George Emil-Palade

Porţiuni din celulele noastre îi poartă numele

Pe scurt, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat, în 1974, echipei
formate din Albert Claude, Christian de Duve şi George Emil Palade „pentru
descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei“, potrivit
descrierii formulate de Comitetul Nobel.

„Am înţeles, în sfârşit, în termeni generali, cum este organizată celula, cum
funcţionează organitele ei specializate, într-o manieră integrată, pentru a-i asigura
supravieţuirea şi multiplicarea. Aceste cunoştinţe au început deja să fie puse la treabă
pentru înţelegerea funcţiilor celulelor anormale. Multe dintre problemele medicale
majore ale zilelor noastre sunt bolile degenerative, care îşi au punctul de pornire la
nivel celular şi care pot fi puse pe seama disfuncţiilor mecanismelor de reglare a
celulelor. Biologia celulară face posibil, în sfârşit, un vis vechi de un secol:acela de a
putea analiza bolile la nivel celular – primul pas către controlul lor“, explica George
Emil Palade, în discursul său de mulţumire din cadrul banchetului Nobel, la 11
decembrie 1974.

Cartograf al lumii invizibile

Mai exact, odată ce lumea medicală a înţeles bucătăria internă a celulei şi care sunt
funcţiile normale ale acesteia, a devenit mult mai uşor de identificat originea celulară
a bolilor şi descoperirea unor tratamente care să acţioneze direct asupra sursei lor.
George Emil Palade a fost explorator al unei lumi noi, al cărei cartograf a devenit.
„Orice desen al celulelor din 1952-1953 până când va pieri omenirea va fi cu ceea ce a
făcut Palade“, spune profesorul Laurenţiu Popescu, directorul Institutului „Victor
Babeş“, din Bucureşti.

De altfel, laureatul Nobel a depistat rolul şi funcţiile mitocondriilor, „uzinele de

energie ale celulei“, şi a văzut pentru prima oară în interiorul celulei umane nişte mici
granule, formate din acid ribonucleic (ARN) şi proteine, care de-atunci poartă numele
de „corpusculii lui Palade“ sau ribozomi.
Exclusiv:colegul de Nobel al lui Palade, despre savantul
român
Belgianul Christian de Duve (foto)este singurul supravieţuitor din echipa celor trei
laureaţi Nobel pentru Medicină din 1974. Adus la Institutul Rockefeller de George
Emil Palade, cercetătorul De Duve este descoperitorul lizozomilor, componente
celulare care conţin enzime esenţiale în metabolismul celular.

„Sunt foarte bătrân şi încă extrem de ocupat“, ne-a scris Christian de Duve (95 de ani)
după ce l-am rugat să ne dezvăluie câteva detalii din colaborarea lor la Institutul
Rockefeller. Cu toate acestea, ne-a vorbit, pe scurt, despre trei dintre calităţile
memorabile ale lui Palade.

Multidisciplinar, perfecţionist, şarmant

„Multidisciplinar, spre deosebire de mulţi dintre contemporanii lui, Palade nu s-a
limitat la o singură disciplină:morfologie, biochimie sau alta. A insistat să le combine
pe toate, în aşa fel încât să obţină o imagine de ansamblu a organizării structurale şi
funcţionale a celulei.

Perfecţionist. Asta e a doua calitate a lui Palade. În toată munca lui, a insistat asupra
rigorii şi calităţii, nu doar în ceea ce-l privea pe el însuşi, ci şi pe colaboratorii săi.
Pentru el, ştiinţa era, de asemenea, artă.

Şi, nu în ultimul rând, Palade era şarmant. Era un gentleman de şcoală veche, cu o
etichetă şi cu o carismă de excepţie. Radia autoritate, dar fără nicio urmă de aroganţă

Zilele acestea, Christian de Duve lucrează la următoarea carte ca şi cum ar fi ultima, în

ultimii ani concentrându-şi întreaga activitate asupra originii genetice a lumii. Cel mai
recent titlu publicat de Christian de Duve este „De Jésus à Jésus... en passant par
Darwin“ (n.r. – De la Iisus la Iisus, prin Darwin), în 2011.

Celălalt coleg de Nobel al celor doi, belgianul Albert Claude, a fost cel care l-a adus pe
Palade la Rockefeller şi care i-a fost maestru pentru o vreme. A murit la 22 mai 1983,
la Bruxelles.“, îşi aminteşte de Duve.