Sunteți pe pagina 1din 18

Linia tehnologică de obţinere a oţetului

- Construire fabrică -

1
CUPRINS

Introducere............................................................................................................................ 3

Studiu documentar privind obţinerea oţetului....................................................................... 3

1. Materii prime folosite în industria oţetului...................................................................... 3


2. Nutrimente folosite la fabricarea oţetului........................................................................ 4
3. Bacterii acetice – caractere morfofiziologice.................................................................. 5
4. Factorii care influenţează fermentaţia acetică................................................................. 7
5. Procedee de obţinere a oţetului (scheme tehnologice).................................................... 7

6. Factorii care influenţează calitatea oţetului.................................................................... 10

7. Tipuri de oţet de fermentaţie şi caracteristici compoziţionale........................................ 10


8. Proiectarea şi stabilirea parametrilor de funcţionare a unei instalaţii de producere a oţetului în
sistem submers........................................................................................................... 11
9. Studiu comparativ între două firme concurente............................................................ 14
10. Măsuri de Protecţia Muncii............................................................................................ 16
Bibliografie.......................................................................................................................... 18

2
Fabrica de oțet de mere – Județul Dâmbovița, localitatea Voinești

Locație : Teren intravilan – 35.000 euro, suprafață 5.000 m2

Linia tehnologică de obţinere a oţetului

INTRODUCERE

Oţetul este un produs al fermentaţiei acetice cunoscut încă din antichitate. Din cele mai vechi
timpuri grecii, indienii, babilonienii, perşii obţineau oţet din vin, bere, struguri, curmale şi alte fructe.

Cu toate acestea, natura procesului de obţinere a oţetului începe a fi cunoscut abia în anul 1837 de către
Kutzing, care emite ipoteza transformării alcoolului în acid acetic prin intermediul microorganismelor.
Mai târziu (1864 - 1868) Pasteur, este cel care confirmă această ipoteză şi totodată descrie agentul de
fermentare sub termenul de „Micoderma aceti”.

Oţetul este o soluţie de acidacetic diluat în apă, cunoscut şi ca oţet de fermentaţie, care se obţine din
lichide cu conţinut de alcool, prin supunerea acestora fermentaţiei acetice.

3
Oţetul de fermentaţie se obţine după natura materiei prime folosite: din vinul natural alterat; din
malţ; plamada de malţ supusă fermentaţiei alcoolice; din fructe când este preparat din mustul de fructe;
din alcool etilic obţinut din industria vinului.
În prezent, în lume se fabrică o gamă variată de sortimente de oţet. Cea mai mare cantitate rezultă
prin transformarea alcoolului în fermentaţie alcoolică.
Se obţine oţet din vinuri albe şi roşii, din bere şi malţ, din cidru, din fructe (mere şi pere, banane,
mango,citrice, nuci de cocos), iar în Asia din alcoolul de orez.
Producţia mondială de oţet,exprimat în acid acetic pur, este de peste 200 mii tone, ceea ce înseamnă circa
2 miliarde litri oţet de 10°.

STUDIU DOCUMENTAR PRIVIND OBŢINEREA OŢETULUI

1. Materii prime folosite în industria oţetului

Oţetul de fermentaţie, după felul materiei prime folosite la fabricarea lui, poate fi oţet din:

- vin, vin pichet, cidru de mere;

- alcool etilic diluat (cu 10–12% alcool) obţinut din melasă, cereale, cartofi etc.;

- diverse soluţii alcoolice obţinute prin fermentaţia alcoolică a unor: sucuri de fructe (pere,

smochine, piersici, caise, curmale, ananas) sau materii prime amidonoase;

- miere (hidromel);

- must de malţ.

Fiecare ţară foloseşte în fabricarea oţetului materia primă de care dispune.

Totuşi, se poate sublinia, că vinul, cidrul, spirtul (la care se adaugă nutrimente) şi berea sunt
considerate materiile prime de bază pentru industria oţetului, deoarece conţin toate substanţele necesare
dezvoltării şi multiplicării bacteriilor acetice într-o formă uşor asimilabilă.

În Franţa, Italia, Spania vinul reprezintă principala materie primă în fabricarea oţetului, aşa cum
cidrul este materia primă pe care se bazează producţia de oţet din S.U.A., sau aşa cum malţul şi berea
reprezintă materia primă în Anglia.

4
Materia primă folosită în industria oţetului trebuie să nu conţină inhibitori şi, prin compoziţia sa,
să furnizeze bacteriilor acetice elementele plastice şi catalitice indispensabile înmulţirii şi realizării
biochimismului fermentaţiei acetice.

Condiţia esenţială a obţinerii oţetului este ca materia primă să conţină alcool etilic.

Aceste materii prime se pot folosi individual sau în amestec, cu sau fără adaos de apă.

Concentraţia de alcool etilic din soluţia hidroalcoolică se reglează între 3,5 – 17%, în funcţie de tăria
acetică ce urmează să fie obţinută şi randamentul de conversie corespunzător tehnologiei folosite, corelat
şi cu capacitatea fermentativă a culturii de bacterii acetice utilizate.

2. Nutrimente folosite la fabricarea oţetului

Pentru desfăşurarea fermentaţiei acetice în bune condiţii, bacteriile acetice au nevoie, pe lângă alcool
etilic şi oxigen, de nutrimente secundare şi de factori de creştere.

În cazul în care oţetul se obţine din vin, prezintă mai puţină importanţă suplimentarea plămezii cu
factori nutritivi, deoarece vinul asigură necesarul în azot, fosfor, substanţe nutritive.

În condiţiile în care oţetul se obţine din spirt diluat în amestec cu vin, sau numai din spirt diluat,
devine o necesitate a se îmbogăţii mediul alcoolic cu substanţe nutritive (săruri, vitamine), care să
permită o bună dezvoltare a bacteriilor acetice, asigurându-se astfel o viteză de fermentare convenabilă
şi un randament sporit în acid acetic.

3. Bacterii acetice – caractere morfofiziologice

Bacteriile acetice sunt bacterii strict aerobe, nesporulate, Gram – negative, grupate în perechi sau
lanţuri, cu dimensiuni variabile (0,5 – 0,8) – (0,9 – 4,2) μ m.

Pot fi mobile sau imobile, cu cili polari sau peritrichi. Acetobacter suboxydans prezintă cili dispuşi
lofotrichi, cu lungimea de 4,5 μ m, ca şi Acetobacter melanogenum. De asemenea, specia Acetobacter
aceti prezintă cili monotrichi, cu lungimea de 11,7 μ m.

În mediu acid, în timp, pot să apară forme de involuţie, ramificate, care îşi pierd capacitatea de
reproducere.

Majoritatea au formă de bastonaşe drepte sau curbate. Cele din vin prezintă o uşoară gâtuire. Unele
specii au posibilitatea de a forma zooglee (Acetobacter xylinum, Acetobacter xylinoides).
5
În medii lichide (în cultură staţionară) se dezvoltă sub forma unui voal fragil, care pe măsura creşterii
în dimensiuni se ridică pe pereţii vasului (Acetobacter ascendens, Acetobacter aceti). S-a observat că
puterea de acidifiere a bacteriilor este cu atât mai mică, cu cât voalul este mai gros şi mai afundat în
lichid.

Alte specii, cum sunt Acetobacter xylinum şi Acetobacter xylinoides, formează un strat gelatinos
de natură β - glucanică (în vinul oţeţit sau în oţet), care blochează circuitul normal al aerului în cazul
fermentatoarelor cu talaş cu consecinţe nedorite.

Pe medii de cultură solide, bacteriile acetice formează (în funcţie de natura lor) colonii cu aspect
diferit, netede sau cutate, umede sau uscate, de culoare albă, alb-roz, brune.

Bacteriile acetice sunt mezofile (temperatura optimă de dezvoltare este de 22-33°C, în funcţie de
specie) şi produc fermentaţia acetică într-un domeniu larg de temperatură (10-40°C). Temperatura
minimă de dezvoltare pentru majoritatea bacteriilor acetice este de 10°C, însă sunt şi specii care se pot
dezvolta la 6-7°C. Temperatura maximă de dezvoltare pentru cele mai multe bacterii acetice este în jur
de 40°C, cu menţiunea că sunt şi cazuri de excepţie. Spre exemplu, Acetobacter xylinum se dezvoltă şi
la 50°C, iar Acetobacter industrium se dezvoltă numai până la temperatura de 28°C. Bacteriile acetice
au o termorezistenţă scăzută în mediu lichid, cu pH acid, inactivarea lor având loc într-un minut la 60°C
; în timp ce bacteriile reţinute pe suporturi solide (doage de lemn) sunt inactivate la temperaturi mai
ridicate (100°C).

Bacteriile acetice sunt tolerante la acid şi concentraţii de până la 2° acetice activează creşterea
celulară. Rezistenţa la acid acetic se poate explica prin aceea că membrane acestor bacterii are un conţinut
ridicat în acizi graşi saturaţi, motiv pentru care este relativ impermeabilă la acidul acetic, care se găseşte
sub formă nedisociată în mediile fermentate industrial. Valoarea optimă de pH pentru creşterea
bacteriilor acetice este de 5,5; iar pH-ul limită se situează la nivel de 2,5.

Bacteriile acetice au un echipament enzimatic complex, în care sunt prezente dehidrogenaze foarte
active, localizate în sistemele membranare cuplate cu lanţul citocromic, enzime ale ciclului Krebs, care
le permite oxidarea a circa 80 de produşi (alcooli, glucide, acizi organici), printre care şi acidul acetic.

La oxidarea acidului acetic participă unele specii de bacterii din genul Acetobacter, producătoare de
acid acetic (Acetobacter aceti, Acetobacter liquefaciens, Acetobacter pasteurianum, Acetobacter
hansenii). Aceste bacterii posedă toate enzimele care participă la ciclul acizilor tricarboxilici. Acidul

6
acetic inhibă oxidarea sa de către bacteriile acetice la concentraţii mai mari de 8° acid acetic şi la pH =
3,0.

Dintre sursele de carbon utilizate preferenţial, alcoolul etilic este oxidat la acid acetic, ar glucoza la acid
gluconic şi acid 5-cetogluconic. Bacteriile din genul Gluconobacter utilizează ca principale surse de
carbon: glucoza şi etanolul. Bacteriile din genul Acetobacter folosesc ca surse de carbon: etanolul,
lactatul, hexozele şi glicerolul. Bacteriile din genul Acetobacter pot să oxideze şi acetalii la CO2 şi H2O,
când alcoolul etilic a fost consumat din mediu, pentru că alcoolul etilic inhibă activitatea enzimelor de
oxidare a acetalului.

Ca sursă de azot bacteriile acetice pot să folosească sărurile de amoniu, aminoacizii (valină,
alanină, izoleucină, cisteină, histidină, prolină), peptonele şi alte surse de azot organic, cum sunt extractul
de drojdie, de carne sau de porumb.

Nevoia faţă de factori de creştere variază de la o tulpină la alta, astfel bacteriile acetice sunt auxotrofe
faţă de vitaminele: acid para-aminobenzoic, niacină, tiamină, acid pantotenic şi faţă de alte vitamine din
grupului B.

Bacteriile sunt răspândite, în natură, pe produsele vegetale (fructe, frunze, flori) si transportul lor este
favorizat de insecte (musculiţa de oţet: Drosophilla) şi nematode(Anquillula aceti).

4. Factorii care influenţează fermentaţia acetică

Factorii mai importanţi care influenţează fermentaţia acetică se referă la: compoziţia chimică a
substratului, temperatura de fermentare, aciditatea iniţială a substratului alcoolic, concentraţia în alcool
a substratului fermentativ, numărul de bacterii acetice inoculate în substrat, aerarea substratului,
concentraţia în acid acetic acumulat în substratul ce fermentează, prezenţa agenţilor dăunători.

5. Procedee de obţinere a oţetului (scheme tehnologice)

Tehnologia de fabricare a oţetului nu diferă esenţial în funcţie de substratul alcoolic folosit (vin sau
soluţie hidro-alcoolică preparată din spirt).

În figura de mai jos este prezentată schema tehnologică generală de fabricare a oţetului de fermentaţie
din vin în acetatoare cu talaş.

7
Operaţiile importante care implică aspecte biotehnologice se referă la prepararea substratului pentru
fermentaţia alcoolica, fermentaţia acetica a substratului hidroalcoolic şi maturarea, în special, în cazul
oţetului de vin şi de fructe.

În figura de mai jos este prezentată schema tehnologică generală de fabricare a oţetului de
fermentaţie din vin.

8
Procedeele de realizare a fermentaţiei acetice diferă între ele în funcţie de viteza de formare a
acidului acetic şi implicit în funcţie de modul de aerare, şi pot fi clasificate în două categorii:
• procedee lente;
• procedee rapide.
Procedeele lente pot fi: de tip clasic şi de tip Orleans.
9
Procedeele rapide pot fi:
a) procedee la care contactul soluţiei alcoolice cu aerul se face prin distribuirea soluţiei
respective pe o coloană de umplutură inertă;
b) procedee submerse.

6. Factorii care influenţează calitatea oţetului

Factorii care influenţează calitatea oţetului sunt următorii:


- maturarea;
- clarificarea;
- pasteurizarea.

7. Tipuri de oţet de fermentaţie şi caracteristici compoziţionale

Influenţa procesului tehnologicasupra calităţii oţetului de fermentaţienu este neglijabilă şi în anumite


cazuri(oţetul balsamic) este extrem deimportantă. Cu toate acestea, cel mai important factor este materia
primă. În funcţie de natura materiei prime, existăcâteva tipuri distincte de oţet, prezentate pe scurt în
continuare.

Oţetul de vin
Se fabrică în mod normal dinvin. Totuşi, există sortimente comerciale care sunt prezentate ca
„oţet din vin", deşi numai o parte dinsubstratul iniţial este formată din vin, restul fiind un alt lichid
hidroalcoolic, de obicei un amestec de spirt şi apă. Se folosesc în general vinuri de calitate
inferioară sub aspectul acidităţiivolatile, cu un conţinut redus de dioxidde sulf sau alte substanţe care ar
putea inhiba bacteriile acetice. Culoarea oţetului din vin variază de la galben pal la roşu, în funcţie de
sortimentul de vin folosit ca materie primă. Conform normelor Comunităţii Europene, aciditatea totală a
oţetului din vin trebuie să fie de minim 6 g/100 ml, iar conţinutul de etanol să fie sub 1,5%(vlv).

Oţetul de fructe
Oţeturile de fructe sunt obţinute prin fermentaţia acetică a unor soluţii alcoolice obţinute din fructe. Cel
mai popular produs de acest tip este oţetul de mere, care are oculoare galben deschisă şi o aromă specifică.

Oţetul de orez

10
Se fabrică în Asia, din lichide hidroalcoolice obţinute prin fermentarea alcoolică aunor plămezi de orez,
uneori chiar din rachiu de orez. Metodele tradiţionale folosescfermentaţia acetică lentă, dar au fost
dezvoltate şi procedee submerse.

Oţetul din spirt


Este denumit uneori şi oţet alb. Se obţine prin fermentaţia acetică a unor substraturi obţinute prin diluarea
spirtului şi adăugarea unor nutrienţi. În mod normal, acest tip de oţet este incolor şi nu are aromă.

Oţetul balsamic
Este un produs special, fabricat printr-o tehnologie particulară care porneşte de la mustul de struguri.
Imediat după începerea fermentaţiei alcoolice a mustului (la aproximativ o zi de la presare), acesta este
concentrat prin evaporare până când volumul se reduce la o treime din cel in iţial. În continuare acest
substrat este supus unor fermentaţii alcoolice şi acetice concomitente şi foarte lente. În acest timp, soluţia
estetrecută succesiv prin butoaie din lemn de diferite esenţe. Procesul durează între 5 şi 12 ani, uneori
mai mult. Produsul are un conţinut ridicatde substanţă uscată, o aromă specială şi o tărie acetică de 6-15
grade. Indicii compoziţionali ai oţetului variază foarte mult în funcţie de materiile prime folosite şi
tehnologia adoptată.

8. Proiectarea şi stabilirea parametrilor de funcţionare a unei instalaţii de producere a


oţetului în sistem submers

Prezentarea instalaţiei de laborator cu funcţionare în sistem submers.

Instalaţia sub formă cilindro-conică a fost confecţionată din oţel inoxidabil, fiind prevăzută cu un
agitator cu rotaţie variabilă, între 10-60 rot/min. Axul şi paleta agitatorului au fost realizate din sticlă ca,
de altfel şi barbotorul de aer. Axul agitatorului se cuplează la exterior la un motoraş electric al unui
agitator cu un cablu flexibil.

Schimbătorul de căldură montat în fermentator s-a confecţionat din ţeavă de oţel inox cu
diametrul ø = 6 mm, ramura de intrare şi ieşire fiind legate la un termostat cu termometru de contact, cu
posibilitate de menţinere constantă a apei din termostat la 25-100°C. Legătura dintre intrare şi ieşire a
schimbătorului de căldură din fermentator şi termostat s-a făcut prin tuburi de plastic flexibile.

Într-un orificiu situat pe capacul fermentatorului s-a montat un refrigerent răcit cu apă de la
robinet, cu scopul de a condensa vaporii de acid acetic în vederea recuperării acestora.
11
Capacul fermentatorului s-a fixat etanş de capac cu ajutorul unor şuruburi, iar etanşeitatea a fost
asigurată de o garnitură de material plastic acido-rezistentă.

Aerarea agitatorului s-a realizat cu ajutorul unei pompe de aer folosită în mod curent pentru
acvarii.

Verificarea temperaturii lichidului în fermentare s-a făcut cu ajutorul unui termometru cu mercur,
cu limitele de măsurare cuprinse între 0 şi 50°C.

9. Studiu comparativ între două firme concurente

12
Cu banii obţinuţi din vânzarea diviziei de margarină, ketchup şi maioneză, Topway Industries se
consolidează pe ulei şi intră pe oţet.

O parte din banii încasaţi de către acţionarii companiei (dintre care cel mai mare este fondul de
investiţii Barings) în urma vânzării de anul trecut a unei "bucăţi" din Topway către norvegienii de la
Orkla Foods au fost folosiţi pentru înfiinţarea unei fabrici de oţet, care produce sub două mărci, “Bunica”
şi “La Minut”.

Investiţia în această fabrică se ridică la peste un milion de dolari. Oportunitatea constă în faptul că
ceilalţi jucători existenţi pe piaţa locală produc oţet din alcool, nu din vin.

Principalul concurent intern al companiei pe piaţa oţetului este marca Regal, aflată în portofoliul
European Food, companie care face parte din grupul de firme European Drinks, aflat în proprietatea
fraţilor Ioan şi Viorel Micula. Pentru a contracara această ofertă, compania produce şi oţet din alcool,
sub marca La Minut.

Bunica este un oţet făcut din vin care este în curs de listare (adică de intrare în magazine) peste
tot. S-a mers pe argumentul calităţii, chiar dacă piaţa este foarte sezonieră.

Oţetul balsamic vine din urmă: În segmentul high-end, oţetul balsamic a reuşit creşteri semnificative în
ultimii doi ani. El este aproape în totalitate importat din Italia şi este produs din vin, la care se adaugă
diverse condimente. Preţul unei sticle de oţet balsamic de import ajunge la până de cinci ori preţul uneia
autohtone.

Oţet “Bunica”

13
Este caracterizat printr-un gust şi o aromă plăcută, specială, conţinând pe lângă acid acetic (3-
9%), o cantitate apreciabilă de extract (1,5-3 g%) şi săruri, printre care bitartratul de potasiu a cărui
prezenţă permite diferenţierea acestuia de oţetul de bere, fructe etc.

La fabricarea acestui tip de oţet se folosesc vinuri de calitate medie sub aspectul acidităţii volatile, cu un
conţinut redus de dioxid de sulf sau alte substanţe care ar putea inhiba bacteriile acetice. Culoarea acestui
oţet variază de la galben pal la roşu, în funcţie de sortimentul de vin folosit ca meterie primă.

Oţetul produs de această firmă se încadrează în normele comunităţii europene având o aciditate totală de
min 6%/100 ml, iar conţinutul de etanol este sub 1,5%.

Deşi durata procesului de preparare a oţetului măreşte costul produsului, perioada în care se formează
bacterii prezintă avantaje. În acest timp, considerat "îndelungat", se formează substanţe aromatice
(„buchetul") care imprimă oţetului calităţi superioare, tot astfel cum calităţile vinului se îmbunătăţesc
prin păstrarea în pivniţă, după epuizarea fermentaţiei.

Un proces tipic de fermentaţie continuă îl reprezintă „metoda rapidă" de fabricare a oţetului. Această
tehnologie se aplică deoarece, odată însămânţat şi intrat într-o judicioasă conducere a parametrilor de
cultivare, se poate produce oţet într-o perioadă foarte îndelungată.

Una dintre problemele fundamentale ale fabricării oţetului este închiderea ermetică a vaselor şi, legat
de aceasta, instalarea unui dispozitiv care să stimuleze curentul de aer condiţionat la o temperatură şi
compoziţie strict determinată, precum şi un dispozitiv pentru reglarea vitezei aerului, depăşindu-se,

14
astfel, pierderile de până la 30 % din producţie, în special din cauza volatilizării alcoolului şi acidului
acetic.

De altfel, temperatura are o influenţă decisivă asupra formării acidului acetic(oţetului). În perioada de
vară temperatura trebuie să fie în jurul valorii de 35°C. O dată cu sosirea anotimpului de vară, diferenţa
de temperatuă dintre încăpere şi vas se micşorează pâna când devine zero. Dar o dată cu reducerea
diferenţei de temperatură, se reduce şi diferenţa de aeraţie şi deci şi acţiunea oxidantă a bacteriilor.
Aceasta, la rândul ei duce la o scădere a temperaturii în interiorul vasului şi, ca urmare, la o diminuare a
aerisirii. În cele din urmă, curentul poate fi total întrerupt şi funcţionarea vasului să înceteze din cauza
insuficienţei de oxigen.

Oţet “Regal”

Acest tip de oţet este obţinut din alcool etilic rafinat

Prin decantare oţetul se clarifică fără altă operaţie. După această fază, se pritoceşte. Când
butoaiele nu sunt bine închise, fermentaţia este foarte activă la suprafaţa lichidului şi când a oxidat puţinul
alcool pe care-l conţine, atacă oţetul care devine apos. Dacă el conţine substanţe azotate sau acizii malic
şi tartric este expus pericolului de a fi atacat de Bacterium xilinum care descompune acidul acetic,
făcându-l apos. După preparare, indiferent de metodă, produsul este clarificat prin decantare şi păstrat la
10 - 15°C în butoaie pline, unde suferă o oxidare lentă care-i ameliorează calitatea.

15
Oţetul din alcool poate fi considerat ca un produs finit, însă nu este comercializabil deoarece are un miros
dezagreabil şi un gust înţepător şi îmbătător datorită prezenţei de aldehide; acesta dispare fie prin oxidare,
fie prin evaporare.

10. Măsuri de Protecţia Muncii


Angajatorul are obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru protejarea vieţii şi sănătăţii salariaţilor.
Angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă.

Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonereaza de răspundere
în acest domeniu.

Obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu pot aduce atingere


responsabilităţii angajatorului.

Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în nici un caz, obligaţii
financiare pentru salariaţi. Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile legii speciale, ale
contractelor colective de muncă aplicabile, precum şi cu normele şi normativele de protecţie a muncii.

Normele şi normativele de protecţie a muncii pot stabili:

a) măsuri generale de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor


profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor;

b) măsuri de protecţie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activităţi;

c) măsuri de protecţie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;

d) dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale de asigurare a securităţii


şi sănătăţii în muncă.

În cadrul propriilor responsabilităţi angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea


securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de
informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi mijloacelor
necesare acesteia.

La adoptarea şi punerea în aplicare a măsurilor prevăzute mai sus se va ţine seama de următoarele
principii generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;
16
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursă;

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă şi alegerea
echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii
monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii;

e) luarea în considerare a evoluţiei tehnicii;

f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţtin periculos;

g) planificarea prevenirii;

h) adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de protecţie individuală;

i) aducerea la cunosţinta salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare.

17
BIBLIOGRAFIE

1. Oancea Ioana, Răşenescu I., Cercetări privind fermentaţia acetic, În lucrările celui de-al II-
lea Simpozion de Microbiologie Industrială, Iaşi, 1980.
2. Oancea Ioana, Posibilităţi de combinare a materiilor prime folosite în fabricarea oţetului, În
Analele Universităţii “Valahia” – Târgovişte, 2000.
3. Ana Alexandru, Tehnologia vinului şi subproduselor, Galaţi, 1980.
4. Popa A.I., Teodorescu C.Ş., Microbiologia vinului, Ed. Ceres, Bucureşti, 1990.

18

S-ar putea să vă placă și