https://www.slideshare.

net/schiopudaniela14/4ceccar-2011-audit-rezolvate

1. Evaluarea controlului intern: conţinut, etape.Raspuns 1:Auditorul efectueaza un studiu si o

evaluare a sistemelor considerate semnificative in scopul identificarii controalelorinterne pe
care doreste sa se sprijine, pe de o parte, precum si riscurile de eroare in tratarea datelor si
informatiilor, pe dealta parte. Toate actiunile intreprinse de auditor in aceasta etapa sunt
concentrate asupra a trei intrebari:- care sunt procedurile efective, in functiune, care au ca
obiectiv realizarea unui control intern eficient?- aceste proceduri sunt aplicate?- in ce masura
aceste proceduri satisfac realizarea unui bun control intern si deci pot conduce la elaborarea
de documentefinanciar – contabile corecte?Auditorul nu trebuie să verifice ansamblul
controlului intern, ci numai acele elemente ale acestuia pe care vor sa sesprijine, alcătuind în
acest sens un program de verificare a controlului intern.Obiectivul urmărit prin aprecierea
controlului intern este de a determina în ce măsură auditorul se poate sprijini peacest control
pentru a-şi putea defini natura, întinderea şi calendarul lucrărilor şi intervenţiilor sale.Etapele
aprecierii controlului intern:- intelegerea si descrierea sistemelor semnificative;- confirmarea
intelegerii sistemului; testele de conformitate;- evaluarea riscurilor de eroare;- verificarea
functionarii controlului intern;- evaluarea preliminara; teste de permanenta;- evaluarea finala
si incidenta asupra misiunii.10. Care sunt principalele obiective ale controlului intern al unei
entităţi?Raspuns:Obiectivele controlului intern sunt1 - protejarea activelor intreprinderii :-
definirea responsabilitatilor- separarea sarcinilor si functiilor- descrierea functiilor- procedura
acordarii imputernicirilor2- asigurarea fidelitatii si exactitatii informatiei contabile- modalitatea
de intocmire si circulatie a documentelor justificative- organizarea si tinerea corecta si la zi a
contabilitatii- organizarea si efectuarea inventarierii patrimoniului si a valorificarii acestuia-
respectarea regulilor de intocmire a bilanturilor contabile- controalele de baza ale activitatii
contabile3- asigurarea respectarii dispozitiilor intreprinderii4- promovarea eficacitatii
exploatarii11. Care sunt elementele de bază ale controlului intern al unei
entităţi?Raspuns:Elementele de baza ale sistemului de control intern sunt :a) Existenta unui
plan de organizare,cuprinzand :− definirea cat mai precisa a sarcinilor (fiecare trebuie sa stie
ce trebuie sa faca);− definirea limitelor de competenta si a raspunderilor, ceea ce presupune
stabilirea unei ierarhii a carei autoritate e3
2. 4. indiscutabila;− circulatia informatiilor: circuitele documentelor trebuie sa fie suficient de
precise si elaborate pentru a exclude neglijenta sifantezia.b) Competenta si integritatea
personalului sunt esentiale, mai ales la nivelul directiunii; deciziile pe care le iau
responsabiliicompartimentelor, bune sau rele, se repercuteaza asupra compartimentelor pe
care le ducc) Existenta unei documentatii satisfacatoare se refera la:− producerea
informatiilor: este recomandata existenta unor instructiuni scrise, sub forma, de exemplu, a
unui manual deproceduri;− arhivarea informatiilor: « memoria » unei intreprinderi este un
element esential al controlului intern care,de altfel,conditioneaza toate controalele
ulterioare.12. Explicaţi importanţa separării sarcinilor în organizarea controlului intern al unei
entităţi.Raspuns:Separarea sarcinilor este necesar a fi facută astfel încât să permită controlul
reciproc al execuţiei lor. Este de dorit săse evite ca una şi aceeaşi persoană să poată comite
o eroare sau o inexactitate – iregularitate - având posibilitatea de a oascunde sau fără ca
altă persoană să aibă posibilitatea de a o ascunde sau fără ca altă persoană să aibă
posibilitatea de ao descoperi.Separarea si delegarea atributiilor nu diminueaza sau anuleaza
responsabilitatea celor care gestioneaza patrimonialintreprinderii. In acest sens, delegarea
atributiilor este necesar sa se faca:- pentru un numar redus de personae, pentru a nu se
dilua raspunderea;- asigurand specializarea acestor personae imputernicite;- asigurand
independent persoanelor imputernicite fata de obiectul si subiectul controlului;- asigurand
autoritatea celor ce exercita controlul, respective dreptul de a impune luarea anumitor
masuri.13. Definiţi auditul intern şi controlul intern, şi relaţia dintre acestea.Raspuns:Auditul
intern reprezintă acea componentă a auditului financiar care constă în examinarea
 profesională efecutată deun profesionist contabil competent şi independent în vederea
exprimării unei opinii motivate în legatură cu validitatea şicorecta aplicare a procedurilor
interne stabilite de conducerea intreprinderii (entităţii).Auditul intern reprezintă un
compartiment de control din cadrul entităţii care efectuează verificări pentru aceasta;
faceparte din controlul intern al entităţii şi are ca obiective de bază verificarea eficacităţii
sistemelor contabile şi de control intern.Auditul intern la o entitate se poate realiza prin
compartimente distincte ale acesteia şi, în acest caz, auditorul internface parte din structurile
funcţionale ale entităţii economice sau sociale; auditul intern se poate realiza şi pe
bazecontractuale cu o firmă de audit alta decât cea care efectuează auditul asupra situaţiilor
financiare ale acestei entităţi.Controlul intern – un sistem de control intern ce cuprinde un
ansamblu de politici şi proceduri puse în aplicare deconducerea unei entităţi în vederea
asigurării, în măsura posibilului, a unei gestionări riguroase şi eficiente a activităţiloracesteia;
implică respectarea politicilor de gestiune, protejarea activelor, prevenirea şi detectarea
fraudelor şi erorilor,exactitatea şi exhaustivitatea înregistrărilor contabile şi stabilirea la timp a
informaţiilor financiare.Controlul intern se al unei entitati se refera la totalitatea procedurilor si
la realizarea lui participa intreg personalulentitatii respective.Auditul intern al unei entitati se
refera la verificarea existentei, adaptabilitatii si modului de aplicare procedurilor decontrol
intern din entitatea respective si se realizeaza prin compartimente distinct care fac parte din
structura si sistemul decontrol intern al aceleiasi entitati; el poate fi realizat si de firme
specializate de expertiza contabila.14. Care sunt principalele obiective ale auditului
intern?Raspuns:Obiectivele auditului intern sunt:-verificarea conformităţii activităţilor din
entitatea auditată cu politicile, programele şi managementul acestuia, înconformitate cu
prevederile legale;- evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi
nefinanciare dispuse şi efectuate de cătreconducerea unităţii în scopul creşterii eficienţei
activităţii entităţii;- evaluarea gradului de adecvare a datelor/informaţiilor financiare şi
nefinanciare destinate conducerii pentru cunoaşterearealităţii din entitate:- protejarea
elementelor patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere şi identificarea metodelor de prevenire a
fraudelor şipierderilor de orice fel.15. Planul de audit şi programele de lucru: rol, conţinut,
forme de prezentare.Raspuns:4
3. 5. § Planul de misiune este programul general de munca in care sunt sintetizate toate
informatiile obtinute pe bazacarora să poata fi orientata si planificata misiunea de audit. Este
documentul care serveste ca instrument de baza pentrutoti intervenienţii de-a lungul intregii
misiuni de audit.Redactarea planului de misiune si, pe aceasta bază, a programului de
muncă presupune:- alegerea membrilor echipei în functie de experienta şi cunostintele lor in
sectorul de activitate al intrep;- repartizarea lucrarilor pe oameni, in timp si in spatiu
(subunitati, filiale in ţară si in strainatate etc.);- utilizarea lucrarilor realizate de auditorul intern
al intreprinderii, de alti auditori externi sau experti;- coordonarea cu auditorii de la societatile
surori şi de la societatea-mamă;- solicitarea de specialisti pentru studierea sistemelor şi
datelor informatizate în orice alte domenii (juridic, fiscal, tehnic etc.);- calendarul sedintelor
AGA si CA;- termenul de depunere a raportului.IAS nu prevede un anumit model al planului
de misiune (planului de audit), forma si fondul acestuia variind in functie de taliaintreprinderii,
complexitatea auditului, metodologia si tehnologia specifică utilizata de auditor; din planul de
misiune nu potlipsi informatii care se refera la: cunoasterea activitatilor intreprinderii,
intelegerea sistemului contabil si de control intern,riscul si pragul de semnificatie, natura
calendarului şi intinderea procedurilor de audit si coordonarea, conducerea,supravegherea si
revizuirea hcrarilor.Pentru realizarea prevederilor Planului de misiune, ISA 300 prevede
obligatia pentru auditor de a elabora si documenta unProgram de muncă in care sunt definite
natura, calendarul si întinderea procedurilor de audit necesare.§ Programul de muncă este
un ansamblu de instructiuni puse in atentia tuturor participantilor la misiunea de audit,care
permit controlul bunei executii a lucrarilor pe tot parcursul misiunii de audit. Programul de
munca poate, de asemenea,să detalieze obiectivele auditului, precum si bugetul de timp
pentru fiecare rubrica si pentru fiecare procedură de auditfolosite.Pentru elaborarea
programului de muncă, auditorul va aprecia evaluarea specifică a riscurilor inerente si a
 riscurilor legatede control, cat si nivelul de asigurare care ar urma sa fie furnizat de
controalele substantive (controalele proprii aleauditorului).Altfel spus, Programul de muncă
este o detaliere a tuturor elementelor continute in Planul de audit (de misiune), in
vedereaasigurarii indeplinirii acestuia din urma.16. Elementele probante: definiţie, rol, criterii
de apreciere.Raspuns:Elemente probante într-o misiune de audit reprezintă informatii
obtinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe careacesta îsi fondează opinia; aceste
informatii constau în documente justificative si documente contabile care stau la
bazasituatiilor financiare si care sunt coroborate cu informatii din alte surse.Elementele
probante îi permit auditorului să îsi formeze o opinie asupra situatiilor financiare. elementele
probante suntobtinute printr-o combinare adecvată a testelor de procedură cu controalele
substantive sau numai prin controalesubstantive. Elementele probante trebuie să
îndeplinească cumulativ două conditii de calitate pentru a putea să stea labaza fondării unei
opinii: să fie suficiente si să fie juste (adecvate).Elementele probante trebuie să
îndeplinească cumulativ două conditii de calitate pentru a putea să stea la bazafondării unei
opinii: să fie suficiente si să fie juste (adecvate). Caracterul suficient se stabileste în raport cu
numărul deelemente probante colectate. Caracterul just se apreciează în raport cu gradul de
adecvare, cu pertinenta, fiabilitatea lor.Factorii care influentează rationamentul auditorului în
legătură cu ceea ce constituie elemente probante suficiente cuprind:- importanta riscului de
inexactitate, care depinde de: natura elemnetelor în cauză, adecvarea controlului intern,
naturaactivitătilor realizate, existenta unor situatii susceptibile de a exercita o influentă
neobisnuită asupra conducerii întreprinderii,situatia financiară a întreprinderii;- importanta
relativă a elementului avut în vedere, tinând seama de ansamblul informatiilor bilantului
contabil- experienta căpătată în cursul unor auditări anterioare- concluziile procedurilor de
audit, în special descoperirea eventuală a unor fraude sau erori- tipul de informatie
disponibilăobtinerea de elemente probante privind o informatie dată, de exemplu, existenta
de stocuri, nu scuteste obtinerea deelemente probante pentru o altă afirmatie, de exemplu,
evaluarea lor.Auditorul poate obtine un grad de certitudine mai ridicat atunci când elementele
probante adunate, de origine si denaturaă diferite sunt concordante. În acest caz, auditorul
poate obTine un grad de certitudine global superior celui pe care îlobtine din fiecare din
elementele probante luate izolat.Invers, când elementele probante obtinute din surse diferite
nu sunt concordante între ele, poate fi necesară folosireaunor proceduri suplimentare în
scopul rezolvării contradictiei.Trebuie să existe un raport rezonabil între costul pentru
obtinerea de elemente probante si utilitateainformatieiobtinute. Atunci când auditorul are
dubii legitime cu privire la o informative care prezintă o importantă semnificativă, eltrebuie să
se străduiască să obtină elemente probante suficiente pentru a elimina aceste dubii. Dacă
nu este în măsură săobtină aceste elemente probante suficiente, el nu trebuie să formuleze
o opinie fără rezervă5
4. 6. 17. Tehnica sondajului în audit.Raspuns:Sondajul este definit ca o tehnică ce constă în
selecţionarea unui anumit număr sau părţi dintr-o mulţime, aplicarea laacestea a tehnicilor
de obţinere a elementelor probante şi extrapolarea rezultatelor obţinute asupra eşantionului
la întreagamasă sau mulţime. Tehnica sondajului este reglementată de Standardul
Internaţional de Audit (ISA) nr. 530.Sondajele pe care le realizează auditorul în cursul
misiunii sale sunt de două naturi diferite:− cu ocazia verificării funcţionării controlului intern, -
sondajele efectuate în astfel de cazuri sunt sondaje asupra atribuţiilor;− cu ocazia controlului
conturilor - acestea sunt sondaje asupra valorilor.Auditorul poate folosi în general două tipuri
de sondaje: sondajul statistic şi sondajul nestatistic. Alegerea între celedouă tipuri de
sondaje depinde de pregătirea profesională a auditorului şi de gradul de credibilitate pe care
acesta doreştesă îl dea concluziilor sale.Oricare ar fi însă tipul de sondaj, este important să
fie respectate câteva reguli riguroase privind decizia asupraeşantionului şi parcurgerea unor
etape obligatorii:A. alegerea naturii multimii, a masei – trebuie sa fie compatibila cu obiectivul
urmarit;B. elementele cheie – elementele care fie datorita naturii lor, fie datorita valorii lor,
prezinta riscuri si ca atare auditorul poatedecide verificarea integral a acestora;C. alegerea
tehnicilor – ce este influentata de natura controlului efectuat si recurgerea sau nerecurgerea
 la tehnici statistice;D. determinarea taliei esantionului – se face in functie de anumiti factori
care difera dupa cum este vorba de sondaje asupraatributiilor sau asupra valorilor;E.
selectionarea esantionului – care trebuie sa fie reprezentativ;F. studiul esantionului – toate
elementele selectionate trebuie sa fie controlate;G. evaluarea rezultatelor – inainte de
tragerea unei concluzii asupra rezultatului, fiecare anomalie este examinata pentru ase
aprecia daca este reprezentativa, accidentala sau exceptionala;H. concluziile sondajului –
concluzia finala este suma concluziilor trase asupra elementelor cheie, asupra
anomaliilorexceptionale asupra restului masei.18. Tehnica observării
fizice.Raspuns:Observarea fizică este mijlocul cel mai eficace de verificare a existenţei unui
activ, însă ea nu aduce decât o parte dinelementele probante necesare şi anume numai
existenţa bunului respectiv; celelalte elemente probante ca; proprietateaasupra
bunului,valoarea atribuită etc. trebuie verificate prin alte tehnici.Acţiunile întreprinse de
auditor pe linia controlului stocurilor, de exemplu, au ca obiectiv asigurarea că:−
intreprinderea a prevăzut mijloace corespunzătoare care permit recenzarea activelor în
condiţii de fiabilitate; această fazăa intervenţiei constă în studierea procedurilor de
inventariere şi se situează deci înaintea inventarierii propriuzise;− aceste mijloace sunt puse
în aplicare în mod satisfăcător; această fază constă în verificarea faptului că
persoaneleînsărcinate cu inventarierea aplică în mod corect procedurile şi se situează în
timpul inventarierii propriu-zise;− lucrările de inventariere au fost corect exploatate
(valorificate); această fază constă în a controla dacă cantităţile recentesunt cele utilizate
pentru evaluarea sumei stocurilor şi se situează deci după inventarierea propriu-zisa.19.
Confirmarea externă (directă).Raspuns:Este o procedură care constă în a cere unui terţ
având legături de afacere cu intreprinderea verificată, să confirmedirect auditorului
informaţiile privind existenţa operaţiilor, a soldurilor etc. Auditorul are latitudinea de a
determina condiţiile şiîntinderea acestei proceduri.Procedura se demarează cu acordul
conducerii intreprinderii supusă controlului; dacă aceasta nu se arată favorabilăpentru o
astfel de procedură, auditorul se poate găsi în una din următoarele două situaţii:− sau
consideră că tehnicile compensatorii de control îi aduc elemente suficiente de probă;− sau
consideră că alte controale nu-l conduc la elemente probante faţă de limitele impuse de
conducerea intreprinderii,care va suporta consecinţele necesare cu privire la
certificare.Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 505 defineşte principalele cazuri în care
auditorul are obligaţia săprocedeze la folosirea tehnicii confirmării directe:− confirmarea unor
cauze în baza cărora s-au realizat unele tranzacţii;− confirmarea de către bănci a soldurilor
conturilor şi alte informaţii considerate necesare;− confirmarea conturilor de clienţi şi
debitori;6
5. 7. − confirmarea stocurilor în depozite vamale, în consignaţie şi alte stocuri la terţi;− valori
imobiliare cumpărate prin intermediari financiari;− împrumuturi de la terţi;− confirmarea
soldurilor costurilor de furnizori şi creditori.Confirmarea poate să fie pozitivă, atunci când
terţul solicitat îşi exprimă acordul asupra informaţiei primită saufurnizează chiar el informaţia,
sau negativă, atunci când terţului solicitat I se cere să nu răspundă decât în cazul în care
nueste de acord cu informaţia care i s-a prezentat.Auditorul trebuie să ia în consideraţie
orice fapt de natură să pună în discuţie fiabilitatea răspunsului obţinut la cerereade
confirmare externă (directă).Procedurile şi principiile fundamentale, precum şi modalităţile lor
de aplicare, în legătură cu utilizarea de către auditora procedurii confirmării externe (directe)
ca mijloc de obţinere a elementelor probante, sunt reglementate prin StandardulInternaţional
de Audit (ISA) nr.505.20. Examenul situaţiilor financiare.Raspuns:Situaţiile financiare (bilanţ,
contul de profit şi pierdere şi celelalte componente) constituie documente de sinteză
acontabilităţii asupra cărora auditorul îşi exprimă opinia.Controalele efectuate asupra
conturilor i-au permis auditorului să obţină unele elemente probante pe baza cărora sătragă
concluzii cu privire la diferite posturi şi rubrici din situaţiile financiare.Pentru a-şi putea
exprima opinia, auditorului trebuie să confirme că situaţiile financiare sunt în acord cu
concluziilesale şi că ele reflectă corect deciziile conducerii intreprinderii şi dau o imagine
fidelă activităţii şi situaţiei financiare aintreprinderii.Examenul situaţiilor financiare are ca
 obiect verificarea:− faptului că bilanţul, contul de profit şi pierdere şi celelalte componente ale
situaţiilor financiare sunt coerente, concordă cudatele din contabilitate, sunt prezentate
conform principiilor contabile şi reglementărilor în vigoare şi ţin cont deevenimentele
posterioare datei de închidere;− faptului că anexele comportă toate informaţiile de
importanţă semnificativă asupra situaţiei patrimoniale, financiare şirezultatele
obţinute.Tehnicile de examinare a situatiilor financiare se sprijina pe procedurile analitice
prevazute in ISA 520 si in mod deosebitpe:− stabilirea ratiourilor obişnuite de analiză
financiară şi compararea lor cu cele ale exerciţiilor precedente şi ale sectorului deactivitate;−
comparaţiile între datele reieşite din situaţiile financiare şi datele anterioare, posterioare şi
previziunile intreprinderii sauale altor intreprinderi similare;− compararea în procent faţă de
cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit şi pierdere.Un obiectiv central al
examinării situaţiilor financiare îl constituie verificarea dacă acestea dau o imagine fidelă
clară şicompletă:− poziţiei financiare intreprinderii;− rezultatelor financiare;− situaţiei
financiare.În cadrul acţiunilor de verificare a bilanţului contabil, auditorul îşi divizează
diligenţele verificând şi satisfacerea unorreguli generale şi particulare.Reguli generale:−
bilanţul contabil este întocmit conform normelor contabile în vigoare, auditorul asigurandu-se
ca principiul prundentei si alcontinuitatii activitatii sunt respectate, iar principiul independentei
a fost aplicat;− bilanţul contabil este întocmit sub o formă comparativă, metodele de evaluare
si prezentare fiind identice cu cele aleanului precedent; daca intervin modificari , ele trebuie
sa fie inscrise si justificate in anexa;− elementele de activ şi pasiv sunt evaluate separat fără
să se opereze compensaţii;− bilanţul de deschidere corespunde cu bilanţul de închidere al
exerciţiului precedent;− auditorul procedeaza pentru fiecare cont la verificarea contabila a
credibilitatii componentelor sale si ale soldului sau;− datele de inventar ale elementelor de
active si pasiv sunt regrupate in registrul-inventar cantitativ si valoric, dupa caz.Reguli
particulare.Auditorul verifică modul de înregistrare a:− capitalurilor proprii;− împrumuturi şi
datorii asimilate;− imobilizări;− stocuri şi producţie în curs de execuţie;7
6. 8. − conturile de terţi;− conturile de provizioane;− conturile de trezorerie.În legatură cu
rezultatul exerciţiului, auditorul :- examinează unele conturi de cheltuieli (chiriile, primele de
asigurare, comisioanele, onorariile, impozitele, cheltuielilesociale, contracte diverse etc.)-
examinează bazele de impozitare stabilite în materie de taxe şi impozite asupra conturilor de
venituri;- examineaza, eventual cu conducerea intreprinderii, insuficientele si anomaliile
constatate si propune, daca este cazul,efectuarea inregistrarilor corespunzatoare in masura
in care ele sunt justificate;- examinează situaţia comparativă a diverselor conturi de venituri
şi cheltuieli.În legatură cu anexele la situaţiile financiare, auditorul examinează informaţiile
furnizate de acestea, analizând în moddeosebit:- evoluţia conturilor prezentate de aceste
anexe;- respectarea modului şi metodelor de evaluare a posturilor din bilanţ şi din contul de
profit şi pierdere;- metodele utilizate pentru calculul amortizării şi provizioanelor şi
fundamentarea lor.21. Elementele posterioare închiderii exerciţiului.Raspuns:Standardul
Internaţional de Contabilitate (IAS) nr. 10 stabileşte tratamentul în situaţiile financiare a
evenimentelorfavorabile şi nefavorabile care survin după data închiderii exerciţiului, care pot
fi de două tipuri:- evenimente care furnizează informaţii în legătură cu fapte care existau la
data închiderii exerciţiului; sunt acele evenimentecare aduc o mai amplă confirmare a
circumstanţelor existente la data închiderii;- evenimente care furnizează informaţii bazate pe
fapte survenite după data închiderii exerciţiului; sunt evenimente careindică circumstanţe noi,
apărute după data închiderii.Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 560 stabileşte
obligaţiile pentru auditor de a lua în considerare incidenţeleevenimentelor posterioare
închiderii exerciţiului, atât asupra situaţiilor financiare cât şi asupra raportului său,
distingându-setrei etape:- fapte descoperite până la data raportului de audit – auditorul
trebuie sa puna in lucru procedure care urmarescidentificarea tuturor elementelor care pot
necesita ajustari ale situatiilor financiaresau informatii suplimentare in anexe, panala data
raportului sau- fapte descoperite după data raportului de audit, dar înaintea publicării
situaţiilor financiare – auditorul nu este obligat safaca investigatii referitoare la situatiile
financiare dupa data raportului. Conducerea intreprinderii trebuie sa informezeauditoul
 despre eventualele modificari survenite intre data raportului de audit si data publicarii
situatiilor financiare.- fapte descoperite după publicarea situaţiilor financiare – daca auditorul
ia cunostinta, dupa publicarea situatiilor financiare,de existent unui eveniment care ar
condus la modificarea opiniei, el trebuie sa stabileasca daca este cazul corectariisituatiilor
financiare si sa discute aspectele respective cu conducerea intreprinderii.22. Rolul şi
importanţa dosarului exerciţiului.Raspuns:Dosarul exerciţiului cuprinde toate elementele unei
misiuni, a căror utilitate nu depăşeşte exerciţiul controlat; el permiteansamblarea tuturor
lucrărilor, de la organizarea misiunii la sinteză şi formularea raportului.Dosarul exerciţiului
este indispensabil pentru:- mai buna organizare şi control ale misiunii;- documentarea
lucrărilor efectuate, deciziilor luate şi asigurarea că programul s-a derulat fără omisiuni;-
înlesnirea muncii în echipă şi supervizarea lucrărilor date la colaboratori;- justificarea opiniei
emise şi redactarea raportului.23. Rolul şi importanţa dosarului permanent.Raspuns:Unele
informaţii şi documente primite sau analizate în cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi
folosite pe toată duratamandatului. Ele nu au deci nevoie să fie cercetate în fiecare an.
Clasarea lor într-un dosar separat, dosarul permanent,permite utilizarea lor ulterioară după
aducerea sa la zi.Dosarul permanent permite deci evitarea repetării în fiecare an a unor
lucrări şi transmiterea de la un exerciţiu la altula elementelor de recunoaştere a
intreprinderii.Elementele caracteristice continutede dosarul permanent sunt:a) fisa de
prezentare;b) scurt istoric al intreprinderii;c) organigrame;d) situatiile financiare ale ultimelor
exercitii;e) note asupra organizarii sectorului de activitate, productie etc;8
7. 9. f) note asupra statutului;g) procese verbale ale CA si AGA;h) lista actionarilor sau
asociatilor;i) structura grupului;j) contracte, asigurari.24. Structura dosarului
exerciţiului.Raspuns:Dosarul exerciţiului este bine să fie împărţit pe secţiuni (părţi) pentru a
uşura utilizarea sa. În general se foloseşte oîmpărţire în 10 secţiuni (părţi) simbolizate de la
A la J, astfel:- EA (dosarul exerciţiului, Secţiunea A) intitulată “Acceptarea misiunii”;- EB
(dosarul exerciţiului, Secţiunea B) intitulată “Sinteza misiunii şi rapoarte”;- EC (dosarul
exerciţiului, Secţiunea C) intitulată “Orientare şi planificare”;- ED (dosarul exerciţiului,
Secţiunea D) intitulată “Evaluarea riscului legat de control”;- EE (dosarul exerciţiului,
Secţiunea E) intitulată “Controale substantive”;- EF (dosarul exerciţiului, Secţiunea F)
intitulată “Utilizarea lucrărilor altor profesionişti”;- EG (dosarul exerciţiului, Secţiunea G)
intitulată “Verificări şi informaţii specifice”;- EH (dosarul exerciţiului, Secţiunea H) intitulată
“Lucrările de sfârşit de misiune”;- EI (dosarul exerciţiului, Secţiunea I) intitulată “Intervenţii
cerute prin reglementări diverse”;- EJ (dosarul exerciţiului, Secţiunea J) intitulată “Controlul
conturilor consolidate”.25. Structura dosarului permanent.Raspuns:Dosarul permanent se
organizează în secţiuni (părţi) care uşurează clasarea documentelor şi consultarea lor.
Fiecaresecţiune poate fi materializată printr-un despărţitor comportând un sumar al
conţinutului. Ţinerea la zi se efectuează pesumar, indicând data introducerii
documentului.Dosarul permanent se subdivide în sapte secţiuni pentru a facilita lectura şi
controlul din partea organismuluiprofesional, după cum urmează:- PA (dosarul permanent,
Secţiunea A) intitulată “Generalităţi”;- PB (dosarul permanent, Secţiunea B) intitulată
“Documente privind controlul intern”;- PC (dosarul permanent, Secţiunea C) intitulată “Situaţii
financiare şi rapoarte privind exerciţiile precedente”;- PD (dosarul permanent, Secţiunea D)
intitulată “Analize permanente”;- PE (dosarul permanent, Secţiunea E) intitulată “Fiscal şi
social”;- PF (dosarul permanent, Secţiunea F) intitulată “Juridice”;- PG (dosarul permanent,
Secţiunea G) intitulată “Intervenţii externi”;26. Elementele de bază ale raportului de audit într-
o misiune de audit statutar.Raspuns:Raportul unei misiuni de audit de bază trebuie să
conţină în mod obligatoriu următoarele elemente de bază:- titlul – recomandat sa se
foloseasca titlul de “Raportul auditorului independent” pentru a-l distinge de rapoartele care
pot fielaborate de alte persoane;- destinatarul – raportul trebuie adresat destinatarului care
poate fi consiliul de administratie.- paragraful introductiv – cuprinde identificarea entitatii
auditate si a situatiilor financiare auditate;- responsabilitatea conducerii pentru situatiile
financiare – raportul trebuie sa precizeze ca cei din conducere suntresponsabili pentru
intocmirea si prezentarea corecta a situatiilor financiare in conformitate cu cadrul general
 aplicabil;- responsabilitatea auditorului – raportul trebuie sa precizeze ca responsabilitatea
auditorului este sa exprime o opinieasupra situatiilor financiare;- paragraful opiniei – raportul
trebuie sa prezinte clar opinia auditorului asupra faptului daca situatiile financiare dau
oimagine fidela pozitiei, situatiei financiare si rezultatelor obtinute in accord cu referintele
contabile si, daca este cazul, dacasunt conforme prevederilor legale; acest paragraph poate
avea urmatoarele forme:♣ opinia fara rezerve (curata);♣ opinia fara reserve, dar cu
paragraph de observatii;♣ opinia cu reserve;♣ imposibilitatea exprimarii unei opinii;♣ opinia
defavorabila.9
8. 10. - alte responsabilitati de raportare – daca auditorul are si alte responsabilitati de
raportare, acestea trebuie prezentate intr-osectiune separata a raportului, care urmeaza
dupa paragraful opiniei;- semnătura auditorului – raportul trebuie sa poarte semnatura
societatii de expertiza contabila insotita de semnaturaauditorului;- data raportului – raportul
trebuie sa poarte data de la sfarsitul lucrarilor de audit;- adresa auditorului – raportul trebuie
sa mentioneze locul specific unde sunt situate birourile auditorului.27. Opinia defavorabilă:
motive, mod de prezentare.Raspuns:Cand auditorul nu poate exprima o opinie asupra
ansamblului situatiilor financiare din cauza dezacordului profund ce-limpiedica sa formuleze
o opinie cu rezerve, acesta refuza exprimarea unei opinii cu rezerve asupra situatiilor
financiare.Declaratia auditorului va exprima ca situatiile financiare nu sunt conforme cu
standardele si reglementarile aplicabile,nu confera o imagine fidela si reala si va mentiona cu
clarita……O astfel de opinie datorată de exemplu dezacordului asupra principiilor contabile,
se poate prezenta astfel:“Astfel, cum este explicat în nota “X”, nu s-au constatat _______.
Această practică nu este, în opinia noastră, în acord cuNormele __________ În
consecinţă________.După părerea noastră, datorită incidenţei faptelor menţionate în
paragraful precedent, situaţiile financiare nu dau oimagine fidelă situaţiei financiare a
societăţii la 31 decembrie 200…, contului de profit şi pierdere, pentru exerciţiul încheiatla
această dată, şi nu sunt conforme cu prevederile legale şi statutare.”28. Imposibilitatea
exprimării unei opinii: motive, mod de prezentare.Raspuns:Auditul exprima acest tip de
opinie atunci cand se afla in imposibilitatea de a formula o opinie asupra
ansambluluisituatiilor financiare, deoarece exista inexactitati in situatia financiara sau
limitarea ariei de cuprindere a auditului impiedicasa obtina suficiente probe pentru a sustine
o opinie cu rezerve.Auditorul trage concluzia ca efectele potentiale care decurg din lipsa
probelor sunt atat de materiale (semnificative)incat situatiile financiare in ansamblul or ar
putea prezenta eronat pozitia financiara a entitatii auditate. In acest caz,auditorul renunta sa
exprime o opinie. In raportul sau, acesta va specifica clar ca se afla in imposibilitatea de a
exprima oopinie si va preciza clar toate elementele de incertitudine.Atunci cand exista o
limitare a ariei de aplicabilitate a activitatii auditorului ce necesita exprimarea unei opinii
curezerve sau imposibilitatea exprimarii unei opinii, raportul de audit trebuie sa prezinte
limitarea si sa indice posibilele ajustariale situatiilor financiare ce ar putea fi determinate ca
fiind necesare daca nu ar fi existat limitarea.Exemplificam mai jos situatii ce conduc la o
opinie, alta decat aceea favorabila / necalificata.Dezacordul cu conducereaAuditorul poate
sa nu fie de acord cu conducerea cu privire la aspecte cum ar fi: acceptabilitatea politicilor
contabileselectate, metodele de aplicare a acestora sau adecvarea prezentarii informatiilor n
situatiile financiare. In cazul in careaceste dezacorduri sunt semnificative pentru situatiile
financiare, auditorul trebuie sa exprime o opinie calificata (cu rezerve)sau o opinie
contrara.Exemplu:- conducerea refuza sa aplice unele principii si proceduri ale contabilitatii;-
conducerea nu este de acord sa solicite confirmari din partea tertilor;- conducerea nu pune la
dispozitia auditorului informatiile ce-i sunt necesare.Dezacordurile cu conducerea entitatii pot
aparea din:- constituirea de provizioane insuficiente pentru deprecierea stocurilor,
creantelor,etc;- stocuri ce au fost supraevaluate sau subevaluate din cauza unor erori
(greseli) in calcularea costurilor;- incalcarea principiului independentei exercitiului;- erori in
clasificarea tertilor cum ar fi : clienti incerti ca client obisnuiti, etc.O astfel de opinie datorată
limitării întinderii lucrărilor se poate prezenta astfel:“Noi nu am fost în măsură să asistăm la
inventarul fizic, nici să procedăm la confirmarea directă a conturilor de clienţi,din cauza
 limitării întinderii lucrărilor noastre, impusă de către direcţiune. Având în vedere importanţa
faptelor expuse maisus, noi nu ne exprimăm opinia asupra conturilor anuale.”29. Opinia cu
rezerve: motive, mod de prezentare.Raspuns:Aceasta forma a opiniei este exprimata atunci
cand : auditorul are indoieli sau nu este de acord cu unul sau mai multeelemente ale
situatiilor financiare care sunt materiale (au importanta semnificativa) dar nu sunt
fundamentale pentru bunaintelegere a situatiilor financiare, acestea exprima o opinie
calificata sau o opinie cu rezerve. Opinia se exprima in termenicare indica un rezultat
nesatisfacator asupra unor aspecte ale auditului, specificand clar si précis elementele cu
careauditorul nu este de acord sau pe care le considera indoielnice si care l-au determinat
sa exprime o opinie cu rezerve.Rezervele se prezintă înaintea paragrafului de opinie. În
astfel de cazuri, paragraful opiniei se formulează astfel:Exemplu de rezerve datorate limitării
întinderii lucrărilor:10
9. 11. “Noi nu am putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie 200…, căci noi am fost
desemnaţi auditori ulterior acesteidate. Ţinând seama de natura documentelor contabile ale
societăţii, noi am putut controla cantităţile prin alte proceduri.După părerea noastră, cu
excepţia incidenţei ajustărilor care ar fi putut fi necesare, dacă noi am fi putut
efectuacontrolul fizic al cantităţilor, situaţiilor financiare dau o imagine fidelă poziţiei şi
situaţiei financiare a societăţii la 31decembrie 200…, cât şi contului de profit şi pierdere
pentru exerciţiul încheiat la această dată şi sunt conforme cuprevederile legale şi
statutare”.Exemplu de rezerve datorate dezacordului cu conducerea entităţii auditate:“Astfel,
cum este explicat în nota “X” anexată, nu s-au constatat______. Această practică nu este, în
opinia noastră, înacord cu Normele _______După părerea noastră, cu excepţia incidenţei
asupra conturilor anuale, a faptelor menţionate în paragraful precedent,conturile anuale dau
o imagine fidelă poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, cât şi
contului de profitşi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi sunt conforme cu
prevederile legale şi statutare.”30. Opinia fără rezerve: semnificaţie, mod de
prezentare.Raspuns:Acest tip de opinie este exprimat de auditor cand s-a ajuns la concluzia
ca:a) situatiile financiare au fost intocmite cu respectarea principiilor si politicilor contabile
aplicabile si ofera sub toateaspectele materiale, o imagine fidela si reala asupra operatiilor
financiare ale entitatii;b) situatiile financiare reflecta cu fidelitate pozitia financiara a entitatii
auditate. Tranzactiile financiare s-au efectuat inconformitate cu prevederile si reglementarile
legale in vigoare;c) toate informatiile de importanta semnificativa cu privire la situatiile
financiare sunt corect mentionate.“După părerea noastră, conturile anuale dau o imagine
fidelă (sau prezintă în mod sincer, în toate aspectele lorsemnificative), poziţiei şi situaţiei
financiare a societăţii la 31 decembrie 200… precum şi rezultatelor acestor operaţii
şifluxurilor de trezorerie pentru exerciţiul închis la această dată, în conformitate cu normele
internaţionale (sau naţionale) decontabilitate”.31. Opinia fără rezerve, dar cu un paragraf de
observaţii: semnificaţie, mod de prezentare.Raspuns:În unele cazuri, raportul de audit poate
fi modificat, adăugând un paragraf de observaţii al cărui obiectiv este de alămuri cititorul
asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o manieră detaliată în anexă.
Adăugarea unui astfel deparagraf nu afectează opinia auditorului; aceasta se situează de
preferinţă după paragraful de opinie şi precizează, îngeneral, că acesta nu constituie o
rezervă.Acest tip de opinie se formulează atunci când apar elemente care însă nu afectează
opinia auditorului; paragraful deobservaţii se situează, de regulă, după paragraful de
opinie.Forma de prezentare a paragrafului de opinie în acest caz este următoarea:“Fără să
exprimăm o rezervă asupra situaţiilor financiare, noi atragem atenţia asupra notei “X” din
anexă. Societateaface obiectul unui proces în care este acuzată de infracţiune în utilizarea
brevetelor şi în care i se pretinde vărsarearedevenţelor şi daunelor de interese; societatea a
angajat o contra-acţiune şi audierile preliminare, cât şi procedurilejuridico-administrative ale
celor două acţiuni sunt în curs. Rezultatul final al acestei afaceri nu poate, în prezent, să
fiedeterminatşi, în consecinţă, nu au fost constituite provizioane pentru acoperirea
cheltuielilor care ar putea să rezulte”.32. Paragraful opiniei: tipuri de
opinie.Raspuns:Paragraful opiniei – raportul de audit trebuie sa prezinte clar opinia
 auditorului asupra faptului daca situatiile financiaredau o imagine fidela pozitiei, situatiei
financiare si rezultatelor obtinute in accord cu referintele contabile si, daca este cazul,daca
sunt conforme prevederilor legale;Termenii utilizati pentru exprimrea opiniei auditorului sunt
“dau o imagine fidelă” sau “prezintă în mod sincer în toateaspectele lor semnificative”.
Aceste 2 formulari semnifica, intre altele, ca auditorul nu ia in considerare decat
elementelesemnificative privind situatiile financiare.Acest paragraf poate avea urmatoarele
forme:♣ opinia fara rezerve (curata);♣ opinia fara reserve, dar cu paragraph de observatii;♣
opinia cu reserve;♣ imposibilitatea exprimarii unei opinii;♣ opinia defavorabila.33. Paragraful
privind natura şi întinderea lucrărilor de audit.Raspuns:11
10. 12. Acest paragraf cuprinde referenţialul de audit utilizat, respectiv Standardele
Internaţionale de Audit sau norme şipractici naţionale, precum şi descrierea lucrărilor de
către auditor.Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit, indicând că
ele au fost îndeplinite conformStandardelor Internaţionale de Audit sau conform normelor
sau practicilor naţionale.“Întinderea lucrărilor” dă posibilitatea pentru auditor să pună în
operă procedurile de audit judecate ca necesare încondiţiile concrete date. Cititorul are în
fapt nevoie să se asigure că auditul a fost făcut conform normelor şi practicilor înmaterie;
dacă aceasta nu rezultă în mod clar, se presupune că normele şi practicile utilizate sunt cele
din ţara indicată prinadresa auditorului.Raportul trebuie să precizeze că auditul a fost
planificat şi executat de o manieră care să asigure în mod rezonabil căsituaţiile financiare nu
comportă anomalii semnificative.Raportul de audit trebuie să descrie auditul, ca
presupunând:- examenul, pe bază de sondaje, a elementelor probante care justifică sumele
şi informaţiile conţinute în situaţiile financiare;- evaluarea principiilor şi metodelor contabile
folosite pentru elaborarea situaţiilor financiare;- evaluarea estimărilor semnificative făcute de
conducere pentru a stabili situaţiile financiare;- revederea prezentării de ansamblu a
situaţiilor financiare.Raportul trebuie să indice că auditul efectuat furnizează o bază
rezonabilă a expresiei de opinie.Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea
următoare:“Noi am realizat auditul conform Standardelor Internaţionale de Audit (sau se
poate face referire la normele saupracticile naţionale).Aceste standarde (norme) precizează
că auditul nostru trebuie să fie planificat şi realizat în scopul de aobţine o asigurare
rezonabilă că, situaţiile financiare nu comportă anomalii semnificative. Un audit constă în a
exprima, pebază de sondaje, elementele probante care să justifice sumele şi informaţiile
conţinute în situaţiile financiare; el constă, deasemenea, în a evalua principiile şi metodele
contabile folosite şi estimările semnificative făcute de către conducereaentităţii, pentru
închiderea situaţiilor financiare, cât şi în a efectua o revedere a prezentării de ansamblu a
acestora.Estimămcă auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a exprimării opiniei
noastre.”34. Paragraful introductiv al raportului de audit statutar.Raspuns:Acest paragraf
cuprinde identificarea entitatii auditate si a situaţiilor financiare auditate.Raportul de audit
trebuie sa identifice titlul fiecarei situatii financiare a entitatii care a facut obiectul auditului,
cat si data siperioada de acoperire prin aceste documente, sa faca referire la rezumatul
politicilor contabile semnificative si la alte notesemnificative.35. Conţinutul raportului de
audit.Raspuns:Raportul de audit trebuie să conţină:- relaţia contractuală de executare a
misiunii de audit;- observaţiile reieşite din diverse verificări;- informaţiile a căror menţiune în
raport este prevăzută expres de lege;- oferirea garanţiei pentru acţionari şi terţi că un
personal calificat a obţinut asigurarea că situaţiile financiare oferă o imaginefidelă, clară şi
completă poziţiei financiare, performanţelor şi situaţiei financiare generale a intreprinderii;-
menţiunea că situaţiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit.Din raportul de
audit trebuie să rezulte în mod clar:- menţionarea responsabilităţilor pentru auditor şi pentru
conducerea intreprinderii;- descrierea obiectivelor şi natura misiunii de audit;- situaţiile care
fac să apară incertitudini;- natura şi locul observaţiilor în raport.36. Rolul raportului de
audit.Raspuns:Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 700 stabileşte procedurile şi
principiile fundamentale şi modalităţile lor deaplicare cu privire la forma şi conţinutul
raportului auditorului independent emis pe baza concluziilor rezultate din auditareasituaţiilor
financiare ale unei entităţi (misiunea de bază). Cele mai multe din prevederile acestui
 standard pot fi adaptate larapoartele emise şi în cazul unor misiuni de audit diferite de
misiunea de bază.Raportul de audit are un triplu rol:- instrument de comunicare cu utilizatorii
situaţiilor financiare emise de entitatea auditată, respectiv cu publicul, precum şi cuacţionarii
pentru decizii economice;- instrument de confirmare a încrederii publicului şi acţionarilor în
situaţiilor financiare prezentate de o entitate;- instrument de identificare a responsabilităţilor
pentru auditor şi pentru conducerea entităţii auditate.37. Care sunt normele de referinţă în
auditul situaţiilor financiare?12
11. 13. Raspuns:În auditul situatiilor financiare ale unei entităti sunt folosite două categorii de
norme de referintă: norme contabile sinorme de audit.Normele (standardele) contabile sunt
stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilitătii care sunt, deregulă,
organisme de interes public, autonome.Normele contabile sunt comune si obligatorii pentru
toti cei care stabilesc, controlează si utilizează situatiile financiare.Entitătile care au obligatia
de a stabili situatii financiare sunt cele prevăzute la art. 1, alin 1, din legea contabilitătii
82/1991,republicată. Cei care controlează sunt prevăzuti de legislatia fiecărei tări (auditori,
cenzori) si au ca referintă în activitatea lornormele contabile.Situatiile financiare sunt
destinate să satisfacă nevoile comune de informatii ale unei game largi de utilizatori.Pentru
multi utilizatori, aceste situatii financiare constituie singura sursă de informatii
complementare care să lesatisfacă nevoile. Aceste situatii financiare trebuie să fie stabilite
potrivit uneia sau mai multora din referintele următoare:- standardele internationale de
raportare financiară- standarde sau norme contabile nationale- alte referinte contabile bine
precizate si recunoscute, aplicate pentru elaborarea si prezentarea situatiilor
financiarenormele (standardele) de audit reprezintă un ansamblu de reguli definite de o
autoritate profesională la care se referăauditorul pentru calificarea muncii sale. Acestea pot
fi:- standardele internationale de audit ISA, practicile internationale de audit IAPS,
standardele internationale privindangajamentele de revizuire ISRE, standardele international
privind angajamentele de asigurare ISAE, standardeleinternationale pentru misiuni conexe
ISRS emise de consiliul pentru standarde de audit si asigurări IAASB din cadrulfederatiei
internationale a contabililor IFAC;- norme nationale emise de un organism profesional
recunoscut ca fiind autoritate în domeniu.Normele de audit permit tertilor să aibă asigurarea
că opinia auditorului va fi emisă în functie de criterii de calitateomogene; ele permit însă si
auditorului să definească scopurile pe care le are de atins prin punerea în lucru a celor
maipotrivite tehnici.Normele de audit se clasifică în trei categorii, acoperind întreaga
activitate a auditorului:- norme profesionale de lucru;- norme de raportare;- norme generale
de comportament.38. Ce sunt şi ce rol joacă normele de audit?Raspuns:Normele
(standardele) de audit reprezintă un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesională
la care se referăauditorul pentru calificarea muncii sale. Acestea pot fi:- Standardele
Internaţionale de Audit (ISA), Practicile Internaţionale de Audit (IAPS), Standardele
Internaţionale privindAngajamentele de Revizuire (ISRE), Standardele Internaţionale privind
Angajamentele de Asigurare (ISAE), StandardeleInternaţionale pentru Misiuni Conexe
(ISRS) emise de Consiliul pentru Standarde de Audit şi Asigurări (IAASB) din cadrulFederţiei
Internaţionale a Contabililor (IFAC);- normele naţionale emise de un organism profesional
recunoscut ca fiind autoritate în domeniu.Normele de audit permit terţilor să aibă asigurarea
că opinia auditorului va fi emisă în funcţie de criterii de calitateomogene; ele permit însă şi
auditorului să definească scopurile pe care le are de atins prin punerea în lucru a celor
maipotrivite tehnici.Normele de audit se clasifică în trei categorii, acoperind întreaga
activitate a auditorului:- norme profesionale de lucru;- norme de raportare;- norme generale
de comportament.39. Ce sunt şi ce rol au normele contabile?Raspuns:Normele (standarde)
contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilităţii care sunt,
deregulă, organisme de interes public, autonome.Normele contabile sunt comune şi
obligatorii pentru toţi cei care stabilesc, controlează şi utilizează situaţiile financiare.Entităţile
care au obligaţia de a stabili situaţii financiare sunt cele prevăzute la art. 1 din Legea
Contabilităţii. Cei carecontrolează sunt prevăzuţi prin legislaţia fiecărei ţări (auditori, cenzori)
şi au ca referinţă în activitatea lor normele contabile.Situaţiile financiare sunt destinate să
 satisfacă nevoile comune de informaţii ale unei game largi de utilizatori. Pentrumulţi utilizatori
aceste situaţii financiare constituie singura sursă de informaţii complementare care să le
satisfacă nevoile.Aceste situaţii financiare trebuie să fie stabilite potrivit uneia sau mai
multora din referinţele următoare:- standarde internaţionale de raportare financiară;-
standarde sau norme contabile naţionale;- alte referinţe contabile bine precizate şi
recunoscute, aplicate pentru elaborarea şi prezentarea situaţiilor financiare.13
12. 14. Normele contabile internaţionale sunt stabilite de IASCF (Fundaţia Comitetului pentru
Standarde Internaţionale deContabilitate) şi sunt denumite generic Standardele
Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) care cuprind:- Standardele Internaţionale de
Raportare Financiară emise de IASB (IFRS);- Standardele Internaţionale de Contabilitate
(IAS);- standardele de interpretare emise de SIC sau IFRIC;- alte documente emise de IASB,
SIC sau IFRIC.40. Ce este şi cum se determină pragul de semnificaţie?Raspuns:În general,
prin prag de semnificaţie se înţelege nivelul, mărimea unei sume peste care auditorul
consideră că oeroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea şi sinceritatea
situaţiilor financiare, cât şi imaginea fidelă arezultatului, a situaţiei financiare şi a
patrimoniului intreprinderii.La începutul misiunii, stabilirea unui prag global de semnificaţie
este necesar pentru a determina domeniile şisistemele semnificative.În cursul misiunii,
pragurile de semnificaţie determinate pentru controlul fiecărei secţiuni din situaţiile financiare
permiteorientarea programelor de muncă spre riscurile existente, prin stabilirea mai corectă
a eşantioanelor de control; aceastaevită angajarea în lucrări care nu vor servi la
fundamentarea opiniei asupra situaţiilor financiare. Aceste praguri sunt, îngeneral, inferioare
pragului global pentru a ţine cont de cumulul posibil al erorilor constatate.La sfârşitul misiunii,
pragul global permite auditorului să aprecieze dacă erorile constatate trebuie să fie corijate
sau săfacă obiectul unei menţiuni în raport, dacă intreprinderea refuză să le corijeze.Ca
urmare, stabilirea unor praguri de semnificaţie permite:- orientarea mai bună şi planificarea
misiunii;- evitarea lucrărilor inutile;- justificarea deciziilor referitoare la opinia emisă.Pentru
determinarea pragului de semnificaţie pot fi utilizate diferite elemente de referinţă: capitalurile
proprii, rezultatulnet, cifra de afaceri etc.Definirea pragului de semnificaţie permite auditorului
încă de la începutul activităţii (misiunii) sale să aprecieze maibine sistemele şi conturile
susceptibile să conţină erori sau inexactităţi semnificative, iar la sfârşitul misiunii să
apreciezedacă anomaliile pe care le-a descoperit trebuie să fie corectate în cadrul
exerciţiului, în scopul de a putea emite o opiniefără rezerve.Unele circumstanţe particulare
trebuie avute în vedere la determinarea pragului de semnificaţie:- existenţa unor prevederi
legale, statutare sau contractuale;- evoluţia importantă de la un an la altul a unor posturi;-
capitaluri proprii sau rezultate anormale.41. Riscul de audit: componentele şi relaţiile între
acestea.Raspuns:Riscul de audit reprezintă riscul ca auditorul să exprime o opinie incorectă
prin faptul că erori semnificative există însituaţiile financiare. El se divide în trei:- riscul
inerent (RI) - riscul inerent constă în posibilitatea ca soldul unui cont sau că o categorie de
operaţiuni să comporteerori semnificative, izolate sau împreună cu erorile din alte conturi sau
categorii de operaţiuni, datorită unui control interninsufficient;- riscul legat de control (RC) -
riscul legat de control constă în faptul că o eroare semnificativă în cont sau într-o categorie
deoperaţiuni, izolată sau împreună cu alte solduri de cont sau categorii de operaţiuni, nu
este nici prevenită, nici descoperită şicorectată prin sistemul contabil şi de control intern
utilizate;- riscul de nedetectare (RN) - riscul de nedescoperire constă în faptul că controalele
declanşate de auditori nu reuşesc sădescopere o eroare semnificativă în soldul unui cont
sau într-o categorie de operaţiuni, izolată sau împreună cu alte soldurisau categorii de
operaţiuni.Relaţia dintre acestea se poate prezenta sub forma următoare:RA = Ri x RC x
RN42. Ce este riscul legat de control?Raspuns:Riscul legat de control constă în faptul că o
eroare semnificativă în cont sau într-o categorie de operaţiuni, izolată sauîmpreună cu alte
solduri de cont sau categorii de operaţiuni, nu este nici prevenită, nici descoperită şi
corectată prinsistemul contabil şi de control intern utilizate.Riscul legat de control nu poate fi
în întregime eliminat, având în vedere limitele inerente oricărui sistem contabil şi decontrol
intern.În general, auditorul fixează un nivel ridicat al riscului legat de control, atunci când:-
 sistemele contabile şi de control intern nu sunt aplicate corect;- sistemul contabil şi de
control intern al intreprinderii sunt considerate ca insuficiente.14
13. 15. Când evaluarea riscului legat de control se face la un nivel redus, auditorul va trebui să
documenteze elementele pecare se sprijină în concluziile sale.43. Ce este riscul
inerent?Raspuns:Riscul inerent constă în posibilitatea ca soldul unui cont sau că o categorie
de operaţiuni să comporte erorisemnificative, izolate sau împreună cu erorile din alte conturi
sau categorii de operaţiuni, datorită unui control interninsuficient. Pentru a evalua riscul
inerent, auditorul recurge la judecăţi profesionale bazate pe evaluarea unor factori ca:-
experienţa şi cunoştinţele cadrelor de conducere, eventualele schimbări intervenite în cursul
exerciţiului la nivelulconducerii;- presiuni exercitate asupra conducerii şi alte împrejurări de
natură a incita la prezentarea unor situaţii financiare inexacte(număr mare de intreprinderi
falite în sectorul de activitate);- natura activităţilor desfăşurate de intreprindere (uzura morală
a tehnologiei, echipamentelor, produselor şi serviciilor,structuri neadecvate);- factori
influenţând sectorul din care face parte intreprinderea: condiţii economice şi concurenţiale,
inovaţii tehnologice,evoluţia cererii şi practicile contabile;- situaţii financiare care pot să
conţină anomalii: conturi conţinând ajustări privind exerciţiile anterioare sau estimări;-
vulnerabilitatea activelor la pierderi sau deturnări;- înregistrarea unor operaţiuni neobişnuite
şi complexe, mai ales la sfârşitul exerciţiului.44. Ce este riscul de
nedetectare?Raspuns:Riscul de nedescoperire constă în faptul că controalele declanşate de
auditori nu reuşesc să descopere o eroaresemnificativă în soldul unui cont sau într-o
categorie de operaţiuni, izolată sau împreună cu alte solduri sau categorii
deoperaţiuni.Nivelul riscului de nedetectare depinde de controalele proprii ale auditorului;
riscul de nedetectare nu poate fi eliminatîn totalitate, oricare ar fi tehnicile şi procedurile
folosite de auditor.Există anumite relaţii între cele trei componente ale riscului de audit.Riscul
de nedetectare este invers proporţional cu cumulul riscurilor inerente şi riscurile legate de
control. De exemplu,dacă riscurile inerente şi cele legate de control sunt ridicate, trebuie fixat
un nivel al riscului de nedetectare redus, astfelîncât să fie redus cât mai mult riscul de audit
şi, invers, dacă riscurile inerente şi cele legate de control sunt slabe, auditorulva accepta un
nivel al riscului de nedetectare mai ridicat, reducând astfel riscul de audit.Pe de altă parte,
trebuie sesizată şi relaţia de invers-proporţionalitate: dintre caracterul semnificativ şi riscul de
audit;cu cât pragul de semnificaţie este mai mare cu atât riscul de audit este mai mic şi
invers. Dacă, de exemplu, auditorulconstată că pragul de semnificaţie acceptabil este redus,
riscul de audit creşte; atunci auditorul va putea:- să reducă nivelul riscului legat de control
prin compensarea cu teste de proceduri mai dezvoltate sau suplimentare;- să reducă riscul
de nedescoperire modificând natura, calendarul şi întinderea controalelor proprii.45.
Conceptul de independenţă în audit.Raspuns:Utilizarea termenului “independentă” de unul
singur poate crea neîntelegeri. Prin el însusi, Termenul îi poate face peobservatori să
presupună că o persoana care exercită rationamentul profesional trebuie să nu fie implicată
în nici o relatieeconomică, financiară sau de altă natură.Acest lucru este imposibil, deoarece
orice membru al societătii are relatii cu ceilalti membri. De aceea, importantarelatiilor
economice, financiare sau de altă natură ar trebui evaluată, de asemenea, În lumina a ceea
ce o tertă parte,rezonabilă si informată în legătură cu toate aspectele relevante, ar
concluziona în mod rezonabil ca fiind inacceptabil.Independenta implică: independenta
spiritului (rationamentul profesional) - starea de spirit care permite emiterea uneiconcluzii
fără a fi afectat de influente care compromit judecata profesională si care permite individului
unei persoane săactioneze cu integritate, să-si exercite obiectivitatea si