Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA ,,PETRU MAIOR’’ TÂRGU MUREŞ

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE, JURIDICE ŞI


ADMINISTRATIVE
Specializarea: DREPT – ANUL III

DESCHIDEREA PROCEDURII
FALIMENTULUI

TÂRGU MUREŞ
2013
CUPRINS

 CAPITOLUL I
DESCHIDEREA PROCEDURII FALIMENTULUI .............................................................. 1
 Etapele procedurii de faliment
 CAPITOLUL II
EFECTELE DESCHIDERII PROCEDURII FALIMENTULUI .......................................... 6
 Notificarea intrării în faliment
 Intrarea în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare
 BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................... 12

1 1
CAPITOLUL I
DESCHIDEREA PROCEDURII FALIMENTULUI

În reglementarea Legii nr. 85/2006, procedura falimentului constă într-un ansamblu de operaţiuni şi acte juridice care privesc: hotărârea
de intrare în faliment, stabilirea masei active, lichidarea bunurilor debitorului, distribuirea lichidităţilor şi închiderea procedurii.
Procedura falimentului nu se închide chiar dacă creanţa celui ce a solicitat deschiderea procedurii a fost satisfăcută, în cazul în care
între timp şi alţi creditori au depus declaraţii de creanţă, deoarece finalitatea procedurii o constituie lichidarea bunurilor şi plata tuturor
datoriilor1.
În ansamblul ei, procedura falimentului parcurge următoarele etape2:
a) Luarea primelor măsuri:
- ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra averea;
- sigilarea bunurilor care fac parte din averea debitorului;
- inventarierea acestor bunuri;
- luarea măsurilor de conservare a bunurilor;
- vânzarea unor bunuri;
- blocarea depozitelor bancare;
- înscrieri sau înregistrări în registrele de publicitate imobiliară;
b) Stabilirea masei pasive:

- întocmirea listei creditorilor şi a bunurilor debitorilor;


- verificarea creanţelor şi întocmirea tabelelor de creanţe;
- întocmirea de către lichidator al tabelului preliminar al tuturor obligaţiilor debitorului;
c) Efectuarea lichidării:
- vânzarea bunurilor din averea debitorului la licitaţie sau direct, într-un mod cât mai avantajos şi cât mai rapid;
- evaluarea bunurilor de către un expert;
- publicitatea vânzărilor;

- încasarea veniturilor produse din administrarea bunurilor averii debitorului;


- depunerea sumelor obţinute din vânzări;
- plata creditorilor care au garanţii reale;
d) Distribuirea sumelor:
- întocmirea de către lichidator a raportului şi a planului de distribuire şi notificarea lor către creditori;
- soluţionarea de către judecătorul sindic a contestaţiilor la raport şi la planul dc distribuire;
- acoperirea cheltuielilor aferente procedurii şi plata creanţelor în ordinea stabilită piin lege;
- consemnarea unor sume pentru plata ulterioară a unor creanţe;
- rezolvarea contestaţiilor cu privire la creanţe;
- întocmirea raportului final şi a bilanţului de către lichidator, soluţionarea obiecţiilor la acestea şi aprobarea lor de
către judecătorul sindic;
- distribuirea finală a fondurilor din averea debitorului;
e) Închiderea lichidării, la cererea lichidatorului, prin hotărârea judecătorului-
sindic;
Procedura falimentului sau altfel spus intrarea în faliment poate fi declanşată în cazul deschiderii oricăreia din formele procedurii,
generale sau simplificate şi este decisă de judecătorul-sindic în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege3:
- debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată - ipoteză care are în vedere doar situaţiile în care sunt
începlinite condiţiile prevăzute de lege privind procedura simplificată.

1 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 296/2005.


2 Price Waterhouse Cooper's - Ion Turcu, op. cit., pag. 286-287.
3 Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu, op. cit., pag. 652.

2 2
În această situaţie cererea debitorului formulată în condiţiile art. 27 din lege, trebuie însoţită de o declaraţie prin care acesta îşi
manifestă intenţia de a intra în procedura simplificată. Declaraţia anterior menţionată poate fi depusă la grefa instanţei, fie concomitent cu
cererea de deschidere a procedurii, fie ulterior, însă într-un termen de 10 zile de la data înregistrării cererii introductive. Această declaraţie
conţine manifestarea de voinţă expresă a debitorului prin care acesta solicită să i se aplice în mod direct procedura falimentului, debitorul
încadrându-se în condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (2) lit. f) teza I din Legea nr. 85/2006.
În această situaţie judecătorul-sindic va hotărî, în temeiul prevederilor art. 32 alin. (1) teza Il-a din lege, intrarea debitorului în
procedura simplificată, pe care o va pronunţa printr-o încheiere de deschidere a procedurii simplificate, care va avea drept consecinţă
intrarea debitorului direct în procedura falimentului.
- debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi in stare de insolvenţă, iar contestaţia a
fost respinsă de judecătorul-sindic - această ipoteză are în vedere două situaţii;

O primă situaţie care se referă la omisiunea debitorului de a-şi declara intenţia de reorganizare, situaţie care se aplică doar în cazurile în
care deschiderea procedurii are loc la cererea debitorului. În conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) teza a Il-a din lege, debitorul are
obligaţia de a-şi manifesta intenţia de reorganizare, fie odată cu formularea cererii introductive, fie în termen de 10 zile de la înregistrarea
cererii la grefa instanţei. „În cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte această obligaţie, cererea debitorului va fi considerată o recunoaştere
a stării de insolvenţă, astfel că judecătorul-sindic va pronunţa, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) teza finală, o încheiere de
4
deschidere a procedurii simplificate. ”
Cea de-a doua situaţie priveşte deschiderea procedurii pe baza cererii unui creditor şi priveşte situaţia în care debitorul a formulat
contestaţie împotriva cererii introductive a creditorilor, însă această contestaţie este respinsă de judecătorul-sindic care va deschide
„procedura generală,
5
pronunţând o sentinţă în acest sens. ” În această situaţie, cum intrarea în faliment exclude din start propunerea unui plan de reorganizare, în
această situaţie legiuitorul ar fi trebuit să deschidă procedura simplificată şi nu procedura generală 6.
- nici unul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 94 din lege sau
nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat - ipoteză care presupune, de asemenea, existenţa a două
situaţii distincte.
O primă situaţie este aceea în care nici unul dintre subiectele de drept îndreptăţite de lege nu a propus un plan de reorganizare în
condiţiile prevăzute de art. 94 din lege. în ceea ce priveşte subiectele de drept îndreptăţite a propune un plan de reorganizare, deşi legea nu
îi defineşte în mod concret, acestea sunt debitorul, administratorul judiciar, precum şi unul sau mai mulţi creditori a căror creanţe cuprind
cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor înscrise în tabelul definitiv de creanţe şi care
şi-a(u) manifestat intenţia de a propune un plan de reorganizare. Această situaţie poate interveni numai dacă debitorul se află în procedura
de reorganizare, în perioada de observaţie şi nu a fost propus nici un plan de reorganizare.
Cea de-a doua situaţie priveşte ipoteza în care debitorul se află în procedura generală, în perioada de observaţie, când planul sau unul
dintre planurile de reorganizare propuse de către administratorul judiciar şi/sau creditori a fost admis de către judecătorul-sindic, însă nu au
fost votat de adunarea generală a creditorilor şi nu a fost confirmat de judecătorul-sindic întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de
confirmare a planului prevăzute expres de art. 101 alin. (1) lit. A-C din lege.
- debitorul şi-a confirmat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi
confirmat - ipoteză similară cu cea anterior prezentată şi care priveşte două situaţii.

Prima situaţie se referă la intrarea în faliment ca urmare a nepropunerii unui plan de reorganizare de către debitorul care şi-a declarat
în mod expres intenţia de reorganizare. Situaţia priveşte atât cazul în care debitorul a formulat cererea de deschidere a procedurii şi nu a
depus planul de reorganizare la data înregistrării acesteia sau în termenul de 10 zile de la înregistrarea cererii, cât şi ipoteza în care starea
de insolvenţă invocată în cererea introductivă formulată de un creditor nu a fost contestată de către debitor, care îşi manifestă intenţia de
reorganizare, însă omite a propune un plan de reorganizare.
Cea de-a doua situaţie priveşte declanşarea procedurii falimentului în cazul în care, deşi debitorul şi-a manifestat intenţia de
reorganizare şi a propus un plan în acest sens, planul nu este acceptat de adunarea creditorilor în condiţiile prevăzute de art. 100 alin. (4)
din lege şi nu este confirmat de judecătorul sindic, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 101 alin. (1) lit. A-C.
- obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate în planul confirmat
sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale - ipoteză care
priveşte declanşarea procedurii falimentului ca urmare a unei reorganizări nereuşite a debitorului care poate
poveni din două cauze distincte.
Prima cauză se datorează debitorului ce nu se conformează planului de reorganizare acceptat de creditori şi confirmat de judecătorul-
sindic, în sensul că acesta nu se suspune modificărilor de structură sau activitate propuse de plan şi/sau întreprinde alte măsuri ce nu erau
prevăzute în planul de reorganizare aflat în derulare.
Cea de-a doua cauză se datorează pierderilor din averea debitorului care, de regulă, se produc atunci când planul de reorganizare
eşuează sau nu poate fi dus la îndeplinire, moment de la care, în baza cererii persoanelor prevăzute la art. 105 alin. (1) din lege -

4 Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu, op. cit., pag. 654.


5 Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, art. 33 alin. (4).
6 Pentru detalii a se vedea Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu, op. cit., comentariile de la art. 33 şi 107.

3 3
administratorul judiciar, comitetul creditorilor, oricare dintre creditori sau administratorul special, judecătorul-sindic va dispune prin
încheiere, intrarea în faliment.
- a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune intrarea debitorului în faliment, în
condiţiile prevăzute de art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3)din lege.
În această situaţie procedura falimentului se declanşează la propunerea administratorului judiciar al debitorului aflat în insolvenţă, ca
urmare a îndeplinirii de către acesta a obligaţiei ce-i revine - în cadrul procedurii generale, în perioada de observaţie - de a prezenta
raportul ce trebuie să cuprindă concluziile cu privire la starea económico-financiara a patrimoniului debitorului precum şi concluziile
desprinse ca urmare a analizării documentelor depuse de debitor, din cele prevăzute în mod expres de art. 28 din lege. Raportul administratorului judiciar trebuie să conţină concluzii şi propuneri cu
privire la calea de urmat: „fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale.7”
La recomandarea administratorului judiciar, adunarea creditorilor va putea să decidă intrarea în faliment a debitorului fără ca acesta să mai poată depune un plan, dacă cel puţin 66,67% dintre creditori
aprobă o astfel de recomandare. Cu toate acestea, dacă creditorii deţinând 20% din totalul creanţelor îşi anunţă intenţia de a depune un plan alternativ planului debitorului, votul pentru intrarea directă în
faliment nu va fi luat în considerare şi perioada de observaţie va continua 8.

CAPITOLUL II
EFECTELE DESCHIDERII PROCEDURII FALIMENTULUI

Efectele deschiderii procedurii falimentului sunt reglementate de art. 107. alin 2 din Legea nr. 85/2006 şi constau într-o serie de măsuri care diferă după cum intrarea în faliment se realizează din
procedura generală sau din procedura simplificată.
O primă consecinţă deosebit de importantă a intrării debitorului în faliment, în cazul în care debitorul este persoană juridică, o reprezintă dizolvarea debitorului societate comercială. Potrivit art.
107 alin. (2) din lege prin hotărârea pronunţată de judecătorul sindic pin care se decide intrarea în faliment, se va pronunţa şi dizolvarea societăţii debitoare. în doctrină au fost exprimate opinii potrivit cărora
prevederea anterior menţionată este eronată9, deoarece în cazul pronunţării intrării în faliment a debitorului persoană juridică, dizolvarea acestuia se produce nu în baza sentinţei pronunţată de judecătorul sindic
ci de drept, având în vedere dispoziţiile art. 227, alin. (1) lit. f din Legea nr. 31/1990 care reglementează cazurile în care societăţile comerciale se dizolvă de drept, unul dintre acestea fiind chiar falimentul
producându-se de drept. Dizolvarea societăţii debitoare se
societăţii comerciale. într-o asemenea ipoteză, dizolvarea societăţii poate fi doar constatată de judecătorul sindic, ea
produce de drept, indiferent în care formă - procedura generală sau simplificată - se produce intrarea în faliment.
Ridicarea dreptului de administrare al debitorului este cel de-al doilea efect al iniţierii procedurii falimentului, scopul acestei măsuri fiind acela
de a se preveni diminuarea averii debitorului prin acte frauduloase sau prin managementul defectuos al averii acestuia. Dreptul de
administrare al debitorului încetează ope legis, de drept, de la d'rta pronunţării de către judecătorul sindic a intrării în faliment.
„Ca atare exercitarea recursului pe motiv că judecătorul-sindic a omis prin hotărârea prin care s-a dispus intrarea debitorului în
faliment, să dispună şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului, va trebui respins ca fiind lipsit de interes.10”
Ridicarea dreptului de administrare al debitorului diferă după cum acest efect al intrării în faliment se produce în procedura generală
sau în procedura simplificată şi în funcţie de persoana care a formulat cererea introductivă.
Când cererea introductivă este formulată de debitor, iar acesta şi-a manifestat intenţia de a intra în procedura simplificată, încheierea
de deschiderea a acestei proceduri pronunţată de judecătorul-sindic va dispune intrarea debitorului direct în faliment, urmând ca, pe cale de
consecinţă, să se producă de drept şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului.
În cazul în care debitorul nu şi-a declarat intenţia de a se reorganiza, dacă judecătorul-sindic constată că cererea debitorului se
încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) lit. d din lege, va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii simplificate cu consecinţa intrării
directe în faliment şi efecte similare cu situaţia prezentată anterior.

7Ioan Adam, CodruţNicolae Savu, op. cit., pag. 658.


8Pricewaterhouse Cooper's - Programul Phare 2002 - „Suport pentru îmbunătăţirea şi implementarea legislaţiei şi jurisprudenţei în materie
de faliment" - Manual de bune practici in insolvenţă, pag 133.
9 A se vedea Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu, op. cit., pag. 659.
10A se vedea Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu, op. cit, pag. 660.
4 4
Când cererea introductivă a fost formulată de creditori, debitorul are obligaţia ca, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să
îşi manifeste intenţia de a se reorganiza, în caz contrar urmând ca judecătorul-sindic să pronunţe o încheiere de deschidere a procedurii
simplificate, cu consecinţele intrării directe în faliment şi cu efectele descrise în cele două ipoteze descrise anterior.

Ridicarea dreptului de administrare al debitorului se poate produce şi în cazul intrării în faliment în procedura generala, cu aceleaşi efecte şi consecinţe ope legis.
În cazul intrării în faliment în cadrul în procedurii generale, ca urmare a raportului întocmit de către administratorul judiciar ce indică motivele pentru care reorganizarea
nu poate fi realizată şi propune intrarea în faliment, dacă comitetul creditorilor aprobă intrarea în faliment, judecătorul-sindic
va desemna un lichidator provizoriu
dintre practicienii în insolvenţă care au depus oferte de servicii în acest sens la dosarul cauzei, care va administra procedura până la
momentul confirmării sau infirmării sale de către creditori. Prin aceeaşi hotărâre, judecătorul-sindic are obligaţia de a stabili şi remuneraţia cuvenită
lichidatorului provizoriu, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului, precum şi atribuţiile sale până la momentul confirmării de către creditori.
În cazul intrării în faliment în procedura simplificată, judecătorul-sindic va confirma în calitate de lichidator pe administratorul judiciar care a
întocmit raportul cu privire la intrarea în faliment, însă numai dacă, în prealabil, acesta a fost propus de comitetul creditorilor şi a fost votat ca atare de către
adunarea creditorilor, în condiţiile prevăzute de art. 19 alin. (2)din lege.
Prin aceeaşi hotărâre de intrare în faliment, judecătorul-sindic va stabili termenul maxim în care debitorul sau administratorul judiciar va preda lichidatorului gestiunea
averii debitorului insolvent şi lista actelor şi operaţiunilor efectuate după data deschiderii procedurii, menţionate la art. 46 alin. (2) din lege.
Un alt efect al intrării în faliment îl constituie obligaţia întocmirii de către administratorul judiciar a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele
acestora existente la data intrării în faliment, cu precizarea celor născute ulterior deschiderii procedurii. Predarea listei trebuie să se facă în termen de maxim 10 zile de la intrarea
în faliment. Prin „creanţe existente la data intrării în faliment” se înţeleg acele creanţe care s-au născut anterior datei deschiderii procedurii generale şi care nu au fost achitate la
data deschiderii acestei proceduri sau pe parcursul derulării acesteia.. Tot astfel, prin „creanţe născute ulterior datei deschiderii procedurii" se înţeleg creanţele care s-au născut pe
parcursul perioadei de observaţie şi privesc în special acele creanţe care aparţin
furnizorilor fără de care activitatea curentă a debitorului nu ar fi fost
posibilă, precum şi acele creanţe care s-au născut în perioada de derulare a procedurii generale.
Obligaţia întocmirii şi predării acestei liste aparţine, fie administratorului judiciar, fie debitorului, după cum în perioada de
observaţie debitorului i-a fost ridicat sau nu dreptul de administrare. Această obligaţie revine administratorului judiciar numai în ipoteza în
care debitorului i-a fost ridicat dreptul de administrare, fiindcă numai în această situaţie debitorul a făcut plăţile către creditorii cunoscuţi
sub conducerea administratorului judiciar. Dimpotrivă, dacă debitorului nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, obligaţia întocmirii şi
predării către lichidator a listei menţionate îi revine acestuia, deoarece el a făcut plăţile către creditorii cunoscuţi, administratorul judiciar
11
exercitând numai o activitate de supraveghere. Tot astfel, obligaţia întocmirii şi predării listei cu creanţele revine debitorului şi dacă
intrarea în faliment în cadrul procedurii generale s-a făcut din procedura de reorganizare judiciară, fiindcă în această perioadă debitorul îşi
conduce singur activitatea sub supravegherea administratorului judiciar confirmat de creditori.
Un alt efect al intrării în faliment îl constituie obligaţia ce incumbă lichidatorului de a notifica intrarea în faliment, indiferent de
forma procedurii în cadrul căreia s-a dispus intrarea în faliment.
Notificarea reprezintă un act procedural în al cărei conţinut este cuprinsă cronologia etapelor desfăşurării procedurii, precum şi
actele de procedură şi termenele în care acestea trebuiesc îndeplinite de către creditori pentru ca aceştia să-şi poată valorifica drepturile.
Acest act produce consecinţe juridice deosebit de importante în cadrul procedurii, întrucât evidenţiază explicit obligaţiile ce le au de
îndeplinit creditorii pentru a-şi putea valorifica creanţele şi termenele exacte în care aceste obligaţii trebuiesc îndeplinite - termenele
procedurale sunt de regula termene imperative de decădere.

 Notificarea intrării în faliment:

Obligaţia notificării, termenele, precum şi destinatarii notificării diferă după cum este vorba de intrarea în faliment în cadrul procedurii simplificate sau în cadrul procedurii
generale. În funcţie de criteriile distinctive menţionate anterior, Legea nr. 85/2006 reglementează diferit conţinutul notificării intrării în faliment, în cuprinsul art. 108 şi 109 din lege.

a) Notificarea în cazul intrării în faliment în procedura generală:


Lichidatorul trebuie să trimită notificarea atât creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor sau de administratorul judiciar, cât şi debitorului, oficiului registrului
comerţului sau, după caz, registrului în care este înmatriculat debitorul persoană juridică, în vederea efectuării în aceste registre a menţiunilor intrării în faliment. Pentru creditorii
12
cu domiciliul sau sediul în străinătate, notificarea va fi trimisă reprezentanţilor din ţară.
Notificarea va fi realizată, faţă de toate persoanele anterior menţionate, în conformitate cu prevederile codului de procedură civilă. Totodată, notificarea va fi publicată, pe
cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Cuprinsul notificării este cel prevăzut de art. 108 din lege:
- termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor născute după data deschiderii procedurii, precum şi a creanţelor al căror
cuantum s-a modificat faţă de tabelul definitiv de creanţe sau de programul de plată din planul de reorganizare, ca urmare a plăţilor făcute după
deschiderea procedurii. Aceste cereri vor fi incluse în tabelul suplimentar de creanţe, dacă vor îndeplini cerinţele menţionate în notificare.
Termenul limită prevăzut mai sus nu poate fi mai mare de 45 de zile de la data intrării în faliment.
- termenul de verificare a creanţelor, în care trebuie să se încadreze şi întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar de creanţe şi care
nu poate fi mai mare de 30 de zile de la expirarea termenului de 45 de zile menţionat anterior.
- termenul de depunere la grefa tribunalului a contestaţiilor formulate împotriva tabelului suplimentar, care trebuie
să fie stabilit cu 10 zile anterior termenului de definitivare a tabelului definitiv consolidat.

11 Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu, op. cit, pag. 665.

12 Ion Turcu, op. cit., pag. 491.


5 5
- termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat, care nu poate depăşi cu 30 de zile termenul de verificare a
creanţelor stipulat anterior.

b) Notificarea în cazul intrării în faliment în procedura simplificată:


În această ipoteză, lichidatorul va trebui să expedieze notificarea tuturor creditorilor notificaţi anterior potrivit art. 61 din lege,
debitorului şi oficiului registrului unde debitorul este înmatriculat. Notificarea va conţine, în mod obligatoriu, dispoziţia privind intrarea în
procedura falimentului, ridicarea dreptului de administrare a debitorului şi, atunci când debitorul este o persoană juridică menţiunea privind
dizolvarea acestuia.
În cazul în care debitorul şi-a continuat activitatea până la aprobarea propunerii administratorului judiciar cu privire la intrarea în
faliment, lichidatorul va notifica creditorii deţinând creanţe asupra averii debitorului, izvorâte din raporturi juridice de muncă, născute în
perioada de observaţie şi anume salariaţii acestuia, în termen de 5 zile, solicitîndu-le să depună cererile de creanţe însoţite de documente
justificative, într-un termen de maxim 10 zile de la primirea notificării.
Toate notificările vor conţine termenele de afişare a tabelului preliminar de creanţe şi de definitivare a tabelului de creanţe şi vor
respecta procedura de notificare prevăzute dc art. 62 din lege.
în ambele situaţii, titularii de creanţe născute după deschiderea procedurii, care nu depun cererea în termenul prevăzut de lege sunt
decăzuţi, cât priveşte creanţa respectivă, din dreptul de a participa şi a vota în cadrul adunării generale a creditorilor, dreptul de a participa
la distribuirea de sume în cadrul falimentului, dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu
răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare , ulterior închiderii procedurii, „sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat
pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit
13
răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase. ” Decăderea creditorului din drepturile menţionate poate fi invocată de
către orice parte interesată, pe cale de acţiune sau excepţie.

 Intrarea în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare:

Art. 110-112 din lege reglementează, cu referire la procedura generală prevăzută de Legea nr. 85/2006, soarta juridică a creanţelor
născute până la data intrării în faliment şi a anumitor acte sau fapte juridice născute până la data intrării în faliment.
Trebuie menţionat că intrarea în faliment în cadrul procedurii generale se produce numai după ce planul de reorganizare a fost propus,
admis, acceptat şi confirmat şi numai în situaţia în care obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate de debitor prin planul de reorganizare
nu au fost îndeplinite în condiţiile impuse prin planul confirmat sau când desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării aduce
14
pierderi averii sale.
Intrarea în faliment în această situaţie - eşuarea planului de reorganizare sau neconformarea debitorului la măsurile dispuse prin plan
- dă dreptul creditorilor să participe la distribuirile de sume ca urmare a lichidării averii debitorului cu valoarea creanţelor, aşa cum acestea
figurează în planul confirmat, scăzându-se din valoarea lor, dacă este cazul, sumele încasate în cursul reorganizării.

Distingem două categorii de creanţe care vor participa la distribuirea de sume rezultate din lichidarea averii debitorului:

a) creanţe care nu au fost achitate absolut deloc în cadrul procedurii de


reorganizare şi ai căror titulari vor avea dreptul să participe la distribuirea de sume aşa
cum acestea figurează în programul de plată a creanţelor cuprins în planul de
reorganizare.
b) creanţele care au fost achitate doar parţial în cadrul procedurii de reorganizare
conform programului de plată cuprins în plan şi care vor avea dreptul să participe la distribuirea sumelor rezultate din lichidare
numai cu acea parte din creanţă rămasă neacoperită prin plata efectuată în decursul reorganizării.

În concluzie, în situaţia intrării în faliment în procedura generală, creanţele îşi menţin valoarea prevăzută în planul confirmat putând fi diminuate numai cu sumele încasate pe
parcursul desfăşurării procedurii de reorganizare judiciară. Titularii de creanţe nu sunt obligaţi să restituie sumele încasate în decursul reorganizării, cu excepţiile arătate la art.
112 alin. 2 şi 3 din lege.

13 Stanciu D. Cărpenaru, Vasile Nemeş, Mihai Adrian Hotca, op. cit., pag. 297.
14 Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu, op. cit., pag. 666.
6 6
în privinţa garanţiilor constituite pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin planul de reorganizare, acestea rămân valabil constituite în favoarea titularilor creanţelor pe care le
garantează, fie că este vorba de garanţii reale, fie că este vorba de garanţii personale. Situaţia priveşte doar cazul în care debitorul a intrat în faliment în cadrul procedurii generale,
ca urmare a eşuării planului de reorganizare, când activitatea debitorului produce pierderi averii sale. Garanţiile la care se referă sunt reale - gaj, ipotecă, privilegiu - sau personale
- fidejusiunea - care însoţesc acele creanţe născute anterior datei deschiderii procedurii generale şi care au fost cuprinse în programul de plată al creanţelor prevăzut în planul de
reorganizare, garanţii care nu se vor desfiinţa ca urmare a intrării în faliment. Aceste garanţii rămân valabile indiferent dacă cuantumul creanţelor pe care le garantează a fost
modificat sau nu. In cazul în care pe parcursul reorganizării creanţa garantată a fost achitată integral, garanţia se stinge automat, conform principiului accesorium sequitur
principale.
În ce priveşte regimul juridic al sumelor încasate de către creditori în cadrul procedurii generale, pe parcursul derulării procedurii reorganizării judiciare, între data
confirmării planului .şi data intrării în faliment, trebuie menţionat că acestea nu mai trebuiesc restituite de către debitorii care le-au primit. Acest aspect a fost reglementat de
legiuitor în scopul protejării intereselor creditorilor care, pe parcursul perioadei de reorganizare, au primit plăţi ca urmare a măsurilor cuprinse în planul de reorganizare.
Există însă o anumită categorie de acte a căror încheiere de către debitor, pe parcursul perioadei de reorganizare şl până la Intrarea în faliment, este lovită de nulitate absolută. Este
vorba de actele juridice cu titlul gratuit însă numai de acelea care îi micşorează averea şi, pe cale de consecinţă, îi prejudiciază pe creditori - liberalităţi.
Aceste acte vor fi lovite de nulitate absolută indiferent de buna sau reaua credinţă a cocontractantului debitorului, legiuitorul instituind,
în mod tacit, cu privire la aceste acte gratuite, o prezumţie absolută de fraudare a creditorilor.
În ceea ce priveşte „celelalte acte” încheiate cu debitorul între data confirmării planului de reorganizare şi data intrării în faliment în
procedura generală, legiuitorul a considerat că acestea sunt prezumate ca fiind în frauda creditorilor şi, pe cale de consecinţă, vor fi anulate.
Prin sintagma „celelalte acte", având în vedere cele menţionate anterior, se înţeleg toate actele juridice cu titlu oneros. Legiuitorul
instituie o prezumţie relativă dc fraudare a creditorilor,
care va putea fi răsturnată de către cocontractant prin dovedirea bunei sale credinţe, fiind posibil ca şi acesta, alături de creditor, să
urmărească evitarea unei pagube.
Legiuitorul a instituit două categorii de acte juridice cu titlu oneros cărora nu li se aplică prezumţia nulităţii relative datorată relei
credinţe a cocontractantului:
- actele juridice cu titlu oneros permise de planul de reorganizare, respectiv acelea care au fost încheiate cu
respectarea dispoziţiilor şi măsurilor prevăzute prin plan şi care sunt pe deplin valabile, deoarece debitorul nu a
făcut altceva decât să se conformeze acestor măsuri.
- actele juridice cu titlu oneros cu privire la care cocontractantui debitorului dovedeşte buna sa credinţă la momentul
încheierii actului respectiv. Buna-credinţă înseamnă că acesta nu a avut cunoştinţă de faptul că prin încheierea
15
unui asemenea act juridic vor fi fraudaţi ceilalţi creditori ai debitorului aflat în reorganizare judiciară .

15 Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu, op. cit., pag. 668.


7 7
BIBLIOGRAFIE

Price Waterhouse Cooper's - Ion Turcu - „Insolvenţa comercială, reorganizarea judiciară şi


falimentul", Ed Lumina Lex, Bucureşti, 2000.
Price Waterhouse Cooper's în colaborare cu Ministerul Justiţiei - Programul Phare 2002 - „Suport
pentru îmbunătăţirea şi implementarea legislaţiei şi jurisprudenţei în materie de faliment"
Ioan Adam, Codruţ Nicolae Savu - „Legea procedurii insolvenţei - Comentarii şi explicaţii",
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006.
Legea nr.85/2006 - privind procedura insolvenţei

8 8