instituţionalizată.
Conform datelor Departamentului de Statistică şi Sociologie, actualmente în Republica
Moldova sînt 1 107 176 de copii cu vîrsta de pînă la 18 ani, dintre aceştia circa 14 mii sînt în
îngrijire instituţională. În cea mai mare măsură riscului de instituţionalizare sînt supuşi copiii orfani

3
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Strategiei naţionale privind protecţia copilului şi familiei
nr. 727 din 16.06.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 126-131/774 din 27.06.2003
4
Ibidem
5
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Concepţiei naţionale privind protecţia copilului şi a
familiei nr. 51 din 23.01.2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 17-19/121 din 31.01.2002
5
şi cei îngrijiţi de un singur părinte, copiii abandonaţi, cei cu dezabilităţi fizice şi mintale. În
majoritatea cazurilor copiii, suferind de diferite deficienţe, nu beneficiază de asistenţă medicală,
reabilitare psihologică sau pedagogică. Preponderent asistenţa acordată acestor copii este bazată pe
forma instituţionalizării.
În ultimii zece ani politicile sociale nu au reflectat schimbările substanţiale în societate şi nu
au corespuns în mod adecvat necesităţilor actuale atît economice cît şi sociale. Sistemul
instituţional şi juridic nu sînt în stare să facă faţă problemelor apărute recent. Măsurile de prevenţie
şi capacitatea de a ameliora riscurile familiei şi copilului la diferite etape sînt apreciate ca fiind
limitate.
Problemele principale ale sistemului de protecţie a familiei şi copilului sînt următoarele:
- politica naţională inadecvată privind ocrotirea familiei şi a copilului;
- sistemul instituţional de protecţie a familiei şi copilului este fragmentat, responsabilitatea
fiind împărţită între mai multe autorităţi la nivel central şi local;
- cadrul juridic al protecţiei copilului şi familiei nu asigură aplicarea deplină a prevederilor
Convenţiei cu privire la drepturile copilului. Multe legi poartă caracter declarativ, iar mecanismele
de aplicare a acestora sînt subdezvoltate;
- insuficienţa capacităţilor manageriale şi profesionale în cadrul sistemului de protecţie a
copilului şi familiei;
- resursele umane şi financiare sînt utilizate în mod ineficient şi sînt caracterizate prin
norme şi proceduri administrative rigide;
- lipsa unui parteneriat eficient între instituţiile de stat şi organizaţiile non-guvernamentale în
problemele protecţiei copilului şi familiei;
- inexistenţa unor criterii de identificare a copiilor şi familiilor vulnerabile;
- nivelul subdezvoltat al reţelei de servicii sociale adresate copilului şi familiei, după cum
nu sînt adoptate nici standarde de calitate;
Dat fiind situaţia creată, familiile sînt lăsate fără sprijin efectiv în ceea ce priveşte problemele
şi nevoile specifice ale acestora. O asemenea situaţie indică faptul că există o necesitate stringentă
în a promova o concepţie strategică privind protecţia socială a copilului şi familiei.
2.Scopul şi obiectivele cercetării. Scopul acestei lucrări constă în realizarea unei analize a
sistemului de protecţie a drepturilor copiilor atît la nivel internaţional cît şi national prin prisma
aspectelor specifice acestui sistem şi a problemelor cu care se confruntă societatea internaţională şi
naţională la acest capitol, inclusiv particulatităţile drepturilor copilului şi a protecţiei acestora în
cadrul familiei.
Pentru atingerea scopului propus au fost stabilite următoarele obiective:
 a evidenţia noțiunea și evoluţia istorică a conceptului de protecţie a drepturilor omului;
6
 a analiza Carta drepturilor copilului şi principiile fundamentale privind protecţia
copilului;
 a aprecia importanţa Comitetului pentru drepturile copilului;
 a elucida statutul juridic al copilului în Republica Moldova;
 a constata tipurile de familie care pot exista în cadrul societății și aportul acesteia în
dezvoltarea copilului, consecintele violenţei aplicate de către părinţi asupra copiilor;
 a stabili importanţa dreptului copilului de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi crescut de
aceştia;
 a cerceta formele alternative de protecție a copiilor rămași fără îngrijire părintească;
 a clasifica serviciile sociale destinate copilului şi a constata ponderea politicilor sociale
direcţionate spre soluţionarea problemelor copiilor rămaţi fără ocrotire părintească;
 a scoate în evidență rolul statului în procesul de protecție a drepturilor copilului și
familiei.
3. Gradul de investigaţie a temei- utilizate în vederea realizării unei cercetări aprofundate în
domeniu sînt: Balahur D. ,Protecţia drepturilor copilului ca principiu al asistenţei sociale”; Corhan
A. „Dreptul familiei”; Romandaș N., Proca L., Odinokaia Negură I. „Dreptul protecției sociale”;
Cuşmir L. „Protecţia drepturilor mamei şi copilului în condiţiile dezvoltării sociale stabile”;
Ţarălungă,V. „Particularităţile protecţiei drepturilor copilului în dreptul internaţional public”;
Ciugureanu-Mihailuţă C. „Comitetul pentru Drepturile Copilului - mecanism internaţional de protecţie şi
garantare a drepturilor copilului”; Rapotan A. „Protecția copilului prin prisma implicării
administrației publice centrale”, etc.
4. Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării. În scopul cercetării cît mai
aprofundate a obiectului investigaţiei , urmărind atingerea obiectivelor propuse, în procesul de
elaborare a prezentei lucrări a fost analizat materialul doctrinar şi cel normativ în materia
drepturilor copilului şi a protecţiei acestuia în cadrul familiei, fiind aplicate o serie de metode:
analitică, istorică, logică, sistematică şi alte metode ştiinţifice.
5. Importanta teoretică si valoarea aplicativă a lucrării. Soluţionarea problemelor grave,
cu care se confruntă actualmente familia şi copilul (figura 23), probleme condiţionate de fenomene
negative de ordin social-economic, migraţie, sărăcie, excluziune socială, îmbătrânirea populaţiei,
şomajul necesită o revizuire a sistemului naţional de protecţie socială, pornind de la determinarea
politicilor de alocare a fondurilor necesare dezvoltării şi menţinerii familiilor tinere şi mo-
noparentale şi continuând cu educaţia pentru viaţa de familie în rândurile tinerilor şi politici de
consiliere în probleme cu care familiile se confruntă în societate.

7
6. Sumarul compartimentelor tezei. Lucrarea este constituită din întroducere, trei capitole
structurate în zece paragrafe, încheiere, bibliografie și anexe.

8
CAPITOLUL I – DREPTURILE COPILULUI ÎN CADRUL
SISTEMULUI DREPTURILOR OMULUI
1.1. Noţiunea şi evoluţia drepturilor copilului
Sistemul protecţiei drepturilor copilului în vederea asigurării bunăstării sale poate fi definit
ca fiind ansamblul de servicii oferite de un stat, prin care li se asigură copiilor suport material,
asistenţă medicală, educaţie, condiţii de locuit şi întreţinere. Se poate distinge între sensul larg şi
cel restîns al protecţiei copilului. În primul sens, asigurarea bunăstării se referă la întreg evantaiul
de servicii menite să asigure dezvoltarea, sănătatea, educaţia şi ocrotirea copiilor pentru prevenirea
tulburărilor de dezvoltare şi de integrare socială, iar în cel de-al doilea, protecţia copiilor este o
structură separată, menită să ofere sprijin categoriilor de copii aflaţi în situaţii de dificultate, fiind
expuşi unor condiţii de creştere considerate dificile, care le pun în pericol sănătatea psihică sau
fizică.6 A doua accepţiune, mai restînsă, este mai apropiată aceleia în care se realizează astăzi, în
Republica Moldova, sistemul de protecţie a copilului.
În ceea ce priveşte evoluţia conceptului de protecţie a drepturilor copilului, acesta a început
să se contureze abia peste mii de ani, dat fiind faptul că în trecut copilul, practic, nu avea calitatea
de individ în societate. Această situţie o demonstrează anume reglementările care au fost elaborate
la acea etapă istorică.
Astfel, unele prevederi cu referire la statutul copilului le găsim în Codul lui Hamurabi, care
statuează că: copilul a cărei mamă este liberă, are calitatea de om liber, cel născut dintr-o mamă
sclavă şi tată liber obţine calitatea de dezrobit deplin la moartea tatălui său,iar cînd ambii părinţi
sînt sclavi, copilul la fel are calitatea de sclav. Anterior Legii lui Hamurabi, copilul putea fi izgonit
fără nici o formalitate; Codul lui Hamurabi limitează acest drept doar la cazuri grave şi numai cu
aprobarea judecătorului.7
În Egipt, în perioada antică au fost create atît şcoli pentru copii, cît şi primul manual şcolar -
,,kemit-ul”, iar în Meopotamia a fost creat cel mai vechi scris din lume, cu scopul de a fi predate
copiilor.8
Informaţii mai importante cu privire la situaţia copilului le găsim în antichitatea romană şi
greacă.
În Grecia căsătoria era o sursă a puterii părinteşti. Iniţial, autoritatea părintească a tatălui era
foarte mare, el avînd drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor, dreptul de a-şi vinde copilul în

6
www.scritube.com
7
Cuşmir,L., Protecţia drepturilor mamei şi copilului în condiţiile dezvoltării sociale stabile, Teză de doctor în drept,
Chişinău, 2005, p.31
8
Zermatten, J., L’intérêt supérieur de l’enfant : De l’Analyse Littérale à la Portée Philosophique, IDE, 2003,p.22
9
sclavie. După epoca lui Solon, puterea tatălui scade, rămînîd doar dreptul de a recunoaşte sau nu
paternitatea şi de a-l dezmoşteni în anumite cazuri.9
În Roma şeful familiei era numit pater familias, noţiune care evocă ideea de putere. Pater
familias putea să-i pedepsescă , să-i vîndă, să-i alunge din casa familial, să-i abandoneze ca pe nişte
lucruri nefolositoare, să-I căsătorească fără a-I întreba şi chiar să-i omoare după ce, în prealabil, se
consulta cu rudele mai apropiate, al căror aviz, însă, nu era obligatoriu pentru el. Cît priveşte copiii
născuţi din concubinaj, ei erau consideraţi neligitimi. Pe vremea lui Iustinian situaţia acestor copii
se înbunătăţeşte, ei dobîndind dreptul la alimente şi la moştenire.10
În Evul Mediu poziţia copilului nu s-a schimbat deloc, copilul rămănînd o fiinţă fără
personalitate proprie, care aparţine familiei şi nu are cuvînt.
Pe parcursul Evului Mediu era foarte frecvent abandonul copiilor şi în interesul lor superior
se considera a fi predarea acestora în îngrijirea Bisericii sau familiilor înstărite pentru a le sluji.11
În secolul al XVII-lea a fost introdusă şcoala obligatorie, ceea ce a provocat modificarea
concepţiei familiei privitor la copilul devenit şcolar sau care merge la colegiu. Familia deja nu mai
este centrată pe activitatea tatălui, ci pe existenţa şi necesităţile proprii ale copilului.
Secolul al XX-lea se carcterizează prin afirmarea progresivă a copilului în societate, fiind
elaborate o serie de instrumente juridice internaţionale în acest sens şi create mecanisme de
garantare a drepturilor copiilor în baza acestor instrumente.
Un eveniment ce necesită atenţie este crearea la 11 decembrie 1946 a Fondului Naţiunilor
Unite pentru Copii (UNICEF) cu scopul de a ajuta copii din ţările beligerante din cel de-al Doilea
Război Mondial şi copii din ţările în curs de dezvoltare, furnizîndu-le alimente, îmbrăcăminte şi
medicamente.12 La 6 octombrie 1953 acest program dobîndeşte un caracter de permanenţă,
constituind şi în prezent principalul organism internaţional cu vocaţie de universalitate care se
ocupă de acordarea de asistenţă pentru copii.
Declaraţia drepturilor copilului din 1959 enunţă un ansamblu de zece principii constituite
într-un mic cod de reguli de bază pe care urma să se bazeze politica statală în vederea asigurării
unui statut al copilului ( incluzînd perioada pre şi post natală), care să-i permită o viaţă cît mai bună
şi o dezvoltare multilaterală.

9
Ţarălungă,V., Particularităţile protecţiei drepturilor copilului în dreptul internaţional public, Teză de doctor în drept,
Chişinău, 2009, p. 10
10
Cuşmir, L.,Protecţia drepturilor mamei şi copilului în condiţiile dezvoltării sociale stabile, Teză de doctor în drept,
Chişinău, 2005, p.31
11
Nave-Herz, R., Eine historisch-soziologische Analyse zum Begriff Kindeswoh// Symposium interdisciplinaire, le
bien de l’enfant en perspective, Université de Fribourg, mars 2002, p.5
12
Rusu, V., Balan,O., Neagu, Gh., Dicţionar de drept internaţional umanitar, Chişinău, Pontos , 2007, p. 149-150
10
Conceptul de bază al Declaraţiei constă în faptul că „omenirea datorează copilului tot ceea
ce îi poate oferi mai bun” (Preambulul Declaraţiei din 1959).13
Un caracter universal îl au principiile protecţiei drepturilor civile şi politice, economice,
sociale şi culturale, formulate în Pactele internaţionale din 1966 cu privire la drepturile omului.14
Abia la 20 noiembrie 1989, exact la 30 de ani de la proclamarea Declaraţiei omonime,
Adunarea Generală a O.N.U a adoptat cu unanimitate de voturi Convenţia cu privire la drepturile
copilului (CDC).
Deşi multe din drepturile prezentate în Convenţie sînt enumerate, sub o formă sau alta, în
tratatele internaţionale privind drepturile omului, este pentru prima dată cînd copilul este menţionat
ca fiind subiectul exclusiv al drepturilor şi protecţiei internaţionale.15
Din cele relatate putem concluziona următoarele: protecţia internaţională a drepturilor
copilului reprezintă un sistem de norme, organe şi proceduri internaţionale, care realizează
protecţia prin elaborarea standardelor internaţionale în domeniul drepturilor copilului şi prin
crearea mecanismelor speciale de control a executării acestor drepturi de către state.

1.2. Protecţia internaţională a drepturilor copilului


1.2.1. Carta drepturilor copilului
În anii 1970 s-a dezvoltat o puternică mișcare ,,de eliberare a copilului”. Astfel, în 1979,
Comisia ONU pentru drepturile omului a creat un grup de lucru pentru elaborarea unei convenții în
materia drepturilor copilului. Activitatea în cadrul grupului s-a desfășurat pe baza consensului.
Deficultăți în realizarea consensului au apărut în legătură cu definirea vărstei minime a copilului,
libertatea religioasă, adopția. După mai multe negocieri în 1989, a fost adoptată Convenția cu
privire la drepturile copilului, fiind considerată de mai mulți autori ca o Cartă a drepturilor
copilului.16
Convenția respectivă fiind orientată spre sec. XXI, copilul este poziționat în raport cu familia,
comunitatea, statul și din perspectiva valorilor universale. În același timp, Convenția ia în
considerare diferențele de natură culturală, socială, economică și politică dintre state, subliniind
dreptul acestora de a identifica mijloace proprii de implimentare a drepturilor comune tuturor
copiilor.17

13
Шнекендорф , З.К. , Путеводитель по Конвенции о правах ребёнка, Москва, 1997., c.15
14
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 2200 A (XXI) din 16 decembrie 1966
15
Buergental, T., Dreptul internaţional al drepturilor omului, Editura ALL, 1996, p.59
16
Blahur D., Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale.- București: ALL Beck, 2001, p. 73-74
17
Ibidem
11
Convenția aduce o serie de inovații și completări referitoare la: interesul superior al copilului,
păstrarea identității, libertatea de expresie și opinie a copilului etc. Prin ratificarea Convenției
statele se obligă să acorde un set de drepturi civile, politice, economice, sociale și culturale. Este
pentru prima dată cînd copilul este considerat subiect al drepturilor.
Deși Convenția reia ansamblul drepturilor omului în termeni similari celor din pactele
internaționale18, accentul este pus pe specificul drepturilor copilului:
- în ceea ce privește dreptul la viață și la identitate, fiecare copil trebuie să fie înregistrat
imediat după naștere, are dreptul la nume, de a dobîndi o cetățenie;
- relația cu părinții este reglementată sub forma dreptului copilului de a-și cunoaște părinții și
de a fi îngrijit de ei;
- statele se obligă să asigure accesul copilului la informație;
- statele se obligă să ia toate măsurile pentru a proteja copilul împotriva oricăror forme de
violență, abuz, neglijare, exploatare;
Se acordă o atenție deosebită și protecției copilului lipsit de mediul familial, sub forma unor
îngrijiri alternative, ca plasament familial, adopție etc.
Prevederile Convenției urmează să fie completate, în ceea ce privește aplicarea lor, cu
reglementările de bază cuprinse în legislația internă și interpretate în spiritul asigurării unei
protecții efective pentru toți copiii, respectîndu-se normele de morală și ordinea publică stabilite de
stat.
În aprilie 2000, Comisia ONU pentru drepturile omului a aprobat două protocoale opționale
la Convenția cu privire la Drepturile Copilului, cu privire la copii în conflictele armate și cu privire
la vînzarea de copii, prostituția și pornografia copiilor. În iunie 2000 ele au fost adoptate de
Adunarea Generală a ONU.19
Protocolul opțional la Convenția cu privire la Drepturile Copilului asupra participării
copiilor la conflictele armate a modificat vîrsta minimă de participare a copilului la conflictele
armate (18 ani).20
Protocolul opțional la Convenția cu privire la Drepturile Copilului asupra vînzării,
prostituției și pornografiei copiilor prevede pentru prima dată obligația statelor de a incrimina în
legislația penală vînzarea de copii, prostituția și pornografia copiilor. Nu toate organizațiile

18
Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale. Pctul internațional cu privire la drepturile
civile și politice. Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 2200A(XXI) din 16.12.1966/Trtate internaționale…,p. 18
19
Protocolul opțional la Convenția cu privire la drepturile copilului asupra participării copiilor la conflictele armate și
Protocolul opționalla Convenția cu privire la drepturile copilului asupra vînzării, prostituției și pornografiei copiilor.
Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 54/263 din 26.06.2000//Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la
drepturile copilului, p.670
20
Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Protocolului facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflictele
armate la Convenția ONU cu privire la drepturile Copilului, nr. 15-XV din 06.02.2004//Monitorul oficial al Republicii
Moldova, 2004, nr.39-41/216
12
nonguvernamentale au fost de acord cu acest protocol. Unele au susținut că mecanismele existente
sînt suficiente pentru a proteja drepturile copiilor. Ceea ce lipsește este voința politică de a aplica
ceea ce există deja, iar nu noi legi internaționale.
În final, putem spune că Convenția cu privire la Drepturile Copilului a adus inovații în
domeniul protecției drepturilor copilului:
- este primul instrument obligatoriu adoptat în domeniu;
-convenția consideră copiii ca subiect și nu ca obiect al legii;
- convenția promovează cei trei p: participarea copiilor la problemele care le afectează
destinul, protecție împotriva oricarei forme de violență, abuz, prevede drepturi ale acestora;
- interesul superior al copilului trebuie sa stea la baza tuturor deciziilor luate în privința sa.

1.2.2. Comitetul pentru drepturile copilului – mecanism internaţional


de protecţie a drepturilor copilului
Comitetul pentru Drepturile Copilului a fost instituit în baza art. 43 din Convenţia cu privire
la Drepturile Copilului şi se prezintă ca un organ convenţional avînd competenţă teritorială
universală şi competenţă materială specială în domeniul drepturilor copilului.21
Comitetul pentru Drepturile Copilului are menirea de a monitoriza progresele înregistrate de
statele părţi la Convenţie, în ceea ce priveşte aplicarea aceteia.
Comitetul este format din18 experţi de înaltă moralitate care posedă o competenţă
recunoscută în domeniul reglementat de Convenţie.22 Membrii Comitetului sînt aleşi pe o perioadă
de 4 ani şi pot fi realeşi, dacă candidatura lor este dinou prezentată la expirarea mandatului.
Membrii Comitetului acţionază în nume propriu, adică nu reprezintă statul sau o organizaţie.
Comitetul se reuneşte de trei ori pe an, la Palatul Naţiunilor din Geneva, Elveţia. Fiecare sesiune
durează trei săptămîni şi examinează rapoartele statelor – părţi, în cadrul unor discuţii cu
reprezentanţii guvernelor. După fiecare sesiune, Comitetul redactează ,,Observaţiile finale” pe
marginea raportului fiecărui stat – parte.
Convenţia cu privire la Drepturile Copilului intră în vigoare pentru statul – parte în cea de-a
30-a zi de la adoptarea oficială de către stat a Convenţiei.23 Din momentul intrării în vigoare,
statele-părţi vor fi obligate să prezinte C.D.C.:
- Raportul iniţial – în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a Convenţiei;
- Rapoarte periodice – la fiecare cinci ani.

21
Ciugureanu-Mihailuţă,C., Comitetul pentru Drepturile Copilului - mecanism internaţional de protecţie şi garantare a
drepturilor copilului, revista ,,Legea şi viaţa”, 2009, p.17
22
Convenţia cu privire la Drepturile Copilului. Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U NR.44\25 din 29.11.1989, în
,,Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte”, V.I. ,Chişinău, 1998
23
Directive generale privind forma şi conţinutul Rapoartelor Iniţiale care vor fi înaintate de statele-părţi ale Convenţiei
cu privire la Drepturilr Copilului. Doc. CDC/C/5, 15.10.1996, în HODGKIN R., NEWELL P.
13
Rapoartele periodice se prezintă după cinci ani da la data prezentării Raportului Iniţial.
În ceea ce priveşte obligaţiile Republicii Moldova faţă de Comitetul pentru Drepturile
Copilului, Guvernul Republicii la 27.09.2002 a prezentat C.D.C. Raportul Iniţial şi primul Raport
Periodic24 asupra măsurilor întreprinse pentru realizarea drepturilor prevăzute de Convenţia O.N.U.
cu privire la Drepturile Copilului.
Ca urmare a examinării 25Rapotului iniţial, C.D.C. a adresat Guvernului Republicii Moldova
Observaţiile finale, care au înglobat principalele componente ale discuţiei şi au punctat domeniile-
cheie de îngrijorare.
Aceste subiecte de îngrijorare sînt:
- absenţa strategiilor şi resurselor necesare pentru aplicarea efectivă a legislaţiei naţionale în
materia drepturilor copilului - s-a recomandat elaborarea unei abordări cuprinzătoare a problemelor
copilului, a unei strategii integrate pe termen lung, crearea mecanismelor pentru implimentarea
Planului Naţional de Acţiuni;
- alocaţiile bugetare insuficiente pentru copii, mai ales în domeniul sănătăţii şi învăţămîntului
– s-a recomandat punerea în aplicare în mod efectiv a ,,Strategiei preliminare pentru reducerea
sărăciei”, identificarea sumelor din buget, cheltuite pentru copii la nivel naţional şi local, pentru a
putea evolua efectele cheltuielilor pentru nevoile copiilor;
- ineficienţa Centrului Naţional pentru pentru Drepturile Omului, precum şi a instituţiei
,,Avocatul Parlamentar” din cadrul Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului din
cauza că nici unul dintre cele două organisme nu dispune de un mandat oficial pentru a se putea
ocupa de plîngerile făcute – s-a recomandat instituirea în cadrul Centrului pentru Drepturile
Omului sau separat a funcţiei de ,,avocat al copilului” sau de comisar abilitat cu monitorizarea
implimentării Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului la nivel naţional şi local;
- lipsa antrenării O.N.G. în implimentarea Convenţiei; nivelul redus de cooperare între
instituţiile guvernamentale şi O.N.G., mai laes cu organiyaţiile din domeniul drepturilor omului –
s-a recomandat facilitarea şi susţinerea activităţii O.N.G. naţionale şi internaţionale privind
implimentarea Convenţiei, consolidarea cooperării cu aceste organizaţii etc.26
Deci, Convenţia cu privire la Drepturile Copilului – documentul de referinţă în
reglementarea şi garantarea drepturilor copilului, împreună cu Comitetul pentru Drepturile
Copilului – mecanism instituţional de monitorizare a implimentării sale conturează un veritabil
Drept internaţional al drepturilor copilului.

24
Directive generale privind forma şi conţinutul Rapoartelor Periodice care vor fi înaintate de statele – părţi ale
Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului. Doc. CDC/C/58, 20.11.1996, în HODGKIN R., NEWELL P.
25
Raportul C.D.C. la cea de-a IV-a sesiune. Doc. CDC/C/20, 1993, în HODGKIN R., NEWELL P.
26
Ciugureanu-Mihailuţă,C., Comitetul pentru Drepturile Copilului-mecanism internaţional de protecţie şi garantare a
drepturilor copilului, revista ,,Legea şi viaţa”, 2009, p.19-20
14
1.3. Particularitățile protecţiei drepturilor copilului în Republica
Moldova
Deşi dreptul internaţional reglementează relaţiile internaţionale interstatale, iar dreptul intern
– relaţiile intrastatale şi cele internaţionale fără caracter statal, după cum remarcă savantul S.V.
Cernicenco, funcţia sa de coordonare dreptul internaţional nu ar putea să o îndeplinească fără
dreptul intern.27 În mod similar, protecţia drepturilor copilului nu poate fi realizată în afara
limitelor statului, cetăţean al căruia este sau pe teritoriul căruia se află copilul.28
Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Convenţia cu privire la drepturile copilului la 12
decembrie 1990, angajîndu-se astfel să protejeze copiii de orice gen de discriminare, să le asigure o
bună securitate socială şi condiţii pentru o dezvoltare intelectuală şi fizică cît mai completă. Statul
nostru nu a participat la Summit-ul Mondial în Interesele Copilului pentru ca în perioada Summit-
ului facea parte din Uniunea Sovietica. În 1991, Republica Moldova a devenit independentă şi la 29
septembrie 1993, presedintele statului nostru a semnat Declaraţia şi Planul de Actiuni a Summit-
ului Mondial în Interesele Copilului.29
Republica Moldova tindea prin implimentarea diferitor strategii, spre recunoaşterea şi
garantarea drepturilor copilului.
Primul pas realizat în acest sens l-a constituit adoptarea la 15 decembrie 1994 a Legii nr.338-
XIII din 15.12.94 privind drepturile copilului - un act cu caracter special ce stabileşte statutul
juridic al copilului ca subiect independent cu drept la ajutor şi ocrotire specială; prevede că toţi
copiii sînt egali în drepturi fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, sex, limbă, religie,
convingeri, avere sau origine socială; evocă drepturile fundamentale ale copilului, precum şi
prevede acordarea unei griji deosebite şi protecţii sociale copiilor lipsiţi temporar sau permanent de
anturajul familial sau care se află în alte condiţii nefavorabile sau extreme.
Un eveniment important l-a constituit deschiderea în 1995 a reprezentanţei UNICEF în
Republica Moldova şi semnarea la 4 octombrie 1996 a Acordului - Cadru de Cooperare între
UNICEF şi Guvernul Republicii Moldova.30 Potrivit Reprezentanţei UNICEF, printre priorităţile
Moldovei, cele mai urgente sunt, protecţia copiilor lipsiţi de îngrijirea părinţilor şi, în special, a
celor instituţionalizaţi, eliminarea abuzului şi a exploatării sexuale a copiilor, inclusiv în cadrul
fenomenului traficului, prevenirea răspîndirii HIV/SIDA şi susţinerea unor programe de îngrijire şi
dezvoltare a copiilor de vîrste mici.

27
Черниченко, С.В., Международное право : современные теоретические проблемы, Международные
отношения , Москва, 1993, с.111
28
Ţarălungă,V., Particularităţile protecţiei drepturilor copilului în dreptul internaţional public, Teză de doctor în drept,
Chişinău, 2009, p. 111
29
Ibidem
30
Toma, S.-C. , UNICEF - lumea văzută prin prisma drepturilor copiilor // Drepturile omului în Republica Moldova,
Chişinău, 1998, p.79
15
Un alt eveniment remarcabil reprezintă prezentarea de către Republica Moldova a Raportului
Naţional II şi III privind implementarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului în cadrul
celei de-a 50-a sesiuni a comitetului ONU pentru drepturile copilului, care s-a desfăşurat la 20
ianuarie 2009 la Geneva. Comitetul a recomandat Republicii Moldova:
- să aloce surse financiare mai substanţiale pentru modificarea legislaţiei şi racordarea la
prevederile Convenţiei cu privire la drepturile copilului;
- să atragă o mai mare atenţie fenomenului migraţiei, care a dus la separarea copiilor de
familiile lor. Un număr mare de copii a fost afectat de migraţia unuia sau ambilor părinţi: ei nu au
întotdeauna acces la educaţie, sunt uneori neglijaţi, forţaţi să-şi asume responsabilităţi de adulţi, şi
sunt mai expuşi delicvenţei juvenile;
- să asigure ca opinia fiecărui copil să fie ascultată în familie, în şcoală, în alte instituţii şi
organizaţii şi în societate în general, acordînd atenţie în special copiilor vulnerabili şi aparţinînd
minorităţilor etc.31
Un rol important în procesul de protecție a drepturilor copilului și familiei îl joacă și instituția
avocatului parlamentar al copilului, misiunea căruia este promovarea şi protejarea drepturilor și
intereselor copilului. Avocatul copilului îşi exercită atribuţiile în vederea garantării respectării
drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale copilului şi realizării, la nivel naţional, de către
autorităţile publice centrale şi locale, de către persoanele cu funcţii de răspundere de toate
nivelurile a prevederilor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului.
Atribuțiile avocatului parlamentar:
- examinarea petiţiilor, audierea cetăţenilor şi repunerea lor în drepturi. Conform Raportului
privind activitatea Serviciului pentru protecţia drepturilor copilului, semestrul I, 2011 au fost
examinate 182 de adresări, dintre care 120 adresări scrise (petiţii) şi 62 de audienţe(figura 6).
În total, de către Serviciul pentru Protecţia Drepturilor Copilului au fost elaborate 23 acte de
reacţionare. Dintre acestea, au fost 21 avize cu recomandări (figura 7 ), în temeiul art. 27, alin. (1),
şi 2 sesizări, în temeiul art. 28, lit. d).
Conform evidenţei statistice, ambele sesizări au fost examinate în termenii stabiliţi de
legislaţie, în cazul unei sesizări au fost respectate recomandările avocatului parlamentar, iar în
cazul celei de-a doua sesizări, recomandările au fost respectate parţial.
- Verificarea informaţiei privind cazurile de încălcare în masă sau gravă a drepturilor
copilului.
- Remiterea în adresa autorităţilor publice a obiecţiilor şi propunerilor în vederea asigurării
drepturilor cetățenilor.
- Soluţionarea plîngerilor prin concilierea părţilor, găsirea soluţiilor reciproc acceptabile.
31
Monitorul Oficial al Drepturilor Copilului nr.2 (6), 2009, p.8-10 // www.childrights.md
16
Prezintă o importanță majoră serviciul “Telefonul Copilului” (figura 8, 9, 10, 11).
Deci, observăm că deși instituția avocatului parlamentar este una care acționează în interesele
copiilor, ea se dovedește a fi ineficientă - propunem instituirea în cadrul Centrului pentru
Drepturile Omului sau separat a funcţiei de ,,avocat al copilului”.
Cu 22 de ani în urmă, în 1988, a început istoria unui serviciu social destinat copiilor separaţi
temporar sau permanent de familia lor biologică – Casa de Copii de Tip Familial.
La baza apariţiei acestui serviciu au stat mai multe motive. Relaţiile social-eonomice din ţară
din acea perioadă au generat probleme materiale şi educative în instituţiile de stat în care erau
întreţinuţi copiii orfani. Aceasta a impus căutarea unei noi forme de ocrotire a copiilor orfani şi a
celor lipsiţi de grija părintească, care să îmbine educaţia familială cu aflarea într-o instituţie pentru
copii. Casele de Copii de Tip Familial au devenit o instiutuţie care acordă statului posibilitatea de a
asigura dreptul copiilor orfani la educaţie familială.32
Conform Hotărîrii nr 937 din 12.07.2002 pentru aprobarea Regulamentului Casei de Copii de
Tip Familial aceasta reprezintă o familie completă, care îngrijeşte în propria casă de la 3 pînă la 7
copii cu vîrstă de pînă la14 ani, inclusiv cei biologici. Copii deţin calitatea de membru al Casei de
Copii de Tip Familial pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani, iar în cazul continuării studiilor – pîna la
vîrsta de 23 ani. După această vîrstă, părinţii – educatori nu poartă nici o responsabilitate pentru
copii, statul nu mai plateşte indemnizaţii şi nici salariu. Singura responsabilitate a autorităţilor
rămîne asigurarea acestor copii cu spaţiu locativ.33
Pot fi părinţi educatori persoanele cu domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova, care au
atins vîrsta de 25 ani şi ale căror calităţi morale şi stare a sănătăţii permit îndeplinirea obligaţiilor
respective.34 Conform art. 249 alin. (1) din Codul Fmiliei, casele de copii de tip familial se crează
prin decizia autorităţii administraţiei publice locale respective, adoptată în baza cererii părinţilor –
educatori, a actelor anexate la aceasta şi a avizului autorităţii tutelare.
Conform Hotărîrii nr.812 din 02.07.2003 cu privire la aprobarea standardelor minime de
calitate pentru Casele de Copii de Tip Familial, s-au aprobat şi se pun în aplicare standardele
minime de calitate pentru casele de copii de tip familial.35
În cadrul proiectului UNICEF – UE a fost creată o Bază electronică de date a tuturor copiilor
din sistemul de protecţie a copilului, care conţine toată informaţia despre copil, familia acestuia şi
paşii întreprinşi pentru fiecare caz în parte.

32
Cebotari V., Dreptul Familiei, Chişinău, 2007, p.33
33
Hotărîrea nr. 937 din 12.07.2002 ,,Pentru aprobarea Regulamentului casei de copii de tip familial” În Monitorul
Oficial ala Republicii Moldova: 25.07.2002, nr.106
34
Codul Familiei al Republicii Moldova adoptat prin Legea RM, nr. 1316-XIV din 26.10.2000, intrat în vigoare la
26.04.2001/Monitorul Oficial al RM – 2001, nr. 47 – 48, p.56
35
Hotărîrea nr. 812 din 02.07.2003 ,,Cu privire la aprobarea Standardelor minime de calitate pentru Casele de Copii de
Tip Familial.În Monitorul Oficial al RM, 18.07.2003, nr.149
17
Schimbările în domeniul legislativ în acestă privinţă se consideră a fi bune, dar mai puţin
utile, deoarece:
- lipseşte metodologia de monitorizare şi raportare pentru diferitele situaţii ale copiilor
aflaţi în dificultate (ex: copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate);
- serviiile de prevenire a situaţiei de copil aflat în dificultate sînt tot mai necesare;
- intervenţia în situaţia copilului aflat în dificultate trebuie centrată pe familie şi privită
din perspectvă sistemică.
Pentru o intervenţie eficientă, schimbările ar trebui să se realizeze la mai multe niveluri: la
nivelul politicilor sociale (ex: campanii de informare privind realizarea şi implimentarea unor
programe de educaţie parentală şi consiliere,terapie familială etc.), la nivel comunitar (ex: servicii
de promovare a drepturilor copilului şi a importanţei mediului familial pentru el etc.), la nivel
instituţional (servicii de prevenire adresate familiilor pentru a reduce/limita numărul d copii aflaţi
în difiultate etc.) şi la nivelul lucrului pe caz (planul de servicii să devină un instrument eficient în
organizarea şi implimentarea serviciilor de prevenţie, simplificare procedurilor/reducerea
birocraţiei, mai ales pentru cazurile de urgenţă etc.).
Copii orfani educaţi în casele de tip familial au şanse mai mari de integrare socială şi
afirmare pe plan profesioanal, comparativ cu cei crescuţi în casele de copii obişnuite, relavă datele
studiului CCF Moldova ,,Vindecînd trecutul – Construim viitorul”. Majoritatea copiilor crescuţi în
case de copii de tip familial s-au integrat în societate uşor şi au o legătură strînsă cu familia care i-a
educat, în timp ce copii orfani din instituţii, după atingerea majoratului nu au pe nimeni. Potrivit
studiului, majoritatea tinerilor educaţi în case de tip familial au fost angajaţi în cîmpul muncii, unul
dintre 5 fiind absolvent al universităţii. Copilul absolvent a unei instituţii rezidenţiale, pentru că
este mai puţin pregătit pentru viaţa socială, îşi găseşte mai greu un loc de muncă şi poate intra în
conflict cu legea.36

36
UNICEF, Guvernul RM, Uniune Europeană. Să facem o casă mai bună pentru fiecare copil: material destinat
factorilor de decizie şi profesioniştilor, Chişinău, 2007
18
CAPITOLUL II – ROLUL FAMILIEI ÎN MECANISMUL DE
PROTECȚIE A DREPTURILOR COPILULUI
2.1. Conceptul familiei în dreptul contemporan şi tipuri de familie
În societatea contemporană familia a suferit transformări profunde, astazi termenul
familie încorporînd realități diferite în urma transformărilor intervenite atît la nivel
individual, cît și la nivel social. În ultimul secol s-au produs schimbari majore în evoluția
familiei, a valorilor, normelor, comportamentelor din această sferă. Schimbările (politice,
sociale, culturale, economice) din societatea occidentală, în ultimele două decade au fost
însoțite de schimbări în sfera familiei, cea mai spectaculoasă fiind trecerea de la familia
nucleară (dominantă în perioada anterioară) la o diversitate de modele familiale alternative.
Familia formată din cuplu conjugal căsătorit (potrivit procedurilor legale) și din copiii acestui
cuplu încetează să mai fie model dominant. Acest fenomen a fost denumit “a doua tranziție
demografică”.
Din anii 1960 ai sec.XX datorită tranziției la economia de piață, se observă o implicare
tot mai largă a femeii în activitîțile economice și nu numai. În acest mod se dezvoltă munca
salariată a femeii, ceea ce duce la apariția unei concurențe dintre barbat și femeie. În cazul
respectiv vorbim despre familia cu dublă carieră. Acest tip de familie impune de cele mai
multe ori o viață separată a soților. Din cauza lipsei de timp a părinților se diminueaza și
atenția direcționată asupra copilului. Uneori chiar, copilul devenind o povară pentru aceștia.
Singurul avantaj în cazul acestei familii este starea materială bună.
În anii 1970-1980 se răspîndesc familiile monoparentale, în care doar un singur părinte
este responsabil de creșterea și educația copilului. Familiile monoparentale includ părinți
izolați, mame singure în dificultate, mame necăsătorite și chiar tați cu copii în urma decesului
mamei sau divorțului.
Creșterea ratei de divorțuri (figura 12) a condus la majorarea numărului celor
recăsătoriți. Astfel, se poate crea situația în care unul dintre soți sau ambii îngrijesc de copiii
din căsătoriile anterioare. În acest fel, apare o nouă categorie de familie - familia compusă.
Familia compusă poate fi: simplă compusă – atunci cînd unul dintre soți aduce un copil sau
mai mulți din căsătoria anterioară; dublă compusă – atunci cînd ambii parteneri aduc cîte un
copil sau mai mulți din căsătoria anteroară; cuplu compus complex – atunci cînd, cei care se
recăsătoresc au atît copiii din cadrul căsătoriei anterioare, cît și copii comuni.
Cercetarea tipurilor de familie prin prisma evoluției acestora de la patriarhat la familii
moderne se impune atît prin importanța influenței cadrului educativ din ele, cît și prin
dependența lor de dezvoltarea economică, tehnologică a societății.

19
O problemă pentru Republica Moldova sînt căsătoriile între minori, numărul acestora este
însă, în descreștere. Astfel, din anul 2000 pînă în anul 2006 numărul acestora s-a redus cu 236.
Căsătoriile înregistrate cu participarea unui minor, potrivit datelor prezentate, sunt mult mai
frecvente, însă se înregistrează şi aici o descreştere – de la 1975 în anul 2000 la 1000 în anul 2006
(figura 13).

2.2. Dreptul copilului de a - şi cunoaşte părinţii şi de a fi crescut de


aceştia
Dreptul copilului de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi crescut de acesta este unul relativ nou,
fiind stipulat în articolul 7 al Convenţiei cu privire la drepturile copilului din 1989.37
Art.51 alin.(3) din Codul Familiei al Republicii Moldova38 stabileşte: „Fiecare copil are
dreptul să locuiască în familie, să-şi cunoască părinţii, să bneficieze de grija lor, să coabiteze cu
ei...”
Cunoaşterea părinţilor este foarte importantă pentru stabilirea şi structurarea identităţii unui
copil. Proviniența copilului, atestată în modul stabilit de lege, constituie temeiul apariţiei
drepturilor şi obligaţiilor lor reciproce, ale acestuia şi ale părinţilor săi. Există mai multe categorii
de părinţi:
1) părinţii ,,genetici” – strămoşii copilului, al căror rol este foarte important, în special sub
aspect medical;
2) părinţii ,,biologici”, numiţi şi ,,naturali” sau ,,de naştere” – mama care naşte copilul şi
tatăl care revandică paternitatea;
3) părinţii ,,psihologici” sau ,,de îngrijire” – părinţii adoptivi sau persoanele care îngrijesc
copilul o perioadă semnificativă de timp după naştere şi în copilărie.39
În condiţiile actuale, datorită dezvoltării umane, această clasificare se dovedeşte a fi una
flexibilă. De exemplu, termenul de părinte ,,biologic” poate avea un conţinut mai complex: atunci
cînd vorbim deaspre o fertilizare artificială, ,,părintele” poate fi sau donatorul, sau mama care va
creşte copilul. Convenţia subliniază că copilul îşi poate cunoaşte părinţii ,, în măsura posibilului”,
ceea ce înseamnă că pot exista anumite situaţii cînd realizarea acestui drept devine imposibilă sau
contravine drepturilor altor persoane:
- imposibilitatea identificării unui părinte, de exemplu atunci cînd copilul a fost abandonat
sau cînd mama nu ştie cine este tatăl copilului; în acest caz autorităţile statale trebuie să asigure

37
Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului din 29.11.1989, New-York. Intrată în vigoare la 20.09.1990//Tratate
internaţionale la care Republica Moldova este parte(1990-1998). Vol.1. – Chişinău,1998
38
Codul Familiei al Republicii Moldova, nr.1316-XIV din 26.10.2000//Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001,
nr. 47-48/210
39
Ghid de aplicare practică a Convenţiei cu privire la drepturile copilului. UNICEF. - Chişinău: Cartier, 2001, p. 104 -
105
20
egalitate de tratament tuturor copiilor, implimentînd în viaţă principiul nediscriminării recunoscut
de Convenţie în art. 2;
- refuzul părinţilor de a se identifica, de exemplu cererea mamei ca identitatea ei să rămînă
necunoscută în timpul naşterii sau cazul în care mama refuză să spună cine este tatăl copilului, de
asemenea cazurile extreme de incest sau de viol;
- interzicerea de către stat a identificării părintelui
În ceea ce priveşte adopţia, statele lumii s-au divizat în două tabere: cele care promovează
anonimatul şi cele are susţin adopţiile ,,pe faţă”. Primele afirmă că doar în cazul anonimatului
adopţia se va solda cu success, în caz contrar copiii respective ar fi dominaţi de dorinţa de a-şi
cunoaşte părinţii biologici, trăind într-o atmosferă de nelinişte permanentă, iar părinţii adoptivi –
într-o nesiguranţă continuă. A doua categorie de state optează pentru dialogul deschis între părinţii
adoptivi şi copilul adoptat, cunoaşterea originilor sale fiind un factor important la formarea
identităţii sale.
Referitor la cazurile de fertilizare artificială, se susţine, pe de o parte, că nu este ,,în interesul
superior al copilului” să ştie că a fost conceput în mod artificial, iar, pe de altă parte, că doar
anonimatul l-ar putea proteja pe donator de anumite complicaţii, inclusiv de revendicările materiale
din partea copiilor biologici, în ceea ce priveşte primul argument, am menţionat anterior că
cunoaşterea originilor este foarte importantă în formarea identităţii copilului. În acelaţi timp,
existenţa unui cadru legal adecvat l-ar putea proteja pe părintele donator împotriva revendicărilor.
Astfel, Declaraţia Asociaţiei Medicale Mondiale asupra fecundaţiei in vitro şi a transferului de
embrion40 stipulează că în cazul în care donatorii nu-şi asumă funcţia de părinţi ai copilului ce se va
naşte, medicul trebuie să se asigure că receptorii acceptă întrega responsabilitate a copilului ce se
va naşte.
Art. 5 al Convenţiei introduce o ,,responsabilitate părintescă”, în corelaţie cu drepturile şi
obligaţiile recunoscute ocrotitorului legal al copilului în scopul asigurării creşterii şi educării
acestuia: ,,Părinţii, după caz, susţinătorii legali au responsabilitatea de bază pentru creşterea şi
dezvoltarea copilului. Interesul superior al copilului va reprezenta prima lor preocupare.”
Interesul copilului minor semnifică atît un interes personal al minorului, ce diferă de la un
copil la altul, cît şi un interes obştesc ce se reflectă în modul cum este crescut şi educat copilul de
către părinţi.41
Analizînd reglementările legale în domeniu, putem conchide că dezvoltarea echilibrată a
personalităţii copilului necesită implicarea ambilor părinţi în procesul de creştere şi educaţie a

40
Declaraţia Asociaţiei Medicale Mondiale asupra fecundaţiei in vitro şi a transferului de embrion, Madrid, 1987. – În:
I. Mereuţă.Responsabilitatea morală şi juridică în activitatea medicală.Cod medical. – Chişinău: Hard-Soft, 2002, p. 204
41
Corhan A., Dreptul familiei. Teorie şi practică. – Bucureşti: Lumina Lex, 2001, p.452.
21
acestuia. Acest principiu este stabilit în cadrul art. 18 Convenţia privind drepturile copilului, art. 58
Codul Familiei al Republicii Moldova. Astfel, indiferent de statutul părinţilor – căsătorit,
necăsătorit, aceştia trebuie să participe la procesul de educaţie al copilului. Există însă, situaţii cînd
prinţii efectiv nu dispun de posibilitatea de a corda sprijinul necesar copiilor săi, în acest caz
trebuie să intervină statul acordînd ajutor, fie psihologic – sfaturi, reţea de asistenţă etc, fie practic
– ajutor financiar, îngrijire zilnică, oferirea unei locuinţe, ajutor la domiciliu etc.
Convenţia interzice separarea oricărui copil de părinţii săi împotriva voinţei lor, cu excepţia
situaţiei în care această separare este necesară în interesul superior al copilului.
Există cazuri în care deşi părinţii sînt cunoscuţi, nu este ,,în interesul superior al copilului” să
fie crescut de aceştia. Este vorba de cazurile de abuz sau neglijare, cazurile încare părinţii trăiesc
separat, cazurile de întemniţare a părinţilor și la alte situaţii similare.
În concluzie, putem menţiona că un rol important în ceea ce priveşte creşterea şi educaţia
copilului, formarea acestuia ca personalitate în cadrul societăţii, îl reprezintă intervenţia părinţilor
în cadrul acestui proces, aceştia contribuind şi la formarea identităţii copilului. În acest sens, este
necesară elaborarea unor strategii de formare a unor programe de educaţie pentru părinţi, în scopul
asigurării cunoaşterii de către aceştia a obligaţiilor sale în ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea
copilului, promovării unei relaţii armonioase între părinţi şi copii.

2.3. Dreptul copilului de afi protejat împotriva violenței, neglijării,


exploatării sau abuzului în cadrul familiei
Abuzul îndreptat asupra copilului, fie fizic, psihic sau emoțional constituie o încălcare a art.19
din Convenție de a fi ,,protejat împotriva oricărei forme de violență, vătămare sau de abuz fizic sau
mintal.”
Orice formă de violență, neglijare, exploatare sau abuz constituie în primul rînd, o încalcare a
dreptului copilului la dezvoltare. Dezvoltarea reprezintă un proces continuu de schimbare, în cadrul
căruia nivelul de mișcare, gîndire, simțire și interacțiune a copilului cu obiectele din lumea
înconjurătoare și persoanele devine din ce în ce mai complex.
Familia apare drept mediu natural primar, în care copiii trebuie să beneficieze de protecție,
care i-ar ajuta să-și joace pe deplin rolul în societate, pentru dezvoltarea personalității lor, fiind
pregătiți pentru o viață individuală în comunitate.42

42
Mândru A., Drepturile civile și libertățile Copilului în viziunea Convenției Internaționale cu privire la Drepturile
Copilului// Probleme actuale ale drepturilor omului: Materialele Conferinței Științifice din 10.12.2001, Chișinău. UC,
2002, p. 13
22
În literatura de specialitate, noțiunea de abuz este interpretată în mod diferit. Dificultățile
rizidă în faptul că ideea de abuz asupra copilului este strîns legată de contextul sociocultural și
poate varia considerabil în timp și spațiu.43
Studiul Global al Națiunilor Unite asupra Violenței Împotriva Violenței definește conceptul
de violență ca fiind orice formă de violență fizică sau mentală, rănire și abuz, neglijare sau
tratament neglijent, maltratare sau exploatare, inclusiv abuzul sexual.44
Astfel, abuzul poate fi clasificat în mai multe categorii:
- abuzul fizic - acte de violență îndreptate asupra copilului sau neprevenirea unor asemenea
acte, care efectează integritatea lui fizică. De cele mai multe ori chiar părinții sînt cei care
manifestă acte de violență față de proprii copii. Potrivit studiului național ,,Îngrijirea și dezvoltarea
timpurie a copilului în Moldova,, în familiilec omplete, mama este cea care, mai des, abuzează fizic
copilul – în 45,9%. Tații își bat copiii doar în 27,8% din cazuri. Totuși, specialiștii în abuzul
copilului atrag atenția că bătaia tatălui are consecințe mai grave.
- abuzul emoțional – efectul grav, actual sau potențial, asupra dezvoltării emoționale și
comportamentale a copilului, cauzat de supunerea acestuia la forme persistente și severe de rele
tratamente emoționale sau abandon;
- abuzul sexual – antrenarea copiilor și adolescenților în activități sexuale, pe care gradul lor
de dezvoltare nu le permite să le înțeleagă și să-și dea consimțămîntul în mod conștient sau care
încalcă interdicțiile sociale ale rolurilor familiale. O formă agravantă în această situație ar fi abuzul
sexual parvenit din partea părinților sau a altor membri de familie;
- lipsirea copilului de îngrijire și protecție, neîndeplinirea obligației de protecție a copilului ce
are ca efect deteriorarea gravă a sănătății sau a dezvoltării copilului.
Copilul abuzat trece prin diferite stadii care afectează treptat cursul dezvoltării sale fizice,
psihice și emoționale. Ele nu se limitează numai la perioada propriu-zisă a abuzului, ci și la
momentele care urmează relelor tratamente. Intervenția autorităților și agenților de investigare a
cazului are, nu de puține ori, ca efect victimizarea și traumatizarea suplimentară a copilului.45
Abuzul are un impact asupra procesului de socializare a copilului. Există o probabilitate
majoră ca cei care au fost abuzați în cadrul familiei de către părinți să urmeze această practică și
făță de viitorii lor copii. Dar totuși, pot exista și cazuri cînd cei care au fost victime ale abuzului în
familie, să nu aibă acestă dorință de a victimiza, ci din contra de a preveni cazurile de victimizare.
O altă formă de abuz ar fi și exploatarea acestuia prin muncă, fenomen care este în continuă
creștere. Conform datelor Organizației Internaționale a Muncii, 218 milioane de copii sînt antrenați

43
Balahur D., Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale., București: ALL Beck, 2001, p. 302
44
http://www..unicef.org/romania
45
Oariniani A., Violența în familie., Raportul nr. 4 prezentat Adunării Generale a O.N.U., New-York: Națions Unies,
1997, p. 73
23
în diverse forme de exploatare la nivel global, deseori fiind supuși abuzului, riscurilor pentru
sănătate și violență. Anual, în rezultatul accidentelor de muncă, pe glob decedează 22.000 de copii
Concomitent, constatările Centrului Național de Prevenire a Abuzului Copilului, pun în
evidență faptul că în comunitățile rurale din RM munca copiilor este un fenomen frecvent întîlnit,
iar copiii din mediul rural exploatați prin muncă constituie un număr reprezentativ de copii aflați în
situație de risc sau în dificultate.46
Este important ca orice caz de abuz al copilului în familie să fie semnalat
instituțiilor/persoanelor responsabile de protecția copilului. Primii și principalii raportori ai
cazurilor de abuz împotriva copilului sunt profesioniștii,și anume: profesorii, medicii de familie,
medicii specializați, educatorii, polițiștii, asistenții sociali, funcționarii din administrația publică,
membrii comunității, inclusiv copiii. Aceste categorii de specialiști fac parte din sistemul de
referire a cazurilor de maltratare. Sistemul de referire este format din mai multe structuri de stat și
neguvernamentale care colaborează în soluționarea unui caz de maltratare a copilului.
De multe ori, presiunile sociale îi pun pe copii în situația de a nu vorbi despre violențele la
care sînt supuși, deoarece plîngerile sînt considerate o încălcare a intimității casei și familiei.
Asemenea principii sînt împărtășite și de poliție și de instanță. Pentru a schimba aceste atitudini
tradiționale și pentru a se recunoaște faptul că abordarea violenței domestice ca o problemă strict de
familie nu face decît să o perpetueze, trebuie luate măsuri pentru ca aceste probleme să fie
conștientizate în percepția generală, dar astfel de situații trebuie abordate și prin prisma specializată
a restricțiilor și a prevederilor legale. Punerea în acțiune a legislației nu este suficientă în sine
pentru a schimba realitățile sociale. Important ar fi ca statele să acorde copiilor dreptul de a depune
plîngeri, inclusiv de a sesiza relele tratamente.47 Procedurile de depunere a plîngerilor trebuie să
prevadă că și copilul poate depune plîngere în mod direct sau prin reprezentanți și măsurile care se
pot aplica, precum și să stabilească vîrsta minimă, care să fie confirmată prin legea națională, de la
care copilul poate depune plîngere sau se poate adresa instanței sau altor autorități competente fără
să fie necesar consimțămîntul părinților.48
Abuzul îndreptat împotriva copiilor ar putea fi prevenit în situația în care sînt întruniți mai
mulți factori corelativi: recunoașterea și sancționarea prin lege a abuzului asupra copilului; sprijinul
financiar acordat de stat pentru prevenirea abuzului asupra copilului, crearea unor structuri
corespunzătoare atît la nivel local, cît și național, pentru a preveni și controla abuzul asupra

46
Ghid de monitorizare a muncii copilului., Chișinău, CN PAC, 2006
47
Ibidem
48
Directive generale privind forma și conținutul Rapoartelor Periodice care vor fi înaintate de statele-părți ale
Convenției cu privire la Drepturile Copilului., Doc. CDC/C/58, 20.11.1996//Ghid de aplicare practică a Convenției cu
privire la Drepturile Copilulu, p. 604
24
copiilor. Însă mai întîi de toate, important este ca copiilor să li se recunoască un anumit statut
juridic, în lipsa căruia acești factori rămîn a fi vagi.

2.4. Abandonul copiilor şi forme alternative de protecţie a acestora -


adopţia
Fiecare copil are dreptul să locuiască în familie, să-şi cunoască părinţii, să benefcieze de grija
lor, să coabiteze cu aceştia, cu excepţia cazurilor în care despărţirea de un părinte sau de ambii pă-
rinţi este necesară în interesul copilului.49 Copilul are dreptul la o familie în care el să poată fi iubit,
să fie sub protecţie părintească, să i se asigure bunăstarea.50 Însă, nu de fiecare dată, acest drept este
realizat în practică, abandonul copiilor în ultimii zece ani înregistrînd proporţii din ce în ce mai
mari din cauza migraţiei excesive a populaţiei. Motivele financiare sunt cele care domină situaţia
abandonului, find urmate de statutul vulnerabil al mamelor solitare şi mamelor minore (figura 14).
Abandonul copiilor ia forme grave, cel puţin un copil de vârstă preşcolară este abandonat în
fiecare zi şi potrivit datelor UNICEF, 9 din 10 copii abandonaţi în Republica Moldova au ambii
părinţi în viaţă.
Potrivit unui raport al UNICEF din 200751 se arată că în cele 67 instituţii de tip şcoli-internat
din ţară, îşi făceau studiile 11 096 de copii, doar 3% dintre aceşti copii find orfani. Din cauza
plecării părinților la muncă peste hotare, plasarea majorităţii copiilor este considerată „temporară”
în aceste instituţii. Din numărul total de copii, 83% au fost plasaţi „temporar”, 32% aveau ambii
părinţi în viaţă, 39% au un părinte în viaţă, 13% se duceau acasă în fecare zi, 21% plecau acasă la
fiecare sfârşit de săptămână.
Pentru unii copii, cetăţeni moldoveni, duşi în străinătate de părinţii lor, situaţia şi riscul de
abandon este la fel de precară. Doar potrivit datelor statistice oferite de organele de resort ale
Italiei, în anul 2007 au fost identifcaţi 15 copii moldoveni luaţi de părinţii lor şi abandonaţi în
Italia.
Unele femei îşi abandonează copilul la naştere, altele depun o cerere la unul din centrele de
plasament sau la o casă de copii, în care cer ca pruncul lor să se afe în grija statului pană în
momentul în care va putea să şi-l ia în îngrijire. Există multe cazuri când femeile nu s-au mai întors
să-şi ia copiii la expirarea termenului indicat în cerere.

49
Legea privind drepturile copilului nr. 338-XIII din 1512.94, Monitorul Ofcial al R. Moldova nr.13/127 din
02.03.1995, art. 16.
50
Art. 3, 8, 16, 19 al Convenției cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației
Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989.
51
UNICEF, UE, Ministerul Educaţiei și Tineretului, Ministerul Muncii, Protecției Sociale şi Familie, Ministerul
Sănătăţii, Evaluare rapidă a sistemului de îngrijire rezidenţială pentru protecţia copiilor in difcultate din Republica
Moldova, Chișinău, 2007
25
Conform datelor statistice, în republică sunt abandonaţi anual aproximativ 100 de nou-
născuţi, dintre care circa jumătate în maternitatea republicană din or. Chişinău.
Abandonul copiilor la naştere poate fi prevenit prin acordarea asistenţei sociale şi
psihologice acordate mamei în perioada pre şi postnatală. Tendinţele fenomenului abandonului
maternal indică o creştere a situaţiilor de risc de abandon, atunci când tinerele mame nu au nici o
susţinere din partea familiei şi rudelor apropriate, când sarcina lor a fost provocată de abuz sexual
ori când sunt infectate cu HIV. Ca urmare, naşterea copilului se transformă într-o povară pentru
ele. De aceea, crearea serviciilor sociale adresate femeilor cu risc de abandon a copiilor la naştere
şi cel infantil contribuie eficient la reducerea numărului copiilor abandonaţi.
Efectele fenomenului abandonului ar putea fi de ordin psihologic (consecinţe de ordin
emotiv, mental), efecte sociale (сopilul abandonat de mamă se simte frustrat atunci când semenii
săi vorbesc despre mamele lor), efecte economice (lipsa unui venit stabil îi vor atrage în „industria”
sexului, a cerşitului, furatului, escrocheriei etc.).
Autorităţile tutelare trebuie să întreprindă măsurile necesare pentru identifcarea timpurie a
tuturor situaţiilor de risc care pot determina separarea copiilor de părinţi, să acorde familiilor
servicii şi asistenţă specializată în scopul facilitării integrării lor sociale, inclusiv pentru a spori
capacităţile părinţilor de a depăşi situaţia lor.
Atunci când toate măsurile întreprinse pentru (re)integrarea copilului în familia lui biologică
sau extinsă au fost epuizate, autoritatea tutelară de la domiciliul copilului, trebuie să întreprindă
toate acţiunile pentru a proteja copilul şi ai găsi acestuia forma de protecţie adecvată, prioritate
având formele de protecţie de tip familial.
Printre cele mai cunoscute şi aplicate forme de protecţie sunt:
a) adopţia;
b) tutela (curatela);
c) asistenţa parentală profesionistă;
d) plasamentul în casa de copii de tip familial;
e) plasamentul în instituţia rezidenţială de orice tip;
f) alte forme de protecţie, în condiţiile legii.
Potrivit Legii privind regimul juridic al adopţiei, adopţia este definită ca fiind „formă specială
de protecţie a copilului, aplicată în interesul superior al copilului, prin care se stabileşte filiaţia între
copilul adoptat şi adoptator, precum şi legăturile de rudenie între copilul adoptat şi rudele
adoptatorului”52

52
LEGE Nr. 99 din 28.05.2010 privind regimul juridic al adopţiei, Publicat : 30.07.2010 în Monitorul Ofcial Nr.131-
134 art. Nr : 441, Data intrării in vigoare : 30.01.2011, art.2
26
De asemenea, prin lege sunt definite procedurile de adopţie naţională şi respectiv
internaţională. Astfel, în conformitate cu art.2 al acestei legi, adopţie în care atât copilul adoptat,
cât şi adoptatorul sau familia adoptatoare au domiciliul în Republica Moldova se consideră
națională (figura 15). Respectiv, adopţie internaţională se consideră adopţie în care copilul adoptat
are domiciliul în Republica Moldova, iar adoptatorul sau familia adoptatoare au domiciliul în
străinătate ori adopţiaîn care copilul adoptat are domiciliul în străinătate, iar adoptatorul sau familia
adoptatoare au domiciliul în Republica Moldova.
Se acordă prioritate adopției naționale în raport cu cea internațională (figura 16), dat fiind
principiul interesului superior al copilului, pentru a asigura continuitatea în creşterea şi în educarea
copilului, ţinându-se cont de originea etnică, culturală şi lingvistică.
Un alt moment important este și determinarea statului de copil adoptabil. Astfel, autoritățile
tutelare trebuie să determine într-un termen de 6 luni statutul de adoptabilitate al copilului și să-l
pună la evidență.
Lege privind regimul juridic al adopţiei, permite persoanelor care au capacitatea deplină de
exerciţiu, au atins vârsta de 25 de ani şi sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care
doresc să-l adopte, dar nu cu mai mult de 48 de ani să ia în adopţie un copil. În cazul soţilor e
suficient ca numai unul să fi împlinit vârsta de 25 de ani şi doar în cazul în care căsătoria lor durea-
ză de cel puţin 3 ani până la momentul depunerii cererii de adopţie.
Adoptatorii trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare dezvol-
tării multilaterale şi armonioase a personalităţii copilului. Cetăţenii străini şi apatrizii cu domiciliul
în Republica Moldova pot adopta copii dacă domiciliază în Republica Moldova de cel puţin 3 ani
până la depunerea cererii de adopţie (figura 17).
În fine, am putea spune că procedura adopției în unele cazuri este birocratică. Există cazuri
cînd se începe procedura de compatibilitate, ca mai apoi să i se spună familiei respective că copilul
este dat deja în adopție unei alte familii. Aceasta este o încălcare foarte gravă, atât a drepturilor copilului care urmează
a fi adoptat, cât şi a familiei ce ia în adopţie. Din păcate, legislaţia este foarte lejeră la acest capitol și nu prevede sancțiuni pentru
încălcarea prevederilor cu privire la adopție.

27
CAPITOLUL III – ROLUL STATULUI ÎN MECANISMUL DE
PROTECŢIE A DREPTURILOR COPILULUI
3.1. Noţiunea şi clasificarea serviciilor sociale destinate copilului sau
familiei cu copii
Actualmente, în Republica Moldova tot mai frecvent este utilizată atît în legislaţie, cît şi în
cadrul societăţii civile noţiunea de asistenţă socială. Potrivit art. 1 al Legii asistenţei sociale din
25.12.2003, aceasta este definită ca o componentă a sistemului naţional de protecţie socială, în
cadrul caruia statul şi societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele
temporare sau permanente, ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale, care pot genera
marginalizarea ori excluderea socială a persoanelor şi familiilor aflate în dificultate.53
Art. 7 al aceluiaşi act normative evidenţiază în calitate de forme ale asistenţei sociale:
prestaţiile în bani (alocaţiile, compensaţiile, indemnizaţiile etc.), prestaţiile în natură şi serviciile
sociale.
În prezent, indemnizaţiile (figura 18) reprezintă principalul suport economic din partea
statului pentru familiile cu copii, şi este exprimat sub formă de plăţi unice sau periodice acordate
pentru naşterea, îngrijirea şi întreţinerea copilului, în funcţie de vîrsta copilului şi de nivelul
veniturilor familiei.
Legiuitorul stabilește următoarele tipuri de prestații adreste familiilor cu copii:
- indemnizație de maternitate;
- indemnizație unică la nașterea copilului (figura 19);
- indemnizație lunară pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîstei de 3 ani pentru
persoanele asigurate;
- indemnizație lunară pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 1,5 ani
persoanelor neasigurate;
- indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav.
Indemnizația de maternitate se stabilește în baza art. 16 din Legea privind indemnizațiile
pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale și pct. 21 din
Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor
pentru incapacitate temporară de muncă și altor prestații de asigurări sociale. Aceasta se stabilește
asiguratelor, soțiilor aflate la întreținerea soților asigurați ți șomerilor care au dreptul la concediu de
maternitate, prenatal și postnatal.54

53
Legea asistenţei sociale, nr.547-XV//Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2004, nr.42-44
54
Romandaș N., Proca L., Odinokaia Negură I. Dreptul Protecției Sociale, Chișinău: Tipografia ,,Foxtrot” S.R.L., 2011,
pag. 206
28
Indemnizație de maternitate sa acordă, începînd cu săptămîna a 30-a de sarcină, pe o perioadă
de 126 de zile calendaristice, iar în cazul nașterilor complicate ori al nașterii a doi sau mai mulți
copii de 140 de zile calendaristice. Iar dacă copilul se naște mort sau moare în perioada concediului
postnatal, indemnizația de maternitate se acordă pentru perioada specificată.55
Este de menționat faptul ca soții sînt în drept de a primi indemnizații de maternitate pe
numele soțiilor neasigurate aflate la întreținere. Cuntumul lunar al acestei indemnizații este de
100% din venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 6 luni calendaristice premergătoare lunii
producerii riscului asigurat.
Indemnizația unică la nașterea copilului se stabilește în abaza art. 17 din Legea privind
indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale: pentru
fiecare copil născut viu, inclusiv în cazul gemenilor; mamei, iar în cazul decesului ei –
reprezentantului legal al copilului; cu condiția că copilul a fost înregistrat la oficiul stării civile; cu
condiția că a fost solicitată cel tîrziu în termen de 12 luni de la nașterea copilului.
Din anul 2005, cuntumul indemnizației unice la naștere se stabilește anual prin Legea
bugetului asigurărilor sociale de stat atît pentru persoanele asigurate cît și pentru persoanele
neasigurate (figura 20)
Indemnizațiile lunare pentru creșterea copilului se acordă în situațiile următoare: a)
persoanelor asigurate, cu condiția că se află în concediu pentru îngrijirea copilului și confirmă
stagiul necesar de cotizare; se acordă mamelor și în situația în care lucrează în condițiile timpului
de muncă parțial sau la domiciliu; în cazul cînd ambii părinți nu sînt încadrați în cîmpul muncii-
Părintelui care îngrijește de acesta; se stabilește de la data nașterii copilului, cu excepția cazului de
încuviințare a adopției sau instituire a tutelei, caz în care se stabilește din ziua adoptării hotărîrii
privind încuviințarea adopției sau instituirea tutelei; cu condiția că a fost solicitată în termen de 12
luni de la nașterea copilului; se suspendă în cazul în care mama se angajează în cîmpul muncii sau
își reia activitatea anterioară înainte de încheierea concediului pentru îngrijirea copilului.
Îndemnizația pentru creșterea copilului este de două tipuri: indemnizația pentru creșterea
copilului pînă la vîrsta de 3 ani – persoanelor asigurate și indemnizația lunară pentru îngrijirea
copilului pînă la vîrsta de 1,5 ani – persoanelor neasigurate.
Indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav se stabilește mamei, în acazul îmbolnăvirii
copilului pîna la vîrsta de 7 ani, a copilului cu handicap pînă la vîrsta de 16 ani, pe o perioadă de
cel mult 14 zile calendaristice, în cazul asistenței medicale de ambulatoriu sau pentru o perioadă de
cel mult 30 de zile calendaristice, în cazul acordării asistenței medicale în staționar pentru perioada
în care copilul necesită îngrijire.

55
Romandaș N., Proca L., Odinokaia Negură I. Dreptul Protecției Sociale, Chișinău: Tipografia ,,Foxtrot” S.R.L., 2011,
pag. 206
29
Pentru îngrijirea copilului bolnav certificatul se eliberează și altui membru al familiei (tatălui,
bunicii, bunicului, altor membri ai familiei încadrați în cîmpul muncii, tutorelui sau curatorului),
dacă din motive întemeiate, mama nu poate îngriji copilul ( în caz de boală, decădere din drepturile
părintești etc.).
Potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 19 din 19.01.2010 indemnizaţia lunară pentru întreţinerea
copilului cu vîrste cuprinse între 1,5/3-16 ani, atît pentru persoanele asigurate, cît şi pentru cele
asigurate, începînd cu 01.01.2010 nu se stabileşte şi respective nu se acordă, însă familiile se includ
în categoria beneficiarilor de ajutor social, scopul căruia este asigurarea unui venit lunar minim
garantat pentru familiile defavorizate.
În baza Legii nr. 933-XIV din 14 aprilie 2000 cu privire la protecţia socială specială a unor
categorii de populaţie, familiile cu patru şi mai mulţi copii ( cu vîrstă sub 18 ani) şi familiile cu
copii invalizi ( cu vîrstă sub 18 ani) aveau dreptul de a beneficia de compensaţii nominative. Prin
Legea nr. 135-XVIIII din 29.12.2009 au fost operate modificări în Legea nominalizată, astfel,
începînd cu 01.01.2010 compensaţiile nominative pentru categoriile de populaţie prevăzute în
Legea menţionată anterior nu se stabilesc. Persoanelor care li s-au stabilit dreptul la compensaţii
nominative pînă la 31.12.2009 vor beneficia de acestea pînă la expirarea dreptului conform
legislaţiei. Astfel, în anul 2010 au beneficiat de compensaţii nominative 20670 persoane (figura
21).
Conform Legii 499-XIV din 14.07.1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele
categorii de cetăţeni, familiile în cadrul cărora sînt îngrijiţi şi educaţi copii cu dezabilități
benefiaciază de alocaţii sociale de stat potrivit gradului de severitate a dezabilității stabilit
copilului. Alocaţiile sociale de stat sînt sume achitate lunar din bugetul de stat prin intermediul
bugetului asigurărilor sociale de stat persoanelor care nu întrunesc condiţiile pentru obţinerea
dreptului la pensie de asigurări sociale. Beneficiarii alocaţiilor sociale sînt următoarele categorii de
copii:
- copiii invalizi în vîrstă de pînă la 18 ani cu gradul de severitate I, II, III;
- copiii care şi-au pierdut întreţinătorul (în vîrstă de pînă la 18 ani, în cazul elevilor şi
studenţilor din instituţiile de învăţămînt secundar şi superior, cu excepţia învăţămîntului fără
frecvenţă, pînă la absolvirea instituţiei respective, dar numai pînă la împlinirea vîrstei de 23 de ani);
- persoane care îngrijesc la domiciliu un copil invalid sub18 ani, cu gradul de severitate I.
- Alocaţiile se stabilesc şi se plătesc de către organele teritoriale de asigurări sociale (figura
22).
Spre deosebire de prestaţiile indirecte sau în bani, cele în natură constituie produse
alimentare şi mărfuri industriale de primă necesitate, medicamente şi articole protetico-ortopedice
etc. Asistenţa socială poate fi acordată şi sub formă de gratuităţi sau de reduceri la procurarea unor
30
bunuri sau plata unor servicii curente ce ţin de locuinţă, sub formă de scutiri sau reduceri de
impozite. Din cele relatate rezultă ca o modalitate a asistenţei sociale o constituie serviciile sociale .
Serviciile sociale pot fi abordate în două sensuri: lato sensu şi stricto sensu. În sens larg,
acestea includ: învăţămîntul, sănătatea şi sistemul serviciilor de asistenţă socială în cadrul cărora se
disting servicii de asistenţă socială propriu-zise, servicii de îngrijire socială, voluntariatul.56 În
acelaşi context autorul Ilie Bădescu susţine că ,, activitatea asociaţiilor socioculturale comunitare
se bazează pe doctrina celor patru domenii constitutive ale omului armonios şi ale unei societăţi
echilibrate: cultura muncii, cultura sănătăţii, cultura minţii şi cultura sufletului”57.
În sens restrîns serviciile sociale constituie o totalitate de activităţi desfăşurate de către stat în
scopul preîntîmpinării, minimalizării sau înlăturării consecinţelor negative ale riscurilor sociale
care afectează o parte din membrii societăţii. Astfel, în acest caz beneficiar al asistenţei sociale este
persoana aflată în situaţie de risc.
Doctrinarii români Elena Zamfir şi Cătălin Zamfir definesc serviciile de asistenţă socială
drept programe specializate, activităţi organizate, tehnici de intervenţie socială, metode de
identificare a necesităţilor şi tipurilor specifice de disfuncţionalităţi ale persoanelor cu probleme.58
Conform primei abordări, în calitate de servicii sociale pot apărea serviciile de tip familial,
serviciile de tip rezidenţial şi serviciile de zi sau mixte. Din categoria serviciilor de tip familial fac
parte: familia de plasament sau casa de copii de tip familial, care se creează tot pe baza unei
familii. Serviciile rezidenţiale includ: instituţii tradiţionale de îngrijire (gimnazii de tip internat,
case de copii, şcoli-internat (şcoli) generale pentru copii cu deficienţe mintale, case-internat pentru
copii cu deficienţe mintale etc.), centre de plasament şi centre maternale. Serviciile de zi oferă
asistenţă socială copilului aflat în situaţie de risc social sau familiei cu copii doar pe parcursul zilei,
iar cele mixte oferă unora dintre beneficiari plasament şi pe timpul nopţii.
Potrivit celei de-a doua abordări, serviciile sociale reprezintă prestaţii care se consumă în
procesul efectuării lor pentru beneficiar. Serviciile de asistenţă socială se clasifică în servicii cu
caracter primar şi servicii specializate. Cele cu caracter primar au drept scop prevenirea sau
limitarea unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau
excluziune socială, iar cele specializate – menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor
individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie socială.59
Serviciile primare oferite copilului şi/sau familiei cu copii pot fi următoarele: identificare
nevoilor individuale şi de grup, informarea supra situaţiilor de risc, măsuri educative şi de

56
Bulgaru M., Aspecte teoretice şi practice ale asistenţei sociale, Chişinău, CE USM 2003, p. 41
57
Bădescu I., Legea serviciului social comunitar//Revista de asistenţă socială, 2004, nr.1, p.20
58
Zamfir E., Zamfir C. Politici sociale.Romînia în context european.Bucureşti: Alternative, 1995, p.103
59
Ordonanţa Guvernului României privind serviciile sociale, nr.68 din28.08.2003//Monotorul Oficial, 2003, nr.619,
art.6-10
31
supraveghere destinate prevenirii comportamentelor deviante, consiliere pentru copilul cu
handicap, pentru cel dependent de consumul de alcool, droguri sau alte substnaţe toxice, infectat
sau bolnav de HIV/SIDA, pentru familia acestuia etc. Printre serviciile de asistenţă socială
specializate pot fi menţionate: găzduirea, îngrijirea, recuperarea, reabilitarea copiilor cu handicap, a
celor dependenţi de droguri sau alcool, a victimelor violenţei în familie sau ale treficului de
persoane etc.60
Actualmente, statul Republica Moldova oferă un ansamblu de servicii sociale: serviciile
rezidenţiale tradiţionale, serviciile oferite de către cantinele de ajutor social şi serviciile de îngrijire
la domiciliu, copiii nebeneficiind de toate aceste servicii. Beneficiari ai serviciului de deservire la
domiciliu sunt un cerc foarte restrîns de persoane (bătrînii singuri şi invalizii imobilizaţi), copii
invalizi sau invalizii din copilărie nebeneficiind de astfel de servicii, de cele mai multe ori fiind
impuşide situaţie de a solicita (prin intermediul reprezentanţilor) îngrijirea instituţională.
Datorită incapacităţii statului de a diversifica serviciile sociale prestate, această
responsabilitate a fost plasată pe umerii societăţii civile, fără însă, a duce pînă la bun sfîrşit acest
moment, adică nu există acte normative care ar stabili mecanismele de stat pentru acreditarea
serviciilor sociale şi controlul calităţii lor. O parte din centrele de plasament, centrele de zi sînt
înregistrate la Ministerul Justiţiei, altele activează ca proiecte ale organizaţiilor neguvernamentale,
numărul total al acestora nefiind cunoscut. Pentru înlăturarea situaţiei create se lucrează asupra
proiectului Legii privind evaluarea şi acreditarea în domeniul asistenţei sociale.
Scopul evaluării şi acreditării constă în îmbunătăţirea calităţii serviciilor acordate populaţiei
de către instituţiile care furnizează servicii în domeniul asistenţei sociale. Conform acestui proiect
furnizorii de servicii sociale pot fi publici sau privaţi. Cei privaţi pot fi asociaţii şi fundaţii, culte
religioase şi alte forme de organizare ale societăţii civile, persoane fizice autorizate în condiţiile
legii, organizaţii neguvernamentale, organizaţii internaţionale de profil, filiale şi sucursale ale
asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale.
Un rol important are şi finanţarea protecției sociale. Potrivit art.22 al Legii asistenţei
sociale, acţiunile de asistenţă socială se finanţează de la bugetul de stat, de la bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale, din fondurile republicane şi locale de susţinere socială a populaţiei, din
donaţii, sponsorizări şi din contribuţiile beneficiarilor de asistenţă socială. Pentru eficientizarea
acţiunilor de asistenţă socială, instituţiile de asistență socială pot organiza gospodării auxiliare în
vederea obţinerii unor venituri pe care le vor gestiona în calitate de mijloace speciale.
Ca urmare a celor relatate, concluzionăm că abordările de mai sus constituie un imbold
pentru legiuitorul nostru, de care depinde în mare măsură dezvoltarea de mai departe a serviciilor
sociale prestate copilului sau familiei cu copii. Astfel, se impune necesitatea adoptării unor acte
60
Ibidem
32
normative care ar determina clar categoriile unor astfel de servicii, modul de organizare şi
finanţare, acreditare şi evaluare a acestora, precum şi ar stabili standardele minime de calitate
necesare de a fi respectate. Este important de a fi stabilită o procedură unică şi oblgatorie de
evidenţă a serviciilor sociale prestate de către sectorul privat. De asemenea, dat fiind faptul că la
noi în republică există un număr mare de instituţii tradiţionale de îngrijire, este necesar de a
perfecţiona Regulamentele de activitate ale acestora, alte acte în scopul reorganizării lor în centre
de plasament, care ar corespunde unor rigori impuse de Uniunea Europeană, membru al căreia
solicită să devină şi Republica Moldova.

3.2. Politici sociale direcţionate spre soluţionarea problemelor copiilor


rămași fără ocrotire părintească
,,Pentru deplina şi armonioasa dezvoltare a personalităţii sale, copilul trebuie să crească într-
un mediu familial, într-o atmosferă de dragoste,fericire şi înţelegere” – se menţionează în
preambulul Convenţiei. Nevoile emoţionale, fizice, educaţionale, sociale şi culturale necesită a fi
satisfăcute în contextul familiei şi al comunităţii. Existenţa sentimentului de apartenenţă, de a fi un
membru apreciat al comunităţii, trebuie să fie încorporat în toate serviciile.
Politicile sociale trebuie să conducă la îmbunătăţirea situaţiei copilului rămas fără ocrotire
părintească, fiind expresia politicilor în cadrul serviciilor sociale. Doar o combinare reuşită a
serviciilor şi a politicilor vor conduce la obţinerea rezultatelor dorite. Aceasta presupune că toţi cei
implicaţi în acest proces: factori de decizie, coordonatorii de proiecte, managerii serviciilor,
personalul să-şi atribuie toată responsabilitatea de a lucra asupra acestora.
Statul a creat o reţea de şcoli-internat, case de copii, orfelinate, instituţii sociale – asistenţă
educaţională şi de sprijin pentru copii cu o soartă mai dificilă. Însă oricît de îngrijiţi ar fi aceşti
copii în instituţiile date, ei îşi doresc proprii lor părinţi.
Cercetările au stabilit că privarea de îngrijirea maternă duce la o întîrziere în dezvoltarea
copilului, care ar putea manifesta simptome de boli mintale şi fizice. Izolarea de mamă a copilului
între 0 şi 3 ani poate duce la consecinţe grave asupra inteligenţei şi caracteristicilor de personalitate
care nu pot fi restabilite. Copiii crescuţi în instituţii, în cea mai mare parte rămîn în urma colegilor
lor în dezvoltarea psihofizică. Ei încep mai tîrziu să meargă şi să vorbească, se îmbolnăvesc mai
des, au reuşita slabă la şcoală în comparaţie cu semenii săi. Adesea, absolvenţii şcolilor internat
duc lipsă de competenţe de bază de uz casnic: să pregătească bucate, ce să cumpere sau cum să-şi
organizeze timpul liber.61

61
Lăzărescu O. Personalitatea copilului. Bucureşti: Editura enciclopedică română, 1969
33
Politicile naţionale, orientate spre reducerea numărului de copii în instituţiile publice şi
dezvoltarea serviciului de familie-substitut, a început să fie promovat în Republica Moldova doar
în ultimii ani. Acest lucru se datorează în mare măsură implementării proiectului ,,Dezvoltarea
serviciilor sociale integrate pentru familiile vulnerabile şi copiii în situaţii de risc”, propus de
Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul UNICEF şi al Uniunii Europene. În cadrul proiectului s-
a iniţiat reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului, scopul acesteia fiind reducerea
numărului copiilor ce cresc şi se dezvoltă separat de familie. În opinia Ministerului Educaţiei, acest
lucru poate fi realizat prin reintegrarea în familia naturală sau extinsă a majorităţii copiilor care se
află astăzi în internate sau case de copii, deci prin prevenirea instituţionalizării copiilor. Statistica
oficială denotă că circa 85% din copiii din instituţiile rezidenţiale au unul sau sau ambii părinţi în
viaţă. Potrivit ultimelor date, în aceste instituţii trăiesc şi învaţă circa 10350 de copii.62
Politicile sociale oferite familiei şi copiilor rămaşi fără îngrijire părintească, variază de la o
ţară la alta. Prioritar în domeniul protecţiei drepturilor copilului în Uniunea Europeană este de
asigura educaţia copiilor în familie. Astfel, protejarea drepturilor copiilor în ţările occidentale
constă în prevenirea problemelor familiale, planificarea de servicii sociale pentru familii cu
probleme, sprijin pentru familiile dezavantajate; se aplică o gamă largă de măsuri menite să
îmbunătăţească situaţia materială a familiilor cu copii, asistarea naşterii în familie şi socializarea
copiilor. În pofida acestui fapt, căutarea de noi alternative de protecţie a copiilor, în contrast cu
formele predominante anterior, s-a derulat destul de lent. Modificări în sistemul de protecţie socială
au apărut abia la sfîrşitul anilor 1990 ai sec. XX.63
Soluţionarea problemelor cu care se confruntă familia cu copii a devenit un obiectiv prioritar
al protecţiei sociale şi un angajament politic. Acest obiectiv vizează dezvoltarea unui sistem
coerent şi unitar de suport al al familiei şi copiilor prin: promovarea politicilor active de sprijin
familial, formularea soluţiilor pentru redresarea unor situaţii în domeniu, dezvoltarea şi acordarea
de servicii sociale profesionale, în scopul prevenirii situaţiilor de criză în cadrul familiei, stabilirea
unor mecanisme şi măsuri necesare în scopul, în scopul optimizării relaţiilor între stat, societate şi
familie/copii, elaborarea legislaţiei privind dezvoltarea planului individual de reabilitare pentru
familii şi copii.
Serviciile sociale de îngrijire a copiilor nu constituie o alternativă a îngrijirii, ci se referă la
faptul că doar familiile şi comunităţile pot oferi îngrijire într-un mod eficient. Serviciile sociale
există pentru a consolida şi extinde capacitatea familiei şi a comunităţii. După cum familiile trebuie
să răspundă tuturor necesităţilor copilului, din punct de vedere emoţional, intelectual, social,

Notă informativă http//www.mpsfc.gov.md/file/rapoarte/nota_informativa_colegiu.pdf (vizitat: 01.02.2011)


62
63
Centrul pentru drepturile omului din Moldova. Raportul privind respectarea drepturilor omului.Republica
Moldova.2006, p.4
34
cultural şi material, la fel trebuie sa existe şi o gamă largă de servicii disponibile atît pentru copii
cît şi pentru cei care au grijă de ei. În acest scop trebuie să se evite suprapunerea acţiunilor realizate
în cadrul familiei cu serviciile acordate de către stat. Confuzia şi dublarea pot fi reduse şi impactul
realizat poate să asigure rezultate bune pentru copii.
În procesul de dezvoltare şi livrare a serviciilor, accentul principal trebuie să fie întotdeauna
asupra satisfacerii nevoilor copilului. Sistemul naţional de asistenţă socială îşi păstrează încă
caracteristicile din perioada socialistă. Se acordă atenţie beneficiilor financiare pentru familiile cu
doi, trei sau mai mulţi copii şi pentru cei săraci şi foarte puţin se pune accentul pe un sistem de
servicii publice de asistenţă socială de tip comunitar. În prezent, lipsesc aproape în întregime
serviciile asistenţă socială în familie şi în comunitate, atît cel profesional, cît şi cel de simplă
îngrijire socială comunitară, lipsesc asistenţii sociali în diferite instituţii, cum ar fi şcoala, spitalele
etc.
Numărul copiilor cu un singur părinte şi al celor rămaşi fără îngrijire părintească este în
creştere, ca rezultat al următoarelor cauze:
- socioeconomice: şomajul, incapacitatea de a obţine locuinţe, salarii mici, condiţii de muncă
nesatisfăcătoare, creșterea preţurilor, sărăcia, lipsa de sprijin economic pentru familiile tinere;
- criza de familie: destrămarea familiei, creşterea numărului de copii nelegitimi, alcoolismul
în familie, abuzul de substanţe narcotice în rîndurile părinţilor;
- eşecul educaţional al familiei: pierderea tradiţiilor, lipsa de legătură între generaţii, copiii
străzii, diminuarea valorii familiei în societate, abuzul copilului;
- politicile ineficiente pentru dezvoltarea unor norme legale clare care reglementează
răspundere părinţilor pentru creşterea copiilor lor;
- dispariţia muncii educative cu copiii şi părinţii în comunitate;
- dezvoltarea copiilor care ignoră normele tradiţionale de spiritualitate şi moralitate;
prăpastia dintre generaţii, propaganda prin intermediul mass-media de noi forme şi valori ale
comportamentului copiilor şi tinerilor.64
Serviciile sociale pentru familiile cu copii sînt insuficiente deoarece nu există un sistem
flexibil de sprijin în timp util pentru a preveni crizele de familie în primele etape ale acestui
proces. Cu toate că există lacune în prestarea serviciilor sociale pentru copiii rămaşi fără îngrijire
părintească, se observă o dezvoltare semnificativă a politicilor statale oferite familiei şi copilului.
Legile internaţionale ce reglementează acordarea serviciilor sociale sînt: Declaraţia Universală a
drepturilor omului(1948); Declaraţia drepturilor copilului(1959); Convenţia cu privire la drepturile

64
Профилактикасоциальногосиротства в учреждениях социальной защиты населения http:
//revolution.allbest.ru/sociology/00040443_0.html, p. 13
35
copilului(1989); Declaraţia mondială privind supraviețuirea, protecţia şi dezvoltarea
copiilor(1990).
La nivel naţional funcționează un cadru legislativ extins: Legea privind drepturile copilului
nr.338-XIII din 15.12.1994, Codul Familiei nr.1316-XIV din 26.10.2000, Hotărîrea nr.1478 din
15.11.2002 cu privire la indemnizaţiile adresate familiilor cu copii, Hotărîre nr.450 din 28.04.2006
pentru aprobarea Standardelor minime de calitate privind îngrijirea, educarea şi socializarea
copilului din Centrul deplasament temporar, Hotărîre nr.1361 din 07.12.2007 pentru aprobarea
Regulamentului-cadru cu privire la serviciul de asistenţă parentală profesionistă, PLANUL
NAŢIONAL de măsuri cu privire la protecţia copiilor rămaşi fără îngrijirea părinţilor pentru anii
2010-2011 etc.
Sistemul de servicii sociale este de o importanţă fundamentală în punerea în aplicare a
politicii statale sociale pentru a proteja drepturile şi interesele legitime ale copiilor rămaşi fără
ocrotire părintească. Pentru eficientizarea serviciilor sociale este nevoie de o colaborare între
gestionarea serviciilor publice la nivel naţional şi local. Parteneriatul dintre instituţiile statale ,
agenţiile de voluntariat, grupurile comunitare şi persoanele fizice vor conduce, la fel, la
îmbunătăţirea serviciilor acordate copiilor.
În acest context se evidenţiază necesitatea unui parteneriat eficient între toate verigile
societăţii, inclusiv instituţiile de stat, lucrul în echipă pe bază de reciprocitate şi responsabilitate
conducînd spre servicii mai eficiente acordate copilului şi familiei. În acest sens este necesară
reformarea sistemelor, promovarea politicilor eficiente, aplicarea în practică a cestor politici prin
diverse metode.

3.3. Rolul statului în soluționarea problemelor copiilor rămași fără


îngrijire părintească
Statul reprezintă o creație a omului, avînd menirea de a-i servi tot acestuia, asigurîndu-i toate
drepturile și libertățile fundamentale. Statul acționează bineînțeles, prin intermediul autorităților
publice.
Trebuie menționat faptul că, deși administrația publică are o funcție executivă, realizînd o
cercetare mai aprofundată se poate observa că ea depășește activitatea de organizare a executării
legilor și de executare în concret a legii. Chiar dacă Parlamentul aprobă direcțiile politicii externe
și interne în domeniul respectării drepturilor copilului, legiferîndu-le devenind astfel obligatorii,
anume administrației publice îi revine sarcina de a elabora proiectele deciziilor politice, concepția
națională cu privire la protecția copilului și familiei, programul și mecanismul de implementare a

36
acesteia etc.65 Astfel, autoritățile administrației publice sînt investite cu atribuții de previziune
programare a activității în domeniul respectiv.
O importanță majoră are colaborarea dintre UNICEF și Guvernul Republicii Moldova,
Acordul Cadru de cooperare fiind semnat la 04.10.1996, fiind stabilite prioritățile pentru activitățile
sale: medicina, educația și fortificarea sistemului de statistici sociale.
UNICEF sprijină eforturile Guvernului în îmbunătățirea capacităților umane și dezvoltarea
serviciilor educaționale acordate populației. Avînd în vedere necesitățile specifice ale sistemului
educațional din Republica Moldova, s-a decis de comun acord cu Ministerul Educației, orientarea
mijloacelor UNICEF la acoperirea golurilor în sistemul educației preșcolare și în sprijinirea și
protecția copiilor aflați în situații dificile – copiii orfani, invalizi, cu deficiențe de dezvoltare sau
creștere. În acest scop au fost planificate acțiuni orientate la crearea de noi resurse care ar permite
să se producă o schimbare în comportamentul și atitudinea societății, comunității, școlii, grădiniței
și familiei față de sănătatea și dezvoltarea copiilor.66
În 1998, Guvernul a luat decizia privind constituirea unui Consiliu Național pentru Protecția
Drepturilor Copilului, format din capii acelor ministere, de competența cărora sînt cele mai diverse
aspecte ale vieții, sănătății, educației copiilor, avînd drept scop elaborarea și implementarea
politicilor de protecție a drepturilor copilului și familiei.
Astfel protecția drepturilor copiilor se poate realiza doar în baza unui parteneriat dintre stat și
familie, în limitele unor instituții socio-juridice reglementate prin lege. Codul familiei, adoptat prin
Legea nr. 1316-XIV din 26.10.2000, în vigoare din 20.04.2001, reglementează: relațiile juridice
dintre părinți și copii-la Titlul III; b) obligațiile de întreținere dintre părinți și copii – la Titlul IV și
c) educația copiilor rămași fără ocrotire părintească – la Titlul V.
De regulă, interesele statului și ale părinților se află în legătură directă, iar relațiile familie-
stat în asigurarea protecției copilului derulează astfel încît în nici un moment al dezvoltării sale
copilul nu trebuie să fie lipsit de ocrotire.67 Astfel, în cazul în care părinții nu pot asigura condițiile
necesare dezvoltării copilului în mediul familial, statului îi revine sarcina de a prelua obligația
privind ocrotirea drepturilor copilului. Administrația publică intervine atunci cînd dezvoltarea,
securitatea sau integritatea fizică sau morală a copilului este periclitată. Este cazul copiilor care sînt
privați de mediul familial, cu dezabilități fizice sau mintale, infectați HIV sau bolnavi SIDA sau
suferind de alte maladii, cărora nu li se creează condițiile necesare de dezvoltare și supraviețuire,
cei din familii cu mulți copii sau familii cu părinți bolnavi, consumatori de alcool sau droguri,
copiii care sînt victime ale violenței în familie etc. Dacă în unele cazuri este posibilă o ameliorare a

65
Rapotan A., Protecția copilului prin prisma implicării administrației publice centrale, Revista Națională de Drept, nr.
8, 2009, p.32
66
Barbăneagră A., Hadîrcă M., Drepturile omului în Republica Moldova, Chișinău, Garuda – Art, 1998, p. 81
67
Balahur D., Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale, București, ALL Beck, 2001, p.380
37
situației în rezultatul unei colaborări dintre părinți și copii,, atunci în cazul copiilor rămași fără
ocrotire părintească autorităților le revine obligația integrală de a-i proteja.
Competente în soluționarea copiilor rămași fără ocrotire părintească sînt autoritățile tutelare
și anume în cazul decesului părinților, decăderii din drepturile părintești, declarării părinților
incapabili, eschivării de la educația copilului, de la apărarea drepturilor acestuia etc. Autorități
tutelare sînt: a) autoritatea centrală pentru protecția drepturilor copilului; b) organele executive ale
autorităților administrației publice locale din unitățile administrativ teritoriale de nivelul II; c)
autoritățile deliberative din unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I.68
Legislația națională prevede obligația persoanelor cu funcții de răspundere, precum și a
oricărui cetățean de a înștiința autoritatea tutelară despre rămînerea copilului fără ocrotire
părintească.69
Necomunicarea autorității tutelare de către personale cu funcție de răspundere sau orice alte
persoane despre existența unui pericol iminent pentru viața sau sănătatea copilului, ori despre
încălcarea drepturilor și intereselor lor legitime atrage după sine răspunderea administrativă –
amenda de la 5 la 10 unităţi convenţionale.70
Autoritatea tutelară care a fost informată despre copilul rămas fără ocrotire părintească este
obligată în termen de 3 zile, să efectueze un control al condițiilor de trai ale copilului și, dacă se
confirmă lipsa îngrijirii din partea părinților, să ia copilul la evidență, asigurînd apărarea drepturilor
și intereselor lui legitime, printr-un plasament provizoriu, admis de lege pînă la determinarea
formei de protecție adecvată.71
În termen de 10 zile din momentul luării la evidență a copilului rămas fără ocrotire
părintească, autoritatea tutelară este obligată să comunice informația respectivă autorității centrale
pentru protecția copilului72- Ministerul Protecției Sociale, Familiei și Copilului, care ține evidența
copiilor propuși spre adopție și a cetățenilor Republicii Moldova, a cetățenilor străini și apatrizilor
care doresc să adopte copii cetățeni ai Republicii Moldova.
Administrația publică locală, la propunerea autorității tutelare, decide asupra plasamentului
acestuia.73
Pînă la determinarea formei de protecție corespunzătoare, autoritatea tutelară va asigura
apărarea drepturilor și intereselor legitime ale copilului printr-un plasament provizoriu, admis de
68
Codul Familiei al Republicii Moldova, nr.1316-XIV din 26.10.2000//Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001,
nr. 47-48/210, art. 113 alin. (1)
69
Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06.06.2002, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.
82-86, art. 37
70
Codul Contravenţional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008, Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2009, nr. 3-6, art. 65
71
Codul Familiei al Republicii Moldova, nr.1316-XIV din 26.10.2000//Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001,
nr. 47-48/210, art.114 alin. (1)
72
Ibidem, art. 114 alin. (3)
73
Ibidem, art. 115 alin (1)
38
lege. Copilul ar putea fi încredințat rudelor acestuia pînă la gradul trei de rudenie; dacă nu există
rude, ar putea fi încredințat unei familii sau unei persoane care își dă consimțământul în acest sens
și este aptă din punct de vedere fizic și moral; dacă nu există o astfel de familie sau persoană,
copilul poate fi încredințat unui serviciu public specializat.
Autoritățile administrației publice locale, la cererea solicitantului și în baza avizului scris al
autorității tutelare, hotărăsc asupra instituirii tutelei sau curatelei în termen de o lună da la data
primirii informației respective. Pînă la numirea tutorelui sau curatorului, atribuțiile lor sînt
exercitate de autoritatea tutelară.74
Pentru asigurarea protecției drepturilor copiilor rămași fără îngrijire părintească, autoritățile
administrației publice locale pun accent pe alternativele de plasament care oferă un mediu familial
sau cît mai aproape de cel familial. Astfel, se poate decide asupra creării caselor de copii de tip
familial, crearea altor servicii comunitare: serviciul asistenților parentali profesioniști, centre sau
cămine pentru copiii rămași fără ocrotire părintească etc. Însă, grija autorităților administrației
publice față de copilul rămas fără ocrotire părintească nu încetează odată cu plasamentul acestuia,
autoritățile respective avînd obligația de a controla sistematic condițiile de întreținere, educație și
instruire a acestor copii.
Autoritățile administrației publice plătesc lunar indemnizații pentru alimentație, procurarea
îmbrăcămintei, încălțămintei, a obiectelor de igienă personală părinților adoptatori, tutorilor pentru
copiii adoptați și cei aflați sub tutelă. Dreptul la plata indemnizației apare din momentul intrării în
vigoare a hotărîrii judecătorești cu privire la adopție sau din momentul emiterii deciziei cu privire
la instituirea tutelei (curatelei).
Actualmente, în Republica Moldova există aproape 15 mii de copii aflați în îngrijire totală
sau parțială a statului. Unii dintre ei au părinți aflați în imposibilitatea de a-i îngriji, alții sînt cu
diverse handicapuri sau probleme de comportament. Într-o anumită măsură acești copii au fost
izolați de proprii părinți, de dragostea lor, fiindu-le create condiții de viață asemănătoare celor de
cazrmă.multe dintre aceste instituții au ajuns chiar într-o stare jalnică.

74 74
Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06.06.2002, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002,
nr. 82-86, art. 36
39
ÎNCHEIERE
Fiecare copil are dreptul să locuiască în familie,
să-şi cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor, să coabiteze cu ei,
cu excepţia cazurilor cînd aceasta contravine intereselor copilului.”
Art. 51 alin. (2) CF al RM
Constituția accentuează valoarea conferită instituției familiei, astfel art. 48 stipulează că
„familia constituie elementul fundamental al societății și a statului” și că “familia se întemeiază pe
căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie, pe egalitatea lor în drepturi și pe dreptul și
îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.
Dar Constituția Republicii Moldova omite un principiu extrem de important – interesul
superior al copilului, la fel ca și Legea privind drepturile copilului. Legea RM privind drepturile
copilului cuprinde chiar, unele reglementări care contravin acestui principiu. Astfel, pc.5 al art. 8
din legea respectivă prevede că ,,Părinții sau persoanele subrogatorii legale au dreptul sa educe
copiii potrivit propriilor convingeri”. Conform acestui articol, părinții sînt liberi de a-și educa copiii
așa cum consideră de cuviință, fără a se raporta la drepturile copilului. Cu toate acestea, RM
acceptă ideea conform căreia copilul nu aparține nici familiei, nici statului ci își aparține sieși, sub
protecția părinților săi. Art. 8 al Legii RM privind drepturile copilului ar putea fi completat în felul
următor: părinții sau persoanele subrogatorii legale au dreptul să educe copilul conform propriilor
convingeri, respectînd cu strictețe principiul interesului superior al copilului.
Există o oarecare doză de scepticism, mai ales din partea specialiştilor (pedagogi, inspectori
pentru minori, asistenţi sociali), în ceea ce priveşte viitorul familiei. Problemele cu care se
confruntă familiile în prezent pot duce la următoarele consecinţe: incapacitatea părinţilor de a
transmite copiilor valori/modele de viaţă, creşterea numărului de copii delincvenţi, a copiilor
inadaptaţi şi a celor cu moralitate scăzută, exodul copiilor din ţară împreună cu părinţii lor,
descreşterea natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei.
Soluţionarea problemelor grave, cu care se confruntă actualmente familia şi copilul (figura
23), probleme condiţionate de fenomene negative de ordin social-economic, migraţie, sărăcie, ex-
cluziune socială, îmbătrânirea populaţiei, şomajul necesită o revizuire a sistemului naţional de
protecţie socială, pornind de la determinarea politicilor de alocare a fondurilor necesare dezvoltării
şi menţinerii familiilor tinere şi monoparentale şi continuând cu educaţia pentru viaţa de familie în
rândurile tinerilor şi politici de consiliere în probleme cu care familiile se confruntă în societate.
Deşi publicul general consideră că legile şi măsurile punitive aplicate familiilor care nu-şi
exercită funcţiile trebuie să fie mai drastice (faţă de părinţii care îşi abandonează copiii, părinţii
abuzivi ori neglijenţi etc.), mulţi specialişti au remarcat faptul că, la nivel legislativ şi conceptual,
sistemul de protecţie a copilului şi familiei din Republica Moldova este bine format. Ceea ce
40
lipseşte sunt mecanismele şi funcţionalitatea, o mai bună conlucrare a instituţiilor implicare în
procesul de protecţie a copilului.
Deseori, reprezentanţi ai administraţiei centrale, cei care fie elaborează politicile de protecţie
a copiilor, fie monitorizează aplicarea acestora, nu au un contact strâns cu terenul şi de multe ori
aceştia nu sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în realitate în instituţii, familii, comunitate. În acest
sens, pentru buna executare a funcţiilor şi a sarcinilor este recomandată o mai bună documentare şi
efectuare a vizitelor de lucru a acestor funcţionari în teritoriu.
Majoritatea specialiştilor consideră că prevenirea este cea mai bună soluţie în rezolvarea
problemelor cu care se confruntă familiile şi copiii aflaţi în dificultate (figura 24). Aceştia afirmă,
însă, că în prezent o mare parte din munca lor este îndreptată spre rezolvarea consecinţelor şi
intervenţia în situaţii deja consumate.
Angajarea specialiştilor în sistemul de protecţie al copilului, atât la nivel local cât şi la nivel
central, să se facă exclusiv în baza competenţelor. Se impune o creştere a numărului de asistenţi
sociali şi pedagogi sociali în teritoriu. Astfel, evidenţiem necesitatea modificării Hotărîrii
Guvernului Republicii Moldova cu privire la organigrama şi statele de personal ale aparatului
preşedintelui raionului, direcţiilor, secţiilor, altor subdiviziuni din subordinea Consiliului raional
nr. 689 din 10.06.2003 şi a Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova cu privire la structura şi
statele de personal ale primăriilor satelor (comunelor), oraşelor(municipiilor) nr. 688 din
10.06.2003, în scopul creării în cadrul tuturor raioanelor a structurilor competente doar în domeniul
protecţiei drepturilor copilului şi a angajării în cadrul primăriilor săteşti a asistenţilor sociali.
Extinderea serviciilor sociale pentru copii şi familie şi în mediul rural, mai ales pentru cei cu nevoi
speciale şi cei aflaţi în dificultate, este o necesitate: centre comunitare pentru minori, instruiri
obligatorii pentru tinerele familii, educarea valorilor spirituale în rândul copiilor, activităţi de
prevenire a abandonului, servicii de asistenţă juridică şi psihologică familiilor aflate în dificultate.
De asemenea, pledăm pentru crearea la nivel naţional a unei structuri executive competente
în domeniul protecţiei copilului şi familiei cu copii. Conform pct. 2 b) din Regulamentul cu privire
la modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr. 1478 din 15.11.2002, indemnizaţia unică la naşterea copilului
se stabileşte mamei,iar în cazul decesului ei – tatălui, altei rude în grija căreia a rămas copilul,
tutorelui sau adoptatorului. Analizînd aceste prevederi legale, credem că copilul poate să rămînă în
îngrijirea altei persoane nu numai în cazul decesului mamei, dar şi în alte situaţii, cum ar fi, de
exemplu,decăderea din drepturile părinteşti. Pentru ordonarea acestor aspecte, propunem
modificarea pct.2 b) din acest act în vederea stabilirii faptului că indemnizaţia unică la naşterea
copilului poate fi achitată unuia dintre părinţi sau persoanei care îl înlocuieşte.

41
Sistemul de protecţie a copilului in Republica Moldova este unul fragmentat, ineficient şi
puţin orientat pe metodele de prevenire şi reducere a abandonului copiilor de către proprii
părinţi,prin sprijinirea familiilor aflate in situaţii dificile.
Cercetînd plasamentul familial, am ajuns la concluzia că acesta nu trebuie confundat cu
adopţia, tutela (curatela). Fiind definit ca formă de protecţie a copilului, ce constă în încredinţarea
temporară a unui copil unei persoane sau familii care prezintă condiţiile materiale şi garanţiile
morale necesare dezvoltării armonioase a acestuia, dacă securitatea, dezvoltarea sau integritatea
morală a copilului sînt periclitate în familie, plasamentul familial se deosebeşte de adopţie prin
faptul că ultima are ca scop primordial oferirea unei familii permanente copilului, pe care părinţii
săi naturali nu îl pot avea în sarcină. Spre deosebire de copilul adoptat, copilul din plasament nu
devine din punct de vedere juridic membru al familiei de primire, ci continuă să aparţină familiei
de origine. Aşadar, adopţia nu constituie o formă a plasamentului familial, acesta avînd doar
caracter temporar. În ceea ce priveşte deosebirile plasamentului familial de tutelă sau curatelă, în
cazul plasamentului familial, am remarcat o condiţie obligatorie a acestuia – locuirea copilului
împreună cu părinţii (părintele) substitutiv. La rîndul său, art 146 alin. (7) din Codul familiei al
Republicii Moldova, adoptat la 26.10.2000 prin Legea 1316-XIV, prevede posibilitatea curatorului
de a locui separat de copil, dacă acest lucru a fost permis de către autoritatea tutelară. În acelaşi
context, art. 144 alin. (2) din acelaşi act normativ, prevede că plasamentul temporar al copilului
aflat sub tutelă (curatelă) în instituţia de stat nu anulează drepturile şi obligaţiile tutorelui
(curatorului) faţă de acesta.
Cu referire la adopție, și anume fiind vorba desore adopția națională, propunem crearea unor
echipe specializate (formate din asistent social, psiholog, un cuplu adoptiv cu experienţă) care ar
oferi servicii specializate de pregătire pre-adoptivă, pregătirea copilului către adopţie, potrivire,
susţinerea în procedura adoptivă în sine, susţinerea psihologică şi monitorizare şi evaluare post-
adoptivă. În cazul adopţiilor internaţionale, ţinând cont de creşterea solicitărilor de adopţie din
partea cuplurilor mixte (cetăţeni R. Moldova + cetăţeni străini), recomandăm să fie semnată şi
ratificată de către Republica Moldova Convenţia Europeană de la Strasbourg din 24 Aprilie 1967,
în materia adopţiei de copii. Odată cu ratificarea acestei convenţii, procedura de adopţie
internaţională în Moldova va suporta unele modificări esenţiale. De exemplu, art. 9 al acestei
convenţii va asigura ca autorităţile competente nu vor avea dreptul să pronunţe o adopţie decât
după o anchetă corespunzătoare privind adoptatorul, copilul şi familia sa.
O amploare largă în ultimul timp o are fenomenul abuzului faţă de copii. Astfel, considerăm
importantă adoptarea Legii Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în
familie. Legea respectivă obligă autorităţile publice centrale, în limitele competenţei lor, să
realizeze, în comun cu alte autorităţi abilitate şi în colaborare cu organizaţiile non-guvernamentale
42
din domeniu, programe educaţionale pentru părinţi şi copii în vederea prevenirii şi combaterii
violenţei în familie; de asemenea, să asigure desfăşurarea activităţilor de consiliere în vederea
reabilitării psihologice şi psiho-sociale a copiilor victime ale violenţei în familie.
Cu toate că RM este semnatară a Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, care în
articolul 19 prevede obligaţia statului de a proteja copiii de toate formele de abuz şi neglijare,
problematica abuzului şi a neglijării copilului la noi este foarte puţin studiată şi cercetată. RM nu
dispune încă de un sistem pentru protecţia copilului împotriva abuzului, de proceduri de definire şi
intervenţie juridică, de competenţe şi standarde profesionale stabilite. Abuzul asupra copilului
poate fi definit ca fiind comportamentul menit, în mod intenţionat, să cauzeze injurii fizice sau
psihice unui minor dependent75. Modalităţile in care se pot comite abuzuri asupra copiilor pot fi
diferite: bătăi, pedepse fizice severe, ridiculizare sau degradare repetată, abuz sexual. Deşi alin. (2)
al art.62 C. Familiei prevede că “ metodele de educație a copilului, alese de părinți,vor exclude
comportamentul abuziv, insultele şi maltratările de orice fel, discriminarea, violenta psihica şi
fizică, antrenarea in acțiuni criminale, inițierea in consumul de băuturi alcoolice,folosirea
substanţelor stupefiante şi psihotrope, practicarea jocurilor de noroc, cerşitul şi alte acte ilicite,
realitatea ne demonstrează contrariul.
Legislaţia Republicii Moldova prevede drepturi şi obligaţii egale pentru ambii părinţi în
creşterea şi dezvoltarea copilului, ei fiind obligaţi în exercitarea drepturilor şi responsabilităţilor lor
să ia în consideraţie cu primordialitate interesul superior al copilului, şi purtînd pentru aceasta
răspundere (art.62 C. Famliei). Însă, în prezent nu există sancțiuni corespunzătoare pentru părinții
care nu-și respectă obligațiile față de copii, în ceea ce privește creșterea și educația acestora. În
Codul Penal nu este stipulată nici o normă care ar stabili răspunderea părinților pentru
nerespectarea obligațiilor față de copiii lor. În Codul Contravențional sînt stabilite sancțiuni pentru
părinții iresponsabili sub formă de amenzi în mărime de la 3 la 40 unități convenționale, sancțiuni
care par a fi prea blînde și foarte rar aplicabile în practică. În rezultat, abuzul părinților îndreptat
asupra propriilor copii este tot mai frecvent.
Nevoia și dreptul copilului de a crește într-o familie sau într-un mediu cît mai apropiat de
acesta este un principiu de bază stipulat într-un șir de acte legislative naționale, principiul respectiv
fiind asumat și de Guvernul Republicii Moldova odată cu ratificarea Convenției ONU cu privire la
drepturile copilului. Realizarea acestuia este asigurată prin dezvoltarea formelor optime de
protecției a copilului aflat în dificultate. Anul 2010 se evidențiază prin dezvoltarea și diversificarea
serviciilor sociale alternative instituționalizării, atît cele comunitare cît și cele de tip familial, și

75
Ursa, E., Conştientizarea drepturilor copilului ca metodă de prevenire a abuzului, Bucureşti, 2000, p.2

43
anume: centre de zi și de plasament temporar pentru diferite categorii de copii aflați în dificultate,
centre maternale, case d e copii de tip familial, serviciul de asistență parentală profesionistă.
Deci, statul ocroteşte familia şi trebuie să intervină complementar, astfel încît în timp ar
trebui să dispară mentalitatea înrădăcinată în rîndul populaţiei şi uneori chiar în rîndul specialiştilor
din cadrul serviciilor publice conform căreia statul se poate substitui oricum şi oricînd părinţilor,
prin preluarea responsabilităţilor pe care aceştia le au faţă de copiii lor. De remarcat că alin.6 art.
53 CF al RM consacră obligaţia persoanelor cu funcţii de răspundere şi a cetăţenilor care ştiu
despre existenta unui pericol pentru viaţa sau sănătatea copilului. Însă, trebuie să remarcăm că
obligaţia respectivă nu este asigurată in ordine juridică prin posibilitatea tragerii la răspundere a
persoanelor indicate pentru nerespectarea acesteia.76
Recomandări propuse în scopul asigurării protecției drepturilor copilului și familiei:
- elaborarea, aprobarea și dezvoltarea cadrului legal și instituțional pentru acreditarea,
monitorizarea prestatorilor de servicii sociale, precum și a mecanismului de procurare a serviciilor
sociale de la prestatori;
- implementarea la nivel național a unui sistem informațional de evidență a tuturor copiilor
aflați în situații de dificultate, a serviciilor sociale existente și a celor necesare, a costurilor
serviciilor și a personalului din sistemul de protecție a familiei și copilului;
- prevenirea abandonului social al copiilor ca urmare a migrației părinților în căutarea unui
loc de muncă;
- eficientizarea activității autorităților tutelare din cadrul autorităților administrației publice
locale de nivelul I și II în promovarea și respectarea drepturilor copilului, monitorizarea și
evaluarea periodică a activității acestora;
- consolidarea eforturilor specialiștilor cu competențe în domeniul protecției drepturilor
copilului în scopul prevenirii și contracarării fenomenului de violență asupra copilului;
- consolidarea capacităților profesionale ale specialiștilor cu competențe în domeniul
protecției drepturilor copilului.
În final, este necesar de menționat faptul că drepturile copilului sînt drepturile omului aplicate
tuturor copiilor. Toate drepturile copilului formează un întreg indivizibil și sînt interdependente.
Interesele supreme ale copilului trebuie să fie luate în considerație. Convenția drepturilor copilului
promovează recunoașterea reală a rolului primordial al familiei, de asumare a responsabilității
pentru copil, de îngrijire și protecție. Acestă recunoaștere implică atît obligația statului de a susține
eforturile familiei, cît și acționarea în interesul suprem al copilului și în conformitatea cu drepturile
lui, atunci cînd familia eșuează.

76
Țarălungă V., Particularităţile protecţiei drepturilor copilului în dreptul internaţional public, Teză de doctor în drept,
Chişinău, 2009, p. 128
44
Convenția prevede în mod explicit faptul că drepturile nu sunt doar acordate copilului, dar
includ și participarea lui. Opiniile copiilor sînt importante și vocea lor trebuie să fie auzită în
discuțiile privind protecția lor, aplicarea și apărarea drepturilor lor (figura 25) .

45
Bibliografie
I – Acte Normative
A. Reglementări internaţionale
1. Convenţia asupra protecţiei copilului şi cooperării internaţionale în materie de adopţie, din
29.05.1993, Haga. În vigoare pentru Republica Moldova din 01.08.1998// Tratate
internaţionale…,vol. XV, 1999
2. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului. Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U
NR.44\25 din 29.11.1989, în ,,Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte”, V.I. ,
Chişinău, 1998
3. Declaratia drepturilor copilului. Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr.1386 A(XI) din
20.11.1959//Ghid de aplicare practica a Conventiei cu privire la drepturile copilului. UNICEF –
Chisinau: Cartier, 2001
4. Declaraţia Asociaţiei Medicale Mondiale asupra fecundaţiei in vitro şi a transferului de
embrion, Madrid, 1987. – În: I. Mereuţă.Responsabilitatea morală şi juridică în activitatea
medicală.Cod medical. – Chişinău: Hard-Soft, 2002
5. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la New York la 10.12.1948. Ratificată
prin Hotărârea Sovietului Suprem nr.217 din 28.07.1990 // Tratate internaţionale. Vol. I – Chişinău,
1998.
6. Directive generale privind forma şi conţinutul Rapoartelor Iniţiale care vor fi înaintate de
statele-părţi ale Convenţiei cu privire la Drepturilr Copilului. Doc. CDC/C/5, 15.10.1996.
7. Directive generale privind forma şi conţinutul Rapoartelor Periodice care vor fi înaintate de
statele – părţi ale Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului. Doc. CDC/C/58, 20.11.1996.
8. Directive generale privind politicile şi procedurile pentru copii neînsoţiţi care cer azil.
I.C.N.U.R., din 23.04.1997 HODGKINR., NEWELLP.
9. Ghid de aplicare practică a Convenţiei cu privire la drepturile copilului. UNICEF. -
Chişinău: Cartier, 2001
10. Observaţii finale ale Comitetului privind drepturile copilului : Republica Moldova,
UNICEF, 2002
11. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat la New
York la 16 decembrie 1966, în vigoare de la 3 ianuarie 1976. Ratificat prin Hotărârea Parlamentului
nr.217 din 28 iulie 1990 // Veştile, 1990, august, nr.8, în vigoare pentru Republica Moldova din 26
aprilie 1993 // Tratate internaţionale. – Chişinău, 1998, vol.1, p.18-30 (art.9-11)

46
12. Raportul C.D.C. la cea de-a II sesiune. Doc.CDC/C/10, 1992, ÎN HOD-GKIN R.,
NEWELL P. ,,Ghid de aplicare practică a Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului”.
U.N.I.C.E.F. Chişinău: Ed. Cartier, 2001.
13. Raportul C.D.C. la cea de-a IV-a sesiune. Doc. CDC/C/20, 1993, în HODGKIN R.,
NEWELL P.
14. Regulamentul interior al C.D.C. Doc. A/47/41, 1991, în HODGKIN R., NEWELL P.

B. Reglementări interne
15. Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC)şi UNICEF,
situaţia copiilor rămaşi fără ocrotire părintească în urma migraţiei, Chişinău, UNICEF, 2006
16. Centrul pentru drepturile omului din Moldova. Raportul privind respectarea drepturilor
omului.Republica Moldova.2006
17. Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06.06.2002, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2002, nr. 82-86,
18. Codul cu privire la contravențiile administrative din 29.03.1985, cu modificările și
completările la data de 23.04.2004
19. Codul Familiei al Republicii Moldova adoptat prin Legea RM, nr. 1316-XIV din
26.10.2000, intrat în vigoare la 26.04.2001/Monitorul Oficial al RM – 2001, nr. 47 – 48
20. Ghid de monitorizare a muncii copilului., Chișinău, CN PAC, 2006
21. Hotărîrea despre aprobarea Conceptiei nationale privind protectia copilului si a familiei, nr.
51 din 23.01.2002
22. Hotarirea despre aprobarea Strategiei nationale privind protectia copilului si a familiei, nr.
727 din 16.06.2003
23. Hotărîrea nr. 812 din 02.07.2003 ,,Cu privire la aprobarea Standardelor minime de calitate
pentru Casele de Copii de Tip Familial.În Monitorul Oficial al RM, 18.07.2003, nr.149
24. Hotărîrea nr. 937 din 12.07.2002 ,,Pentru aprobarea Regulamentului casei de copii de tip
familial” În Monitorul Oficial ala Republicii Moldova: 25.07.2002, nr.106
25. Legea nr. 99 din 28.05.2010 privind regimul juridic al adopţiei, Publicat : 30.07.2010 în
Monitorul Ofcial Nr.131-134 art. Nr : 441, Data intrării in vigoare : 30.01.2011
26. Legea asistenţei sociale, nr.547-XV//Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2004, nr.42-
44
27. Legea privind drepturile copilului nr. 338-XIII din 1512.94, Monitorul Ofcial al R.
Moldova nr.13/127 din 02.03.1995

47
28. Ordonanţa Guvernului României privind serviciile sociale, nr.68 din28.08.2003//Monotorul
Oficial, 2003, nr.619

II – Manuale, monografii şi articole de specialitate


29. Balahur D., Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale., București: ALL
Beck, 2001.
30. Barbăneagră A., Hadîrcă M., Drepturile omului în Republica Moldova, Chișinău, Garuda –
Art, 1998.
31. Bădescu I., Legea serviciului social comunitar//Revista de asistenţă socială, 2004, nr.1.
32. Buciuceanu-Vrabie M. Copiii rămaşi fără părinţi în urma migraţiei- o preocupare a tuturor.
Rev. Populaţie şi dezvoltare. Buletin de informaţie şi analiză în demografie, 2010.
33. Buergental, T., Dreptul internaţional al drepturilor omului, Editura ALL, 1996.
34. Bulgaru M., Aspecte teoretice şi practice ale asistenţei sociale, Chişinău, CE USM, 2003.
35. Cebotari V., Dreptul Familiei, Chişinău, 2007.
36. Ciugureanu-Mihailuţă,C., Comitetul pentru Drepturile Copilului-mecanism internaţional de
protecţie şi garantare a drepturilor copilului, revista ,,Legea şi viaţa”, 2009.
37. Corhan A., Dreptul familiei. Teorie şi practică. – Bucureşti: Lumina Lex, 2001.
38. Cuşmir L.Protecţia drepturilor mamei şi copilului în condiţiile dezvoltării sociale stabile,
Teză de doctor în drept, Chişinău, 2005.
39. CHISARI, A. Reglementări juridice privind asistenţa socială a copilului şi a familiei cu
copii în Republica Moldova. Teză de doctor în drept. Chişinău, 2006. //
http://www.cnaa.md/files/theses/2006/5137/aliona_chisari_thesis.pdf.
40. Lăzărescu O. Personalitatea copilului. Bucureşti: Editura enciclopedică română, 1969.
41. Mândru A., Drepturile civile și libertățile Copilului în viziunea Convenției Internaționale cu
privire la Drepturile Copilului// Probleme actuale ale drepturilor omului: Materialele Conferinței
Științifice din 10.12.2001, Chișinău. UC, 2002.
42. Oariniani A., Violența în familie., Raportul nr. 4 prezentat Adunării Generale a O.N.U.,
New-York: Națions Unies, 1997.
43. Rapotan A., Protecția copilului prin prisma implicării administrației publice centrale,
Revista Națională de Drept, nr. 8, 2009.
44. Romandaș N., Proca L., Odinokaia Negură I. Dreptul Protecției Sociale, Chișinău:
Tipografia ,,Foxtrot” S.R.L., 2011.
45. Rusu, V., Balan,O., Neagu, Gh., Dicţionar de drept internaţional umanitar, Chişinău,
Pontos, 2007.

48
46. Ţarălungă,V., Particularităţile protecţiei drepturilor copilului în dreptul internaţional public,
Teză de doctor în drept, Chişinău, 2009.
47. Toma, S.-C. , UNICEF - lumea văzută prin prisma drepturilor copiilor // Drepturile omului
în Republica Moldova, Chişinău, 1998.
48. Ursa, E., Conştientizarea drepturilor copilului ca metodă de prevenire a abuzului, Bucureşti,
2000.
49. Zamfir C., Stoica L. O nouă provocare:Dezvoltarea socială. Bucureşti: Polirom, 2006.
50. Zamfir E., Zamfir C. Politici sociale.Romînia în context european.Bucureşti: Alternative,
1995.
51. Кравчук, Н.В., Система международных органов в защите прав ребенка,// Защити
меня №1, Москва, 2004.
52. Черниченко, С.В., Международное право : современные теоретические проблемы,
Международные отношения , Москва, 1993.
53. Шнекендорф , З.К. , Путеводитель по Конвенции о правах ребёнка, Москва, 1997.

III – Surse internet


www.childrights.md
www.droitsdesenfants.ca – Site-ul Oficial al Coaliţiei Canadiene pentru drepturile copilului
www.mpsfc.gov.md
http://www.ohchr.org – pagina Comitetului O.N.U. pentru drepturile copilului
www.point.md
www.scritube.com
http://www.un.org – Site-ul Oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.)

49
ANEXE

Nivelul sărăciei absolute 2006-2010 (%)

Figura 1

Nivelul sărăciei copiilor pe medii de reședință și zone (2006-2010)

Figura 2

50
Nivelul sărăciei copiilor părinților în funcție de prezența părinților 2010 (%)

Figura 3

Mortalitatea în rîndul copiilor (18 ani inclusiv)

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006


Anii

Numărul
actelor de deces
întocmite pe
1047 930 825 757 658 731 910
numele copiilor

Figura 4

51
Mortalitatea copiilor după cauza de deces

Anii 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

La 10 mii locuitori

La 10 mii locuitori

La 10 mii locuitori

La 10 mii locuitori

La 10 mii locuitori

La 10 mii locuitori

La 10 mii locuitori
Absolut

Absolut

Absolut

Absolut

Absolut

Absolut

Absolut
Total 1130 13,3 1001 12,48 879 11,71 939 10,28 860 9,78 869 10,2 804 9,9
7

SIDA - - - - 1 0,01 - - - - 1 0,01 - -

Malaria - - - - - - - - - - - - - -

Tuberculoza 1 0,01 3 0,04 2 0,03 6 0,07 6 0,07 2 0,02 2 0,02

Poliomielita - - - - - - - - - - - - - -

Hepatita 6 0,07 4 0,05 3 0,04 4 0,04 1 0,01 1 0,01 2 0,02


(acută/cronică)

Afecţiuni acute 17 0,24 16 0,2 22 0,29 11 0,12 14 0,16 14 0,17 8 0,1


ale căilor
respiratorii
superioare şi
inferioare

Accidente rutiere 40 0,5 58 0,72 47 0,63 50 0,55 57 0,65 48 0,57 42 0,52

Agresiuni şi 22 0,2 15 0,19 11 0,15 25 0,27 28 0,32 20 0,24 23 0,28


leziuni auto-
provocate

Figura 5

52
Tabel privind examinarea adresărilor admise

Figura 6

Tabel privind respectarea recomandărilor din avizele avocatului parlamentar.

10 9
8
Recomandări realizate
6
4 Recomandări realizate parţial
4
2 Recomandări Ignorate
2
0

Figura 7

Figura 8

53
Figura 9

Figura 10

Figura 11

Rata de divorțialitate (2001-2008)

54
Figura 12

Dinamica căsătoriilor în rîndul minorilor, perioada 2000-2006

2 2 20 20 2 200 2
Tipul căsătoriilor 000 001 02 03 004 5 006

6 5 54 52 5 4
Căsătorii între 518
minori (inclusiv 18 ani) 79 48 6 9 10 43

Căsătorii cu un 1 1 12 13 1 111 1
minor 975 621 78 61 241 9 000

Figura 13

55
Motive pentru abandonul copiilor cu vârta cuprinsă între zero şi şapte ani

Figura 14

Dinamica adopţiilor naţionale în perioada 2002-2006


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Anii 2002 2003 2004 2005 2006 Total


Numărul copiilor 295 298 321 358 320 1592
adoptaţi
Cuplul adoptator 145 152 125 131 145 698
Celălalt soţ 150 146 196 227 176 895
adoptator
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
Figura 15

Dinamica adopțiilor naționale şi internaționale (2006-2010)


-----------------------------------------------------------------------------------

Anii Adopţia Adopția


naţională internațională
2006 320 52
2007 353 95
2008 369 69
2009 184 30
2010 datele se 41
colectează
Total 1226 287
-------------------------------------------------
Figura 16

Numărul copiilor incluşi în programele de adopţie internaţională

Nr. d/r Ţara primitoare 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Total
1 SUA 93 6 7 22 49 30 23 230
2 Italia 19 2 9 10 9 13 62
3 Israel 5 13 7 1 1 27
4 Elveţia 7 2 1 2 3 15

56
5 Spania 2 6 1 7 16
6 Canada 9 4 3 3 19
7 Germania 3 2 2 7
8 Franţa 3 1 2 2 8
9 Suedia 1 1
10 Cehia 1 1
11 Belgia 2 2
12 Rusia 0
13 Grecia 1 1
14 România 0
15 Ucraina 1 1
Total 15 134 9 7 59 83 46 52 390
Băieţi 71 4 4 39 40 26 24 208
Fete 63 5 3 20 43 20 28 182

Figura 17

Numărul de copii şi numărul de beneficiari de indemnizaţii adresate familiilor cu copii, 2010

Figura 18

57
Figura 19
Coraportul beneficiarilor de indemnizații unice la nașterea copilului

Figura 20

58
Numărul beneficiarilor de compensaţii nominative şi mărimea medie a acestor compensaţii , 2010

Figura 21

Numărul de beneficiari de alocaţii sociale şi mărimea medie a alocaţiilor, 2009-2010

Figura 22

59
Figura 23

Figura 24

60
Metode prin care vocea copiilor poate fi auzită

Figura 25

61