O TERAPIE EFICIENTĂ
Dr. Max Gerson „Fiecare parte este importantă, dar întregul, în ordinea sa
CAPITOLUL I
„SECRETUL" TRATAMENTULUI MEU
Bineînţeles că nu există vreunul! Am folosit acest titlu,
deoarece sunt întrebat frecvent de către medici, colegi -adesea
cu reproş - care este acest „secret".
Trebuie menţinută armonia în metabolismul tuturor
organelor interne şi a sistemelor; ea reflectă misterul etern al
vieţii, exprimat în sănătatea şi continuitatea noastră.
„Fiecare formă de viaţă este o entitate minusculă
biologică. Fiecare are un singur scop: să crească şi să se
reproducă cu ajutorul hranei pusă la dispoziţie."* Instalarea
perturbării metabolice constituie începutul bolii.
„Viaţa eternă s-a dezvoltat de-a lungul a milioane de ani"
a spus Kollath, „şi va continua să se dezvolte fără sfârşit".
Fiecare parte a sa este importantă. Nici una nu este privilegiată,
pentru a nu fi perturbat echilibrul interior. **
Recurgând la o analiză de tip istoric, în prezentarea lui,
Kollath evidenţiază că cele care au atras după sine râul, sunt
mai ales ştiinţa şi tehnologia, cel mai frecvent printr-o
„suprasimplificare".
Tratamentul simptomatic este nociv oriunde este a-
plicat, în natură sau în medicină: asupra solului, plantelor, a-
nimalelor, fiinţelor umane.
*Citat din J. F. Wischhusen, Cleveland,Ohio. "Vezi introducerea la cartea Dr.
Wemer Kollath „Die Ordnung UnsererNahrung", Hippokrates Verlang, Stuttgart,
Germany.
infinită, este mai important."*
Istoria arată că, din când în când, oamenii sunt prea
uşor influenţaţi de noile teorii, de noile realizări din tehnolo
gie şi chimie, pe care ei le folosesc ca punct de plecare în
practica medicală.** Aceasta îi îndepărtează prea mult de na
tură. Prin urmare, este necesar ca, din când în când, să adu
cem doctrina medicală mai aproape de natură (vezLcapitolul
despre Paracelsus).
Căutând o explicaţie pentru atitudinea negativă a max
jorităţii medicilor faţă de ideea unui tratament eficace al cancerului,
am ajuns la câteva concluzii. în primul rând, toţi suntem instruiţi să
credem că este o boală incurabilă. In al doilea rând, câteva
încercări anterioare de a introduce un nou tratament al cancerului -
incluzând teorii şi promisiuni - au eşuat. Marea eroare se află în
modul în care testele de dietă sunt propuse şi efectuate, utilizarea
unei anumite substanţe dintr-un aliment, într-un interval de timp
dat, observarea efectului pe care îl are aceasta asupra corpului,
urmată de observarea altei substanţe... şi aşa mai departe.
Cu mult timp în urmă, eu am lucrat în acelaşi mod.
Rezultatul a fost un eşec. Prin urmare, am început să folosesc
aproape acelaşi regim dietetic, dezvoltat de-a lungul multor ani de
experienţă, regim pe care l-am aplicat anterior în activitatea mea în
domeniul tuberculozei. (Diattherpie der Lungentuberkulose, 1934).
Pentru a observa, din exterior, reacţiile datorate dietei şi
schimbărilor sale, am ales tuberculoza cutanată, aşa numitul lupus
vulgaris. Mai târziu, am utilizat aceeaşi procedura la pacienţii
canceroşi, prin observarea reacţiilor datorate dietei şi schimbărilor
sale, în implicaţiile cutanate. Asemenea observaţii au evidenţiat
tratamentul inadecvat aplicat malignităţilor tractului intestinal;
acestea
*Ibid
"Reverendul Juenger, Failure of Technology.
Dr. Max O TERAPIE EFICIENTA
Gerson
 cesitâ un tratament mai intensiv. Medicaţiile pentru tratamentul
tuberculozei şi al cancerului s-au dezvoltat într-un mod
asemănător, dar nu sunt aceleaşi.
De Ia început, ideea fundamentală a fost şi este aceasta:
organismul normal are capacitatea de a-şi menţine celulele să
funcţioneze exact, prevenind orice creşteri şi transformări
anormale. Prin urmare, sarcina naturală a terapiei cancerului este
de a aduce organismul Ia fiziologia normală -sau, pe cât posibil,
mai aproape de ea. Următoarea sarcină este de a menţine
fiziologia metabolismului în acest echilibru natural.
Un organism normal are, de asemenea, rezerve adiţionale
pentru a suprima şi distruge malignităţile. El nu acţionează în acest
mod la pacienţii canceroşi, unde cancerul a crescut liber, din cea
mai mică unitate celulară, fără a întâmpina nici o rezistenţă. Ce
forţe pot suprima o asemenea dezvoltare? Răspunsul meu este că
acest lucru poate fi realizat de enzimele oxidante şi de condiţiile
care le menţin activitatea. Cele mai bine cunoscute enzime
oxidante sunt: arginaza, catalaza, xantindehidrogenaza, esteraza,
sistemul de oxidare al ureei, cisteindesulfuraza, citocron - c.
citocron oxidaza, aminoacid oxidaza şi flavina.
Toate acestea au o activitate mai scăzută în ficatul fe-tal şi
în hepatom, decât în ficatul normal sau regenerativ.
Otto Wargurg* a fost primul care a descoperit deviaţiile
metabolice ale ţesutului malign faţă de ţesutul normal şi le-a
formulat prin coeficientul
glicoliză anaerobă
respiraţie celulară a cărui valoare este:
- în ţesutul normal: zero
- în ţesutul embrionar: 0,1
- în rumori benigne: 0,45-1,45
- în ţesutul malign: până la 12
*Otto Warburg, The Metabolism of Tumors, 1930.
Pe de altă parte, fosfatazele alcaline şi deaminazele au
activitate mai crescută în ficatul fetal şi hepatom, decât în ficatul
normal şi regenerativ. Opinia cea mai frecvent exprimată este că
ţesutul hepatic neoplazic şi cel fetal prezintă un model de oxidare
asemănător cu cel din ţesutul embrionar, mai primitiv şi mai puţin
diferenţiat.
Se cunoaşte că, în formele primitive de viaţă, energia
celulelor este obţinută, aproape integral, în condiţii anaero-be, sau
prin fermentare. La animalele superioare, sistemele anaerobe
fermentative scăzute sunt amestecate cu sistemele oxidante, prin
care este utilizat tot mai mult oxigen molecular transportat din
respiraţia pulmonară.
Malignităţile organismului uman cad continuu înapoi, în
fermentaţie. Partea generală majoră a organismului devine tot
mai intoxicată, iar puterea de apărare şi vindecare tot mai redusă.
Sarcina ideală a terapiei cancerului este de a restabili
funcţia sistemului de oxidare din întregul organism. Aceasta
sarcina este, bineînţeles, dificil de îndeplinit. Ea implică ur-
mătoarele: 1) detoxifierea întregului organism, 2) furnizarea
mineralelor esenţiale conţinute în grupa potasiului, 3) adausul
continuu de enzime oxidante, atât timp cât ele nu sunt reactivate
sau sintetizate de organism (sub forma sucului de frunze verzi şi a
sucului de ficat proaspăt de viţel), ceea ce va crea în organism o
condiţie normală a sistemului oxidant, la care celulele maligne cu
sistem fermentativ nu se pot adapta.
Nutriţia este, în general, un factor exogen, dar pă-
trunderea hranei uşor toxice, sub nivelul stimulant, aduce în
organism o dispoziţie aproximativă care poate fi privită ca
premorbidă. „Totuşi, dieta pare să nu influenţeze tumorile ficatului
la şobolani, produse cu 2 - acetylamino-fluoren.
Modul în care dieta are efect procarcinogen nu este
cunoscut. Diferenţele chimice între mitocondria ficatului normal şi
hepatomul ficatului de şoarece" au fost raportate de Hogeboom şi
Schneider.
Dr, Max Gerson O TERAPIE EFICIENTA
 „Tanennenbam şi Silverstone au făcut câteva observaţii
interesante cu privire la influenţa dietei asupra dezvoltării de
hepatoame spontane cu C3H congenital la şoareci. Ei au arătat că,
prin creşterea grăsimilor în dietă, de la 2% la 20%, a crescut rata
formării de hepatoame de la 37%, la 53%. Pătrunderea de
riboflavină în cantitate redusă a dus la descreşterea formării de
hepatoame.
Aceasta poate fi atribuită pătrunderii calorice reduse, care,
după cum s-a demonstrat, inhibă creşterea hepatoa-melor la
aceste specii. S-a demonstrat, de asemenea, că spre deosebire de
experienţele cu hepatoame induse la şobolani, tumorile spontane
la şoareci nu sunt accelerate de o dietă cu orez, dar sunt
accelerate prin creşterea conţinutului în case-ină. S-a demonstrat,
de asemenea, că metionina accelerează dezvoltarea acestor
tumori la şoareci. Concluzia trasă este aceea că aminoacizii ce
conţin sulf - care sunt necesari pentru creşterea normală - sunt de
asemenea necesari pentru creşterea şi dezvoltarea acestor
neoplasme. încă o dată avem o indicaţie surprinzătoare asupra
asemănării dintre creşterea fiziologică şi neoplazie."*
Civilizaţia noastră modernă aduce o stare premor-bidă
aproape tuturor fiinţelor umane, fiind diferit numai gradul acestei
stări. Poate fi privită (la unii dintre noi) ca o condiţie preneoplazică:
în concordanţă cu statisticile guvernamentale, aceasta se aplică Ia
1 din 6. Procentul s-a mărit în ultimii 25 de ani; carcinoamele şi
cancerele nedefinite la oameni, cresc anual.
înainte de a fi gata să demonstrez rezultatele mele în
domeniul tuberculozei, la Societatea Medicală din Berlin, H.
Zondek m-a rugat să discutăm despre dietă şi efectele ei, cu
Profesorul E. Abderhalden, cel mai cunoscut biolog dieteti-cian, de
la Universitatea Hale.
După o scurtă discuţie, sfatul său a fost:
*MitchelI A. Spellberg, Disease of the Liver, 1954.
„Este imposibil de explorat o substanţă sau alta, în mod
izolat. Avem nevoie de o bază nutritivă simplă, aşa cum aţi făcut
dumneavoastră. Pe această bază, poţi dezlega terapia, prin
adăugarea sau scăderea unei substanţe, sau a alteia şi poţi
observa efectul ei. Având astfel de rezultate, eu nu aş schimba
nimic. Acelaşi lucru este valabil şi pentru me-dicaţie. Majoritatea
acestor fapte nu pot fi explicate, rezultatul fiind decisiv."
„Nutriţia este, în principal, un factor exogen, dar o nutriţie
nenaturală, constant schimbată, produce^ în organism cu
aproximaţie acea stare premorbidă internă."*
Aş putea adăuga că organismul desfăşoară o adaptare
internă lent progresivă, întrucât nivelul iritaţiei produs de fiecare
intoxicaţie zilnică este foarte probabil prea scăzut ca să cauzeze
o reacţie de apărare, în timp ce tumora poate să crească, iar
organismul lipsit de apărare lasă toxinele să se acumuleze
continuu.**
După a doua prelegere a mea de la Congresul Inter-
naţional de Cancerologie din 1952, din Germania, profesorul
Werner KoUath mi-a înmânat ultima sa carte, Die Ordung Unserer
Nahrung, cu inscripţia: „Cu recunoştinţă pentru doctrina
dumneavoastră: Incurabilul este curabil". Secretul tratamentului
meu este acela că nutriţia nu este îndeajuns înţeleasă, având în
vedere cunoştinţele şi informaţiile avute la îndemână în prezent.
Sfaturile Iui Abderhalden şi ale altor oameni de ştiinţă au ajutat
foarte mult la soluţionarea problemei în practica clinică. Cred, de
asemenea, că medicaţia este supusă prea mult argumentaţiei
medicale. Ambele aceste probleme ar putea reprezenta alte două
probleme nerezolvate din medicină; sarcina noastră este de a
admite aceasta şi de a prezenta rezultatele favorabile ale
tratamentului
*Profesor Siegmund, Ganzheits behandlung der Geschwulsterkran-
kungen, 1953.
"Leonhard Wickenden, Our Daily Poison, 1955.
 Dr. Max Gerson

Intr-un organism normal, totul este viu, mai ales sub-

stanţele de bază, constituite din minerale ce au potasiul activat sau
ionizat şi minerale din grupa potasiului, cu potenţial electric pozitiv.
în organismul bolnav - în principal în cancer - potasiul este inactiv,
sodiul şi mineralele din grupa sodiu-lui sunt ionizate, cu potenţial
negativ. în consecinţă, pe această bază se dezvoltă toate celelalte
procese anormale. în scopul vindecării, organismul trebuie detoxif
iat - activat cu minerale ionizate, cu hrană naturală - astfel încât
organele e-senţiale să poată funcţiona din nou.
Pentru a se vindeca, organismul produce un fel de
inflamaţie. Aceasta este o reacţie de transformare înfricoşătoare.
Ea îi redă organismului, într-o măsură foarte mare, hi-
persensibilitatea, sau alergia la substanţe anormale, sau străine
(incluzând aici bacili, celule canceroase, cicatrice etc).
In consecinţă, cu cât celulele sunt mai maligne, cu atât
este mai eficient tratamentul. Cred că acesta este „efectul final sau
secretul tratamentului". Şcoala lui von Bergman a dezvăluit câteva
din trăsăturile reacţiei alergice.
O metodă mecanică şi câteva tipuri de stimulări nu au
putut realiza acest scop. încercările lui August Bier*, H. Lampert
din Germania, O. Selawry din Bufalo** şi ale altora nu au reuşit să
ajute bolile degenerative sau cancerul.

*Hyperaemie als Heilmittel

**Tumorbeeinflussung durch Hyperthermie und Hyperaemie, Karl F., 1957