UNIVERSITATE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Consilierea persoanelor dependente de

droguri!
I. Introducere

Asociaţia Britanică pentru Consiliere, fondată în 1977, defineşte consilierea astfel:

Consilierea este utilizarea pricepută şi principială a relaţiei interpersonale, pentru a facilita
autocunoaşterea, acceptarea emoţională şi maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale.
Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi mai satisfăcătoare şi
pline de resurse. Relaţiile de consiliere variază în funcţie de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte
ale dezvoltării, pe formularea şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul
stărilor de criză, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea
relaţiilor cu ceilalţi (Asociaţia Britanică pentru Consiliere, după Dafinoiu, 2000).

Consilierea în asistență socială reliefează ideea că oamenii sunt capabili să deprindă noi
comportamente, formarea de noi competențe duce la dezvoltarea personalității individului,
creșterea stimei de sine, prin grija , încurajare , acceptare.

În domeniul asistenței sociale consilierea are un rol important în vederea rezolvării

problemelor, toate tipuriile de beneficiari având nevoie de consiliere. Printre aceste tipuri de
beneficiari se numără și consumatori de droguri. În cazul acestora este de preferat să se cosilieze
și familia, aceasta având un rol în procesul de consientizare și rezolvare a problemei.
În general, drogul reprezintă ,,orice subsatanta care, prin natura sa chimică, alterează structura
și funcționarea normal a organismului” (Einstein, 1972) Prin această definiție se înțelege că
drogul este o substanță care ajunsă în organismul uman încetinește funcțiile creierul și sistemul
nervos modificându-se imaginea asupra realității, consumat(drogul) în repetate rânduri poate duce
la dependentă.
,,Motivele consumului de droguri sunt dintre cele mai diverse, de la situațiile în care debutul
poate fi făcut prin prescrierea, în scopuri medicale, terapeutice, a unui medicament sau a unei
substanțe psihotrope până la cele de ordin general ce presupun o anumită curiozitate, căutarea unei
plăceri sau dorință de apartenență la un grup de egali. Presiunea grupului, curiozitatea, ignoranța,
alienarea, modificarea structurilor sociale și șomajul sunt tot atâția factori care pot duce la
consumul de droguri.
Pentru un individ care se simte izolat în familie, într-un grup sau într-o comunitate, drogul
poate constituii un refugiu temporar, iar lipsă unei educații adecvate, disfuncțiile familiei sau
diversele probleme personale, precum și modificarea unor structuri sociale de suport pot deveni
cauze ale consumului de droguri. (Buzducea, 2013)

1
II. Studiu de caz.

Familia P. este formată din trei membri. Domnul I. tatăl are 45 de ani și este căsătorit de 18 ani
cu doamna A în vârstă de 43 de ani, împreună au un băiat(C) de 17 ani. Mama este casnică iar
tatăl lucrează ca arhitect. Băiatul este în clasa unsprezecea, are mulți prieteni, este foarte sociabil
și îndrăgit de toți profesorii. Problemele au apărut în familie când tatăl a fost avansat și toată
familia a trebuit să se mute într-un alt oraș. C. este cel mai afectat de schimbare, fiind nevoit să și
părăsească prietenii, colegii și orașul natal . C este un băiat inteligent, curios, nonconformist,
sociabil dar după cele intaplate s-a schimbat, a devenit antisocial, este intodeauna nervos, nu mai
are așa multă răbdare, nu mai acordă așa multă atenție studiului individual, absenteze în mod
nemotivat de la scoală iar de câteva ori au lipsit bani din casă.

Părinții sunt speriați de noul comportament al băiatului și consideră că dacă va continua așa nu
va mai reuși să ia examenul de bacalaureat. Mama se ceartă mai tot timpul cu băiatul, acesta
fugind mai mereu de acasă pentru câteva ore. Din cauza locului de muncă tatăl este tot mai absent.
Părinți suspectează că al lor băiat consumă droguri. În urmă unei vizite la școală tatăl a aflat de
absențele și notele băiatului care nu sunt deloc bune. Vorbind cu niște colegi de a lui C. tatăl află
că băiatul s-a împrietenit cu o gașcă de băieți cunoscuți pentru comportamentul indezirabil și
consumul de droguri. Domnul I. este speriat și nu știe cum se managerieze situația.

III. Cum isi poate famila P. solutiona problema?

Sunt de parere ca aceasta problema se poate rezolva prin terapie familiala si consiliere
individuala pentru baiat. Aceste doua metode sunt utile in vederea rezolvarii de probleme .
Terapia de famile are rolul de a aduce echilibrul in familie, ajuta la constientizarea problemei, ii
ofera sprijin baiatului prin ajutarea parintilor de a realiza ceea ce la impins spre consumul de
droguri si comportamentul indezirabil. Consilierea individuala are menirea de a ajuta baiatul sa
constientizeze gravitatea problemei si de a-l determina sa isi doreasca schimbarea.

Dupa Nicholas Schwartz , etapele terapiei de familie sunt in numar de 5 si sunt urmatoarele:
covorbirea telefonica initiala, primul interviu, faza timpurie a tratamentului faza mediana a
tratamentului si sfarsitul terapiei.

 Covorbirea telefonica initiala. se realizeaza intre terapeut si o persoana care a sesizat

2
in familia sa exista o problema. Este important ca durata convorvirii sa fie relativ scurta , deoarece
scopul este de a obtine o cantitate minima de informatii si de a indentifica membrii familiei care
pot participa la sedinta. (Dumitrascu, 2012).
In cadru acestei etape sunt culese pe scurt informatiile depre problema si persoanele incluse
pentru primul interviu. Felul in care abordam persoana conteaza pentu viitoarea intrevedere.
 Primul interviu. Scopul primului interviu este de a realiza o alianta cu familia si de a
dezvolta o ipoteza despre motivele ce mentin problema (Nicholas, Schwartz, 2005). In cadrul
primului interviu culegem informatii de la toti membrii familiei in egala masura si este folositor sa
facem o istorie a familiei utilizand genograma. In acest moment sunt foarte importantedoua feluri
de informatii, si anume: Solutiile care nu functioneazasi tranzitiile in ciclul de familie (Nicholas,
Schwartz, 2005). Acum intra in actiune abilitatea de a pune intrebari circulare. In incheierea
sedintei este important sa decidem daca putem sa ajutam familia respectiva si atunci se poate
incheia un contract de tratament cu negocierea intalnirilor, si anume frecventa, durata, membrii
care participa si costuriele familiei. (Dumitrascu, 2012).
Prima impresie este foarte importanta de aceea este de preferat sa se tina cont de anumite
aspecte, sa se faca prezentarile cu fiecare membru in parte, sa se prezinte durata si formatul
sedintei, sa se mentioneze informatiile detinute si cine le-a mentionat.
 Faza timpurie a tratamentului. In acest moment terapeutul este interesat sa-si finalizeze
ipoteza despre problema care tine familia blocata. In aceasta etapa , Slvador Minuchin vorbeste
despre: ,,A actiona pentru schimbare”. Aceasta poate sugera un stil de confruntare. (Dumitrascu,
2012).
Aceasta faza urmareste sa produca o transformare la nivelul familiei fie printr-o incurajare
placuta, fie printr-o confruntare, care sa reliefeze problemele existente.
 Faza mediana a tratamentului. In acesta etapa, membrii familiei sunt ajutati sa invete
sase exprime, sa se inteleaga reciproc. (Dumitrascu, 2012). In aceasta etapa se centreaza pe
incurajarea familiei sa comunice, activiatea si interactiunea familiei fiind importanta
 Sfarsitul terapiei. In prima sedinta au fost indentificate problemele, iar familia a ales-o pe
cea pe care doreste sa o rezolve. In acest moment ea a fost rezolvata . Un semn important de
incheiere a terapiei se inregistreaza atunci cand familia abordeaza probleme banale. In final , lipsa
vestilor inseamna vesti bune. Pentru verificare se practica fie trimiterea unei scrisori, fie o
convorbire telefonica sau poate chiar o intalnire. Familia in general apreciaza interesul
(Dumitrascu, 2012).

3
 Aceste etape il ajuta pe consiler sa indrume familia spre rezolvarea problemelor, oferindu-le
calea spre un echilibru familial si resursele necesare in vederea rezolvarii problemelor de unii
singuri. Dar situatia acestora se poate rezolva abia dupa ce baiatul va frecventa sedintele de
consiliere individuala.

Etapele metodologice ale procesului de consiliere

Sunt destul de asemănătoare celor ale unui proces psihoterapeutic, cu diferenţa că durata şi
amplitudinea explorării sunt mai reduse în cazul consilierii. Iată care sunt aceste etape:
 evaluarea completă a cazului în contextul situaţiei de viaţă cu care se confruntă;
identificarea problemei de baza şi a celor derivate din perspectiva clientului şi a consilierului;
schiţarea obiectivelor consilierii împreună cu clientul şi acceptarea contractuală a cadrului
consilierii (durata şi frecvenţa şedinţelor, locaţia, costurile, clarificarea intenţiilor, aşteptărilor
mutuale şi maniera de colaborare pe parcursul consilierii, asigurarea clientului de respectarea
principitilui confidenţialităţii);
 realizarea relaţiei şi stimularea alianţei terapeutice, a contactului facilitator muncii de
explorare şi clarificare;
 explorarea problemei, analiza răspunsurilor emoţionale, cognitive şi compoltamentale ale
clientului la problema identificată şi conectarea lor cu obiectivele iniţiale; refonnularea
obiectivelor de lucru în funcţie de evoluţia relaţiei şi de reactivitatea clientului în procesul de
consiliere;
 facilitarea insight-urilor şi descoperirea împreună a solutiilor posibile;
 conceperea şi alegerea personală a noilor răspunsuri, comportamente şi scenarii de
viaţă,proiectarea şi luarea noilor decizi;
 implementarea deciziilor şi a strategiilor altemative în propria viaţă;
 sustinerea şi validarea soluţiilor rezolutive de viaţă practicate de către client;
 evaluarea finala a rezultatelor consilierii;
 cetarea de comun acord a consilierii cu menţinerea unui contract catamnestic de
confinnare a evoluţiei, ca şi de reluare a unui nou ciclu în caz de nevoie (principiul "uşilor
deschise"). (Mitrofan, 2008)

Aceste etape ii faciliteaza munca si il ajuta pe consilier in vederea rezolvarii problemei

benefic. Etapele sunt realizate pentru a ajuta atat beneficiarul cat si consilierul.Parcurgerea
pasiilor duce la un rezultat sigur .

4
 In mod clasic au fost descrise doua tipuri de dependenta: fizica si psihica. In prezent un loc
important in abordarea dependentei il ocupa o a treia forma, cea sociala. Fiecare dintre acestea
prezinta anumite manifestari simptomatice proprii si este determinata de cauze specifice. Cu toate
acestea , toate trei au in comun comportamentul final al dependentului - ,,obtinerea si consumul de
drog” – si nu pot fi considerate parti separate, ci complementare si care interactioneaza in cazul
aceluiasi individ. ( Buzducea, 2013 )

Indiferent de modaliatile in care sunt studiati, principalii factori determinanti ai consumului de

droguri sunt: tulburarile emotionale, anxietatea, frustrarile si conflictele interpersonale – cu alte
cuvinte, majoritatea starilor emotionale negative. ( Buzducea, 2013 )

Pentru a se intelege mai bine fenomenul de dependenta exista anumite modele si teorii care
explica fenomenul:

Modelul influenţei sociale, prin acest model se constata că factorii sociali un rol foarte important
în determinarea şi faza incipientă a consumului de droguri.

Modelul teoretic este teoria învăţării sociale a lui Bandura care spune ca: comportamentul uman
este influenţat într-o anumita măsură de persoanele din jur in detrimentul propriilor cunoştinţe sau
intenţii. Teoria învăţării sociale a lui Bandura accentuează importanta observaţiei şi modelarea
decomportamente, atitudini, reacţii emoţionale faţă de ceilalţi.

Modelele sociale comprehensive , bazate pe modelul de influenţă socială, prezintă conceptul de

factori de risc şi de protecţie care influenţează atitudinile şi comportamentele tinerilor cu privire la
consumul de substanţe.

Modelul de dezvoltare socială (Hawkins şi Catalano) oferă baza teoretică pentru reducerea
riscului şi prevenirea concentrată pe creşterea factorilor de protecţie şi caută să promoveze
realizarea şi succesul, precum şi prevenirea şi tratarea problemelor de sănătate şi de comportament
în rândul tinerilor.

Ca şi modelul bio-psiho-social, teoria problemelor de comportament (Jessor şi Jessor) descrie

comportamentul de risc al adolescentului ca fiind rezultatul interacţiunii dintre numeroşi factori
din mediul biologic, psihologic, familial, economic şi comportamental, care se regăsesc la nivel
individual.

5
Teoria deprinderilor de viaţă a lui Botvin spune ca: interacţiunile noastre cu alte persoane
semnificative pot fi influenţate de abilităţile sociale şi personale. Teoria abilităţilor de viaţă
sugerează că, deşi dăunător sănătăţii, comportamentul este rezultatul unei interacţiuni complexe
dintre factori personali, sociali şi de mediu, în esenţă, comportamentul provine de la persoane şi ar
trebui să fie un punct focal pentru educarea deprinderilor de viaţă.

Teoria credinţelor normative a lui Hansen spune ca: comportamentul nostru, cât şi interacţiunea
cu alţii sunt puternic influenţate de ceea ce noi credem că este "normal" şi acceptat. Teoria
credinţelor normative se bazează pe teoriile ecologiei sociale, care susţin că, în loc de a căuta
cauzele în interiorul individului sau chiar în modalitatea în care individual interacţionează din
punct de vedere social, ar trebui să se concentreze pe sistemul social în sine şi modul în care
afectează sistemul indivizii.

Teoriile sociologice consideră că dependenţa faţă de drog este un proces social mai degrabă decât
o relaţie între proprietăţile fizice ale drogului şi impactul lor asupra organismului uman.

Robert Merton, autorul teoriei anomiei sociale, propune ca, prin prisma acestei teorii, dependenţa
faţă de droguri să fie pusă în relaţie cu formele de adaptare la condiţiile sociale.

In opinia lui Alfred Lindesmith şi John Gagnon, consumul de droguri nu semnifică întotdeauna o
conduită deviantă, având în vedere faptul că noţiunea de devianţă este relativă, dependentă de
condiţii, de loc, de timp şi de cel care o defineşte, înţelegând prin aceasta căceea ce pentru o
anumită clasă socială, categorie ocupaţională sau religioasă înseamnă devianţă, pentru o alta
reprezintă o conduită normală.

Alfred Lindesmith propune explicarea procesului de dependenţă faţă de opiacee prin asocierea sa
cu credinţa individului că, în momentul întreruperii administrării drogului, starea a se va înrăutăţi
datorită instalării sindromului de abstinenţă.

Erving Goffman consideră că indivizii dependenţi de droguri sunt „devianţi sociali”, „eşecuri în
scenele motivaţionale ale societăţii”, „indivizi care par angajaţi într-un refuz colectiv al ordinii
sociale”. Atribuirea unui asemenea rol puternic stigmatizat toxicomanului îl obligă pe acesta să se
asocieze cu alţi indivizi aidoma lui, pentru a putea adera la normele şi valorile create de subcultura
consumatorilor de droguri şi pentru a putea găsi un sprijin în aceste norme şi valori.

Erich Fromm caracteriza familia ca fiind „agenţia psihologică a societăţii”, mediul prin care
societatea imprimă structurile specifice copilului şi, astfel, adultului. Dinamica circumstanţelor

6
sociale, personalitatea părinţilor şi relaţiile dintre ei sunt deosebit de importante în dezvoltarea
copilului şi în cursul pe care îl ia procesul său de dezvoltare.

Indicatorii asociati consumului de droguri sunt: iritabilitatea, instabilitatea psihica si

comportamentala, iritarea ochilor, ideile paranoice, agresivitatea nejustificata si neadecvata,
depresia, apatia, lapsusurile si dificultatile de vorbire, diminuarea randamentului scolar, scaderea
motivatiei, nervozitatea, irationalitatea, vestimentatia neingrijita, problemele de relationare
interpersonala, furtul banilor din familie si nevoia presanta de bani, posesia unuia dintre droguri,
frecventarea unor anturaje dubioase.(Buzducea, 2005)

Dependeta de droguri este un fenomen care se raspandeste in fiecare zi, mai ales in randul
tinerilor. Acestia isi administreaza diferite substante straine corpului pentru efecte halucinogene.
Prin administratea repetata a substantelor, corpul devine dependent, ajungand sa se faca orice
pentru o noua doza. Neadministrarea subsatntei duce la o stare de sevraj care pune stapanire pe
psihicul persoanei.

Dependenţa de droguri - reprezintă nevoia continuă şi imperioasă de administrare a drogului

pentru a produce anumite senzaţii dorite sau pentru a împiedica instalarea unor efecte dureroase
atunci când nu mai este luat. Neadministrarea regulată a drogului este asociată cu o stare de rău
general.
Substante străine administrate – droguri, medicamente, alcool; apare astfel tendinţa de a lua
doze cât mai mari pentru a obţine aceleaşi efecte.

Sevrajul - desemnează totalitatea simptomelor fizice şi psihice care apar atunci când persoana
este privată de substanţa de care a devenit dependentă.

Consumul si dependenta de droguri si alcool reprezinta una dintre problemele sociale care nu a
disparut de-a lungul istoriei umane, dar prin extindere si magnitudine poate fi considerata un
produs al secolului XX. Cresterea turismului, posibilitatile de a ajunge rapid dintr-o zona in alta a
lumii, globalizarea si alti asemenea factori contribuie la amploarea fenomenului.(Buzducea, 2005)

In cazul consumului de droguri exista anumite consecinte de ordin social, medical si

psihologic, care duc la disfunctionalitate normala a vietii.

La nivel social consumul de droguri pot avea ca efecte: deteriorarea relaţiilor sociale,
dezinteres în relaţionarea cu ceilalţi, riscul creşterii de excludere socială, şansele de reintegrare
socială şi profesională scad sansele de implicarea în activităţi infracţionale cresc.

7
 Din punct de vedere medical putem vorbi despre anumite afecţiuni ce au posbibilotatea de a
aparea: hepatită, TBC, SIDA, afecţiuni la nivel cardio-respiratoriu, insuficienţă renală, infecţii ale
pielii. La nivel psihic pot fi iluzii, halucinaţii infricosatoare, percepţii ale timpului şi distanţei
eronate. In cazul unor supradoze efectele pot fi letale.

Consecintele la nivel psihologic pot fi urmatoarele: depresiea, anxietatea, panica, agresivitatea,

suspiciuni şi tendinţe paranoice, tulburări de comportament, tendinte de suicid sau omor,
schimbari emoţionale, înstrăinare de propria persoană şi afectarea imaginii de sine, scăderea
performanţelor intelectuale.

Bibliografie

Buzducea, D. (2005) Aspecte contemporane in ASISTENTA SOCIALA, Iasi,

Polirom,p 77,78.

Buzducea, D. (2013) Economi sociala a grupurilor vulnerabile, Iasi, Polirom, p

165,178 .

Dumitrașcu, H.( 2012) Consiliere in Asistenta Sociala, Bucuresti, Polirom, p

97,98.

Mitrofan, I. (2008) Psihoterapie( Repere teoretice, metodologie si aplicative), ,

Bucuresti, Editura SPER p 20,21.