Azi îmi pătrunzi în minte,

în ochi, cerni temeri adormite.

Privesc atent prin amintiri uitate,

să nu dau frâu iluziei ce mă-mparte.

I.

Acorduri calde se auzeau în ton de primăvară,

Când te-am zărit, în parc, întâia oară.

Emoțiile dansau pe-acorduri de chitară,

simțeam prezența ta cum mă-nfioară.

Codițe lungi, hanoracul negru-șters,

discuții fără demers.

Atitudinea de-atlante

Jeansii albaștri, sărutul pe frunte.

Geaca de blugi, tricoul alb-murdar.

tu, meșter rudar..

m-ai luat de mână-ncet,

cu grijă, cu al tău suflet

în pielea mâinii tale, care v-aștepta

ani lungi, confirmarea, șoapta,

iubirea răscoaptă..

Atunci tu ai sculptat în palma-mi dreaptă,

o linie fină, știută doar de noi,

 ce ne-a vegheat de-atâta timp, pe amândoi.

II.

Simțeam că te cunosc de-atâta timp..

Spuneai că am fi zei, eu mă credeam-n Olimp.

Storcând cașmirul din vorbele tale,

eu culegeam misterele ancestrale,

m-am abătut de multe ori de pe cărare,

crezând că știu mai bine viața, ce rost are.

Tu m-ai lăsat în pace și nu mi-ai spus nimic,

decât că ai avut răbdare și te-am rănit un pic..

iar fluturii-mi zburau pe buze,

voiam să te sărut, în pauzele lungi, difuze.

Dar n-ai fost niciodată fizic lângă mine,

Mi-ai spus că trebuie să mă pregătesc pentru ce va să vie.

Cu toate astea, în clipele grele de singurătate,

nu te-ai speriat, de sentimentele-mi exaltate.

Tu m-ai calmat, m-ai învățat ce e tăcerea,

tu m-ai făcut să îmi doresc iluminarea.

mi-ai luat inima-n brațe,

mi-ai ascultat nenumărate doleanțe.

Dar înc-aveam o inimă rebelă, o inimă de lemn,

în care cu răbdare, tu ai sculptat un sentiment solemn.

Un sentiment ce ne-a legat în timp,

și mi-a ținut de cald, în orice anotimp.

Tu mi-ai fost ghid în nopțile cu lună plină,

eu ți-am fost dor, iar tu mi-ai fost lumină.

III.

Lună, ești iarăși pe cer,

mister pentru suflet lăsat semincer.

Inima-mi plânge-n pământ,

mintea-n frământ..

De ce m-ai lăsat să-mi duc existența

Într-o lume de zei bolnavi, unde lipsește speranța?

Doar stelele au văzut căderea,

Tu...amintirea.

Veneai, dispăreai ca o ploaie de vară,

pe care-o aștepți în viscolul din iarnă..

Ornicul stă parcă-n loc,

ne-așteaptă-n mijloc.

Când timpul va veni,

Vom îmblânzi furtuni.

..tineri, voioși, noi dresori de stăvar..

origini..iubire sacră, adevăr.

Și de ar fi să nu îmi mai vorbești vreodată,

 Nu mă voi simți abandonată..

Pentru că datorită ție, știu cine sunt,

ce rol am pe Pământ.

p.s.
nu vreau vișine. Vreau să fac cu tine, ce face primăvara cu cireșii.

și poate n-ai știut să mă iubești cât meritam,

dar pentru mine-ai fost un zâmbet larg ce îl purtam,
făcând din simțurile mele, spectacol de balet,
în ochi, în minte și în suflet.
..noi ne-am mai intalnit in alta viata,
dar ti-am ramas datoare cu trairi si cu speranta.

Într-un alt ieri eram cum te-ascultam vibrând,

Îți respiram pe mână când inima topea
Iubirea mea curată, adânc în palma ta,
Și te-așteptam deja când te priveam plecând...
A mai venit doar norul ce picură tăcere...
Și fulger aspru-mi pune în orice adiere,
Ascunde dimineți cu zbor de rândunele,
Și scutură tristețe-n versurile mele...
Nopți lungi pleacă spre ieri și rațiuni mă ceartă...
Să nu las amintirea iluzii să-mi împartă.
Căci tu te joci cu fluturi și minți în mângâieri,
Cum limpede văd astăzi, deși respir ca ieri...