Universitatea de Vest din Timișoara

Facultatea de Sociologie și Psihologie

Departamentul de Asistență Socială
Specializarea ASISTENȚĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

ISTORIA ASISTENȚEI SOCIALE ÎN BANAT

Coordonator
Prof. univ. dr. COSMIN GOIAN
Autor
studenta NEAGOE LORENA VICTORIA

Timișoara, sesiunea iulie 2017

1
Rezumat
Prezenta lucrare are ca obiectiv evidențierea evenimentelor istorice din domeniul
asistenței sociale, pe teritoriul Banatului. După stabilirea limitelor geografice, lucrarea va încerca
să puncteze cronologic etapele evoluției asistenței sociale din zona precizată, utilizând ca surse
studiile de specialitate realizate și cele câteva surse din mediul online la care am putut avea acces.
Din păcate, interesul pentru acest subiect aparține doar câtorva nume, însă, sperăm să aducem un
plus de informație studenților din domeniul asistenței sociale, precum și oricăror persoane
interesate să cunoască mai mult. Astfel, prima parte a lucrării va conține informații teoretice, iar
în cea de-a doua parte vom realiza un studiu mixt, folosind ca instrumente studiul de caz realizat
cu ajutorul unui interviu și chestionarele.
Cuvinte cheie: istoria asistenței sociale din Banat, evoluție instituțională, evoluție socio-
culturală, sistemul de asistență socială în Banat

Introducere

Potrivit literaturii de specialitate, începuturile asistenței sociale în România datează din

perioada secolului al XIII-lea, când, la fel ca și în alte țări din lume, asistența socială era strâns
legată de gândirea religioasă a vremurilor. “Sistemul” de asistență socială de atunci, se dezvolta
în jurul mănăstirilor mai ales. Putem spune că, este de înțeles de ce primele acte de caritate,
filantropie și îngrijire a bolnavilor au fost relaționate cu bisericile și mănăstirile. Convingerile
religioase au determinat multe persoane să se implice pentru a ajuta alte persoane nevoiașe, iar
cei care nu se implicau direct, participau prin donații la biserici.
Primele edificii bisericești, din România au fost, deasemenea șj adăpost pentru bolnavii
contagioși și pentru “mișei” fiind cunoscute la vremea aceea sub denumirea de “bolnițe”.
Termenul provine din limba slavă (”bolnicia”) și reprezintă “locul unde se află bolnavi sau o
bisericuţă sau o cameră subterană unde se păstrează osemintele călu- gărilor defuncţi”1. Vom
reveni pe parcursul lucrării la denumirile interesante din această perioadă.
Literatura de specialitate împarte etapele sistemului de asistență socială, începând cu anul
1800, astfel:
• “1800-1920: bazele structurãrii sistemului de asistențã socială.
• 1920-1945: diversificarea instituționalã și maturizarea sistemului de asistență socialã;

1
http://www.hofigal.eu/poze_revista/nr16_pagina4.pdf
2
 • 1945-1989: declinul sistemului de asistență socială;
• 1989-2000: restructurarea și modernizarea sistemului de asistențã socială”2.
Vom încerca să expunem în această ordine informațiile pe care le vom găsi, însă vom
sublinia mai ales perioada medievală și cea de după anul 1989.
Facem o precizare că, de cele mai multe ori, termenii de “asistență socială” și “caritate”
sunt folosiți în mod eronat, cu același sens, de filantropie. Filantropia, însă, este doar sinonimul
termenului “caritate”, nu și a celui de “asistență socială”. Asistența socială este un organism
organizat, potrivit art. 2 din Legea Asistenței Sociale nr. 292/2011 fiind reprezentată de
“instituții, măsuri și acțiuni prin care statul, reprezentat de autoritățile administrației publice
centrale și locale, precum și societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau
înlaturarea efectelor temporare ori permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea
sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților”. Scopul asistenței
sociale se regăsește în alin. 3 al aceluiași articol “dezvoltarea capacităților individuale, de grup
sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vietii și promovarea
principiilor de coeziune și incluziune socială”. Observăm că asistența socială se desfășoară în
mod sistematizat, instituțonalizat și conform unor principii. În plus, pentru a face parte din acest
sistem este nevoie de o anumită pregătire și instruire, fiind vorba despre o profesie. Așadar,
putem spune că, asistența socială ajută omul “să se ajute singur”.
În ceea ce privește caritatea, s-a spus faptul că “Averea nu este ceva nou. Nici caritatea.
Însă ideea de a folosi creativ și constructiv această avere pentru a combate problemele
fundamentale ale umanității este nouă”3. Așadar, actele de caritate au rădăcini străvechi în istoria
umanității, fiind un obicei inițiat de către evrei. Sinonimul cuvântului caritate este “filantropie”,
cuvânt provenit din limba greacă, cu înțelesul de “iubire de oameni”. Acestea sunt acte de
bunătate, de milă, care se pot concretiza într-un simplu gest, în ajutor material sau punerea la
dispoziție în mod gratuit a unui serviciu. Prin urmare, caritatea este o trăsătură umană, personală,
care se poate desfășura și prin înființarea de centre sau fundații ce poartă, de regulă, numele celor
care le-au fondat.
Observăm că cele două concepte au în comun aceeași intenție: ajutarea celor aflați în
nevoie. Cu toate acestea, asistența socială își urmărește scopul într-un mod organizat,
instituțional, pe când caritatea nu are nevoie de nici un fel de solemnități.

2
Lidia-Livada Cadeschi, Sărăcie și asistență socială în spațiul românesc (sec. XVII-XX), Ed. Colegiul
Noua Europă, 2002, p. 61.
3 John Gardner, http://historyofgiving.org

3
 După cum am precizat, începuturile asistenței sociale din spațiul românesc sunt strâns
legate de activitățile bisericești și de gândirea religioasă care și-a pus amprenta asupra Evului
Mediu românesc. Putem spune că, primele forme de organizare medicală au fost “bolnițele”, care
apar în Țara Românească abia în secolul al XVI-lea, anterior, nefiind atestat documentar nici un
astfel de așezământ4. Influența răsăriteană își spune cuvântul în viața socială și religioasă a
locuitorilor din țările românești, modelul “bolnițelor” fiind preluat din Asia Mică, unde pe lângă
mănăstiri erau construite „xenodochiile” (casele de primire pentru călătorii străini),
„ptochotrofiile” (casele pentru săraci) şi „nosocomiile” (spitalele). Cele mai cunoscute bolnițe
au fost cele de pe lângă mănăstirile Brâncoveni, Bistrița, Cozia, Hurezi.
Pe fondul apariției bolilor contagioase ale perioadei(lepră, ciumă), aceste așezăminte
supraviețuiau din donațiile credincioșilor și a binefăcătorilor și adăposteau tot mai multe persoane
nevoiașe. Termenii prin care erau desemnați asistații sociali erau de “mișei” – pentru cei cu
infirmități fizice - și de “nemernici” 5 –cerșetori, vagabonzi. Cuvântul “mișel” provine din
latinescul “misellus”, “misella”, denumiri regăsite în documente latine care desemnau bolnavii de
lepră. Acest termen a fost preluat și folosit în Țara Românească cu aceeași semnificație. Alte
denumiri au fost: cuvântul sârb “gubav”, iar din secolul XVI, cuvântul de origine ucraineană,
“calic” desemna persoanele infirme6. Incapacitatea de a munci atrăgea, desigur, sărăcia, astfel că
și cei săraci au primit denumiri specifice, “hrisoavele slave medievale emise în Ţara Românească
menţionează săracii sub doi termeni: siraku(până pe la 1470) şi siromahu(după 1470, cu
numeroase atestări)”7. Pe măsură ce obiectul unora dintre denumiri a dispărut, semnificațiile
cuvintelor s-au schimbat. Tot ca urmare a incapacității de muncă, infirmii erau scutiți de dări
către stat.
Prin urmare, documentele vremii atestă grupuri de leproși la marginea orașelor
Câmpulung și Râmnicu Vâlcea. Potrivit gândirii religioase, leproșii au comis păcate grave, fapt
ce a dus la îmbolnăvire, fiind pedepsiți de puterea divină și trebuiau izolați de restul lumii, însă
trebuiau sprijiniți într-un fel sau altul. Construirea așezămintelor de acest fel și a mănăstirilor
devenise un obicei al domnilor tărilor românești, iar statul acorda subvenții pentru ajutorul
acestor categorii de oameni, fiind susținuți din taxele vamale, taxele de divorț sau “Cutia milei”.

4
http://www.hofigal.eu/poze_revista/nr16_pagina4.pdf
5
Maria Bulgaru, Marcela Dilion, Concepte fundamentale ale asistenței sociale, Universitatea de Stat
din Moldova, Chișinău, 2000, p. 35.
6
Laurențiu Rădvan, Orașele din Țările Române în Evul Mediu, Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza,
Iași, 2011, p. 214.
7
Sorin Bulboacă, The History of Social Work in the Romanian Countries in the Middle Ages. Role of
the State, p. 697, consultat pe http://upm.ro/cci3/CCI-03/Hst/Hst%2003%2075.pdf
4
Preocuparea pentru categoriile de oamenii nevoiași a dus chiar la crearea unui sat special, lângă
Câmpulung, pentru adăpostirea acestora, denumit în documente(1365), “calicie”8. Acestea erau
cele mai importante tipuri de așezări de asistență socială 9 . Deasemenea, și Negru Vodă
întemeiază o altă astfel de așezare, în sec. al XVI-lea, în București. Sunt menționate bresle de
calici în Iași și Roman. În Țările Române, alte instituții care se ocupau cu problemele săracilor,
au fost și ospiciile.
În 1704, spătarul Mihai Cantacuzino și clucerul Colțea întemeiază o mănăstire și primul
spital din Țara Românească, cu o capacitate de 24 de paturi În 1775, Alexandru Ipsilante
fondează instituția cu caracter umanitar, “Cutia milei”, destinață sprijinirii copiilor săraci. În
Muntenia, în 1780, sub domnia lui Mihai Șuțu, ia naștere “Epitopia Obștei”, care avea ca scop,
printre altele și ajutorarea săracilor. Din 1830, Regulamentul Organic al Valahiei,
reglementează unitățile de asistență socială care existau la data respectivă. În 1862, Doamna
Elena Cuza, cu ajutorul bisericii, întemeiază, lângă palatul Cotroceni, un așezământ pentru fete
orfane10.
Astfel, se poate spune că, în România, rădăcinile asistenței sociale moderne datează din
jurul anului 1775, odată cu prima lege pentru ocrotirea copiilor și a întemeierii unor instituții
destinate sprijirii persoanelor aflate în dificultate, însă se poate vorbi despre instituționalizarea
unui sistem de asistență socială abia începând cu Regulamentul Organic, perioadă în care au loc
îmbunățățiri în acest sens. Literatura de specialitate notează că, “în secolul al XIX-lea au fost
înființate 184 de instituții de asistențã socialã pe care recensãmântul din 1936 le gãsea active.
Între 1900 și 1909 au apãrut încã 76 de instituții noi, pentru ca, între 1910 și 1919 sã fie
consemnate alte 115”11.
În a doua etapă a evoluției sistemului de asistență socială din România, perioada 1920-
1945, se remarcă o creștere a implicării statului pentru ajutarea celor aflați în dificultate. Odată cu
Regulamentele Organice, se încearcă reglementarea și îmbunătățirea serviciilor de asistență
socială. Totuși, într-un recensământ 12 al Institutului Central de Statistică condus de Sabin
Manuilă, în 1936, se observă că, cele mai numeroase instituții de asistență socială sunt
particulare. Astfel, în provincia care ne preocupă pe noi, Banat, existau, la momentul
recensământului:

8
Ibidem.
9
M. Bulgaru, M. Dilion, op. cit., p. 36.
10
Ibidem.
11
Lidia-Livada Cadeschi, op. cit., p. 62.
12
Idem, p. 67.
5
 • 4 instituții de stat
• 9 instituții comunale
• 3 instituții județene
• 71 instituții particulare.
Următoarea perioadă, cea dintre anii 1945-1989 a însemnat un declin nu doar în societatea
românească, ci și în ceea ce privește evoluția sistemului de asistență socială. Unele instituții au
fost desființate sau restructurate pentru a se potrivi cu ideologia comunistă.
În perioada în care, pe teritoriul Țărilor Române se pun bazele sistemului de asistență
socială, zona Banatului se afla în proces de colonizare, făcând parte din Imperiul Austro-Ungar
între anii 1867-1918. Populația era majoritar română iar ca minorități se întâlneau nemți, unguri
și sârbi iar aceste influențe și-au pus amprenta în gândirea socială și religioasă a bănățenilor.
Elementul comun din evoluția asistenței sociale regăsit în Banat, dar și în celelalte regiuni
din România, este “asocierea inițiativelor de asistență socială cu actele de caritate ale
insituțiilor religioase” 13 . Diferența a constat în formele de administrare specifice stăpânirii
austro-ungare. Astfel, asistarea socială era o altă formă de “misiune creștină”14 care încerca să
promoveze solidaritatea între diferite clase sociale.
Cele mai multe informații despre asistența socială din regiunea Banat, în Evul Mediu, se
bazează pe documente din limba latină și maghiară15. După cum am menționat, Biserica a
reprezentat în această perioadă o influență majoră în viața socială și culturală a oamenilor.
Asocierea imaginii lui Hristos cu sărăcia și simplitatea, precum și exemplul de milostenie, a
constituit una dintre ideile de bază ale religiei creștine, dar și a multor ordine creștine precum
benedictinii, franciscanii, iezuiții sau dominicanii. În documentele medievale, se menționează o
infirmerie lângă mănăstirea Hodoș-Bodrog din Arad, precum și Lipova, pe lângă mănăstirile
catolice16. Călugării erau implicați în activitățile de asistare materială, prin donațiile făcute de
către enoriași. Deasemenea, ofereau și asistență psihică și spirituală celor aflați în situații
nefericite, transformând viața oamenilor din partea vestică a țării. Frățiile catolice au reprezentat
pentru mulți săraci și orfani, dar și pentru străini și cerșetori, o familie în adevăratul sens al

13
Cosmin Goian, The success of the social work apparatus in Banat region, Analele Universității
Științifice „Al. I. Cuza” din Iași, 2013, p. 32.
14
The History of Social Work in Eastern Europe, consultat pe http://www.sweep.uni-
siegen.de/Sweep_PDF/3bRomania4-04.pdf
15
Sorin Bulboacă, History of Social Work in Banat and Transylvania: The Middle Ages, Cambridge
Scholars Publishing, 2013 p. 20.
16
Idem, p. 25.
6
cuvântului. Preocuparea majoră a frățiilor era îngrijirea celor bolnavi, săraci, fără ajutor și, cu
ajutorul donațiilor, s-au instituit aziluri care serveau acestui scop și se aflau sub conducerea
episcopilor. Documentele atestă aziluri în multe orașe transilvăniene(Cluj, Mediaș, Sibiu,
Sighișoara, Turda, Târgu Mureș, Aiud, Bistrița, Râșnov, Alba Iulia), însă abia prin secolele XV-
XVI, sunt menționate aziluri și în partea de vest, în Lipova și Cenad.
Prin urmare, asistența socială din Banat, în perioada Evului Mediu, a purtat semnătura
Bisericii Catolice, iar mai târziu, din secolul al XVI-lea, și a Bisericii Luterane și Calviniste.
Între anii 1945-1989, ideologia comunistă a constituit o piedică reală în dezvoltarea
sistemului de asistență socială, mai mult, treptat, datorită restructurărilor și reformelor
instituționale și legislative, profesia de asistent social a fost desființată.
După perioada comunistă, cele mai multe așezări care acordau asistență socială(cămine de
bătrâni, centre de plasament) au fost reorganizate 17 , majoritatea fiind în stare deplorabilă.
Începând cu anul 1990, orașele mai mari au dezvoltat servicii de asistență publică și s-au înființat
instituții de asistență specializate privind sănătatea, delincvența sau șomajul. Cea mai importantă
sursă de donații și de servicii sociale în această perioadă dificilă de după revoluție, au fost ONG-
urile.
Literatura de specialitate semnalează o atenție sporită a ONG-urilor din regiunea Banat,
privind protecția copilului. Acestea se concentrează pe aspectele legate de copiii abandonați, fără
adăpost, cu dizabilități sau cu boli cronice, abuzați sau copii care provin din familii sărace. După
anul 1989, cei mai mulți participau la cursurile de asistență socială ale unor organizații străine iar
ONG-urile aveau parteneriate cu instituțiile publice și se ajutau reciproc pentru atingerea
obiectivelor18. În timp, sarcina formării asistenților sociali a fost preluată de programele de studiu
ale universităților, astfel Universitatea de Vest din Timișoara a început, din anul 1992, să
pregătească asistenți sociali calificați. Exemplul a fost preluat de universitățile private, dar și de
către cele din Reșița și Arad. Cei mai mulți dintre profesorii academicieni au fost specialiști in
domeniul sociologiei, psihologiei și au predate în Statele Unite și au reușit să îmbunătățească
calitatea educației în domeniul asistenței sociale.
Odată cu prima generație de absolvenți, a apărut și necesitatea înființări asociațiilor care
să le susțină drepturile, astfel că, din anul 2000, un grup de 24 de persoane au fondat Asociația
Asistenților Sociali din Banat, aceasta creând oportunități pentru proiecte și activități în folosul
comunității. După doar un an, asociația devine membru fondator al Federației Naționale a

17
Cosmin Goian, p. 32 consultat pe http://pr.uaic.ro/index.php/asas/article/viewFile/48/39
18
Pentru exemplificare, vezi Tabelele nr. 3 și nr. 4, Cosmin Goian, p. 35.
7
Asistenților Sociali din România, reușind să implementeze Legea Asistenților Sociali, în 2004.
Membrii asociației au fost împărțiți de către specialiști19 în asistenți sociali implicați în activitățile
organizației în afara profesiei(cei care participă la conferințe, întâlniri etc) și cei care activează
doar în cadrul profesiei.

Metodologie

În intenția mea de a realiza o cercetare calitativă, m-am lovit de numeroase obstacole și

cred că este necesar să le menționez deoarece cred că tema aleasă pentru lucrare, și anume,
“Istoria asistenței sociale în Banat” ar avea nevoie de mult mai multă atenție din partea
specialiștilor din domeniu. Sursele materiale pentru realizarea acestei lucrări au fost extrem de
limitate, cu toate că, atunci când am ales tema, am fost entuziasmată că voi putea afla informații
interesante și clare în legătură cu subiectul, și implicit, să realizez o lucrare care să fie un bun
material de consultare pentru cei din domeniu, dar și pentru cei interesați.
Scopul acestei lucrări este realizarea unui studiu relativ istoric (comparând perioada
dinainte de 1989 și cea de după) în domeniul asistenței sociale din zona Banatului. Obiectivul
este evidențierea evenimentelor istorice din domeniul asistenței sociale și corelarea lor cu datele
obținute de pe urma cercetării.
Prin urmare, am să expun întâmplările care au condus la optarea pentru un studiu
cantitativ și nu calitativ, deși nici cel cantitativ nu a fost foarte simplu de realizat. În primul rând,
am intenționat să consult documente din Arhivele Naționale ce au sediul în Timișoara pe str.
Andrei Mocioni, nr. 8. După ce am așteptat ca o doamnă binevoitoare să vină să deschidă sala de
lectură, am întrebat-o dacă mă poate ajuta cu materiale(ziare, documente) legate de serviciile
sociale din Banat din perioada de dinainte de 1989. Primul răspuns al doamnei a fost “noi nu
avem documente atât de noi”. După ce am insistat cu tema și cu faptul că am fost îndrumată să
vin la arhivă, a avut bunăvoința să sune o prietenă, care, din câte am înțeles era angajată în cadrul
serviciilor de protecție a copiilor. Când i-am explicat obiectivele pe care le am în realizarea
cercetării mi-a spus câteva dintre lucrurile pe care le-am menționat și eu, în partea teoretică a
lucrării. Voi rezuma:
• asistența socială nu a existat înainte de anul 1989 ca și concept;
• serviciile de asistență socială aparțineau de primărie;

19
Idem, p. 38.
8
 • serviciile de asistență socială erau realizate de către comunități restrânse, iar la nivel rural
exista “Sfatul bătrânilor” care decidea organizarea serviciilor pentru cei cu nevoi
speciale(copii, bătrâni, persoane cu handicap, persoane sărace etc);
• copiii beneficiau de servicii de protecție socială, însă, în cadrul internatelor și nu a
amplasamentelor;
• amplasamentele și întreg sistemul de asistență socială au fost cerințe ale Uniunii
Europene;
• un internat vechi mai există astăzi la Lugoj;
• în perioada 1945-1989 sistemul de asistență socială a fost interzis practic;
• prima generație de asistenți sociali din Timișoara a fost generația 1995 care au absolvit
Universitatea de Vest.
Aceste informații le-am primit prin telefon de la această doamnă care încerca să mă îndrume.
Doamna de la arhivă a spus că mai mult nu mă poate ajuta pentru că nu au documentele de care
am nevoie.
Astfel, am hotărât să aplic un chestionar pe 15 asistenți sociali cu vechime de peste 20 de ani,
pornind de la următoarele ipoteze:
a. asistența socială este un domeniu apărut și instituționalizat după perioada 1989
b. asistența socială a avut un proces dificil în România
Deasemenea, am realizat trei studii de caz pe asistenți sociali cu diferite vechimi în domeniu,
din cadrul Primăriei din Caransebeș. Cea mai mare vechime în domeniu a fost 13 ani.
Metoda cercetării este ancheta, iar instrumentul principal este chestionarul. În literatura de
specialitate, chestionarul este definit ca fiind “ o tehnică şi, corespunzător, un instrument de
investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi, eventual, imagini grafice, ordonate
logic şi psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin
autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi
înregistrate în scris”20.
Etapele prin care s-a realizat această ceretare au fost:
• completarea chestionarelor
• verificarea chestionarelor
• introducerea datelor

20
Septimiu Chelcea, Tehnici de cercetare sociologică – curs, Școala națională de studii politice și
administrative, București, 2001 p. 70.
9
 • analiza rezultatelor
• elaborarea rezultatelor și a raportului final
• prezentarea rezultatelor cercetării.
Tipurile de întrebări utilizate au fost întrebări de tip închis, de opinie și de cunoștințe, care
au generat o singură variantă de răspuns. Întrebările de tip închis, după unii autori21, prezintă
câteva avantaje:
• înlesnesc analiza statistică a răspunsurilor
• spijină memoria celui anchetat
• permit aplicarea unor chestionare cu mulți itemi
• sunt un “filtru” pentru întrebările următoare
• sporesc anonimatul și securitatea celui anchetat
• înlesnesc “angajarea” în răspuns a persoanelor.
Avantajele chestionarului:
• nu implică costuri
• nu necesită efort nici din partea celui ce chestionează, nici din partea ceilor căreia i
se adresează
• este formulat simplu, cu răspunsuri standardizate
Dezavantajele chestionării:
• răspunsurile standardizate pot incomoda unii utilizatori
Deasemenea, am folosit ca instrument și studiul de caz, pentru aprofundarea cercetării.

Cercetarea cantitativă are ca obiectiv înțelegerea modului în care funcționa

sistemul de servicii sociale în perioada ceaușistă.
Studiul pleacă de la următoarele ipoteze:
1. Sistemul de servicii sociale din perioada ceaușistă a afectat procesul de
dezvoltare al cursului istoric al asistenței sociale din Banat
2. La ora actuală, sistemul de asistență socială din Banat este încă afectat și
are de recuperat.
3. Instituționalizarea asistenței sociale și recunoașterea profesiei de asistent
social au constituit un prim pas în îmbunătățirea situației, după 1989.

21
Idem, p. 80.
10
 Cercetarea a fost realizată pe un lot de cercetare de 15 persoane alese pentru
realizarea obiectivelor cercetării, din domeniul asistenței sociale. Acestea au fost selectate
dintre cele cu experiență peste 20 de ani în domeniu, cu scopul de a evalua cât mai
obiectiv realitatea anilor de după 1991, în ceea ce privește situația serviciilor sociale din
zona Banatului.
Eșantionul de 15 persoane a fost limitat la acest număr datorită limitei impuse de
către tema lucrării.
Condițiile de selectare a eșantionului(întrunite cumultativ):
• vechime de peste 20 de ani
• experiența în asistență socială
• regiune de interes: Banat
Nu am ținut cont de sexul persoanelor pentru aplicarea chestionarelor, acestea fiind
aplicate indiferent de sex.

Rezultatele cercetării

Dintre cele 15 persoane chestionate, 11 au fost de sex feminin, și numai 4 au fost de sex
masculin. Vârsta acestora s-a încadrat între 45-50 ani. Două dintre persoane au avut doar 18 ani
vechime dar au dorit să răspundă la întrebările din chestionar. Dat fiind că am găsit foarte greu
persoane care să îndeplinească condițiile de eșalonare, am acceptat în studiul meu și aceste 2
persoane.
0%

27%
Femei
Bărbați
73%

11
 6
5 La întrebarea nr. 1:
4
• 6 au răspuns a.
3 Număr
2 răspunsuri • 4 au răspuns b.
1
• 3 au răspuns c.
0
a. b c d • 2 au răspuns d.

10 La întrebarea nr. 2:
8
6
Număr • 9 au răspuns a.
4 răspunsuri
• 2 au răspuns b.
2
• 3 au răspuns c.
0
a. b. c. d. • 1 a răspuns d.

15

10
La întrebarea nr. 3:
Număr
5 răspunsuri • 13 au răspuns a.
• 2 au răspuns c.
0
a. b. c. d.

10 La întrebarea nr. 4:
8
• 9 au răspuns a.
6
Număr • 2 au răspuns b.
4 răspunsuri
• 2 au răspuns c.
2
0
a. b. c. d.

12
 15
La întrebarea nr. 5:
10
Număr • 13 au răspuns a.
5 răspunsuri
• 2 au răspuns b.
0
a. b. c. d.

10
8 La întrebarea nr. 6:
6 • 2 au răspuns a.
Număr
4 răspunsuri • 10 au răspuns b.
2
• 3 au răspuns c.
0
a. b. c. d.

10
La întrebarea nr. 7:
8
• 3 au răspuns a.
6
Număr
4 • 10 au răspuns b.
răspunsuri
2 • 2 au răspuns d.
0
a. b. c. d.

10
La întrebarea nr. 8:
8
6
Număr • 1 a răspuns a.
4 răspunsuri
2 • 10 au răspuns b.
0 • 3 au răspuns c.
a. b. c. d.
• 1 a răspuns d.

13
 8 La întrebarea nr. 9:
6

4 Număr • 9 au răspuns a. și b.
răspunsuri
2 • 6 au răspuns b. și c.
0
a. b. c. d.

4 La întrebarea nr. 10:

2 Număr
• 4 au răspuns a.
răspunsuri
• 3 au răspuns c.
1
• 2 au răspuns d.
0
a. b. c. d.

3 La întrebarea nr. 11:

2,5
2
1,5 Număr • 3 au răspuns a.
1 răspunsuri
• 3 au răspuns d.
0,5
0
a. b. c. d.

Deasemenea, pentru o cercetare mai riguroasă, am apelat și la realizarea a trei studii de caz
care au fost structurate pe baza unui interviu alcătuit din 14 întrebări și un punct cu mențiuni.
Interviul e atașat în Anexa nr. 2.

Astfel, primul studiu de caz notează perspectiva unui consilier superior în cadrul Serviciului
Public de Asistență Socială din municipiul Caransebeș de 4 ani, pe nume D.V. Acesta este de
profesie jurist însă ocupă funcția menționată în domeniul asistenței sociale. La întrebarea ce știți
despre sistemul de asistența socială(serviciile sociale mai exact) dinainte de 1989, răspunsul exact
a fost: “Înainte de anul 1989 asistența socială era o funcție exclusiv a statului și se realiza
centralizat. Legile de atunci precizau categoriile de beneficiari și condițiile pe baza cărora se

14
stabilea accesul la asistență socială, precum și modul în care activitatea în domeniu era
organizată. Sistemul fiind centralizat și birocratizat, acorda foarte puțin spațiu de mișcare
autorităților locale, inițiativelor civice sau ONG-urilor. La nivel central Ministerul Sănătății și
Prevederilor Sociale devenit apoi Ministerul Muncii a coordonat întreaga activitate de asistență
socială și a gestionat toate fondurile alocate cu această destinație de la bugetul de stat, iar
autoritățile locale aveau misiuni extrem de limitate.
În perioada socialistă asistența socială viza doar bătranii, handicapații și minorii aflați
în situații deosebite și se realiza prin forme instituționalizate de ocrotire și asistență, fără să
asigure standardele minime de protecție”. Am preferat să redau exact textul pentru mai multă
veridicitate.
Dup cunoștințele lui D.V. înainte de 1989 și imediat după 1990 s-au născut mulți copii
contrar voinței părinților ca urmare a interzicerii avortului de către regimul comunist. În acest fel
s-a văzut “dimensiunea reală a dezastrului după revoluție”, când orfelinate și casele de copii au
fost pline pană la refuz iar îngrijirea în aceste instituții de ocrotire sau familii substitutive,
ulterior, făcandu-se cu costuri foarte mari.
De asemenea deschiderea granițelor a fost pentru mulți romani echivalentă cu împlinirea
celui mai mare vis. La început, oamenii au plecat din curiozitate manați numai de bucuria
lăuntrică pe care le-o dădea recăpătarea libertății mult dorite, ulterior aceștia rămanand la muncă
iar familiile lor aflându-se în România fără niciun sprijin.
Datorită unei privatizări haotice, fără o lipsă de strategie, nu s-au mai asigurat locuri de
muncă pentru o mare parte a forței de muncă disponibile, aceasta migrând în străinătate sau
beneficiind de diverse forme de protecție socială în Romania.
Am notat că, cele mai importante schimbări de după 1991 au fost următoarele: asistența
socială a fost din ce în ce mai recunoscută prin legislație, reușind să creeze cadrul de organizare
și funcționare a unui sistem modern, real și eficient de protecție socială în concordanță cu
legislația comunitară și cu angajamentele asumate de Romania în acordurile internaționale la care
este parte. Pe piața muncii însă există, și în prezent, un decalaj între cerere și ofertă privind
școlarizarea tinerilor în meseria de asistent social, cererea depășind oferta în acest sens.
Sistemul actual de asistență socială din Banat este descris ca fiind “un sistem aplicabil la
nivel de țară, cu legi provenite de la centru prin care se asigură o paletă restransă de prestații cu
caracter social și sume modice acordate”. Deasemenea, se precizează că există mai multe
inițiative locale venite din partea organizațiilor neguvernamentale, care prin acțiunile lor vizează
anumite laturi ale nevoilor populației cu risc crescut de săracie: asigură o masă caldă, asigură
15
îngrijirea la domiciliu a persoanelor cu diferite probleme medicale. Centrele de zi existente preiau
și ele o parte din problemele cu care se confruntă un segment al populației și vine în sprijinul
copiilor cu pregătire asistată specializat a temelor școlare și o masă caldă pentru aceștia.
Am notat, mențiunea lui D.V. legat de Primăria municipiului Caransebeș care susține
financiar din bugetul local o parte din inițiativele acestor organizații: Centrul de igienă pentru
mamă și copil, Centrul de zi „Caritas”, Cantina socială „Caritas”, Fundația „Caritas a Diecezei
Timișoara”.
După spusele lui D.V. asistăm totuși la aspecte de dezagregare socială, cum sunt: divorțul,
abandonul familial, nașterile nedorite, abandonul copiilor și migrația excesivă. Față de aceste
aspecte este nevoie să se adopte o politică familială sănătoasă, o combinație între un ajutor
financiar eficient și alte servicii adresate mamei și copilului: creșe, grădinițe, cantine sociale,
școli, facilități la locuință pentru tanărul cuplu. Deasemenea, “rolul Bisericii ar trebui să crească”.
Atunci când am precizat despre birocrația actuală din domeniu, V.D. a insistat mai mult
asupra faptului că “în sistemul de asistență socială cât există o legislație care nu este adaptată
nevoilor concrete ale celor care solicită sprijin”. A continuat: “Pe umerii administrației publice
locale, prin serviciile specializate de asistență socială există o responsabilitate foarte mare în
ceea ce privește cazurile de monitorizare a copiilor în interiorul familiilor care nu mai pot să
asigure cadrul optim de dezvoltare al acestora. Consider faptul că acolo unde nu se mai pot face
monitorizări iar copiilor le este tot mai greu să locuiască alături de familie, aceștia să fie
instituționalizați cu o mai mare ușurință, iar odată ajunși într-un centru să primească mai multă
atenție din partea personalului specializat în acest sens”.
În plus, D. V. consideră că, în Romania, după 27 de ani sistemul de asistență socială se
află într-un impas cu risc de a-și pierde propria identitate și de a se depărta tot mai mult de
standardele UE.

Al doilea studiu de caz este realizat din perspectiva unui consilier asistent din Serviciul
Public de Asistență Socială Caransebeș pe nume M. Oana-Diana, (20.03.1991), Caransebeș. Este
funcționar public cu atribuții de asistență socială din februarie 2016. și se ocupă de Alocația
pentru Susținerea Familiei cu copii.
Oana cunoaște faptul că în perioada comunistă, profesia de asistent social a fost radiată
din nomenclatorul profesiilor, iar serviciile comunitare de asistență socială au fost complet
eliminate. Că “asistența socială” la vremea aceea era o funcție a statului și se realiza centralizat.
Deasemenea, a precizat că obiectivele asistenței sociale înainte de 1989 se reduceau la: creșterea

16
natalității, îngrijirea în instituții de ocrotire, asigurarea unui minim de îngrijire în instituții de
asistență socială și acordarea unui ajutor bănesc sau în natură, după caz, pers incapabile de
muncă.
Datorită declinului din perioada comunistă, când statul nu și-a mai asumat asistența
socială a persoanelor aflate în nevoie, “familiile s-au trezit în situația în care nu își puteau
asigura venituri minime pentru subzistență și fără nici un suport din partea statului”. În același
timp, unitățile de asistență socială se confruntau cu probleme la fel de grave: criza de alimente,
lipsa personalului specializat și suficient numeric. În primii ani ai tranziției nu există un sistem de
asistență socială, altul decât cel cuprins în cadrul instituțiilor, dar problemele sociale erau din ce
în ce mai multe și mai diversificate.
Principalele schimbări survenite după 1989, cunoscute de Oana, le-am notat ca fiind:
înființarea colegiilor de asistență socială, creșterea numărului și formarea se specialitate a
persoanelor din unitățile de asistență socială, lărgirea categorilor de persoane care pot beneficia
de prestații, modificarea legislației și îmbunătățirea acesteia, majorarea alocației de întreținere
pentru minorii aflați în plasament dar și indexarea ajutoarelor sociale, a ajutoarelor de șomaj etc.
Oana nu consideră că există vreo diferență între sistemul actual de asistență socială din
Banat și sistemul aceluiași domeniu din restul țării. Îmbunătățirile în domeniu “pot veni aproape
exclusiv prin îmbunătățirea cadrului legislativ și prea puțin prin eforturi de nivel zonal” după
spusele acesteia.
Comparativ cu sistemul din țările europene, Oana consideră că “sistemul din România nu
se ridică la standardele europene actuale și nici nu o va face prea curând deoarece este un
domeniu a cărei dezvoltare a fost inhibată decenii la rând, în acest timp, sistemele din alte țări s-
au perfecționat, astfel asistența socială din România are o distanță mare de recuperat”.
În încheiere, Oana a adăugat “o cerință întâlnită de câteva ori și chiar o necesitate reală
în județ aș putea spune, o reprezintă un azil/spital/centru cu regim permanent, pentru persoanele
cu probleme psihice”.

Ultimul studiu de caz prezintă subiectul nostru din perspectiva unui inspector superior în
cadrul SPAS Caransebeș, pe nume Ș.M., absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul UVT
Timișoara, care are profesia de asistent social de 13 ani.
Despre perioada dinainte de 1989, Ș.M. trasează, în cadrul domeniului, aceleași idei ca și
cele menționate în studiile precedente: creșterea natalității; îngrijirea în instituții de ocrotire;
asigurarea unui minim de îngrijire în instituții de asistență socială și acordarea unui ajutor bănesc
17
sau în natură, după caz, persoanelor incapabile de muncă. Deasemenea, a identificat problemele
de după această perioadă când a existat o criză de alimente; lipsa unui personal specializat;
locuințele nu se mai acordă de către intreprinderi; alocația de stat este separată de intreprindere,
nemaifiind condiționată de statutul de salariat iar orfelinatele care nu mai făceau față numărului
mare de copii născuți contrar voinței părinților.
Ș.M. consideră că sistemul asistenței sociale actual din România este “rămas în urmă
deoarece a fost mutilate ani de-a rândul”.

Analiza rezultatelor

Majoritatea persoanelor chestionate și-au desfășurat serviciile în domeniul protecției

copilului. 9 persoane dintre cele chestionate au considerat că legislația în domeniu a fost cea mai
necesară schimbare după 1989. Această afirmație este confirmată și în cele trei studii de caz
efectuate.
Într-adevăr, statul socialist nu se preocupa de problemele sociale deoarece acestea “nu
existau”. Ideologia comunistă nu recunoștea asemenea greșeli ale societății. Astfel, 9 dintre cei
15 chestionați au recunoscut importanța instruirii și specializării în acest domeniu. Din 1969, în
România pregătirea specialiștilor în asistență socială a fost desființată deoarece sistemul comunist
nu vedea utilitatea acestui domeniu, iar drept consecință, profesia de asistent social a fost exclusă
din categoria profesiilor.
Deasemenea, 13 dintre cei 15 chestionați consideră că lipsa unui sistem instituționalizat în
domeniul asistenței sociale a fost unul dintre motivele principale pentru care procesul de
dezvoltare al acestui domeniu a stagnat, ba chiar retrogradat, în timpul comunismului. Aceasta
confirmă ipoteza nr. 3 de la începutul cercetării. În cadrul ultimului studiu de caz, regăsim o
exprimare plastică a acestui fenomen: “sistemul a fost mutilat ani de-a rândul”. Inexistența unei
funcții în acest sens, a unor reguli și atribuții specifice care să alcătuiască un sistem bine închegat
a condus la declinul serviciilor sociale în perioada menționată. Statul ignora aceste probleme
sociale iar acele cazuri care erau prea evidente erau mușamalizate. Referitor la aceste aspecte,
ipoteza nr. 1 se confirmă. Activitățile erau coordonate de către Ministerul Sănătății și
Prevederilor sociale, iar mai târziu, de către Ministerul Muncii.
Majoritatea dintre cei chestionați(10) cred că influențele vest-europene au determinat
instituționalizarea sistemului de asistență socială din România. Odată cu îndepărtarea regimului

18
comunist, au avut loc schimbări majore în viețile sociale, economice și profesionale ale
românilor, dar mai ales gândirea societății române a fost puternic influențată de gândirea
celorlalte țări europene. Facilitarea călătoriilor în țări învecinate și nu numai, a deschis noi
orizonturi. Zona de Vest(Banatul) a avut un acces mai rapid întotdeauna către influențele
europene datorită poziționării geografice favorabile. Cei plecați au putut să facă diferența, să
descopere că există un trai mai bun și au povestit acasă. Încet-încet, românii au început să își
dorească o viață “ca afară”, iar în plan politic, în câțiva ani după Revoluție au început și
demersurile pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, persoanele
intervievate pentru cele trei studii de caz, nu resimt o prea mare influență din partea UE în
domeniu și consideră că sistemul actual este rămas în urmă.
Familia, după 1989, a devenit un “sector” care merita toată atenția autorităților. Acest
“nucleu al societății” a început să aibă importanță în ochii statului. Au început să se ia măsuri
pentru combaterea violenței în familie, abuzurilor și protecția femeii și a copilului. Cu toate
acestea, perioada a fost una foarte dificilă, deoarece a existat o criză de alimente iar personalul
specializat lipsea cu desăvârșire. Apoi, locuințele nu se mai acordau de către intreprinderi iar
alocația de stat s-a separat de intreprindere, nemaifiind condiționată de statutul de salariat. Nu în
cele din urmă, orfelinatele nu mai făceau față numărului mare de copii născuți contrar voinței
părinților ei.
Cu toate acestea, la ora actuală, sistemul de asistență socială încă mai are multe de
recuperat. 9 dintre cei 15 asistenți sociali chestionați confirmă acest lucru, consolidând ipoteza
nr. 2. Birocrația care îngreunează accesul persoanelor la ajutorul social, legislația din materie
care încă nu reglementează clar și corect toate aspectele problemelor sociale, dar și profesia de
asistent social care nu este una dintre profesiile de top vizate de către elevii proaspăt absolvenți
de liceu care doresc să urmeze o facultate. Cele mai căutate facultăți în zona de Vest sunt
Facultatea de Economie și de Administrație a Afacerilor și Facultatea de Drept.
Totuși, 6 dintre cei 15 chestionați văd partea bună a lucrurilor și interesul crescând pentru
acest domeniu, în comparație cu perioada comunistă și sunt siguri că schimbul de experiențe,
faptul că pot avea acces liber la informații, că pot apela la instituții, la ONG-uri, asociații și că se
pot perfecționa continuu în meseria de asistent social este un privilegiu pe care cei care au trait
înainte de 1989 nu l-au avut.
Studiul cantitativ, dar și cel calitativ, deși în cel calitativ nu s-a respectat condiția vârstei
subiecților, au confirmat cele trei ipoteze ale studiului. Putem menționa că studiul calitativ
limitează afirmația anterioară.
19
Concluzii

Evoluția asistenței sociale nu a fost una simplă și fără dificultăți, cel puțin nu în România.
Problemele politice cu care s-a confruntat țara noastră au împiedicat pentru multă vreme aplicarea
unui sistem de asistență socială potrivit nevoilor societății civile din România. Dacă în Evul
Mediu, sistemul de asistență socială și-a realizat obiectivele, în special, datorită Bisericii Catolice
și Ortodoxe, mai târziu implicarea statului s-a dovedit a fii nu doar un sprijin, ci și o piedică. Abia
după înlăturarea regimului comunist s-au putut lua măsuri concrete în acest domeniu, atât din
punct de vedere al organizării sistemului, cât și în ceea ce privește legislația care îl susține și îl
consolidează.
Istoria asistenței sociale din zona Banatului necesită mult mai multă atenție din partea
specialiștilor. Zona de Vest a reprezentat dintotdeauna o influență puternică pentru restul țării dat
fiind poziționarea geografică favorabilă, apropiată de sârbi, nemți, austrieci, unguri. Nu este o
întâmplare faptul că din Timișoara a pornit Revoluția din 1989, cum nu este o întâmplare nici
faptul că printre primii asistenți sociali absolvenți din țară, au fost și cei din Timișoara.
Sistemul de asistență socială din Banat, ca și cel din restul României, de altfel, a suferit de
pe urma schimbărilor politice și economice cu care țara s-a confruntat. Decăderea acesuia în
timpul comunismului a avut loc și în zona Banatului iar schimbările de după 1989 au fost făcute
cu pași lenți și cu prea multă răbdare. Încă sunt suportate întârzieri în procesul de evoluție a
asistenței sociale însă tinerile generații beneficiază de multe avantaje pe care cei dinainte nu le-au
avut.
Deasemenea, influența Uniunii Europene a grăbit căutarea unor soluții eficiente și
moderne a problemelor cu care se confruntă sistemul de asistență socială ca instituție, dar și a
problemelor pe care societatea românească încă le are.

20
 Bibliografie

Cărți, publicații:

1. Bulboacă Sorin, History of Social Work in Banat and Transylvania: The Middle Ages,
Cambridge Scholars Publishing, 2013.
2. Bulgaru Maria, Dilion Marcela, Concepte fundamentale ale asistenței sociale, Universitatea
de Stat din Moldova, Chișinău, 2000.
3. Cadeschi Lidia-Livada, Sărăcie și asistență socială în spațiul românesc (sec. XVII-XX), Ed.
Colegiul Noua Europă, 2002.
4. Chelcea Septimiu, Tehnici de cercetare sociologică – curs, Școala națională de studii politice
și administrative, București, 2001.
5. Goian Cosmin, The success of the social work apparatus in the Banat region, Analele
Universității Științifice „Al. I. Cuza” din Iași, 2013.
6. Rădvan Laurențiu, Orașele din Țările Române în Evul Mediu, Ed. Universității Alexandru
Ioan Cuza, Iași, 2011.

Site-uri, link-uri:

1. http://historyofgiving.org
2. http://www.hofigal.eu
3. The History of Social Work in Eastern Europe, consultat pe http://www.sweep.uni-
siegen.de/Sweep_PDF/3bRomania4-04.pdf
4. Sorin Bulboacă, The History of Social Work in the Romanian Countries in the Middle
Ages. Role of the State, consultat pe http://upm.ro/cci3/CCI-03/Hst/Hst%2003%2075.pdf

21
 ANEXA NR. 1

CHESTIONAR

1. Ce fel de servicii sociale ați efectuat după 1989?

a. protecția copilului
b. protecția persoanelor cu handicap
c. ajutor vârsnici
d. ajutor persoane sărace

2. Care credeți că au fost cele mai necesare schimbări din sistem?

a. legislația din domeniu

b. apariția conceptului de asistență socială
c. posibilitatea de instruire în acest domeniu
d. legitimitatea profesiei de asistent social

3. Considerați că ați contribuit esențial la procesul de dezvoltare al acestui domeniu?

a. Da
b. Nu
c. Nu neapărat
d. Categoric

4. Cum mai exact?

a. prin instruire am îmbunătățit metodele de lucru

b. prin apelarea la instituții de specialitate
c. datorită accesului la informații utile din domeniu
d. apariția ONG-urilor

5. Care credeți că au fost motivele principale care au condus la stagnarea/întârzierea procesului

de dezvoltare al asistenței sociale în timpul comunismului?

a. lipsa unui sistem instituțional specializat

b. inexistența unei legislații care să sprijine aceste preocupări
c. întreaga doctrină comunistă
d. lipsa metodelor și a instruirii în acest domeniu

6. Care credeți că au fost fenomenele social-politice care au îngreunat procesul de

instituționalizare a asistenței sociale de după 1989?

a. apariția minorităților etnice

b. desființarea fabricilor și șomajul
c. inegalitatea economică dintre oameni
d. migrația
22
7. Care credeți că au fost premisele instituționalizării asistenței sociale?

a. înțelegerea mai bună a nevoilor sociale ale oamenilor

b. influențele vest-europene
c. preocupările politice pentru acest domeniu
d. ieșirea de sub influența comunismului

8. Care credeți că au fost preocupările principale în acest domeniu, după 1991?

a. asistența pentru vârstnici

b. asistența familială
c. protecția copilului
d. centre pentru persoanele cu dizabilități

9. Considerați că, la ora actuală, sistemul de asistență socială din România se ridică la standardele
europene?

a. nu
b. nici pe departe
c. în mare parte da
d. da

10. În cazul în care ați ales răspunsurile a. sau b., vă rugăm să motivați prin unul dintre
următoarele răspunsuri:

a. birocrația îngreunează accesul la serviciile de asistență socială

b. lipsa implicării mass-media pentru susținerea informativă în acest domeniu
c. profesia prost plătită nu motivează mulți studenți
d. legislația în materie încă suferă lacune

11. În cazul în care ați ales răspunsurile c. sau d., motivați prin unul dintre următoarele:

a. interesul pentru domeniu a crescut comparativ cu perioada comunistă

b. asistența socială este pe drumul cel bun
c. instruirea asistenților se face după standardele europene
d. accesul liber la schimbul de experiențe, resurse materiale aduce mereu inovații.

23
 Anexa nr. 2
INTERVIU

1. Cum vă numiți?
2. De cât timp lucrați ca asistent social?
3. Care sunt atribuțiile dvs zilnice în cadrul profesiei actuale?
4. Cum ați devenit asistent social?
5. Ce știți despre sistemul de asistență socială dinainte de 1989?(perioada ceaușistă)
6. Care au fost principalele consecințe ale comunismului care s-au resmțit în domeniu, după
1989?
7. Care credeți că au fost cele mai importante schimbări de dupa 1989 în domeniu?
8. Cum ati descrie sistemul actual de asistenta socială din Banat?
9. Sunt nevoie îmbunătățiri? Dacă da, care ar fi acelea?
10. Care a fost cel mai dificil moment din profesia dvs? Dobândirea profesiei? Dificultăți din
sistem?
11. Considerați că, la momentul actual, există o prea mare birocrație în acest domeniu? Afectează
birocratia în vreun fel accesul persoanelor la serviciile de asistență socială?
12. Considerați ca este importantă instruirea/pregatirea/educarea în acest domeniu?
13. Credeți că sistemul din Ro se ridică la standardele europene actuale sau este un proces
întârziat? Motivați.
14. Cum resimțiți influența europeană în munca pe care o desfășurați?
15. Orice alte detalii, mențiuni.

24