Ocitocina

Este primul hormon peptidic, biologic activ, care a fost sintetizat. Ocitocina, produsă în
nucleii din zona hipotalamică anterioară, se cuplează cu oproteină specifică de transport
numită neurofizină, formează un complex hormonal şi în acest fel va fi transportată şi
înmagazinată în veziculele neurohipofizei. De la nivelul neurohipofizei ocitocina va fi
eliberată prin depolimerizarea membranelor şi creşterea concentraţiei ionilor de calciu
trecând prin porii largi ai capilarelor lobului posterior în circulaţie. Ocitocina este preluată de
glanda mamară, uter şi muşchii scheletici, timpul de înjumătăţire în sânge fiind de 2-4
minute.
În uterul animalelor există substanţe de tip chemotripsină, tripsină şi alte peptidoze
care pot neutraliza o parte din ocitocină, cea mai mare parte fiind inactivată totuşi la nivelul
ficatului.
Efectul principal al ocitocinei este de a produce contracţia celulelor musculare netede.
Estrogenii sensibilizează iar progesteronul desensibilizează fibra musculară netedă de la
nivelul uterului, la acţiunea ocitocinei. Ocitocina determină contracţia celulelor mioepiteliale
ale acinului mamar producând ejecţia laptelui. Eliberarea ocitocinei se realizează sub
influenţa unor stimuli proveniţi din sfera genitală sau de la nivelul glandei mamare.
În clinica veterinară folosirea ocitocinei este strâns legată de acţiunea fiziologică a
acesteia şi trebuie corelată cu starea normală sau patologică a organismului. În cazul unor
distocii, ocitocina, va fi folosită numai cu respectarea strictă a unor reguli şi anume:
- cervixul trebuie să fie deschis (în caz contrar se pot produce rupturi uterine );
- la femelele animalelor mari să se stabilească prin examen transvaginal că nu este
vorba de: angustie pelvină, exces de volum fetal, anomalii şi monstruozităţi iar
fetusul să se găsească în aşezare, prezentare şi poziţie eutocică fără reţineri
obstetricale.
- conductul pelvin să fie suficient de bine dezvoltat şi fără obstacole în calea
fetusului.
Ocitocina poate fi administrată pe una din următoarele căi: subcutanată,
intramusculară, intravenoasă, epidurală şi intramurală (în prolaps uterin).
La ora actuală există numeroase preparate pe bază de ocitocină (naturale sau sintetice) ce pot
fi folosite în următoarele afecţiuni:
- distocii prin hipochinezie (cu respectarea regulilor prezentate anterior);
- retenţii ale anexelor fetale (la iapă şi la femelele animalelor mici);
- în metrite şi piometru (numai după deschiderea cervixului) pentru eliminarea
conţinutului uterin patologic;
- în prolaps uterin, înainte de repunerea acestuia, administrându-se intramural în
mai multe puncte, pentru reducerea volumului în vederea unei repuneri mai
uşoare;
- în ovoretenţii la păsări;
- în hipogalaxii şi în mamite mai ales la vacă şi scroafă;
- în hemoragie uterină de intensitate mică.
Dintre preparatele pe bază de ocitocină existente la ora actuală amintim: Interocine S;
Ocytocine; Ocytovem; Orasthin; Oxytocin; Oxytocin TAD etc.
Dozele de ocitocină, variabile în funcţie de preparatul utilizat, calea de administrare şi
afecţiune, sunt în medie de: 30-50 U.I. la vacă; 40-60 U.I.la iapă; 15-20 U.I. la oaie şi capră;
20-30 U.I. la scroafă; 2-10 U.I. la căţea; 2-5 U.I. la pisică şi 3-5 U.I. la păsări (Cernescu,
1995).
 Vasopresina

Numită şi adiuretină, este un hormon antidiuretic ce, în afară de rinichi şi muşchi,

produce capilaroconstricţie la celelalte segmente ale organismului. În organism, vasopresina,
intervine făcând să crească hidratarea substanţei fundamentale iar pe de altă parte intensifică
permeabilitatea capilară, intervine în mod sinergic cu estrogenii în reţinerea apei interstiţiale,
efectul cumulat al acestor doi hormoni producând edemul trenului posterior de la sfârşitul
gestaţiei. Din cauza barierei encefalice, ocitocina şi vasopresina nu pot ajunge din nou în
hipotalamus, astfel nefiind posibil efectul de feed-back.

Reglarea neuroendocrină a funcţiei

de reproducţie
Pentru explicarea şi înţelegerea mecanismelor complexe de reglare neuroendocrină a
funcţiei de reproducţie este folosit sistemul cuplajului de reacţie sau al feed-back-ului, care
are ca model de bază principiul termostatului. Astfel funcţia periodică a sistemului
hipotalamo-hipofizo-ovarian depinde în mare măsură de nivelul hormonilor
ovarieni(estrogeni şi progesteron), care influenţează hipotalamusul şi adenohipofiza.
Acţiunea hormonilor sexuali asupra unităţilor neuroendocrine de control se realizează prin
mai multe circuite feed-back, neurohormonal sau numai hormonal, mecanisme de feed-back
pozitiv şi negativ, cu circuit lung, scurt sau ultrascurt (Seiciu şi col. 1987).
Feed-back-ul neurohormonal cu circuit lung (ovar-hipotalamus) bazat pe
transmiterea informaţiei, referitoare la nivelul sangvin al estrogenilor şi progesteronului,
unităţii de control hipotalamus-hipofiză, poate avea ca rezultat fie inhibiţia fie eliberarea de
GnRH.
În cursul căldurilor, foliculii pe cale de maturare secretă estrogeni în cantitate mare
ceea ce provoacă o stimulare a hipotalamusului rezultând o descărcare de GnRH inducând
descărcarea ciclică de LH şi FSH şi drept consecinţă creşterea foliculară finală şi ovulaţia.
Celulele granuloasei şi ale tecii interne organizate în corpul luteal vor secreta apoi
Progesteronul. Atât timp cât va fi secretat în cantitate mare, Progesteronul va inhiba
eliberarea în cantitate mare a GnRH-ului, împiedicând astfel orice descărcare ciclică de FSH
şi LH de la nivelul hipofizei. Rezultă deci că Progesteronul acţionează asupra
hipotalamusului prin feed-back negativ. Hormonii hipofizari (FSH şi LH) nu vor fi secretaţi
în acest caz decât la un nivel bazal favorizând funcţionarea corpului luteal şi creşteri
foliculare incomplete (atrezie foliculară). Atunci când titlul de progesteron diminua ca urmare
a luteolizei, inhibiţia exercitată de către acesta asupra hipotalamusului va dispare. Ca urmare
este posibilă o reluare a cresterii foliculare, estrogenii produşi de aceştia vor acţiona prin
feed-back pozitiv asupra hipotalamusului care la rândul său va pune în libertate cantităţi
importante de GnRH şi ciclul se va relua.
În funcţie de specie, căldurile se pot succede sau pot fi întrerupte de perioade de
anestru în timpul cărora activitatea secretorie a sistemului nervos central (GnRH) este
minimă.
Feed-back-ul neurohormonal scurt (hipofiză-hipotalamus) presupune intervenţia
directă a hormonilor gonadotropi hipofizari asupra hipotalamusului, intervenind practic în
propria lor reglare. Se presupune extistenţa unor vase în cadrul sistemului port hipofizar care
au un flux recurent spre hipotalamus.
Feed-back-ul ultra scurt presupune că atât Releasing cât şi Inhibiting hormonii au
un efect asupra structurilor superioare ale sistenului nervos central (Seiciu şi col. 1987).

Ciclul sexual la căţea

Ciclul sexual la căţea prezintă numeroase particularităţi având o durată variabilă atât
în funcţie de rasă cât şi de individ, perioada interestrală fiind totuşi o constantă pentru fiecare
animal.
În acest sens se poate semnala un interval interestral, variabil de 5-10 luni fără a
fi considerat patologic; cu toate acestea intervalul dintre două cicluri succesive trebuie să fie
constant la acelaşi animal. Ciclul sexual, cu o durată de 150-300 de zile, se manifestă în
general de două ori pe an. Căldurile apar de obicei primăvara şi toamna, dar la unele rase
precum şi la femelele bine întreţinute şi care beneficiază de o alimentaţie corespunzătoare,
căldurile se pot manifesta în orice perioadă a anului.
Fazele ciclului sexual durează: proestrul 4-7 zile (3-15 zile), estrul 8-14 zile,
metestrul 1-2 luni, anestrul 3-4 luni.
Ovulaţia se produce la sfârşitul căldurilor. Mialot J.P., 1984, afirmă că există o bună
corelaţie între momentul ovulaţiei şi pic-ul.de LH, acesta din urmă apărând cu 38-48 de ore
înaintea ovulaţiei. Există şi alte variaţii endocrine relativ specifice căţelei în cursul ciclului
sexual. De exemplu pic-ul de LH, contrar a ceea ce se constată la alte specii, are o durată
lungă (cel puţin 48 de ore). De asemenea, se remarcă o luteinizare preovulatorie a foliculilor
tradusă printr-o creştere a progesteronemiei periferice înaintea ovulaţiei. Întradevăr, în
momentul ovulaţiei concentraţia plasmatică periferică a progesteronului este deja de
aproximativ 5,4 ng/ml. Foliculii ovarieni se maturează succesiv în timpul estrului şi din acest
motiv căţeaua poate fi fecundată de mai mulţi masculi în aceeaşi perioadă de călduri şi
explica numeroasele cazuri de superfecundaţie întâlnite la această specie.
În proestru apar o serie de modificări morfofiziologice la nivelul segmentelor
aparatului genital, manifestate prin congestie şi tumefacţie vulvară, scurgeri vaginale
sangvinolente şi cu miros caracteristic ce atrage masculii de la mari distanţe dar femela nu
acceptă nici saltul masculului şi nici intromisiunea.
În timpul estrului ca modificări organice se constată: congestia şi tumefacţia organelor
genitale externe; scurgerea unui mucus cu miros caracteristici care este sangvinolent la
începutul căldurilor, după care devine roşiatic, iar spre sfîrşitul căldurilor devine transparent.
Femela devine neliniştită, este în permanentă căutare a masculului, iar la apropierea acestuia
se lasă montată, lund poziţie caracteristică. Libidoul se manifestă din a-4-a, a-5-a zi şi ţine
până la sfîrşitul perioadei de călduri, femela acceptând intromisiunea numai la sfîrşitul
estrului.
Romagnoli, 1992, afirmă că femela acceptă să fie montată chiar şi la 2-3 zile după
producerea ovulaţiei. Într-un ciclul sexul sedezvoltă şi se maturează în jur de 4-6-10-15
foliculi în ovarele unei căţele în funcţie de rasă şi de individ.

Ciclul sexual la pisică

Ciclul sexual al pisicii domestice prezintă unele particularităţi care adesea sunt trecute
cu vederea obişnuindu-se să se clasifice pisicile şi căţelele împreună ca “animale mici”.
Prezentând ovulaţie provocată (de actul sexual) pisicile se aseamănă din punct de vedere
reproductiv mai degrabă cu iepuroaicele decât cu căţelele.
În absenţa împrerecherii, pisicile intră în estru la fiecare 2-3 săptămâni de-a lungul
sezonului reproductiv. În emisfera nordică acest sezon începe de obicei în ianuarie pe măsură
ce creşte durata zilelor lumină şi continuă până în septembrie.
Durata şi frecvenţa estrului de-a lungul acestei perioade sunt variabile la diferiţi
indivizi. La pisicile de reproducţie, de obicei sunt doar două perioade estrale (şi deci două
gestaţii posibile) pe sezon. Apare de obicei un estru în luna ianuarie cu fătări în martie şi un
al doilea estru în luna mai sau iunie cu fătări în iulie sau august. Este posibil să apară şi al
treilea ciclu estral înainte de instalarea perioadei de anestru sezonier în septembrie
Vârsta apariţiei primului ciclu (pubertăţii) depinde nu numai de maturitatea fizică ci şi
de sezon. Astfel pisicile născute în iunie, de exemplu pot atinge maturitatea sexuală în luna
ianuarie a anului următor şi vor avea deci primul estru la vârsta de 6 luni. Aceasta în cazul în
care au atins şi greutatea corporală de 2,3 – 2,5 kg. Pisicile născute la începutul anului, de
exemplu în martie, vor atinge vârsta pubertăţii ca şi greutatea specifică, în timpul sezonului
de anestru, şi nu vor avea ciclu estral până în ianuarie sau februarie a anului următor. De
aceea, vârsta instalării pubertăţii se situează între 6-10 luni.
Modificând experimental durata fotoperioadei se poate scurta sezonul de anestru,
pisicile crescute în apartament şi expuse deci luminii artificiale, putând avea în continuare
cicluri estrale chiar în lunile octombrie şi noiembrie.
Rasa poate de asemenea influenţa perioada de anestru, Morrow, 1989 constatând că
aproximativ 90% din pisicile cu părul lung au prezentat anestru sezonier, în timp ce dintre
pisicile cu părul scurt, numai 40% au intrat în anestru.
Fazele ciclului sexual la pisică sunt: proestru, estru, metestru şi anestru sau diestru.
Metestru este, de fapt, o perioadă “între două estrus-uri”, dacă nu se produce fecundaţia.
Anestrul la pisică este perioada sezonieră de inactivitate ovariană aşa cum a fost descrisă
anterior. De aceea, ciclurile de călduri în timpul sezonului de montă sunt alcătuite din
perioadele alternative de estru, metestru şi aşa mai departe până la instalarea anestrului
sezonier.
Dacă în timpul estrului se produce o montă infecundă, se induce ovulaţia şi formarea
corpului luteal. Din acest motiv există trei variante de ciclu estral la pisică:
1. Proestru, Estru (fără împerechere) Interestru (Metestru);
2. Proestru, Estru (montă infecundă), Diestru, Interestru;
 3. Proestru, Estru (montă fecundă), Gestaţie
Stadiile ciclului estral sunt corelate cu schimbările de la nivelul epiteliului vaginal
întrucât ambele sunt determinate de schimbările concentracţiei în estrogeni.
În proestru, pisica îşi intensifică aşa-zis-ul “frecat” al capului de obiecte sau persoane
(inclusiv de proprietari), adesea interpretat ca un comportament afectuos. Acest
comportament poate continua una sau două zile după ce pisica devine receptivă sexual. Pe de
altă parte, proestrul poate să evolueze fără nici o exteriorizare clinică.
În timpul estrului pisica miaună specific şi adoptă o poziţie de acuplare, cu pelvisul
ridicat, în special în prezenţa unui motan. În timp ce pisica adoptă “o lordazare” a coloanei
vertebrale, coada este deviată lateral şi picioarele din spate pe poziţie “activă”. Masculul
efectuează monta muşcând femela de regiunea cervicală dorsală şi apoi începe o serie de
penetrări. Intromisiunea şi ejacularea se produce după 1,2-7 minute de la începutul montei. În
acest timp femela emite un ţipăt puternic ce se presupune a se declanşa când papilele de la
nivelul penisului stimulează peretele vaginului şi cervixului. Proprietarii necunoscători, de
obicei, nu realizează că acest “ţipăt” sfâşietor indică o acuplare încununată de succes. Imediat
după acest ţipăt femela respinge în mod activ masculul lovind-ul sau scuipând-ul, apoi se
învârte în jurul axului longitudinal al corpului, uneori într-un mod chiar violent. Acest
comportament este recunoscut sub denumirea de “postreactiv”. După aproximativ 5-20 de
minute, pisica va adopta din nou poziţia de montă şi va permite masculului să efectueze
acuplarea. Pot avea 5-7 monte în decurs de 1-2 ore în cazul în care cuplul nu este deranjat.
Lungimea estrului variază considerabil la diverse exemplare dar de obicei se situează
între 5-8 zile.
Când femela este împerecheată şi se instalează gestaţia, următorul estru va întârzia
până la 1-2 săptămâni după înţărcare (aproximativ 4 luni de la ultimul estru).
Când o pisică este împerecheată cu un mascul vasectomizat sau steril, se induce
ovulaţia ca şi transformarea foliculilor maturi în corpi luteali. Următorul estru va fi întârziat
până ce corpii luteali vor regresa. Această perioadă de anestru variază între 30-73 de zile dar
media este de 45-50 de zile.
Avându-se în vedere devierile de la comportamentul estral normal se apreciază că
durata dintre două perioade estrale poate fi una scurtă de numai 1-2 zile sau una foarte lungă,
de luni de zile (Morrow şi col., 1989).

Ciclul sexual la iepuroaică

Iepuroaicele sălbatice prezintă un sezon sexual cuprin între lunile februarie şi mai, iar
cele cele domestice pot prezenta ciclul sexual în tot timpul anului dar cu o intensitate mai
redusă spre sfârşitul verii.
Întrucât ovulaţia este provocată, pe ovare se găsesc în permanenţă foliculi maturi.
Ovulaţia are loc de obicei la 10-12 ore după împerechere fiind provocată de desfăşurarea
actului sexual. Dacă femela nu se împerechează, foliculii maturi persistă un timp pe ovare,
după care regresează. În acest fel se explică de ce epuroaica poate prezenta călduri continue
timp de câteva săptămâni. Dacă după împerechere, din diferite motive, nu s-a produs
fecundaţia, corpii luteali care s-au format, rămân activi aproximativ o lună, timp în care
iepuroaica nu mai manifestă călduri. Faza foliculară durează aproximativ 10 zile (Seiciu şi
col., 1987).
Iepuroaica nu manifestă intens dorinţa de împreunare şi numai modificările organice
ne fac să bănuim că femela este în călduri. Modificările morfologice care survin în timpul
estrului sunt reprezentate de congestie vaginală cu acumulare de lichid seromucos în vagin,
congestia vulvei şi dezvoltarea mameloanelor.