DATA: 14.12.

2017

G.P.N. ZANOAGA

EDUCATOARE: DINU FLORENTINA RELIA

OBICEIURI SI TRADITII DE CRACIUN SI ANUL NOU

Sarbatorile de iarna cu fastul lor material si spiritual, cu universala forfota umana, cu

imensa disponibilitate a daruirii generoase devine un minunat prilej prin care se pronunta
specificul unei natiuni ca intr-un pretios diamant ce rasfrange acel mozaic de raze luminoase ale
credintei in Dumnezeu, ale iubirii de oameni si ale sperantei in zile mai bune.

Unele dintre traditiile si obiceiurile romanilor de o mare frumusete si de o deosebita

valoare spirituala sunt concentrate in jurul celor doua mari sarbatori de iarna: Craciunul si Anul
Nou.

Biblia spune ca Fecioara Maria, cand trebuia sa-l nasca pe fiul lui Dumnezeu, umbla
insotita de Iosif din casa in casa rugandu-i pe oameni sa le ofere un adapost.Ajungand la casa
unui anume Craciun, om foarte rau, care nu-i permitea sa nasca acolo, este dusa de sotia acestuia
in grajd, unde da nastere lui Iisus.De asemenea , se spune ca in Noaptea Sfanta a nasterii lui Iisus
s-au deschis cerurile pentru a cobori Duhul Sfant deasupra Fiului lui Dumnezeu, si, in grajdul in
care initial fusese intuneric, s-a facut lumina.

Putem spune ca, peste tot unde exista suflare romaneasca, cu simtamant crestin,
Craciunul este una dintre cele mai importante sarbatori religioase, este sarbatoarea Nasterii
Domnului, este o sarbatoare sfanta care aduce in sufletele oamenilor lumina si bucurie, prilej de
pace si liniste spirituala.Este o zi in care daruim si primim multa iubire si caldura sufleteasca.

Sarbatorile Craciunului, cand oamenii merg unii pe la altii, nu se cade sa gaseasca gospodariile
neingrijite.De aceea femeile scot din case totul afara”sa varuiasca, sa lipeasca, sa traga braie, sa
spele ferestrele si usile, sa scuture lucrurile si sa le aseze iarasi frumos la locul lor”.

O grija de seama a gospodinelor in preajma Craciunului este facutul turtelor si al

colacilor pentru ziua de ajun.Turtele se fac din faina de grau cernuta cu sita deasa, iar aluatul nu
se dospeste.Intaia turta pe care gospodina o face se numeste “turta-vacii”.Ea se coace tocmai la
Boboteaza, cand se da vacii odata cu taratele ca s-o manance, avand gospodina credinta ca in
chipul acesta vaca va fi laptoasa.Colacii se pregatesc pentru colindatori odata cu aluatul pentru
paine.Dupa ce painea se da la cuptor, femeile pun un carbune stins deasupra jaratecului: daca
acesta se va aprinde indat, se crede ca peste vara porumbul va fi bun, si anume vor rodi cei
semanati mai in frunte, adica mai timpuriu, daca se va aprinde mai tarziu, va fi bun porumbul
semanat mai la urma.

In seara de 23 spre 24 decembrie, dupa miezul noptii si pana la ziua, se obisnuieste sa

mearga cetele de copii formate din doi, trei, patru sau mai multi, din casa in casa cu “Colinda,

1
Mos-Ajunul sau buna dimineata la Mos-Ajun”.Colindele copiiilor sunt scurte, vestesc
sarbatoarea, ureaza belsug in miei, vitei, purcei si cer , in versuri pline de haz, daruri cuvenite:
mere, pere, colaci.Copiii au traistute, saculeti sau bete in mana (sa se apere de caini si sa se
sprijine la alunecusuri) .Condusi de un “vatav de ceata”ei umbla de la casa la casa, poftind ziua
lui Ajun cu adaosul:”ca-i mai buna a lui Craciun”si, de cum intra in casa, scormonesc focul din
vatra cu betele ce le au in maini pentru a aduce noroc si belsug in casa.Stapanul casei le da
covrigi, mere sau nuci, iar acestea sunt singura rasplata a “umbletului “lor.Uratiile Mos-Ajunului
sunt adeseori parodiate, nu insa la ferestrele celor care striga “mai la ziua”, dand de inteles ca nu
sunt primiti la acea casa, ci cu alte prilejuri.

Buna dimineata la Mos Ajun! Da-mi o para,

Ne dati ori nu ne dati? Ca ma dau cu capul de scara;

Da-mi un covrig, Da-mi un mar,

Ca mor de frig ; Ca ma trag de par;

Da-mi o nuca, Ne dati,ne dati ,ori nu ne dati,

Ca ma dau cu capul de-o uluca; Ca de noi nu va scapati .

De cum se lasa iarna si mai ales de cum se lasa sec postul Craciunului, copiii de sapte,
opt ani si mai in sus incep sa-si caute tovarasi pentru umblatul cu colindatul la Craciun.Isi aleg
vataful sau judele care va strange banii de gazde si va apara pe ceilalti de caini si de
dusmani.Odata acestea puse la cale, se hotaraste locul si vremea invatarii colindelor, pregatirea
traistelor pentru adunat colacii, covrigii sau poamelor, a betelor cu care se apara de caini si a
saculetului pentru “gologani”Imbracati si incaltati cat se poate de bine, cetele de colindatori
pornesc de obicei de la o margine de sat la alta, luand casele la randul.Doi dintre feciori mergeau
inainte si intrebau gazdele daca ii primesc.Satul de obicei ii astepta, toata noaptea, cu portile
deschise, cu cainii legati si lampile aprinse.Colindatorii intra in case cu numele Domnului, menit
sa risipeasca mahnirile si sa aduca mierea nadejdii (deci se socoteste ca un pacat mare ca unii nu
primesc colindatorii).Toate acestea le-a notat pana poetului in “Calendarul Ligei pe 1908”-Elena
Farago:

….....Si mai ales in iarna asta,lasati copiii sa colinde,-

Sa nu se-nchida nici o poarta in preajma lor,si nici un semn

Sa nu-i opreasca din curatul si sfantul datinii indemn....

….....Cand argintiile lor glasuri vor ingana “Florile-dalbe,

Ganditi-va ca nu e dat inchipuirii omenesti

O mai aleasa intrupare de sol al vrerilor ceresti.....

Cateodata gazda are placere sa cheme colindatorii in casa si aici sa le asculte colindul, nu
la fereastra.Colindatorii, asezati la masa sau in jurul ei, canta una sau mai multe colinde, la

2
cererea gazdei, iar feciorii mai mari erau cinstiti cu cate un pahar de vin.La sfarsitul colindului
dobarul face zgomot, iar gazda iasa sa plateasca colinda-cu bani, colaci, covrigi, nuci sau
mere.Cel mai de frunte dintre colindatori ia darul si multumeste gazdei urandu-i sanatate,
prosperitate si belsug.La o ora -doua dupa miezul noptii unele cete de colindatori incep a se rari;
ele se indreapta spre casa unuia si acolo isi impart ceea ce au adunat.Cei mai mari colindau pana
se facea lumina, incat cu greu mai ajungeau la biserica

Toate colindele romanesti sunt crestine si bogate in continut, cuprinzand nu numai

evenimentul Nasterii Domnului ci si alte pasaje din Vechiul si Noul Testament, puse in
versuri.Cel mai cunoscut, emotionant si rostit colind divin este “O ce veste minunata”, infiorat de
tonul mesianic al Nasterii lui Iisus.Ascultandu-l in seara de Craciun, oamenii, cu suflarea taiata,
aduc in suflet si in gand Ingerii din Cer si pe Domnul cel Mare.

Un obicei mai putin cunoscut este “Calusul de iarna”.Se practica in dimineata primei
zile de Craciun, in general de tineri intre 10-19 ani, pe grupe de varsta.Obiceiul, numit local
caluserie, consta intr-un dans executat de catre calusari in numar de 5 sau 7.Dintre acestia, cel
mai bun, numit calfa, are rolul de a conduce jocul si strigaturile precum si de a primi darul de
bani.Cel mai tanar, denumit ieapa, are rolul de a necheza din cand in cand si de a primi carnea
daruita de gazde pe care o infige pe o tacalie.Recuzita o reprezinta ciurica(valul alb)ce le acopera
fata.In maini au bastoane de metal cu manerul inoit si imbracate cu fasii multicolore de hartie, iar
la picioare au clopotei.Desfasurarea obiceiului consta in joc, participare vocala si instrumentala.

Incepand cu intaia zi de Craciun si sfarsind in ziua de Boboteaza,copiii umbla cu

“Steaua” in satul lor.De obicei cu o stea umbla doi stelari, uneori trei-trei crai, si rareori mai
multi.Steaua si-o fac copiii, ajutati fiind de parinti, dintr-o vesca sau sita veche la care seface 6,8
sau 12 coarne triunghiulare ce se invelesc cu hartie de culori diferite.In varful coarnelor se fac
ciucuri de hartie taiata marunt; de la un corn la altul se leaga sfori pe care se lipesc hartii marunt
taiate, iar in mijloc se lipeste icoana Nasterii Domnului.De partea de sus a sitei se leaga un
clopotel, iar in partea de jos sita se prinde in capatul unui bat inalt pana la umarul
stelarului.Sosirea stelarilor se anunţă prin cântec.Dacă sunt primiţi, colindătorii vor aprinde
lumânarea şi apoi vor cânta „ Steaua sus răsare”.

In vremea celui de-al doilea razboi mondial se mai juca inca, in zilele Craciunului, pe
intreg teritoriul romanesc “Vitleemul” ,sau ”Irodul” piesa de teatru popular.Irodul reprezenta,
adesea dupa scenarii si costume influentate de realitatile autohtone, istoria nasterii lui
Iisus.Personajele sale erau Imparatul (Irod), Pruncul, Regii Magi sau Craii dar si Ciobanul.
In vremea lui Kogalniceanu, piesa era jucata in orase, la “case mari” de catre cantaretii de la
biserica. Insa si “irodarii” tarani ajungeau, in primele decenii ale secolului nostru, pana in marile
orase fiind primiti cu bucurie de toata lumea. Astazi aria de raspandire a Irodului s-a restrans.

“Vicleiemul” era un teatru de păpuşi în miniatură, de forma unui paralelipiped cu

dimensiunile 80 – 100 cm şi 30 – 40 cm înălţime, cu o scenă pe care se jucau păpuşile şi o vitrină
prin care se putea viziona jocul. Totul era îmbrăcat în hârtie pictată cu scene care redau ritualul
Naşterii luiIisus. Echipajul era format din şase persoane: patru cântăreţi, un păpuşar şi un fluieraş.
Pe fundalul coral în care erau cântate Naşterea divinizată şi moartea, păpuşarul punea în scenă
diferite aspecte din viaţă, pline de satiră şi umor.

Intre jocurile cu masti practicate in aceasta perioada.cele mai importante sunt “Capra si
Ursul.”Masca costumului de capra este constituita dintr-un cap de capra, sculptat in lemn, avand
maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoara si a clampani in timpul dansului. Capul este

3
incadrat de doua cornite impodobite cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz si flori si este fixat
intr-un bat-suport care se sprijina pe pamant. Persoana care joaca capra este acoperita cu o
tesatura (scoarta sau laicer) peste care sunt cusute naframe sau panglici de matase, puse in
diagonal.Jocul caprei se deruleaza pe un fundal muzical, "ca la capra", melodie interpretata de
catre un fluieras iar ciobanul sau mosul rostesc strigaturile pline de haz. In timpul jocului pot fi
surprinse mai multe faze succesive: capra simuleaza ca se urca in copac, apoi se imbolnaveste si
moare, cazand la pamant, moment in care ciobanul intra in panica, urmand un dialog straniu cu
animalul. In cele din urma capra reinvie spre bucuria tuturor, glumele si ghidusiile animalului
reluandu-si cursul.Prin aspect si infatisare, capra jucata la Anul Nou este un animal simbol, o
fiinta fantastica plina de maretie. Obiceiul si-a pierdut pe parcurs incarcatura sa mitica, avand
astazi doar aspect de divertisment.

“Jocul ursului”, o prezenta la fel de agreata in obiceiurile de Anul Nou in intreg spatiul
romanesc dar mai ales in Bucovina, se practica si astazi in majoritatea satelor. Cultul ursului este
mostenit de la geto-daci, care il considerau un animal sacru. Pregatirea mastii-costum de urs
pentru carnavalul de Anul Nou se bucura de o mare atentie. In unele parti, forma capului de urs se
obtine intinzand o piele de vitel sau de miel peste o galeata metalica, in timp ce in alte sate pielea
se intinde pe un suport metalic, in asa fel incat reda fizionomia animalului. De la gat in jos, corpul
celui care se mascheaza este acoperit cu o blana de oaie sau cu un cojoc lung, intors pe
dos.Candva, corpul mascatului era acoperit cu o blana veritabila de urs, aspect intalnit foarte rar
in zilele noastre. In unele parti s-a pastrat obiceiul ursului de paie, care este cea mai arhaica forma
de figurare a animalului in cadrul obiceiurilor calendaristice. Pentru obtinerea acestui costum, se
rasucesc franghii din paie de ovaz, lungi de aproximativ 40 m care, in dimineata ajunului de An
Nou, sunt cusute pe hainele purtatorului, acesta ramanand astfel echipat pe toata durata purtarii
costumatiei. In trecut, se obisnuia ca dezbracarea mascatului sa se faca in mod ritualic, costumul
de paie fiind ars in fata asistentei.Ursii, constituiti in cete speciale de cate 10-15 personaje sau
inclusi in grupuri cu mai multe personaje, joaca la comanda ursarilor, tineri chipesi, imbracati in
vesminte colorate, care imprima ritmul jocului cu ajutorul unor tobe (ciururi). Dupa executarea
numerelor din timpul dansului, ursii se misca independent, simuland viata lor libera in mijlocul
naturii, se iau la tranta, fac tumbe, simuleaza chiar atacul asupra persoanelor din asistenta.
Datorita popularitatii sale, in ultimii ani au inceput sa apara in sate, alaturi de cete precis
constituite, si grupuri mai mici de ursi (3-6 personaje), care se bucura de multa admiratie si
contribuie la amplificarea obiceiul.

Printre cele mai indragite datini de Anul Nou, “Plugusorul” reprezinta urarea-emblema
a romanilor.In functie de zona geografica, acest colind ce poarta denumiri diferite - Buhai (in
Moldova), Urat (in Muntenia) si Plugul Mare (in Ardeal) - invoca prosperitate pentru gospodaria
celui care-i primeste pe colindatori. Primii care organizeaza cetele de colindatori sunt copiii.
Dupa ce se intuneca,cete de 5-10 colindatori pornesc sa viziteze casele din imprejurimi si sa ureze
.Infofoliti in haine groase, cu caciuli impodobite cu panglici colorate si tinind in maini bice si
clopotei legati cu busuioc de cate o lopatica de lemn, copiii pornesc cu plugusorul pe la rude si
vecini. Unii poarta cu ei si un buhai, un instrument specific facut dintr-o putinica de lemn cu
fundul din piele de oaie, prin care se trage o suvita de par de cal. Trasa printre degete, aceasta din
urma produce un sunet dogit, similar mugetului de bou. In anumite zone, traditia Plugusorului nu
se poate desfasura in absenta buhaiului. Ajunsi in curtile oamenilor, copiii incep sa ureze in
versuri, acompaniati de buhai. Din cand in cand, vataful, cel care conduce grupul, se opreste si isi
indeamna prietenii sa „mane si sa sune din zurgalai“. Dupa urarile de rigoare, gospodinele ii
rasplatesc cu mere, covrigi, nuci sau bani. In tinutul Neamtului, in seara de Anul Nou, dupa
lasarea intunericului, pornesc sa colinde adultii, formind asa-numitele cete ale Plugului mare. In
Neamt, aceasta traditie se bucura de un prestigiu aparte, la sarbatoare participind nu numai tinerii,
ci si virstnicii. Ceata Plugului mare este insotita adesea de muzicanti, care merg pe linga Plugul

4
tras de boi sau cai. Fascinante sint, alaturi de mersul leganat al cortegiului, portul popular bogat
ornamentat, de mare sarbatoare. Se poarta camasi brodate, itari albi, braie rosii si chimire, cizme,
pieptare, sumane sau cojoace. Caciulile negre sau brumarii de astrahan au „zgardute de margele si
stelbe de iedera cu busuioc“, insemne ale rangului detinut pe durata ceremonialului. Batrinii
povestesc ca fetele care fura aceste fire de busuioc vor avea noroc tot anul. Elementul care separa
Plugusorul de Plugul Flacailor este insusi plugul. Pus pe roti si impodobit cu brazi decorati cu
panglici colorate, ciucuri, covrigi si mere rosii, avand in varf un stergar brodat, acesta confera
ritualului un statut special. El este tras de doua pana la patru perechi de boi sau de cai. Odata
intrati in curtile gospodarilor, vataful, adica seful cetei, incepe sa recite Plugusorul, acompaniat de
sunetele buhaiului si ale fluierului. La final, flacaii trag brazda cu plugul in mijlocul curtii, in
semn de belsug. Acest obicei isi are radacinile in stravechea credinta dacica a perpetuarii vietii, a
noului inceput.
In dimineata Anului Nou copiii obisnuiesc sa mearga cu “Sorcova “.Obiceiul Sorcovei este
practicat de copii de la 3 la 13 ani In trecut sorcova era din flori naturale,ramuri de mar, prun,
cires sau trandafir puse la inmugurit de Sf.Andrei si impodobite cu beteala rosie,insa astazi,cea
mai raspandita este cea confectionata dintr-un bat ornat cu flori artificiale din hartii colorate,
uneori avand un clopotel, ori dintr-o crenguta de brad pe care se prind panglici de hartie colorata
si un “tingalau” prins in varf.De obicei fiecare copil are sorcova lui. Inclinata de mai multe ori in
directia unei anumite persoane, sorcova joaca oarecum rolul unei baghete magice, inzestrate cu
capacitatea de a transmite vigoare si tinerete celui vizat. Textul urarii, aminteste de o vraja si nu
face decat sa intareasca efectul miscarii sorcovei.Când copiii şi-au terminat de rostit urările
,Semănătorii, (cei care poartă în trăistuţe boabe de grâu, porumb, fasole) încep să arunce prin casă
seminţe, cu credinţa că acestea vor determina belşugul recoltelor viitoare.

Traditia spune ca de Craciun se deschide cerul,iar cei care sunt buni il vad pe
Dumnezeu stand la masa cu sfintii si ingerii.