Enigma Otiliei

George Călinescu

George Calinescu apartine perioadei interbelice si isi contureaza opera de tip roman in
opozitie cu cele apartinand lui Camil Petrescu. In aceeasi perioada se remarca alti scriitori
precum Mihail Sadoveanu sau Mircea Eliade. Latura de romancier se regaseste in romanele
“Cartea nuntii”, “Enigma Otiliei”, “Bietul Ioanide”, “Scrinul negru”, reflectand un persoanj
complet si complex.

Varianta finala a romanului ontine un singur volum cu titlul “Enigma Otiliei” publicat in
anul 1938. Varianta de odinioara promova ca titlu “Parintii Otiliei”, fiind conceputa in doua
volume. Momentul in care titlul se schimba este decisiv. Scriitorul trece de la motivul
paternitatii Otiliei la eternul familiei gasit in substantivul “enigma”. In scrierea romanului,
George Calinescu se bazeaza pe unele elemente de geneza. personajul Felix Sima este inspirat
din ipostaza scriitorului, regasim aici profilul de medalie, nasul acvilin, tenul masliniu, aspecte
fizionomice care apar si-n “Portret” de George Calinescu. Dintr-o marturie a scriitorului “Otilua
sunt eu” vedem reflectarea sa si-n conturarea personajului feminin, cu toate ca el marturiseste
ca la baza Otiliei Marculescu sta “fata cu parul de fum”, o verisoara mai mare de a sa.
Intamplarea despre moartea lui Costache este preluata din propria biografie cand o ruda
indepartata moare si celelalte neamuri patrund in casa acesteia ducand peste gradina, in spate,
mare parte a obiectelor.

Opera literara “Enigma Otiliei, este un roman social realist de tip balzacian, avand toate
caracteristicile acestuia. Balzacianismul se refera la tipul de proza realista in care regasim
urmatoarele caracteristici: tipuri umane bine conturate (avarul, orfana, tatal suferind, fata
batrana) portretul personajelor este urmarit dinspre exterior spre interior, impreuna cu
descrierea amanuntita a locurilor in care traiesc. Incipitul romanelor contine ample descrieri
care fixeaza cu exactitate timpul si locul actiunii. Naratorul este omniscient, este un demiurg al
universului fictiv, fiind prezent in acelasi timp in mai multe locuri, stiind totul despre
desfasurarea actiunii.

Prin temă, romanul este balzacian și citadin. Caracterul citadin ține de modernismul
lovinescian. Frescă a burgheziei bucureștene de la ȋnceputul secolului al XX-lea, prezentată sub
aspect social și econimic (istoria moștenirii lui moș Costache Giurgiuveanu), imaginea societății
constituie fundalul pe care se proiectează formarea/ maturizarea tânărului Felix Sima, care,
ȋnainte de a-și face o carieră, trăiește experiența iubirii și a relațiilor de familie.
 O secvență semnificativă pentru tema romanului este aceea a sosirii lui Felix Sima ȋn
casa unchiului său, Costache Giurgiuveanu. Pătruns ȋn locuință, Felix asistă la o scenă de familie:
jocul de table. Observația Aglaei Tulea, sora lui moș Costache potrivit căreia bătrânul face ,,azil
de orfani” ȋi vizitează ȋn mod direct pe Felix și pe Otilia, Aglae percepându-i pe tineri ca pe niște
rivali la moștenirea fratelui ei.

Un alt episod prin care este ilustrată tema balzaciană a moștenirii este acela ȋn care moș
Costache face un atac de aproplexie și ȋntreaga familie Tulea, ȋn frunte cu Aglae, ȋi ocupă
militărește casa, temându-se că Felix sau Otilia și-ar putea ȋnșusi banii pe care bătrânul refuză
să-i depună la bancă.

Titlul inițial, ,,Părinții Otiliei”, reflecta ideea balzaciană a paternității, deoarece fiecare
dintre personaje determină cumva soarta orfanei Otilia, ca niște ,,părinți”. Autorul schimbă
titlul din motive editoriale și deplasează accentul de la motivul realist al paternității la misterul
protagonistei.

Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative,
care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor : destinul Otiliei, al lui Felix, al
membrilor clanului Tulea, al lui Stănică etc. Un plan urmărește lupta dusă de clanul Tulea
pentru obținerea moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și ȋnlăturarea Otiliei Mărculescu. Al
doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la București pentru a
studia Medicina, locuiește ȋn casa tutorelui său, avarul Costache Giurgiuveanu și trăiește iubirea
adolescentină pentru Otilia.

Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal (,,ȋntr-o seară de la ȋnceputul
lui iulie 1909”) și spațial (strada Antim din București, casa lui moș Costache), prezintă
principalele personaje, sugerează conflictul și trasează principalele planuri epice. Finalul este
ȋnchis prin rezolvarea conflictului și este urmat de un epilog. Simetria incipitului cu finalul se
realizează prin descrierea străzii și a casei lui moș Costache, din perspectiva lui Felix,
intrusul/străinul din familia Giurgiuveanu, ȋn momente diferite ale existenței sale (ȋn
adolescență și aproximativ zece ani mai târziu, ,,după război”). Simetria este susținută și de
răspunsul dat de mos Costache la venirea lui Felix, reluat ȋn finalul romanului : ,,Aici nu stă
nimeni”.

Istoria moștenirii include un dublu conflict succesoral : este vorba pe de o parte, de

ostilitatea manifestată de Aglae ȋmpotriva orfanei Otilia, și pe de o altă parte, de interesul lui
Stănică pentru averea bătrânului, care duce la dezbinarea familiei Tulea. Conflictul erotic
privește rivalitatea dintre adolescentul Felix și maturul Pascalopol pentru iubirea Otiliei.
 Alături de avariție, lăcomie și parvenitism, trăsături sociale supuse observației și criticii
ȋn romanul realist, sunt ȋnfățișate alte aspecte ale familiei burgheze : relația dintre părinți și
copii, căsătoria, condiția orfanului.

Planul formării tânărului Felix, student la Medicină, urmărește experiențele trăite de

acesta ȋn casa unchiului său, ȋn special iubirea adolescentă pentru Otilia. Este gelos pe
Pascalapol, dar nu ia nicio decizie, fiindă primează dorința de a-și face o carieră. Otilia ȋl iubește
pe Felix, dar după moartea lui moș Costache ȋl părăsește, considerând că reprezintă o piedică ȋn
calea realizării lui profesionale. Ea se căsătorește cu Pascalopol, bărbat matur, care ȋi poate
oferi ȋnțelegere și protecție. Ȋn epilog, aflăm că, generos, Pascalopol i-a redat Otiliei libertatea
de a-și trăi tinerețea, ea devenind soția unui conte exotic căzând ȋn ,,platitudine”. Otilia rămâne
pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o ,,enigmă”.

Roman al unei familii și istorie a unei moșteniri, ,,Enigma Otiliei” de G. Călinescu se

ȋncadrează ȋn categoria prozei realist-balzaciene, deși criticul N. Manolescu consideră că este de
un ,,balzacianism fără Balzac”.