Comunicarea politică

 Comunicarea externă în insituțiile publice

locale

2017-2018
 Comunicarea politică
Ce este comunicarea?
Într-o lumină ştiinţifică, definiţia simplistă a comunicării ar fi următoarea: „Comunicarea este
actul de a transmite, voluntar sau involuntar, un mesaj”. Pentru a avea o situaţie de
comunicare este nevoie, obligatoriu, de un emiţător de mesaj, un canal care face posibilă
transmiterea mesajului şi un receptor, care primeşte mesajul.

Emiţător____________Mesaj______________________Receptor
Canal

Comunicarea reprezintă factorul principal de organizare a societăţii, popoarele au unitate de

limbă, aceasta fiind principalul instrument al transmiterii mesajelor.
Distingem trei tipuri de comunicare:

1. verbală, cu următoarele caracteristici:

 utilizează cuvîntul, simbol scris sau audio
 se bazează pe faptul ca limba este un sistem de semne (literele, cuvintele), organizate
după un sistem de reguli convenite de către toţi utilizatorii acesteia
 cuvântul în sine este o convenţie între membrii unui grup mai mic sau mai mare de
oameni (faptul că noţiunea de cal, animalul cunoscut de toată lumea, se scrie „ cal” în
română, „cheval” în franceză, „horse” în engleză şi „caballo” în spaniolă, înseamnă că,
la formarea acestor limbi, strămoşii românilor, francezilor, englezilor şi spaniolilor au
hotărât să folosească aceste cuvinte pentru a determina notiunea animalului respectiv)
 de aceea, semnul lingvistic (cuvântul) este arbitrar, în sensul că acesta reprezintă doar o
chestiune de formă. Fondul este constituit de noţiune şi este bine să ne organizăm logica
exprimării, mai întâi după noţiuni, apoi după cuvinte

1. paraverbală (ce spune vocea care rosteşte cuvintele, dincolo de cuvintele în sine), cu
următoarele caracteristici:
 tonul, cel care trădează sentimentele
 dicţia, capacitatea fizică de pronunţa corect sunetele
 volumul, intensitatea cu care sunt pronunţate sunetele
  accentul, poate schimba sensul cuvintelor care au aceeaşi formă, dar întelesuri diferite
(ex. copii, referindu-ne la reproduceri ale unor obiecte, şi copii, reprezentând oameni cu
vârste fragede)
 melodica vocii, timbrul
 ritmul vorbirii
 combinaţiile vocale, care nu reprezintă convenţii, care ies din regulă

1. non- verbală, cu următoarele caracteristici:

 reuneşte ansamblul de simboluri audio-vizuale, care au înteles sau pot avea înteles
pentru cei care primesc mesajul (gesturi, culori, priviri, semne)
 pentru că, în mare parte, este involuntară, comunicarea non-verbală este cel mai greu de
controlat
 nu e dependentă de cuvinte, dar completează într-o măsură consistentă comunicarea
verbală

Poate veţi fi surprinşi, dar ponderea comuncării verbale este destul de mică în ansamblul
comunicării. Limbajele majore participă cu următoarele ponderi procentuale, în totalul
comunicării:
 limbajul verbal, cuvintele – 7%
 limbajul paraverbal, vocea- 38 %
 limbajul non-verbal, al trupului- 55%

Ce este comunicarea politică?

Întelegând acest tablou al comunicării, putem extrage foarte uşor următoarea definiţie:
„Comunicarea politică este actul de comunicare, în care emiţătorul, canalul sau mesajul conţin
elemente politice”.
Comunicarea politică este determinată de mai multe elemente specifice:
 emiţătorul cuprinde elemente politice (acesta poate fi om politic sau instituţie politică
sau persoană, instituţie, care urmăresc să provoace efect politic)
 mesajul conţine elemente politice
 canalul, prin care este transmis mesajul, aparţine exclusiv mediului politic (un mesaj
fără elemente politice, devine politic, dacă e transmis pe site-ul unui partid, spre
exemplu)
 este foarte interesată, pentru că niciun emiţător de mesaje politice nu face asta de
plictiseală, ci ca să determine efecte politice în avantajul său
  în contextul politizării excesive, comunicarea politică nu se mai supune regulilor
(mesajele conţin adesea elemente nereale sau care afectează integritatea indivizilor)
 este supusă într-o măsură foarte mare riscului de a eşua, pentru că, în general, receptorii
cunosc scopul transmiterii mesajului

Comunicarea politică s-a perfecţionat într-atât, încât ea include foarte multe dintre aspectele
comunicării sociale şi ale publicităţii.
Oamenii politici devin şi se întreţin ca brand-uri. De aceea e foarte important să ştim ce este un
brand: „ Orice substantiv propriu este un brand. Tu eşti un brand.
Despre apă, H2O, se poate spune că este cel mai clasic produs de larg consum. Deoarece, în
societăţile dezvoltate, oamenii au acces la o apă bună, curată, de la robinet, nimeni nu ar trebui
să cumpere apă de la magazin, ceea ce, totuşi, se întâmplă”.
Urmărind, în general, efecte de masă, comunicarea politică este, într-o mică masură, directă şi
în cea mai mare parte, mediatică.
Dealtfel, societatea contemporană nu mai este una mediatică, ci una mediatizată în întregime.
De aceea, mass-media pot fi puse foarte uşor în slujba intereselor politice. Studiile
comportamentale efectuate asupra consumatorilor de media arată că mesajele publicitare şi cele
politice determină cea mai mare presiune asupra receptorilor, constrângere psihică.
Ca purtători de mesaje politice, trebuie să ştiţi că transmiterea lor către receptori prezintă
anumite riscuri, chiar până la provocarea unor efecte negative în raport cu interesele. În ultima
parte a acestei scurte îndrumări, sunt prezentate elemente primordiale în actul comunicării,
pentru a înlătura cât mai multe riscuri.
Reţineţi! – dacă cineva, vorbitor de aceeaşi limbă cu noi, nu înţelege ce-i spunem, e numai vina
noastră, că n-am ştiut să-i comunicăm pe înţeles.

Reguli pentru o comunicare politică eficientă

Împărţim aceste reguli în două categorii:
 pentru comunicarea directă
 pentru comunicarea mediatică

1. Reguli pentru comunicarea directă (în general, acest tip de comunicare se practică în
relaţie cu electoratul)
 poziţionaţi-vă în aşa fel încât faţa sa vă fie luminată
 nu faceţi gesturi bruşte, care ar putea trăda nestăpânire de sine
  priviţi interlocutorii în ochi
 nu intraţi în spaţiul personal al interlocutorului, păstraţi o distanţă de cel puţin 40 de cm
de acesta
 nu întrerupeţi interlocutorul, fără să fi înteles ce vrea să spună. Nu anticipaţi ceea ce
vrea să spună interlocutorul, de multe ori putem anticipa greşit
 folosiţi fraze scurte
 adaptaţi ritmul şi tonul încărcăturii emoţionale pe care vreţi s-o cuprindeţi în mesaj
 nu staţi niciodată cu braţele încrucişate
 dacă vă aflaţi în poziţia „şezut”, încercaţi să ţineţi genunchii lipiţi
 nu atingeţi interlocutorul, decât în semn de compasiune sau de salut (strângere de mână)
 aveţi grijă la aspectele care ţin de viaţa personală
 concentraţi-vă atenţia asupra celor spuse de interlocutor
 nu ironizaţi interlocutorul
 nu începeţi niciodată argumentaţia cu „Eu” sau „Deci”
 nu oferiţi niciodată răspunsuri evazive sau radical negative, în cazul solicitărilor
pertinente venite dinspre interlocutor
 folosiţi diateza activă-indicativ ( „eu cred”, în loc de „eu aş crede”, „eu fac”, în loc de
„eu aş face”)
 nu gesticulaţi necontrolat, astfel încât să distrageţi atenţia interlocutorului
 nu încercaţi să-i induceţi interlocutorului complexul de inferioritate
 încercaţi să-i creaţi interlocutorului confort psihic în dialog

b) Reguli pentru comunicarea indirectă (în general, mediatică)

Pentru comunicarea mediatică, am identificat câteva elemente care pot facilita transmiterea
mesajului către public:

– utilizaţi termeni şi expresii apropiate publicului

– fiţi foarte expliciţi în exprimare
– fraze scurte, care transpuse în scris să fie uşor de citit
– utilizaţi multe verbe de acţiune
– ajutaţi publicul să înţeleagă mesajul prin epitete şi adjective
– coordonaţi-vă mişcările cu impact vizual ( gesturi, privire)
– vestimentaţia vă poate evidenţia şi credibiliza
– faceţi apel la documente de specialitate când argumentaţi
– în dezbateri, urmăriţi să-i determinaţi pe opozanţi să-şi piardă autocontrolul
– să nu spuneţi niciodată că sunteţi atei, chiar dacă ar fi aşa
– să nu aduceţi atingere niciunei categorii de persoane pe criterii de sex, vârstă, dizabilitate,
etnie sau religie
– la provocările ironice, răspundeţi ironic
– nu ironizaţi niciodată pe temele de mare gravitate socială
– încercaţi să folosiţi cât mai mult din spaţiul de exprimare

Avem aici citeva subgrupe de reguli:

b1) presa scrisă
 declaraţiile de presă trebuie să folosească orice element care poate ajuta la argumentare
– încercaţi să adoptaţi o poziţie fizică demnă, pentru că puteţi fi oricând fotografiat
– aveţi grijă să nu defectaţi relaţia cu reporterul
– nu uitaţi că vă impuneţi în faţa celor care culeg informaţia, pentru a o transpune în text, în
funcţie de atitudine şi de modul de argumentare

b2) radioul
 voce calda şi calmă, dar care poate deveni alertă cînd abordaţi subiecte grave
 nu tuşiţi şi nu scoateţi alte sunete decît cele ale vorbirii
 respiraţi adînc
 articulaţi bine cuvintele, astfel încât acestea să poata fi auzite până la final
 la radio zâmbetul nu se vede, aşa că va trebui să râdeţi dacă este cazul
 câteodată, pauza spune mai multe decât cuvintele
 vorbiţi suficient de tare ca să puteţi fi auzit

b3) televiziunea
– ajutaţi-vă de gesturi controlate pentru a completa argumetarea
– nu folosiţi, din greşeală, gesturi care in anumite grupuri sunt interpretate ca indecente
– aveţi grijă cum folosiţi lumina locului pentru a vă pune în valoare
– priviţi regulat şi la obiectivul camerei de filmat, dar în special la interlocutor
– nu uitaţi că televiziunea surprinde detalii pe care cu ochiul liber, de regulă, le omitem
– faptul că vă vedeţi nu îl exclude pe cel că vă şi auziţi, aşa că vorbiţi clar şi coerent
– când vă aşezaţi pe scaun, în studioul de televiziune, aveţi grijă să nu se adune haina la ceafă
( recomandarea este să vă asezaţi pe capatul de jos al hainei, practic s-o băgaţi sub
dumneavoastră)
b4) outdoor şi indoor advertising
Aceste tipuri de media lucrează cu mesaje foarte bine pregătite de specialişti, astfel încât, în
cazul în care sunteţi implicaţi în construirea mesajului, trebuie să aveţi în vedere toate aspectele
prezentate la celelalte trei subgrupe.

Comunicarea externa in insitutiile publice locale

Comunicarea externa in insitutiile publice locale

Inainte de toate, trebuie sa precizam ca, astazi cea mai dezvoltata in cadrul organizatiilor
publice o reprezinta comunicarea institutionala. Este un instrument eficient utilizat de catre
organizatiile publice (si nu numai) pentru:
 reusita
 crearea unei imagini publice pertinente
 traversarea unei crize
 crearea unui climat favorabil in cadrul organizatiei
 schimbarea comportamentului uman fata de serviciile oferite pe piata si, nu in ultimul
rand, apararea/atacarea concurentei prin mijloace legale

Câmpul comunicării instituţionale se întinde de la comunicare, internă până la a comunicarea de

prestigiu, de la comunicarea financiară până la comunicarea despre imaginea instituţiei, a
echipei manageriale sau performanţelor organizaţiei. Comunicarea instituţională are ca obiect
prezentarea ansamblului de activităţi ale organizaţiei, a modului de afirmare a identităţii şi
imaginii, ea însoţind în general politica instituţiei. Este vorba despre o comunicare globală care
nu poate fi ţinută serios în
frâu decât dacă îşi asumă adecvat preocupările comunicării cu exteriorul şi în acelaşi timp pe
cele ale comunicării interne.
Astfel, marile institutii publice au departamente specializate pe aceasta tema si isi mentin
imaginea publica datorita unei politici si unor activitati sustinute. Comunicarea insoteste
activitatea institutiilor publice, contribuind la realizarea in bune conditii a acesteia. Ea
raspunde, totodata, nevoii organizatiilor din sectorul public de a-si afirma rolul specific,
aducand la cunostinta cetatenilor obligatiile de asumat si prerogativele de care dispun.
Spatiul comunicational se creeaza si dezvolta in functie de specificitatea domeniului public in
care se manifesta. Progresul comunitatii umane induce implicit si la dezvoltarea sa
institutionala din nevoia de a se crea cadrul propice comunicarii cu opinia publica. Astfel se
constituie un segment nou al stiintei comunicarii: comunicarea publica.
Comunicarea publica se refera atat la schimbul si impartasirea de informatii de utilitate
publica, cat si la mentinerea liantului social. [P. Zemor – La Comunication Publique, Presses
Universitaires de France, Paris, 1995]
„Comunicarea publica se refera la folosirea din ce in ce mai vizibila si mai bine organizata a
mijloacelor publicitare si a relatiilor publice de catre administratiile de stat”. [Bernard Miège
– Societatea cucerita de comunicare, Iasi, Editura Polirom, 2000]
Comunicarea publica reprezinta forma de comunicare ce insoteste activitatea institutiei publice
in vederea satisfacerii interesului general. Mesajele transmise cuprind informatii de utilitate
publica. Prin comunicarea publica se urmareste sa se faca cunoscute cetatenilor modul de
functionare si atributiile acestei institutii, legalitatea si oportunitatea deciziilor adoptate.
Totodata, prin comunicarea publica se urmareste cunoasterea nevoilor si dorintelor populatiei
pentru ca institutiile publice, prin rolul si atributiile pe care le detin, sa vina in intampinarea
acestora, realizand astfel un interes general.
Comunicarii publice ii revine rolul de a convinge, ca prin politicile institutionale realizate,
precum si prin deciziile publice adoptate, se urmareste un interes general, obtinandu-se astfel
adeziunea cetatenilor.
Cetateanul trebuie sa fie informat cu privire la existenta si modul de functionare a serviciilor
publice, trebuie ascultat cand isi exprima nemultumirea, trebuie sa-i fie luate in considerare
dorintele si nevoile.
Comunicarea externa a institutiei publice contribuie la notorietatea si imaginea organizatiei in
societate. Ea indeplineste astfel, totodata, functia de promovare a institutiei publice a statului si
a unitatilor administrativ-teritoriale.
Comunicarea cu rol de promovare reprezinta, in realitate, un caz aparte, pentru ca, desi
literatura de specialitate o considera fara exceptie ca facand parte din comunicarea externa, ea
se desfasoara unilateral, dinspre institutia publica spre mediul exterior al acesteia. In aceasta
situatie, nu mai sunt membrii organismului public cei care intretin legatura cu exteriorul, ci
organizatia ca institutie. Ea da informatiile despre serviciile pe care le ofera, incearca sa-si
amelioreze imaginea de ansamblu sau, pur si simplu, vrea sa se faca cunoscuta si sa-si
promoveze valorile.
Adaptand schema generala a desfasurarii procesului de comunicare la specificitatea comunicarii
publice putem evidentia urmatoarele componente esentiale ale procesului si anume:
administratia, mesajul, cetatenii (contribuabilii), canalul de comunicare, efectele comunicarii,
zgomotul si feed-back-ul.
Administratie codificare Mesaj decodificare Cetateni

Perturbatii

Feed-back Raspuns

Efecte
comunicationale

In cadrul institutiilor publice intalnim mai multe modalitati de comunicare cu mediul extern:
a) comunicarea verbala
b) comunicarea scrisa
c) comunicarea nonverbala

a) Comunicarea verbala se realizeaza sub mai multe forme: fata in fata, interpersonala,
manageriala de grup.
Comunicarea fata in fata are loc in cadrul tuturor departamentelor intre functionari si cetateni.
Un rol important in cadrul institutiilor publice il are compartimentul de relatii cu publicul,
compartiment care ofera informatii cu precadere in urmatoarele domenii de interes public:
Ø hotarari ale Consiliului Local
Ø dispozitii cu caracter normativ
Ø informatii privind actele necesare in vederea acordarii unor drepturi sau de stabilire a unor
obligatii
Ø modalitati de contestare a unor acte normative
Ø structura organizatorica a institutiei, atributiile diferitelor servicii de specialitate, program
de functionare si de audiente
Ø informatii privind achizitiile publice
Ø acte normative care reglementeaza organizarea si functionarea institutiei sau alte domenii
de activitate.
O forma a comunicarii orale o reprezinta si intrunirile Consiliului Local. La sedintele publice
ale Consiliului Local poate participa orice persoana interesata, reprezentantii mass-media si
reprezentantii oricaror asociatii civice, sindicale sau patronale care manifesta interes pentru
domeniile de interes public supuse dezbaterii. Astfel, se incearca sa se aplice regula
transparentei, cu exceptia interventiei unor situatii exceptionale, cand actul normativ este
adoptat in procedura de urgenta.
Anunturile referitoare la elaborarea actelor normative sunt afisate la sediul institutiei, publicate
pe pagina proprie de internet si sunt transmise catre mass-media locala.
Una din cele mai utilizate modalitati ale comunicarii orale este cea prin telefon care are ca
aspect distinctiv lipsa din mesaj a elementelor de natura nonverbala.
Prin insasi natura ei, administratia publica depinde de comunicare:
Ø comunicarea intre diferitele niveluri ale administratiei publice
Ø comunicarea pe acelasi nivel
Ø comunicarea intre administratie si executivul social
Ø comunicarea intre administratie si autoritatea politica
Ø comunicarea in mediul social.

In ultima perioada s-au dezvoltat si canalele de comunicare cu mediul exterior, cu „lumea de

afaceri”, oferind avantaje atat mediului public cat si celui privat (contribuabili, entitati
economice private, cetateni, grupuri de interese).
Formele principale prin care se concretizeaza acest tip particular de comunicare sunt:
Ø publicitatea – pin intermediul mass-media sau propriile materiale publicitare
Ø sponsorizarile – finantarea activitatilor culturale sau sportive
Ø mecenatul – ajutor financiar sau logistic acordat artistilor, organizatiilor umanitare sau
non-profit
Ø articole – care prezinta organizatia in publicatii de specialitate
Ø organizarea de standuri la targuri si forumuri
Ø organizarea de zile ale portilor deschise
Ø actiuni de consiliere si ajutoare a altor institutii similare

Exista, asadar, o multitudine de forme de promovare a imaginii, valorilor sau serviciilor

specifice institutiei publice. Cea mai eficienta si cea mai ieftina forma de promovare este insa,
cel mai adesea, ignorata. Ea se afla la indemana tuturor functionarilor si consta in reliefarea
permanenta a aspectelor pozitive ale organismului public din care fac parte, cu ocazia tuturor
contactelor cu mediul extern, fie acestea personale sau profesionale. Ideea este ca fiecare
functionar public isi poate asuma fara probleme rolul de comunicator extern, mesajul sau fiind
centrat pe seriozitatea, eficienta si calitatea de care da dovada institutia. Acest lucru presupune
insa ca functionarul public sa stie (ceea ce tine de eficienta comunicarii interne), sa creada (este
vorba de coerenta dintre discursul pe care il afiseaza si actiunile sale concrete) si sa vrea (adica
sa simta nevoia sa vorbeasca despre institutia de administratie publica, ceea ce trimite la ideea
de motivatie).

b) Comunicarea in scris se bazeaza pe conceperea si transmiterea mesajului. In functie

de sursa ei de provenienta, comunicarea scrisa apare sub forma corespondentei. Corespondenta
externa este reprezentata de documentele care sunt emise de compartimentele unei institutii
catre un destinatar din afara acesteia, sau de acele documente care provin din exterior de la alte
persoane fizice sau juridice.
Dintre formele de comunicare in scris cu mediul extern putem enumera:
 notele de informare – utilizate numai atunci cand ele au ca destinatar un for ierarhic
superior
 scrisoarea insotitoare de acte – este considerata a fi cea mai clasica forma de
corespondenta. Atfel pot fi trimise acte:
- periodic – in cazul in care exista un act normativ din care reiese obligativitatea
- la cererea unui organ ierarhic superior sau a unui alt organ al administratiei de stat
 raportul – poate fi utilizat in exterior pe cale ierarhica, de la nivel inferior spre nivelul
superior. Se prezinta sub forma scrisa si nu necesita in mod obligatoriu raspuns sau
aprobare. Cerinta majora, pentru a se asigura eficienta rapoartelor, este de a le prezenta
intr-o forma clara, cu continut edificator, bazat pe cunoasterea temeinica a problemei, cu
concluzii convingatoare, argumentate
 petitiile – reprezinta un element exclusiv al corespondentei externe si sunt cererile
petentilor (persoane fizice sau juridice) adresate administratiei, pentru a face sau a nu
face un anumit lucru, pentru a emite un act administrativ.
In Legea Administratiei Publice, se prevede obligatia administratiei de a raspunde in termen de
30 de zile la petitii, indiferent daca raspunsul este negativ sau afirmativ.
In procesul comunicarii, relatia functionar public-cetateni constituie substanta a actului de
administratie publica. Unitatile comunicationale, respectiv functionarul public (ca emitator) si
cetateanul (ca receptor de mesaje) au obiective clare: emitatorul isi propune sa informeze, sa
convinga, sa indrume, sa capteze interesul, sa fie eficient, iar receptorul se va stradui sa fie
atent, sa inteleaga, sa retina.
 Comunicarea cu cetatenii se realizeaza prin: expuneri, activitati de informare, dezbateri,
sesiuni de comunicari, programe de investigare, activitati cu caracter cultural-educativ,
participare la concursuri, publicatii proprii, afisiere, transmiterea prin forme scrise sau orale de
informatii diverse spre si dinspre structurile de conducere si de specialitate ale institutiilor de
administratie publica;

Liderii din administratia publica trebuie sa acorde o atentie deosebita antrenarii functionarilor
publici in facilitarea comunicarii dintre acestia si cetateni. In acest sens, putem identifica
urmatoarele sarcini:
Ø diagnosticarea problemelor;
Ø culegerea, verificarea si diseminarea informatiilor;
Ø trasmiterea rezultatelor evaluarii informatiilor;
Ø rezolvarea conflictelor.
Pentru realizarea acestor sarcini, pot fi avute in vedere urmatoarele cai de rezolvare:
Ø ascultarea activa;
Ø stimularea autoanalizarii problemelor;
Ø controlul tonului vocii;
Ø cultivarea intelegerii si tolerantei;
Ø detensionarea atmosferei.

Parteneriatul interactiv functionar public-cetatean presupune circulatia informatiei in ambele

sensuri. Dincolo de aspectele oficiale, institutionale, relatia functionar public-cetatean trebuie sa
contina o anumita doza de informatii.
 Bibliografie:
1. Adrian Miroiu, Introducere în folosofia politică, Polirom
2. Brian McNair, Introducere în comunicarea politică, Polirom
3. http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/comunicare/Comunicarea-
politic25214238.php
4. https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/stiinte-politice/comunicare-politica-24094.html