Ce este psihologia geriatrică?

Psihologia geriatric este domeniul din cadrul psihologiei îndreptat către studiul îmbătrînirii și
asigurarea serviciilor clinice pentru bătrîni. Drept oameni de știință, psihologii geriatric
expansionează cunoștințele procesului îmbătrînirii normale și proiectează și testează intervenții
psihologice care adresează problemele care apar de obicei cu creșterea vîrstei. Drept, specialiști
în îngrijirea sănătății, psihologii ajută persoanele în vîrstă și familiilor lor să înfrunte problemele,
sporesc bunăstarea, și ating potențialul maxim pe parcursul senescenței.

Din punct de vedere al psiho-motricităţii, bătrînii pot desfăşura aceleaşi activităţi ca în tinereţe,
dar într-un timp mai lung şi cu o serie de limitări generate de rezistenţa generală la efort şi
capacitatea de efort fizic mai reduse. Încetinirea reacţiilor poate fi generată de modificările de la
nivel osteo-muscular, dar şi de modificări la nivel afectiv, instalarea unor stări de depresie şi
anxietate (care au un corolar somatic).

Problema generică a vârstei a treia este aceea că orice îmbolnăvire se suprapune pe un fel de
boală cronică, anume scăderea capacităţii homeostatice (de refacere) a organismului, de unde
decurge creşterea riscului de îmbolnăvire. Teoretic, bătrâneţea poate fi o perioadă de consolidare
şi stabilizare cognitiv-afectivă, dar, în cel puţin 50% din cazuri, această vârstă este marcată de o
serie de evenimente care pot avea efecte dezintegratoare asupra psihicului. Bătrânul este obligat
să se adapteze şi să facă faţă unor evenimente de tipul sănătate precară, pensionare, pierdere a
unor persoane apropiate afectiv, scădere a veniturilor etc. Sunt mulţi bătrâni care împing
pensionarea cât mai departe în timp şi, ca urmare, prezintă o mai bună capacitate de coping şi un
declin mai puţin rapid, mai puţin accentuat. Faptul că în societatea modernă părinţii locuiesc
separaţi de copii determină o serie de probleme de adaptare în special însingurare şi izolare. De
asemenea, bătrânii cheltuiesc mai multă energie psihică pentru a depăşi perioada de doliu după
pierderea unei persoane dragi şi pentru a se adapta la noile condiţii. Rezultă o incidenţă crescută
a tulburărilor psihice la această vârstă, în special a tulburărilor de tip depresiv. Agresivitatea şi
răutatea, egoismul comportamente ades întâlnite acum sunt simptome ale neputinţei. Cu toate că
un tratament adecvat ar putea să determine o încetinire a ritmului dezvoltării depresiei, bătrânii
refuză în general atât tratamentul medicamentos, cât şi psihoterapia. Refuzul are două motive,
teama de a nu fi consideraţi bolnavi psihic şi ancorarea într-un şablon care consideră depresia ca
normalitate a vârstei. Aceste atitudini sunt împărtăşite şi de către familie, astfel că nu este osibilă
o intervenţie din exterior. Dacă ideea de terapie este acceptată, cele mai eficiente sunt terapiile de
tip cognitiv şi cele de grup. Din punct de vedere patologic, la această vârstă se înregistrează boli
reversibile cum sunt depresiile, intoxicaţiile medicamentoase, disfuncţiile metabolice, şi boli
ireversibile asociate cu destructurări ale substratului neuronal, printre care demenţa senilă şi
sindromul Alzheimer.
- Cele mai frecvente simptome ale depresiei sunt absenteismul, apatia, incapacitatea de
concentrare, dezinteres pentru lumea înconjurătoare, dezorganizarea cognitiv-
afectivă.
- Sindromul Alzheimer afectează toate faţetele vieţii psihice. Unele sunt greu de
sesizat: tendinţa de a vorbi foarte mult la telefon, reacţii extravagante nejustificate,
pierderea memoriei (cel mai evident simptom) asociată cu stări de confuzie,
iritabilitate, agitaţie, dificultăţi de raţionament, dificultăţi de concentrare, orientare,
exprimare. Bolnavul, în final, nu mai poate înţelege şi utiliza limbajul, nu-şi
recunoaşte rudele şi nu poate mânca neajutat.
Dezvoltarea cognitivă
La nivel cognitiv asistăm la o scădere a ritmului procesării informaţiei, începând cu procesele
rerceptive care prelucrează mai lent informaţia datorită scăderii abilităţilor senzoriale. Se
constată performanţe mai scăzute la probele de inteligenţă academică, mai ales dacă se aplică cu
limită de timp. Capacitatea de învăţare este mai redusă şi asistăm la o relativă scădere a
performanţelor mnezice. Această involuţie va fi un factor de stres intrinsec pentru bătrân, care
conştientizează toate aceste probleme şi ca urmare, capacitatea de coping este redusă. Dacă
inteligenţa academică, utilizată în rezolvarea de probleme este evident în involuţie, achiziţiile
inteligenţei experienţiale sunt stabile şi neafectate. De aici rezultă cele două imagini
contradictorii ale bătrânului: „s-a prostit“ şi „este înţelept“. Cercetările au dovedit existenţa unei
bruşte căderi intelectuale cu puţin timp înaintea morţii, reacţie care se numeşte „picătura
terminală“.

Personalitate şi integrare socială

Din punct de vedere cognitiv-afectiv, bătrâneţea poate fi o perioadă de consolidare şi stabilitate,
dar poate fi şi o perioadă de mare instabilitate şi implicit involuţie. Afectiv, această vârstă e
marcată de o serie de evenimente care pot avea efecte dezintegratoare asupra psihicului. Bătrânul
e obligat să se adapteze, să gestioneze o serie de elemente stresoare de tipul pensionare, sănătate
precară, pierderea rudelor, prietenilor, scăderea veniturilor. Bătrânii consumă foarte multă
energie psihică în încercarea de a îşi asuma aceste probleme şi de a le face faţă. Doliul pentru
pierderea unei persoane apropiate este mai accentuat în comparaţie cu alte vârste. Efectul
aceste situaţii este creşterea tulburărilor psihice, în special a depresiilor.

Conform Erickson (1968) ultima criză este generată de conflictul „integrare versus disperare“.
Integrarea presupune dragoste faţă de ceilalţi şi absenţa egoismului, acceptarea propriei vieţi şi
asumarea întregii vieţi aşa cum a fost, absenţa regretelor pentru ceea ce ar fi putut face,
acceptarea morţii, acceptarea propriilor imperfecţiuni şi pe cele ale celorlalţi. Robert Peck (1955)
descrie trei crize specifice vârstei a treia şi anume:
a. Diferenţierea dintre Eu-l intim şi Eu-l profesional
Pensionarea este un eveniment esenţial la această vârstă. Identificarea Eu-lui cu Eul profesional
este o asociere fericită şi eficientă pentru perioada adultă, dar acum se impune renunţarea la
carieră şi regăsirea propriilor atribute ale Eu-lui. Acesta este motivul pentru care pensionarea e
trăită ca o traumă şi are efecte destructurante.
b. Transcendenţa sănătăţii fizice şi acceptarea simptomelor inerente involuţiei fizice Declinul
fizic e factorul generator al celei de a doua crize. Persoanele care se vor concentra pe starea
de sănătate fizică riscă să dezvolte sentimente depresive, spre deosebire de cei care acceptă că
sănătatea fizică nu mai poate fi cea de la 20 de ani sau se orientează spre alte activităţi, cum ar fi
relaţiile sociale.
c. Transcendenţa Eu-lui versus preocuparea pentru Eu Această criză se asociază sentimentului
morţii. Non-acceptarea morţii se asociază cu trăiri depresive, acceptarea morţii ca un fapt
inevitabil şi natural conferă o stare de bine şi echilibru. Cercetări efectuate de Bernice Neugarten
(1973) au demonstrat că persoanele care dispun sau îşi formează capacităţi de coping îşi
păstrează aceste capacităţi şi la vârsta a treia. Alte caracteristici ale personalităţii care rămân
constante sunt impulsivitatea, simţul ordinii, respectul faţă de sine sau sentimentul de umilinţă
Din punctul de vedere al atitudiniilor se constată la această vârstă două direcţii de evoluţie:
a. dezangajare / demisie presupune creşterea preocupării faţă de sine şi absenţa intereselor pentru
alţii, pentru lumea exterioară;
b. activism presupune menţinerea preocupărilor prezente la vârstele anterioare şi depăşirea
pierderii persoanelor apropiate prin găsirea de substitute, fie prin investitii afective în persoane,
fie compensarea prin activităţi.

Cum psihologii adresează necesitățile vîrstnicilor?

1. Cercetare
2. Evaluare
Evaluarea simptomelor de depresie
 Scala de Depresie folosită în Geriatrie sau GDS (Geriatric Depression Scale; Yesavage et
al, 1983);
 Scala de Depresie Hamilton sau HDRS (Hamilton Rating Scale pentru Depresie;
Hamilton, 1960;)
 Scala de Depresie Montgomery-Åsberg sau Madrs-s (Depression Rating Scale;
Montgomery, Åsberg, 1979).
Evaluarea disfuncțiilor cognitive în demențe
 Testul Mini pentru Examinarea Stării Mentale sau MMSE (Mini Mental State
Examination; Folstein et al, 1975);
 Testul ceasului (Clock Drawing Test; Shulman et al, 1986);
 Scala de evaluare a bolii Alzheimer sau ADAS (Alzheimers Disease Assessment Scale;
Rosen et al, 1984).
Evaluarea simptomelor psihologice și comportamentale
 Inventarul Neuropsihiatric al lui Cummings sau NPI (The Neuropsychiatric Inventory;
Cummings et al, 1984).

3. Tratament
Psihologii studiază și tratează pentru o gamă largă de dereglări a sănătății mintale și probleme de
viață care afectează vîrstnicii inclusive cele ce urmează:
- Ajustarea la stresorii din perioada senescenței
- Tulburări de anxietate
- Evaluarea capacietății neuro-psihice
- Demența
- Depresia
- Îngrijiri terminale
- Promovarea sănătății
- Insomnia
- Îngrijirea pe termen lung
- Abuzul de substanțe
- Managementul patologiilor cornice
- Suicid