Universitatea “Ovidius” din Constanța

Facultatea de Drept și Științe Administrative

Specializarea Politie Locala

DREPTUL CIVIL SI
COMERCIAL

Coordonator ştiinţific:
Univ. dr. B.Trandafirescu
Disciplina:
Institutii de Drept Public si Privat

Student:
ALEXANDRU LAURENTIU-MADALIN

Constanța
2018
 DREPTULUI CIVIL

Definiţia dreptului civil

Definirea dreptului civil tine seama de sistemul dreptului si impartirea acestuia in
ramuri de drept,dar si de diviziunea dreptului in drept public si drept privat.
Astfel, putem defini dreptul civil ca fiind acea ramura a dreptului unitar român care
reglementează raporturile patrimoniale si personal-nepatrimoniale dintre subiectele de drept,
persoane fizice sau persoane juridice, pe baza egalităţii lor în drepturi.
Izvoare de drept civil:
1. Obiceiul (cutuma)
În subsidiar faţă de lege, un alt izvor de drept întâlnit în sistemul nostru de drept este
obiceiul sau cutuma. El cuprinde o regulă de conduită cristalizată în timp şi respectată cu
conştiinţa caracterului său obligatoriu. Obiceiul sub forma de datini, traditii, practici
religioase, a constituit principala modalitate de ordonare a relatiilor sociale in comuna
primitiva, in conformitate cu interesele asigurarii existentei si securitatii colectivitatii.
Obiceiul, cel mai vechi izvor de drept, joacă un rol a cărui importanţă variază de la un
sistem de drept la altul.
În dreptul privat, unele sisteme admit obiceiul ca izvor direct de drept, în timp ce
altele, între care şi sistemul nostru, nu admit obiceiul decât în măsura în care legea face
trimitere la acesta.
2. Jurisprudenţa (practica judiciară)
Jurisprudenţa, adică ansamblul hotărârilor judecătoreşti date într-o anumită problemă,
nu este admisă în sistemul nostru ca fiind izvor de drept. După cum am văzut, ea constituie
izvor de drept în sisemul anglo-saxon, unde judecătorul este ţinut să se conformeze
precedentelor judiciare în materie.
3. Doctrina
Doctrina, adică literatura juridică, rod al preocupărilor teoreticienilor dreptului, nu
constituie izvor de drept. Ea este analizată totuşi în acest context deoarece poate influenţa
soluţiile judecătorilor sau, prin propunerile formulate, poate conduce la adoptarea de noi
norme juridice sau abrogarea ori modificarea celor existente. Asemenea propuneri se numesc
de lege ferenda (despre legea care urmează să fie elaborată), în sensul că au în vedere o formă
viitoare, îmbunătăţită, a normei juridice analizate, prin contrast cu reglementarea de lege,
noţiune care desemnează prevederile în materie existente în present.
Norma juridica
Norma juridică se defineşte ca fiind o regulă de conduită generală,impersonală şi
obligatorie, care poate fi îndeplinită, la nevoie, prin forţa coercitivă a statului. Din această
definiţie decurg trăsăturile esenţiale ale normei juridice:
a) norma juridică are caracter general; ea prescrie o conduită tipică ce se adresează
tuturor persoanelor care îndeplinesc condiţiile din ipoteza normei;
b) norma juridică are caracter impersonal, în sensul că ea nu se adresează direct unei
persoane. Chiar şi în ipoteza în care vizează un organism unipersonal, norma juridică nu are în
vedere persoana care, vremelnic, ocupă funcţia respectivă, ci instituţia în sine.
c) norma juridică are un caracter obligatoriu, ea putând fi impusă subiectului de drept
prin constrângere.

Acţiunea normei juridice

Norma juridică acţionează pe trei coordonate esenţiale: într-un anumit interval de
timp, pe un teritoriu determinat şi asupra unor anumite categorii de persoane.
 DREPTUL COMERCIAL

Definiţia si obiectul dreptului comercial

“Dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar
al normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale patrimoniale si cele nepatrimoniale din
sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc de regulă între persoane care au calitatea de
comerciant si care se află pe poziţie de egalitate juridică”.
Obiectul dreptului comercial
Normele juridice de drept comercial au ca obiect de reglementare, în principal, relaţiile
sociale patrimoniale, care prezintă caracter comercial si, în secundar, relaţii personale
nepatrimoniale.
In cazul relaţiilor personale nepatrimoniale care privesc unele atribute de identificare
ale comercianţilor persoane fizice si societăţi comerciale (numele comercial, sediul, emblema
etc.), în dreptul comercial acestea dobândesc natura patrimonială.
În consecinţă, încălcarea lor este apărată printr-o acţiune patrimonială, fie în
concurentă neloială, fie în contrafacere, fie în daune.
Cu toate acestea, în dreptul comercial există si relaţii personale nepatrimoniale
reglementate de normele juridice de drept comercial, cum ar fi dreptul de a alege si de a fi ales
în organe de conducere ale societăţii.
Prin urmare, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile faptelor de
comerţ şi comercianţilor.
Izvoarele dreptului comercial
Noţiunea de izvor de drept desemnează totalitatea formelor de exprimare a normelor
juridice comerciale care sunt determinate de modul edictare sau sancţionare de către stat.
,, În comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil."
Comform acestei dispoziţiuni rezultă că principalul izvoar formal al dreptului comercial este
Codul civil, fără să minimalizăm existenţa şi a altor categorii de izvoare cu care dreptul
comercial interferează.
Dreptul comercial are ca principale izvoare formale: Constituţia României, legile
comerciale speciale, Codul civil, legi civile speciale.
Legile comerciale speciale conţin, în principiu, norme cu caracter supletiv, ceea ce
înseamnă că ele se aplică numai în cazul când părţile nu au convenit altfel.
Sunt însă şi norme imperative, de la care părţile nu pot deroga aşa cum rezultă din
dispozitiile Codului civil român care se referă la ordinea publică si bunele moravuri. Ele au
drept scop, de regulă, protejarea intereselor generale.
Doctrina juridică comercială recunoaşte principii devenite clasice cum sunt; de
exemplu, următoarele: în comerţ, gra¬tuitatea nu se prezumă; în comerţ, întotdeauna, banii
sunt fructifieri; în caz de dubiu se aplică regula care favorizează circulaţia; în comerţ,
contractul în favoarea celui de-al treilea este obişnuit etc.
Un alt izvor al dreptului comercial, de data aceasta neformal, îl constituie uzanţa
(obiceiul sau cutuma) care reprezintă o regulă de conduită născută din prac¬tica socială,
folosită o vreme îndelungată, deci având o fiabilitate verificată în prac¬tică şi care, în
consecinţă, se aplică şi este respectată întocmai ca o normă juridică obligatorie. Ele chiar
dobândesc un caracter formalizat atunci când sunt consacrate legislativ.
 Subiectele Dreptului Comercial
 Profesionistul- persoană fizică
 Determinarea calităţii de comerciant persoană - fizică
Concepţia obiectivă si subiectivă
Determinarea calităţii de comerciant se face în baza a două concepţii, respectiv concepţia
obiectivă si concepţia subiectivă.
In concepţia obiectivă, principalul element (criteriu) care determină calitatea de
comerciant este natura faptelor (actelor) pe care le săvârşeşte acel comerciant. Dacă persoana
fizică „face" fapte de comerţ, calificate, în mod obişnuit, cu titlu de profesie, dobândeşte
calitatea de comerciant.
Potrivit concepţiei subiective (specifică dreptului german), o persoană fizică este
comerciant dacă exercită cu titlu de profesie o activitate de comerţ si are numele sau firma
înregistrate în Registrul Comerţului. Prin înregistrarea firmei se creează o prezumţie absolută
cu privire la calitatea de comerciant a persoanei în cauză, indiferent dacă săvârşeşte sau nu
fapte (acte) de comerţ. Consecinţa practică este ca persoana respectivă suportă procedura
falimentului, fără a avea posibilitatea de a contesta calitatea de comerciant.
 Condiţiile impuse comerciantului persoană fizică
Natura juridică a faptelor pe care le săvârşeşte persoana fizică nu este suficientă pentru
definirea comerciantului.
Persoana fizica dobândeşte calitatea de comerciant dacă îndeplineşte în mod cumulativ
mai multe condiţii. In literatura de specialitate, aceste condiţii au fost grupate în două
categorii:
a) condiţii referitoare la persoană, care, la rândul lor sunt, de două feluri:- condiţii
necesare protejării persoanei care vrea să facă comerţ (capacitatea juridică de folosinţă si de
exerciţiu);- condiţii necesare protejării intereselor generale (incapacităţi si incompatibilităţi);
b) condiţii referitoare la activitate, care presupune cu necesitate îndeplinirea faptelor
(actelor) de comerţ cu titlu de profesie.
Avându-se în vedere principiul libertăţii de a face comerţ - libertate recunoscută de
legiuitor, în principiu, oricărei persoane - sunt stabilite şi unele limite legale şi uneori,
convenţionaleale acestui principiu. Sintetizând aceste idei, considerăm că o persoană fizică
poate să dobândească calitatea de comerciant dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
- persoana fizică, cetăţean român, să aibă capacitatea juridică cerută de lege, atât
capacitate de folosinţă, cât si capacitatea de exerciţiu;
- persoana fizică trebuie să exercite în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte de comerţ;
- comerţul să fie desfăşurat în nume propriu;
- activitatea comerciantului să se finalizeze într-un câştig, din care să-si asigure cel puţin
existenta (finis mercatorum est lucrum), excluzându-se, în principiu o activitate nelucrativă;
- persoana fizică - comerciant să acţioneze pe riscul său si cu răspundere nelimitată;
- obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege.
 Capacitatea persoanei fizice-comerciant
A) Capacitatea de folosinţă
În privinţa capacităţii de folosinţă, orice persoană beneficiază de această prerogativă,
putere recunoscută de lege. Nimănui nu i se poate îngrădi capacitatea de folosinţă, cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege.
Aşadar, regulă este că, orice persoană fizică are vocaţia necesară pentru a fi comerciant,
vocaţie care izvorăşte din principiul libertăţii comerţului. Există anumite incompatibilităţi,
decăderi si interdicţii, de regulă legale, si în mod excepţional convenţionale, motive care
împiedică o persoana fizică de a dobândi calitatea de comerciant.
 a) Incompatibilităţi
Activitatea de comerţ, datorita caracterului său speculativ, este incompatibila cu anumite
funcţii sau profesii ale unor anumite categorii de persoane fizice. Astfel, nu pot fi comercianţi,
datorită funcţiei pe care o deţin:
 parlamentarii;
 magistraţii (judecătorii, procurorii)
Nu pot fi comercianţi, datorită profesiei, acele persoane care exercită profesiuni liberale:
 avocaţii;
 notarii;
 medici.
b) Decăderi
Potrivit dispoziţiilor legale persoanele care au fost condamnate penal pentru una din
faptele prevăzute de art.l din legea nr.12/1990 republicata nu mai pot exercita profesiunea de
comerciant. Evident este nevoie de o hotărâre judecătorească prin care să se fi interzis
condamnatului exercitarea profesiei de comerciant, ca o pedeapsă complimentară (Cod penal).
c) Interdicţii
Interdicţiile pot fi legale sau convenţionale. Interdicţiile legale se refera la anumite
activităţi care nu pot face obiectul comerţului particular (privat) si care sunt monopol de stat.
Prin monopol de stat, se înţelege dreptul statului de a stabili regimul de acces al agenţilor
economici cu capital de stat şi privat, inclusiv producători individuali, după caz, la activităţile
economice constituind monopol de stat şi condiţiile de exercitare a acestora.
Constituie monopol de stat:
- fabricarea şi comercializarea armamentului, muniţiilor şi explozibililor;
- producerea şi comercializarea stupefiantelor şi a medicamentelor care conţin substanţe
stupefiante;
- extracţia, producerea şi prelucrarea în scopuri industriale a metalelor preţioase şi a
pietrelor preţioase;
- producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre fiscale;
- fabricarea şi importul, în vederea comercializării în condiţii de calitate, a alcoolului şi a
băuturilor spirtoase distilate;
- fabricarea şi importul, în vederea comercializării în condiţii de calitate, a produselor din
tutun şi a hârtiei pentru ţigarete;
- organizarea şi exploatarea sistemelor de joc cu miză, directe sau disimulate;
- organizarea şi exploatarea pronosticurilor sportive.
B) Capacitatea de exerciţiu
În privinţa capacităţii de exerciţiu, persoana fizică dobândeşte calitatea de comerciant
numai dacă are capacitatea de exerciţiu deplină, deci să fi împlinit vârsta de 18 ani. Aceasta
prevedere rezulta în mod expres din conţinutul Codului civil si al legilor comerciale .
În prezent se pune întrebarea firească dacă şi minorii sub 18 ani, cu capacitate de
exerciţiu restrânsă (14-18 ani), pot dobândi calitatea de comerciant. Chiar daca nu exista o
prevedere expresa in acest sens, considerăm că această categorie de persoane nu poate
dobândi această calitate, datorită gravităţii efectelor actelor şi faptelor de comerţ pentru
patrimoniul minorului (inclusiv falimentul).
De asemenea, minorii până la vârsta de 18 ani nu pot începe o activitate de comerţ în
nume propriu si cu titlu de profesiune, dar, reprezentanţii lor legali pot continua un comerţ
în numele minorului, dacă acesta a dobândit un fond de comerţ pe cale succesorală. Nici în
privinţa femeii care se căsătoreşte înaintea împlinirii vârstei de 18 ani (la 16 ani si,
excepţional, la 15 ani) şi care dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină nu operează calitatea
de comerciant.
 Capacitatea de exerciţiu deplină a femeii căsătorite înaintea vârstei de 18 ani este
recunoscuta numai pentru actele de drept civil, cu scopul de a asigura egalitatea între soţi în
timpul căsătoriei si pentru a fi reprezentanta legală a minorilor care rezultă din căsătorie.
 Activitatea desfăşurată de comerciantul persoană fizică
 Desfăşurarea comerţului în nume propriu
 Desfăşurarea comerţului pentru obţinerea unui profit
 Desfăşurarea comerţului pe riscul comerciantului
 Obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege
 Statutul juridic al comerciantului
Cele mai importante obligaţii ale comerciantului sunt:
• Înmatricularea sau, după caz, înscrierea în registrul comerţului;
• Întocmirea registrelor comerciale.
 Procedura de înregistrare în registrul comerţului
Registrul Comerţului este alcătuit din:
- registrul pentru înregistrarea comercianţilor persoane fizice;
- registrul pentru înregistrarea comercianţilor persoane juridice;
- repertoriul alfabetic al comercianţilor înregistraţi precum şi dosarele cu actele depuse
Modul de ţinere a registrelor, precum şi de efectuare a înregistrărilor se stabileşte unitar,
pentru toate oficiile, prin norme aprobate prin ordin al ministrului justiţiei.
In privinţa comerciantului persoană fizică, înregistrarea în registrul comerţului se face pe
baza unei cereri de înmatriculare, care trebuie sa cuprindă date referitoare la:
- numele şi prenumele, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii, starea civilă;
- firma comercială şi sediul acesteia;
- obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;
- numărul, data şi organul emitent al certificatului de inmatriculare, pentru exercitarea
comerţului.
Cererea de înmatriculare va fi semnată de comerciant sau de o persoană împuternicită prin
procură specială, procură care trebuie întocmită în formă autentică. În mod obligatoriu,
cererea de înmatriculare va fi însoţită de acte doveditoare ale datelor pe care le cuprinde. În
vederea eliberării certificatului de înregistrare, Registrul Comertului, are obligaţia să ia
măsurile necesare pentru a asigura obţinerea cazierului fiscal. În cazul în care transmiterea
documentelor menţionate mai sus se face prin poştă, taxele poştale aferente sunt suportate de
solicitant.
În conformitate cu dispoziţia cuprinsă în art. 29 din Legea nr. 26/1990, privind Registrul
comertului cu modificarile si completarile ulterioare, comerciantul este obligat să menţioneze
pe facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte şi orice alte documente întrebuinţate în comerţ,
numele/denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare şi, dacă este cazul, codul numeric
personal.
Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde
elementele prevăzute de legislaţia din domeniu. Pe parcursul exercitării comerţului, potrivit
art. 21 din Legea nr. 26/1990, republicată, comerciantul este obligat să evidenţieze în registrul
comerţului toate modificările referitoare la:
- donaţia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală mobiliară constituită asupra fondului de
comerţ, precum şi orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul
comerţului sau care face să înceteze firma ori fondul de comerţ;
- numele şi prenumele, cetăţenia, codul numeric personal, pentru cetăţenii români, seria şi
numărul paşaportului, pentru cetăţenii străini, data şi locul naşterii împuternicitului sau a
reprezentantului fiscal, dacă este cazul; dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită
sucursală, menţiunea se va face numai în registrul unde este înscrisă sucursala
 - brevetele de invenţii, mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, denumirile de origine,
indicaţiile de provenienţă, firma, emblema şi alte semne distinctive asupra cărora societatea
comercială, regia autonomă, organizaţia cooperatistă sau comerciantul persoană fizică sau
asociaţie familială are un drept;
- hotărârea de divorţ al comerciantului, precum şi cea de împărţire a bunurilor comune
pronunţate în cursul exercitării comerţului;
- hotărârea de punere sub interdicţie a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia,
precum şi hotărârea prin care se ridică aceste măsuri;
- deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau de faliment, după caz, precum şi
înscrierea menţiunilor corespunzătoare;
- hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a
exercita această profesie;
- orice modificare privitoare la actele, faptele şi menţiunile înregistrate.
Cererile de înmatriculare vor indica şi:
a) denumirea sucursalei şi numele/denumirea, forma şi sediul comerciantului din
străinătate;
b) numele şi calitatea persoanelor care pot reprezenta faţă de terţi şi în justiţie
comerciantul din străinătate, precum şi ale celor dintre ele care se ocupă nemijlocit de
activitatea sucursalei;
c) ultima situaţie financiară a comerciantului din străinătate aprobată, verificată sau
publicată potrivit legislaţiei statului în care comerciantul are domiciliul/sediul.
Dacă este cazul, se vor înregistra şi menţiuni referitoare la:
a) deschiderea unei proceduri judiciare sau extrajudiciare de insolvenţă asupra
comerciantului din străinătate;
b) dizolvarea societăţii din străinătate, numele şi puterile lichidatorilor;
c) închiderea sucursalei.
 Răspunderea comerciantului pentru nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în Legea
privind registrul comerţului
Sancţiunile prevăzute de Legea nr. 26/1990, republicată sunt de două feluri:
- sancţiuni civile;
- sancţiuni penale.
 Radierea înregistrărilor
 Întocmirea registrelor comerciale
Potrivit Codului comercial (art.22) (modificat prin Legea nr.71/2011 pentru punerea in
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil), registrele obligatorii pentru comerciant
sunt:
- registrul jurnal;
- registrul inventar;
- registrul copier.
 Alte obligaţii ale comercianţilor
Comerciantului îi revin si alte obligaţii legate de activitatea contabilă.
In aceasta categorie se înscrie si obligaţia de întocmire a bilanţului contabil, anual si, după
caz, în momentul reorganizării (prin comasare, fuziune sau absortie, ori prin divizare) sau
dizolvări.
Bilanţul contabil conţine imaginea fidelă a patrimoniului comerciantului. Bilanţul contabil
este verificat si certificat de către cenzori, contabili autorizaţi sau experţi contabili, în
condiţiile legii.
 BIBLIOGRAFIE

1. Constituţia României – Modificata si completata prin Legea de revizuire a

Constitutiei Romaniei nr. 429/2003, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003

2. Legea nr. 31/1990 Legea societăţilor comerciale Text actualizat la data de

03.05.2008, avandu-se in vedere republicarea din Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 1066 din 17 noiembrie 2004. Actul include modificarile din urmatoarele
acte: - Legea nr. 302/2005 - Legea nr. 164/2006 - Legea nr. 441/2006 - Legea
nr. 516/2006 - O.U.G. nr. 82/2007 - O.U.G. nr. 52/2008.

3. ..Ordonanţă de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice

de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 25 aprilie
2008