1. Mecanismul imunitatii mediate celular.

Imunitatea mediată celular reprezinta capacitatea celulelor T de a recunoaște antigenele prezentate

de complexul major de histocompatibilitate (MHC), de a se activa, produce și a reacționa la citokine.

Celulele gazdă care expun pe suprafata complexe peptide modificate+MHC clasa I care apar după o
infecție virală sau prin generarea de neoproteine de către gene tumorale, oferă un mecanism de
alertare foarte specific care inițiază diferențierea celulor T CD3+8+ in celule citolitice eficiente sau
celule T killer (CTL).

Cealaltă forma majoră de imunitate mediată de celulele T antigen-specifice este hipersensibilitatea de

tip întârziat (DTH)

2. Citokinele si diferentierea subseturilor de celule

Th.
Citokinele sunt mediatorii comunicațiilor intercelulare care asigură semnalele pentru
raspunsul imun umoral (mediat de anticorpi) și CMI. Celulele T CD4+ au funcții de amplificare
și de reglare antigen-specifice, care sunt importante pentru menținerea homeostaziei
imunologice.

Timocitele care migrează din timus ca celulele T mature pot fi fenotipic împărțite în două
subgrupe majore: precursori citolitici CD3+8+ (CTL) și celule helper CD3+CD4+.

Există de 2 ori mai multe celule T CD4+ care circulă în sângele periferic în condiții normale decât
celulele T CD8+.

Celulele T CD4+ sunt subdivizate în celule helper Th1 și Th2 in functie de producția și de
răspunsul la citokine specifice, nu prin diferențe fenotipice standard.

3. Care sunt principalele efecte biologice ale IL-1?

1. Este un mediator proinflamator important, care poate ridica temperatura corpului prin
efectele sale asupra hipotalamusului, stimulează sinteza (impreuna cu IL-6) de proteine
de faza acuta, de catre ficat, mobilizeaza neutrofilele din măduva osoasă și induce
factori stimulatori ai coloniilor pentru a accelera producția de neutrofile și pentru
creșterea mobilizarii lor.

2. are efecte neuroendocrine si acționează prin intermediul axei hipofizare pentru a elibera
hormonul adrenocorticotropic, care crește producția de corticosteroizi de catre
suprarenale ca răspuns la stres.
 3. facilitează activarea celulelor T periferice mature și susține proliferarea lor prin
creșterea prezentarii receptorului IL-2 în faza timpurie a reacțiilor imunologice.

4. în mod autocrin, stimuleaza eficienta celulelor prezentatoare de antigen.

4. Care sunt principalele efecte biologice ale IL-6?

IL6 este produsă de un spectru larg de celule, inclusiv celulele T, monocite și
fibroblaști.Impreuna cu IL-1, induce reactia celulelor T la IL-2 și este importantă pentru
activarea celulelor T. Similar cu celelalte citokine, aceasta nu se produce până cand celula sursa
nu este provocata de citokine initiale

O funcție importanta, distincta fata de IL-1, este efectul sau asupra creșterii celulelor B și
creșterii rezistenței la apoptoza. Aceasta calitate a IL-6 a inspirat un interes clinic în utilizarea de
agenți anti-IL-6 pentru tratamentul bolilor proliferative cu plasmocite. Foarte recent, s-a
demonstrat ca IL-6 are o influență puternică asupra dezvoltării imunității la nivelul mucoaselor.

5. Rolul ITF-γ in reactia DTH.

IFN-γ este secretat de către celule NK si celulele Th1 antigen-specifice activate. Receptorii pentru IFN-γ
se gasesc pe aproape toate tipurile de celule.

 amplifică reacția DTH prin stimularea expresiei moleculelor de adeziune endotelială care
directioneaza macrofagele circulante, limfocitele și neutrofilele la locul inflamației.

 Cresc expresia moleculelor MHC clasa a II-a pe macrofage ceea ce faciliteaza

prezentarea antigenului catre celulele Th1

 INF-γ provenit din celulele Th1 activate, stimuleaza diferentierea celulelor B antigen-
specifice in plasmocite ceea ce induce sinteza de IgG

6. Descrieti pe scurt mecanismul de inhibitie al

DTH.
• DTH poate fi o sabie cu două tăișuri. Macrofagele activate provoaca leziuni tisulare fără
discernământ pentru a distruge agenții patogeni. Dacă o infecție care promovează DTH se
dezvoltă în organe vitale, (de exemplu - tuberculoza în țesutul pulmonar) țesuturile și funcțiile
organului afectat pot fi pierdute în timpul răspunsului mediat celular.
• Sistemul imun are strategii de contrareglare care atenuează și în cele din urmă opresc
răspunsurile DTH agresive.

• Nu este clar încă ce factori sunt critici pentru oprirea DTH, dar exista mai multe ipoteze:

 Pe masura ce incarcarea microbiana scade, scade si productia de IL-12 si ca urmare se reduce

diferentierea limfocitelor T catre subsetul Th1

 Simultan, ca răspuns la nivelurile scăzute de IL-12 și de celule Th1, nivelul de IFN-γ descrește 

 Scade nivelul de activare al macrofagelor

 scade nivelul de molecule de adeziune endoteliale

 se normalizează nivelul de markeri MHC clasa II.

 IL-4 eliberat din celulele mastocitare, bazofile și celulele Th2 activate devine acum citokina
dominantă. IL-4 este principalul factor al diferențierii Th2 şi un antagonist puternic al IFN-γ.

 Producția de IL-10 de catre macrofage și subsetul Th2 crește. IL-10 este o citokină semnal
pentru oprirea Th1 și antagonistul cel mai puternic al activităţii Th1. Odata cu secreţia de IL-10,
DTH scade în intensitate și în cele din urmă încetează.

• Histologic, apare fibroza și patogenii supraviețuitori intracelular sunt ținuţi sub control de un
echilibru delicat între subseturi de Th1 și Th2 CD4 antigen-specifice.

7. Aplicatiile clinice ale DTH.

• Reacțiile DTH pot fi utilizate clinic pentru a evalua dacă un pacient a fost infectat în prealabil cu
organisme care produc de obicei reacții DTH. Exemple comune includ tuberculoza, mai multe
tipuri de ciuperci, protozoare și virusuri.

• Un avantaj suplimentar este că o reacție DTH pozitivă a pielii sugerează că pacientul are
competență generală în generarea răspunsurilor Th1.

• Deoarece o reactie DTH poate exercita o apărare extrem de eficientaîmpotriva expunerii la

tuberculoză, DTH poate fi exploatata pentru elaborarea de vaccinuri pentru prevenirea acestei
boli. Cea mai comună utilizare a acestei strategii este de a infecta pacientul cu o formă vie
atenuată a organismului patogen, urmând ca pacientul să dezvolte imunitate împotriva
patogenului (BCG pentru tuberculoză). Această metodă este folosită cu succes în țările în care
infecția tuberculoasă este agresivă. O strategie modernă este de a insera în preparatele de
 vaccinuri mecanisme genetice pentru producerea de citokine, care vor genera un răspuns din
Th0 in Th1. Necesitatea unui echilibru dinamic între subseturile Th devine evidentă atunci când
factori suplimentari sunt suprapuşi pe gazdă şi pot înclina balanța spre dominarea completă a
subsetului Th2 sau pot altera funcția Th1.

• implicaţiile răspunsurilor DTH deficiente sunt evidente la animalele de laborator. Alterările

genetice ale răspunsurilor imune la soareci determină răspunsuri deficitare de Th1 (deficit de
IFN-γ sau de gene IL-12). O sursă exogenă de IL-I0 apărută precoce dupa infectia cu agenti
patogeni intracelulari care stimulează DTH poate duce la un deficit de reactivitate a Th1 și la
boală diseminată severă. Oprirea comunicațiilor intre citokine si celulele efectoare,care dictează
dominația unui anumit subset celular, va afecta capacitatea de a controla și modula expresia
citokinelor. Genele responsabile de producția IL-12 au fost injectate in tumori pentru a stimula
propria sinucidere prin provocarea unei reacții DTH intratumorale locale. Bolile autoimune in
care DTH este afectata (autodirectionata), cum ar fi artrita reumatoida si lupusul sistemic pot fi
controlate clinic prin reglarea IL-10. Bolile alergice, cum ar fi astmul, sunt mediate de răspunsuri
Th2 la alergeni pot fi suprimate prin stimularea unui răspuns dominant de Th1.

1. Calea clasica de activare a complementului.

Calea clasică de activare a complementului contine 11 proenzime proteice diferite (C1-9), activate
succesiv.

Calea clasică de activare a complementului este iniţiată după legarea complexului C1 la un complex
Ag-Ac depus pe suprafața unei celule. Această recunoaștere este posibilă deoarece în momentul
legării Ag la IgG1, lgG2, lgG3 sau IgM se expune un situs de legare la domeniul CH2 al porțiunii Fc a
anticorpului. Când vârfurile C1q se leaga de domeniul CH2 a două molecule de IgG sau a unei
molecule de IgM, se activează unitatea enzimatică a C1r2. C1r2 activ, scindează și activează serin-
proteaza asociată C1s2, rezultând un complex C1 activ (C1qr2s2). C1s2 imparte C4 în două
fragmente, C4a și C4b. C4b se leagă covalent la antigenul de suprafață celulară și, în prezența Mg2+,
activeaza C2, generând C2a și C2b. C2 poate fi activat si direct de C1s, generând C2a și C2b.

C2b acționează ca o kinină și crește permeabilitatea vasculară, provocând edem și durere. C2a se
leagă pe suprafata celulelor la C4b, formând C4b2a (C3 convertaza) care acționează asupra C3 şi îl
scindează în C3b și C3a.

C3a este o anafilatoxină care provoacă degranularea mastocitelor, contracția mușchiului neted și
creșterea permeabilității capilare. C3b se leagă de o componentă membranară și se alătură C4b pe
suprafata celulelor, formând un nou complex enzimatic C4b2a3b (C5 convertaza) care poate scinda
peptidul C5 în C5a și C5b.

C5a acționează ca o anafilatoxină și ca un factor chemotactic. C5b este instabil şi se alătură unei
molecule de C6, formând complexul C5b6 stabil: acest complex se leagă la rândul său de o moleculă
de C7, ducând la formarea de C5b67. Complexul C5b67 se inserează în straturile duble lipidice ale
membranelor celulare.

C8 poate participa la formarea acestui complex, rezultând C5b678.Complexul C5b678 este

responsabil pentru scurgerea lentă prin membrană. Ulterior, C5b678 poate lega până la șase
molecule de C9, formând un canal transmembranar, care poate cauza scurgeri celulare osmotice.
Acest complex C5b6789 este numit complexul de atac al membranei (MAC).

2. Calea alternativa de activare a complementului.

Calea alternativa de activare a complementului este independentă de anticorp, dar depinde de
capacitatea anumitor antigene microbiene de suprafață de a activa C3.

Factorul B (similar cu C2), factorul D (serin protează activa, similar cu C1qr2s2) și properdina joacă
roluri importante în calea alternativă.

Calea începe cu hidroliza C3 în C3a și C3b de către produsele microbiene, cum ar fi lipopolizaharide.

C3b se leaga de membrana celulară a microorganismului și în prezența Mg2+ se leagă de factorul

seric B (un substrat pentru factorul activ D).

Factorul D este o proteinaza plasmatică și circulă în sânge într-o formă activă. Factorul D scindează
B, eliberând Ba și generează C3bBb. Acesta acționează ca o convertază C3, similar cu C4b2a din calea
clasică. Properdina se leaga de C3bBb şi o stabilizează, permițându-i să activeze C3 nehidrolizat.
Astfel procesul este amplificat și se produc mai multe complexe de C3bBb3b pe suprafața celulei.
Acest complex actioneaza ca C5 convertaza, se leagă de C5 și îl hidrolizează la C5a (chemotactic) și
C5b .C5b inițiază formarea complexului de atac al membranei ca în calea clasică.

3. Care este mecanismul prin care celulele

citotoxice induc necroza ?
Există celule citotoxice specifice și nespecifice. Celulele citotoxice specifice sunt în mare parte CD8+
(câteva sunt CD4+) care recunosc celule țintă care prezintă un set de 6-9 aminoacizi peptidici cu
ajutorul complexului de histocompatibilitate (MHC) clasa I. O astfel de recunoaștere MHC-
restricționată stimulează celula CD8+ să exociteze granulele ce contin perforina și granzime (A și B)
sau să secrete citokine citotoxice cum ar fi TNFα/β.

Când perforina este eliberata în prezența Ca, se produce o reacţie de polimerizare enzimatică a
acesteia, formând canale de poliperforina în membrana celulei țintă, similare cu cele formate de
componenta C9 a sistemului complement. În cazul în care aceste canale sunt numeroase, celula va fi
lizată rezultând necroza.

Granzimele prezente în celulele granulare CD8+, sunt eliberate în celula țintă prin canale de
poliperforin. Dacă perforina nu provoacă liza, aceste serin-proteaze pot participa la calea apoptotică
prin activarea caspazei 3.
Celulele CD8+ pot secreta TNF α/β. Acesta se leagă la receptori TNF tip 1 (p55) (TNFR1) şi activează
caspaza 8 si cascada caspazei ulterior.

4. Care este mecanismul prin care celulele

citotoxice induc apoptoza ?
• Apoptoza este o formă de moarte celulară în care celula activează o cascadă internă de
enzime letale care duce la proteoliza, la modificări ale membranei, la distrugerea nucleului cu
fragmentarea ADN-ului şi la deces.

• Apoptoza are loc si în mod normal în timpul dezvoltării celulelor T, în zona subcorticală a
timusului sau in centrii geminativi în timpul maturării.

• După activarea TCR, semnalele sunt transduse in celula T pentru a activa transcripția și
exprimarea FAS-L pe suprafața sa. FAS-L se leagă la celulele țintă care exprimă FAS.

• Coada intracitoplasmatica a FAS contine o secventa de 80 AA numita death domain (DD). Cand
FAS-L se leaga la FAS, se activeaza domeniul DD care va actiona mai departe pe alte proteine
intracelulare. Una din ele este FADD (FAS-associated protein with a death domain).

• FADD activat cliveaza proenzima caspaza-8 si o activeaza. Aceasta va actiona mai departe si va
activa caspaza-1 si caspaza-3.

• Caspaza -3 cliveaza alte proenzime citoplasmatice si nucleare ceea ce determina modificari

structurale in membrana nucleara si fragmentarea nucleului si apoptoza celulelor țintă.

• Granzima B din granule poate activa direct caspaza-3.

• TNF-α legat la receptorul sau TNFR1 de pe celula tinta, activeaza TRADD (TNF receptor-
associated protein with a death domain), care poate activa direct caspaza-8.