Răzvan şi Vidra, de B.P.

Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Literatură

Declarându-se discipol al lui Sofocle şi William Shakespeare, B.P. Hasdeu rămâne convins că „trecutul
unui popor poate să învie numai într-o dramă istorică”, aşa că scrie piesa Răzvan şi Vidra, prima
dramă istorică de factură romantică, în versuri, într-o viziune paşoptistă asupra trecutului, în spiritul
ideilor de la „Dacia literară”. Piesa fost reprezentată în 1867 la Bucureşti, de către trupa lui Mihail
Pascaly.

Sursele de inspiraţie

Sursele de inspiraţie ale dramei romantice Răzvan şi Vidra se află în Letopiseţul Ţării Moldovei al lui
Miron Costin, în studiul lui Nicolae Bălcescu, Răzvan-Vodă, precum şi în folclorul românesc sau în
operele culte cu eroi ţigani ale lui Puşkin, Lenau, Alecsandri, Bolliac şi Negruzzi. Drama are la bază un
adevăr istoric, acela al domnitorului Ştefan Răzvan, care a ocupat tronul Moldovei timp de patru luni
în anul 1595.

Tema

Tema dramei o constituie evocarea unui moment din realităţile social-istorice ale Moldovei în
învolburatul şi însângeratul secol al XVI-lea, ilustrând idealurile, pasiunile şi ambiţiile unor personaje
romantice angajate cu patos în conflictele sociale, psihologice şi morale ale epocii, culminând cu
ocuparea tronului de către ţiganul Răzvan.

Titlul

Titlul „Răzvan şi Vidra” este reprezentat de numele celor două personaje care formează cuplul şi
argumentează esenţa ideatică a dramei, ambele fiind atestate istoric, dar construite prin ficţiunea
scriitorului.

Structura şi compoziţia textului dramatic

Răzvan şi Vidra este subintitulată de Hasdeu Poemă dramatică în cinci cânturi şi are un moto
sugestiv pentru subiectul dramei: „Mărirea deşartă şi iubirea de arginţi, acestea sunt neşte neputinţe
iuţi ale sufletului...” preluat din Cazania Mitropolitului Teofil (1644). Drama debutează cu o
Dedicaţiune în versuri-adresată „Soţiei mele Iulia Petriceicu-Hasdeu” şi semnată cu iniţialele
„B.P.H.”.

Bogdan Petriceicu Hasdeu

Drama este structurată în cinci „cânturi”, fiecare purtând un titlu sugestiv şi având câte un moto
semnificativ pentru subiectul actului respectiv. La flecare „cânt” sunt prezentate personajele, cărora
Hasdeu le spune „feţe” şi este precizat locul în care urmează să se desfăşoare acţiunea.

Relaţiile spaţiale

Relaţiile spaţiale sunt complexe, manifestându-se în această dramă atât spaţiul real şi deschis al
evenimentelor ce se petrec în Moldova şi în Ţara Leşească, precum şi spaţiul închis, psihologic al
Vidrei şi al lui Răzvan. Relaţiile temporale reliefează, în principal, perspectiva continuă, cronologică a
derulării evenimentelor istorice petrecute în secolul al XVI-lea.
Construcţia şi momentele subiectului dramatic

Expoziţiunea

Cântul I, intitulat Un rob pentru un galben, are ca moto un citat din Letopiseţul lui Grigore Ureche,
„sub anul 1564”. Locul acţiunii acestui cânt este o „piaţă în Iaşi”, în apropierea unei biserici. Tănase,
un român care sărăcise în urma unui proces, cerşeşte „un bănuţ” de la boierul Sbierea care nu-i dă
pentru că „bănişorii nu s-aruncă”. Răzvan, martor al scenei de mai sus, observă că Sbierea îşi
pierduse punga cu bani, o ridică şi i-o oferă cerşetorului Tănase. Acesta, deşi „copilaşii îi plâng de
foame”, refuză să ia „de la un ţigan pomană”.

Răzvan îi spune că mama lui era moldoveancă şi numai tatăl fusese ţigan, considerând că important
este omul şi nu culoarea pielii, deoarece „şi pâinea de secară este neagră, dar hrăneşte”. El este
ştiutor de carte şi se eliberase din robie de doi ani” „Numai singur eu supt soare, / Dintre mii de
ţigănime, ştiut-am să-nvăţ scrisoare”. Tănase ia un singur galben din punga boierului Sbierea, o dă
înapoi lui Răzvan, care o pune în sân.

Intriga

Târgoveţii se adună în piaţă şi roagă pe un dascăl să le citească pamfletul pe care Răzvan îl lipise pe
un stâlp şi care era scris în metru popular; „Frunză verde de negară, / De când domneşte în ţară /
Petru-vodă şchiop şi slut, / De râs ţara s-a făcut!...”. Marele vătaf Başotă silabiseşte pamfletul, îşi dă
seama că este „împotriva stăpânirii” şi vrea să-l spânzure pe dascăl, considerându-l vinovat de
scrierea poeziei.

Răzvan ia apărarea dascălului şi recunoaşte că el este autorul pamfletului, prefăcându-se mirat că

este posibil „în ţara moldovenească / A omorî pentr-un cântec o fiinţă omenească?”. Sbierea iese din
biserică, zăreşte punga în sân la Răzvan, constată că îi lipseşte un ban şi îl vrea rob în schimbul
galbenului. Răzvan respinge cu fermitate robia, „Mai degrabă / Veţi pune-n lanţuri furtuna, cu tunete
şi cu ploi, / Decât s-ajung eu vrodată rob la unul dintre voi!...”, preferând spânzurătoarea, deoarece
„Omul om, să fie slobod; decât rob, mai bine moare”.

Desfăşurarea acţiunii

Cântul II se intitulează Răzbunarea, are ca moto patru versuri ale poetului Cezar Bolliac, iar locul
unde se desfăşoară acţiunea este „în codrul Orheiului”. Răzvan devenise căpitanul haiducilor, după
ce trei ani fusese robul lui Sbierea, iar cerşetorul Tănase vine în codru să se facă şi el haiduc, ca să-şi
răzbune necazurile îndurate din pricina boierilor nemiloşi: „Decât să mor în oraşe de cruzimea celor
răi, / Mai bine voi în pădure, prin mine să piară ei!”. Evenimentele petrecute în cei trei ani de robie şi
comprimate într-o simplă referire marchează elipsa temporală. Boierul Ganea oferă lui Răzvan o
„simbrie” de şase sute de galbeni ca să o răpească pe Vidra din mâinile unchiului său, care voia să o
să o călugărească, pentru a-i putea lua averea.

Răzvan rosteşte un impresionant monolog, în care îşi exprimă credinţa în dreptatea haiducească, în
timp ce haiducii îl prind în codru pe boierul Sbierea, care se văicăreşte cu disperare atunci când dă cu
ochii de Răzvan. Scârbit de umilinţa laşă a boierului pe care îl urăşte pentru cruzimea cu care se
purtase atunci când îi fusese rob, Răzvan îl iartă cu mărinimie, fiind convins că „Răzbunarea cea mai
crudă este când duşmanul tău / E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău!...”.

Toţi haiducii se opun eliberării boierului Sbierea, se răzvrătesc împotriva ţiganului, pe care-l jignesc:
„se cunoaşte că-i ţigan”. Vidra, care asistase la această scenă, descendentă „din osul acelui vornic
Moţoc, / De care Moldova-ntreagă mi se temea ca de foc”, este impresionată de gestul nobil şi
inteligent al lui Răzvan: „Aş fi mândră, căpitane, ca să strâng o mână care / Nu voieşte să-şi răzbune
decât numai prin iertare!...”. Răzvan se îndrăgosteşte de Vidra şi refuză să o mai predea boierului
Gane, înapoindu-i acestuia banii.

Cântul III are ca titlu Nepoata lui Moţoc, iar ca moto o maximă a lui Anton Pann: „Să nu te blăsteme
cineva: s-ajungi slugă la cai albi şi stăpân femeie s-aibi!”. Acţiunea se petrece într-o „tabără leşească
la marginile ţării muscăleşti”, iar Răzvan este un viteaz luptător în armata leşească. Foştii tovarăşi de
haiducie ai lui Răzvan, Vulpoi şi Răzaşul, îl urmaseră la Ieşi, dar regretă că părăsiseră „ţara şi codrul
blagoslovit”. Răzvan se afla sub puterea şi influenţa nefastă a Vidrei, care „mi-l mişcă şi mi-l întoarce
fără preget, / Şi la dreapta, şi la stânga, nu cu mâna, ci c-un deget!...”.

Răzvan devine căpitan în oastea leşească, dar Vidra este nemulţumită: „Căpitanu-i o furnică!... / [...]
Căpitanii într-o oaste? Sunt atâţia, că-n mulţime se lovesc coaste la coaste...”; Sbierea ajunsese robul
hatmanului leşesc, şi Răzvan îl iartă „pentru-a doua oară...”. Cu toate astea boierul îi cere înapoi nu
numai banii de care fusese jefuit de către haiduci, tătari, muscali şi Ieşi, ci şi dobânda aferentă. Vidra
ti admiră boierului tenacitatea şi-i reproşează lui Răzvan lipsa de ambiţie pentru mărire: „Eu te las!
Te las, Răzvane! Om tâmpit Şi sfiicios! / O prăpastie ne desparte: eu prea sus şi tu prea jos!”.

Cântul IV poartă titlul Încă un pas şi are ca moto versuri din „Jalnica tragedie” a lui Beldiman.
Acţiunea se petrece în „locuinţa lui Răzvan într-un orăşel leşesc la marginea Moldovei”. Vulpoi şi
Răzaşul comentează faptele de vitejie ale lui Răzvan, ascensiunea acestuia în oastea leşească, dar
dorul de Moldova le sfâşie inimile şi este mai puternic decât devotamentul faţă de Răzvan, care
devenise polcovnic. Boierul Sbierea intenţionează să cumpere moşia Vidrei, deoarece unchiul ei
murise.

Mistuit şi el de dorul de ţară, Răzvan respinge cu hotărâre oferta lui Sbierea, ar vrea să se întoarcă în
Moldova, mai ales că aflase vestea că leşii intrau în război cu moldovenii, iar lui îi era cu neputinţă
„ca braţul meu să izbească / Un piept de român? S-aprinză o colibă românească?...”. Hatmanul leş
încearcă să-l convingă pe Răzvan să lupte împotriva românilor „căci patria ubi bene (ţara este acolo
unde-ţi este bine)... şi nu mai eşti moldovean”, dar Răzvan este ferm, indignat şi revoltat: „nu mă
bat-cu românii...nu; asta-i peste putinţă!.. [...] Fie pâinea cât de rea / Tot mai dulce mi se pare când o
ştiu din ţara mea!...”.

Întrucât hatmanul e gata să-i dea în căsătorie pe fiica lui, Răzvan îi dezvăluie trecutul de hoţ, apoi îi
mărturiseşte că „Eu...eu sunt ţigan”, iar Vidra nu-i este soră, ci soţie. Domnitorul Aron-vodă, îl trimite
pe vătaful Başotă să-i ofere lui Răzvan funcţia de hatman în Ţara Moldovei. Răzvan meditează asupra
rolului pe care Başotă l-a avut în ascensiunea lui, pentru că dacă nu „m-arunca-n robie”, nu s-ar fi
făcut hoţ de codru, n-ar fi întâlnit-o pe Vidra, care l-a împins „cu-ncetul la ţinta cea mai înaltă!...”.
Bucuroasă şi încântată, dintr-un orgoliu nemăsurat, Vidra-i spune lui Răzvan că mai are „un singur
pas” de făcut în ascensiunea sa şi anume „s-apuci cu fală scaunul lui Ştefan cel Mare”, idee care-l
încântă peste măsură: „Voiesc a fi mare”.

Cântul V

Cântul V se intitulează Mărirea şi are ca moto: „Aşa s-a plătit şi lui Răzvan răul ce-i făcuse şi el lui
Aron-vodă...” (Miron Costin). Acţiunea se desfăşoară la „Palatul lui Răzvan în Iaşi”. Tănase, Vulpoi şi
Răzaşul sunt acum căpitani în armata moldovenească şi se bucură de pacea încheiată pe cale
diplomatică de către trimisul lui Aron-vodă, vătaful Başotă, cu armata leşească. Răzvan este hatman
la Curtea Moldovei, dar nu-i mai ajunge „mărirea” şi vrea să devină domnitorul ţării, însă Tănase,
deşi îi recunoaşte meritele, consideră că un ţigan nu poate ajunge să ocupe cea mai înaltă funcţie în
stat: „Eu ştiu că-n ţara Moldovei unul e Răzvan, mă jur! / Păcat că-i ţigan... La dracu!... Ăsta-i singuru-
i cusur!”

Răzvan este hotărât să domnească, „Negreşit, una din două: sau moarte, ori să domnesc!”, deşi, de
această dată, Vidra, care este însărcinată, are „o presimţire ciudată” şi-l sfătuieşte să aştepte un
moment mai potrivit. Răzvan îşi cheamă căpitanii şi le spune să organizeze înlăturarea de la tron a lui
Aron-vodă, prin manipularea poporului şi devine, astfel, domnitorul Moldovei.

Cu acest prilej, Hasdeu prezintă câteva tradiţii străvechi privind înscăunarea, urările pe care le
primeşte noul domnitor de la Şoltuzul de Suceava, de la „băiatul cel mai sărac”, de la căpitanii săi.
Vidra îi urează „domnie fericită”, dorindu-i să ajungă împărat prin unirea ţărilor române: „Tu să legi
într-o cunună toate ţările române, / Încât de la Marea Neagră pân’ la falnicul Carpat, / Să nu
domneşti ca un vodă, ci ca Răzvan-împărat!”. Răzvan le promite tuturor că „La toţi şi la fiecare va da
răsplată pe rând...”.

Punctul culminant

Punctul culminant îl constituie vestea că trădătorul Başotă a deschis porţile şi leşii au intrat în cetate,
iar Răzvan se aruncă vitejeşte în luptă, alături de căpitanii săi, izbutind să învingă pe duşmani, dar
este grav rănit.

Deznodământul

Răzvan, adus pe braţe de Vulpoi şi Răzaşul, rosteşte cu glas slab: „Am biruit şi mor!...”, dându-şi
seama abia acum cât de preţioasă este viaţa şi cât de periculoasă este lăcomia: „Că-mi foloseşte
domnia? [...] Nebuni, ce din lăcomie [...] pentr-un ceas de mândrie; / Necruţând nimica-n lume,
neştiind nimica sfânt, / Uităm că viaţa-i o punte dintre leagăn şi mormânt!...”. Bătrânul Tănase
murise apărându-l în luptă pe Răzvan, care este în agonie şi rosteşte fatidic: „Ţigan!... Ţigan!... Apă!...
Apă!...”. Vidra este înmărmurită, „n-a zis un singur cuvânt, / Nici o vorbă, nici un ţipet”, iar Răzaşul o
acuză că este vinovată de moartea lui Răzvan: „Dar tu l-ai ucis, ciocoaică! Tu la moarte l-aduseşi!”.

Mijloace stilistice

Piesa Răzvan şi Vidra este o dramă romantică, apelând la o serie de convenţii şi teme specifice
romantismului, pe care Hasdeu le introduce cu măiestrie artistică într-un cadru de istorie adevărată.
Temele sunt construite în manieră romantică prin situaţiile aflate în antiteză (trecut-prezent, calităţi-
tare morale, realitate-aparenţă): tema săracului îmbogăţit din întâmplare care refuză bogăţia
(pierderea pungii cu galbeni a lui Sbierea şi refuzul cerşetorului Tănase de a o lua), a stăpânului
devenit robul robului său (Sbierea este robul leşilor, al lui Răzvan, fostul său rob), a faptului de a
răsplăti răul cu binele (eliberarea lui Sbierea de către Răzvan), a ridicării - prin merite proprii - a celui
umilit şi dispreţuit (ascensiunea lui Răzvan de la statutul de rob la cel de domnitor) etc

Procedeele retorice. Procedeele retorice sunt, în general, declamative şi se bazează, pe exagerări, pe

o viziune hiperbolică a realităţii istorice, modalităţi specifice romantismului.

Repetiţia

Repetiţia folosită de Hasdeu are accente ideatice şi este utilizată cu o mare varietate de modalităţi
de construcţie: repetiţia unui cuvânt („căci tu, tu ai fost pricină”); repetiţia unui cuvânt prin
sinonimele sale („şi-l întinde, şi-l anină, ş-l acaţă”); reluarea cuvântului de la finalul versului la
începutul versului următor („ba copiii m-au lăsat / Te-au lăsat?”).
B.P. Hasdeu foloseşte o gamă largă de figuri de stil, cum ar fi interogaţii poetice, hiperbole,
metafore, comparaţii, antiteze, care demonstrează o dată în plus viziunea romantică a piesei