Sunteți pe pagina 1din 47

CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)


ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

CETATEA GIURGIU
DELIMITAREA MONUMENTULUI ŞI A ZONEI DE PROTECŢIE

PIESE SCRISE

CETATEA GIURGIU ................................................................................................................................ 1


DELIMITAREA MONUMENTULUI ŞI A ZONEI DE PROTECŢIE .......................................................... 1
1. NOTĂ METODICĂ .......................................................................................................................... 3
1.1. Documente cercetate ......................................................................................................... 3
1.2. Criterii de delimitare [planşa 08] ......................................................................................... 7
2. STADIUL CERCETĂRII .................................................................................................................. 9
2.1. Schiţe istorice timpurii: primele ipoteze şi studii dedicate Cetăţii Giurgiu ........................... 9
2.2. Cercetări arheologice ....................................................................................................... 11
2.3. Implicaţii ........................................................................................................................... 13
3. DATE ISTORICE, URBANISTICE ŞI ARHITECTURALE PRIVIND ORAŞUL ŞI CETATEA
GIURGIU ...................................................................................................................................... 13
3.1. Perioada ante 1420 .......................................................................................................... 14
3.2. Perioada 1420-1768 ......................................................................................................... 15
3.3. Perioada 1768-1829 ......................................................................................................... 19
3.4. Perioada 1829-1869 ......................................................................................................... 21
3.5. Perioada 1869-1918 ......................................................................................................... 25
3.6. Perioada 1918-1948 ......................................................................................................... 26
3.7. Perioada 1948-1990 ......................................................................................................... 27
3.8. Perioada 1990-2015 ......................................................................................................... 28
4. DESCRIEREA CETĂŢII................................................................................................................ 29
4.1. Compoziţie şi alcătuire funcţională [planşa 05] ................................................................ 29
4.2. Materiale şi tehnici de construcţie .................................................................................... 29
4.3. Structură ........................................................................................................................... 30
4.4. Elevaţii; acoperire ............................................................................................................. 30
4.5. Etapele constructive [planşa 05] ...................................................................................... 31
4.6. Starea actuală .................................................................................................................. 32
5. PEISAJ ......................................................................................................................................... 33
5.1. Preambul .......................................................................................................................... 33
5.2. Situaţia existentă [planşa 07] ........................................................................................... 34

1
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

5.3. Concluzii preliminare ........................................................................................................ 35


6. EVALUARE PE BAZA CRITERIILOR DE EVIDENŢĂ ŞI CLASARE A MONUMENTELOR
ISTORICE ..................................................................................................................................... 36
6.1. Vechime ........................................................................................................................... 36
6.2. Valoare arhitecturală, artistică, urbanistică ...................................................................... 36
6.3. Frecvenţă (raritate / unicitate) .......................................................................................... 37
6.4. Valoare memorial simbolică ............................................................................................. 38
6.5. Alte valori .......................................................................................................................... 39
6.6. Concluziile evaluării .......................................................................................................... 39
7. DELIMITAREA MONUMENTULUI ŞI A ZONEI DE PROTECŢIE ................................................ 40
7.1. Repere legislative ............................................................................................................. 40
7.2. Scopul definirii limitelor monumentului şi a zonei de protecţie ......................................... 41
7.3. Limite [planşa 09] ............................................................................................................. 42
8. BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................. 43
8.1. Cărţi şi reviste de specialitate ........................................................................................... 43
8.2. Rapoarte de cercetare arheologice .................................................................................. 45
8.3. Documente nepublicate .................................................................................................... 46
8.4. Planuri şi hărţi ................................................................................................................... 46
8.5. Internet ............................................................................................................................. 47

PIESE DESENATE

1. Evoluţia contextului regional. Planuri istorice ........................................................................... p. 01


2. Evoluţia contextului urban. Planuri istorice, secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea ...................... pl. 02
3. Evoluţia contextului urban. Planuri istorice, secolele al XIX-lea şi al XX-lea ......................... pl. 03
4. Evoluţia Cetăţii Giurgiu .......................................................................................................... pl. 04
5. Etapele constructive ale Cetăţii Giurgiu ................................................................................... pl. 05
6. Sinteze cercetărilor istorice .................................................................................................... pl. 06
7. Ilustraţii .................................................................................................................................. pl. 07
8. Studiu de vizibilitate ............................................................................................................... pl. 08
9. Plan de delimitare .................................................................................................................. pl. 09

2
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

1. NOTĂ METODICĂ
1.1. Documente cercetate
Studiul are la bază analiza bibliografiei istorice şi arheologice a Cetăţii Giurgiu şi a oraşului, a
hărţilor şi planurilor istorice şi a surselor documentare şi iconografice. Studierea tuturor surselor a
urmărit înţelegerea evoluţiei şi extinderii cetăţii din insulă în fiecare etapă istorică şi a relaţiei
acesteia cu elementele de cadru natural şi urbanistic, în vederea stabilirii limitelor monumentului
şi a definirii zonei sale de protecţie.

Surse bibliografice
În urma analizei bibliografiei a rezultat o structură care configurează paliere de studiu diferite ce
iau în discuţie istoria kazalei şi a oraşului Giurgiu, fortificaţia rusă / otomană realizată după 1774
şi a cetăţii medievale. Structura celor trei părţi ale lucrării a fost completată de hărţi, planuri şi
ilustraţii istorice care au oferit informaţii complementare celor bibliografice.
Publicaţiile care fac referire la evenimentele corespunzătoare primei jumătăţi a secolului al XV-lea,
surprind în mare măsură momentul cuceririi cetăţii Giurgiu de către armatele lui Mehmet I Celebi
şi a luptelor pe care creştinii conduşi de Walerand de Wavrin şi Vlad Dracul le-au purtat în 1445
pentru recucerirea cetăţilor dunărene aflate în posesia otomanilor. Cronica campaniei cruciate
scrisă de Jehan de Wavrin, cuprinsă în cartea Anciènnes Chroniques d’Angleterre a devenit o
sursă nelipsită din bibliografia tuturor celor care au studiat istoria epocii şi a oraşului.
Informaţiile legate de oraşul otoman sunt relativ sumare, iar numele acestuia este menţionat de
cronicarii turci atunci când supra lui au avut loc asedii ale trupelor conduse de domnii Ţării
Româneşti sau ale marilor imperii creştine. O parte dintre scrieri au în prim-plan luptele dintre
otomani şi Mihai Viteazu din toamna şi iarna anului 1595 atunci când armatele lui Mehmet al III-lea
trec Dunărea în încercarea de a înlătura din scaunul domniei pe domnitorul român. Dacă istoricii
turci „deplâng aproape în unanimitate sfârşitul tragic al acestui război”1, cei europeni glorifică
faptele de arme ale domnitorului valah – Emerich Lassota, solul împăratului Rudolf al II-lea
considerându-l pe Mihai „unul dintre cei mai viteji, puternici, valoroşi şi înţelepţi principi ce trăiesc
azi”2. Mărturii asupra modului în care era configurată cetatea din insulă sunt furnizate de
arhitectul militar Filippo Pigafetta şi comandantul militar toscan Silvio Piccolomini, aceştia
descriind sumar formele fortificaţiei de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Textele scrise de cei doi

1
Dan Căpăţînă, Bătălia de l Giurgiu. 1595, Bucureşti, Editura Universitară, 1999, p. 52.
2
Ibidem, p. 54.

3
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

sunt reluate şi interpretate de cei care au studiat în amănunt cetatea, în special Ion Barnea, Paul
Cernovodeanu, Constantin Preda3 şi Dan Căpăţână4.
În legătură cu sistemul administrativ turcesc, în care se înscria kazaua Giurgiului, câteva
informaţii ne sunt oferite în lucrările publicate de Mihai Maxim5 şi Gemil Tahsin6, iar despre oraşul
otoman există câteva referiri, în general cu conotaţii negative, în cartea scrisă de primarul Scarlat
Stăncescu7. Acelaşi autor aduce contribuţii la istoria oraşului prin prezentarea perioadei 1829-1831
atunci când Giurgiu intră în componenţa Ţării Româneşi, fiind urmată de o descriere a urbei din a
doua jumătate a secolului al XIX-lea. Astfel se poate face o analiză a intervenţiilor urbanistice
realizate după retragerea administraţiei otomane. Cartea descrie sistemul de organizare al
oraşului, uliţele principale, alături de problemele edilitare cu care primii primari s-au confruntat.
Un eveniment important al dezvoltării oraşului s-a petrecut la finele anului 1869, atunci când este
inaugurată prima linie ferată a României care unea portul dunărean de capitala Principatului.
Noua linie de comunicaţie a avut influenţe directe asupra configurării zonelor industriale care au
urmărit o dezvoltare de-a lungul liniilor ferate şi în legătură cu portul. Indicaţii cu privire la acest
moment au fost notate în cartea lui Toader Popescu8, în cuprinsul publicaţiei apărând şi un plan
al oraşului realizat la 1900. Practic, urmărind documentele care fac referire la perioada cuprinsă
între 1829 şi 1916 se poate considera că zona centrală a oraşului, cea care interesează în mod
direct studiul de faţă, a fost configurată în acest secol, acţiunile următorului veac influenţând cu
predilecţie zona industrială, cea portuară şi cartierele aflate la o oarecare distanţă de nucleul
centrului, unde anterior fusese fortificaţia rusă / otomană.
Pentru secolul al XX-lea au fost notate doar acele evenimente considerate importante pentru
istoria oraşului cu menţiuni legate de operaţiunile urbanistice şi construcţiile reprezentative
ridicate în acest interval, cele care într-un fel sau altul au influenţat structura urbanistică şi
arhitecturală a Giurgiului contemporan.

3
Ion Barnea, Paul Cernovodeanu, Constantin Preda, Şantierul arheologic Giurgiu, în „Materiale şi Cercetări
Arheologice”, nr. IV, 1957, p. 221.
4
Dan Căpăţână, op cit, p. 26-27; Dan Căpăţână, Cercetări arheologice la cetatea medievală de la Giurgiu, în
„SMMIM”, nr. 16, 1983, p. 156. Pentru rapoartele arheologice v. infra. n. 39.
5
Mihai Maxim, Documente turceşti privind kazaua Giurgiului în secolul al XVI-lea, în „Ilfov – File de istorie”,
Bucureşti 1978, p. 187-194.
6
Tahsin Gemil, Regimul timariot şi aplicarea lui în ţinuturile româneşti administrate de Poarta otomană,
Constanţa, Ovidius University Press, 2004.
7
Scarlat Stăncescu, Din trecutul oraşului Giurgiu, Bucureşti, Institutul Modern de Arte Grafice „Unirea”, 1935.
8
Toader Popescu, Proiectul feroviar românesc (1842-1916), Bucureşti, Simetria, 2014.

4
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

Surse grafice şi cartografice


Dacă textele configurează imagini ce nu de puţine ori sunt supuse filtrelor subiective ale
scriitorului sau ale cititorului, documentele grafice sau cartografice ilustrează forme mai bine
conturate, lipsite de interpretări majore.

Între primele documente care au relevat structura Giurgiului şi a teritoriilor vecine sunt hărţile
făcute de topografii armatelor austriece şi ţariste, realizarea acestora fiind motivată în principal
de raţiuni strategice. Harta Valahiei realizată în 1788 de F. Jos. Ruhedorf9 [fig. 01] prezintă
câteva indicaţii legate de cele două fortificaţii, ambele desenate succint, mai importantă fiind însă
reprezentarea ostroavelor şi privalurilor din vecinătate ce aduce indicaţii cu privire la topografia
locului înregistrată la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Următoarele documente cu grad de detaliere
similar reiau în mare parte informaţiile conţinute de reprezentarea întocmită de F. Jos. Ruhedorf.
Indicaţii cu privire la topografia teritoriului analizat pot fi desprinse şi din harta realizată în 1864 de
Carol Popp Szathmáry10 [fig. 02], acestea fiind completate de Planul Director de Tragere [fig. 03]
realizat la mijlocul secolului trecut de Institutul Geografic al Armatei şi de planurile contemporane
[fig. 04]. Compararea tuturor acestor surse configurează structura albiei Dunării şi a terenurilor
din apropiere urmărită pe o perioadă care depăşeşte cu puţin două secole.

Primele planuri cunoscute ale fortificaţiilor giurgiuvene sunt realizate de asemenea de ofiţeri ruşi
şi austrieci în cursul campaniilor militare de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui
următor. Planul din 1774, publicat pentru prima oară de Mih. Popescu în BCMI11 [fig. 17], arată
fortificaţia de pe malul românesc şi pe cea din insulă, fiind vizibilă totodată întreaga insulă şi cele
două poduri care o legau de malurile canalului Cama / Plantelor / Sf. Gheorghe. Următoarele
planuri, realizate în 179012 [fig. 08, 09] şi 1807, reiau în linii mari informaţiile grafice prezentate
anterior, cu unele mici modificări în ceea ce priveşte forma insulei.
După retragerea administraţiei otomane, impusă prin tratatul de pace încheiat la Adrianopol,
ofiţeri ai armatei ruse realizează planul fortificaţiilor [fig. 19, 20], iar câţiva ani mai târziu
(1830-1832) inginerul Moritz von Ott, aflat în serviciul armatei ţariste, prezintă planul de

9
F. Jos. Ruhedorf, Mappa Specialis Walchiae, 1788.
10
Carol Popp Szathmáry, Charta Romaniei Meridionale, 1864, coloanele VIII, IX, seriile 9, 10. Harta a avut ca
suport hărţile austriece coordonate de mareşalul August von Fligely şi realizate între 1855 şi 1859.
11
Mih. Popescu, Cetăţile turceşti din prejurul principatelor române, în „BCMI”, Fasc. 52, aprilie-iunie, 1927,
Craiova, Institutul de Arte Grafice S.A., p. 84.
12
***, Plan der Stadt und Festung Giorgewo, 1790; Friderich Specht, Militäirische Karte der Kleinen oder
Österreichischen und Grossen Walachei, 1790-1791.

5
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

sistematizare al oraşului, o structură urbană nouă ruptă de tradiţiile orientale [fig. 11]. Deşi
transformarea radicală a urbei se dorea aplicată rapid, urmele aşezării otomane au continuat să
fie vizibile în deceniile următoare, situaţie vizibilă în schiţele făcute de Auguste Raffet [fig. 06],
Michel Bouquet [fig. 22] sau Carol Begen în 1840 [fig. 07].
Pentru analiza evoluţiei localităţii şi în special a structurii urbane au fost consultate planurile
oraşului realizate în 186413 [fig. 12], 190014 [fig. 13], 192215 [fig. 14]şi 193916 [fig. 15], fiecare
aducând informaţii legate de dezvoltarea reţelei stradale17, a reţelei de căi ferate, a portului şi a
zonelor industriale.

În legătură cu cetatea din insulă, documente deosebit de preţioase datează din anii 1830 atunci
când ofiţeri ai armatei ţariste au realizat desene ale fortificaţiei. Schiţele întocmite prezintă
întreaga insulă [fig. 19], comparaţia cu planul realizat în 1774 [fig. 17] dezvăluind o extindere a
suprafeţei fortificate înspre est. Dacă în acest caz desenele nu aduc detalii concludente cu privire
la configuraţia interioară, reprezentarea grafică făcută de ofiţerii ruşi şi publicată recent de
Mariana Şlapac18 [fig. 20], arată forme ce corespund dezvelirilor arheologice făcute în ultimele
patru decenii de Dan Căpăţână. Configuraţia planimetrică, etapele şi tehnicile de execuţie19
surprinse de arheologi şi confirmate de analizele din teren sugerează numeroase faceri şi
prefaceri ale cetăţii, toate acestea fiind greu, dacă nu imposibil, de identificat cu precizie [fig. 23,
24]. Cu siguranţă viitoarele sondaje şi cercetări vor clarifica unele necunoscute, dar aproape
sigur nu vor oferi mărturii materiale consistente cu privire la elevaţiile fortificaţiei. Câteva vagi
sugestii în acest sens sunt cunoscute din desenul realizat de Iakob Alt şi publicat în albumul
Zwey hundert vier und sechzig Donau-Ansichten nach dem Laufe des Donaustromes von seinem
Ursprung bis zu seinem Ausflusse in das Schwarze Meer apărut la Viena în 1826 sub
coordonarea lui Adolph Friedrich Kunike20 [fig. 18]. Ilustraţia surprinde formele Giurgiului otoman
cu siluetele a două minarete, iar în plan apropiat, spre stânga, apare volumul masiv al cetăţii din

13
***, Planul oraşului Giurgiu, 1864.
14
Ministerul Lucrărilor Publice Direcţiunea Serviciului Hydraulic (ed), Planul Portului Giurgiu în „Porturile
dunărene”, 1900.
15
M. Bilargiu, Planul oraşului Giurgiu, 1922.
16
Paul, I. Teodorescu, Planul drumurilor de nivelment ale Oraşului Giurgiu, 1939.
17
Situaţia a fost impusă de creşterea numărului de locuitori.
18
Mariana Şlapac, Cetăţi medievale din Moldova (mijlocul secolului al XIV-lea – mijlocul secolului al XVI-lea), Chişinău,
Editura Arc, 2004, p. 254.
19
Ion Barnea et alii, op. cit., Dan Căpăţână, Cercetări arheologice..., Gheorghe Sion, Temă de fundamentare a
lucrărilor de cercetare, conservare, consolidare restaurare şi punere în valoare a Cetăţii din Insula Giurgiului,
Centrul de Proiectare pentru Patrimoniul Cultural Naţional, 2000.
20
Iacob Alt în Adolph Friedrich Kunike (ed), Zwey hundert vier und sechzig Donau-Ansichten nach dem Laufe
des Donaustromes von seinem Ursprung bis zu seinem Ausflusse in das Schwarze Meer, Wien, 1826, apud
Scarlat Stăncescu, op. cit., p. 217.

6
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

insulă înconjurat de platforme de artilerie. Paisprezece ani mai târziu Michel Bouquet realizează
o schiţă destul de sumară unde se poate observa un volum masiv, în cea mai mare parte ruinat
[fig. 22]. Retragerea administraţiei otomane, dispariţia pericolului militar şi restructurarea
categorică a oraşului au făcut ca într-un interval relativ scurt de timp fosta cetate din insula
Sfântul Gheorghe să fie demantelată, iar piatra utilizată pentru pavarea străzilor şi pentru
ridicarea unor noi construcţii în perimetrul oraşului.

1.2. Criterii de delimitare [planşa 08]


O primă problemă care trebuie precizată se referă la identificarea pe care Lista Monumentelor
Istorice o face ansamblului analizat. Pentru stabilirea coordonatelor, textul listei precizează că
este vorba de ansamblul amplasat pe „malul stâng al Braţului Sf. Gheorghe” ce este poziţionat la
„V de Şoseaua Portului”, datarea fiind cuprinsă între secolele XIV şi XVIII. În această situaţie
indicaţiile orientează cercetarea exclusiv către fosta cetate din insulă, variantă care exclude
fortificaţia rusă / otomană dezvoltată după 1774. Trebuie făcută însă menţiunea că deşi cele
două fortificaţii au caracteristici arhitecturale diferite ele au funcţionat o bună perioadă împreună
constituind un ansamblu unitar cu legături funcţionale bine precizate. Separarea acestora şi
atribuirea unei zone de protecţie doar cetăţii din fosta insulă poate conduce în viitor la dispariţia
unor elemente semnificative din punct de vedere istoric şi arhitectural, cu atât mai mult cu cât
toate aceste urme sunt identificabile doar arheologic. Ca urmare în studiul întreprins nu a fost
făcută o separare a celor două fortificaţii fiind considerate părţi ale aceluiaşi ansamblu.

Pentru stabilirea limitelor monumentului istoric „Cetatea Giurgiu” şi a zonei de protecţie au fost au
fost stabilite mai multe criterii de cercetare care pun în discuţie:
 Valorile istorice, arheologice, urbanistice şi arhitecturale identificate prin consultarea unei
bibliografii consistente dedicate oraşului şi cetăţii Giurgiu. Aceste informaţii au fost dublate de
studii de teren axate pe cercetarea fortificaţiei medievale.
Analiza informaţiile topografice şi cartografice pe planurile istorice a determinat înţelegerea
structurii urbane medievale cu detalierea în special a vechii fortificaţii otomane, ansamblu care a
configurat formele oraşului modern.
O problemă analizată a fost cea a configuraţiei topografice existente în secolele anterioare cu o
atenţie particulară acordată canalului Cama / Plantelor / Sf. Gheorghe, a canalului Veriga şi
bineînţeles a insulei pe care era construită cetatea. Dacă pentru perioada medievală informaţiile
sunt lacunare, hărţile şi planurile realizate în secolul al XIX-lea şi al XX-lea aduc detalii după care
se pot contura forme cu limite suficient de precise.

7
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

Cumularea informaţiilor bibliografice cu cele cartografice a condus la identificarea zonelor cu


potenţial arheologic (patrimoniu arheologic reperat) ce pot genera în viitor servituţi, astfel încât
acestea să fie descoperite, cercetate, protejate şi puse în valoare
 Criteriile de vizibilitate care au avut în vedere stabilirea zonelor de unde „Cetatea Giurgiu”
(patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat şi patrimoniu arheologic reperat) poate fi reperată
vizual astfel încât să poată fi identificată silueta şi elementele de detaliu suprapuse cadrului
natural şi construit. În acest scop studiile realizate de Adrian Gheorghiu21, Matila Ghyka22, Radu
Laurian23 sau Cincinat Sfinţescu24 au oferit un suport teoretic viabil axat pe perceperea optimă a
unui ansamblu arhitectural şi urban. În acest caz a fost analizată vizibilitatea în plan orizontal
percepută sub un unghi de 450 aplicat ruinelor existente şi a celor încă nedezvelite, dar
documentate de publicaţiile de specialitate. Urmărirea acestui criteriu a generat o suprafaţă unde
prezenţa unor viitoare construcţii sau amenajări influenţează în mod direct perceperea vechii
cetăţi, situaţie vizibilă în special în partea sudică a teritoriului acolo unde caracteristicile terenului
generează perspective deschise.
Analiza a fost completată de un studiu al circulaţiilor ce dezvoltă perspective favorabile asupra
ansamblului, aproape toate urmărind trasee generate de străzile perimetrale: strada Digului
(segmentul dintre str. Ion Luca Caragiale şi str. Mircea cel Bătrân), şos. Portului şi str. Voestalpine.
De-a lungul acestor direcţii au fost identificate o serie de puncte de unde vizibilitatea asupra
cetăţii poate fi considerată optimă, în principiu acestea găsindu-se la intersecţia circulaţiilor
carosabile şi pietonale aflate în vecinătate.
 Între criteriile importante care au definit conturul zonei de protecţie se numără şi caracteristicile
peisajului din vecinătatea sitului studiat. Linia orizontului netulburată decât arareori de
construcţiile vecine, silueta lină, vegetaţia specifică zonelor inundabile cu stuf, papură şi
numeroase plante sezoniere determină imagini cu reale calităţi. Acestea, asociate ruinelor cetăţii,
constituie valori istorice şi peisagistice certe ce trebuie menţinute indiferent de presiunile unor
posibili investitori.

Pentru identificarea corectă a zonei de protecţie au fost urmărite componente topografice


reperabile în teren (talvegul canalului Cama / Plantelor / Sfântul Gheorghe), elemente construite
pentru infrastructuri (drumuri, poduri, linii ferate, lucrări de amenajare hidrotehnice), alături de

21
Adrian Gheorghiu, Proporţii şi trasee geometrice în arhitectură, Bucureşti, Editura Tehnică, 1991.
22
Matila Ghyka, The Geometry of Art and Life, New York, Dover Publications Inc, 1977 (1946).
23
Radu Laurian, Probleme de estetică a oraşelor, Bucureşti, Editura Tehnică, 1962.
24
Cincinat Sfinţescu, Urbanistica generală, în „Urbanismul”, nr. 10/1933, pp. 536-538.

8
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

limitele diverselor proprietăţi aflate de-a lungul B-dului 1907, a Str. Dobrogeanu Gherea şi a Aleii
Plantelor.

Cea de-a doua suprafaţa trasată în studiul curent a urmărit identificarea zonei cu potenţial
arheologic fiind determinată pe baza cercetării surselor bibliografice şi cartografice (patrimoniu
arheologic reperat). Trasarea limitelor a urmărit criterii similare, excepţie făcând zona de sud-vest
care corespunde axului vechiului pod care făcea legătura dintre insula Cetăţii Giurgiu (Sfântul
Gheorghe) şi ostrovul Ramadan. Identificarea grafică a acestui reper, în apropierea căruia pot fi
descoperite vestigii medievale, a urmărit documentele cartografice realizate la sfârşitul secolului
al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În acest caz corespondenţa dintre
planurile veacurilor trecute şi cele contemporane nu poate produce diverse erori cu atât mai mult
cu cât configuraţia terenului a suferit transformări semnificative. Fără îndoială definirea unor
limite fereme poate fi făcută doar prin realizarea unor sondaje arheologice prin care să se
încerce identificarea poziţiei corecte, până atunci însă conturarea unei zone cu o suprafaţă mai
mare poate fi acceptată.

2. STADIUL CERCETĂRII
O privire de ansamblu asupra cercetărilor şi studiilor care au avut ca obiect Cetatea Giurgiu este
necesară în contextul lucrării de faţă pentru a înţelege în ce măsură delimitarea monumentului
poate fi stabilită cu precizie şi materializată pe teren prin elementele sale constructive sau în caz
contrar în ce măsură se pot corela ipoteze şi informaţii documentare cu urmele fizice din teren
vizibile astăzi, pentru a propune o delimitare concretă şi coerentă care să poată servi ca suport
pentru aplicarea protejării juridice a monumentului.

2.1. Schiţe istorice timpurii: primele ipoteze şi studii dedicate Cetăţii Giurgiu
Istoriografia modernă a Cetăţii Giurgiu debutează cu o serie de interpretări de factură romantică,
infuzate şi de idealurile naţionale conturate în perioada Revoluţiei de la 1848. În această serie se
înscrie recunoaşterea originilor cetăţii în epoca romană şi atribuirea gestului recuperator, de
reconstrucţie a cetăţii coloniştilor genovezi activi la gurile Dunării. Această istorie este preluată,
cu prudenţă, din „zicerile comune” de către August Treboniu Laurian şi apoi reluată cu tot mai
multă siguranţă de Bolliac25, Bălcescu26 şi Haşdeu27:

25
Cesar Bolliac, Mémoires pour servir à l'histoire de la Roumanie (Provinces Danubiennes), Paris, Libraire-
Éditeur Just Rouvier, 1856, p. 23-24.

9
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

„Începutul îl făcui cu Giurgiŭ, un oraşŭ din noŭ ziditŭ, după depărtarea Turcilorŭ din cetatea ce essistea
maĭ înainte acolo şi care se dărîmase după tractatul de la Adrianopolĭ, suptŭ 43028’, - 43052’. Aicĭ se vădŭ
încă în insula cea mică, dinaintea carantineĭ, ruinele unuĭ castelŭ micŭ, care mai înainte se numea Sîn-
giorgi, şi de la care ar fi căpătatŭ şi oraşul numele seŭ. – După zicerile comune, castelul acesta s’ar fi
ziditŭ de Genuezĭ cătră începutul Milenniuluĭ nostru, dară istoria nu ştie nimica de un atare
aşezămîntŭ al acestorŭ Republicanĭ industrioşĭ în ţinuturile acestea [s.n.], cu tóte că spune despre
maĭ multe aşezăminte ale lor pe lîngă marea Négră şi maĭ vîrtosu în Krimŭ. După spusul Domnuluĭ Doctor
Sebeni, în aniĭ trecuţĭ s’ar fi aflatŭ cărămizĭ cu inscripţiunĭ romane în ruinele acestuĭ castelŭ. Eŭ visitaĭ
aceste ruinĭ în starea lorŭ cea maĭ dărămată de acumŭ, şi aflaĭ într’adevărŭ doue felurĭ de zidŭ, unul maĭ
noŭ şi maĭ slabŭ, şi altul maĭ vechiŭ şi de un cimentŭ fórte tare, şi care s’ar puté lua de lucru romanŭ
fără temere de a greşi [s.n.]. Mai înainte de depărtarea Turcilorŭ fu acesta un bastion turcescŭ care slujia
totŭ de o dată şi de închisóre28”.
Bălcescu preia fără reţinere cele două presupuse surse istorice ale cetăţii – romanii29 şi
genovezii – la care adaugă încă un fir, cu încărcătură legendară, cel referitor la rolul lui Negru-
Vodă în (re)-întărirea cetăţii:
„Dupĕ temeliile luĭ ce astă-dĭ âncŏ se vĕdŭ, acestŭ castellŭ nu e îndoială că a fostŭ ziditŭ de Romanĭ
[s.n.]. Dĕrămatŭ în vremea năvălirilor barabarilor, elŭ fu reziditŭ pe la annul una miă dupĕ Christos de
Genovesĭ [s.n.], de la cari luă şi numele de San-Giorgio, patronul acelei neguçătóre republicĭ. Pe la
sfêrşitul véculuĭ alŭ XIIIlé, Negru-Vodă duce alŭ Făgăraşuluĭ, întindêndu’şĭ stĕpânirea peste tótă ţerra
Românéscă, pene la Dunăre, maĭ întări castellul San-Giorgiu [s.n.]30”.
Deja la finele secolului al XIX-lea aceste ipoteze au fost dezminţite de Nicolae Iorga, atât pe
temeiuri istorico-geografice, cât şi prin apelul la caracteristicile vestigiilor cetăţii: „Ruine
genovese, în fine, nu sunt nici într’un loc, nici în altul [Calafat şi Giurgiu, cu referire la studiul citat
al lui Haşdeu]; ci numai la Giurgiu avem ruinele castelului turc”31. La scurt timp, problema este
tratată pe larg într-un studiu dedicat Cetăţii Giurgiu de N. A. Constantinescu32. Cu toate acestea,
urmele ipotezelor timpurii mai pot fi găsite uneori în materiale de popularizare 33, iar problema
datării primei faze de edificare a cetăţii nu a primit încă un răspuns suficient de articulat.

26
V. infra, n. 29.
27
Bogdan Petriceicu Haşdeu, San Giorgio si Calafato, în „Columna lui Traian”, I, nr. 57, 1870.
28
August Treboniu Laurian, Istriana, în „Magazin istoric pentru Dacia”, II, 1846, p. 67.
29
Încă din primele sale scrieri istorice, publicate în Magazin Istoric pentru Dacia: v. Nicolae Bălcescu, Campania
românilor încontra turcilor de la anul 1595, în „Magazin istoric pentru Dacia”, IV, 1847, p. 82.
30
Nicolae Bălcescu, Istoria românilor sub Michaiu Voda Vitézul, Bucuresci, 1878, p. 163.
31
Nicolae Iorga, Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii-Albe, Bucuresci, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl,
1899, p. 44.
32
N. A. Constantinescu, Cetatea Giurgiu, originile şi trecutul ei, în AARMSI, seria II, t. XXXVIII, 1916.
33
„Cetatea Giurgiu a fost ridicată ori refăcută pe ruine mai vechi, poate şi antice, romane, poate bizantine sau
bulgare, cel mai probabil cu mult înainte de anul 1386” – aflăm din pagina web a unui program de promovare a
patrimoniului din regiune, „Cavaler în ţara mea” iniţiat de o asociaţie ecologistă locală şi finanţat cu fonduri

10
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

2.2. Cercetări arheologice


Deşi trecutul sitului a fost recuperat de istoriografia naţională încă de timpuriu, la nici două
decenii de la demantelarea cetăţii ca urmare a Tratatului de la Adrianopol, destinul monumentului
propriu-zis a fost multă vreme acelaşi cu al atâtor alte monumente şi situri: a fost exploatat
pentru extragerea de materiale de construcţie, pentru pavajele stradale sau pentru lucrările de
îndiguire, dar şi ca sursă de materie primă şi loc de producţie pentru mai multe cuptoare de var –
de unde şi denumirea sub care era cunoscut încă la jumătatea secolului XX, „la vărărie”34.
Această situaţie, prelungită timp de mai bine de un secol, a condus la o pierdere masivă de
substanţă a monumentului, şi la situaţia actuală, în care nu se poate stabili cu certitudine care
este extinderea şi configuraţia sa arhitecturală.
Primul pas pentru recuperarea fizică a sitului este făcut în 1954, când Muzeul din Giurgiu ia
iniţiativa protejării sale. În acest context ruinelor li se asigură şi protecţia legală, prin înscrierea în
prima listă postbelică a monumentelor, adoptată în 1955, unde figurează la categoria
„Monumente de arhitectură”, poziţiile 428 – „Resturile din zidurile cetăţii Giurgiului”, localizate
„de-a lungul Canalului Sf. Gheorghe” – şi 429 – „Ruinele cetăţii din insulă”, localizate „la cca.
1000 m sud de centru”35.
Imediat după instituirea protecţiei legale urmează şi iniţierea cercetării directe, prin săpături
arheologice, în toamna anului 1955, prin Muzeul Naţional de Antichităţi (astăzi Institutul de
Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române) şi Muzeul raional din Giurgiu, cu sprijinul
material al Sfatului Popular al regiunii Bucureşti36. Obiectivele declarate ale cercetării sunt
„ridicarea în plan” a ruinelor şi documentarea lor cât mai bună. În contrast cu ţelul ambiţios de a
„ridica în plan” cetatea, săpătura arheologică se limitează la executarea unei secţiuni magistrale
prin sit, care permite stabilirea stratigrafiei generale şi identificarea unor structuri din zidărie
aparţinând cetăţii, dar nu şi delimitarea şi înregistrarea planului întregului monument.
Odată această primă campanie încheiată, cercetarea sistematică, de durată a sitului va începe
de-abia peste două decenii, în 197537 şi va continua timp de aproape un sfert de secol, până în

europene. Internetul oferă încă suficiente surse – pagini de popularizare sau articole de presă – care identifică
Giurgiul cu aşezarea genoveză San Giorgio, la mai mult de un secol de la tranşarea acestei probleme în
literatura academică.
34
Ion Barnea, op. cit., p. 219.
35
Lista monumentelor de cultură de pe teritoriul R.P.R., Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare
Române, 1956.
36
Ion Barnea, Paul Cernovodeanu, Constantin Preda, op. cit., p. 219.
37
Dan Căpăţână Virgil Vrabie, Cristina Harhoiu, Raport preliminar de cercetare arheologică la Slobozia, în „Materiale
şi cercetări arheologice. A XIII-a sesiune anuală de rapoarte”, Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor, 1979, p. 371.

11
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

1998, când este întreruptă, fără să se fi încheiat, odată cu pensionarea arheologului care o
condusese în numele Muzeului Militar Naţional.38
Pentru prima campanie din această nouă serie nu s-a publicat un raport de cercetare, iar pentru
următoarele sunt publicate rapoarte sporadice, sumare, inegale ca grad de detaliere şi calitate a
informaţiei. Rapoartele apărute corespund campaniilor 1976-1977-1978-1979, 1982 şi 1994-1995,
1997-199839. În general rapoartele nu prezintă o argumentaţie privitoare la etapizările propuse şi
nu conţin profiluri stratigrafice sau alte reprezentări grafice, fiind cel mult însoţite de ilustraţie
fotografică restrânsă şi cvasi-ilizibilă din cauza calităţii proaste a tiparului.
Deşi obiectivul stabilirii planului incintelor fortificate succesive este recurent în rapoarte, acesta
nu este atins, neexistând nici astăzi un plan complet şi coerent al fortificaţiei, care să permită
delimitarea cu precizie a monumentului.
În final, în urma celor 25 de campanii de săpături arheologice rămân publicate rapoartele pentru
doar 10 campanii. Comunicările prezentate la sesiunile anuale de rapoarte privind rezultatele
cercetărilor arheologice dintre anii 1979 şi 1999, menţionate în bibliografie40, rămân inedite.
Rapoartele publicate nu au fost niciodată urmate de un studiu monografic dedicat cetăţii, care să
valorifice informaţia culeasă în campaniile de cercetare şi să ofere o cunoaştere convingătoare a
monumentului.
Ceea ce se poate reţine din publicaţiile referitoare la cercetările arheologice, în privinţa
configuraţiei arhitecturale a cetăţii este o descriere parţială şi o etapizare a cărei argumentaţie –
acolo unde există – este uneori bazată pe consideraţii subiective şi vagi. Pentru a da un singur

38
Dan Căpăţână; conf. Emil Păunescu, Memoriu privitor la Cetatea din Insulă, ms., adresat autorităţilor locale.
39
1976-1977: Dan Căpăţână, Gabriela Iavorschi, Cercetările arheologice de la cetatea lui Mircea cel Bătrîn de la
Giurgiu – Campaniile 1976-1977 (Raport preliminar), în „Ilfov – File de istorie”, Bucureşti 1978, p. 117-123; 1978: Dan
Căpăţână, Virgil Vrabie, Cristina Harhoiu, Raport preliminar de cercetare arheologică la Slobozia, în „Materiale şi
cercetări arheologice. A XIII-a sesiune anuală de rapoarte”, Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor, 1979, p. 371-373;
1979: Dan Căpăţână, Cristina Harhoiu, Virgil Vrabie, „Cetatea din insulă”-Giurgiu, în „Materiale şi cercetări
arheologice. A XIV-a sesiune anuală de rapoarte”, Tulcea, 1980, p. 537-544; 1982: Dan Căpăţână, Cercetări
arheologice la cetatea medievală de la Giurgiu, în „SMMIM”, nr. 16, 1983, p. 140-168; 1994: Dan Căpăţână,
Giurgiu; Anul: 1994, în „Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1994”, Bucureşti, Cimec-Institutul
de Memorie Culturală, 1995; 1995: Dan Căpăţână, Giurgiu; Punct: Cetate, Malu Roşu; Anul: 1995, în „Cronica
cercetărilor arheologice din România. Campania 1995”, Bucureşti, Cimec-Institutul de Memorie Culturală, 1996;
1997: Dan Căpăţână, Giurgiu; Anul: 1997, în „Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1997”,
Bucureşti, Cimec-Institutul de Memorie Culturală, 1998; 1998: Dan Căpăţână, Giurgiu; Punct: Cetate; Anul: 1998,
în „Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1998”, Bucureşti, Cimec-Institutul de Memorie
Culturală, 1999. La acestea se adaugă un foarte scurt raport pentru perioada 1983-1992, în baza de date a
Cronicii cercetărilor arheologice: Dan Căpăţână, Giurgiu; Punct: Cetate; Anul 1983-1992, în „Cronica cercetărilor
arheologice din România. Campania 1983-1992”, Bucureşti, CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, 1993.
40
Gheorghe Cantacuzino, Cetăţi medievale din Ţara Românească în secolele XIII-XVI, Bucureşti, Ed.
Enciclopedică, 2001, p. 202, n. 536 şi p. 205, n. 539.

12
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

exemplu, încadrarea cronologică a primei faze de edificare este justificată prin execuţia îngrijită şi
dimensiunile reduse: „sistemul de construcţie, felul îngrijit în care a fost lucrat, dimensiunile sale
reduse, ne-au condus la concluzia că această primă fortificaţie poate depăşi în timp epoca lui
Mircea cel Bătrân, putând fi o construcţie a primilor Basarabi”41.
În privinţa etapizării, autorii cercetării arheologice propun între nouă şi unsprezece faze de edificare şi
transformare a cetăţii, cuprinse între secolele XIII-XIV (sau poate chiar XI-XII) şi XVIII42.

2.3. Implicaţii
Interpretările iniţiale, anterioare cercetărilor arheologice, au implicaţii minimale în ceea ce
priveşte delimitarea monumentului, precum şi pentru clarificarea etapizării sau a alcătuirii
constructive şi funcţionale.
Situaţia cercetării arheologice – prezentată succint mai sus – are ca rezultat imposibilitatea de a
propune astăzi o delimitare precisă a ansamblului fortificaţiei din insulă, rezultată din cercetarea
directă. După transformările de topografie urbană survenite începând cu prima parte a secolului
XX – care au transformat insula întâi într-o peninsulă şi apoi într-o extindere a ţărmului, ceea ce
a presupus şi o alterare a contururilor istorice şi o suprapunere masivă a digului din lungul
canalului Cama / Plantelor peste vestigiile cetăţii – este astăzi clară necesitatea unor noi
campanii de cercetare arheologică direcţionate spre elucidarea problemei delimitării şi
caracterizării arhitecturale a monumentului şi a contextului său fizic.
Pentru obiectivele lucrării de faţă – delimitarea monumentului istoric şi a zonei sale de protecţie,
în vederea articulării unui program de protecţie şi punere în valoare, începând de la clarificarea
suportului fizic al protecţiei juridice, la reglementarea urbanistică şi la pregătirea unui proiect de
restaurare şi punere în circuit public – se va recurge la corelarea informaţiilor provenite din
cercetarea sitului cu cele documentare, cartografice şi iconografice pentru a propune un
perimetru al monumentului, cuprinzând atât cetatea din insulă, cât şi fortificaţia bastionară de pe
ţărm, care aparţine aceluiaşi sistem defensiv militar.

3. DATE ISTORICE, URBANISTICE ŞI ARHITECTURALE PRIVIND ORAŞUL ŞI CETATEA


GIURGIU
Cercetarea întreprinsă a urmărit sublinierea etapelor semnificative prin care oraşul şi cetatea
Giurgiului au trecut de-a lungul timpului cu detalierea acelor momente care au avut în prim-plan
fortificaţia din insulă şi cea realizată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cele două
41
Dan Căpăţână, Cercetări arheologice..., p. 159.
42
V. infra, cap. 4.5.

13
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

obiective au fost analizate împreună, legătura dintre ele fiind greu de fragmentat. Evenimentele
istorice, relaţiile funcţionale şi configuraţia peisajului au constituit elemente prezente de fiecare
dată în evaluarea sistemului de fortificaţii a oraşului Giurgiu. O atenţie sporită a fost acordată
perioadei corespunzătoare primei jumătăţi a secolului al XIX-lea când asupra cetăţii şi oraşului
au loc ample transformări care practic încheie perioada medievală şi o iniţiază pe cea
(pre)modernă. Este momentul când se renunţă la fortificaţiile care timp de secole caracterizaseră
aşezarea şi se configurează structura oraşului modern. Referirile corespunzătoare secolului
trecut sunt punctuale, schiţând în linii mari momentele de referinţă ale localităţii.

3.1. Perioada ante 1420


O primă informaţie despre cetatea Giurgiu apare pe harta Codex Latinus Parisinus, datată
probabil în 1396 unde aceasta este denumită Zorio [fig. 16]. Imaginea prezentată arată o
fortificaţie înconjurată de ziduri crenelate dominată de două turnuri prinse în perimetrul zidurilor.
Unul dintre ele, poziţionat în partea stângă a desenului, este circular şi mai mic, iar cel de-al
doilea, orientat spre dreapta, este mai solid, pare să aibă o formă rectangulară, fiind terminat la
partea superioară cu creneluri şi merloane43. Trebuie subliniat că pe turnul cel mare este aşezat
un steag cruciat, simbol pe care autorul hărţii Paulus Sanctinus Decensis a ales să îl reprezinte
pe toate fortificaţiile care atunci se aflau în posesiunea creştinilor. Deşi imaginea este una din
care se pot înţelege bine formele construcţiei, schiţa trebuie să fie privită cu rezerve căci siluetele
alese de autor pentru toate fortificaţiile par mai degrabă indicative. Sub desen apare şi o indicaţie
scrisă ce precizează că este vorba de un „loc pustiu” (luogo deserto). Dan Căpăţână sugerează
că cetatea exista anterior anului 1396, dar terenul din vecinătate fusese pustiit ca urmare a
campaniilor militare desfăşurate de otomani împotriva creştinilor44.
O certitudine cu privire la existenţa localităţii urbane şi a primei cetăţi este confirmată la începutul
secolului al XIV-lea când localitatea Georgevio este menţionată în tratatul de alianţă dintre
Mircea cel Bătrân şi Vladislav Jagiełło, document semnat în 23 septembrie 140345. Diverse alte
documente datate în 1409, 1411, 1415 dovedesc clar că la începutul secolului al XV -lea
cetatea şi oraşul coexistau, mai mult acestea erau suficient de importante pentru domnitorul

43
I. Dumitriu-Snagov, Ţările române în secolul al XIV-lea. Codex Latinus Parisinus (Codicele latin de la Paris -
7239). Trectatus de res militari et machinis bellicis (Tratat de artă militară şi maşinile de război), Bucureşti, 1979.
https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/01/06/paulus-sanctinus-ducensis-tratat-despre-arta-militara-si-
masinile-de-razboi-timisoara-inainte-de-1396/
44
În discuţie este pus războiul româno-otoman din 1394 care i-a opus pe Baiazid I şi pe Mircea cel Bătrân. O a
doua ipoteză, lansată de Nicolae Iorga se referă la luptele din 1388-1389 duse de Ali Paşa împotriva ţarilor
bulgari Şişman şi Ivanco. Dan Căpăţână, Cercetări arheologice..., p. 142.
45
Petre P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 1944, p. 292-293.

14
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

Ţării Româneşti astfel încât acesta să aleagă mutarea vremelnică a curţii domneşti pe
malurile Dunării.
Urmărind informaţiile anterioare se pot desprinde două ipoteze privind datarea fortificaţiei. Prima,
susţinută de Nicolae Bălcescu, Teodor Octavian Gheorghiu, Smaranda Bica, Gheorghe Sion, dar
şi alţii, consideră că cetatea din Insula Giurgiului (Sfântul Gheorghe) a fost ridicată prin
restructurarea unui nucleu fortificat mai vechi, atribuit împăraţilor bizantini sau primilor
Basarabi46. Această părere nu este împărtăşită de toţi cei care s-au ocupat de studiul fortificaţiei,
N. A. Constantinescu, Gheorghe I. Cantacuzino, Ion Barnea, Paul Cernovodeanu, datând
cetatea în epoca lui Mircea cel Bătrân47. Această ultimă părere, cu o poziţie reţinută, se sprijină
de o documentaţie bibliografică verificată şi pe rezultatul săpăturilor arheologice efectuate în
campania din toamna anului 1955 fără a forţa analogii istorice şi constructive.

3.2. Perioada 1420-1768


În 1420 cetatea Giurgiului este cucerită de Mehmet I când armatele sale le înving pe cele ale
Mihail fiului lui Mircea cel Bătrân care este ucis pe câmpul de luptă48. Acesta pare să fie
momentul când cetatea, împreună cu aşezarea civilă şi un teritoriu vecin de 200 kmp a intrat în
componenţa Imperiului Otoman, devenind parte integrantă a acestuia în următoarele patru
secole. Pentru scurte perioade a fost recuperată de Dan al II-lea (1427), Vlad Dracul (1445) cu
sprijinul flotei burgundo-papale, Vlad Ţepeş (1461) şi Mihai Viteazu împreună cu Sigismund
Báthory (1595). Cetatea a mai fost cucerită pentru o scurtă perioadă şi de Mihnea al III-lea care a
asediat-o în anul 1659.
Imediat după cucerire teritoriul a fost inclus în sistemul administrativ otoman, devenind parte a
vilaietului Rumeliei49, sangeacului Nicopolei50 şi kazalei Giurgiu (Yerköukü)51. Avanpost al
Imperiului, oraşul aflat pe malul stâng al Dunării devine sediu militar, administrativ, judecătoresc,
vamal şi negustoresc, intermediar aproape permanent al relaţiilor dintre Înalta Poartă şi Ţara
Românească. Apartenenţa la Imperiu, prezenţa unor trupe permanente cantonate în interiorul
localităţii a determinat un mod de viaţă influenţat de lumea orientală. Asemenea tuturor
teritoriilor cucerite şi încorporate în graniţele Imperiului Otoman şi la Giurgiu populaţiei

46
Nicolae Bălcescu, Istoria românilor sub Michaiu Voda Vitézul, Bucuresci, 1878, p. 163; Gheorghe Sion, op. cit.,
p. 1; Teodor Octavian Gheorgiu, Smaranda Bica, Restituţii: Oraşe la începuturile Evului Mediu românesc,
Bucureşti, Editura Fundaţiei Arhitext, 2015.
47
Gheorghe I. Cantacuzino, Cetăţi medievale din Ţara Românească în secolele XIII-XVI, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2001, p. 199, 2015 – autorul menţionează şi ipotezele privind datarea în epoca bizantină sau în cea a
primilor Basarabi, fără să le combată; Ion Barnea, Paul Cernovodeanu, Constantin Preda, op. cit., p. 219-237.
48
Dan Căpăţână, Cercetări arheologice ..., p. 146.
49
Tahsin Gemil, op. cit., p. 51.
50
Gheorghe I. Cantacuzino, op. cit., p. 207.
51
Tahsin Gemil, op. cit., p. 53.

15
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

creştine i s-a permis practicarea propriei religii, acesteia având totodată drepturi şi obligaţii
similare cu ale musulmanilor 52.
De-a lungul timpului oraşul a fost cunoscut sub diverse denumiri, toate având însă o rădăcină
comună care trimite într-un fel sau altul la Giurgiu. În documentele cancelariilor occidentale
oraşul este menţionat ca Zorio, Georgevio, Georgevo, Giorgewo, Jeorgie, Giurdcsov, iar în cele
otomane apare cu denumirea de Yer-Köki, Yerköukü, Iörkövi, Ierköy

Luptele din 1445


În vara anului 1445 se petrece o expediţie cruciată îndreptată împotriva cetăţilor turceşti de la
Dunăre. Iniţiativa a aparţinut lui Filip cel Bun, ducele Burgundiei şi papei Eugeniu al IV-lea,
cărora li s-au alăturat Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân şi oşteni din armata lui Iancu de
Hunedoara. Comanda operaţiunilor a fost încredinţată lui Walerand de Wavrin. Desfăşurarea
campaniei a fost înregistrată în cartea Anciènnes Chroniques d’Angleterre scrisă de Jehan de
Wavrin cărturar apreciat al epocii şi unchi al lui Walerand. Între numeroasele descrierile făcute cu
ocazia acestei campanii apare şi asediul pe care forţele creştine l-au desfăşurat asupra forăreţei
turceşti de la Giurgiu. În legătură cu cetatea Jehan de Wavrin scria: „După ce cardinalul (legatul
papal), seniorul de Wavrin (reprezentând burgunzii) şi românii au plecat de la castelul Turcan
(Turtucaia), a doua zi ei au ajuns în insula Giurgiu, unde era o cetate foarte puternică, pătrată, cu
patru laturi lungi de zid şi la colţul fiecărei laturi era câte un turn foarte mare, cu totul pătrat, şi cel
mai mic din aceste turnuri era mai mare şi mai puternic decât turnul castelului Turcan şi tot astfel
întărit cu gherete şi galerii de lemn (garitée et bacicollée de bois). Şi erau înspre râu (Dunăre)
două mici parapete de zid care porneau de la cetate ajungând până la acel râu şi la capetele lor
erau de asemenea două turnuri tot aşa întărite cu galerii ca şi celelalte”53.În acelaşi text mai apar
câteva elemente de detaliu. Se preciza că „Turnurile şi zidurile n-aveau de loc ieşiri în partea de
jos” şi că „toate cele patru turnuri erau masive (şi aveau) mai bine de 24 picioare înălţime”.
Descrierea aduce o sumă de detalii care pot configura o imagine a cetăţii aşa cum arăta la
jumătatea secolului al XV-lea, o schiţă a acestei faze a fortificaţiei fiind realizată de Dan
Căpăţână şi preluată mai apoi de mai mulţi autori54.
Importanţa strategică a fortificaţiei este subliniată în lucrarea cărturarului burgund. Conform celor
scrise, Vlad Dracul a insistat către ceilalţi conducători creştini spre a nu distruge complet cetatea
„(...) căci este cea mai puternică cetate care se află pe Dunăre şi care ar putea face cel mai mare

52
Mihai Maxim, op. cit., p. 193.
53
Walerand de Wavrin, în Maria Holban (ed.), Călători străini despre Ţările Române, I, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică, 1968.
54
Teodor Octavian Gheorgiu, Smaranda Bica, op. cit., p. 177; Valentin Sălăgeanu, Arhitectura militară pe
teritoriul Ţării Româneşti şi al Dobrogei în secolele XIII-XVI, Bucureşti, 2004, p. 32.

16
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

rău tuturor creştinilor de pe aici, dacă ea ar fi în mâinile turcilor. Căci atunci când turcii vor să
facă incursiuni în Ţara Românească sau Transilvania, ei trec împreună cu caii lor pe această
insulă de aici pe podul castelului care este pe braţul râului ce pătrunde în Ţara Românească” 55.
Importanţa cetăţii a fost subliniată şi de istoricii turci care au afirmat că la începutul secolului al
XV-lea cetatea era la fel de puternică precum cele de la Isaccea şi Enisala.

Descrierea cetăţii făcută Pierre Lescalopier


O descriere a oraşului şi a cetăţii a fost făcută în 1574 de juristul francez Pierre Lescalopier, care
caracteriza oraşul ca fiind „un sat mare”56 şi că „împreună cu turcii locuieşte aici o mulţime mare
de români”57. Despre cetatea din insulă scria: „În faţă, cam la 30 de paşi în mijlocul apei, se află
un turn pătrat şi ruinele unei vechi cetăţi”58. Descrierea deşi nu foarte amănunţită oferă câteva
indicaţii cu privire la cetate care la momentul respectiv era ruinată şi caracterizată de un singur
turn. Nefiind un specialist în studiul construcţiilor sau în domeniu militar, cu siguranţă Pierre
Lescalopier nu poate intra în prea multe detalii, dar din cele scrise se deduce că este vorba de
un volum ruinat (zid de incintă, poate cu turnuri ce se înscriau în înălţimea zidurilor) dominat de
un turn.

Luptele din 1595


Un alt moment important pentru istoria cetăţii a fost cel al luptei desfăşurate în ultimele zile ale
lunii octombrie din anului 1595 ce a avut în prim plan oastea lui Mihai Viteazu şi cea otomană
conduse de Sinan Paşa.
După o campanie militară desfăşurată pe teritoriul Ţării Româneşti care avea drept scop
înlăturarea din scaunul domniei a lui Mihai Viteazu şi jefuirea ţării, armia turcească se îndrepta
către sudul Dunării împinsă fiind de oştile reunite ale lui Mihai Viteazu, Sigismund Báthory şi
Ştefan Răzvan. Joncţiunea dintre armatele creştine se făcuse la începutul lui octombrie. Acestea
eliberează cetatea Târgoviştei şi intenţionau să să îndrepte spre Bucureşti acolo unde era
cantonată armata lui Sinan Paşa. Superioritatea numerică şi tehnică a coaliţiei antiotomane a
determinat retragerea oştirii păgâne.
În 25 octombrie aliaţii ajung în apropierea Giurgiului unde cea mai mare parte a armatei otomane
trecuse deja insula cea mare aflată în faţa oraşului59. În partea românească rămăsese corpul

55
Walerand de Wavrin, în Maria Holban (ed.), op. cit. p. 108.
56
Pierre Lescalopier, în Maria Holban (ed.), Călători români despre Ţările Române, II, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică, 1970, p. 425.
57
Ibidem.
58
Ibidem.
59
Dan Căpăţână, Bătălia de la Giurgiu..., p. 47.

17
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

akingiilor poziţionat în faţa podului care făcea legătura cu cetatea din insulă şi prada jefuită de
otomani în cursul acestei campanii. Sosirea creştinilor a generat panică în rândul celor care nu
reuşiseră să traverseze podul şi repede busculada îşi sporeşte intensitatea. Oastea lui Mihai
Viteazu atacă capul de pod pe flancuri, iar în scurt timp reuşeşte izolarea akingiilor şi distrugerea
aproape totală a acestora. În următoarele două zile oştile creştine încearcă să cucerească
cetatea din insulă pe care ajung să o supusă în amiaza zilei de 27 octombrie 60. Victoria reputată
a fost elogiată de cancelariile europene în timp ce cronicarii turci descriu înfrângerea în termeni
extrem de duri, condamnând atitudinea lui Sinan Paşa şi atribuind victoria aproape în
unanimitate domnitorului român.
În acest context cetatea din insulă şi podul care o lega malul românesc şi insula Ramadan
capătă o valoare memorială şi arheologică deosebită căci întreaga luptă a avut în prim-plan
acestă zonă.

Dacă detaliile luptei sunt înregistrate de diverşi cronicari, prezentarea cetăţii este cunoscută doar
din textele militarilor Filippo Pigafetta şi Silvio Piccolomini, participanţi direcţi alături de creştini în
lupta pentru cucerirea cetăţii Giurgiu. Descrierile făcute sunt cu atât mai valoroase cu cât cei doi,
prin cunoştinţele pe care le aveau, puteau realiza descrieri coerente. Astfel Pigafetta preciza că
cetatea era realizată din „... piatră cioplită cu câteva turnuleţe groase şi cu ziduri la fel, tot într-un
loc prielnic, deoarece este aşezată pe o insuliţă a Dunării. Aceasta – ieşind din matca cea mare
– îmbrăţişează o milă din ţară cu un rîuleţ adânc de douăzeci de picioare pe care îl treci pe un
pod făcut din două vase, şi nu departe de ţărm, este cetatea care are un înconjur ca la o treime
de milă”61. Precizările, deşi destul de sumare în cea ce priveşte cetatea, aduc informaţii cu privire
la configuraţia topografică şi relaţia dintre râu, malul românesc şi insulă.
Textul scris Filippo Pigafetta este completat de de Silvio Piccolomini, militar toscan cu experienţă
care insistă asupra descrierii cetăţii. Aceasta „este clădită cu cinci turnuleţe, cu flancuri şi
ferestrui de apărare. Cetatea a rămas întreagă // şi turnurile sunt masive. Zidul care leagă aceste
turnuri între ele formează o curtină deopotrivă de înaltă cu turnurile. Pentru a da cetăţii o mai
mare „piaţă de arme”62, sultanul i-a adăugat două curţi de apărare, una spre Dunăre, iar cealaltă
în partea opusă ei unde se află <şi> poarta mare a cetăţii; zidul de apărare al acestor este scund
şi întru cîtva întărit ... Pe o latură a cetăţii abătuse cu măiestrie un braţ al Dunării, spre ai forma
şanţul de apărare şi a o face mai puternică. Deasupra acestuia construise Sinan un pod pe

60
Ibidem, p. 51.
61
Filippo Pigafetta, în Maria Holoban (ed), Călători străini despre Ţările Române, III, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,
1971, p. 552.
62
Loc de adunare pentru apărătorii cetăţii.

18
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

cinci bărci”63. Legătura cu celălalt mal al Dunării se făcea cu un pod „de 200 şi mai bine de bărci
pe care trecea încoace şi încolo armata turcească”64.
Urmărind textele celor doi se poate afirma că în ultimi ani ai secolului al XVI-lea cetatea era
construită din piatră, avea turnuri masive aflate la acelaşi nivel cu zidurile de incintă şi pentru o
mai bună apărare îi fuseseră adăugate, de-o parte şi de cealaltă, două curtine, astfel încât
perimetrul întregii fortificaţii era apreciat la o lungime de o treime de milă. Insula era legată de
malul românesc de un pod mai mic realizat din două sau cinci vase, iar de malul bulgăresc de un
pod de peste 200 de bărci [fig. 21].

3.3. Perioada 1768-1829


O altă etapă semnificativă în evoluţia cetăţii se petrece după a doua jumătate a secolului când la
intervale succesive se desfăşoare mai multe conflicte avându-i ca protagonişti pe ruşi, austrieci şi
otomani, ultimii încercând să-şi menţină posesiunea de la nordul Dunării. Aceste războaie s-au
desfăşurat între anii 1768-1774, 1787-1791, 1806-1812 şi au determinat distrugeri repetate ale
fortificaţiei.
În 1770 ruşii aflaţi sub comanda generalului Olitz au atacat Giurgiu incendiindu-l. După un an,
cetatea din insulă a fost cucerită, chiar dacă turcii întăriseră garnizoana cu numeroase piese de
artilerie şi un număr însemnat de soldaţi. Deşi cetatea fusese întărită de otomani, configuraţia ei
nu mai corespundea tehnicilor de luptă, aşa încât ofiţerul francez Valcroissant însărcinat cu
instruirea armatei otomane concluziona astfel: „Castelul de pe Dunăre, înconjurat de apă este
foarte mic şi într-o stare atât de tristă, încât o singură lovitură de tun bine trasă ar fi de ajuns să-l
dea peste cap”65. În această situaţie ruşii au început refacerea fortificaţiilor ridicând „cel dintâi fort
modern pe ţărm, în faţa vechii cetăţui, pe care o înlocui în importanţă”66. Constructorii ţarului nu
au reuşit însă să finalizeze lucrarea începută, aceasta fiind amplificată şi întărită de turci după
război. Configuraţia celor două fortificaţii este surprinsă în planul din 1774 realizat de ofiţerii
armatei austriece, document publicat pentru prima dată de Mih. Popescu în Buletinul Comisiunii
Monumentelor Istorice67. Cetatea de pe malul românesc are o formă regulată, cu bastioane şi
platforme de artilerie, în timp ce cea din insulă, la care se ajungea prin intermediul a două poduri,
prezenta un nucleu central caracterizat de şase turnuri, iar de-o parte şi de alta erau dispuse

63
***, Călători străini despre Ţările Române, III, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971, p. 594.
64
Ibidem.
65
Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, suplement I, vol. I, 1886, p. 830, apud, Ion
Barnea, Paul Cernovodeanu, Constantin Preda, op. cit., p. 222.
66
Ibidem.
67
Mih. Popescu, op. cit., p. 84.

19
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

două curtine [fig. 17]. Această reprezentare grafică, deosebit de valoroasă, poate fi comparată cu
descrierea făcută în 1595 Silvio Piccolomini rezultând asemănări ce nu pot fi trecute cu vederea.
Războiul dintre austrieci şi turci din 1787-1791 a generat mai multe ridicări cartografice realizate
de ofiţerii statului major austriac. Două dintre ele68 conturează forme care nu sunt departe de
reprezentarea realizată în 1774, aducând însă detalii suplimentare în ceea ce priveşte
construcţiile din interiorul fortăreţei de pe malul românesc şi a configuraţiei insulei. Se poate
vedea că în 1790 insula era fragmentată de un canal median ce urmărea limita vestică a
fortificaţiei, transformare probabil impusă de cerinţe strategice [fig. 08, 09].
Conflictele anilor următori au determinat refaceri succesive ale cetăţii de pe malul românesc,
fortificaţia din insulă devenind din ce în ce mai puţin folosită. Louis Alexandre Andrault de
Langeron general rus de origine franceză, participant la campaniile războiului din 1806-1812,
notează că: „Cetatea este foarte mică: n’are o mie de paşi în circumferinţă, dar e regulat
întocmită. Bastioanele sunt construite în chip modern şi zidul de apărare căptuşit. Are un bun
„chemin couvert” şi întăriturile externe ale cetăţii sunt înconjurate de un al doilea şanţ (întâiul e la
zidul de apărare) foarte adânc. De-a lungul Dunării oraşul era deschis şi numai în urmă Turcii au
ridicat şi pe astă parte un zid de piatră. În braţul fluviului ce udă oraşul e un mic ostrov pe care
este un mic fort (cetăţuie) (...). Acest fort, care n’are 500 de paşi jurîmprejur, e foarte înalt şi
domină cetatea. În oraş sunt cazarme proaste pentru trupe şi câteva case pentru ofiţeri.
Împrejurul cetăţii, după obiceiul turcesc, e un mare suburbiu, bine zidit, bine populat, care se
întinde până sub zona întărită. Acest suburbiu e închis într’un zid de pământ, care are mai bine
de 6 versete lungime”69. Citatul reprodus este unul deosebit de important căci descrie în linii clare
fortificaţiile Giurgiului de la începutul secolului al XIX-lea: zidul din pământ, cetatea din piatră şi
fortul de pe insulă. Sunt făcute aprecieri asupra siluetelor, materialelor de construcţie şi a
perimetrelor pe care fiecare fortificaţie le avea.
Conflictele armate petrecute în debutul veacului au avariat fortificaţiile în mod repetat şi de
fiecare dată cuceritorii, fie ei otomani sau ruşi, au încercat să le consolideze în speranţa obţinerii
unei poziţii întărite mult mai puternice.
Ultima încercare de reparare s-a petrecut în 1824 când Grigorie Ghica al IV-lea, domnitorul Ţării
Româneşti este însărcinat să procure materialul lemnos pentru consolidare, operaţiunile fiind

68
***, Plan der Stadt und Festung Giorgewo, 1790; Friderich Specht, op. cit.
69
Alexandru Lapedatu, Vechile cetăţi româneşti după contele Langeron, în „BCMI”, anul VIII (1915), fasc. 29,
ianuarie-martie, p. 71-73.

20
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

aproape finalizate în luna august a anului următor70. Aceasta pare să fie ultima consolidare a
cetăţii căci după numai patru ani, Giurgiu va intra în componenţa Ţării Româneşti.

Imaginea oraşului din timpul stăpânirii otomane este cunoscută din descrierile militarilor sau
călătorilor străini care au trecut prin Giurgiu la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Aceştia prezentau
un oraş cu străzi strâmte şi nepavate unde casele erau, în marea lor majoritate, construite din
lemn şi acoperite cu olane. Scarlat Stăncescu, primar al oraşului în perioada interbelică,
caracteriza în termeni duri localitatea otomană „Câteva uliţi neregulate, strâmte, întortocheate,
nenumărate locuri virane, pline de gunoae şi bălegar, unde răscoleau câinii, vestiţii câini ai
Giurgiului; pe alocurea băltoace înverzite; în mijlocul oraşului turnul ceasornicului; împrejurul
acestuia răsfirate cinci-şase sute clădiri turceşti: case de locuit, prăvălii cu şandramale
adumbritoare, bordee de pământ, toate înconjurate de un şanţ de apărare, peste care se intra
prin trei porţi, în afară de poarta cea mare de fier despre Dunăre”71.
Nucleul fortificat orientat spre Dunăre şi în directă legătură cu cetatea din insulă era ocupat de
depozitele de pulbere, magaziile cu provizii pentru garnizoană, locuinţele autorităţilor civile şi ale
ofiţerilor, conacul Paşei şi o geamie. Pentru protecţie, zona era apărată de ziduri groase, şanţuri
care la nevoie se puteau umple cu apă [fig. 10].
Documentele juridice ale epocii menţionează numele mai multor străzi care străbăteau zona
rezidenţială. Astfel apare Uliţa mare care conducea către poarta nordică a cetăţi şi se continua
cu drumul spre capitală, Uliţa Ţarigradului care mergea spre Poarta de Fier, Uliţa Cetăţii ce
ducea spre fortificaţie şi spre cetatea din insulă şi Uliţa Târgului unde erau amplasate cele mai
multe dintre prăvălii. Acestora li se alăturau alte câteva de mai mică importanţă care legau
diversele zone printre care sunt amintite Uliţa Selimii, Uliţa Bisericii Creştineşti, Uliţa Boiangiilor,
Uliţa Tabacilor sau Uliţa Dunării, ultima urmărind limita Canalului Sf. Gheorghe, denumirea ce s-a
păstrat de-a lungul timpului72.

3.4. Perioada 1829-1869


Prin Pacea de la Adrianopol (1829), kazaua oraşul şi Giurgiu sunt restituite Ţării Româneşti. În
12 noiembrie 1829 Ahmed Paşa muhafizul Rusciucului transmitea generalului Pavel Dimitrievici
Kiseeleff că „a evacut şi predat cetatea Giurgiu cu cele două fortăreţe” împreună cu „muniţia şi

70
Ion Ionaşcu, Ştiri inedite relative la oraşul Giurgiu din vremea retrocedării Brăilei (1829), în „Ilfov – File de
istorie”, Bucureşti 1978, p. 261.
71
Scarlat Stăncescu, op. cit., p. 82.
72
Ibidem, p. 83.

21
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

populaţia musulmanană”73. După preluarea obiectivului ofiţerii topografi ruşi au întocmit schiţele
fostelor fortificaţii otomane, acestea fiind descoperite şi publicate în 1935 de Scarlat Stăncescu,
devenind o sursă bibliografică preţioasă, cu atât mai mult cu cât în momentul actual cercetările
arheologice sunt departe de faza lor finală [fig. 10, 19].
În legătură cu fortificaţiile, nucleul oraşului medieval, trebuie menţionat că după retragerea
autorităţilor otomane acestea îşi pierd utilitatea şi încep treptat să se degradeze. Dacă în 1826
cetatea din insulă desenată de Iacob Alt pare un fort cu capacităţi defensive apreciabile [fig.18],
două decenii mai târziu xilogravura realizată de Michel Bouqet [fig. 22] înfăţişează o construcţie
ruinată. Cel mai probabil după 1829 fortul a fost abandonat, iar piatra a fost utilizată în scopuri
diverse de autorităţi şi orăşeni. Martoră a unui număr însemnat de acţiuni militare desfăşurate de
de-a lungul secolelor, cetatea din insulă a devenit, odată cu dezvoltarea artileriei, prea puţin
importantă, astfel încât în ultima parte a existenţei sale a fost utilizată ca închisoare. Informaţia
este redată de August Treboniu Laurian care preciza în 1846: „Mai nainte de depărtarea turcilor
fu acesta un bastion turcesc care slujia totu de o dată şi de închisore”74.

După retragerea turcească, autorităţile ruseşi şi româneşti au conceput un plan amplu de


reorganizare a oraşului, abandonând definitiv structura fortificată. Pentru realizarea acestui
obiectiv s-a constituit o comisie coordonată de pot polcovnicul rus Nilson, între membrii acesteia
fiind numiţi preşedintele Maghistratului (Primăriei) Alex. Marişevschi împreună cu trei membri
(P. Zotov, C. Papaluca şi Gheorghiţă Nicolae, starostele negustorilor) cărora li se adăuga Moritz
von Ott, inginerul comisiei şi autorul planului de sistematizare75. Suprafaţa vechii fortificaţii
otomane este restructurată integral, structura urbană propusă urmărind însă limitele celei
anterioare. În interiorul acesteia sunt trasate bulevarde şi străzi rectilinii care se intersectează în
pieţe circulare. Au fost eliminate maidanele şi străzile s-au pavat cu piatră luată din vechea
fortificaţie76 [fig. 11]. Străzile principale ale oraşului au fost numite, în principal, după membrii
monarhiei ruse. Astfel strada care pornea din centrul oraşului spre biserica Sf. Nicolae a primit
prenumele ţarului Nicolae (Nicolaevska), uliţa Mare a fost botezată după soţia ţarului, Alexandra
Fedorova (Alexandrovska), uliţa Oinacului va prelua prenumele Marelui Duce Mihail
(Mihailovska), fratele ţarului, iar uliţa care ducea spre Poarta de Fier, actuala strada Portului, a
fost numită Constantin (Constantinovska), amintind de vice-regele Poloniei şi el frate al ţarului.
Actuala stradă Sfântul Ştefan a primit prenumele lui Frederich Wilhem al III-lea, tatăl ţarinei,

73
Ion Boldescu, Monografia oraşului Giurgiu, 1912, p. 58, apud Ion Ionaşcu, op. cit., p. 261.
74
August Treboniu Laurian, op. cit., p. 67.
75
Ibidem, p. 263.
76
Scarlat Stăncescu, op. cit., p. 87.

22
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

acelaşi personaj inspirând numele Pieţei Ceasornicului. Singura uliţă importantă a oraşului care
nu a fost denumită după vreun membru al familiei ţarului a fost cea care mergea spre Bucureşti.
Aceasta a preluat prenumele guvernatorului Principatelor Române, generalul Pavel Dimitrievici
Kiseleff (Pavlovska). Străzile mai mici şi-au păstrat vechile denumiri (Uliţa Boiangiilor, Uliţa
Tabacilor, Uliţa Pescarilor, Uliţa Dunării etc) sau au preluat numele unor persoane mai
importante din zonă77.

Trebuie precizat că din analiza planurilor anterioare anului 1830 ridicate de împărăţia austriacă
pe locul pieţelor circulare propuse Moritz von Ott, corespunzătoare Pieţei Ceasornicului şi a
Sântului Gheorghe, erau configurate spaţii urbane rectangulare cu fronturi închise unde erau
amplasate construcţiile cele mai importante ale localităţii78.
Din punct de vedere administrativ în 1832 oraşul era divizat în două cvartaluri şi fiecare dintre
acestea în două vopsele: roşie, albastră, galbenă şi verde. Vopseaua roşie şi albastră alcătuiau
primul cvartal, iar celelalte două cvartalul al doilea. În acelaşi timp vopseaua roşie mai era
cunoscută ca mahalaua Petrescului, celei albastre i se spunea Deliboeri, celei galbene
Nenişorului şi vopselii verde Anghelescului79.
Această împărţire pe culori a fost aplicată de administraţia provizorie rusă şi altor oraşe din Ţara
Românească şi Moldova, iar în cazul Giurgiului aceasta s-a menţinut în timp, o structură similară
fiind vizibilă şi pe planurile întocmite în perioada interbelică.

Pentru realizarea schiţelor urbanistice autorităţile vând terenuri celor care se angajau să-şi
construiască case în acord cu propunerile făcute într-un interval care să nu depăşească anul
183580. În anii următori intenţiile exprimate prin desenele inginerului Moritz von Ott sunt puse în
practică fiind susţinute de regulamente pe care autorităţile locale le aplică în mod constant. Încet,
încet, imaginea orientală a oraşului dispare fiind înlocuită cu una în care reperele arhitecturii
occidentale prind rădăcini din ce în ce mai solid. Detalii inspirate de arhitectura romantică şi cea
clasică încep să fie văzute pe construcţiile giurgiuvene. Acoperişurile din olane, şiţă sau stuf sunt
înlocuite treptat de cele din tablă, atitudine generată de restricţiile regulamentelor de construire,
preţul relativ redus şi uşurinţa montării. Ion Lahovari scrie că în 1848 apare „cea d’întîiu casă
învelită cu tinichea”, proprietarul acesteia fiind un oarecare State Anton”81.

77
Ibidem, p. 86-87.
78
Importanţa acestora a fost apreciată prin dimensiunile şi forma în plan.
79
Scarlat Stăncescu, op. cit., p. 90.
80
Ibidem, p. 93.
81
George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, Marele dicţionar geografic al României, vol. III,
Bucureşti, Stabilimentu Grafic J. V. Socecŭ, p. 546.

23
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

În 1831 se înfiinţează „Aleiul” prima grădină publică a oraşului, loc deosebit de apreciat de
giurgiuveni. În acest scop a fost nivelat terenul şi s-a împrejmuit cu un gard de lemn, au fost
plantaţi arbori, s-au montat felinare şi bănci pentru odihnă. De-a lungul timpului în grădina
oraşului s-a mai construit un chioşc pentru fanfară, o fântână arteziană, o cafenea şi au fost
ridicate busturile mai multor personalităţi82.
Tot în această perioadă (1829-1831) geamia este transformată în biserică creştină şi primeşte
hramul Sfântului Nicolae, numele acesteia amintind de împăratul Rusiei Nicolae Pavlovici 83, iar
între 1838 şi 1841 se construieşte biserica Sfântul Gheorghe. În următoarele decenii sunt ridicate
alte biserici parohiale amintind aici biserica Adormirea Maicii Domnului (1852) sau biserica
Sfânta Treime Smârda (1864), aceasta din urmă înlocuind un mai vechi locaş de cult ridicat în
1837.

În 1864 terenurile pe care se aflau şanţurile vechii cetăţi sunt vândute, după ce în prealabil a fost
scoasă toată piatra84. Se sistematizează străzile care în trecut definiseră limita fortificaţiei (B-dul,
I.C. Brătianu, Str. Petre Ghelmez, Str. Sirenei) şi se începe trasarea unui nou inel paralel cu
acestea, apărând bulevardele Exterior de Verde (Str. Nicolae Titulescu), Exterior de Negru (Str.
Griviţei). În acelaşi an se realizează extinderea limitelor localităţii spre est, Smârda devenind
cartier al oraşului.

Motive strategice şi economice determină accelerarea procesului de realizare al liniei ferate


Bucureşti – Giurgiu. Utilitatea legăturii fusese discutată intens de politicienii perioadei, dar decizia
finală fusese permanent amânată. În 1865 domnitorul Alexandru Ioan Cuza acordă prin decret
domnesc concesiunea construirii liniei companiei condusă de John Trevor Barkley şi John
Staniforth, aceasta fiind inaugurată pe 31 octombrie 1869. În proiectul iniţial pentru a racorda
portul la linia ferată se prevedea traversarea diametrală a oraşului. Protestele orăşenilor şi ale
primarului au determinat pentru moment oprirea liniei la marginea oraşului. Importanţa legăturii
cu portul a făcut ca după câţiva ani autorităţile române să construiască o ramificaţie care ocolea
oraşul pe la est şi se oprea în dreptul Dunării la Smârda. Dezvoltarea activităţii portuare a
determinat în 1898 o nouă extindere a liniei ferate. Aceasta ocolea pe la vest oraşul, iar mai
apoi urmărea malul stâng al canalului Slobozia (Cama / Plantelor) şi mai apoi cheiul de piatră
(Canalul Sf. Gheorghe). După şapte ani ca urmare a intensificării activităţilor portuare a fost

82
În acest context trebuie amintită şi clădirea Cazinoului, dispărută în timpul rebeliunii legionare din 1941.
83
George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, op. cit., p. 543. Vezi şi Scarlat Stăncescu, op. cit., p. 79.
84
Ibidem, p. 546.

24
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

propusă o nouă linie care se desprindea din această ultimă ramificaţie traversând podul
Bizetz şi insula Ramadan 85.

3.5. Perioada 1869-1918


În acest interval este realizată practic oraşul modern. Sunt construite rând pe rând gara, spitalul,
şcoli, licee, bănci dezvoltându-se totodată portul şi mai multe fabrici. În aceeaşi perioadă sunt
înregistrate diverse intervenţii în structura urbană a localităţii. Sunt regularizate străzile şi se
trasează circulaţii noi.
În 1877 în tipul Războiului de Independenţă Giurgiu a fost (din nou) bombardat, fiind înregistrate
numeroase pagube86. Următoarele decenii sunt caracterizate de o activitate constructivă sporită,
noile structuri respectând regulamentele impuse de autorităţi. La sfârşitul secolului al XIX-lea
oraşul avea o formă bine închegată, străzile fiind caracterizate de clădiri a căror arhitectură se
raporta constant la curentul eclectic specific perioadei. Tot atunci sunt ridicate sediile unor
instituţii ale statului şi unele clădiri importante pentru comunitatea locală. Sunt construite Şcoala
elementară Sfântul Gheorghe (1890), Gimnaziul Ion Marinescu (1896), Şcoala de Pescărie şi
Piscicultură (1900) şi Orfelinatul Mihai Viteazu (1900). Tot atunci sunt înfiinţate sediile Băncii
Agricole şi al Băncii Naţionale (1888), iar în 1915 este inaugurat sediul Administraţiei Publice.
În 1889 Giurgiu avea 11 890 locuitori87, iar şase ani mai târziu planul oraşului indica o populaţie
de 13 815 de suflete şi o suprafaţă de 276 de hectare88.

Activităţile industriale erau relativ reduse, fiind axate în general pe prelucrarea materiilor
prime. În anul 1900 funcţionau patru mori cu aburi, o fabrică de zahăr, o fabrică de bere,
două de băuturi spirtoase, una de cherestea, una de cărămidă, una de pielărie şi un atelier
de tâmplărie mecanică.
Între obiectivele industriale existente la începutul secolului trebuie menţionat şi Şantierul Naval,
acesta căpătând o dezvoltare semnificativă pe parcursul întregului secol.
Cele mai multe dintre întreprinderile industriale erau amplasate pe terenuri cuprinse între fosta
fortificaţie otomană şi linia ferată, iar unele dintre ele beneficiau de o poziţie care oferea
deschiderea spre canalul Sf. Gheorghe în relaţie directă cu Portul şi Dunărea. În acest caz poate

85
Toader Popescu, op. cit., p. 157-158.
86
Emil Păunescu, Date mai puţin cunoscute despre oraşul Giurgiu la 1877, în „Ilfov – File de istorie”, Bucureşti
1978, p. 305-324.
87
George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, op. cit., p. 542.
88
Oraşiul Giurgiu, ANIC, fond Ministerul de Interne – Diviziunea Administrativă, Dosar, 2242/1895. Mulţumim d-lui
Toader Popescu pentru planul pus la dispoziţie.

25
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

fi menţionată fabrica de zahăr „Danubiana”, Fabrica de bere, dar şi moara care se afla la
intersecţia străzilor Digului şi Ion Luca Caragiale.

În timpul Primului Război Mondial Giurgiu este puternic bombardat de armatele Puterilor
Centrale, numeroase construcţii fiind afectate. Zona centrului şi cea din apropierea gării suferă
cele mai multe distrugeri. Sunt înregistrate pagube în cazul unui număr mare de locuinţe, a
câtorva clădiri publice între care se poate aminti şi Turnul Ceasornicului.

Centru de achiziţie şi distribuţie a produselor agricole de-a lungul secolelor prin intermediul
portului său, Giurgiu îşi menţine această poziţie devenind unul dintre oraşele prospere ale
României. Vasele de transport ale marilor puteri europene şi ale Turciei ancorează în portul
dunărean pentru a încărca în principal cereale, zahăr şi cherestea.

3.6. Perioada 1918-1948


Activităţile intense desfăşurate în oraş au atras un număr mare locuitori din localităţile vecine,
fiecare dintre ei căutând să-şi găsească un rost. O imagine a acestui fenomen poate fi
conturată urmărind anuarele statistice ale României publicate în acea perioadă. În 1922
Giurgiu avea 16 016 locuitori, iar în 1930 populaţia oraşului aproape se dublează fiind
înregistraţi 31 016 locuitori 89. În aceste condiţii perimetrul oraşului sporeşte prin înfiinţarea unor
cartiere, noua suprafaţă fiind inculsă în perimetrul administrativ al oraşului. Autorităţile sunt
nevoite să ia măsuri pentru asigurarea unor condiţii decente celor stabiliţi în cartierele înfiinţate, o
problemă ce nu îţi va găsi uşor rezolvarea.
Industria îşi menţine ritmul de dezvoltare. Fabrica de cărămidă îşi amplifică producţia, cerinţa
noilor unităţi construite impunând o creştere a producţiei şi în cazul Fabricii de cherestea. Fabrica
de zahăr îşi extinde producţia, acordând o atenţie specială angajaţilor care vor beneficia
începând cu 1920 de locuinţe noi, cărora li se adaugă un club sportiv cu dotările aferente90.
Şi zona portului îşi extinde suprafaţa fiind diversificate totodată activităţile. Apare zona portuară
petrolieră „Cioroiu” cu pontoane, rezervoare şi depozite, se modernizează Şantierul naval ,
este reconstruită Gara Fluvială după planurile arhitectului Petre Antonescu şi este amenajată
Plaja Comunală.
Din punct de vedere administrativ Giurgiu este declarat municipiu în 1935 fiind totodată şi centru
administrativ al judeţului Vlaşca.

89
***, Anuarul statistic al României 1939-1940, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1940, p. 81.
90
Valer Crişan et alii, Plan urbanistic general Municipiul Giurgiu. Memoriu general, vol I., 2009, p. 13, ms.

26
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

3.7. Perioada 1948-1990


Perioada comunistă este marcată de numeroase sistematizări (zona Centrului, zona Oinac, zona
Gării etc.) care au influenţat scara urbană şi silueta centrului. Pentru zona centrală trebuie
amintită intervenţia din 1963 când Piaţa Centrală – „Farfuria” a fost distrusă. Sistemul radial de
organizare al spaţiului definit în 1831 ce conferea particularitate centrului a fost anulat, fiind
înlocuit cu o piaţă dreptunghiulară flancată de blocuri lipsite de personalitate. În partea sudică a
pieţei a fost construită Casa de Cultură, urmărind liniile specifice arhitecturii acestui program
vizibile în aproape toate capitalele de judeţ din România. După 1990 a fost transformată în
Teatrul Valah.
Tot în această perioadă au fost construite şi sediile ale unor instituţii reprezentative (sediul
Consiliului Judeţean şi al Prefecturii, sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, sediul nou al
Spitalului Judeţean Giurgiu91) şi numeroase blocuri care flanchează arterele principale.
Între acţiunile realizate în perioada comunistă trebuie menţionate acelea care au vizat extinderea
activităţilor industriale şi ale celor portuare cu efecte directe asupra configuraţiei localităţii. Au fost
construite sau extinse numeroase fabrici putând menţiona vechea Fabrica de zahăr, Fabrica de
legume „Fructonil”, Combinatul Chimic, Ţesătoria de fire chimice şi bumbac „Dunărea” 92,
Întreprinderea de prefabricate93. Aici trebuie amintit şi Şantierul Naval care în 1971 era conform
publicaţiilor propagandistice ale epocii „al doilea şantier naval din ţară, după cel al municipiului
Galaţi”94.
Schimbarea profilului funcţional, care anterior regimului comunist era axat în principal către
agricultură şi prelucrarea materiilor prime rezultate din acest tip de activităţi, a generat un aflux
de populaţie din mediul rural. Astfel o statistică realizată în 1971 înregistra în Giurgiu 27 881 de
locuitori95, număr ce se va menţine constant în următorii ani.
În directă legătură cu cetatea trebuie menţionate şi operaţiunile care au vizat configurarea digului
de apărare împotriva inundaţiilor realizat în anii ’70, acţiune care a dus la distrugerea porţiunii de
sud-est a cetăţii96.

91
Ibidem, p. 15-16.
92
În 1971 aceasta avea o producţie de 55 de milioane de mp de ţesături ***, Judeţele României socialiste,
Bucureşti, Editura Politică, 1972, p. 351.
93
Între produsele fabricate pot fi amintite: traverse din beton armat, grinzi precomprimate, stâlpi din beton
centrigugat, balasturi sau teracotă ***, Judeţele..., p. 350.
94
Ibidem, p. 350.
95
Ibidem.
96
Gheorghe Sion, op. cit., p. 3.

27
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

3.8. Perioada 1990-2015


La începutul anilor ’90 oraşul avea 74 191 locuitori pentru ca 2011 să fie înregistraţi 61 353
de giurgiuveni, scăderea populaţiei fiind în buna măsură rezultatul dispariţiei industriei
dezvoltate în perioada comunistă. Zona industrială şi-a restrâns suprafaţa considerabil, o
bună parte a acesteia fiind supusă distrugerilor generate de furturi şi de trecerea timpului. Au
rezultat mari suprfeţe destructurate care generează o imagine negativă în perceperea
oraşului, cu atât mai mult cu cât o parte dintre zonele vizate se află de-a lungul canalului
Cama / Plantelor / Sf. Gheorghe.
Ultimul deceniu a generat câteva schimbări de mică intensitate vizibile la nivel local. În general s-au
făcut intervenţii în zonele adiacente obiectivelor reprezentative ale oraşului (Turnul Ceasornicului,
Parcul Aleii, Parcul Mihai Viteazu etc) cărora li s-au adăugat diverse operaţiuni ce au vizat reţelele
edilitare, spaţiile verzi şi modernizarea circulaţiilor.
Au fost atrase o sumă investiţii susţinute de capital privat, vizibile în special în zona portuară.
Între acestea se numără şi hala Voestalpine, volum masiv care generează o alăturare nepotrivită
cu peisajul de luncă al canalului Cama / Plantelor şi cu ruinele cetăţii din fosta insulă a Giurgiului.

În legătură cu situl analizat în aceşti ultimi ani s-a încercat demararea unor proiecte care să pună
în valoare cetatea oraşului, obiectiv istoric, arheologic şi memorial de o deosebită valoare ce
defineşte în mod hotărât identitatea oraşului. Au fost iniţiate procedurile privind elaborarea unui
proiect de consolidare şi restaurare, iniţiat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional,
Primăria Municipiului Giurgiu, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Judeţean Giurgiu şi
Muzeul de Istorie Judeţean „Teohari Antonescu”. Ca urmare Cetatea Giurgiu (cod LMI GR-s-A-
14756) a fost inclusă în Programul Naţional de Restaurare. Lipsa fondurilor necesare unei astfel
de operaţiuni a determinat amânarea intervenţiilor, până în prezent propunându-se diverse
strategii pentru restaurarea cetăţii şi valorificarea potenţialului pe care întreaga zonă din
vecinătate îl are97.

97
Dumitrescu, Dana, Gabriela, Cetatea Giurgiu. Trecut şi perspectivă, 2014, p. 5-6, ms.

28
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

4. DESCRIEREA CETĂŢII
Descrierea98 este simplificată, pentru a exprima în manieră succintă compoziţia generală,
tipologia constructivă şi materialitatea specifică monumentului, fără intenţia de a trata exhaustiv
fazele de edificare şi transformare. Acestea vor trebui dezvoltate şi clarificate în studiul de
fundamentare al unui aşteptat proiect de restaurare a ansamblului.

4.1. Compoziţie şi alcătuire funcţională [planşa 05]


Nucleul iniţial este reprezentat de un turn de observaţie – „turnul bizantin” – simplu, de plan
rectangular, dezvoltat cu siguranţă pe mai multe niveluri, despre care vestigiile păstrate nu permit
nici un fel de considerent. De aici porneşte o succesiune de extinderi şi restructurări.
Cetatea propriu-zisă, ridicată de Mircea cel Bătrân, este alcătuită dintr-o incintă cvasi-
triunghiulară, întărită cu turnuri de colţ rectangulare legate prin curtine drepte şi un turn amplasat
la jumătatea unei laturi (nord-est). Această alcătuire este extinsă ulterior, prin adăugarea spre
exterior a unor curtine (spre vest şi sud) şi întărirea lor cu noi turnuri sau prin dublarea grosimii
vechilor curtine (nord-est) pentru a le întări şi a le aduce la zi caracteristicile defensive.
În afara turnurilor, singurele aprecieri sigure privind modul de utilizare a diferitelor părţi ale cetăţii
se pot face cu privire la identificarea unor spaţii interioare, atestate de amprenta detaliului
constructiv de rezemare a planşeelor. Astfel de spaţii sunt vizibile pe latura de vest a cetăţii în
configuraţia sa de extindere maximă. Indicaţii privind funcţionarea curtinelor sunt oferite de
câteva deschideri interpretate ca guri de tragere pentru artilerie şi de fragmentele scărilor de
acces la drumul de strajă, una amplasată pe latura sudică a incintei iniţiale, cealaltă pe latura
opusă, nord-estică. Prima a fost distrusă prin intervenţiile de consolidare şi completare a ruinei,
în urma campaniilor de cercetări arheologice din anii 1976-1998; a doua se păstrează încă.
Accesul în cetate nu a fost identificat.
Fortificaţia a fost extinsă ulterior pe conturul exterior al insulei, în jurul nucleului descris anterior,
prin realizarea unor bastioane de forme neregulate, această informaţie fiind confirmată de planurile
militarilor austrieci realizate în 1790 şi de cele întocmite de ofiţeri ai armatei ruse în 1829.

4.2. Materiale şi tehnici de construcţie


Zidurile sunt realizate din piatră, zidărie mixtă din piatră şi cărămidă sau doar din cărămidă,
legată cu mortar de var, cu diferenţe privind prelucrarea şi punerea în operă a materialului.

98
Metodologia de analiză este inspirată de Jean-Marie Pérouse de Montclos, La monographie d’architecture,
Documents & méthodes, no 10 [http://www.culture.gouv.fr/culture/inventai/extranetIGPC/normes/monographie-
archi.pdf].

29
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

Astfel, zidul „turnului bizantin” este alcătuit din blocuri de piatră fasonate, dispuse în asize
regulate, separate prin fascii formate din câteva asize de cărămidă. Blocurile sunt separate între
ele printr-una sau mai multe cărămizi dispuse vertical, ceea ce dă naştere, împreună cu fasciile
de cărămidă, unui apareiaj de tip cloisonné [fig. 38].
Turnurile şi curtinele fazelor timpurii sunt alcătuite din zidărie de piatră din blochete sau blocuri
fasonate sumar, dispuse în asize cvasi-regulate, cu compensări şi buşoane din pietre neregulate
şi fragmente de cărămidă; mărimea blochetelor şi modul de prelucrare diferenţiază elemente
constructive aparţinând unor faze diferite. Căptuşelile en glacis prin care se dublează grosimea
unor curtine şi se asigură adaptarea lor la noile tehnici de atac, sunt realizate din blocuri atent
fasonate, dispuse în asize regulate. Zidurile cele mai recente, cele ale fortificaţiei exterioare,
bastionare, sunt realizate exclusiv din cărămidă, fără vreo expresie plastică deosebită.
Singurele detalii constructive deosebite care se păstrează încă sunt cele ale scărilor de acces la
curtine: treptele sunt monolite, încastrate în zid. Rapoartele de cercetare arheologică mai atestau
utilizarea pietrei, sub formă de lespezi pentru dalaje interioare şi sub formă de piatră de râu în
interiorul incintei99.
Planşeele erau realizate din lemn, rezemate pe grinzi ale căror amprente se pot citi în ziduri.
Materialele folosite sunt piatra de calcar, cărămida romană reutilizată, mortarul de var şi
lemnul [fig. 39].

4.3. Structură
Toate elementele constructive verticale sunt realizate din zidărie portantă legată cu mortar de
var-nisip. Acolo unde detaliile de fundare sunt vizibile ca urmare a săpăturilor arheologice, se
observă evazarea fundaţiei faţă de suprafeţele de elevaţie. Rapoartele de cercetare arheologică
atestă adoptarea sistemului de consolidare a terenului de fundare prin pilotare cu bârne din lemn.
Zidurile erau întărite prin introducerea de tiranţi din lemn, acum dispăruţi, dispuşi longitudinal şi
transversal.
Structura planşeelor de lemn este atestată de amprentele păstrate în ziduri, ale unor grinzi
transversale rezemate pe tălpi de descărcare încastrate longitudinal la faţa pereţilor respectivi.

4.4. Elevaţii; acoperire


Pe baza analizei vestigiilor nu se poate specula în privinţa aspectului şi a volumetriei generale.
Se poate comenta doar efectul plastic al zidăriilor, generat de materialele utilizate şi de modul lor

99
Ion Barnea, Paul Cernovodeanu, Constantin Preda, op. cit., p. 225; Dan Căpăţână, Gabriela Iavorschi,
Cercetări arheologice...., p. 123.

30
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

de prelucrare şi punere în operă. În privinţa acoperirii nu există nici un indiciu material rezultat din
cercetarea arheologică şi arhitecturală.

4.5. Etapele constructive [planşa 05]


Vechimea cetăţii, lipsa unor date certe privind momentul construirii acesteia şi agresivitatea
distrugerilor provocate de-a lungul timpului şi în special după a doua jumătatea secolului al XIX-lea
au determinat numeroase probleme privind datarea corectă a etapelor constructive semnificative
pentru cetatea din insulă. Primele cercetările arheologice începute în 1955 încearcă să
stabilească etapele constructive majore ale fortificaţiei, dar amplarea săpăturilor nu poate genera
un răspus categoric aşa încât următoarele studii iniţiate de Dan Căpăţână completează imaginea
generală, fără a putea însă să descifreze complet istoria ansamblului. În linii mari se poate
discuta de patru etape principale [fig. 23] cărora li se adaugă altele de mai mică importanţă,
identificarea lor fiind făcută de Dan Căpăţână cu ocazia ultimei campanii arheologice realizate în
anul 1998, atunci când sunt înregistrate 11 etape [fig. 24].
Prima etapă de construcţie a cetăţii aparţine epocii lui Mircea cel Bătrân, fiind ridicată la începutul
ultimului deceniu al secolului al XIV-lea cel mai probabil pe fundaţia izolată a unui turn bizantin
din epoca Comnenilor (sec. al XI-lea)100. Nucleul iniţial format din turnul donjon (locuinţă) are plan
pătrat şi bază poligonală sub formă de avant-bec spre amonte (latura de vest) şi două laturi
faţetate (la nord şi sud). Este protejat de o incintă. Nucleul este datat fie în sec. XII-XIII ca
fortificaţie avansată pe Dunăre a Imperiului Bizantin, fie în sec. al XIII-XIV ca cetate de margine a
primilor Basarabi101.
Cea de-a doua etapă a fost realizată în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. În această perioadă
au avut loc două momente semnificative. Conform rapoartelor arheologice incinta veche a fost
demantelată şi înlocuită cu una nouă care foloseşte turnul donjon ca turn de colţ (nord-vest) al noii
incinte. Noua structură este întărită cu un nou turn de colţ de plan triunghiular aşezat în colţul de
nord-est. Este posibil ca turnurile de sud-est şi sud-vest să fi fost apărate de alte turnuri.
O a doua etapă a acestei perioade, turnul de nord-est este îmbrăcat în zidărie „ajungând în plan la o
formă pătrată, incintei fiindu-i adăugat (sau refăcut) turnul de sud-est. Astfel fortificaţia ajunge la
forma patrulateră cu turnuri dreptunghiulare în colţuri, turnurile şi curtinele având o înălţime
aproximativă de 8 m. O descriere a cetăţii care corespunde informaţiilor enunţate este făcută Jehan

100
Adrian Niculae, Daniela Glăvan, Temă de proiectare pentru monumentul istoric „Cetatea Giurgiu”, Municipiul
Giurgiu, Judeţ Giurgiu, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Giurgiu, p. 2.
101
Gheorghe Sion, op. cit., p. 1.

31
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

de Wavrin unchiul lui Walerand de Wavrin, ultimul, conducător al luptelor din 1445 duse de creştini
împortiva otomanilor în încercarea de recucerire a cetăţilor de la Dunărea de Jos102.
O a treia etapă corespunde celei domniei lui Radu cel Frumos (1462-1475) când, cel mai
probabil, a fost adăugat turnul poligonal alipit turnului donjon, tot atunci fiind lărgită incinta spre
latura de vest. În lipsa unor cercetări arheologice concludente nu se pot face comentarii obiective
privind extinderi ale incintei spre sud, deşi această ipoteză este plauzibilă.
Între ultimele faze constructive se poate menţiona cea realizată la sfârşitul secolului al XVI-lea
când turnul de nord-vest (mai nou – cel adăugat în perioada otomană) a fost îmbrăcat cu zidărie,
rezultând o formă circulară [fig. 35]. Tot acum cetatea este lărgită cu două platforme orientate
spre est şi vest, apărate de ziduri masive cu glacis şi cu creneluri, iar curtina de nord a fost
întărită cu un nou zid.
Ulterior acestui moment asupra cetăţii din insulă au avut loc alte intervenţii cauzate de
numeroasle conflicte care au avut-o în prim-plan, cu menţiuni speciale făcute pentru perioada
sfârşitului secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor. Documentarea acestor etape devine o
sarcină obligatorie pentru următoarele cercetări arheologice, fără de care întrebările actuale nu îţi
pot găsi răspunsul.

4.6. Starea actuală


În urma abandonului îndelungat – de la 1829 până în anii 1954-1955, când se decide pentru
prima dată protejarea sitului şi se desfăşoară un scurt episod de cercetare, şi apoi până la 1975,
când începe cercetarea sistematică şi de durată – cetatea a pierdut mare parte din consistenţa
sa materială.
După 1975, în paralel cu săpăturile arheologice, care au ca efect aducerea la lumină a tot mai
multor segmente ale fortificaţiei, se desfăşoară şi lucrări de conservare primară care constau în
unele situaţii în acoperirea zidurilor dezgropate cu o şapă de ciment – neadecvată din punct de
vedere al materialului, nociv pentru structurile istorice, executată neîngrijit şi cu totul nepotrivit
pentru un monument. În alte situaţii intervenţia e mult mai îndrăzneaţă, constând în înălţarea – cu
până la 3m! – a fragmentelor de ziduri descoperite în săpătură.103 Şi în aceste cazuri modul de
punere în operă şi alegerea nepotrivită a liantului – cimentul – au condus la rezultate care nu pot fi

102
Walerand de Wavrin, în Maria Holban (ed.), op. cit.
103
Dan Căpăţână, Cercetări arheologice ..., p. 168. La sfârşitul anilor ’70 responsabil cu conservarea
monumentului pare să fi fost desemnat Virgil Vrabie, membru al colectivului de cercetare, pe atunci director al
muzeului din Giurgiu. Dan Căpăţână, Virgil Vrabie, Cristina Harhoiu, Raport preliminar de cercetare arheologică la
Slobozia, în „Materiale şi cercetări arheologice. A XIII-a sesiune anuală de rapoarte”, Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor,
1979, p. 373. Ulterior nu sunt menţionate persoane însărcinate cu această activitate, răspunderea revenindu-i probabil
conducătorului şantierului arheologic.

32
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

apreciate pozitiv şi care astăzi constituie un factor de agravare a deteriorării materiei autentice a
monumentului şi îi alterează înţelegerea. Precaritatea soluţiilor şi a execuţiei este scoasă în
evidenţă şi de completările vizibile cu piese prefabricate din beton armat – părţi de stâlp de spalier
pentru vie, borduri – sau de zidăriile neîngrijite şi neadecvate ca apareiaj şi calitate generală.
Aceste lucrări, nebazate pe un proiect, care să cuprindă cercetări în privinţa materialelor şi
alcătuirilor constructive, a stării lor de conservare, a compatibilităţii eventualelor noi materiale
propuse şi care să stabilească o atitudine coerentă cu privire la ruină, acoperă vestigiile
valoroase. Există zone în care astăzi nu sunt vizibile deasupra solului decât zidăriile adăugate în
perioada anilor ’70 – ’90, ceea ce împiedică lectura şi interpretarea monumentului.

Între timp, după un nou lung abandon, cetatea se găseşte într-o stare de conservare lamentabilă.
Deteriorări ale materialelor şi alcătuirilor constructive sunt omniprezente, segmente întinse din
zidăriile originare fiind în pericol de a fi pierdute.
Starea cetăţii face necesară adoptarea unor intervenţii de urgenţă bine pregătite şi apoi
realizarea unui proiect detaliat de restaurare şi punere în valoare104.

5. PEISAJ
5.1. Preambul
În abordarea din punct de vedere peisajer a restaurării şi punerii în valoare a Cetăţii Giurgiu se
cere, mai întâi, marcată diferenţa conceptuală dintre peisaj istoric şi peisaj cultural. Nu pentru a
propune o definiţie, ci pentru a le aproxima relevanţa în acest caz particular.
Peisajul istoric al monumentului medieval este determinat, pe de o parte, de formele în continuă
metamorfoză ale ostroavelor dunărene. Poziţionată pe unul dintre ele, tocmai pentru că situarea
sa astfel oferea un avantaj strategic semnificativ, apele fluviului şi ale braţelor sale constituind un
mijloc de apărare eficace, Cetatea Giurgiu, rămânând neclintită, îşi schimbă necontenit topografia
peste veacuri, din cauza depunerilor de aluviuni şi a eroziunii, a revărsărilor şi secetelor. De altfel,
pe planurile istorice succesive se poate constata o neîncetată transformare a formei insulei pe
care se afla odinioară cetatea [planşa 01].
Pe de altă parte, dispariţia interesului militar pe care-l prezentau odinioară vadul, cetatea şi
aşezarea Giurgiu, disputate de-a lungul secolelor de principii valahi şi de Imperiul Otoman,
trebuie că a condus la o modificare sensibilă a ambianţei peisajere: vizibilitatea, atât de
importantă pentru apărătorii cetăţii, nu mai trebuia să fie menţinută prin defrişări continue; canalul
care despărţea ostrovul de ţărm a putut fi lăsat să se colmateze. Amenajările portuare definite în
104
La insistenţele muzeului local, în 2012 Cetatea Giurgiu a fost introdusă în Planul Naţional de Restaurare, dar
fără consecinţe. Încă nu a fost elaborat nici un proiect de salvare a acestui monument.

33
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

a doua jumătate a secolului al XIX-lea, realizarea Cheiului de piatră în 1876, extinderea


sistemului feroviar şi construirea Podului Bizetz au determiant modificări ale reliefului, astfel încât
insula a fost unită cu oraşul, devenind practic o mică peninsulă [fig. 12, 13].
În ceea ce priveşte peisajul cultural, culturile agricole preponderente de-a lungul întregului Ev Mediu
generau un peisaj specific, profund schimbat azi din cauza maşinizării exploatării agricole, dar şi a
creşterii determinante în importanţă a producţiei industriale.
În sfârşit, aşezarea s-a schimbat, şi ea, de-a lungul timpului: nu doar construirea podului peste
fluviu, înlocuind vadul care a prilejuit şi construirea iniţială a cetăţii, ci şi creşterea oraşului, a
densităţii locuirii şi a regimului de înălţime a construcţiilor vor fi modificat ireversibil ambianţa
urbană în vecinătatea sitului istoric.

5.2. Situaţia existentă [planşa 07]


Ostrovul pe care a fost construită Cetatea Giurgiu a devenit de circa un secol o luncă joasă,
inundabilă, legată de ţărm; pe această insulă devenită uscat, dar net diferenţiată de ţărmul
propriu-zis, se află astăzi şantierul arheologic neîncheiat al vestigiilor medievale [fig. 25].
O relativă stabilitate geo-morfologică a sitului e asigurată azi de amenajările menite să protejeze
de apele Dunării monumentul, ca şi malul din spatele său. Însă, digul de protecţie construit în anii
1970, pe lângă faptul că modifică într-o mare măsură peisajul istoric în care s-a aşezat şi extins
în numeroase etape de construcţie cetatea, acoperă circa o treime din suprafaţa presupusă a
fortificaţiei medievale105.
Topografia, chiar dacă sărăcită de un element (canalul dinspre uscat), este singulară prin cota
joasă a terenului şi prin forma sa de ieşind înconjurat de un meandru al braţului mort (Canalul
Cama) care separă fostul ostrov de insulele mai mari situate între el şi cursul major al Dunării
(Sfântul Gheorghe şi Ramadan).
Vegetaţia spontană este specifică zonei geografice şi climatice. Suprafaţa fostei insule a cetăţii
este însă curăţată de arbori şi arbuşti [fig. 25]. Aceştia din urmă apar numai pe taluzul care
mărgineşte situl înspre uscat, iar arborii (mai cu seamă specii locale crescute spontan: varietăţi
de salcâm – Robinia pseudoacacia, de salcie – Salix şi de plop – Populus, dar şi specii plantate:
tei – Tilia, arţar – Acer, arin – Alnus) cresc numai pe ţărmul mai înalt, la oarecare distanţă de
ruine [fig. 33].
Vizibilitatea sitului arheologic este actualmente bună. Pe de o parte, datorită cotei mai joase faţă
de zona locuită sau de drumurile de circulaţie carosabilă şi pietonală, iar pe de altă parte,
mulţumită eliberării întregului său perimetru de vegetaţia invazivă.

105
Gheorghe Sion, op. cit., p. 3.

34
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

În vecinătatea apropiată a ansamblului monumental nu apar alte construcţii. În planul secund şi


în cel îndepărtat, prezenţa vieţii contemporane e puţin ostentativă. Turla bisericii [fig. 28], silozul
şi un coş de fabrică sunt singurele elemente construite mai înalte, dar amplasate îndeajuns de
departe pentru a nu tulbura ambianţa generală locului.
În partea de sud-est, pe malul Canalului Cama opus cetăţii, a apărut recent şantierul unei
amenajări pentru sporturi şi spectacole nautice: pe rambleul canalului vor fi construite gradene,
iar în pavilioanele semi-îngropate vor fi adăpostite hangare pentru bărci, vestiare, alimentaţie
publică şi alte funcţiuni auxiliare. Intervenţia se menţine la un regim de înălţime jos, convenabil,
iar prezenţa ei deranjează ambianţa ruinelor cetăţii numai în imaginea de ansamblu, fiind vizibilă
doar de la înălţimea cornişei, nu şi de pe ostrov [fig. 32].

5.3. Concluzii preliminare


Aspectul actual al sitului arheologic este relativ satisfăcător, în absenţa unor discrepanţe grave
între componentele care alcătuiesc peisajul care-l cuprinde. Starea ruinelor cetăţii, obiect şi
substanţă a prezentului demers, îndreptăţeşte preocuparea pentru conservarea monumentului şi
susţine necesitatea unei abordări complexe a temei de proiectare.
Dificultatea majoră – şi nu doar din punct de vedere peisajer – a proiectului de conservare şi
punere în valoare a Cetăţii Giurgiu e generată de existenţa digului de protecţie, care, pe lângă
faptul că e aşezat pe o parte a sitului arheologic, închide perspectiva sudică dinspre cetate,
esenţială în contextul peisajului istoric. Însă cu notabila excepţie a digului, celelalte elemente
componente ale peisajului cultural – naturale, arhitecturale, tehnice – sunt în majoritatea lor
acceptabile pentru ambianţa monumentului istoric. Potenţialul peisajer al sitului este, de aceea,
considerabil, el trebuind doar să fie asumat şi exploatat.
Desigur, prezenţa copleşitoare a marelui fluviu, aceeaşi acum ca la sfârşitul secolului XIV, când
se presupune că ar fi fost pusă piatra de temelie a cetăţii, constituie o constantă ambientală
determinantă a sitului. Dar nici ea nu e suficientă pentru a susţine peisajer un proiect de
asemenea complexitate.
În toate cazurile se impune regândirea peisajeră a amenajărilor aflate în fază de proiect,
învecinate sitului, a celor de pe ţărm, dar mai cu seamă a celor de pe ostroavele dinspre sud
faţă de situl arheologic. Orice nouă amenajare făcută fără luarea în considerare a impactului
peisajer a intervenţiei plănuite poate compromite pe termen lung o punere în valoare exemplară
a Cetăţii Giurgiu.

35
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

6. EVALUARE PE BAZA CRITERIILOR DE EVIDENŢĂ ŞI CLASARE A MONUMENTELOR


ISTORICE106

6.1. Vechime107
Datarea fazei iniţiale de fortificare a insulei înainte de secolul al XIV-lea, posibil în sec. XI-XII,
corespunde calificativului excepţional. Faţă de momentul iniţial de edificare a fortificaţiei din
insulă, etapele ulterioare au condus la extinderi şi modificări substanţiale, care definesc astăzi
monumentul. Aceste etape de edificare şi transformare sunt înscrise între secolul al XIV-lea şi al
XVIII-lea, ante 1775, ceea ce corespunde aceluiaşi calificativ, excepţional.
Atributele prin care se manifestă vechimea ansamblului sunt componentele sale fizice. Deşi
gradul de autenticitate – în ceea ce priveşte materialul şi tehnica de construcţie – a fost mult
diminuat de intervenţiile brutale de consolidare şi completare a ruinei desfăşurate în anii 1980,
monumentul îşi menţine relevanţa istorică, justificând acordarea calificativului excepţional pentru
întreg ansamblul.

6.2. Valoare arhitecturală, artistică, urbanistică108


Caracteristicile arhitecturale ale cetăţii – structura planimetrică şi spaţială, atributele defensive,
soluţiile constructive şi efectul plastic generat de toate acestea – sunt reprezentative pentru
etapele evoluţiei fortificaţiilor în Ţara Românească medievală, începând cu perioada pre-statală
(sec. XI-XII) şi până în timpul războaielor austro-ruso-turce de la finele secolului al XVIII-lea.
Cetatea Giurgiu se numără printre puţinele fortificaţii medievale din Ţara Românească ale căror
vestigii sunt suficient de consistente pentru a le permite studierea şi a favoriza punerea în valoare
şi prezintă, ca atare, un interes deosebit pentru cunoaşterea şi prezentarea programului
arhitecturii militare din această regiune.
Configuraţia urbanistică actuală a oraşului Giurgiu poartă amprenta vizibilă a dezvoltării în
perioadă otomană a sistemului defensiv al cărui nucleu era constituit de cetatea din insulă.
Limitele zonei istorice a oraşului şi anumite elemente ale structurii urbane sunt expresia acestei
relaţii, între zonele fortificate succesiv – fortăreaţa din insulă, fortificaţia bastionară de pe ţărm şi
oraşul fortificat, tabia – ceea ce conferă sitului o valoare urbanistică deosebită.
Contextul natural al monumentului este de asemenea valoros, deşi grav alterat de intervenţiile de
sistematizare a cursului de apă şi de transformarea în platformă industrială a fostelor ostroave

106
Norme metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice (în continuare Norme), aprobate prin
OMCC nr. 2260/2008, cu modificările ulterioare.
107
Norme, art. 8(1) d.
108
Norme, art. 9.

36
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

Ramadan şi Cioroiu. În plan apropiat, relaţia directă cu apa, definitorie pentru insulă şi cetate, a
fost întreruptă prin lucrările de îndiguire şi prin desecarea zonei de la nord de cetate. Potenţialul
reactivării acestui context există însă, legătura cu oglinda de apă a canalului Cama şi cu ţărmul
opus, reconstituirea peisajului specific ţărmurilor fluviale pot face obiectul unor proiecte de
recuperare. Relaţiile topografice însă – amplasarea cetăţii pe un mic platou ridicat peste
terenurile înconjurătoare, într-o poziţie care permitea o bună observare a circulaţiei pe Dunăre în
dreptul vadului – sunt modificate fără posibilitate de recuperare.
Ambele relaţii – cu contextul urban şi cu cel natural – sunt definitorii pentru caracterul
ansamblului construit şi pot fi reactivate şi potenţate prin intervenţii de remodelare a vecinătăţilor.
Deşi ruinele cetăţii din insulă sunt afectate de intervenţiile recente de consolidare şi completare,
precum şi de lucrările de amenajare a digului de protecţie al oraşului, atributele prin care se
exprimă valorile sale arhitecturale şi urbanistice – elementele sistemului defensiv modificat de-a
lungul secolelor, ziduri de incintă, turnuri, detalii constructive, prelucrări ale topografiei naturale –
sunt încă suficient de consistente pentru un monument din categoria ruinelor arheologice, încât
să poată transmite aceste valori şi pentru a justifica acordarea pentru criteriul referitor la valoarea
arhitecturală, artistică şi urbanistică a calificativului mare.

6.3. Frecvenţă (raritate / unicitate)109


Componentă semnificativă a sistemului defensiv al Ţării Româneşti şi ulterior a dispozitivelor de
apărare ale beligeranţilor din războaiele austro-ruso-turce, cetatea reprezintă un caz unic prin
modul de alegere a amplasamentului şi de exploatare a avantajelor defensive ale terenului – un
grup de ostroave în apropierea ţărmului Dunării, în dreptul unui vad, pe un drum comercial
important. În acest context geografic favorabil cetatea este amplasată pe o mică insulă şi ulterior
este extinsă cu o fortificaţie mai amplă pe ţărm, circumscrisă într-o altă fază de o fortificaţie şi mai
întinsă, tabia, care închide teritoriul oraşului, situaţie neîntâlnită la niciuna dintre celelalte
fortificaţii de pe linia Dunării.
Transformările survenite încă din primele etape de edificare a ansamblului sunt caracteristice
pentru principiile defensive şi constructive ale epocilor respective, nereprezentând cazuri de
raritate sau unicitate, însă ansamblul, aşa cum ne-a fost transmis, cu suprapunerea şi
interconectarea a numeroase etape de edificare, distrugere, re-edificare şi transformare, prezintă
un nivel de interes foarte mare şi prin prisma acestui criteriu: aparţine seriei restrânse a
fortificaţiilor medievale din teritoriul Ţării Româneşti.

109
Norme, art. 10.

37
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

Din aceste considerente, în baza criteriului frecvenţei cetatea poate fi evaluată cu calificativul foarte
mare. Componentele prin care se exprimă valoarea sunt aceleaşi ca şi în cazul celorlalte criterii.

6.4. Valoare memorial simbolică110


Cetatea a fost de la început punct de control amplasat la întretăierea unor importante drumuri
comerciale, într-unul dintre cele mai importante vaduri ale Dunării, punct vamal, garnizoană
militară, dar şi reşedinţă domnească.111 Construirea şi reconstruirea sa sunt dovezi ale politicii
militare a domnilor munteni şi mai apoi a ţarilor, împăraţilor şi sultanilor aflaţi în conflict la Dunăre,
iar vestigiile existente astăzi conţin memoria unor personalităţi istorice excepţionale – Mircea cel
Bătrân, Vlad Dracul, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul – şi a unor momente memorabile, care li se
datorează.
Prin nucleul său iniţial – turnul de observaţie a cărui datare propusă îl plasează în epoca
următoare recuceririi liniei Dunării de către Imperiul bizantin112 – situl poate oferi o mărturie
însemnată pentru această perioadă. Dar prima etapă de mare importanţă pentru istoria Ţării
Româneşti este cea datorată lui Mircea cel Bătrân, plasată probabil în ultimii ani ai sec. al XIV-lea
şi înscrisă în programul de întărire a frontierei dunărene, prin construirea cetăţilor Giurgiu şi
Turnu113. La 1417 cetatea este cucerită de turci. După un scurt episod de recucerire de către Dan
al II-lea (1427), este din nou recuperată de Vlad Dracul (1445), într-un context istoric deosebit, cu
sprijinul flotei burgunde aflate în expediţie pe Dunăre în căutarea regelui Ungariei şi Poloniei,
Vladislav al III-lea, dispărut în bătălia catastrofală de la Varna din 10 noiembrie 1444, care avea
să marcheze eşecul cruciadei şi să deschidă calea pentru cucerirea estului european de către
turci şi pentru lovitura finală dată Imperiului Bizantin, asediul şi cucerirea Constantinopolului de la
10 mai 1453. Episodul cuceririi cetăţii Giurgiu în acest context istoric este relatat de Jehan de
Wavrin, unchiul cavalerului Walerand de Wavrin, conducătorul flotei burgunde, în lucrarea
Anchiennes Cronicques d’Engleterre114. O altă recucerire pasageră, sub Vlad Ţepeş (1461),
precedă un alt moment istoric major legat de cetatea din insulă, Bătălia de la Giurgiu 115, finalul
campaniei otomane condusă de marele vizir Sinan Paşa împotriva lui Mihai Viteazul, începută cu
bătălia de la Călugăreni. Între 15 şi 20 octombrie 1595 trupele valahe conduse de Mihai Viteazul,

110
Norme, art. 11.
111
În timpul lui Mircea cel Bătrân, când curtea domnească era itinerantă; Ciobanu 1978, p. 175.
112
Nicolae Bălcescu, op cit., p. 122; Gheorghe Sion, op cit., p. 1; Teodor Octavian Gheorgiu, Smaranda Bica, op.
cit., p.
113
Gheorghe I. Cantacuzino, op cit., p. 199, Petre P. Panaitescu, op. cit., p. 137; Dinu C. Giurescu, Ţara
Românească în secolele XIV-XV, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973, p. 334 şi urm.
114
Jehan de Wavrin, Anchiennes Cronicques d’Engleterre par Jehan de Wavrin, Seigneur du Forestel. Choix de
chapitres inédits annotés et publiés pour la Société de l’Histoire de France par Mlle Dupont, Paris, 1869.
115
Petre P. Panaitescu, Mihai Viteazul, Bucureşti, Fundaţia Regele Carol I, 1936, p. 120 şi urm.; Dan Căpăţână,
Bătălia de la Giurgiu..., p. 47 şi urm.

38
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

sprijinite de oastea lui Sigismund Báthory, şi de artileria toscană condusă de Silvio Piccolomini,
atacă la Giurgiu armata otomană aflată în retragere, căreia îi pricinuiesc pierderi enorme,
cucerind şi şi incendiind totodată cetatea.
Memoria altor lupte şi asedii, fără succes, este de asemenea păstrată de vestigiile cetăţii – în
1594 Mihai Viteazul, în 1659 Mihnea al III-lea, în 1770-1771, 1790-1791 şi 1809-1811 armatele
ruso-austriece.
Prin prisma acestui criteriu, ansamblul poate fi evaluat cu calificativul excepţional.
Componentă intangibilă, valoarea memorială şi simbolică este susţinută de elementele materiale
care caracterizează ansamblul, distinct pentru fiecare perioadă. Din acest unghi de vedere
vestigiile tuturor etapelor de edificare, re-edificare şi transformare devin semnificative.

6.5. Alte valori


Alături de valorile analizate anterior, prevăzute în normele de clasare, cetatea mai evidenţiază şi
alte categorii de valori, cum ar fi cea ştiinţifică, unde este urmărită importanţa sa pentru
cunoaştere, cu relevanţă deosebită pentru cunoaşterea istorică şi arheologică, cu toate aspectele
sale. Cercetarea arheologică a cetăţii, deşi desfăşurată de-a lungul a numeroase campanii, nu a
atins decât o fracţiune din suprafaţa sa şi nu a condus la o înţelegere satisfăcătoare a
configuraţiei constructive sau funcţionale. Din observaţiile anterioare rezultă şi necesitatea de a
relua cercetarea, dar şi potenţialul acesteia de a oferi noi informaţii importante şi edificatoare
pentru problematica sitului. Alte subiecte ofertante pentru cercetarea viitoare pot fi topografia
istorică, dinamica peisajului istoric, dar şi aspectele sociale sau economice ale existenţei cetăţii.

6.6. Concluziile evaluării


Analiza sitului nu permite stabilirea unei ierarhii a componentelor sale fizice prin prisma valorilor
pe care le înglobează, acestea exprimându-se nediferenţiat prin toate părţile fizice existente.
Confruntarea dintre mărturiile documentare sau bibliografice şi cele fizice vizibile arată că valorile
care definesc cetatea ca monument istoric sunt exprimate nu doar prin ceea ce este vizibil astăzi,
ci şi prin vestigiile care cu siguranţă există în zonele neabordate încă de cercetarea arheologică.
Este evidentă şi confirmarea încadrării juridice a cetăţii, desemnată monument istoric de
importanţă naţională şi universală, susţinută prin acordarea a două calificative excepţional, unul
116
foarte mare şi unul mare.

116
Conform Norme, art. 12(1), în vederea clasării unui imobil în grupa A este necesară: a) acordarea cel puţin a
unui calificativ excepţional, cu excepţia imobilelor incluse în Lista patrimoniului mondial şi a celor din Lista
indicativă de includere în Lista patrimoniului mondial; b) acordarea cel puţin a calificativului mare la toate criteriile
de clasare, cu excepţia criteriului referitor la valoarea memorial-simbolică; c) acordarea cel puţin a unui calificativ

39
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

7. DELIMITAREA MONUMENTULUI ŞI A ZONEI DE PROTECŢIE


Pentru delimitarea monumentului şi a zonei de protecţie au fost urmărite mai multe criterii de
analiză care iau în discuţie în principal valorile sitului (istorice, arheologice, arhitecturale,
peisagistice etc), modul de percepere şi bineînţeles cadrul legislativ actual.

7.1. Repere legislative


Legea 5/2000117
 Art. 2,: „Legea evidenţiază zonele naturale protejate de interes naţional şi identifică valorile de
patrimoniu cultural naţional, care necesită instituirea de zone protejate pentru asigurarea
protecţiei acestor valori”.
 Atr. 3: „Lucrările de salvare şi punere în valoare a patrimoniului din zonele protejate sunt de
utilitate publică, de interes naţional”.
 În anexa III a legii nr. 5/2000 Valori de patrimoniu cultural de interes naţional (monumente
istorice de valoare naţională excepţională) la poziţia 21 apare înscrisă „Cetatea Giurgiu”.

Legea 422/2001118
 Art. 9, alin. 1: „Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecţie, delimitată pe
baza reperelor topografice, geografice sau urbanistice, în funcţie de trama stradală sau relief şi
caracteristicile monumentului istoric, după caz, prin care se asigură conservarea integrată şi
punerea în valoare a monumentului istoric şi a cadrului său construit sau natural”.
 Art. 9, alin. 4: apare scris că „în zona de protecţie pot fi instituite servituţi de utilitate publică şi
reglementări speciale de construire prin planurile şi regulamentele de urbanism aprobate şi
avizate conform legii”.
 În art. 59: „Până la instituirea zonei de protecţie a fiecărui monument istoric potrivit art. 9 se
consideră zonă de protecţie suprafaţa delimitată cu o rază de 100 m în localităţi urbane, 200 m în
localităţi rurale şi 500 m în afara localităţilor, măsurată de la limita exterioară, de jur-împrejurul
monumentului istoric”.

foarte mare, a unui calificativ mare şi a unui calificativ medie. Ansamblul analizat îndeplineşte condiţiile de
înscriere în grupa A în oricare dintre cele trei variante prevăzute în Norme.
117
Legea nr. 5 din 6.03.2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a –
Zone protejate.
118
Legea nr. 422 din 18.07.2001, republicată în 20.11.2006 privind protejarea monumentelor istorice.

40
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000119


 Art. 2, alin. 2, lit. J: „prin zonă cu patrimoniu arheologic reperat se înţelege terenul delimitat
conform legii, în care urmează să se efectueze cercetări arheologice pe baza informaţiilor sau a
studiilor ştiinţifice care atestă existenţa subterană sau subacvatică de bunuri de patrimoniu
arheologic, susceptibile să facă parte din patrimoniul cultural naţional; până la finalizarea
cercetărilor arheologice şi luarea măsurilor corespunzătoare de protecţie şi punere în valoare a
descoperirilor arheologice, zonele de protecţie a siturilor arheologice sau istorice, instituite
conform legii, sunt totodată şi zone cu potenţial arheologic reperat”.
 Art. 2, alin. 1, lit. h: prin zonă cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat se înţelege terenul în
care, ca urmare a cercetării arheologice, au fost descoperite bunuri din categoria celor prevăzute
la lit. b120.

Lista Monumentelor Istorice 121


 „Nr. ctr. 1; Cod LMI: GR-I-s-A-14756; Denumire: Cetatea Giurgiu; Localitate: municipiul Giurgiu;
Adresă: Pe malul stâng al Braţului Sf. Gheorghe, la V de Şoseaua Portului; Datare: sec. XIV-
XVIII, Epoca medievală”.

Repertoriul Arheologic Naţional122


 Cod RAN: 100530.1; Denumire: Cetatea medievală Giurgiu - Insulă; Localitate: Municipiul
Giurgiu; Punct: Insulă; Reper: la N de canalul Cama, la S de oraş; Datare: sec. XIV-XV, Epoca
medievală dezvoltată.

7.2. Scopul definirii limitelor monumentului şi a zonei de protecţie


Scopul definirii limitelor este asigurarea integrităţii, conservarea, potenţarea şi punerea în valoare a
calităţilor monumentului istoric „Cetatea Giurgiu” şi a cadrului său construit şi natural. Aceste deziderate

119
Ordonanţei Guvernului nr. 43/2000 din 30.01.2000, republicată în 25.04.2007 privind protecţia patrimoniului
arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.
120
„Patrimoniul arheologic reprezintă ansamblul bunurilor arheologice care este format din:
1. Siturile arheologice înscrise în Repertoriul arheologic naţional, cu excepţia celor distruse sau dispărute, şi
siturile clasate în Lista monumentelor istorice, situate supraterean, subteraa sau subacvatic, ce cuprind vestigii
arheologice: aşezări, necropole, structuri, construcţii, grupuri de clădiri, precum şi terenurile cu potenţial
arheologic reperat, definite conform legii;
2. bunurile mobile, obiectele sau urmele manifestărilor umane, împreună cu terenul în care acestea au fost
descoperite”.
121
Anexa la Ordinul ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2.361/2010 pentru modificarea anexei nr. 1 la
Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată şi
a Listei monumentelor istorice dipărute
122
Instituit în baza Ordonanţei Guvernului nr. 43/2000, art. 17 şi a Ordinului Ministerului Culturii şi Cultelor nr.
2.458.2004 privind instituirea Regulamentului Repertoriului Arheologic Naţional.

41
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

pot fi atinse prin instituirea în acest perimetru a unor reglementări speciale definite de planurile şi
regulamentele de urbanism aprobate şi avizate ulterior de către autorităţile publice locale şi centrale. În
acest context trebuie împiedicată distrugerea bunurilor construite cu semnificaţie istorică, urbanistică,
memorială sau de altă natură, degradarea peisajului şi alterarea perceperii calităţilor acestora.

7.3. Limite [planşa 09]


Cercetarea întreprinsă asupra cetăţii Giurgiu a identificat limitele monumentului, ale zonei cu
potenţial arheologic reperat şi ale zonei de protecţie a monumentului.
 Astfel limita monumentului123 corespunde parcelei cu suprafaţă de 37 560 mp care se află în
proprietatea Municipiului Giurgiu şi corespunde măsurătorilor făcute de ing. Bălan Petre.
 Zona cu potenţial arheologic reperat124 este definită de: str. Ion Luca Caragiale, b-dul 1907, str.
Dobrogeanu Gherea, traversează în dreptul străzii G-ral Berthelot, Parcul Aleii, secţionează str.
Canalului şi zona căii ferate, iar mai apoi urmăreşte talvegul canalului Sf. Gheorghe şi se încheie
în dreptul str. Ion Luca Caragiale, traversând str. Canalului. Acestei suprafeţe i se adaugă o parte
a imobilelor orientate spre circulaţiile descrise anterior, acolo unde se presupune existenţa
fostelor bastioane ale fotificaţiei ruse / otomane, precum şi o zonă orientată spre sud-est unde
există posibilitatea unor mărturii arheologice aflate în directă legătură cu podul care făcea
legătura între insula Ramadan şi cetatea din insulă. Axul acestuia începe de la limita dintre
parcelele bisericii Sf. Ierarh Nicolae şi cea a Serviciului Român de Informaţii, continuă spre sud
urmărind direcţia „turnului circular” pe o lungime de 150 m pentru ca mai apoi să-şi schimbe
direcţia după un unghi de 1280 spre sud-vest traversând canalul Cama şi str. Voestalpine.
Lungimea acestui segment este de 200 m, iar limita zonei cu potenţial arheologic reperat se
extinde cu 50 de m de o parte şi de alta a acestui ax.
 Limita zonei de protecţie a monumentului125 este definită de: axul liniei ferate până în dreptul
străzii Digului, după care urmăreşte axul străzii Digului până când acesta intersectează limita
zonei cu potenţial arheologic reperat (în dreptul imobilului nr. poştal 10 din str. Barbu Ştefănescu
Delavrancea). După aceasta limita urmează mimetic conturul acesteia până în Aleea Plantelor. I
se adaugă imobilele orientate spre Aleea Plantelor până în dreptul str. Portului, traversează zona
CF, pentru a continua până la podul nou de peste canalul Sf. Gheorghe / Cama / Plantelor
urmărind talvegul apei. Limita continuă pe axul şos. Portului până la o distanţă de 200 m de axul
str. Voestalpine şi urmăreşte acest reper până când intersectează drumul ce limitează spre vest
adăpostul de câini. Conturul se închide pe axul liniei ferate.

123
Conturul şi haşura verde în planşa 09 – Plan de delimitare.
124
Conturul şi haşura roşie în planşa 09 – Plan de delimitare.
125
Conturul şi haşura albastră în planşa 09 – Plan de delimitare.

42
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

8. BIBLIOGRAFIE
8.1. Cărţi şi reviste de specialitate
***, Anuarul statistic al României 1922, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1922.
***, Anuarul statistic al României 1939-1940, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1940.
***, Lista monumentelor de cultură de pe teritoriul R.P.R., Bucureşti, Editura Academiei Republicii
Populare Române, 1956.
***, Judeţele României socialiste, Bucureşti, Editura politică, 1972, p. 350.
Bălcescu, Nicolae, Campania românilor încontra turcilor de la anul 1595, în „Magazin istoric pentru
Dacia”, IV, 1847, p. 3-20, 65-91.
Bălcescu, Nicolae, Istoria românilor sub Michaiu Voda Vitézul, Bucuresci, 1878.
Bolliac, Cesar, Mémoires pour servir à l'histoire de la Roumanie (Provinces Danubiennes), Première
mémoire. Topographie de la Roumanie, Paris, Libraire-Éditeur Just Rouvier, 1856.
Cantacuzino, Gheorghe, I., Cetăţi medievale din Ţara Românească în secolele XIII-XVI, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
Cantacuzino, Gheorghe, I., Elemente de caracter bizantino-balcanic în fortificaţiile medievale din Ţara
Românească, în „BMI”, XL, nr. 3, 1971, p. 24-31.
Căpăţână, Dan, Bătălia de la Giurgiu. 1595, Bucureşti, Editura Universitaria, 1999.
Căpăţână, Dan, Cercetări arheologice la cetatea medievală de la Giurgiu, în „SMMIM”, nr. 16, 1983,
p. 140-168.
Cernovodeanu, Paul, Cetatea Giurgiului. Studiu istorico-militar, în „SMMIM”, nr. 2-3, 1970, p. 76-107.
Ciobanu, Radu Ştefan, Cetatea medievală de la Giurgiu, de la Mircea cel Bătrân la Vlad Ţepeş, în
„Ilfov – File de istorie”, Bucureşti 1978, p. 170-179.
Constantinescu, N. A., Cetatea Giurgiu – Originile şi trecutul ei, în „AARMSI” seria II, tom XXXVIII
(1916), p. 485-522.
Copoiu, Nicolae, Capitulaţiile – tratate fundamentale privind istoria suveranităţii de stat a ţărilor
române, în „MI”, nr. 3, 1975.
Dumitriu-Snagov, I., Ţările române în secolul al XIV-lea. Codex Latinus Parisinus (Codicele latin de la
Paris - 7239). Trectatus de res militari et machinis bellicis (Tratat de artă militară şi maşinile de război),
Bucureşti, 1979 [https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/01/06/paulus-sanctinus-ducensis-
tratat-despre-arta-militara-si-masinile-de-razboi-timisoara-inainte-de-1396/].
Gemil, Tahsin, Regimul timariot şi aplicarea lui în ţinuturile româneşti administrate de Poarta otomană,
Constanţa, Ovidius University Press, 2004.
Gheorghiu, Adrian, Proporţii şi trasee geometrice în arhitectură, Bucureşti, Editura Tehnică, 1991.
Gheorgiu, Teodor Octavian, Bica, Smaranda, Restituţii: Oraşe la începuturile Evului Mediu românesc,
Bucureşti, Editura Fundaţiei Arhitext, 2015.

43
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

Ghyka, Matila, The Geometry of Art and Life, New York, Dover Publications inc, 1977 (1946).
Giurescu, Dinu C., Ţara Românească în secolele XIV-XV, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973.
Grigoruţă, Maria, O hartă a raialei Giurgiu mai puţin cunoscută, în „Ilfov – File de istorie”, Bucureşti
1978, p. 258-259.
Haşdeu, Bogdan, Petriceicu, San Giorgio si Calafato, în „Columna lui Traian”, I, nr. 57, 1870.
Ionaşcu, Ion, Ştiri inedite relative la oraşul Giurgiu din vremea retrocedării Brăilei (1829), în „Ilfov – File
de istorie”, Bucureşti 1978, p. 260-268.
Iorga, Nicolae, Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii-Albe, Bucuresci, Institutul de Arte Grafice Carol
Göbl, 1899.
Iorga, Nicolae, Cronica lui Wavrin şi Romînii, Buletinul Comisiei istorice a României, VI, Bucureşti,
1927, p. 57-148.
Iosipescu, Sergiu, Invazii otomane în ţinuturile carpato-dunărene-pontice (sec. XIV – XVI), în „SMMIM”,
nr. 13, 1980, p. 151-172.
Lahovari, George Ioan, Brătianu, C. I., Tocilescu, Grigore G., Marele dicţionar geografic al României,
vol. III, Bucureşti, Stabilimentu Grafic J. V. Socecŭ, 1900.
Laurian, August, Treboniu, Istriana, în „Magazin istoric pentru Dacia”, Tomul II, 1846, p. 65-127.
Laurian, Radu, Probleme de estetică a oraşelor, Bucureşti, Editura Tehnică, 1962.
Lapedatu, Alexandru, Vechile cetăţi româneşti după contele Langeron, în „BCMI”, anul VIII (1915),
fasc. 29, ianuarie-martie, p. 71-73.
Lescalopier, Pierre, în Maria Holban (ed.), Călători români despre Ţările Române, II, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică, 1970.
Maxim, Mihai, Documente turceşti privind kazaua Giurgiului în secolul al XVI-lea, în „Ilfov – File de
istorie”, Bucureşti 1978, p. 187-194.
Moisescu, Cristian, Arhitectura românească veche, I, Bucureşti, Editura Meridiane, 2001.
Panaitescu, Petre, P., Mihai Viteazul, Bucureşti, Fundaţia Regele Carol I, Bucureşti, 1936.
Panaitescu, Petre, P., Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 1944.
Păunescu, Emil, Date mai puţin cunoscute despre oraşul Giurgiu la 1877, în „Ilfov – File de istorie”,
Bucureşti 1978, p. 305-324.
Pérouse de Montclos, Jean-Marie, La monographie d’architecture, Documents & méthodes, no 10,
http://www.culture.gouv.fr/culture/inventai/extranetIGPC/normes/monographie-archi.pdf.
Pigafetta, Filippo, în Maria Holoban (ed), Călători străini despre Ţările Române, III, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică, 1971.
Popescu, Toader, Proiectul feroviar românesc (1842-1916), Bucureşti, Simetria, 2014.
Popescu, Mih., Cetăţile turceşti din prejurul principatelor române, în „BCMI”, Fasc. 52, aprilie-iunie,
1927, Craiova, Institutul de Arte Grafice S.A., p. 76-87.

44
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

Sălăgeanu, Valentin, Arhitectura militară pe teritoriul Ţării Româneşti şi al Dobrogei în secolele XIII-
XVI, Bucureşti, 2004, ediţie on-line.
Sfinţescu, Cincinat, Urbanistica generală, în „Urbanismul”, nr. 10, 1933, p. 536-538.
Spânu, Anda-Lucia, Vechi reprezentări grafice ale oraşelor din România, Sibiu, Editura ASTRA Museum,
2012.
Stăncescu, Scarlat, Din trecutul oraşului Giurgiu, Bucureşti, Institutul Modern de Arte Grafice „Unirea”, 1935.
Şlapac, Mariana, Cetăţi medievale din Moldova (mijlocul secolului al XIV-lea – mijlocul secolului al XVI-lea),
Chişinău, Editura Arc, 2004.
Veliman, Valeriu, O condică turcească referitoare la populaţia nemusulmană din oraşul Giurgiu şi
împrejurimile sale la sfârşitul secolului al XVII-lea, în „Ilfov – File de istorie”, Bucureşti 1978, p. 195-197.
Wavrin, Jehan de, Anchiennes Cronicques d’Engleterre par Jehan de Wavrin, Seigneur du Forestel.
Choix de chapitres inédits annotés et publiés pour la Société de l’Histoire de France par M lle Dupont,
Paris, 1869.
Wavrin, Walerand de, în Holban Maria (ed.), Călători străini despre Ţările Române, I, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică, 1968.

8.2. Rapoarte de cercetare arheologice


Barnea, Ion, Cernovodeanu, Paul, Preda, Constantin, Şantierul arheologic Giurgiu, în „Materiale şi
Cercetări Arheologice”, nr. IV, 1957, p. 219-237.
Căpăţână, Dan, Iavorschi, Gabriela, Cercetările arheologice de la cetatea lui Mircea cel Bătrîn de la
Giurgiu – Campaniile 1976-1977 (Raport preliminar), în „Ilfov – File de istorie”, Bucureşti, 1978, p. 117-123.
Căpăţână, Dan, Vrabie, Virgil, Harhoiu, Cristina, Raport preliminar de cercetare arheologică la
Slobozia, în „Materiale şi cercetări arheologice. A XIII-a sesiune anuală de rapoarte”, Oradea, Muzeul
Ţării Crişurilor, 1979, p. 371-373.
Căpăţână, Dan, Harhoiu, Cristina, Vrabie, Virgil, „Cetatea din insulă”-Giurgiu, în „Materiale şi cercetări
arheologice. A XIV-a sesiune anuală de rapoarte”, Tulcea, 1980, p. 537-544.
Căpăţână, Dan, Cercetări arheologice la cetatea medievală de la Giurgiu, în „SMMIM”, nr. 16, 1983,
p. 140-168.
Căpăţână, Dan, Giurgiu; Punct: Cetate; Anul 1983-1992, în „Cronica cercetărilor arheologice din
România. Campania 1983-1992”, Bucureşti, CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, 1993,
[http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=720].
Căpăţână, Dan, Giurgiu; Anul: 1994, în „Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1994”,
Bucureşti, CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, 1995 [http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=15].
Căpăţână, Dan, Giurgiu; Punct: Cetate, Malu Roşu; Anul: 1995, în „Cronica cercetărilor arheologice din
România. Campania 1995”, Bucureşti, CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, 1996
[http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=244].

45
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

Căpăţână, Dan, Giurgiu; Anul: 1997, în „Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1997”,
Bucureşti, CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, 1998 [http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=500].
Căpăţână, Dan, Giurgiu; Punct: Cetate; Anul: 1998, în „Cronica cercetărilor arheologice din România.
Campania 1998”, Bucureşti, CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, 1999
[http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=1614].

8.3. Documente nepublicate


Crişan, Valer et alii, Plan urbanistic general Municipiul Giurgiu. Memoriu general, vol I., 2009.
Dumitrescu, Dana, Gabriela, Cetatea Giurgiu. Trecut şi perspectivă, ms., 2014.
Dumitrescu, Gheorghe, Cetatea Giurgiu – Scurt istoric, ms., s.a.
Niculae, Adrian, Glăvan, Daniela, Temă de proiectare pentru monumentul istoric „Cetatea Giurgiu”,
Municipiul Giurgiu, Judeţ Giurgiu, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Giurgiu.
Niculescu, Sofian, Păunescu, Emil, Studiu morfologic din perspectivă istorică, PUG 2009.
Nistor, Sergiu et alii, Municipiul Giurgiu. Studiu de delimitare a ariilor urbane protejate, 2009.
Păunescu, Emil, Memoriu privitor la cetatea din insulă, ms., s.a.
Popa, Traian, Cetatea medievală Giurgiu, 2001 [fişă tehnică].
Popescu-Criveanu, Şerban, Popescu-Criveanu, Irina, Definirea, stabilirea, şi instituirea zonelor
protejate, Urbana SA, 2006.
Sion, Gheorghe, Temă de fundamentare a lucrărilor de cercetare, conservare, consolidare restaurare
şi punere în valoare a Cetăţii din Insula Giurgiului, Centrul de Proiectare pentru Patrimoniul Cultural
Naţional, 2000.

8.4. Planuri şi hărţi


F., Jos., Ruhedorf, Mappa Specialis Walchiae, 1788.
***, Plan der Stadt und Festung Giorgewo, 1790.
Specht, Friderich, Militäirische Karte der Kleinen oder Österreichischen und Grossen Walachei, 1790-
1791.
***, Planul oraşului Giurgiu, 1829.
Moritz von Ott, Planul oraşului Giurgiu, 1830-1832.
***, Planul oraşului Giurgiu, 1864.
Carol, Popp, Szathmáry, Charta Romaniei Meridionale, 1864, coloanele VIII, IX, seriile 9, 10.
Ministerul Lucrărilor Publice Direcţiunea Serviciului Hydraulic (ed), Planul Portului Giurgiu în „Porturile
dunărene”, 1900.
Bilargiu, M., Planul oraşului Giurgiu, 1922.
Teodorescu, Paul I., Planul drumurilor de nivelment ale Oraşului Giurgiu, 1939.

46
CENTRUL DE CERCETARE PROIECTARE EXECUŢIE ŞI CONSULTING BUCUREŞTI S.R.L.
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU” (ASOCIAT UNIC)
ROMANIA BUCUREŞTI 010014 SECTOR 1 STR. ACADEMIEI NR. 18-20 CAM.1 TEL/FAX: 0213077190 CUI RO24927374 RC J40/165/2009 Capital social 1500lei

Direcţia Topografică Militară, Planul Director de Tragere, carourile 4137 şi 4237, 1945.
***, Harta sovietică, 1984, caroul K-35-004-B.

8.5. Internet
http://mapire.eu/en/
http://romaniaforum.info/
http://www.charta1864.ro/
http://www.geo-spatial.org/
http://www.primariagiurgiu.ro/
http://www.culture.gouv.fr/culture/inventai/extranetIGPC/normes/monographie-archi.pdf
https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/01/codex-latinus-parisinus-7239-transcrierea-hartii.jpg

Abrevieri:
AARMSI Analele Academiei Române. Memorii. Secţiunea Istorică
BCMI Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice
BMI Buletinul Monumentelor Istorice
SMMIM Studii şi Materiale de Muzeografie şi Istorie Militară

47