„Iubirea este soluţia supremă la toate conflictele lumii!

”
Dumitru Constantin Dulcan

Deși este una dintre cele mai mari enigme din Univers, creierul uman rămane cel
mai puternic instrument prin care ne creem propria realitate. Chiar dacă în aparență se
află la polul opus acestuia, iubirea este forța care completează puterea minții și doar
împreună pot conduce către o transformare autentică la nivelul esenței noastre.
-Ce descoperire a fizicii cuantice se referă la puterea minții și cum ne poate
influența?
Fizica cuantică este o elaborare a celor mai strălucite minți onorate cu Premiul
Nobel, îndeosebi în primii 30 de ani ai secolului trecut. Fizica este știința fundamentală
care descrie natura tuturor lucrurilor, inclusiv a lumii noastre. Termenul vine din limba
greacă, însemnând natura. În consecință, fizica constituie fundamentul cunoașterii
omenești. Ontologic vorbind, adică al naturii în sine, distingem o știință a fizicii clasice și
o altă a fizicii cuantice. Prima vizează aspectul macroscopic al materiei, vazută ca
substanța accesibilă simțurilor noastre sau instrumentelor conținute de om. Fizica
cuantică se refera la natura inaccesibilă simțurilor noastre, dar la fel de reală ca și cea a
lumii concrete. Din acest motiv, al inaccesibilității prin simțurile noastre, fizica cuantică
se refera la o lume contraintuitivă, cu o altă logică decât cea formală. Fizica clasică își
termină discursul științific la materia vazută ca substanță solidă, iar fizica cuantică
descrie un univers situat dincolo de substanta, la nivel de camp de energie, de unde care
sunt invizibile.
Știm acum că, la nivel profund, cuantic, întreaga materie nu este decât energie
aflată într-o continuă mișcare, asemenea valurilor mării. În 1944, Max Planck, marele
mentor al fizicii cuantice și creatorul termenului de “cuantă” pentru cea mai mică entitate
subatomică, a afirmat ca Universul există pentru că particulele care formează atomul aflat
la baza întregului său edificiu sunt menținute într-o continuă mișcare de către ceea ce el a
numit mintea materiei (“mind of matter”). Mihai Drăgănescu scria în celebra sa carte
“Profunzimile lumii materiale” (1979) că energia din câmpul cuantic este substanța
primordială a tuturor lucrurilor și a tuturor legilor, inclusiv a minții noastre. ADN-ul
însuși, suportul informației genetice, ar fi precedat de o informație numită de el
“pregenetica”.
Am adus în discuție aceste elemente din structura materiei pentru a înțelege că nu
putem reduce lumea la simpla sa reprezentare ca substanță palpabilă, vizibilă, ci ca sursă
a tot ce există se situează într-un univers care ne precede, invizibil, dar real deținător al
tuturor misterelor. Știm acum, de asemenea, că întreaga materie din univers, de la atom la
galaxii, cum a arătat Louis de Brouglie în teza sa de doctorat, are o dublă ipostază, de unde
și particulă. Unda este invizibilă, de unde și dificultatea pentru unii nespecialiști în
domeniu de a o înțelege și de a o accepta. În acest sens este de spus că de și începuturile
fizicii cuantice sunt situate cu mai mult de 100 de ani în urmă, gândirea prevalentă a
secolului XX și chiar și acum este încă tributară fizicii clasice admișând lumea doar sub
aspectul său solid, fizico-chimic.
Din cele două aspecte de unde și particule, noi percepem doar forma de particulă,
imaginând-o ca fiind singura reală. Înțelegem acum că în ciuda a ceea ce credem, noi nu
vedem realitatea așa cum este, ci doar o parte a sa. Ni se spune că noi transformăm materia
invizibilă în materie vizibilă. Eu aș spune mai degrabă că nu vedem decât partea sa
vizibilă, fiind programați natural să vedem astfel. Ni se spune, de asemenea, că golul din
atom și din afara lor este imens, apreciat la 99, 99%. Dacă s-ar desființa aceste goluri,
compactând materia, se apreciază că întreaga populație a Europei ar încăpea într-o cutie
de chibrituri.
Deducem de aici că noi nu vedem realitatea așa cum este, ci avem doar o iluzie a sa,
opinie pe care vechii hinduși o știau de mult când vorbeau de “maya” ca iluzie a realității.
Werner Heisenberg, descoperitorul principiului incertitudinii din fizica cuantică, ne
spune că niciodată nu vom putea cunoaște realitatea ultimă, ci doar aproximări ale
acesteia. Și pentru a fi mai clari în exprimarea acestei idei vom aduce câteva exemple.
O riglă este dreaptă doar la nivelul capacității de vedere a ochiului uman. Văzută la
un microscop ne apare cu multe neregularități. Nu vedem nici Soarele, nici Luna la
dimensiunile lor reale, dar poate cea mai gravă iluzie care a costat viața unor oameni
nevinovați a fost iluzia că Pământul este plat și static. Și nu doar Inchiziția s-a bazat pe o
iluzie, ci și multe alte erori care au devenit dogme invocate ca “adevăruri” de puterile
discreționare pedepsind oameni nevinovați.
Înca din Antichitate – Platon și Kant – din secolul XVIII – au anticipat fizica
cuantică afirmand ca noi nu vedem esența lucrurilor, ci doar aparența lor. Încercând să
extragem o concluzie la “cele de mai sus”, putem spune că noi ne creem propia realitate în
funcție de instrucția pe care o avem, de capacitatea proprie de interpretare, de viziunea
generală în epocă, și mai ales de interesele pe care le avem. Aceasta este explicația de ce
persoanele cu apartenență politică diferită au opinii diferite despre aceeași realitate. De
partea cui e adevarul? Aici intervine cultura, nivelul de informare și onestitatea. Un alt
principiu, esențial pentru comportamentul nostru social ăi individual este acela al
interconexiunii dintre toate lucrurile sau al non-localizării. Două particule pereche
comunică instantaneu între ele, indiferent de distanța care le separă. Este paradoxul
Einstein-Podolski-Rosen care a fost confirmat experiemental. S-a dedus că tot ceea ce
există în Univers este interconectat. Nimeni nu există doar prin sine, ci prin toți ceilalți.
De aici decurge și responsabilitatea noastră pentru tot ce ne înconjoară.
Există încă un principiu, cel al structurării holografice a universului, care
completează principiul incertitudinii, la nivel de consecințe în plan comportamental, social
și individual. Fiecare parte reprezintă întregul și întregul este prezent în fiecare parte
componentă. Consecința imediată este aceea că orice acțiune exercitată asupra unui punct
se răsfrânge asupra întregului și invers. Este simplu de înțeles că, după cum ne spune și
W. Heisenberg, orice gând bun sau rău se propagă până în cel mai îndepărtat colț din
univers provocând în funcție de semnificația sa un efect pozitiv sau negativ. Sigur, am
întâlnit și oameni care nu pot face legătura între modul lor de a gândi și funcționalitatea
universului, dar este o chestiune de informare, de cunoaștere. În același sens, am întâlnit
persoane care nu pot crede că dincolo de corpul nostru fizic mai poate supraviețui altceva.
Da, supraviețuiește corpul nostru în non-fizic, nesupus legilor gravitației, corpul nostru
spiritual care fiind sub aspect de unda este invizibil. Vorbim așadar de un corp fizic
corespunzator universului fizic și un altul spiritual, corespunzator unui univers spiritual
non-fizic și nemuritor.
-Se poate vorbi de o forță a minții și a iubirii?
Da, se poate vorbi de forța ambelor. Se întălnesc într-un punct comun, cel al
conștiinței. Forța sau puterea minții ne spune ce se poate face cu acest mirific și misterios
instrument – creierul uman. Cu toții ne naștem cu posibilități latente în subconștientul
nostru pe care din neștiință, cel mai adesea nu le folosim. Acesta a fost motivul pentru
care tot ceea ce depășea nivelul comun de manifestare al unor oameni a fost axat drept
“minuni” sau “miracole”. Sfântul Augustin spunea că miracolele sunt doar ceea ce nu
știm înca, iar Iisus ne avertiza că ceea ce făcea el apreciate ca fiind minuni le putem face și
noi și chiar mai mult decât atât. Prin forța minții putem învăța cum să ne autovindecăm,
cum să ne dezvoltăm memoria, atenția, capcitatea fizică și intelectuală, să ne dezvoltăm
unele abilități sportive, etc. Iubirea în sensul sau larg, general, este mai întâi un sentiment
pe care îl atribuim mai întâi inimii, sufletului și prin care ne acceptăm și ne apreciem
semenii. Iubirea este imperativul princeps, esențial al învățăturii lăsate de Iisus. Iubirea
este o forța care unifică, armonizează și îi insuflețește pe oameni. Iubirea înseamnă pace,
altruism, compasiune, empatie, preocupare pentru destinul tuturor oamenilor.
Iubirea nu este doar un cuvant cu acoperire într-un sentiment, ci este un câmp de
energie benefică pentru om și univers. Toți aceia care au avut o experiență la limita vieții
spun că au fost întâmpinați dincolo de catre o Ființă de Lumină cu o iubire copleșitoare,
neântâlnită niciodată pe Pamânt. Iubirea este soluția supremă la toate conflictele lumii.
Când toți vom trăi lecția iubirii pe Pământ, nu vor mai fi conflicte și războaie. Când îl
evoc pe Iisus exact în acest context, mi se spune uneori că sunt mistic. Să însemne că a fi
împotriva războiului înseamnă a fi mistic? Cei ce nu sunt mistici vor război? Mă întrebați
de eventuala contradicție dintre minte și inimă. Nu există nicio contradicție. Ambele sunt
darurile vieții noastre de care trebuie să ne bucurăm în egală măsură, ca o necesitate
absolută.
-În situația de dubiu între minte și inimă, ce să alegem?
Se spune că mintea calculează șansele într-o alegere după criterii raționale care nu
întotdeauna sunt funcționale. Inima este ecoul Sinelui, al scânteii divine din noi. Între
rațiune și inimă, adevarul pare să fie de partea acesteia ultime. Pascal spunea că inima își
are rațiunea sa despre care mintea noastră nu știe nimic. În experiența mea, ori de câte ori
nu am ascultat eul meu profund pe care îl simțim ca pe un presentiment, ca pe ceva greu
de definit, s-a dovedit că nu am fost bine inspirat. Deci, inima pare să aibă prioritate. Sunt
însă, fără îndoială, și situații în care alegerea trebuie să aparțină rațiunii. Judecata
pasional în unele situații nu este cea mai bună. A alege, spre exemplu, între o carieră grea
cu un mare efort de pregătire și între a lenevi într-o “dolce farniente”, poate că mulți ar
prefera ultima, dar nu ar fi cea mai bună alegere în niciun caz. Rațiunea trebuie să
prevaleze și sunt multe situații de acest gen.
-În actuala criză a lumii apreciată ca fiind una spirituală și mai apoi economică, ce
ar trebui să facem ca să o depășim?
Criza lumii actuale este rezultatul erorilor în gândirea și atitudinea față de semeni
și față de mediu, al erorilor din filosofia socială. Goana după acumularea egoistă de bunuri
de consum, de înavuțire, a provocat o criză extinsă la nivelul întregii lumi. Trăim într-o
lume aflată într-o continuă agitație, derutată de avalanșa de stiri care o stresează, induce
panică și o terorizează. Ai sentimentul că în lumea asta nimic bun nu există, că nimic nu
mai este frumos. În cele mai generoase intenții, în cele mai devotate gesturi, cineva stă la
pândă nu doar să anuleze semnificația gestului, ci să găsească obligatoriu o vină, iar dacă
nu o găsește, să o inventeze. Este greu să scapi de impresia că omenirea nu a intrat într-o
vale a plângerii.
Urâtul propagat pe toate lungimile de undă, cultul violenței, înțelegerea eronată a
libertății de manifestare l-a înstrăinat pe om de sine, l-a izolat de semeni, societatea
devenind o sursă de desfătare, și nu o colectivitate față de care are și responsbilități. În
societatea modernă, omul pare să-și fi pierdut sensul propriei existențe. Dat fiind tabloul
sumbru pe care îl traversează omenirea, toți comentatorii pledează pentru nevoia de
schimbare a modului de gândire, pentru nevoia de o Nouă Spiritualitate în acord cu
recentele progrese în cunoașterea înscrisă sub sintagma de Noua Știință (David Wilcock).
Atributul de Noua Spiritualitate pe care i l-am dat subliniază tocmai motivarea prin
achizițiile recente ale științei. În opinia mea, Noua Spiritualitate înseamnă trăirea la un
nivel superior a acelor valori etice menite să ne asigure atât propria sănătate, cât și o
existență socială armonioasă și echitabilă într-o lume a diversității culturale, economice,
psihologice și mai ales religioase.
Dacă până acum nevoia de un comportament civic era doar o conveție socială
necesară pentru a conviețui normal laolaltă cu semenii, acum avem argumente în favoarea
sa, impuse de propria noastră biologie. Creierul însuși respectă un cod etic pe care l-am
descris in 2008. Noi suntem expresia gândurilor, sentimentelor, acțiunilor și a credințelor
proprii. Gândurile noastre sunt celulele noastre, sănătatea sau boala în funcție de
semnificația pozitivă sau negativă pe care o au. După cum am menționat mai sus vorbind
despre fizica cuantică, gândul este un camp de energie care aidoma tuturor corpurilor
fizice cunoscute se propagă nu numai asupra mediului în care se află, ci la nivel de întreg
univers unde, de asemenea, efectele vor fi benefice sau nocive în funcționalitatea
universului. Aceasta este responsabilitatea noastră de a fi în această lume. Niciodată nu
putem fi singuri și cu, sau fără voia noastră, prin ceea ce gândim, simțim sau facem
influențăm tot ceea ce ne înconjoară.
-Ne puteți da câteva exemple concrete în care puterea minții a schimbat istoria?
Noile descoperiri în neuroștiință pot schimba istora învățându-l pe om să fie
propriul său demiurg, propriul său creator, atât în ceea ce privește dezvoltarea personală,
autovindecarea unor suferințe fizice și psihice, cât și în motivarea unui nou curs, unei noi
direcții în orientarea comportamentului uman – moment care ar putea salva omenirea de
la autodistrugere. Cel mai pregnant moment în care iubirea a schimbat istoria a fost aceea
în care Iisus a plătit cu viața pentru a triumfa iubirea pentru semeni. L-aș cita aici pe
Napoleon Bonaparte care spunea că oamenii, inclusiv el, au încercat să schimbe istoria cu
sabia, dar Iisus a reușit doar cu un cuvânt: Iubire.
-O altă problemă cu care ne confruntăm este starea de negativitate. Cum putem
renunța la gândurile negative în mod firesc, fără a ne minți pe noi înșine?
Dacă vrem ca noi și urmașii noștri să supraviețuiască veacului în care trăim,
suntem obligați să renunțăm la ceea ce numiți negativitate. Dacă nu din iubire pentru
alții, cel puțin din interesul de a nu pieri, dar numai cu egoism nu ajungem prea departe.
-Ce experiență spirituală v-a schimbat propria percepție asupra vieții?
Am avut mai multe experiențe a căror sursă nu era din lumea asta. Dacă vreți,
însuși faptul că încă trăiesc. O altă experiență semnificativă pentru cunoașterea mea a fost
aceea în care într-un strat de o miime de milimetru, deci mult mai subțire decât o foiță de
ceapă, am văzut la microscopul electronic un relief tridimensional, cu văi înconjurate de
înălțimi incredibile. Atunci am înțeles că noi cu ochii noștri nu vedem decât un nivel
extrem de redus al realității dincolo de care lumea este cu totul alta. Abia acum pot să
înțeleg și referirea Fizicii Cuantice la adâncimi imperceptibile simțurilor noastre naturale.