Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoric
Primul sistem GPS, „Jones Live Map”, a fost inventat de J.W. Jones, în 1909. Dispozitivul a
fost primul sistem de ghidaj pentru automobiliști ce consta din mai multe discuri imprimate cu hărți
care îi arăta șoferului direcția prin manevrarea unor cadrane speciale. Discurile acopereau 100 de
mile de drumuri cunoscute, cartografiate de The Touring Club of America. La fiecare 100 de mile,
discul trebuia schimbat. Până în 1919, sistemul inventat de Jones, acoperea peste 500 de rute din
S.U.A., de la New York la Los Angeles.
La începutul anilor '40, Marina Regală Britanică dezvoltă în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, sistemele de radionavigație la sol, LORAN și Decca Navigator.
Ideea implementării GPS a venit odată cu lansarea navei spațiale sovietice Sputnik în 1957,
care a fost proiectat inițial pentru aplicabilitate în domeniul militar în anii 1960, la începutul
Războiului Rece. Doi fizicieni americani, William Guier și George Weiffenbach, de la Applied
Physics Laboratory (APL), au decis să monitorizeze transmisiile radio ale satelitului Sputnik.
Aceștia au realizat că, datorită efectului Doppler, puteau localiza punctul satelitului în orbită,
precum și locul utilizatorului cunoscând-ul pe cel al satelitului.
Primul sistem de navigație prin satelit, Transit, folosit de Marina SUA, a fost testat cu
succes în 1960. Alcătuit dintr-o constelație de cinci sateliți, putea furniza o poziționare ce se
actualiza o dată pe oră.
Sistemul GPS NAVSTAR a fost lansat în 1974 de către Departamentul Apărării al Statelor
Unite ale Americii.
Între 1978 și 1985, sistemul GPS s-a dezvoltat rapid pentru scopuri militare, cu un total de
11 sateliți de tipul Block I.
Din 1983, utilizarea sistemului GPS se face și în scopuri civile, cu aplicabilitate în domeniul
aviatic și cel naval.
În anul 1989 s-au lansat primii sateliți Block II, iar în 1993, SUA a lansat pe orbită cel de-al
24-lea satelit Navstar, care a completat o rețea de 24 de sateliți, cunoscută acum sub denumirea de
Sistem de Poziționare Globală, sau GPS. Un număr de 21 de sateliți erau activi în permanență, iar
alți 3 erau de rezervă. Sistemul a devenit în totalitate operațional în anul 1995. În prezent, rețeaua
GPS are aproximativ 30 de sateliți activi în rețeaua GPS.
Noile cerințe pentru sistemul existent au condus la eforturi de modernizare a sistemului GPS
prin implementarea noii generații de sateliți GPS III și următoarea generație a sistemului
operațional de control Operational Control Segment (OCX)
Funcționare
1. Segmentul spațial
Segmentul spațial este format dintr-o constelație de sateliți, care emit semnale modulate cu
coduri și mesaje de navigație; fiecare satelit transmite semnale radio sub forma a două unde, pentru
utilizatorii civili și pentru utilizatori militari.
Block I: au fost 11 sateliți prototip, concepuți pentru faza de testare și dezvoltare (1978-
1985). Greutatea lor era de 845 kg și durată de funcționare de 5 ani. Primul satelit a fost lansat în
februarie 1978, iar ultimul, în octombrie 1985, cu ajutorul rachetelor de tip Atlas E/F. Sateliții din
această generație au îndeplinit durata de funcționare, ultimul satelit a funcționat până la sfârșitul
anului 1995.
Block II: se deosebesc esențial de sateliții din generația precedentă, prin faptul că aveau
implementate tehnicile de protecție disponibilitate selectivă (selective availability) și acces restrictiv
(anti-spoofing). Durata medie de viață a acestor sateliți era de 6 ani, fiind înlocuiți începând cu anul
1995. Primul satelit din cei 9 inițiali, în greutate de cca. 1500 kg, a fost lansat în februarie 1989, iar
ultimul în octombrie 1990. La bordul fiecărui satelit se aflau patru ceasuri atomice, două cu cesiu și
două cu rubidiu.
Block IIR (Replenishment): au fost lansați 12 sateliți proiectați de Lockheed Martin având o
greutate de 2000 kg, iar durata de viață estimată la 10 ani. Cele trei ceasuri atomice cu rubidiu sunt
cu un ordin de mărime mai precise. Lansarea sateliților din această generație a început în iulie 1997.
Block IIR-M (Modernized): sunt 8 sateliți construiți de Lockheed Martin ce includ un nou
semnal pentru aplicații militare pe frecvențele L1 și L2 și un semnal civil mai robust, cunoscut sub
numele de L2C. Primul satelit a fost lansat la data de 26 septembrie 2005, lansarea finală a avut loc
pe 17 august 2009.
Block IIF (Follow on): acești sateliți în număr de 12 au fost concepuți de Boeing; prima
lansare a fost în mai 2010, ultima în februarei 2016. Durata lor de viață este de minim 12 ani.
Sateliții transmit un nou semnal civil pe frecvența L5.
Block III: primii 10 sateliți vor fi construiți de Lockheed Martin Corporation și vor emite un
nou semnal civil L1C pe frecvența L1. Vor fi lansați în perioada 2016-2017.
2. Segmentul de control
Segmentul de control este alcătuit din rețeaua de stații de control situată la sol; este utilizată
pentru supravegherea sateliților și actualizarea mesajelor de navigație ale sateliților; aceste stații au
rolul de a recepționa continuu semnalele tuturor sateliților, de a calcula datele referitoare la poziția
fiecărui satelit, verificarea preciziei ceasurilor sateliților și de a retransmite aceste date fiecărui
satelit.
3. Segmentul utilizatori
Segmentul utilizatori este constituit din totalitatea utilizatorilor civili și militari care folosesc
un receptor GPS.
Principiul de funcționare al GPS-ului este folosirea câtorva sateliți din spațiu ca puncte de
referință pentru localizarea la sol. Sateliții GPS înconjoară Pământul de două ori pe zi, pe orbite
foarte precis determinate și transmit semnale către stațiile terestre.
Sistemul NAVSTAR dispune la ora actuală în total de 31 sateliți, care se afla la o înălțime
de 20.183 km de suprafața Pământului. Printr-o măsurare foarte exactă a distanței în linie dreaptă
dintre receptor și cel puțin 4 sateliți se poate determina poziția oricărui punct de pe Pământ
(latitudine, longitudine, altitudine), aceasta numindu-se "poziția calculată" (position fix în engleză),
în contrast cu "localizarea", termen dedicat poziției reale a receptorului. În mod normal pentru
determinarea poziției în 3D a unui punct de pe suprafața terestră cu ajutorul poziției sateliților ar fi
nevoie de doar trei distanțe (trei sateliți), deoarece metoda care se utilizează este cea a triangulației.
Totuși la GPS este nevoie și de a patra distanță, pentru minimizarea erorilor de poziționare datorate
ceasurilor din receptoare, care nu sunt suficient de exacte în comparație cu ceasurile atomice din
sateliții utilizați.
Stabilirea poziției spațiale a unui punct se poate face prin determinarea pseudo-distanței sau
prin determinarea fazei.
Semnalul GPS
Sateliții din sistemul GPS transmit două semnale purtătoare: frecvența L1 (1575,45 MHz),
conține mesajul de navigație și semnalele de cod SPS (Serviciul de poziționare standard), frecvența
L2 (1227,60 MHz), folosită pentru măsurarea întârzierii provocată de ionosferă. [10]
cod pseudoaleator, este un simplu cod I.D., ce identifică satelitul care a transmis
informația.
date efemeride, sunt transmise în mod constant de către fiecare satelit, și conțin informații
importante despre starea satelitului, data și ora curentă; această parte a semnalului este esențială
pentru determinarea poziției curente.
date almanah, ce comunică receptorului GPS unde anume ar trebui să se găsească fiecare
satelit la un anumit moment al zilei; fiecare satelit transmite date almanah conținând informații
orbitale pentru acel satelit și pentru toți ceilalți sateliți din sistem.
Recepționarea semnalelor
Recepționarea semnalelor emise de sateliți și calculul poziției se poate face în două moduri:
modul absolut și modul diferențial.
Modul absolut folosește un singur receptor GPS, iar precizia de poziționare este de circa 10
– 15 m; este utilizabil în cazuri în care nu se cere o precizie mare (navigare pe mare)
Modul diferențial presupune folosirea a două receptoare, dintre care unul are rolul de stație
de bază, fiind instalat într-un punct fix cu coordonate cunoscute. Se măsoară diferența dintre
coordonatele punctului cunoscut și cele rezultate pentru același punct din analiza semnalelor GPS.
Aceste diferențe se folosesc pentru corectarea coordonatelor determinate cu un receptor mobil în
alte puncte din zona respectivă. Acest mod de lucru este foarte precis (1 – 5 cm), dar distanța dintre
receptorul mobil și stația de bază fixă nu are voie să depășească 30 km.
În general sistemul militar american NAVSTAR este foarte precis; totuși, pentru folosirea sa
de către alte organizații sau state, de obicei numai pentru scopuri civile (navigație rutieră ș.a.),
NAVSTAR pune la dispoziție doar o exactitate redusă. De asemenea, SUA își rezervă dreptul de a
nu mai pune deloc la dispoziție sistemul, de exemplu în cazul unor conflicte militare ș.a.
Înregistrarea datelor
metoda statică - înregistrarea datelor se face în puncte bine localizate, în care operatorul
instalează receptorul; semnalele sunt recepționate la perioade de timp bine determinate (15 sec-3
min), receptorul GPS înregistrînd o valoare, iar la sfârșit se obține media tuturor valorilor.
Factorii care pot degrada semnalul GPS și astfel pot afecta precizia sunt:
Receptor
Receptorul GPS este un aparat capabil să recepționeze semnalele emise de sateliți și, în
funcție de acestea, să determine poziția lui pe glob. Poziția este exprimată în coordonatele de bază
în sistemul geodezic mondial WGS 84 (World Geodetic System 1984).
În general, receptoarele GPS sunt compuse dintr-o antenă incorporată reglată la frecvențele
transmise de sateliți, receptor-procesoare, și un ceas extrem de stabil (oscilator de cristal). Acestea
pot include, de asemenea, un ecran tactil pentru afișarea informațiilor pentru utilizator. Începând cu
anul 2007, receptoarele au în general între 12 și 20 de canale, adică pot monitoriza simultan 12 ...
20 sateliți.
Receptoarele GPS din prezent sunt foarte precise, datorită tehnologiei „parallel multi-
channel”. Differential GPS (DGPS), GPS Diferențial, este o tehnologie care corectează semnalul
GPS până la o precizie de 3-5 metri.
Anumiți factori atmosferici sau surse de erori pot afecta buna funcționare a receptoarelor
GPS. În mod normal, receptorii GPS nu operează în spații închise, sub apă sau sub pământ.
Receptoare GPS hand-held
- dispozitive dedicate: pentru navigație terestră (auto, moto, camioane) sau maritimă (plottere
, sonare, radare, transceivere)
- dispozitive mobile: (PDA, tablet PC, smartphone, telefon mobil, cameră foto) înzestrate cu
funcție GPS
- module care se conectează la un calculator laptop
- hand-held (ținute în mână): cu funcții pentru diverse activități: drumeție, fitness, ciclism,
pescuit, vânătoare, jocuri cu poziționare GPS (Geocaching).
Tehnic se realizează prin instalarea unor echipamente de monitorizare prin GPS pe vehicule,
care transmit poziţia, viteza şi date telemetrice de la diferiţi senzori către serverele noastre. Aceste
date sunt procesate si servite utilizatorilor sub formă vizuală, rapoarte, alerte. Această tehnologia
este cea mai performantă soluţie de monitorizare, localizare, urmărire prin GPS. Este folosită pentru
managementul flotelor auto, urmărirea costurilor, localizarea vehiculelor, optimizarea traseelor,
monitorizarea angajaţilor, telemetrie, etc. Scopul tehnologie este aducerea de beneficii reale
clienţilor prin reducerea costurilor, optimizarea activităţilor şi creşterea productivităţii.
Tot mai multe companii utilizează oportunitățile oferite de sistemele de urmărire prin GPS,
deoarece costurile cu combustibilul sunt reduse în medie cu 5-30%. Societăţile de transport pot
economisi între 5-20% , iar cele care operează în domeniul construcțiilor pot atinge şi economii de
20-40%. La acestea se adaugă și alte economisiri, prin eliminarea rutelor ocolitoare, protecția
mărfii, eliminarea cheltuielilor din cauza vitezei excesive etc. Toate acestea pot fi realizare cu
sistemul de urmărire prin GPS.
Prin urmărire GPS puteți vedea online autovehiculele, puteți verifica traseele lor, aveți o
perspectivă exactă asupra flotei și aveți date exacte despre poziţia autovehiculului monitorizat.
Societăţile care utilizează sisteme de urmărire prin GPS economisesc anual sume de bani
semnificative. Sistemul de urmărire FomcoGPS oferă, pentru numeroase companii, urmărire în timp
real a poziției autovehiculelor, consumului de combustibil, traseelor și activităților.