Sunteți pe pagina 1din 18

Obturatia

1 Obturatia

Obturaţia este o metodă de reconstrucţie a unui dinte deteriorat de carii, pentru a-i reda
funcţia şi forma normală. Când execută o obturaţie, medicul dentist îndepărtează întâi ţesutul
dentar afectat, curăţă zona, apoi astupă cavitatea cu material de obturaţie.
Prin sigilarea spaţiilor de pătrundere a bacteriilor, obturaţia poate preveni evoluţia
cariilor dentare.

1.1 Obturatia de canal

Obturaţia de canal este necesară din cauza apariţiei complicaţiilor cariei dentare, care,
odată ajunsă la pulpa dentară, provoacă inflamaţia şi alterarea acesteia şi implicit apariţia
durerii.
După dezinfectarea şi instrumentarea mecanică a canalelor radiculare urmează
închiderea, etanşeizarea acestora printr-o obturaţie de canal pentru care avem o serie de
materiale şi aparatură la dispoziţie.
Principalul material din care se realizează obturaţiile de canal este gutaperca, o
substanţă extrasă din arborele de cauciuc, care se poate termoplastifa şi condensa cu ajutorul
unui aparat (sistem de obturaţie Calamus) şi astfel umple toate spaţiile
Nu s-a descoperit încă materialul de obturaţie ideal, dar cel mai frecvent utilizat
material de obturare a spaţiului endodontic este gutaperca. Aceasta îndeplineşte cele mai
multe dintre desideratele materialului ideal. Problema majoră a gutapercii se întâlneşte atunci
când dorim să o utlizam caldă, după utilizare, când începe răcirea se produce fenomenul de
contracţie şi astfel sigilarea canalului nu va fi perfectă. S-a stabilit că prin condensarea ei de-a
lungul canalului către apex elimina această problema a modificării volumetrice la răcire.
S-a demonstrat recent, în vitro, că gutaperca acţionează împotriva câtorva specii de
bacterii diferite: Staphilococcus aureus, Streptococcus mutans, S. pyogenis. Chiar a fost
lansată ipoteza că activitatea antibacteriană este generata de oxidul de zinc conţinut în
preparatele comerciale de gutapercă.
Materiale Procentaj Funcţie
Gutapercă 18-22% Matrice
Oxid de zinc 59-76% Umplutură
Ceară sau rășina 1-4% Plasticitate
Sulfat metalic 1-18% Radioopacitate

[Type text]
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA

Compoziţia gutapercii comerciale

La momentul de faţă, comercializarea de gutapercă se face sub formă de: conuri


standardizate, conuri nestandardizate, cartuşe, unidoze, etc.

1.1.1 Tehnici de obturare a canalelor cu gutapercă:


Dintre tehnicile de obturare canalară utilizând gutapercă încălzită vom discuta în
continuare despre: condensarea laterală la cald, condensarea verticală la cald, condensarea
termomecanică a gutapercii şi tehnici de injectare a gutapercii ramolite.
Tehnica de condensare laterală la cald a gutapercii
Este o tehnică situată la graniţa dintre condensarea laterală la rece şi condensarea
verticală la cald a gutapercii. Argumentul de bază ar fi că singura deosebire faţă de
condensarea laterală la rece constă în încălzirea spreaderului înaintea folosirii sale în canal.
Gutaperca introdusă în canal este ramolită prin încălzire şi devine mult mai uşor de
condensat. Această tehnică favorizează obţinerea unei obturaţiei de canal cu o densitate şi
omogenitate net superioare tehnicii de condensare laterală la rece. Dacă în condensarea
laterală la rece se obţine doar o simplă alipire a unor mase izolate de gutapercă sub acţiunea
spreaderului, în condensarea laterală la cald se produce fuzionarea conurilor într-o masă
unică, densă şi omogenă, cu adevărat o restaurare canalară monolit.
Obturatia

Avantajele tehnicii:
- Protecţie mai eficientă împotriva microinfiltrațiilor de interfaţa comparative cu
condensarea laterală la rece;
- ameliorarea obturaţiilor de canal cu gutapercă efectuate prin condensare
laterală la rece care au de obicei o densitate insuficientă în cele două treimi coronare;
- ameliorarea obturaţiilor neomogene de gutapercă, cu spaţii vide, realizate prin
condensare laterală la rece.
Timpi operatori:
După toaleta canalului şi uscarea acestuia se recomandă alegerea spreaderului şi proba
acestuia în canalul radicular. Selectarea spreaderului trebuie să se facă astfel încât acesta să
ajungă de-a lungul conului master până la o distanță de 1-2 mm de constricţia apicală. Pentru
a evita eventualele fracturi radiculare în timpul condensării conurilor de gutapercă se indică
utilizarea preferenţiala a finger spreaderelor de către începători întrucât presiunea laterală este
mult mai mică comparative cu hand spreaderele.
Următoarea etapă constă în alegerea conului de gutapercă principal (master). Acesta
trebuie să fie cu un număr mai mare decât calibrul celui mai gros instrument cu care s-a lărgit
canalul pe toată lungimea de lucru (acul master), pentru a se putea opri la introducerea în
canal la o distanţă de 0,5-1 mm de constricţia apicală.
Cimentul de sigilare se introduce în canal astfel incât să coafeze pereţii canalului.
Se coafează cu ciment şi conul master apoi se introduce în canal până la distanţa de
0,5-1mm de constricţia apicală.
Urmează introducerea spreaderului anterior selectat în canal, de-a lungul conului
master pe care îl deplasează lateral, urmărindu-se o apropiere de 1-2 mm de constricţia apicală
printr-o mişcare combinată de uşoara presiune apicală şi rotaţie. Se menţine spreaderul în
poziţia finală timp de 15-30 de secunde, apoi se îndepărtează spreaderul din canal prin mişcări
reciproce de rotaţie cu o amplitudine de 30-40 grade. Imediat se introduce un con auxiliar de
gutapercă,cu vârful coafat în ciment de sigilare, de-a lungul conului principal, în spaţiul
părăsit de spreader. Urmează reintroducerea spreaderului şi condensarea laterală simultană a
ambelor conuri de gutapercă.Se vor repeta aceste manevre de 2-3 ori cu conuri auxiliare apoi
în masa de gutapercă condensată lateral la rece se va introduce un spreader încălzit în scopul
ramolirii ei. Spreaderul poate fi încălzit în flacără, în sterilizatorul cu perle de sticlă sau prin
current electric (acumulator).

[Type text]
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA

Tipuri de spreadere folosite prin încălzire:


- identice cu cele folosite în condensarea laterală la rece
- prevăzute cu un condensator de căldură (spreader cu bilă)
- bivalente, utilizabile atât la cald,cât şi la rece (electrice, tehnică Endotec)
Spreaderul încălzit introdus în canal v-a efectua o mişcare continuă combinată
verticală şi de rotaţie şi înainte de a se răci se va îndepărta din canal printr-o mişcare continuă
de rotaţie. Apoi se introduce un spreader neîncălzit, se condensează lateral gutaperca din
canal, se introduce un nou con auxiliar, apoi spreaderul încălzit va condensa la cald şi aceste
manpoere se vor repeta până la completa obturare a canalului. Se îndepărtează excesul de
gutapercă prin secţionarea conurilor cu un fuloar încălzit la nivelul orificiilor de emergenţă ale
canalelor radiculare. La final se aplică o condensare verticală fermă a gutapercii la nivelul
orificiului canalului radicular cu ajutorul unui plugger. Se obturează coronar provizoriu şi se
recomandă radiografie de control.

Tehnica de condensare laterală la cald Endotec:


Tehnica de condensare laterală la cald a fost introdusă de Howard Martin în 1987.
Avantajul major al tehnicii Endotec este că generează mai puţin stress pereţilor dentinari.
Porneşte de la ideea realizării obturaţiei de canal prin condensarea simultană laterală şi
verticală la cald a gutapercii cu ajutorul unui instrument cu dublu rol, atât de spreader, cât şi
de plugger. Efectul scontat este o obturaţie de canal tridimensională densă, omogenă şi mai
bine adaptată la pereţii canalului comparative cu obturaţiile rezultate prin condensarea
convenţională la rece.
Premize:
- ramolirea gutapercii în interiorul canalului;
- utilizarea oricăror tipuri de conuri de gutapercă;
- păstrarea controlului asupra gradului de încălzire al gutapercii;
- păstrarea controlului asupra temperaturii pluggerului/ spreaderului.
Avantaje:
- compatibilă cu utilizarea cimenturilor de sigilare;
- adaptare superioară a gutapercii la pereţii canalului, prin ramolire;
- sigilare mai eficientă a spaţiului endodontic faţă de tehnicile convenţionale la
rece, asigurând o condensare optimă combinată, laterală şi verticală;
- grad de omogenitate deosebită a obturaţiei;
Obturatia

- densitate mai mare a obturaţiei;


- nu necesită modificarea principiilor biomecanice unanim acceptate de
tratament endodontic;
- permite obturarea canalelor radiculare indiferent de tehnica tratamentului
biomecanic;
- presupune o condensare uşoara spre moderată;
- utilizarea spreaderului/pluggerului încălzit la ramolirea gutapercii ca în tehnica
condensării verticale la cald;
- posibilitatea continuării condensării gutapercii ramolite cu pluggere sau
spreadere convenţionale neîncălzite, deoarece gutaperca rămâne plastică în canal încă 10-15
secunde după îndepărtarea instrumentului încălzit;
- utilizarea aceluiaş plugger/spreader, prin răcirea sa rapidă, ca în tehnica
condensării laterale la rece;
- permite reluarea manevrelor de condensare în cazul unor obturaţii incomplete,
neomogene, prin refluidificarea gutapercii exact până la nivelul dorit;
- facilitează dezobturarea canalelor radiculare obturate în vederea reluării
tratamenutlui endodontic sau pregătirii pentru reconstituiri corono-radiculare.
Dezavantaje:
- leziuni termice ale parodonţiului sau osului alveolar în cazul supraîncălzirii
gutapercii prin activarea prelungită (peste 20 secunde) a butonului de control al încălzirii;
- frecvenţă mai mare a obturaţiilor cu depăşire comparativă cu tehnicile
convenţionale, în cazul nerespectării tehnicii corecte;
- consum mai mare de conuri de gutapercă comparative cu tehnicile de
condensare la rece;
Dispozitivul Endotec este simplu şi ergonomic, generează independenţă în manevrare
similară unui plugger încălzit convenţional. Este prevăzut cu 2 pluggere/spreadere
interşanjabile ISO 30 şi 45, prezintă posibilitatea precurbarii pentru utilizarea în canale curbe.
Se poate ataşa un opritor ocluzal din silicon. Încălzirea electrică a plugger/preaderelor se
obţine în 8-12 secunde, temperatura fiind de 155 °C prin utilizarea unui miniacumulator
încorporat. Răcirea este rapidă şi se obţine prin deconectarea circuitului electric din butonul
de control.
Etape de lucru:
- proba clinico-radiologică a conului de gutapercă principal;
- coafarea pereţilor porţiunii apicale a canalului cu ciment de sigilare;

[Type text]
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA

- introducerea conului principal până la reperul stabuilit anterior de


odontometrie;
- începerea condensării laterale la rece cu spreadere sau plaggere reci;
- controlul radiologic intermediary pentru verificarea adaptării apicale a conului
principal;
- declanşarea încălzirii plugger/spreaderului;
- introducerea plugger/spreaderului încălzit pe canal, de-a lungul conului master;
- declanşarea termocondensarii prin exercitarea unei presiuni uşoare spre
moderate în sens apical, combinate cu o mişcare simultană de rotaţie;
- îndepărtarea pugger/spreaderului din canal
- condensarea laterală convenţională la rece
- introducerea în spaţiul creat pe canal a unor conuri de gutapercă accesorii;
- condensarea laterală la rece a conurilor accesorii;
- reintroducerea plugger/spreaderului încălzit pe canal cu o presiune uşoară spre
moderată, imprimându-i-se o mişcare în sens apical combinată cu una de rotaţie.
Se repetă manoperele de mai sus până la completarea obturaţiei tridimensionale a
porţiunii mijlocii şi coronare a canalului radicular. În final se aplică termocondensarea
verticală urmată de o condensare verticală la rece cu un plugger convenţional neîncălzit de
calibru adecvat.

Tehnica de condensare verticală la cald a gutapercii


Introdusă de Schilder în 1967 pe considerentul că ar promova o veritabilă obturaţie de
canal tridimensională, având densitatea superioară obturaţiilor obţinute prin condensarea
laterală, în realitate reprezintă o variantă modernizată a tehnicii mai vechi de obturare
segmentară, descrisă de Coolidge(1950).
Aceasta constă în obturarea canalelor printr-o manevră de condensare verticală,
aplicând o presiune suficient de mare pentru a forţa gutaperca ramolită prin încălzire să
pătrundă în întreg sistemul endodontic de canale, inclusiv în cele laterale şi accesorii.
Condensarea verticală a gutapercii se realizează cu nişte intrumente de canal denumite
pluggere asemănătoare sondelor endodontice, de care se deosebesc însă prin forma teşită a
varfului părţii active, lungă de aproximativ 30 mm. Aceste pluggere pot fi folosite atât la
manevrele de condensare laterală cât şi la cele de condensare laterală a gutapercii.
Obturatia

Avantajele tehnicii:
- obturaţii mai omogene comparative cu tehnicile convenţionale de condensare la rece
Dezavantajele tehnicii:
- laborioasă, necesită mult timp;
- reclamă o lărgire excesivă a canalului.
Premize preoperatorii:
 proba conului de gutapercă: conform acestei tehnici conul master trebuie să se
blocheze la propulsarea în canal, la o distanţă de 2-3 mm de constricţia apicală.
Se recomandă verificarea clinico-radiografică.
 proba pluggerului: el conferă un efect maxim de condensare dacă extremitatea
sa plată active contactează o suprafaţă cât mai întinsă de gutapercă, fără a
exercita o presiune laterală directă asupra pereţilor care să favorizeze fractura
rădăcinii. Se va allege un set de 2-4 pluggere de calibre diverse, cu repere
plasate la intervale de 5 mm pe partea activă, care să asigure utilizarea lor
corectă în secotarele de canal : apical, mediu, coronar.
Timpi operatori:
 introducerea unei cantităţi minime de ciment de sigilare în porţiunea apicală a
canalului;
 coafarea conului principal cu ciment de sigilare şi propulsarea sa în canal până
se blochează, la 2-3mm de constricţia apicală;
 secţionarea conului cu un instrument încălzit, la baza orificiului de emergenţă a
canalului radicular;
 fularea în canal a extremităţii ramolite a conului cu un plugger neîncălzit de
calibru corespunzător treimii coronare a canalului;
 introducerea unui spreader încălzit în masa de gutapercă şi fularea materialului
ramolit mai departe, spre apex, cu un plugger neîncălzit de calibru adecvat;
 repetarea manevrelor alternative de ramolire şi condensare a gutapercii până la
realizarea unei obturaţii compacte în porţiunea apicală a canalului, utilizându-
se doar materialul oferit de conul principal;
 restul canalului se obturează prin adăugarea succesivă de segmente de con de
gutapercă de circa 3 mm având calibrul asemenator zonei respective a
canalului;

[Type text]
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA

 ramolirea unui nou segment de con se face în canal, tot cu spreaderul încălzit,
de aşa manieră încât să pătrundă şi în masa de gutaperca deja condensate
pentru a asigura continuitatea obturaţiei;
 condensarea simultană a gutapercii segmentului de con adăugat şi a porţiunii
de contact din masa care deja a obturat o parte din canal, cu un plugger
neîncălzit adecvat de calibru, ceea ce asigură omogenitatea obturaţiei;
 pe măsură ce se completează obturarea canlului , din setul selectat se folosesc
pluggerele cu calibru din ce în ce mai mare.
O variantă a condensării verticale la cald se deosebeşte prin faptul că se începe
condensarea gutapercii din treimea coronară a canalului, deplasându-se gutaperca prin fulare
până în zona apicală. Odată realizată sigilarea porţiunii apicale, segmental mediu şi coronar al
canalului sunt obturate la fel ca la tehnica conveţională. Primii timp, inclusiv secţionarea
conului principal la orificiul de emergenţă al canalului cu un instrument încălzit sunt identici.
Urmează condensarea în canal a porţiunii ramolite a conului cu ajutorul unui plugger
neîncălzit, apoi introducerea unui spreader încălzit la roşu pe o distanţă de 3- 4 mm în masa
de gutapercă condensate în canal şi fularea imediată a masei de gutapercă ramolită spre apex
cu un plugger corespunzător neîncălzit.
Se repetă procedura până la obturarea tridimensională a segmentului coronar al
canalului, moment în care restul canalului este încă neobturat. Îndepărtarea masei de
gutapercă din centrul obturaţiei segmentului coronar cu ajutorul unui spreader încălzit la care
aderă, pentru crearea accesului în celelalte două treimi ale canalului, medie şi apicală
Coafarea pereţilor canalului cu un strat foarte subţire de gutapercă, prin condensarea
treptată verticală şi laterală a restului de material. Obturarea treptată a restului canalului prin
aceleaşi manevre descrise la tehnica convenţională a condensării verticale. Se porneşte
dinspre apex, folosindu-se segmente de conuri de gutapercă având lungimea de 2-3 mm şi
calibrul corespunzător canalului, ramolite prin spreadere încălzite şi fulate cu pluggere
neîncălzite, fără a fi coafate cu ciment de sigilare.

Tehnica de condensare termomecanică a gutapercii:


La sfârşitul anilor ‘70’o nouă tehnică de obturare canalară apare purtând denumirea de
condensare termo-mecanică. Numele celui care a introdus această tehnică este McSpadden
(1978-1979), el a creat un instrument nou ce seamănă cu un ac Hedström ale cărui conuri
suprapuse sunt dispuse invers, cu baza spre vârf. Instrumentul se numeşte compactor
McSpadden şi acţionează ca un şurub cu răsucire inversă, propulsând sub presiune gutaperca
Obturatia

ramolită prin lama spiralată cu 1 mm înainte şi lateral de tija sa. Compacorul este folosit la o
piesă convenţională, utilizând o turaţie de 8.000-10.000 rotaţii/minut.

Tehnica constă în ramolirea gutapercii în canal datorită căldurii generate prin frecare
de compactor, care condensează gutaperca ramolită în direcţie apicală, realizând o obturaţie
de canal tridimensională.
Avantajele tehnicii:
 foarte rapidă, necesită aproximativ 10 secunde pentru obturarea canalului;
 conferă obturaţiei densitate şi omogenitate;
 asocierea unui ciment de sigilare asigură o mai bună etanşeizare apicală a
canalului compartiv cu condensarea laterală la rece.
Dezavantajele tehnicii:
 este mai laborioasă decât pare initial;
 necesită exersare îndelungată pentru a fi stăpânită;
 şanse frecvente de fracturare a compactoarelor;
 facilitarea depăşirilor în lipsa unui stop apical corespunzător;
 generarea foarte rapidă a unei mari cantităţi de căldură în spaţiul endodontic;
 posibilitatea producerii unor leziuni termice ale parodonţiului marginal prin
creşterea bruscă a temperaturii cu 15-20 de grade în câteva secunde;
 inducerea resorbţiei radiculare externe;
 inducerea anchilozei rădăcinii;
 Indicaţia principală a acestei tehnici este obturarea canalelor cu resorbţii
radiculare interne.
 Tehnica McSpadden nu este recomandată în canalele înguste şi curbe.

[Type text]
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA

Premizele obligatorii:
 lărgirea canlelor utilizând telescoparea regresivă (step back).
 crearea unui stop apical correct, executat în dentină, care să prevină depăşirea
constricţiei apicale de către materialul de obturaţie de canal.
 tratamentul mecanic de canal să asigure atât permeabilitatea cât şi trecerea
uniformă între treimea apicală şi cea medie a canalului.
Timpi operatori
 proba conului master, să ajungă la 1,5 mm de constricţia apicală.
 alegerea compactorului de acelaşi calibru cu acul Kerr cel mai gros cu care s-a lărgit
canalul până la 1-1,5 mm de reperul apical stabilit prin odontometrie.
 proba clinică a compactorului în canal şi marcarea pe tija sa a distanţei pe care trebuie
să pătrundă în canal.
 coafarea vârfului conului de gutapercă cu ciment de sigilare.
 introducerea conului de gutapercă în canal şi fixarea sa la reperul stabilit.
 introducerea compactorului în canal până se întâmpina o uşoara rezistenţă.
 acţionarea compactorului la turaţia maximă recomandată, menţinerea în această
poziţie pentru ramoliriea gutapercii, apoi propulsarea lentă dar continuă până se
ajunge la reperul apical prestabilit.
 retragerea lentă a compactorului din canal, păstrându-se aceeaşi turaţie maxima.

Atunci când s-a condensat gutaperca în porţiunea apicală se resimte o senzaţie de respingere
spontană a compactorului din canal. Dacă se forţează compactorul în direcţie apicală poate
apărea fracturarea sa. Retragerea prea rapidă a compactorului favorizează apariţia golurilor în
obturaţie.
Se recomandă utilizarea unui compactor de calibru mai mare în porţiunea coronară, evazată a
canalului.

Tehnici de injectare a gutapercii ramolite prin încălzire


Introdusă de Yee (1977), obturaţia de canal prin injecarea directă a gutapercii ramolite
constituie un deziderat al multor stomatologi.
Începând cu anii 80’, tehnica de condensare verticală, a fost îmbunătăţită semnificativ prin
introducerea a două dispozitive eletronice: heat carrier-ul electric “Touch-and-Heat” (Analytic
Obturatia

Techology) şi Obtura Gutta-perhca Gun (Obtura Corp). Aceste dispozitive fac obturaţia cu
gutapercă ramolită mult mai acesibilă clinicienilor, indiferent de îndemânare şi experienţă.
Valoare:
 nu aduce un progres semnificativ în endodonţie;
 alternativa de importanţă secundară altor tehnici de obturaţie de canal.
Dezavantaje:
 Tehnică destul de laborioasă;
 Dificultatea asigurării unui debit uniform al gutapercii în canal;
 Contractarea gutapercii prin răcire, cu consecinţele nedorite asupra calităţii sigilării.
Indicaţia principală o reprezintă resorbţia radiculară internă.

Premiza obligatorie: utilizarea cimentului de sigilare pentru realizarea sigilării apicale.


Sistemul Obtura este printre cele mai cunoscute sisteme de ramolarie a gutapercii, utilizat la
ora actuală.
Caracteristici tehnice:
 ramolirea gutapercii la 160 °C;
 injectarea în canale cu canule de calibru 20/23 sau chiar 25 (diametru 0,5 mm);
Reguli obligatorii pentru obturarea corectă:
 lărgirea corecunzatoare a canlului;
 plasarea corectă a vârfului canulei;
 injectarea gutapercii la temperatura indicată de prospect;
 injecarea gutapercii la consistenţa adecvată;
 proba clinică prealabilă a pluggerelor pentru asigurarea pătrunderii la adâncimea
dorită;
 deprinderea tehnicii corecte în prealabil în vitro.
Timpi operatori:
 crearea stopului apical în dentină prin lărgirea canalului la acest nivel cel puţin cu
acul nr. 30;
 alegerea unei canule care să pătrundă până la 3-5 mm de constricţia apicală;
 alegera unor pluggere care să pătrundă în treimea medie a canalului fără să se
blocheze în lumen;
 coafarea pereţilor canalari cu ciment de sigilare;

[Type text]
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA

 injectarea lentă a gutapercii în canal, păstrând suficient spaţiu în jurul canulei pentru
a nu se încorpora bule de aer în obturaţie;
 obturarea segmentului apical al canalului în 5-10 secunde;
 respingerea treptată a canulei din canal pe măsură ce gutaperca se depozitează în
lumenul acestuia;
 obturarea în continuare a porţiunii medii şi coronare a canalului;
 condensarea finală a gutapercii cu pluggerele probate.

Pentru evaluarea tratamentului endodontic în general sunt utilizate imaginile radiologice cu


semnele subiective şi obiective ale pacientului. Se apreciază astfel simptomatologia,
omogenitatea obturaţiei de canal, abordarea tututor canalelor radiculare, dacă s-a respectat
lungimea de lucru,etc. Modern se poate folosi şi CBCT.

1.2 Obturatia coronara

Obturaţia coronară reprezintă o metodă de tratament prin care se restaurează morfologia


dinţilor care au suferit pierderi de substanţă dura în urmă proceselor carioase, traumatismelor
sau din alte cauze.
Această manoperă este preferată de către pacienţi deoarece este o manoperă mai puţin
invazivă decât realizarea unei coroane dentare şi în multe cazuri este mai indicată şi cu o
longevitate asemănătoare altor metode de restaurare coronară.
La ora actuală există o multime de materiale folosite pentru obturaţia coronară însă în cele ce
urmează vor fi prezentate cele mai folosite şi indicate de către medici în urma studiilor
efectuate şi a proprietăţilor acestora.

1.2.1 Materiale pentru obturaţia coronară


Materialele de obturaţie coronară cel mai des folosite în stomatologie la ora actuală includ:
 amalgamul;
 ionomerii de sticlă;
 răşinile compozite;
Obturatia

Amalgamul

Amalgamul este un material utilizat de mai bine de un secol. Amalgamul reprezintă o


combinaţie între mercur cu o pulbere ce conţine procente variate de argint, staniu, cupru şi
zinc. Este durabil, uşor de utilizat, foarte rezistent la uzură mecanică şi relativ ieftin. Având în
vedere culoarea sa metalică se foloseşte numai la dinţii din spate, din considerente estetice.
Deşi amalgamul dentar continuă să fie sigur şi un material folosit pe scară largă, există
numeroase avertizări legate de toxicitatea mercurului, dar acestea se elimina din obturaţie sub
formă de vapori în cantităţi minime.
Dezavantajele amalgamului: sensibilitate pe termen scurt la rece sau cald după aplicarea
obturaţiei din amalgam. Aspectul metalic împiedică utilizarea sa în zona vizibilă a arcadelor
dentare. Nu în ultimul rând, pentru plasarea unei obturaţii din amalgam, medicul dentist este
nevoit să îndepărteze mai multă substanţă dentară pentru a crea retentivităţi în scopul
ancorării obturaţiei. În timp, amalgamul poate colora ţesutul dentar din jurul obturaţiei.
Introducerea amalgamului cu conţinut bogat în Cu şi a sistemelor adezive au îmbunătăţit
substanţial proprietăţile fizice şi chimice ale amalgamului care a devenit astfel mai
performant. Proprietăţile acestea sunt :
 Mai puţin afectate de fluaj;
 Modificările dimensionale sunt minime.
 Rezistenţa mecanică superioară a altor materiale dentare pe care le depăşesc şi prin :
 Rezistenţă la compresiune şi tracţiune, la fractură;
 Modul de elasticitate;
 Duritate mai mare imediat după priză;
 Rezistenţă mai mare la coroziune;
 Preformanţe clinice mai bune;
 Valori medii ale rezistenţei legăturii adezive la structura dentară
(33MPa) , mai mari deât ale compozitelor (26,4 MPa);
 Permite o preparaţie minim invazivă;
 Reduce riscul de apariţie a cariilor secundare.

[Type text]
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA

Principalele aspecte legate de incompatibilitatea biologică a amalgamelor se referă la:


 galvanismul bucal;
 reacţiile alergice la mercur;
 toxicitatea mercurului;
 afectarea mediului înconjurător;
 afectarea purtătorilor acestor restaurări şi a celor care manipulează
amalgamele.
Principalele metale care intră în compoziţia aliajului şi care împreună cu mercurul vor da
naştere amalgamului dentar: argintul, staniul, cuprul, zincul, mercurul, isidiul, paladiu şi
platina. Caracteristicile şi proprietaţile acestor materiale se regasesc în ANEXA...

Ionomerii de sticlă (glass-ionomeri):


Glass-ionomerii au fost introduşi pentru prima dată de Wilson şi Kent în 1972, au
apărut în Europa în 1975,devenind disponibili în Statele Unite în 1977.Primul glass-ionomer
comercial a fost făcut de De Trey Company ,distribuit de Amalgamated Dental Co în Anglia
şi de Caulk în Statele Unite.
Glass-ionomerii sunt hibrizi rezultaţi din cimenturi silicate şi cimenturi policarb.
Intenţia era să se producă un ciment având atât caracteristicile cimenturilor silicate
( transluciditate şi eliberare de fluor) cât şi cele ale cimenturilor policarbabilitatea de a se lega
chimic la structura dintelui neiritant pentru pulpă).
COMPOZIŢIE
PULBEREA DE STICLĂ - compoziţia apra sticlei fluoroaluminosilicat de calciu ,
care reprezintă componentă de bază a pulberii cimentului glasionomer. Aceste pulberi erau
amestecate şi topite (la temperaturi mai mari de 1300sC timp de 2 ore) cu un flux de fluoruri
care serveau la reducerea temperaturii de topire. Sticlă topită era apoi turnată într-o tavă de
oţel. Pentru a o fragmenta, masa era pusă în apă şi fragmentele rezultate erau zdrobite, cernute
şi transformate în pulbere. Particulele erau apoi trecute printr-o sită pentru a le separă după
mărimi.
LICHIDUL – conţine o soluţie 40 - cu 2:1 copolimer acid acrilic - acid itaconic în apă
sau copolimer acid maleic-acid acrilic. Folosirea copolimerilor îmbunătăţeşte păstrarea
compuşilor, în comparaţie cu soluţia apoasă de acid poliacrilic folosită iniţial, soluţie ce avea
tendinţa să devină vâscoasă relativ repede.
Obturatia

Acidul tartric - se găseşte de asemenea în lichid şi este un component foarte


important al GICs controlând reacţia de priză prin izomerii optici activi.
Această va stimula extracţia de ioni din pulberea de sticlă , va menţine neschimbat
timpul de lucru şi va scurta timpul de priză. Permite de asemenea utilizarea unei sticle cu
conţinut scăzut de fluor, care este mai translucidă (îmbunătăţind astfel proprietăţile
fizionomice ale cimentului).
Cimentul anhidru – "anhidru" este un termen impropriu, întrucât glass-ionomerii
sunt cimenturi a căror componentă de baza este apă. Totuşi acidul poliacrilic poate fi uscat
prin vidare şi încorporat în pulberea de sticlă , lichidul fiind apă sau soluţie apoasă diluată de
acid tartric. Prin amestecarea celor două componente rezultă un ciment cu o vâscozitate
relativ scăzută, indicat mai ales pentru cimentare sau ca obturaţie de bază (lineri).
Cimenturile ionomere prezintă o foare bună biocompatibilitate datorată în special
prezenţei fluorului în compoziţia lor. Acesta inhibă formarea plăcii bacteriene, protejează de
carie structurile dentare adiacente, comportându-se că un adevărat rezervor de fluor pe toată
perioada de viaţă a restaurării. Răspunsul pulpei la cimenturile ionomere este de asemenea
favorabil, chiar şi în cazul unor cavităţi profunde. În cazul existenţei unor deschideri ale
camerei pulpare este totuşi recomandată aplicarea unui strat protector de hidroxid de calciu.
Ionomerii de sticlă prezintă o contracţie volumetrică de priză de 3%, care apare progresiv în
timpul procesului de priză. În prezenţa adeziunii prin schimb ionic cu structura dentară,
contracţia este controlată, iar percolarea marginală redusă.
Rezistenţă lor mecanică este mai mare decât a cimenturilor fosfat de zinc şi
policarboxilat de zinc. Duritatea creşte cu proporţia pulberii, dar şi pe măsură ce se
maturizează. Totuşi rezistenţă la fracturare este scăzută comparativ cu cea a răşinilor
compozite sau a amalgamelor ceea contraindică amplasarea lor în zone de stress ocluzal.
Aceste cimenturi prezintă o culoare şi o transluciditate asemănătoare structurilor dentare. În
cazul expunerii premature la apă, stratul superficial îşi modificǎ culoarea, de aceea este
importantă sigilarea restaurării imediat după priză şi realizarea modelării finale după cel puţin
24 de ore. Dacă aspectul estetic nu este satisfăcător, restaurarea poate fi menţinută că o
obturaţie de baza şi laminată cu răşini compozite.
Majoritatea cimenturilor ionomere au o radioopacitate mai mare decât a dentinei.
Anumite produse indicate pentru restaurări fizionomice sunt radiotransparente, pentru că
includerea unui radioopacifiant le-ar altera transluciditatea.
http://www.creeaza.com/familie/medicina/Cimenturile-ionomere-de-sticla238.php

[Type text]
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA

Răşinile compozite:
Compozitul dentar este un material alcătuit dintr-o componentă organică (matrice) pe
bază de compuși acrilici și o componentă anorganică, constituită dintr-un amestec de pulberi
asemănătoare sticlei (oxid de siliciu, aluminiu, cuarț, borosilicați de bariu etc). Prin
combinarea acestor două faze, organică și anorganică, se obțin proprietăți asemănătoare
țesuturilor dure dentare, în ceea ce privește duritatea, rezistența, elasticitatea, izolarea termică
și chimică a pulpei dentare, textura, culoarea, transluciditatea.
Avantajul major al acestui material este că se conservă mult mai bine țesuturile dure
dentare. Altfel spus, este suficient să se îndepărteze smalțul sau dentina alterate și aceea este
forma finală a cavității, fără a fi necesar un sacrificiu suplimentar de țesut dur pentru a crea o
preparație retentivă. Acest lucru este posibil datorită faptului că materialele compozite,
datorită fazei organice, aderă chimic la smalț și dentină, fiind necesar însă și un agent de
legătură – sistemul adeziv.

Pe scurt, acest sistem adeziv este alcătuit, la rândul lui, din trei clase de substanțe:
 Acid fosforic care demineralizează dintele, expune matricea organică a
smalțului/dentinei și creează microretenții.
 Primerul care rehidratează matricea organică a dintelui și reface structura
tridimensională pierdută prin demineralizare.
 Bondingul care pătrunde în microretențiile create anterior și formează legături
chimice atât cu țesutul dentar cât și cu materialul compozit.
Obturatia

Avantajele răşinii compozite:


Pe lângă avantajele menţionate anterior se mai numără şi :
 Aspectul foarte asemănător dinţilor naturali, înlocuind cu succes inesteticul amalgam
dentar, mai ales dacă se folosesc nuanţe diferite iar medicul modelează corect relieful
dintelui.
 Tehnica ușoară și rapidă de lucru, medicul având la dispoziție timpul necesar
modelării, fără ca materialul să se întărească în mediul bucal (el face priză doar prin
polimerizarea cu lampa).
 Compozitul se întărește (face priză) imediat, prin fotopolimerizare cu lampa, așa că
puteți mânca imediat după ce plecați de la stomatolog.
 După priză, contracția este limitată, deci nu se produce separație marginală
(desprinderea materialului de pe pereții cavității), infiltrația este redusă.
 Datorită sistemului adeziv, legătura dintre compozit și dinte este foarte bună, practic
etanșează canaliculele dentinare și protejează pulpa dentară de agresiunile externe.
 Închiderea marginală a obturației este foarte bună și nu permite infiltrații din mediul
bucal (salivă, lichide) la interfața dinte/plombă. Astfel, este redus riscul de carie
secundară și de apariție a colorației marginale.
 Compozitul are un grad de elasticitate asemănător țesuturilor dure dentare, deci preia
forțele masticatorii și le amortizează, fără să le transmită pulpei dentare.
https://www.doctoruldedinti.info/compozitul-dentar/

1.3 Ocluzia corecta

Atunci când medicul stomatolog efectuează procesul de obturare coronară, acesta trebuie să
ţină cont de factorii ocluzali. Restaurarea cât mai fidelă a suprafeţei dintelui, în cazul
pacientului care nu prezintă malocluzie, este un factor care poate determina un tratament
încheiat cu succes.

[Type text]
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA