Sunteți pe pagina 1din 22

ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE CONSTRUCȚII, CADASTRU ȘI ARHITECTURĂ

PROGRAM DE STUDIU:

CONSTRUCȚII INTELIGENTE ȘI SUSTENABILE

LA DISCIPLINA

CLĂDIRI PASIVE ȘI CLĂDIRI CU ENERGIE 0


ANUL II DE STUDII

Titular disciplină,
Prof.univ.dr.ing. Gheorghe IONESCU

Student masterand,
COROIU CRISTIAN-VASILE

An universitar 2017 – 2018


CONSUMUL DE ENERGIE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

1
Cuprins
I. INTRODUCERE ............................................................................. …ERROR! BOOKMARK NOT DEFINED.3
II. EVOLUŢII ŞI PROVOCĂRI ÎN SECTORUL ENERGETIC LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE…....6

2.1 GENERALITĂȚI ..................................................................................................................................................6


2.2. DIMENSIUNEA MEDIULUI ÎN POLITICA DE ENERGIE ..............................................................................................9
2.3. ABORDAREA INTEGRATĂ PE SUB-SECTOARE ENERGETICE ................................................................................. 10
2.4. CONSUMUL DE ENERGIE IN UNIUNEA EUROPEANA............................................................................................ 14
2.5. PRODUCTIA INTERNA DE ENERGIE ..................................................................................................................... 15

III. CONCLUZII ..................................................................................................................................................... 20


BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................................................... 21

2
I. Introducere

I.1. Pieţele de energie şi intervenţia guvernamentală în trecut şi în prezent

Datorită unor particularităţi ale industriei energetice, toate guvernele naţionale au


considerat implicarea lor totală în sectorul de energie ca o practică normală. Aceste
particularităţi, considerate drept certitudini pentru multă vreme, sunt date de: monopolul natural
pe care îl constituie activităţile de transport şi distribuţie în cadrul sectorului de energie, ceea ce
permite integrarea facilă pe verticală, sub formă de monopoluri, a diferitelor activităţi; de rolul
esenţial pentru comunitate pe care îl joacă energia, fie ca resursă primară, fie ca energie electrică,
motiv pentru care s-a simţit nevoia unui control strict guvernamental; de caracterul strategic
pentru orice economie al sectorului de energie, în special energia electrică, gazul şi într-o măsură
mai mică, petrolul.
Aceste caracteristici au contribuit la crearea unei paradigme tradiţionale în relaţia
guvernindustrie de energie, care a dominat timp de decenii, ce se poate descrie sub forma unui
model de organizare care implică controlul central asupra unei reţele de energie primară şi finală.

Structura acestui model este dictată de:


• drepturile exclusive de a construi şi opera în sectorul energetic, fie ale statului, fie
concesionate de acesta;
• lipsa oricărei forme de concurenţă;
• reglementări în detaliu;
• grad ridicat de planificare şi control strict;
• operare integrată pe verticală;
• tarife pe bază de costuri de producţie.
Modelul a funcţionat o perioadă lungă de timp, acumulând însă nemultumirea tot mai
evidentă a consumatorilor faţă de faptul că, în nici una din fazele de operare ale sistemului de
energie, ei nu sunt parte la procesul de luare a deciziilor. Un alt neajuns important a fost
determinat de faptul că cei care planifică, conduc şi operează sistemul nu-şi asumă nici un risc şi

3
nu suferă dacă greşesc. Costul incompetenţei sau al unor judecăţi greşite a fost întotdeauna plătit
de consumatori, în dubla lor calitate de consumatori şi plătitori de impozite.
Această relaţie rigidă, tradiţională, guvern-industria de energie este afectată, de ceva
timp, de o schimbare ce pare ireversibilă. Vechile certitudini au început să se clatine, iar
acceptarea necondiţionată a deciziilor luate centralizat nu mai funcţionează, în mod tot mai
evident după anii 90. Noul val care ia locul reglementării centralizate este reglementarea pentru
competiţie.
Monopolurile naturale, fie proprietate de stat, fie sub controlul acestuia, care funcţionează
într-o configuraţie tehnic centralizată, încep să se destrame şi să se reorienteze spre clienţi şi
competiţie. Caracteristicile noului tip de abordare sunt diferite, şi anume:
 separarea activităţilor, pentru a permite concurenţa ori de câte ori este posibil (în locul
integrării pe verticală);
 libertatea de a investi în activităţi concurenţiale (în locul planificării centralizate);
 libertatea de a contracta la tarife competitive (în locul tarifului fixat);
 accesul la reţea şi infrastructură;
 supravegherea sistemului de către regulatori independenţi (în locul guvernului);
 adaptarea la tehnologia informaţiei.

In evoluţia spre noul tip de reglementare putem distinge trei etape care sunt descrise în cele
ce urmează.
După 1945, guvernele democratice vest-europene au considerat că în reconstrucţia de
după război, un rol esenţial îl joacă energia şi de aceea sectorul trebuie integral controlat
de stat. Industriile au fost naţionalizate, iar pentru evitarea abuzului de putere s-a recurs la
soluţia proprietăţii publice şi/sau a controlului public. Aşa s-au născut, între altele,
Electricite de France şi Gaz de France în 1946, ENEL în 1962 în Italia. Având în vedere
rolul dominat al statelor în politica de energie la acea vreme, primele Tratate al
Comunităţilor Europene nu au inclus printre obiectivele lor, sectorul de energie, ci doar
unele componente ale acestuia, cum se va vedea mai departe.

4
Crizele de energie din anii 70 au condus la intervenţii energice ale statelor industrializate
în sectorul energetic. Pe agenda politică europeană a apărut o nouă problemă, şi anume aceea a
siguranţei în alimentarea cu energie. S-au iniţiat programe costisitoare pentru construcţia de
centrale nucleare şi s-au alocat subvenţii pentru energiile alternative. S-a creat Agenţia
Internaţională a Energiei, cu scopul de a supraveghea alocarea resurselor financiare şi a încuraja
diversificarea formelor alternative de energie. In acelaşi timp, modest, au început să apară
politicile naţionale de energie şi agenţiile de implementare.
Totuşi, unele intervenţii planificate în acest mod tradiţional s-au dovedit grăbite sau chiar
nefolositoare, de aceea capacitatea guvernelor singure de a interveni în politica de energie a
început să fie pusă la îndoială.
Avocaţii noii abordări deschise către piaţă au început să apară în Marea Britanie şi SUA
încă din anii 70. Anumite structuri de funcţionare care existau izolat, în special în SUA,
reprezentate prin producători independenţi care debitează energie într-o reţea publică, au generat
întrebarea dacă acest tip nu s-ar putea extinde, lărgind numărul actorilor din sector şi încurajând
concurenţa, pentru ca într-un viitor să creeze piaţa liberă.
La mijlocul anilor 80, noua gândire a început să câştige tot mai mulţi adepţi. Tabu-urile
controlului de stat asupra sectorului au început să cadă, mai ales sub influenţa a două fenomene:
globalizarea economiei mondiale şi apariţia diferitelor iniţiative
guvernamentale de liberalizare a pieţelor de energie. Globalizarea a adus în discuţie rolul
statelor naţiuni, nu în sensul reducerii, ci al transformării funcţiilor lor şi depolitizarea
spaţiului naţional pentru unele sectoare economice. Liberalizarea, ca o consecinţă
imediată a globalizării, implică în mod necesar un transfer de responsabilitate de la stat
către sectorul privat, concomitent cu preluarea corespunzătoare a atribuţiilor de
reglementare de către agenţii guvernamentale.

5
II. EVOLUŢII ŞI PROVOCĂRI ÎN SECTORUL ENERGETIC LA NIVELUL
UNIUNII EUROPENE
2.1 Generalități
În conjuctura economico-politică actuală, Uniunea Europeană va trebui să răspundă
noilor provocări generate de necesitatea asigurării securitîţii energetice, care devine un atribut
esenţial al securităţii naţionale pentru statele membre. Astfel, asigurarea cu energie competitivă,
condiţionată de efortul de limitare a schimbărilor climatice, de creşterea cererii globale de
energie şi de viitorul nesigur al accesului la resursele energetice tradiţionale pe cale de epuizare,
face necesar ca UE să-şi identifice punctele vulnerabile date de dependenţa de importurile de
energie primară şi de şocurile pe care această stare de fapt le poate produce asupra securităţii
europene.
Din perspectiva dată, viziunea politicii energetice europene corespunde conceptului de
dezvoltare durabilă şi ia în considerare aspecte care privesc accesul consumatorilor la surse de
energie sigure şi cu preţuri accesibile, la dezvoltarea durabilă a producţiei, la eficienizarea
transportului şi consumului de energie. Noua viziune este necesară pentru a creşte siguranţa în
aprovizionarea cu energie şi pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
Politica Uniunii Europene în domeniul energiei până în anul 2020 urmăreşte îndeplinirea
a trei obiective majore şi anume:
• Durabilitate, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) la un nivel care
să limiteze efectul de încălzire globală la 2°C în plus faţă de temperaturile din era preindustrială;
• Competitivitate, care vizează asigurarea implementării efective a pieţei interne de
energie, şi în acest sens, Parlamentul European şi Consiliul în septembrie 2008 au adoptat al
treilea pachet legislativ pentru reglementarea pieţei interne de energie;
Siguranţa în alimentarea cu energie, prin reducerea vulnerabilităţii Uniunii
Europene în privinţa importurilor de energie, a întreruperilor în alimentare, a evitării
posibilelor crize energetice şi a nesiguranţei în alimentarea cu energie în viitor.
Politica viitoare a Uniunii Europene în domeniul energiei este fundamentat pe seama unui

6
pachet de reglementări „Energie – Schimbări Climatice”, care a fost agreat de șefii de stat și de
guverne, la Consiliul European din 13 decembrie 2008 şi care a fost aprobat în cadrul
Consiliului European şi apoi adoptat de Parlamentul European în decembrie 2008 fiind
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din iunie 2009.
Pachetul legislativ „Energie – Schimbări Climatice” este important prin faptul că
repartizează între Statele Membre, pentru anul 2020, obiectivele specifice ale Uniunii
Europene şi prin faptul că acte normative esenţiale în domeniul energetic,
Obiectivele specifice ale Uniunii Europene „obiectivele 20-20-20”, sunt următoarele:
• reducerea emisiilor de GES la nivelul UE cu cel puţin 20% faţă de nivelul anului
1990;
• creşterea cu 20% a ponderii surselor de energie regenerabilă (SRE) în totalul
consumului energetic al UE şi o ţintă de utilizare a 10% biocarburanţi în transporturi;
• reducerea cu 20% a consumului de energie primară, prin îmbunătăţirea eficienţei
energetice, faţă de nivelul la care ar fi ajuns consumul în lipsa acestor măsuri.
Actele normative esenţiale care aduc reglementări în domeniul energetic privesc patru
acţiuni distincte şi anume:
- extinderea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
(ETS) prin introducerea altor categorii de instalații și includerea altor gaze cu efect de seră 1 în
această schemă;
-distribuirea efortului de reducere între Statele Membre, prin stabilirea unor ținte diferențiate
situate între –20% și +20% față de anul 20052 şi pentru sectoarele non-ETS;
- promovarea tehnologiei de captare și stocare a dioxidului de carbon4;
- stimularea utilizării surselor regenerabile de energie.

1
Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din 23 aprilie 2009, de modificare a
Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de
gaze cu efect de seră
2
Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din 23 aprilie 2009, privind
efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de
reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020
7
În acelaşi context, faţă de reglementările europene prezentate, trebuie spus că, efectele
schimbărilor din ultimii ani de pe pieţele globale de energie au fost în mare măsură atenuate ca
urmare a liberalizării preţurilor şi al diversificării aprovizionării şi posibilităţilor de import.
Aceste componente vor acţiona şi în perioada următoare motivat de faptul că se întrevăd
modificări importante, generate de faptul că preţul energiei va fi afectat de investiţiile importante
necesare în sectorul energetic pentru îmbunătăţirea infrastructurii de producţie şi transport,
precum şi de stabilirea preţului carbonului şi a preţurilor internaţionale mai mari la energie
datorită creşterii cererii în statele emergente.
Securitatea aprovizionării, competitivitatea şi obiectivele legate de atenuarea schimbărilor
climatice pot fi asigurate numai dacă infrastructura energetică va fi modernizată, dacă instalaţiile
învechite vor fi înlocuite cu alternative competitive şi dacă energia va fi folosită mai eficient pe
parcursul lanţului energetic.
Noua abordare a politicii energetice europene este avantajată de faptul că, Statele
member şi consumatorii mari din industrie recunosc amploarea provocărilor şi conştientizează
faptul că, securitatea aprovizionării cu energie, utilizarea eficientă a resurselor la preţuri
accesibile şi promovarea unor soluţii inovatoare sunt determinante pentru creşterea durabilă pe
termen lung, pentru crearea de locuri de muncă şi pentru creşterea calităţii vieţii în Uniunea
Europeană.
Aspectele semnalate capătă importanţă deosebită în contextul economic mondial în care,
dacă actualul sistem legislativ şi politicile publice din sectorul energetic rămân neschimbate până
în anul 2035, se previzionează că cererea mondială de energie va creşte cu aproape 50%
comparativ cu anul 2007, iar ponderea cea mai mare în creşterea consumului de energie, o vor
avea statele din afara Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, a căror cerere va
creşte cu 84%, comparativ cu doar 14% pentru ţările din OECD3.
Aceiaşi sursă arată că, deşi recesiunea economică a încetinit rata de creştere a consumului
mondial de energie electrică în anii 2008 şi 2009, producţia de energie electrică este estimate să

3
Elemente de strategie energetică pentru perioada 2011 – 2035 Direcţii şi obiective strategice în sectorul energiei electrice,
cap.2. Context Internaţional, draft I http://www.minind.2011
8
crească până în anul 2035 cu 87%, creştere care va fi asigurată de energia nucleară şi de energia
furnizată din resurse regenerabile.
Pentru diversificarea surselor de energie regenerabilă este necesară susţinerea şi
încurajarea acesteia cu programe guvernamentale, care sunt justificate de necesitatea evitării
influenţei creşterii preţurilor combustibililor solizi şi de reglementările care impun suportarea
costurilor pentru emisiile de CO2.
Referitor la efortul de reducere a dependentei energetice a Europei fata de Rusia de care
rămâne serios afectată şi în acelaşi timp vulnerabilă4, Comisiei Europene i s-a cerut in martie
2014 să prezinte măsuri specifice care urmează să fie propuse in cadrul summitului din 26 si 27
iunie 2014.
În acest sens, Comisia Europeană a luat în considerare mai multe variante de lucru, care
pun accentul pe eficienţa energetică, pe surse noi de hidrocarburi şi pe surse alternative de
energie.
Variantele analizate sunt :
• îmbunătăţirea eficienţei energetice,
• dezvoltarea energiilor regenerabile,
• relansarea productiei europene de hidrocarburi in Marea Nordului si in Marea
Mediterană,
• energia nucleară,
• exploatarea gazulor de sist,
• diversificarea furnizorilor si achiziţia de gaz lichefiat.

2.2 Dimensiunea mediului în politica de energie


Principiile de bază ale politicii de mediu a UE se regăsesc în al 5-lea şi al 6-lea
Program de Acţiune pentru Mediu, în Tratatul de la Amsterdam , în Procesul Cardiff,
şi au fost sintetizate pentru a fi mai uşor aplicate în procesul extinderii UE.
Obiectivele principale de mediu care se regăsesc în politica de energie se referă la

4
UE ramane vulnerabila" deoarece "importa 53% din energia consumata, respectiv o factura de un miliard de euro pe zi, iar
sase dintre statele sale depind de Rusia in calitate de furnizor exclusiv", în condiţiile în care Rusia exportă 80% din petrolul
sau si 70% din gaz spre UE, ceea ce ii asigură venituri importante la buget, vezi intervenţia din 21.05.2014, de la Bruxelles, a
presedintelui Comisiei, Jose Manuel Barroso, citat de AFP
9
minimizarea impactului de mediu şi dezvoltarea unui sistem energetic durabil.

Minimizarea impactului de mediu are trei direcţii principale de acţiune: înlocuirea


energiilor poluante cu altele mai puţin poluante, introducerea tehnologiilor de
reducere a emisiilor de gaze şi creşterea eficienţei energetice.
În ce priveşte impactul asupra mediului, cele mai serioase probleme se referă la ploile
acide, calitatea aerului, schimbările climatice, rezervele de resurse energetice şi
chestiunile legate de utilizarea energiei nucleare, ca un caz aparte. În domeniul
schimbărilor climatice, strategia europeană se bazează pe ţintele stabilite prin
Protocolul de la Kyoto. Instrumentele de lucru pentru atingerea ţintelor sunt eficienţa
energetică, creşterea ponderii resurselor regenerabile, inovarea tehnologică şi
cercetarea.
În contextul extinderii UE, pentru ţările în curs de aderare şi candidate s-au evidenţiat
următoarele direcţii de acţiune:
•μ integrarea problemelor de mediu în cele ale diferitelor sectoare
•μ dezvoltarea unor programe pe termen lung
•μ dezvoltarea de legături strategice cu celelalte politici ale UE.
Pentru a merge în aceste direcţii, statele în curs de aderare şi candidate au nevoie să
fie ferm şi clar angajate în adoptarea legislaţiei comunitare, în atingerea convergenţei
cu intensităţile energetice din UE şi într-o strânsă colaborare internaţională bazată pe
acordurile existente şi viitoare.

2.3 Abordarea integrată pe sub-sectoare energetice


Cărbunele
Cărbunele este văzut ca o resursă energetică cu valenţe pozitive, dar şi negative:
- pozitivă este contribuţia sa la asigurarea siguranţei în alimentare, şi ca parte a
diversificării surselor de energie
- negativ este impactul asupra mediului. Dacă impactul local asupra mediului poate şi va
fi diminuat prin măsuri tehnologice şi de reducere a suprafeţelor afectate, impactul global
al utilizării cărbunelui asupra emisiilor de gaze cu efect de seră provoacă încă mare

10
îngrijorare.
Tehnologiile curate ale procesării cărbunelui sunt tot mai dezvoltate în Europa, în timp ce
eficienţa centralelor pe bază de cărbune a ajuns deja la 47 % şi urmăreşte să crească până la 50
%. Tehnologiile de captare a bioxidului de carbon din emisiile centralelor termice vor fi
diponibile pe scară largă în următorii 10 ani. Costurile cărbunelui curat vor rămâne totuşi foarte
ridicate în termeni de eficienţă economică, dar vor fi compensate prin aportul
adus la siguranţa în alimentare şi la stabilitatea economică în cazul unor fluctuaţii mari de
preţuri pe piaţa resurselor energetice.
Directivele privind calitatea aerului sunt cele care au impact important asupra utilizării
cărbunelui:
•μ Directiva privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, este Directiva pe baza
căreia se face licenţierea centralelor mari în Europa, sub aspectul protecţiei mediului.

Directiva centralelor de combustie mari


•μ Directiva cadru privind calitatea aerului, cu surorile ei pentru bioxid de sulf, nitriţi,
suspensii, plumb, bioxid de carbon, ozon şi benzen, precum şi alte directive în lucru
privind limitarea conţinutului de metale grele (nichel, arsenic, cadmiu) în aer.
•μ Directiva privind plafonul naţional de emisii (NEC), care limitează valorile de bioxid
de sulf, nitraţi, hidrogen sulfurat şi componente organice volatile.
•μ Directiva privind ozonul.
Problemele de mediu ale industriei cărbunelui, care nu sunt direct legate de energie, sunt
acoperite de directivele privitoare la staţiile de epurare şi la protecţia apei.
Deşi controlul poluării aerului şi politica de folosire a cărbunelui nu merg în mod natural
în aceeaşi direcţie, ba chiar sunt contradictorii, va trebui totuşi să se ajungă la un
compromis, care să ţină seama şi de alte obiective ale politicii de energie, în special cele
referitoare la contribuţia cărbunelui la asigurarea resurselor şi a competitivităţii. Sunt
speranţe că noile tehnologii vor putea reduce cu până la o treime emisiile datorate
utilizării cărbunelui.

Petrolul

11
Problemele de mediu pe care le ridică industria petrolului şi utilizarea acestuia în
scopuri energetice şi de transport se referă la calitatea aerului, a apei, schimbările
climatice şi la calitatea combustibililor.
În privinţa utilizării produselor rafinate, există încă mari diferenţe între gradul de
rafinare cerut de piaţa din S/M şi de cea din ţările Central şi Est Europene. In ţările în
curs de aderare şi candidate la UE, cererea pentru produse din petrol cu potenţial de
poluare mai scăzut este mult mai redusă faţă de UE.
Cererea pentru produse petroliere este şi va continua să fie în creştere. În UE,
previziunile indică o cotă de 40 % din consumul total de resurse energetice în 2020
din petrol. În aceste condiţii, schimbările impuse de protecţia mediului vor determina
o orientare pronunţată spre produse petroliere curate. Aceasta va necesita dezvoltarea
unui complex de inter-relaţii între politica de energie şi protecţia mediului, a unei
abordări cuprinzătoare care să ţină seama pe de o parte, de evaluările integrate
fundamentate ştiinţific, pe de altă parte, de ţintele stabilite pentru protecţia mediului
în contextul dezvoltării durabile. Spre exemplu, reducerea potenţialului poluant al
combustibililor pentru transport ar putea determina o creştere a emisiilor de bioxid de
carbon produse de către rafinării. De aceea, o colaborare mai strânsă între toţi factorii
implicaţi pare să fie calea cea mai potrivită pentru a trata complexitatea problemei.

Gazul natural
Din punct de vedere al mediului, gazul natural este considerat „poarta spre o
dezvoltare durabilă”. Impactul asupra mediului generat de utilizarea gazului natural
are o dimensiune locală (particule, fum), regională (ploi acide) şi una globală (gaze cu
efect de seră).
Impactul negativ la toate dimensiunile se poate reduce prin folosirea gazului curat,cu
conţinut scăzut de sulf şi de carbon, prin utilizarea tehnologiilor de eficienţă energetică şi prin
reducerea cererii de energie (tehnologii termo-izolante în
construcţii, stiluri de viaţă adaptate). Tehnologiile gazului se potrivesc foarte bine cu
cele pentru dezvoltarea resurselor regenerabile. Combustibilul gazos este adecvat
tehnologiilor de creştere a eficienţei energiei, de exemplu în boilerele de condensare.
12
Arderea gazului în centrale are potenţialul de a reduce emisiile de bioxid de carbon.
Utilizarea gazului în co-generare va dubla producţia de energie electrică produsă pe bază
de gaz în Uniunea Europeană. Această situaţie va determina însă dereglări şi
disfuncţionalităţi în domeniul competiţiei, între vechile centrale cu eficienţă scăzută şi
cele noi, performante.

Industria energetică
La toate nivelurile sale, industria energetică se confruntă cu problemele ridicate de
mediu:
•μ în producţia de energie electrică, prin întreaga legislaţie de mediu şi de taxare, de
exemplu prin: Directiva pentru prevenirea şi controlul integrat al poluării,
Directiva centralelor de combustie mari, Directiva privind plafonul naţional
pentru emisii, taxa pe energie, integrarea surselor de energie regenerabile, energia
nucleară.
•μ În transportul energiei electrice, prin piaţa internă de energie
•μ În distribuţia de energie, prin obligaţiile serviciului public
•μ În furnizarea energiei electrice, prin siguranţa în alimentare.
O chestiune delicată la nivelul producţiei în ţările candidate se referă la energia
nucleară, mai precis la raportul dintre siguranţa nucleară şi poluarea mediului.
Promovarea surselor regenerabile este o chestiune legată mult de potenţialul fiecărei ţări
în parte. In prezent, nivelul emisiilor de bioxid de carbon în ţările în curs de
aderare şi candidate nu este considerat îngrijorător. De aceea, nu se consideră
necesară o politică agresivă de promovare a surselor regenerabile în acest grup, mai
ales datorită faptului că efortul investiţional pentru retehnologizarea centralelor
electrice clasice poate conduce la păstrarea aceleiaşi structuri a producţiei de energie
pentru următorii 30 de ani.
Energia electrică este percepută din ce în ce mai mult ca un serviciu public către
populaţie, dar în acelaşi timp şi în egală măsură, o necesitate pentru economie.
Responsabilitatea de a asigura acest serviciu trebuie văzută de cetăţeni (consumatori)
nu numai ca un drept de a fi serviţi, dar şi ca o obligaţie de a folosi raţional energia, în
13
condiţii de eficienţă energetică. Firmele de distribuţie pot fi purtătoarele acestui mesaj
într-un mod transparent, prin corecţii corespunzătoare aplicate preţului. Acesta este,
de altfel şi unul dintre mesajele Cărţii Verzi, când se referă la un nou tip de
management al cererii de energie.
Fiecare ţară europeană, fie S/M sau candidată, se află într-o situaţie diferită,
determinată de condiţiile naturale – geografice, resurse naturale, etc -, structura
importului, contextul economic şi starea mediului. Pentru a îndeplini cerinţele unei dezvoltări
durabile, fiecare stat în parte trebuie să-şi ajusteze propria structură a
producţiei de energie.
Ţările în curs de aderare şi candidate, în ansamblul lor, nu diferă ca tendinţe faţă de cele
manifestate în S/M, de aceea nu vor provoca schimbări calitative majore în
procesul Cardiff. Ele întăresc însă aceste tendinţe şi de aceea fac integrarea un proces
dificil. Cele mai sensibile probleme ale ţărilor candidate sunt din această perspectivă:
•μ securitatea nucleară
•μ eficienţa energiei şi utilizarea surselor regenerabile
•μ problemele sociale legate de restructurarea în anumite sectoare energetice
•μ povara economică pe care constituirea unor stocuri de petrol, ne-productive în
termeni economici dar scumpe în termeni financiari, o impune asupra ţărilor
candidate.

2.4 Consumul de energie in Uniunea Europeana

Conform datelor furnizate recent de Eurostat consumul de energie in cele 28 de tari


membre ale UE (UE 28), a fost de 1670 milioane tone echivalent petrol (MTEP) in 1990, dupa
care a crescut la 1830 MTEP in 2006 si apoi a scazut la 1680 MTEP in 2012.
Intre 2006 si 2012 consumul in grupul tarilor UE 28 a scazut in medie cu 8%.
Statele cu cele mai ridicate consumuri energetice in 2012 din grupul UE 28 sunt Germania (319
MTEP, -9.2% comparativ cu 2006), Franta (258 MTEP, -5.3%), Marea Britanie (202 MTEP, -
12.2%), Italia (163 MTEP, -12%) si Spania (127 MTEP, -11.9%). Consumul energetic al acestor

14
state reprezinta 64% din totalul consumului de energie in UE28 dar au contribuit cu 77% la
reducerea consumului de energie in perioada 2006-2012.
Romania se situeaza pe locul 11 in Europa in ceea ce priveste consumul de energie,
avand un consum de 35.4 MTEP, respectiv 2% din consumul european.

Fig. 1 Consumul de energie la nivel de Uniune Europeană (MTEP)

2.5 Productia interna de energie

Productia interna de energie primara a tarilor EU28 a fost de 794 MTEP in anul 2012.
Energia nucleara detine cea mai mare parte din productia de energie (29%), urmata de energia
regenerabila (22%). Combustibili solizi (21%), gaz(17%) si petrol (10%).
Cei mai mari producatori de energie sunt Franta (133 MTEP, 17% din productia UE),
Germania (124 MTEP, 16%), Marea Britanie (35 MTEP,15%), Polonia (71 MTEP, 9%) si
Olanda (65 MTEP, 8%), tari care insumeaza 64% din energia produsa in UE.
Romania se situeaza pe locul 10 in Europa in ceea ce priveste productia de energie, avand
o productie de 27.4 MTEP, respectiv 3,4% din productia UE.

15
Fig. 2 Productia de energie in Uniunea Europeană ( MTEP )

Fig. 3 Consumul/Productia de energie in Uniunea Europeana (MTEP)

Danemarca era singura tara a UE care avea surplus in productia de energie, la nivelul
anului 2012: la o productie de 18,9 MTEP, avea un consum de 18,1 MTEP, rezultand un surplus
de 3,4%.
Estonia era pe locul al doilea in privinta independentei energetice. In anul 2012, Estonia avea o

16
productie de 5,1 MTEP si un consum de 6,1 MTEP, rezultand o dependenta de importuri de
17,2%.
Romania are o productie de 27.4 MTEP si un consum de 35,4 MTEP importand 22.7% din
energie.

Fig. 4 Dependenta energetica in Uniunea Europeana

Rata dependentei energetice (indica dependenta de importuri de energie) a fost la nivelul


EU 28 de 53% in anul 2012.
Danemarca era singura tara a UE care avea surplus in productia de energie, la nivelul anului
2012: la o productie de 18,9 MTEP, avea un consum de 18,1 MTEP, rezultand un surplus de
3,4%.
Estonia era pe locul al doilea in privinta independentei energetice. In anul 2012, tara avea
o productie de 5,1 MTEP si un consum de 6,1 MTEP, rezultand o dependenta de importuri de
17,2%.
Cea mai mare dependenta energetica se inregistreaza in Malta (100%), Luxemburg si
Cipru (cate 97,4%), Irlanda (85%). Tarile cele mai mari consumatoare de energie au si ele o rata
a dependentei de importuri energetice ridicata: Italia (81%), Spania(73%), Germania (61%) si
Marea Britanie (42%).

17
Romania depinde de importuri de energie in proportie de 22,7% pentru a-si asigura
consumul intern, tara fiind astfel pe locul al treilea intr-un clasament al independentei energetice
procentuale in Uniunea Europeana, potrivit situatiei pana in anul 2012 comunicate de Eurostat.

In anul 2012, Romania avea un consum intern de energie de 35,4 megatone echivlent
petrol (locul 11 in topul tarilor consumatoare de energie din UE, 2 % din consumul UE), din care
27,4 megatone echivalent petrol (pe locul 10 in topul producatorilor de energie din UE, 3.4% din
productia UE) erau asigurate din productia proprie. Ca o comparatie, in anul 1990, consumul
energetic al Romaniei era de 58,1 MTEP, in conditiile functionarii industriei ramase din perioada
socialista. Dupa 10 ani, in anul 2000, consumul Romaniei a scazut la 36 MTEP.
In perioada 2006-2012, Romania si-a diminuat, insa, consumul de energie cu 12,8%, a sasea
scadere procentuala din UE, conform Biroului european de statistica.
Comparativ cu anul 1990 consumul de energie in Romania a scazut cu 40%.

18
Energia nucleara detine la nivel european, cea mai mare parte din productia de energie
(29%), urmata de energia regenerabila (22%). Combustibili solizi (21%), gaz(17%) si petrol
(10%).
In 2012, productia proprie de energie a Romaniei era de 27,4 MTEP (3,4% din productia de
energie a UE) compusa din 6,3 MTEP din combustibili solizi (23% din productia interna), 4,1
MTEP din petrol (14,9% din productia interna), 8,7 MTEP din gaze(31,7% din productia interna)
din productia interna, 3 MTEP din energie nucleara(10,9% din productia interna) si 5,2 MTEP
din surse regenerabile(18,9% din productia interna).
In Romania, productia de energie nucleara si din surse regenerabile se situeaza sub
mediile europene respectiv 10,9% fata de 29% la energia nucleara si 18,9% fata de 22% la
energia regenerabila.
Pentru celelalte tipuri de energie (combustibili solizi, petrol, gaze) Romania realizeaza
la nivel national, din aceste surse, procente mai mari decat media europeana.

19
Concluzii

Statele membre ale Uniunii Europene recunosc provocările din sectorul energetic şi
conştientizează faptul că, securitatea aprovizionării cu energie electrică, utilizarea eficientă a
resurselor la preţuri accesibile şi promovarea unor soluţii inovatoare sunt cruciale pentru
creşterea durabilă pe termen lung, pentru crearea de locuri de muncă şi pentru creşterea calităţii
vieţii în Uniunea Europeană ca şi componentă de măsurare a responsabilităţii sociale a statelor
membre.
Aspectele semnalate devin importante având în vedere că la nivel global, cererea
mondială de energie va creşte în perioada următoare.
Romania, ca Stat Membru al Uniunii Europene, are şanse reale să devină o piaţă regional
importantă de energie, dar pentru aceasta este necesară actualizarea strategiei energetice care sa
raspunda obiectivelor asumate în raport cu aceasta. Strategia energetică trebuie să aibă în vedere
un model de dezvoltare economică, care înseamnă mai mult decât creştere economică şi să
prioritizeze politicile publice în domeniul energetic.
În acest cadru, resursele de energie primară existente şi cele potenţiale, priorităţile impuse
de îmbunătăţirea infrastructurii de transport şi de eficientizarea consumului de energie, pot fi
folosite ca baza pentru fundamentarea investiţiilor publice şi pentru atragerea investitiilor directe
în economie.

20
Bibliografie

De Bry, F., Igalens, J., Pereti, J-M (sous la dir), “Etique et la responsabilite sociale”,
EMS, 2010.
• Robert Lieberman, “Why the rich are getting richer.”, Foreign Affairs, January, 2011
• Hyman Minsky, “Stabilizing an Unstable Economy”, New York, McGraw-Hill, 2008
.(1986);
• Pachetul legislativ „Energie – Schimbări Climatice” adoptat în cadrul reuniunii
plenare a Parlamentului European din data de 17 decembrie 2008;
• Strategia energetică pentru perioada 2011 – 2035 Direcţii şi obiective strategice în
sectorul energiei electrice;
• Legislaţie naţională şi europeană;
http://ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%20II.htm
http://www.ipconsult.ro/Indrumar%20de%20Eficienta%20Energetica%20pentru%20Cladiri%20
I.htm
http://www.mainideschise.ro/resurse/Ghid%20eficienta%20energetica_v.%20finala.pdf

21