Plan

Introducere
1. Aspecte metodologice, sociale şi psihologice în structura criminalităţii
feminine.
2. Caracteristici tipologice ale personalităţii femeii criminale. Cauze şi
circumstanţe. Calsificarea femeilor-infractor.
3. Măsuri de profilaxie individuală a infracţiunilor comise de femei.
Resocializarea femeilor condamnate.
Concluzie
Bibliografie

1
 Introducre
La momentul actual, societatea contemporană şi conducerea statelor devin tot
mai alarmate din cauza situaţiei criminalităţii în rândul femeilor, a indicatorilor
cantitativi şi a schimbărilor caracterului crimelor săvârşite. Criminalitatea feminină
continuă să crească atât în toată lumea, cât şi în statele Uniunii Europene, în special și
în Republica Moldova. Comportamentul criminal al femeilor diferă de comportamentul
criminal al bărbaţilor ca urmare a sistemului de cauze care au stat la baza săvârşirii
crimei, prin metodele şi armele cu care a fost comisă, prin caracterul şi proporţiile
crimelor săvârşite, alegerea victimei şi alte elemente. Aceste particularităţi sunt asociate
cu locul istoric fixat al femeii în sistemul relaţiilor sociale, rolurile şi funcţiile ei sociale,
cu specificitatea ei biofiziolo- gică şi psihologică.
Astfel, concomitent cu schimbările condiţiilor sociale, economice, politice, se
schimbă şi orientarea spre alte roluri şi statusuri ale femeii, stilul lor de viaţă, caracterul
comportamentului criminal şi metodele de comitere a infracţiunilor. Încă la mijlocul
sec. al XIX-lea, Ivan Vilson, vorbind despre motivele prevalării criminalităţii
masculine, sublinia următoarele: „Femeile comit crime împotriva proprietăţii mai rar
decât bărbaţii, nu din motiv că ar avea un respect mai mare faţă de proprietate decât
bărbaţii, ci din cauza că, majoritatea femeilor, fiind dependente financiar de bărbaţi, nu
se ciocnesc cu necesitatea de a săvârşi astfel de crime”.
Un timp îndelungat, criminalitatea feminină, nu era examinată ca un mod
independent de conduită criminală cu toate caracteristicile sociale, de drept,
criminologice, specifice ei. Aceasta este confirmată de cercetările ştiinţifice ale
problemei criminalităţii feminine, atât în jurisprudența moldovenească, precum şi în
doctrina de drept din alte ţări.
Una din orientările prioritare ale fenomenului social şi de drept penal a
criminalității feminine este într-o strânsă legătură cu structura ei, care reprezintă în RM
un fenomen complex.

2
 I. Aspecte metodologice, sociale şi psihologice în structura criminalităţii
feminine.
Criminalitatea feminină prezintă un fenomen social de drept independent, care
reiese din caracterul ei de sistem, însă sistemul criminal din punct de vedere al
caracterului ei ştiinţific şi autoreglat se referă la sistemele sistemităţii inferioare .1 Însăşi
reglementarea ei se înfăptuieşte conform legităţilor interne ale rudimentului social, iar
în cazul încetinirii luptei cu sistemul dat, ea începe să se dezvolte după legităţile proprii,
care duce la creşterea criminalităţii, profesionalizarea şi creşterea nivelului recidivului.
Unitatea de sistem a criminalităţii feminine se formează în rezultatul
sistematizării de drept, a actelor de acest gen în dreptul penal, în dependenţă de obiectul
atentării: împotriva orânduirii de stat şi obşteşti, a vieţii, sănătăţii, onoarei, demnităţii
persoanei, împotriva relaţiilor economice, infracţiuni de serviciu, infracţiuni împotriva
ordinii de administraţie şi a securităţii obşteşti etc. Prin urmare, unitatea de sistem al ei
posedă o bază normativă, întregită în legea penală în formă de interziceri. Sistemul
infracţiunilor, prevăzut în dreptul penal este amplasat, respectând ierarhia valorilor
respective. La baza ei stă tratarea valorică condiţionată de însemnătatea obiectelor
protecţiei de drept penal de către legislator, 2 adică de stat, precum şi separării tuturor
infracţiunilor în diferite feluri, în dependenţă de pericolul lor social .
Datorită acestui fapt, se ajunge la dreptatea socială, care se prezintă ca un
principiu general al reglării normative a relaţiilor sociale,3 inclusiv de drept penal unde
acţiunea ei se manifestă în faptul, că fiecare cetăţean, care comite un act criminal,
trebuie să primească pedeapsa stabilită de lege, indiferent de starea socială, apartenenţa
naţională, religie, gen etc. Caracterul inevitabil al pedepsei este unul din principiile

1
Криминология. Учебник // под ред. Н.Ф. Кузнецовой и Г.М. Миньковского. Москва: БЕК, 1998. 31с.
2
Туманов, ГА.К вопросу о роли режима лишения свободы в достижении целей уголовного наказания . В:
Изучение и предупреждение преступности. Вып. 8. Воронеж: Воронеж, гос. ун-т, 1968, с. 191- 203.
3
Востряков, В.М. Вымогательство: уголовно-правовые и криминологические проблемы. Москва: Юридическая
литература, 1997. 9 c

3
democratice şi penale ale dreptului contemporan,4 realizarea căruia depinde de diferiţi
factori: noţiunea infracţiunii, politica penală, perfecţiunea legislaţiei şi aplicabilitatea
de drept a sistemului penitenciar.
Astăzi s-a mărit numărul femeilor care comit omoruri intenţionate şi cauzează
leziuni corporale grave, faţă de numărul femeilor ce comiteau asemenea infracţiuni în
perioada sovietică. Dacă în acele timpuri 3-4% din ucigaşi, erau femei, atunci acum
procentul la sută este de 10-11%. A crescut numărul vătămărilor săvârşite de femei, de
la 2-3% în trecut, iar acum la 7- 8%.
În doctrina dreptului penal şi în criminologie, există puține cercetări, asupra
personalităţii infractorului. Pe de altă parte, personalitatea femeii-infractor, ca parte a
problemei examinate, de asemenea nu este studiată, în pofida faptului, că are o mare
importanţă practică şi ştiinţifică pentru crearea tipologiei femeilor-infractori, precum şi
pentru înfăptuirea prevenţiei generale şi particulare a infracţiunilor comise de femei. În
legătură cu aceasta, ni se pare argumentată şi convingătoare concluzia despre faptul, că
subiectul reprezintă izvorul, cauza oricăror acţiuni criminale. În egală măsură, aceasta
se referă şi la femeile, care comit acţiuni social-periculoase şi ilegale.5 Prin urmare, este
necesar de a studia personalitatea femeilor-infractori în RM. Soluţionarea ei constă în
faptul, că, în primul rând, trebuie de elucidat aspectele istorice şi contemporane ale
problemei, pe motiv că studierea ei se efectueazăde mai mult de o sută de ani,
acumulându-se un material bogat, formându-se concepţii ştiinţifice, care nu întotdeauna
obțineau aprecierea adecvată. Se are în vedere atitudinea faţă de femei, ca infractori şi
prostituate, apărută în Europa cu un secol în urmă, ce întruchipează extinderea atitudinii
antropologice la explicarea criminalităţii feminine.

4
Пирожков, В.Ф. Криминальная психология: психология криминальной преступности / Кн.1. Москва:Ось-89,
1998. 63-64 с.
5
Аванесов Г.А. Теория и методология криминологического прогнозирования. В: Аванесов Г.А. Криминология.
Москва: Академия МВД СССР, 1984, c. 107.

4
 O astfel de atitudine a dus la aprecieri diferite, concluzii, tratări, începând de la
prigonirea ei în perioada socialismului, când era apreciată ca o învăţătură reacţionară 6
şi până la reinterpretarea acestei mărginiri în condiţiile post-sovietice, când se dezvoltă
noi atitudini faţă de personalitatea infractorului, inclusiv cele ce se referă la scara
antropologică, 7 iar femeile au devenit obiect al cercetărilor ştiinţifice, având scopul de
a descoperi rolul, locul și factorii conduitei criminale a femeii în structura faptelor
social-periculoase în RM, precum şi calităţile care influenţează mecanismul de formare
a acţiunilor criminale.
Soluţionarea problemei criminalităţii feminine este legată, de evidenţierea
factorului istoric, legat de personalitatea femeii-infractor. În acest sens s-au format două
concepţii, „teoria morală”, reprezentanţii căreia consideră, că conform naturii sale,
femeile sunt mult mai morale decât bărbaţii.8 A doua, constă în faptul, că femeile
nicidecum nu sunt mai morale decât bărbaţii, dar mai degrabă invers. Mult mai
acceptabilă este prima concepţie, care confirmă egalitatea femeii şi a bărbatului, atât în
raport social, cât şi de drept.
Baza informativă a cercetării în cauză, o constituie indicii statisticii criminale şi
sondajul sociologic al femeilor condamnate, ce își ispăşesc pedeapsa pentru faptele
comise într-o instituţie penitenciară a țării. Personalitatea umană este tratată în ştiinţa
contemporană, inclusiv în cea juridică, unde predomină concepţiile, conform cărora
omul este un fenomen social şi biologic, care întruchipează în mod dialectic aceste
începuturi.
Aşadar, personalitatea femeii-infractor, care, conform clasificărilor teoretice
prezintă, pe de o parte un contingent determinat de infractori, iar pe de altă parte - un
fel determinat specific criminologic de infractori. La dezvoltarea acestei concepţii,
(după părerea noastră corectă), A. Dolgova nu deosebeşte contingenţei sau felurile

6
Кусливая, Л. Дефиле в тюремной робе. В: Белорусия, 17.02.2001.
7
Айзенк, Г. Ю. Структура личности: пер. с англ. Москва: КСП+; Санкт- Петербург: Ювента, 1999. 7 c.
8
Иншаков, С.М. Зарубежная криминология. Москва: Изд. группа ИНФРА. М- НОРМА, 1997. 9 с.

5
personalităţii femeii-infractor, dar numeşte în acest rând aşa contingenţa de infractori,
ca - minori, recidivişti, infractori interesaţi.9 Din punct de vedere teoretic, se pare a fi
corectă părerea despre faptul, că personalitatea femeilor-infractori se caracterizează
printr-un şir de particularităţi, ce se referă la motivarea şi scopurile acţiunilor lor
criminale, sistemul de păreri şi relaţii, conţinutul necesităţilor, metodele de satisfacere
a lor, ce le deosebeşte atât de personalitatea infractorilor, precum şi de personalitatea
femeilor devotate legii. În acest mod, este separat felul specific, contingentul femeilor,
care comit acţiuni criminale. Conform opiniei lui L. Milikişvili, în formă concentrată
exprimă „aspectele teoretice ale conduitei criminale a femeilor”. El nu acceptă pe deplin
părerea despre faptul, că la caracterizarea femeii - infractor, locul principal î-1 ocupă
indicii social-demografici, deoarece fără ei este imposibil mai mult sau mai puţin de a
explica pe deplin conduita criminală a femeilor .10 Într-adevăr, în structura şi sistemul
componentelor, caracteristice personalităţii femeilor infractori, indicii social-
demografici ocupă un rol important, însă nu înlocuiesc şi nu exclud, totuşi, toate părţile
lui. Despre aceasta ne vorbesc realizările teoriei conduitei deviate, unde în componenţa
social-demografică se include genul, vârsta, studiile, starea familială, provenienţa
socială, locul naşterii, locul de trai şi starea materială. Dincolo de limitele indicilor
enumeraţi, care se referă la personalitatea femeilor, se află sferele psihologice,
culturale, spirituale normativ valorice ale activităţii omului. Fără ele, desigur, este greu
de înţeles, şi cu atât mai mult, de explicat conduita criminală a femeii. Caracteristicile
femeilor-infractori, în opinia noastră, prin structura, şi conţinutul lor, cuprind sferele
social-biologice şi de drept ale personalităţii.11
Examinarea problemei începe de la factorul socialdemografic al femeii-infractor.
Pe parcursul anilor 2012-2016, în structura personalităţilor, care au comis infracţiuni,

9
Долгова, А.И. Преступление и преступность. Москва: Инфра-М НОРМА, 1997. 280 c.
10
Габиани, А.; Меликишвили, Л. Социальное лицо женщин-преступниц и проституток. Тбилиси: НИЦ по
проблемам борьбы с преступностью МВД Республики Грузия, 1993. 210 с.
11
Герцензон, А.А. Уголовное право и социология. Москва: Юридическая литература, 1970. 21 c.

6
femeile au constituit 10-12%. Astfel, în corespundere cu starea familială, în această
grupă criminologică, femeile se împart în: căsătorite, necăsătorite, divorţate şi văduve.
În afară de aceasta, diferenţiem femei, ce-şi ispăşesc pedeapsa, care au copii sau nu.
Conform cercetărilor noastre, circa 75% dintre ele au copii, inclusiv unele din au doi
sau trei copii.
Analizând statistica anilor 2013, 2014 şi aprilie 2015, putem menţiona, că în anul
2013 din 171 de infracţiuni excepţional de grave, 18 dintre care au fost comise de femei,
adică a zecea parte din volumul infracţiunilor pe an înregistrate pe republică, ce este
destul de îngrozitor. În anul 2015 se înregistrează o creştere a acestor infracţiuni, de
acum sunt înregistrate 189 de infracţiuni excepţional de grave, dintre care 21 au fost
comise de femei, 11%, observăm o creştere în acest compartiment şi la infracţiunile
comise de femei, fie cu puţin dar e în creştere. În anul 2015 au fost săvârşite 36 de
infracţiuni, înregistrate de statistica oficială, dintre care 5 au fost săvârşite de femei,
adică 13,8% .
Observat că ritmul infracţiunilor excepţional de grave comise de femei, este în
creştere. Aceasta ne pune pe gânduri deoarece pe viitor dacă această tendinţă va rămâne
neschimbată şi nu se vor lua măsurile corespunzătoare, vom ajunge că majoritatea
infractorilor excepţional de periculoşi vor face parte din rândurile femeilor şi
criminalitatea femeilor va ajunge la același nivel cu cea masculină. Adică mamele care
trebuie să educe generaţia în creştere în spiritul respectării legii, comit cele mai
periculoase infracţiuni, care pun în pericol existenţa societăţii.
A înţelege esența criminalității şi a descoperi de ce ea creşte – înseamnă a stabili
care sunt cauzele, circumstanțele vieţii sociale care îi dau naştere. Totodată, este necesar
a scoate la iveală și a nivela contradicţiilor sociale, care au caracteristici criminogene,
a îmbunătăţi condiţiile de trai a femeilor care au o mare importanţă la micşorarea
nivelului încălcărilor de lege.12 Practica criminală arată, că între femeile-infractori a

12
Алексеев, А.И. Криминология. Учебное пособие. Москва: Зерцало-M, 2001. 12 c.

7
crescut numărul persoanelor cu studii superioare 13. Multe femei au devenit persoane
de afaceri, conducători de bănci comerciale şi de firme. Doar nu întâmplător, în sistemul
motivelor conduitei criminale şi a criminalităţii există şi cauzele social-economice,
violent egoiste, violent etice, uşuratice şi lipsite de răspundere , care se pot manifesta
în diferite asocieri, influenţând specificul motivării criminale a diverselor grupe de
infractori, a minorilor şi femeilor.

13
Востряков, В.М. Вымогательство: уголовно-правовые и криминологические проблемы. Москва: Юридическая
литература, 1997. 130 c.

8
 II. Caracteristici tipologice ale personalităţii femeii criminale. Cauze şi
circumstanţe. Calsificarea femeilor-infractor.
Comportamentul criminal al femeilor diferă de comportamentul criminal al
bărbaţilor ca urmare a sistemului de cauze care au stat la baza săvârşirii crimei, prin
metodele şi armele cu care a fost comisă (de exemplu, în momentul comiterii unei
crime, pe lângă seducţie, farmec, joc artistic, femeile tot mai des ape- lează la diferite
metode tehnice, folosind arme de foc şi arme reci, utilizează substanţe toxice), prin
caracterul şi proporţiile crimelor săvârşite, alegerea victimei şi alte elemente. Aceste
particularităţi sunt asociate cu locul istoric fixat al femeii în sistemul relaţiilor sociale,
rolu- rile şi funcţiile ei sociale, cu specificitatea ei biofiziolo- gică şi psihologică. Astfel,
concomitent cu schimbările condiţiilor sociale, economice, politice, se schimbă şi
orientarea spre alte roluri şi statusuri ale femeii, stilul lor de viaţă, caracterul
comportamentului criminal şi metodele de comitere a infracţiunilor.
În opinia I.V. Kundryutskova, cauzele criminalităţii feminine trebuie studiate în
trei nivele: criminalitatea per ansamblu, tipurile ei aparte şi comportamentul criminal
individual al femeilor. Între nivelurile respective există diferenţe semnificative, dar, în
acelaşi timp, ele sunt foarte strâns interconectate.
În primul rând, cauzele criminalităţii feminine, precum şi ale criminalităţii în
întregime, comportă un caracter social. Ele sunt legate de condiţiile istorice specifice
ale societăţii, conţinutul şi direcţia principalelor sale instituţii, locul femeii în sistemul
relaţiilor sociale, rolurile şi funcţiile ei. Scăderea sau creşterea nivelului criminalităţii
în rândul femeilor depinde de mediul ce le înconjoară, deşi în unele cazuri poate apărea
de la sine (cum ar fi în cadrul criminalităţii recidive), însă mereu prin influenţa factorilor
din exterior.
În al doilea rând, circumstanţele care dau naştere criminalităţii feminine sunt
parte componentă a cauzelor criminalităţii în general. Există şi astfel de factori care
contribuie la existenţa nemijlocită a criminalităţii feminine şi varietăţile ei,

9
condiţionează creşterea ei la etapa actuală, trăsăturile ei specifice, amplifică pericolul
ei social, ca rezultat al creşterii numărului de persoane care comit infracţiuni împotriva
individului, manifestării nivelului ridicat de agresivitate şi cruzime.
În al treilea rând, este important de a face diferenţă între două nivele principale
de analiză a cauzelor: criminalitatea femeilor în întregime şi comportamentul lor
criminal individual. Circumstanţele celei dintâi se manifestă prin acţiuni concrete ale
anumitor persoane, cauzele cărora, în sumă, la rândul lor, sunt prezente printre acei
factori care determină existenţa acestui tip de criminalitate în general. Crimele comise
de către femei şi procesul de dezvă- luire a acestora îşi au propriile caracteristici. Din
practică rezultă că femeile criminale apelează la mecanisme şi metode specifice de
înfăptuire a omorurilor, furturilor, jafurilor, actelor de vandalism, răpiri. După cum a
remarcat O.Pollak „misterul criminalităţii feminine nu constă în partea cantitativă, ci
calitativă” 14.
Mecanismul de comitere a crimelor de către femei diferă foarte mult de
mecanismul de comitere a crimelor de către persoane de gen masculin, fiind cu mult
mai complex, gândit până la cele mai mici detalii şi, de multe ori, cu mult mai sofisticat
din punctul de vedere al cruzimii şi cinismului.
Reflectarea problemelor sociale şi individuale ale femeilor contemporane, forma
sa unică de percepere a problemelor în familie, colectiv, societate şi reprezintă
agresivitatea criminală a femeilor. Creşterea numărului de infracţiuni, comise de
persoane de gen feminin, din numărul total de infracţiuni, se datorează în ultimul
deceniu problemei egalităţii de gen în aspect juridic, social etc. „Feminismul este
contrar bunului simţ, întrucât se bazează pe conceptul fals că bărbaţii şi femeile sunt
identici şi se deosebesc doar prin etichetările societăţii. În realitate, femeile şi bărbaţii
sunt total diferiţi din punct de vedere genetic.”

14
Кундрюцкова И.В., Степанян Ш.У. Теоретические основы кри- минологического исследования причин и
условий женской преступно- сти. http://www.iubip.ru/branch/donetsk/sotrud/ur_nauka/ur_nauka.html.

10
 După părerea psihologului rus, Nadejda Yurghina, fiecare femeie îşi doreşte, în
primul rând, să-şi realizeze rolul de mamă şi soţie, şi începe a lupta pentru egalitate
atunci când este privată de condiţiile de a-şi îndeplini acest rol: „Femeile îşi doresc să
trăiască într-o lume unde s-ar putea afirma în totalitate, în toată natura lor. Este
necesitatea de a hrăni copilul, necesitatea de a continua viaţa. Asigurarea condiţiilor
pentru satisfacerea necesităţilor, femeile o transmit bărbaţilor. Iar dacă aceştia nu simt
aceste necesităţi, ei nu corespund cerinţelor femeilor. Atunci femeile preiau controlul
asupra situaţiei şi se întâmplă ceea ce numim feminism. Feminismul reprezintă
viziunea, atitudinea femeii faţă de lumea bărbaţilor care îi înconjoară. Feminismul este
masca pe care o îmbracă femeile din cauza disperării, când descoperă că speranţa care
şi-au pus-o în bărbaţi nu satisface aşteptările lor, ele nu au pe cine se baza şi sunt nevoite
să întreprindă ceva ca să schimbe starea lucrurilor”.15
Crimele comise de femei, în literatura criminalistică, de regulă nu sunt analizate
separat de crimele săvârşite de bărbaţi. Încă în anul 1897, în cadrul Congresului
Internaţional al Uniunii Criminaliştilor din Heidelberg a fost adoptată clasificarea
criminalilor, care se referă în, ega- lă măsură, şi la femeile condamnate:
1. Infractori aleatorii, episodici;
2. Infractori cu devieri grave în comportament sau care au comis crime în mod
repetat;
3. Infractori persistenţi sau profesionali.16
Primele încercări de evidenţiere a tipurilor sau clasificării femeilor criminale din
aspect criminal, au fost întreprinse de medicul-psihiatru italian, fondatorul direcţiilor
antropologice în criminologie şi dreptul penal, Cesar Lombroso. În studiul său Femeia
– infractoare şi prostituată17, a evidenţiat mai multe tipuri de criminali-femeie:

15
http:// www.psy-help.ru/news/st-870.html.
16
Алауханов Е. Криминология. Учебник. Алматы, 2008, с.429.
17
Ломброзо Ч. Женщина – преступница или проститутка. Мо- сква: Астрель, 2011, с. 317

11
 1. Criminală înnăscută: „Criminala înnăscută depă- şeşte infractorul în alt sens,
şi anume, în cruzimea rafinată, cu care îşi săvârşeşte crimele. Pentru ea nu este suficient
că inamicul ei moare, ea simte necesitatea de a se delecta cu moartea lui”;
2. Criminală de ocazie: „Foarte des femeile comit infracţiuni contrar voinţelor
lor, datorită influenţei din partea amantului, sau careva din mediul înconjurător, cum ar
fi tatăl, fratele sau altcineva”;
3. Criminală din pasiune: „Femeia criminală din pasiune se apropie ba de
criminala înnăscută, ba de criminala de ocazie: chibzuirea, intenţiile şi depravarea
morală joacă un rol mult mai important în comiterea crimelor sale, decât la bărbaţi”.
Separat, Lombroso a analizat femeile sinucigaşe şi asasinele de copii.
Prostituatele, de asemenea, le împărţea în două tipuri:
1. De ocazie: „Nu toate prostituatele sunt nebune din punct de vedere moral;
altfel spus, nu la toate dezmăţul este un viciu înnăscut. Multe dintre ele devin prostituate
doar din cauza situaţiilor create la întâmplare”.
2. Înnăscute: „… adevărata criminalitate feminină trebuie văzută anume în
prostituţie… crima şi prostituţia sunt termenii ce exprimă criminalitatea masculină şi
feminină…”18
După părerea lui E. Alauhanov: „în practică, tipurile stabilite nu se manifestă
întotdeauna în mod «deschis». Sunt posibile diferite combinaţii între ele. Cu atât mai
mult, că însuşi tipurile se pot diviza în componente variate mult mai concrete –
subtipuri, subgrupe etc. Prin urmare, este practic, imposibil de a stabili caracteristici
tipologice concrete şi bine definite, din motiv că acest proces este interconectat cu
procesele cognitive, dezvoltarea societăţii, dar şi de modificările structurale a
criminalităţii în sine” . 19

18
Ibidem p. 194-145.
19
http://www.allpravo.ru/library/doc4204p/instrum6815

12
 E.R. Abâzova afirmă: „În condiţiile moderne se actualizează necesitatea de a
concepe tipologia personalităţii criminalului-femeie, care este strâns legată de
soluţionarea problemelor ce ţin de lupta împotriva criminalităţii şi preîntimpinarea
procesului de „feminizare” a acesteia, reducerea nivelului criminalităţii feminine în
societate, crearea condiţiilor care să se opună reproducerii criminalităţii feminine. La
baza tipologizării femeilor criminale se află motivele comportamentului lor criminal,
moralitatea şi trăsăturile psihofiziologice. Anume identificarea specificităţii motivaţiei
criminalităţii feminine dă posibilitatea de a constata şi folosi, în cadrul planificării
măsurilor educativ-profilactice şi de adaptare, a legităţilor de bază în formarea
comporta- mentului criminal la femei”.20
Cesare Lombroso declară că majoritatea crimelor, săvârşite de femei, se explică
prin specificul trăsăturilor naturale. În opinia sa, „la prostituate prevalează capacităţile
inferioare nivelului mediu”, de asemenea, observa în ele „o psihologie infantilă,
neatenţie, incapacitatea de concentrare, ca în cazul tinerilor sălbatici, şi pustietatea
creierului preistoric, foarte mult asemănător cu creierul animal”.21 El asocia
criminalitatea feminină de o intensitate mult mai mare în comparaţie cu cea masculină,
cu trăsăturile corpului feminin şi caracter, natura femeii, într-o oarecare măsură, cu
„subdezvoltarea ei biologică”: Între antropologia şi psihologia criminalei există o
analogie completă. Este la fel ca în cazul când, dintr-o masă de criminale, la care de
obicei se observă doar câţiva şi nesemnificativi indici de degenerare, se desprinde o
grupă cu indici mult mai pronunţaţi şi intens exprimaţi decât indicii bărbaţilor criminali,
exact aşa, din numărul lor total se evidenţiază un cerc nu prea mare de persoane, care
se deosebesc prin degradare morală mult mai avansată, decât la bărbaţi, şi cu mult
depăşind, la acest capitol, alţi criminali, care comit crime din cauza influenţei străine şi

20
Абызова Е.Р. Криминологическое исследование личности жен- щин, совершающих преступления, и
предупреждение их преступного поведения. Дисс. … докт. юрид. наук. Москва, 2007, c. 34.
21
Ibidem, p. 110

13
care, mai mult sau mai puţin, dau dovadă de principii morale. Acesta şi este grupul
criminalelor înnăscute, degradarea morală a cărora este direct opusă numărului lor”. 22
Un studiu american, efectuat de K.D. Cole asupra presonalităţii femeilor care au
comis omucideri, a permis evidenţierea a șase definiţii cu privire la tipurile de
comportament :23
1. „Tip mosahistic”. Femeile acestui tip şi-au omorât soţii după mulţi ani de
insultări din partea acestuia. Asasinarea, de cele mai multe ori, avea loc în stare de afect
în momentul maltratării femeii, metoda de înfăptuire a crimei nu este planificată. În
Republica Moldova, acest tip de femei nu este cel mai răspândit, din motiv că femeile
din ţara noastră încă mai au frică, se poate de spus chiar teamă sau „respect” faţă de
soţi. 2.
„Tip deschis de ostilitate violentă”. Aceste femei se caracterizează prin
agresivitate, emotivitate ridicată, care au întreprins anterior acţiuni violente. Reprezen-
tantele acestui grup se evidenţiază prin intelect scăzut, consumul de substanţe alcoolice
şi narcotice. De obicei, acestea sunt femei crescute în orfelinate sau în familii social
vulnerabile.
3. „Tip închis de ostilitate violentă”. Pentru aceste femei este caracteristic
săvârşirea crimelor destul de crunte, în timp ce comportamentul zilnic este total opus
caracterului crimei comise. Reprezentantele acestui grup de femei deseori comit ucideri
de copii, se deosebesc prin comportament agresiv faţă de copii, ceea ce este diametral
opus atitudinii lor faţă de genul masculin. Deşi, J.H. Morton afirma că în cazurile când
uciderea copilului de către mamă are loc imediat după naş- tere sau peste câteva luni,
este vorba despre „psihoza istovirii”.24

22
Ibidem, p.191-192
23
Ахмеданова С.Т. Криминологическая характеристика престу- плений, совершаемых женщинами в семье, и
проблемы их профилак- тики. Автореферат дисс. … канд. юрид. наук. Москва, 2013, c. 29-30.
24
Ibidem, p. 83.

14
 4. „Tipul neadecvat”. Reprezentantele grupului respectiv manifestă capacităţi
intelectuale scăzute, acţionând la ordinul unei persoane, care are influenţă foarte mare
asupra lor.
De cele mai multe ori, la acest grup de femei criminale se atribuie fetele minore,
care comit crimele prin implicarea persoanelor de vârstă mai mare, deseori bărbaţi,
femei, care consumă substanţe narcotice, fiind dependente de ele.
5. „Tipul psihotic”. De regulă, reprezentantele acestui tip sunt diagnosticate cu
„schizofrenie paranoidă”. Schizofrenia paranoidă apare, de obicei, la vârsta de 30-35
ani (uneori mai devreme) şi decurge preponderent cu dereglări delirante şi halucinatorii.
În evoluţia bolii se observă un şi de etape concrete, descrise la finele secolului
trecut de către V. Magnan (1891) şi caracterizează modelul haluţinaţiilor cronice. În
stereotipul dezvoltării sindromurilor halucinatorii, în cazurile tipice, se observă etapa
delirului, fără a fi însoţite de halucinaţii şi manifestări ale automatismului psihic –
sindrom paranoidal, etapele delirului paranoidal – sidromul Kandinski-Klerambo şi
delirul fantastic – sindrom parafrenic.25 Crimele sunt săvârşite de ele în timpul stării
psihopatoide fie sub influenţa unui impuls irezistibil.
6. „Tip amoral”. Femeile acestui tip, din timp, chibzuiesc şi planifică săvârşirea
crimei. Aceste femei se deosebesc prin capacităţi intelectuale mai avansate decât la
reprezentantele altor grupuri din clasificarea respectivă. Diferite grupuri ale femeilor
criminale de deosebesc nesemnificativ după nivelul de educaţie. Cercetările efectuate
au arătat că ponderea cea mai mare printre criminale o au femeile cu studii medii (35%),
cu studii medii profesionale – 19%, cu studii gimnaziale, liceale – 8%. Interes deosebit
atrage faptul că, în momentul efectuării sondajului, s-a depistat că 11% dintre femeile
criminale au studii superioare.
Clasificarea respectivă a fost elaborată cu referire la femeile care au comis doar
omucideri, şi nu sunt evidenţiate tipurile de femei care au comis alte infracţiuni.

25
http://www.psychiatry.ru/lib/54/book/29/chapter/6.

15
 În acest context, ar trebui de remarcat şi clasificarea tipurilor personalităţii
femeilor criminale, propuse de savantul criminalist E. Alauhanov :
a) Personalitate de tip violent – sunt, de regulă, femei care comit acte de
huliganism, crime şi vă- tămări corporale ca rezultat al violenţei domestice,
pruncucidere. Acestea sunt persoane cu atitudine negativ-neglijentă faţă de viaţa
umană, faţă de cele mai importante beneficii ale ei, sănătate, integritate fizică etc;
b) Tipul egoist violent – cel mai periculos tip de personalitate din punct de vedere
social, cu atitudine antisocială bine stabilită, îndreptată spre atingerea propriilor scopuri
şi avantaje, deseori materiale, inclusiv cu preţul vieţii umane;
c) Tipul egoist – despre motivaţia caracteristică tipurilor de criminale egoiste,
inclusiv legate de necesitatea asigurării bunăstării în familie, vorbesc datele cercetărilor
interne, care evidenţiază numărul mare de persoane ale acestei categorii care au familii.
Astfel, majoritatea persoanelor condamnate la răspundere penală pentru abuz sunt
familiste.
d) Tipul neglijent – numărul cel mai mare al criminalelor de ocazie sau
întâmplătoare sunt cele cu atitudine uşuratică, neglijentă şi iresponsabilă faţă de
reglementările legale;
e) Tipul dependent – pentru reprezentanţii acestui tip sunt caracteristice diferite
manifestări criminale, efectuate din motivul dependenţei psihologice, obiectul cărora
pot fi substanţele narcotice, alcoolul, personalitatea bărbatului-partener de viaţă.
În funcţie de profunzimea şi durabilitatea orientării motivaţiei criminogene a
personalităţii, este necesar de evidenţiat printre femei următoarele tipuri de femei
criminale:
a) Femei criminale aleatorii – sunt cele care au comis infracţiuni ca rezultat al
coincidenţelor accidentale, contrar comportamentului lor general, anterior celor
întâmplate;

16
 b) Femei criminale de ocazie – au comis crime ca rezultat al influenţei factorilor
negativi care au contribuit la formarea şi activitatea personalităţii;
c) Femei criminale instabile – se abat de la normele comportamentului social
aprobat, cu toate acestea, fără a le asimila cu fermitate;
d) Femei criminale profesioniste – fac tot posibilul pentru realizarea ambiţiilor
şi scopurilor stabilite prin intermediul comiterii infracţiunilor.26
Analiza tipologizării femeilor criminale, enumerate supra, va da posibilitate de a
constitui atât măsuri generale de prevenire, cât şi speciale, atât tehnici individuale
separate de investigare a crimelor săvârşite de femei, cât şi tehnici generale bine
structurate. Va permite crearea „portretului tipic complex” al femeilor criminale, ce va
contribui la dezvăluirea crimelor comise de femei.
În conţinutul categoriilor tipologice definite ale personalităţii criminalului-
femeie, este relevat nucleul motivaţional al infracţionalităţii specifice, astfel delimitarea
acestora contribuind la planificarea şi elaborarea eficientă a măsurilor educativ-
profilactice şi de integrare în societate a femeilor condamnate.

26
http://www.allpravo.ru/library/doc4204p/instrum6815/

17
 III. Măsuri de profilaxie individuală a infracţiunilor comise de femei.
Resocializarea femeilor condamnate.
Întrebările profilaxiei infracţiunilor de mai devreme anume a femeilor, sunt
legate nu numai cu abaterea comportamentului unei persoane, în primul rând a
minorului, dar de regulă pleacă cu rădăcinile în problemele profilaxiei conflictelor
familiare.
Una din cauzele principale a neajunsurilor acestei profilaxii este bazată pe
atragerea persoanelor, care nu au acea pregătire practică şi specială. Profilaxia
majorităţii conflictelor familiare în puterea dificultăţii relaţiilor dintre membrii acesteia
şi intimităţii sferei date a relaţiilor dintre oameni necesită anumite deprinderi
psihologice şi pedagogice, înţelegerea adâncă a cauzelor conflictelor. Lipsa lor se
observă, de exemplu la analiza materialelor despre refuzul intentării unui dosar unde
figurează conflictele patrimonial-familiare. De regulă pe aşa materiale se primeşte o
decizie simplă – se refuză intentarea dosarului penal pentru lipsa componenţei de
infracţiune, după care nu urmează nici un fel de măsuri profilactice. În legătură cu
aceasta este necesar de asigurat condiţii pentru profilaxia calitativă în sfera material-
familiară, de creat în organele afacerilor interne un serviciu special pentru lupta cu
infracţiunile materiale, în acest serviciu s-ar putea crea echipe orientate spre profilaxia
infracţiunilor femeilor. Dar cum confirmă statistica aproape 30 % a infracţiunilor făcute
de femei revin anume la sfera familiar-patrimonială şi dese ori jertfele lor devin însăşi
femeile.27
Capacitatea de a putea efectua în contact psihologic cu o femeie din mediul
criminal, primirea informaţiei necesare nu este numai direcţia activităţii organelor
operative şi de anchetă a organelor afacerilor interne, dar şi un potenţial mare

27
Г.И. Линик, П.В. Кочетковои ,Женская преступностью.жены перед лицом уголовного суда,Литература, Минск
1997, p. 32

18
nedescoperit într-o oarecare măsură a nivelului activităţii profilactice ca exemplu o
mare cantitate de informaţii care prezintă un interes operativ, o primesc femeile -
prostituate. Dar problema e în aceea cum această informaţie de o primit. 28
Trebuie de avut în vedere că astfel de pregătire este necesară multor lucrători a
diferitor servicii a organelor afacerilor interne – de la cei care realizează nemijlocit
activitatea de profilaxie, până la organele care petrec urmărirea penală şi organele
operative.
Resocializarea este un proces educativ, reeducativ şi de tratament aplicat
persoanelor condamnate penal, prin care se urmăreşte readaptarea infractorilor la
sistemul de norme şi valori general acceptate de societate, în scopul reintegrării sociale
a acestora şi prevenirii recidivei.
Dacă am ajuns să abordăm problema pregătirea femeilor condamnate către viaţa
de după eliberarea din locurile de detenţie, atunci este imposibil de a nu ridica întrebarea
pentru pregătirea cadrelor în sistema instituţiilor de detenţie şi reeducarea femeilor, şi
în acelaşi rând şi în coloniile pentru minori. Organizarea profilaxiei la nivelul ajutorului
psihologic în locurile de ispăşire a pedepselor este foarte actuală. Există o bogată
experienţă străină în organizarea serviciilor speciale pentru acordarea ajutorului
psihologic în instituţiile de reeducare a femeilor, până la oferirea femeilor care îşi
ispăşesc pedeapsa, în calitate de ajutor psihologic a animalelor domestice – câini sau
pisici, experienţa întrebuinţării metodelor psihologice în studierea personalităţilor
condamnaţilor, ce permite la maxim de individualizat activitatea măsurilor profilactice.
În acest caz este necesar de ales principiul general pentru lucrul profilactic cu
femeile, care au săvârşit sau pot săvârşi o infracţiune. Se presupune că în conţinutul
acestui principiu pot să fie incluse umanitatea şi binevoinţa, înţelegerea cauzelor, care
le-a împins la săvârşirea infracţiunilor, tendinţa de a le ajuta să iasă din acest cerc,

28
Ciobanu Igor, Criminologie, Tipografia centrală, Chișinău 2011, p. 474.

19
clarificarea în viaţa personală29. De aceea după cât se respectă principiul indicat, se
poate de judecat despre nivelul moralităţii în societate.
În legislaţia execuţional penală faţă de femeile condamnate necesar de formulat
principiile de bază şi condiţiile de executare de către acestea a pedepselor penale,
corespunzătoare psihologiei şi fiziologiei feminine.
Trebuie să luăm în consideraţie:
a) schimbările, ce se produc în viaţa femeii într-o perioadă de timp istorică
concretă, deoarece aceasta permite stabilirea caracterului influenţei proceselor sociale
asupra formării tipurilor de comportare la femei;
b) factorii, care nemijlocit influenţează la formarea comportamentului la femei;
c)legătura reciprocă a caracteristicelor subiective, direcţionării
comportamentelor la femei pe satisfacerea necesităţilor materiale cu posibilităţile
obiective a societăţii la etapa concretă a dezvoltării sale istorice.
La organizarea activităţilor de resocializare a femeilor numaidecât trebuie să ţie
cont de relaţiile familiare, interesele profesionale. În situaţia când acestea nu împiedică
intereselor altor persoane, e necesar de pus întrebarea despre locuinţa femeii care-şi
ispăşeşte pedeapsa, de a-i da posibilitatea să locuiască cu familia sau cu rudele.
Numaidecât trebuie să fie dezvoltate măsurile de pregătire a femeilor
condamnate la viaţa familiară şi de muncă normală, după eliberarea acesteia din locul
de detenţie şi anume:
- schimbarea obişnuinţelor şi deprinderilor care împiedică includerea femeii în
viaţa familială şi munca normală;
- acordarea deprinderilor către munca sistematică, respectarea legalităţii şi
regulilor comunităţii;

29
А. Михлин ,Эксперимент в женских колониях(о новых условиах отбывания наказания), Соц.законость 1991 N
10. p.15-17

20
 - acomodarea către tipurile de activităţi binevoitoare pentru familie, la fel şi
învăţarea acestora de a deprinde, deprinderi practice în viaţa de la libertate (posibilitatea
de a analiza acţiunile sale, acurateţei, educaţiei etc.).
Criminalitatea feminină modernă se prezintă ca un fenomen schimbător. Nivelul
ei este condiţionat atât de procesele sociale, cât şi eforturile corespunzătoare din partea
statului în privinţa bazei legale. Fiind ca o subsistemă a criminalităţii în întregime,
criminalitatea femeilor acordă o influenţă negativă asupra comunităţii, atinge spectrul
larg a fenomenului vieţii sociale, având o reflectare directă în dinamica criminalităţii.
Studierea criminalităţii feminine se află la o etapă începătoare şi autorul este
departe de gândul că în această lucrare s-a reuşit de răspuns practic la toate întrebările
apărute în legătură cu această problemă.
Aceasta se referă atât la natura şi cauzele criminalităţii feminine, cât şi către
personalitatea femeilor, mecanismelor comparării ei şi combaterii acestui fenomen
antisocial. Înainte se sublinia, că criminalitatea feminină este un fenomen de drept
penal, un fel specific de conduită periculoasă şi ilegală a femeii. Este corect, dar nu
îndeajuns, fiindcă esenţa felului de infracţiuni examinate, nu se reduce numai la
calitatea indicată, lui îi sunt comune şi alte caracteristici în parte, mulţimea de
infracţiuni, comise de femei, duce la concluzia, că criminalitatea feminină se prezintă
şi ca un fenomen social.
Pericolul social a criminalităţii femeilor constă în aceea că comportamentul lor
antisocial şi criminal aduce o dezorganizare în viaţa de toate zilele, cutremură relaţiile
familiare, care s-au format pe parcursul anilor, distrug principalele instituţii de bază a
societăţii.
La analiza datelor statistice pe Republica Moldova, la crimele săvârşite de femei
se observă careva semne distinctive generale, cât şi particulare fiecărui infractor. Dar
totuşi am făcut careva concluzii, referitor la criminalitatea femeilor, bazându-ne pe
specifica ei.

21
 În primul rând, toate infracţiunile săvârşite de femei se poate de divizat în două
grupe, legate de activitatea lor profesională şi relaţiile familiare. În limita primei grupe
se săvârşesc de regulă infracţiuni cu scop de profit, dar în limita celei dea doua grupă –
cele violente. Prima grupă are o superioritate numerică faţă de a doua.
În al doilea rând, nivelul criminalităţii femeilor este cu mult mai mic decât cel
masculin, dar însă pe durata ultimilor ani nivelul acesteia este în creştere. Nivelul
criminalităţii de profit în genere stabilesc ocupaţia lor în sectoarele concrete ale
economiei. În acelaşi timp, ele mai des, decât bărbaţii săvârşesc încălcări de lege pentru
necesităţile familiei şi copiilor.
În al treilea rând, la momentul de faţă se observă o creştere însemnată, a
numărului de infracţiuni violente în rândurile femeilor, apariţia agresivităţii şi durităţii
în comportamentul lor, tot mai des şi mai des săvârşesc infracţiuni caracteristice
bărbaţilor: tâlhării, jafuri. Dacă nu sunt în calitate de autori, atunci în calitate de
instigatori, organizatori sau complici. Acestea din urmă trebuie să trezească o nelinişte
în rândurile comunităţii şi în deosebi în cele ale organelor de drept, care sunt obligate
să combată acest fenomen antisocial.
În al patrulea rând, criminalitatea femeilor reprezintă o influenţă asupra
criminalităţii în general, prin puterea săvârşirii de către acestea a infracţiunilor,
independenţa şi specifica structurii, influenţa asupra comunităţii, în atmosfera moral-
psihologică şi altor părţi componente ale criminalităţii, în primul rând asupra
criminalităţii minorilor. Aici nu este o legătură directă, dar cu cât mai săvârşesc femeile
încălcări de lege, cu atât mai mult aceasta o fac şi adolescenţii şi minorii. În rândul
caracteristicilor personale ale femeilor infractori, merită atenţie aspectul activităţii legat
cu îndeplinirea diverselor roluri sociale de muncă şi profesionale.30

30
С.М. Свило, Предупреждение преступлении среди женшин, Амалфея, Минск 2002 p.59

22
 Concluzie
Cercetarea personalităţii infractorului presupune o analiză complexă, care trebuie
axată pe ramurile normative ale problemei infracţionalităţii. Studiile efectuate reflectă
destul de vag existenţa stărilor latente sau pre-infracţionale ale infractorului precum:
alcoolismul, narcomania, huliganismul, vagabondajul, etc., care favorizează apariţia
criminalității. Pentru a combate aceste stări, considerăm că este necesară reglementarea
penală și, în același timp, abordarea lor din perspectiva individualizării pedepsei, a
stabilirii liberării de răspundere şi pedeapsă penală ce ar permite analiza personalității
infractorului în dinamică, până la comiterea infracţiunii şi ulterior în timpul suportării
răspunderii penale.
Cauzele ce duc la motivaţia criminală sunt strict individuale, ele reprezintă un
generator de decizii şi fapte infracţionale constituind un mecanism al forului intrinsec
ce se formează din scopuri, motive, necesităţi, metode de realizare, adoptare de decizii,
din corectarea, dinamică a activităţii infracţionale.
Abordările propriu-zise expuse în teză fac unele pronosticuri în dependenţă de
tipul de personalitate a infractorului şi modelarea lui în dependență de profilaxia
respectivă. Putem în mod cert observa atât personalitatea criminală a infractorului, cât
şi evoluţia restructurării şi resocializării sale.
Reprezentarea grafică a fenomenului personalităţii infractorului trebuie scoasă în
relief prin adaptarea în mod individual a unor serii de caracteristici unice şi generice
pentru examinarea iniţială, care presupune asistență, nu doar constrângere, un lucru
meticulos şi amplu ce ar fi de o competenţă organică a structurilor de stat, dar, totodată,
și ale societăţii civile.
Tipologia personalității infractorului ocupă un rol esenţial atât în criminologie
cât şi în alte științe juridice ca criminalistica, ştiinţa penitenciară, dreptul procesul. În
dependență de ea se poate crea un sistem de măsuri de prevenire individuală și de
readaptare şi resocializare adecvată a infractorului.

23
 Bibliografie
1. Capcelea, V. Filozofie: man. pentru instit. superioare de învăț. Ed. a 5-a revăzută
și substanțial adăugită. Chișinău: Ed. Arc, 2013. 492 p.;
2. Акофф, Р.Л. Системы организации и международные иследования. B:
Исследование по обшей теории систем. Москва: Прогресс, 1969, c. 143-164.
3. Криминология. Учебник // под ред. Н.Ф. Кузнецовой и Г.М. Миньковского.
Москва: БЕК, 1998. 566 с.;
4. Туманов, ГА.К вопросу о роли режима лишения свободы в достижении
целей уголовного наказания . В: Изучение и предупреждение
преступности. Вып. 8. Воронеж: Воронеж, гос. ун-т, 1968, с. 191- 203.;
5. Востряков, В.М. Вымогательство: уголовно-правовые и
криминологические проблемы. Москва: Юридическая литература, 1997.
187 c.;
6. Пирожков, В.Ф. Криминальная психология: психология криминальной
преступности / Кн.1. Москва:Ось-89, 1998. 304 с.;
7. Аванесов Г.А. Теория и методология криминологического
прогнозирования. В: Аванесов Г.А. Криминология. Москва: Академия
МВД СССР, 1984, c. 123-134.;
8. Кусливая, Л. Дефиле в тюремной робе. В: Белорусия, 17.02.2009. ;
9. Айзенк, Г. Ю. Структура личности: пер. с англ. Москва: КСП+; Санкт-
Петербург: Ювента, 1999. 463 c.;
10.Иншаков, С.М. Зарубежная криминология. Москва: Изд. группа ИНФРА.
М- НОРМА, 1997. 374 с.;
11.Долгова, А.И. Преступление и преступность. Москва: Инфра-М НОРМА,
1997. 233 c.;

24
12.Габиани, А.; Меликишвили, Л. Социальное лицо женщин-преступниц и
проституток. Тбилиси: НИЦ по проблемам борьбы с преступностью МВД
Республики Грузия, 1993. 210 с.;
13.Герцензон, А.А. Уголовное право и социология. Москва: Юридическая
литература, 1970. 286 c.;
14.Алексеев, А.И. Криминология. Учебное пособие. Москва: Зерцало-M, 2001.
577 c.;
15.Востряков, В.М. Вымогательство: уголовно-правовые и
криминологические проблемы. Москва: Юридическая литература, 1997.
187 c.;
16.Г.И. Линик, П.В. Кочетковои ,Женская преступностью.жены перед лицом
уголовного суда,Литература, Минск 1997, p. 32;
17.Ciobanu Igor, Criminologie, Tipografia centrală, Chișinău 2011, p. 474.;
18.А. Михлин ,Эксперимент в женских колониях(о новых условиах отбывания
наказания), Соц.законость 1991 N 10. p.15-17.;
19.С.М. Свило, Предупреждение преступлении среди женшин, Амалфея,
Минск 2002 p.59.;
20.Кирюшина Л.Ю. Криминалистическая типология женщин- преступниц как
основание разработки криминалистической ме- тодики расследования
преступлений. B: Вестник Томского госу- дарственного университета,
2007, №298. http://cyberleninka.ru/ article/n/kriminalisticheskaya-tipologiya-
zhenschin-prestupnits-kakosnovanie-razrabotki-kriminalisticheskoy-metodiki-
rassledovaniya.;
21.Алауханов Е. Криминология. Учебник. Алматы, 2008, с.429. ;
22. Ломброзо Ч. Женщина – преступница или проститутка. Мо- сква: Астрель,
2011, с. 317.;

25
23.Абызова Е.Р. Криминологическое исследование личности жен- щин,
совершающих преступления, и предупреждение их преступного
поведения. Дисс. … докт. юрид. наук. Москва, 2007, c. 34.;
24.Ахмеданова С.Т. Криминологическая характеристика престу- плений,
совершаемых женщинами в семье, и проблемы их профилак- тики.
Автореферат дисс. … канд. юрид. наук. Москва, 2013, c. 29-30;
25.http://www.allpravo.ru/library/doc4204p/instrum6815/.;
26.http://www.psychiatry.ru/lib/54/book/29/chapter/6.;

26