Sunteți pe pagina 1din 44

Alfabet

Armonia vocalica
Armonia vocalica ste un concept extrem de important pentru limba turca. Pentru a putea
conjuga un verb sau pentru a declina un substantiv ori adjectiv, e nevoie sa vedem ce regula se
aplica. In limba turca – clasificata ca o limba aglutinanta – aceste procese se fac adaugand sufixe
la cuvantul de baza, iar aceste sufixe sunt supuse unor reguli. Mai precis, vocala din sufix(e)
este/sunt determinata(e) de ultima vocala a cuvantului de baza.
ev casă(a)
evler case*
evin casa ta
eviniz casa voastra
evim casa mea
evlerinizin caselor voastre
evlerinizden din casele voastre
evlerinizdendi el/ea era din casa voastra
Evinizdeyim. (Eu) sunt in casa voastra.
Evinizdeymişim. (Eu)as fi fost in casa voastra.
Evinizde miyim? Sunt (eu) in casa voastra? (sursa)
Astfel, cuvantul capata o forma de silabe aproape repetitive, armonioase din punctul de vedere
al sunetelor.

Dupa cum am precizat cand am prezentat alfabetul, sunt 8 vocale in limba turca:
AEİIOÖUÜ
Sunt clasificate in mai multe clase:
– vocale anterioare: e, i, ö, ü (A-undotted – in engleza)
– vocale posterioare: a, ı, o, u(E-dotted – in engleza)
O alta clasificare gasita in engleza este (nu am gasit corespondenta in romana):
– rotunde: o, u, ö, ü
– nerotunde: a, e, i, ı.
Astfel ca, sufixele din limba turca sunt de doua tipuri:

Tip (a) – care contin vocalele a sau e. Astfel aceste sufixe se armonizeaza cu a, daca ultima
vocala a cuvantului este a, ı, o, u si cu e, daca ultima vocala a cuvantului este e, i, ö, ü.
Tip (b) – care contin vocalele i, ı, u, ü.
Observatii:
– aceste reguli de armonie nu se aplica in urmatoarele situatii:
> cand avem de a face cu cuvinte compuse (sunt considerate cuvinte separate):
bu+gün>bugün aceasta+zi>astazi
>cand sunt folosite sufixe invariabile precum -iyor, -daş;
> cand e vorba de imprumuturi din alte limbi;
> in cazul unor cuvinte vechi trucesti, ca: anne mama sau kardeş frate/sora, care nu respecta
regula armoniei, avand forme de tipul: ana si, respectiv, karındaş.
* corectura conform unui mesaj trimis de E. V. Multumesc!

Alfabetul
Alfabetul turc este format din 29 de litere, latine, majoritatea prezente in limba romana sau
engleza. Sunt 21 de consoane si 8 vocale. Literele noi fata de limba engleza (fac des referire la
limba engleza pentru ca este mijlocul utilizat de mine cel mai des de a invatata turca) sunt:
Ç, Ğ, Ş, Ö, Ü, I*
*Atentie: pentru ca spre deosebire de limba romana, in limba turca avem o distinctie intre i si ı,
ca majuscule – i, İ si ı, I (scriem İstanbul si nu Istanbul)
Exista 3 reguli de baza ale acestui alfabet:
-fiecare litera reprezinta un sunet (este o limba fonetica);
– se pronunta toate literele (nu apar acele omisiuni de citire, ca la finalul de cuvant, din
franceza);
-doua sau trei litere nu se combina niciodata, formand un alt sunet (asa cum avem in romana cu
grupurile de litere ce/ci sau ge/gi de exemplu)
Asadar, iata intregul alfabet:
A, B, C, Ç, D, E, F, G, Ğ, H, İ, I, J, K, L, M, N, O, Ö, P, R, S, Ş, T, U, Ü, V, Y, Z
A se observa ca din alfabetul turc lipsesc literele: Q,W si X.
Vocalele sunt:
AEİIOÖUÜ
Limba turca este o limba fonetica, iar citirea literelor, cu mici exceptii, e ca in limba romana.
A se citeste ca si in romana – pat ; akşam seara;
B se citeste ca si in romana – bac; baba tata;
C se citeste ge – gem; cam [geam] sticla;
Ç se citeste ci – cineva; çay [ceai] ceai;
D se citeste ca si in romana – doar; duvar perete;
E se citeste ca si in romana – elev; ekmek paine;
F se citeste ca si in romana – far; fakir sarac;
G se citeste ca si in romana – gol; gece [ghege] noapte;
Ğ nu se citeste – e denumit yumuşak „g” si alungeste vocala pe care o
urmeaza ağaç [aaaci] copac; yoğurt [ioourt] iaurt; nu apare niciodata la inceput de cuvant;
H se citeste ca si in romana – hol; hafta saptamana;
İ se citeste ca si in romana – iarna; iyi bun;
I se citeste ca literele â sau î din limba romana – pâine; kız [kîz] fata;
J se citeste ca si in romana – joc; jeton jeton;
K se citeste c – cal; kim cine;
L se citeste ca si in romana – lot; limon lamaie;
M se citeste ca si in romana – mim; limon lamaie;
N se citeste ca si in romana – nou; limon lamaie;
O se citeste ca si in romana – olar; limon lamaie;
Ö se citeste ca grupul eu din bleu; söz cuvant;
P se citeste ca si in romana – pol; pilav pilaf;
R se citeste ca si in romana – rece; ruj ruj;
S se citeste ca si in romana – sonic; su apa;
Ş se citeste ca si in romana – şal; şair poet;
T se citeste ca si in romana – tot; jeton jeton;
U se citeste ca si in romana – mure; uzun lung;
Ü se citeste ca u-ul din franceza sau ca ü-ul din germana; üzüm strugure;
V se citeste ca si in romana – vara; pilav pilaf;
Y se citeste i – ieri; yeni nou;
Z se citeste ca si in romana – zidar; zil clopot;
Mai apar si alte semne – ca accentul curcumflex ^, extrem de rar si in cuvinte de origine araba
sau persana:
– vocala â in cateva cuvinte de origine araba. Se pronunta ca a lung
– lâzım necesar (sursa); lâlelalea.
– vocala î – se citeste ca un ı prelungit millî national
– vocala û – se citeste ca un ü prelungit sükût liniste; mahkûm condamnat (sursa).

In clipul de mai jos aveti exemplificata citirea intregului alfabet, de catre un vorbitor nativ,
urmata de cateva cuvinte care contin fiecare litera:

Timpuri
Viitorul – Gelecek zaman
– este un timp care exprima o actiune care se petrece dupa momentul vorbirii si se formeaza
urmand acelasi tipar ca si Prezentul -iyor;
– pentru ca verbul da indicatii despre natura subiectului (numar, persoana), subiectul poate sa
fie sau sa nu fie prezent – se deduce din context;
FORMA AFIRMATIVA:
Ex: içmek → iç + mek
iç + -ecek → içecek
içecek+ terminatii
Terminatiile:
-um – uz
-sun -sunuz
–/ -lar
geleceğim eu voi veni
satacaksın tu vei vinde
sürecek el/ea va conduce
yazacağız noi vom scrie
alacaksınız voi veti cumpara
koşacaklar ei/ele vor alearga
Observatii:
– viitorul se formeaza plecand tot de la radacina verbului, careia i se adauga sufixul -(y)ecek si
apoi terminatiile pentru fiecare persoana in parte;
– cand dupa -(y)ecek urmeaza un alt sufix, care incepe cu o vocala, -(y)ecek devine -(y)eceğ;
– -(y)ecek este un sufix Tip(a), care se armonizeaza cu ultima vocala, avand formele: -
(y)ecek sau -(y)acak;
– sufixele personale, cu exceptia persoanei a III-a plural (care e Tip(a)), sunt sufixe Tip(b) si se
armonizeaza cu ultima vocala din -(y)ecek;

FORMA NEGATIVA: – se adauga sufixul -me radacinii verbului, apoi -(y)ecek si terminatia;
gelmeyeceğim eu nu voi veni
satmayacaksın
sürmeyecek
yazmayacağız
alamayacaksınız
koşmayacaklar
Observatii:
– -me este un sufix Tip(a);
– -me se termina cu o vocala si pentru ca in limba turca se evita intalnirea a 2 vocale, se floseste
litera de legatura -y-;

FORMA INTEROGATIVA POZITIVA:


afirmativ: geleceğim: gelecek | im → geliecek mıyım?
gelecek mıyım? voi veni?/voi veni eu?
satacak mısın?
sürecek mi?
yazacak mıyız?
alacak mısınız?
koşacaklar mı?
Observatii:
– se foloseste -y- litera de legatura, atunci cand se intalnesc 2 vocale;
– la pers. a III-a mu se foloseste la final, separat;
FORMA INTEROGATIVA NEGATIVA:
gelmeyecek miyim? nu voi veni eu?
satmayacak mısın?
sürmeyecek mi?
yazmayacağ mıyız?
alamayacak mısınız?
koşmayacaklar mı?

Trecutul simplu -DI


Acest timp exprima o actiune care s-a petrecut in trecut sau un eveniment care s-a incheiat
inainte de momentul vorbirii. In limba romana se traduce atat prin perfetul simplu, cat si prin
perfectul compus.
Sufixul cu care se formeaza acest timp este -di (vezi acest articol).
Astfel, trecutul simplu se obtine in tlimba turca dupa urmatoarea schema:
Radacina verbului + -di + terminatii
de conjugat
Terminatiile (Tip II):
-m -k
-n -niz (-niz/-nız/-nüz/-nuz) (Sufix Tip (b))
-/ -ler/lar (sufix Tip (a))
Important:
-di are in realitate mai 8 forme, mai intai pentru ca este un sufix Tip (b), si apoi pentru ca daca
un cuvant setermina in urmatoarele consoane p, ç, t, k , h , s, ş, iar sufixul care trebuie adaugat
incepe cu d, aceasta devine t si astfel -di poate fi avea una dintre formele:
-di /-dı/-dü/-du
-ti /-tı /-tü/-tu

FORMA AFIRMATIVA
yemek – yedim a manca – am mancat
içmek – içtin a bea – ai baut
çıkmak – çıktı a iesi – a iesit
görmek – gördük a vedea – am vazut
örtmek – örttünüz a acoperi – ati acoperit
koşmak – koştular a alerga – au alergat

FORMA NEGATIVA
Radacina verbului + -me* + -di + terminatii
de conjugat
– -me e un sufix Tip (a) si are formele -me/-ma;
yemek – yemedim a manca – nu am mancat
içmek – içmetin a bea – nu ai baut
çıkmak – çıkmatı a iesi – nu a iesit
görmek – görmedük a vedea – nu am vazut
örtmek – örtmetünüz a acoperi – nu ati acoperit
koşmak – koşmatular a alerga – nu au alergat
FORMA INTEROGATIVA – are 2 forme:

1. Daca formulam o intrebare la care se cerem un raspuns de forma DA sau NU, verbul are
urmatoarea forma:
Radacina verbului + -di + terminatii + mi
de conjugat
– mi e un sufix Tip (b) si are formele mi/mı/mü/mu;
yemek – yedim mi? a manca – am mancat?
içmek – içtin mi? a bea – ai baut?
çıkmak – çıktı mı? a iesi – a iesit?
görmek – görmedük mü? a vedea – am vazut?
örtmek – örttünüz mü? a acoperi – ati acoperit?
koşmak – koştuları mu? a alerga – au alergat?

2. Daca intrebarea este in forma negativa, atunci sufixul de negare – me este imediat langa
radacina verbului si verbul are urmatoarea forma:
Radacina verbului + -me* + -di + terminatii
de conjugat
– -me e un sufix Tip (a) si are formele -me/-ma;
– mi e un sufix Tip (b) si are formele mi/mı/mü/mu;
Later edit: in 25 martie 2012, Adicsx a facut cateva corecturi, pentru care ii multumesc si il felicit
pentru atentie. Editez postarea conform justelor lui observatii:
yemek – yemedim mi? a manca – nu am mancat?
içmek – içmedin mi? a bea – nu ai baut?
çıkmak – çıkmadı mı? a iesi – nu a iesit?
görmek – görmedik mü? a vedea – nu am vazut?
örtmek – örtmediniz mü? a acoperi – nu ati acoperit?
koşmak – koşmadılar mı? a alerga – nu au alergat?
Cand formulam o intrebare si ne referim la un anumit termen propozitiei, altul decat
verbul, particula interogativa mi urmeaza imediat dupa cuvantul pe care il determina. Veti
intelege mai bine dupa ce urmariti exemplul de mai jos:
Ali dün İstanbul’a gitti. Ali a plecat ieri la Istanbul.
Ali dün İstanbul’a gitti mi? Ali a plecat ieri la Istanbul?/ A plecat ieri Ali la Istanbul?
Ali dün İstanbul’a mı gitti? Ali a plecat ieri la Istanbul?/ La Istanbul a plecat ieri Ali?
Ali dün mü İstanbul’a gitti? Ali a plecat ieri la Istanbul?/ Ieri a plecat Ali la Istanbul?
Ali mi dün İstanbul’a gitti? Ali a plecat ieri la Istanbul?

Ultimile 4 propozitii pot fi traduse identic in romana, diferentierea facandu-se pe baza


intonatiei. In unele cazuri se poate pune la inceput de propozitie cuvantul la care face referire
intrebarea. Astfel ca, in absenta unui context, in scris, romana apare mai putin specifica decat
turca.
Cand construim o intrebare si folosim cuvinte precum kim cine, nerede unde, kaç cate, ne ce,
nu mai apare in propozitie particula interogativa mi:
Kim geldi? Cine a venit?
Dün akşam nerede yedınız? Ieri seara unde ati mancat?
Adam kaç lıra verdi? Barbatul cate lire avea?
Surse articol – 1, 2
Prezentul -iyor / Şimdiki Zaman

– prezinta o actiune care se desfasoara acum, in momentul vorbirii;


– pentru ca verbul da indicatii despre natura subiectului (numar, persoana), subiectul poate sa
fie sau sa nu fie prezent – se deduce din context;

FORMA AFIRMATIVA:
içmek → iç + mek
iç + iyor → içiyor
içiyor + terminatii
Terminatiile:
-um – uz
-sun -sunuz
– / -lar
geliyorum eu vin (acum)
satıyorsun tu vinzi (acum)
sürüyor el/ea conduce (acum)
yazıyoruz noi scriem (acum)
alıyorsunuz voi cumparati (acum)
koşuyorlar ei/ele alearga (acum)
Observatii:
– -iyor este un sufix Tip(b), in care prima litera se armonizeaza cu ultima vocala a radacinii
verbului si are astfel 4 forme (-iyor, -ıyor, -uyor, -üyor), asa cum puteti observa din exemplele
de mai sus;
– terminatiile -um, -uz, -sun si -lar se armonizeaza cu litera o din -iyor;

FORMA NEGATIVA: – se adauga sufixul -me radacinii verbului, apoi -iyor si terminatia;
geliyorum→ gelmiyorum eu nu vin (acum)
satıyorsun → satmıyorsun
sürüyor → sürmüyor
yazıyoruz → yazmıyoruz
alıyorsunuz → almıyorsunuz
koşuyorlar →koşmuyorlar
Observatii:
– -me se termina cu o vocala si pentru ca in limba turca se evita intalnirea a 2 vocale, aici are
loc eludarea -e-ului.

FORMA INTEROGATIVA POZITIVA:


afirmativ: geliyorsunuz: geliyor|sunuz → geliyor musunuz?
bakıyorum → bakıyor muyum? eu privesc (acum)?
satıyorsun → satıyor musun?
sürüyor → sürüyor mu?
yazıyoruz → yazıyor muyuz?
alıyorsunuz → alıyor musunuz?
koşuyorlar →koşuyorlar mu?
Observatii:
– se foloseste -y- litera de legatura, atunci cand se intalnesc 2 vocale;
– la pers. a III-a pl. mu se foloseste la final, separat;

FORMA INTEROGATIVA NEGATIVA:


bakıyorum → bakmıyor muyum? eu nu privesc (acum)?/ nu privesc eu (acum)?
satıyorsun → satmıyor musun?
sürüyor → sürmüyor mu?
yazıyoruz → yazmıyor muyuz
alıyorsunuz → almıyor musunuz?
koşuyorlar →koşmuyorlar mu?

Prezentul simplu sau Aoristul – Geniş Zaman/


Afirmativ negativ
in general, fiecare timp are 4 forme:
– afirmativ pozitiv (Eu mananc.)
– afirmativ negativ (Eu nu mananc.)
– interogativ pozitiv (Mananc eu?)
– interogativ negativ (Nu mananc eu?)
Daca despre forma afirmativ pozitiva a Aoristului am discutat deja, astazi ma voi ocupa de cea
afirmativ negativa.
Formarea e relativ simpla:
– mai intai se indepartea marca infinitivului (-mak/-mek);
– radacinii i se adauga -ma/-me (in functie de ultima vocala din radacina si conform regulii
armoniei vocalice – vezi tabelul de mai jos)
– urmeaza terminatiile specifice aoristului:

Singular:
-im
-sin

Plural
-iz
-siniz
-ler

Exemplu: beklemek – a astepta


ben beklemem eu nu astept
sen beklemezsin tu nu astepti…
o beklemez
biz beklemeyiz
siz beklemezsiniz
onlar beklemezler

Observatii:
– apare o litera de legatura intre radacina compusa (radacina simpla+negare): -z-, care nu este
folosita insa la persoana intai (singular si plural);
– la persoana I plural se mai foloseste ca litera de legatura – y – pentru a evita intalnirea celor 2
vocale;

Infinitivul – forma negativa


o scurta prezentare a verbului am facut-o aici.
Infinitivul are si o forma negativa care se obtine prin intercalarea silabei -ma-/-me– intre
radacina verbului si marca de infinitiv.
bakmak a privi, a vedea >> bakmamak a nu privi, a nu vedea
yürümek a (se) plimba >> yürümemek a nu (se) plimba
istemek a placea >> istememek a nu placea
almak a lua >> almamak a nu lua
konuşmak a vorbi >> konuşmamak a nu vorbi
öğretmek a preda >> öğretmemek a nu preda
söylemek a spune >> söylememek a nu spune
görmek a vedea >> görmemek a nu vedea
oturmak a sta >> oturmamak a nu sta
gülmek a zambi >> gülmemek a nu zambi
yüzmek a innota >> yüzmemek a nu innota
çalışmak a munci >> çalışmamak a nu munci
yazmak a scrie >> yazmamak a nu scrie
Observatii: Dupa cum se vede mai sus, vocala din silaba de negare este aceeasi cu cea din
marca infinituvului si apare acest tipar de silabe repetitive. Vocala din ambele silabe este
determinata de ultima vocala din radacina verbului si sunt Sufixe de tip (a) (vezi tabelul de
mai jos).
Practic, forma negativa a unui verb se obtine conjugand aceasta noua radacina, care include -
ma-/-me-, careia i se adauga diversele sufixe pentru a obtine un anumit timp.

Prezentul continuu- Şimdiki Zaman / Afirmativ pozitiv


Acest timp indica o actiune care se desfasoara in momentul vorbirii.

Se formeaza extrem de simplu: verbului la invitiv i se indeparteaza marca infinitivului (-mak/-


mek), iar radacinii i se adauga sufixul -(i)yor-, urmat de urmatoarele terminatii:
sg.
-um
-sun

pl.
-uz
-sunuz
-lar
Exemplu: içmek – a bea
içiyorum – eu beau
içiyorsun – tu bei
içiyor – el/ ea bea
içiyoruz – noi bem
içiyorsunuz – voi beti
içiyorlar – ei/ele beau
De mentionat ca:
– la persoana a III-a sg. nu se mai adauga nici o terminatie, ci doar sufixul pentru prezent;
– -iyor- este un Sufix Tip (b) si in functie de ultima vocala a cuvantului de baza, are 4 forme: -
iyor, -ıyor, -uyor sau -üyor (vezi tabelul de mai jos);
– pentru ca verbul da indicatii despre natura subiectului (numar, persoana), subiectul poate sa
fie sau sa nu fie prezent – se deduce din context;
– cand radacina verbului se termina intr-o vocala, sufixul care se adauga este doar -yor:
okumak (a invata, a studia, a citi) > okuyor
yürümek (a pasi, a se plimba) > yürüyor
kurumak (a usca) > kuruyor*
*corectura in urma unui comentariu de pe blog

Prezentul simplu sau Aoristul – Geniş Zaman/


Afirmativ pozitiv

este un timp care apartine modului indicativ si indica o actiune care se desfasoara in momentul
vorbirii.

Se formeaza astfel:
radacina verbului + -r- (-ar-/-er-)+ terminatii
-im
-sin

-iz
-siniz
-ler
Exemplu: içmek – a bea
(ben) içerim – eu beau
(sen) içersin – tu bei
(o) içer – el/ea bea
(biz) içeriz – noi bem
(siz) içersiniz – voi beti
(onlar) içerler – ei/ele beau
Observatii:
– daca radacina unui verb se termina intr-o vocala, se adauga direct -r-:
benze- > benzer (benzemek – a semana)
anla- > anlar (anlamak – a intelege)
koru- >korur (korumak – a proteja)
de- > der (demek – a spune)
-daca radacina verbului se termina cu o consoana, atunci intre consoana respectiva si -r- se
adauga o vocala (a sau e), conform Regulilor armoniei vocalice:
bin – > biner (binmek – a calari)
dön- > döner (dönmek – a roti)
et- > eder (etmek – a face)
yap- > yapar (yapmak – a face)
sun- > sunar- (sunmak – a prezenta)
– la aceasta regula sunt 13 exceptii – mai precis radacina a 13 verbe, care este monosilabica si
care face ca intre radacina si – r – sa se intercaleze i, ı, u sau ü; majoritatea acestor verbe se
termina in l sau r.
bil- > bilir (bilmek – a sti)
gel- > gelir (gelmek – a veni)
ver- > verir (vermek – a da)
gör- > görür (görmek – a vedea)
öl- > ölür (ölmek – a muri)
al- > alır (almak – a lua)
lal- > kalır (kalmak – a sta)
san- > sanır (sanmak – a gandi, a presupune)
var- > varır (varmak – a ajunge a nimeri)
bul- > bulur (bulmak – a gasi, a descoperi)
dur- > durur (durmak – a sta)
ol- > olur (olmak – a deveni, a fi, a se intampla)
vur- > vurur (vurmak – a lovi, a ciocani)
– sunt si cateva radacini polisilabice care primesc i, ı, u sau ü:
imren- > imrenir (imrenmek – a jindui, a dori)
süpür- > süpürür (süpürmek – a matura)
aldat- > aldatır (aldatmak – a dezamagi)
konuş- > konuşur (konuşmak – a vorbi)

Sufixele predicative – A FI
Sunt acele sufixe care indica starea unei persoane, numarul si persoana subiectului si
indeplinesc functia verbului a fi.
Sufixele predicative pentru PREZENT – afirmativ sunt:
-(y)im
-sin
-dir
-(y)iz
-siniz
-dirler
De mentionat ca sunt Sufixe tip (b), conform Regulii armoniei vocalice (vezi tabelul) si isi
modifca forma in functie de ultima vocala a radacinii cuvantului de baza.
Litera (-y-) care apare este litera de legatura atunci cand cuvantul de baza se termina intr-o
vocala, pentru a evita intalnirea celor 2 vocale – cea a cuvantului de baza si cea a sufixului.
Acum urmeaza o scurta prezentare pentru fiecare persoana in parte.

Pers. I, sg. – formele sufixelor, in functie de ultima vocala a cuvantului de baza, sunt:
-(y)im
-(y)ım
-(y)üm
-(y)um
Genç > Gençim. (tanar(a) > (Eu) sunt tanar(a).)
İyi > İyiyim. (bine > (Eu) sunt bine.)
Yaşlı > Yaşlıyım. (batran(a) > (Eu) sunt batran(a).)
Mutlu > Mutluyum. (fericit(a) > (Eu) sunt fericit(a).)
Kötü > Kötüyüm. (rau/rea > (Eu) sunt rau/rea.)
Pers. a II-a, sg. – formele sufixelor sunt:
-sin
-sın
-sün
-sun
Genç > Gençsin. (tanar(a) > (Tu) esti tanar(a).)
İyi > İyisin. (bine > (Tu) esti bine.)
Yaşlı > Yaşlısın. (batran(a) > (Tu) esti batran(a).)
Mutlu > Mutlusun. (fericit(a) > (Tu) esti fericit(a).)
Kötü > Kötüsün. (rau/rea > (Tu) esti rau/rea.)
Pers. a III-a, sg. – formele sufixelor sunt:
-dir sau -tir
-dır sau -tır
-dür sau -tür
-dur sau -tur
In limbajul uzual se omite acest sufix. Se utilizeaza mai degraba pentru emfaza. Genul persoanei
se deduce din context.

Formele cu -t se folosesc atunci cand cuvantul de baza se termina in consoanele: p, ç, t, k , h , s,


ş.
Genç > Genç(tir). (tanar(a) > (El/ea) este tanar(a).)
İyi > İyi(dir). (bine > (El/ea) este bine.)
Yaşlı > Yaşlı(dır). (batran(a) > (El/ea) este batran(a).)
Mutlu > Mutlu(dur). (fericit(a) > (El/ea) este fericit(a).)
Kötü > Kötü(dür). (rau/rea > (El/ea) este rau/rea.)
Pers. I, pl. – formele sufixelor, in functie de ultima vocala a cuvantului de baza, sunt:
-(y)iz
-(y)ız
-(y)üz
-(y)uz
Genç > Gençiz. (tanar(a) > (Noi) suntem tineri(e).)
İyi > İyiyiz. (bine > (Noi) suntem bine.)
Yaşlı > Yaşlıyız. (batran(a) > (Noi) suntem batrani(e).)
Mutlu > Mutluyuz. (fericit(a) > (Noi) suntem fericiti(e).)
Kötü > Kötüyüz. (rau/rea > (Noi) suntem rai/rele.)
Pers. a II-a, pl. – formele sufixelor sunt:
-siniz
-sınız
-sünüz
-sunuz
Genç > Gençsiniz. (tanar(a) > (Voi) sunteti tineri(e).)
İyi > İyisiniz. (bine > (Voi) sunteti bine.)
Yaşlı > Yaşlısınız. (batran(a) > (Voi) sunteti batrani(e).)
Mutlu > Mutlusunuz. (fericit(a) > (Voi) sunteti fericiti(e).)
Kötü > Kötüsünüz. (rau/rea > (Voi) sunteti rai/rele.)
Pers. a III-a, pl. – formele sufixelor sunt:
-dirler sau -tirler
-dırlar sau -tırlar
-dürler sau -türler
-durlar sau -turlar
Pentru persoana a III-a plural, practic sa adauga marca pluralului -lar/-ler, ca Sufix Tip (a).

In limbajul uzual se foloseste doar -ler/-lar. Se utilizeaza mai degraba pentru emfaza. Genul
persoanelor se deduce din context.
Formele cu -t se folosesc atunci cand cuvantul de baza se termina in consoanele: p, ç, t, k , h , s,
ş.
Genç > Genç(tir)ler. (tanar(a) > (Ei/ele) sunt tineri(e).)
İyi > İyi(dir)ler. (bine > (Ei/ele) sunt bine.)
Yaşlı > Yaşlı(dır)lar. (batran(a) > (Ei/ele) sunt batrani(e).)
Mutlu > Mutlu(dur)lar. (fericit(a) > (Ei/ele) sunt fericiti(e).)
Kötü > Kötü(dür)ler. (rau/rea > (Ei/ele) sunt rai/rele.)

Verbul

Oricate diferente ar fi intre limba turca si limba latina sau germana, gasim si aici verbul situat,
in cele mai multe cazuri, la finalul propozitiei.
Forma pe care o gasim in dictionar este infinitivul, care in turca apare marcat prin 2 sufixe: -
maksau -mek, conform Regulii armoniei vocalice – Sufix de tip (a) (vezi tabelul).
bakmak a privi, a vedea
yürümek a (se) plimba
istemek a placea
almak a lua
konuşmak a vorbi
öğretmek a preda
söylemek a spune
görmek a vedea
oturmak a sta
gülmek a zambi
yüzmek a innota
çalışmak a munci
yazmak a scrie
Indepartand marca infinitivului -mak/-mek, se obtine radacina verbului, careia i se adauga
sufixele necesare pentru a obtine diversele timpuri, forma negativa sau interogativa. Aceste
sufixe se vor adauga intr-o ordine specifica si conform, desigur, Regulii armoniei vocalice, in
cele mai multe cazuri, fiind sufixe de Tip (b).
öpmek > öp- (a saruta)
açmak > aç- (a deschide, a porni)
Din ce am gasit eu prin resursele online, sunt peste 20 de timpuri (sursa) ale verbului, unele
mai des utilizate, altele mai rar, ca in orice limba… Ce e cu adevarat surpizantor pentru mine, ca
roman care a incercat sa explice conjugarea verbelor personelor straine, e ca in turca
conjugarea este foarte regulata. Ba chiar sunt programe online sau soft-uri ce pot fi descarcate
si care sa conjuge un anumit verb.

Timpul prezent afirmativ în limba turcă


In acest articol vom prezenta succint cum se formeaza timpul prezent afirmativ in limba turca.

La cursul de limba turca organizat de Crystal Mind vei invata ca pentru a recunoaşte un verb trebuie
să căutăm terminaţiile “mak” sau “mek”. Aceste două terminaţii se pun în funcţie de ultima vocală din
rădăcina verbului, respectând armonia vocalelor, astfel:

1. Dacă ultima vocală a rădăcinii aparţine grupului { a, ı (î din limba română), o, u } se pune “mak”;

Exemplu: yapmak = a face, sormak=a întreba, susmak= a tăcea, etc.

2. Dacă ultima vocală a rădăcinii aparţine grupului {e, i, ő, ű } se pune “mek”;

Exemplu: gelmek=a veni, bilmek=a şti, gűmek= a râde, gőrmek=a vedea, etc.
Deci forma unui verb in limba turca va fi: Rădăcină + mak/mek

Când dorim să conjugăm, procedăm astfel:

1. îndepărtăm terminaţia “mak” sau “mek“, rămâne doar rădăcina;


2. în funcţie de ultima vocală din rădăcină, respectând o subîmpărţire a armoniei vocalice de
mai sus, vom adăuga:
o vocala ı (î) dacă ultima vocală din rădăcină este a sau ı
o vocala i dacă ultima vocală din rădăcină este e sau i
o vocala u dacă ultima vocală din rădăcină este o sau u
o vocala ű dacă ultima vocală din rădăcină este ő sau ű
3. adăugăm “yor” ; atunci când auzim aceasta structură ştim ca este vorba de timpul prezent;

4. adăugăm desinenţa de persoane: um, sun, -, uz, sunuz, lar.

Deci schematic avem:

Să conjugăm câteva verbe, dar mai întâi să învăţăm pronumele personale din limba turca:

eu = ben

tu = sen

el/ea = o Nb: vă reamintesc că nu există gen în limba turcă !

noi=biz

voi=siz

ei/ele=onlar
Yapmak=a face Gelmek= a veni Sormak= a întreba Gűlmr
Ben Yapıyorum Geliyorum Soruyorum Gűlűyo
Sen Yapıyorsun Geliyorsun Soruyorsun Gűlűyo
O Yapıyor Geliyor Soruyor Gűlűyo
Biz Yapıyoruz Geliyoruz Soruyoruz Gűlűyo
Siz Yapıyorsunuz Geliyorsunuz Soruyorsunuz Gűlűyo
Onlar Yapıyorlar Geliyorlar Soruyorlar Gűlűyo

Astfel se conjugă verbele la timpul prezent in limba turca ! Succes !

Caracteristicile lb. turce


Este o limba turcica (apartine marii grupe de limbi altaice), cu peste 70 de milioane de
vorbitori, majoritatea locuitori ai Turciei. Are mai multe dialecte, iar ca standard este
considerat cel din İstanbul.

– o caracteristica pe care am sesizat-o inca de la inceput, comparand-o cu celelalte limbi straine


pe care le cunosc, este ca gramatica limbii turce este extrem de regulata, foarte rar aparand
exceptii;
– este o limba aglutinanta, adica se adauga la cuvantul de baza diverse sufixe, intr-o ordine
prestabilita si determina numarul, genul sau timpul:
ev – evdime (casa – la casa mea)
– sufixele se adauga conform respectand regulile armoniei vocalice – pe scurt, vocalele din
sufixe sunt determinate de ultima vocala din cuvantul de baza; cand se intalnesc mai multe
sufixe, se evita intalnirea mai multor vocale prin utilizarea literelor de legatura;
– nu exista genuri; atunci cand totusi ar fi necesare, s-a ajuns la solutia de a fi substantive
specifice care denumesc persoanele sau animalele;
– cand este prezent un numeral sau un adverb cantitativ, substantivul e folosit la singular:
köpek – köpekler (caine – caini)
bir köpek – beş köpek (un caine – cinci caini)
birçok köpek (multi caini)
Kaç köpek var? Cati caini sunt?
– atributul precede substantivul, daca are sau nu un articol insotitor:
güzel çiçek (floare frumoasă)
güzel bir çiçek (o floare frumoasă)
– verbul se acorda in numar si caz cu substantivul pe care il determina;
– particula de negare değil (adverb care neaga verbul) sta langa cuvantul pe care il determina;
– particula interogativa -mi (- mi/mı/mü/mu) sta de asemena dupa cuvantul pe care il
determina;
– in cazul unei propozitii pronume+verb, pronumele de obicei lipseste si se deduce persoana
dupa sufixele prezente;
– ordinea cuvintelor in propozitie: Subiect + Obiect + Verb; verbul e situat la finaul
propozitiei:
Ali bir elma yiyor. (Ali mananca un mar.)
– accentul este de obicei pe ultima silaba, iar in cazul neologismelor pe penultima; pentru
substantivele proprii este mai atipic: İstanbul [isˈtanbuɫ], Ankara[ˈaŋkaɾa].

Substantivul
Sufixe in limba turca – gi

Lista de sufixe n-am epuizat-o, dar am astazi ocazia sa adaug unul nou.
Aduc in discutie sufixul -gi, care se adauga radacinii unui verb, dupa ce indepartam marca
infinitivului.
Prin aceasta noua structura se obtin substantive abstracte, de actiune sau diverse
instrumente:

bilmek > bilgi a sti > cunostinta, stiinta, data


Acest sufix se supune regulii armoniei vocalice si au urmatoarele forme: -gi, -ki, -gı, -kı, -gu, -
ku, -gü, -kü. Formele -ki, -kı, -ku, -kü se adauga atunci cand radacina verbului se termina cu
una dintre consoanele urmatoare: h, ç, f, s, t, k, p, ş (hiç fıstık paşa!). Mai jos aveti cateva
exemple:
asmak > askı a atarna > umeras
burmak > burgu a rasuci > burghiu
çalmak > çalgı a canta (la un instrument) > instrument muzical
etmek > etki a face> efect
içmek > içki a bea > bautura (alcoolica)
örmek > örgü a impleti > impletitura
silmek > silgi a sterge > radiera, guma de sters
sürmek > sürgü a conduce > alunecare
sevmek > sevgi a iubi > afectiune
saymak > saygı a conta > respect
sormak > sorgu a intreba> interogatoriu
yarmak > yargı a imparti, a diviza > decizie, hotarare

Ablativul – İsmin Çıkma Durumu


Acest caz grupeaza substantivele care reprezinta conditia miscarii de indepartare, plecarea de
la…
Sufixele pentru ablativ sunt echivalentul prepozitiilor din, de la sau from, by, via din engleza.
Pe scurt, ablativul se obtine prin adaugarea sufixelor de mai jos, care vor respecta regula
armoniei vocalice:
-dan/-den – se adauga cuvintelor, indiferent de litera finala, cu exceptia h, ç, f, s, t, k, p, ş –
consoane tari.
-tan/-ten – cand radacina se termina in: h, ç, f, s, t, k, p, ş. Un pont, pentru a retine mai usor
aceste litere este propozitia: hiç fıstık paşa! (fistic deloc, pașa!), care le include pe toate.
-nden/-ndan de adauga unui cuvant care are deja alt sufix si care termina cu o vocala.

Cuvintele care se termina in orice litera, cu exceptia h, ç, f, s, t, k, p, ş, au forma de ablativ astfel:


turizm – turizmden turism
hava – havadan aer
okul – okuldan scoala
program – programdan program
sınır – sınırdan granita
saray – saraydan palat
pencere – pencereden fereastra
bilim – bilimden stiinta
Pentru cuvintele care se termina cu h, ç, f, s, t, k, p, ş, avem aparea modificarea din -den/-
dan in-ten/tan:
h
ruh – ruhtan suflet, spirit
mizah – mizahtan umor
ç
haç – haçtan cruce
sonuç – sonuçtan rezultat
f
sınıf – sınıftan clasa
raf – raftan raft
s
prens – prensten prinț
makas – makastan foarfeca
t
alet – aletten unealta
edebiyat – edebiyattan literatura
k
meslek – meslekten profesie
yatak – yataktan pat
p
hesap – hesaptan nota (de plata)
şarap – şaraptan vin
ş
taş – taştan piatra
kış – kıştan iarna
Substantivelor proprii li se aplica aceleasi reguli, cu diferenta ca sufixul este separat de
substantiv, printr-un apostrof (‘):
Topkapı – Topkapı’dan
Meriç – Meriç’ten
Yunanistan – Yunanistan’dan Grecia
Türkiye – Türkiye’den
Antalya – Antalya’dan

Exista si cateva exceptii, a unor cuvinte de origine neturcica:

dikkat – dikkatten atentie


harf – harften litera
alkol – alkolden alcool
kabul – kabulden acceptare
sembol – sembolden symbol

Sunt mai multe situatii care desemneaza substantivele in ablativ:

a) Locul din care are loc actiunea:


şehirden ayrıldı el a plecat din oras
bu davranışı onu işinden edecek acest comportament il va face sa plece de la locul lui de
munca
b) Locul prin care are loc actiunea:
pencereden girdi el a intrat prin fereastra
hangi yoldan gidilir? pe care drum se merge?
sizi telefondan arıyorlar esti cautat la telefon (ei te cauta prin intermediul telefonului)
c) Cauza actiunii:
açlıktan bitkin epuizat de foame
neden? de ce? (lit. din ce (cauza)?)
ondan de aceea (din cauza asta)
d) Al doilea termen al unei comparatii este in ablativ:
Türkiye Lübnan’dan büyüktür Turcia este mai mare decat Libanul
e) Ablativul contine si termenii care arata materialul din care un obiect este facut:
naylondan yazılmış bir balık ağı o plasa de pescuit din nylon
f) Utilizarea partitivului:
komşulardan biri unul dintre vecini
üyelerden birkaçı cativa dintre membri
g) Exprimarea pretului, dar intr-o forma diferita de a dativului:
bu elmaları kaçtan aldın? cu cat (la ce pret) ai cumparat aceste mere?

Surse articol: 1, 2, 3, 4, 5.
Dativul – İsmin Yönelme Durumu
Acest articol are doua parti: mai intai prezint cum se formeaza dativul, iar mai apoi, in ce
conditii este utilizat.
In limba turca, pentru substantivele in cazul dativ se adauga sufixele urmatoare,
conform regulii armoniei vocalice:
-e/-a – cand radacina se termina cu o consoana sau cand substantivul are deja un sufx care se
termina cu o consoana (vezi si ordinea sufixelor pt. substantiv);
-ye/-ya – numai cand radacina se termina cu o vocala (nu mai are alt sufix); -y- este litera de
legatura (buffer letter in engleza);
-ne/-na – doar atunci cand substantivul in dativ are deja alt sufix care se termina intr-o vocala;
kış – kışa iarna
arkadaş – arkadaşa prieten
sınıf – sınıfa clasa
okul – okula scoala
liman- limana port
polis – polise polotie, politist
sabah- sabaha dimineata
kalem – kaleme creion
Cand litera de legatura -y- este adaugata unui substantiv care se termina cu o vocala, face ca
sufixul sa ia forma: -ye, -ya
banka – bankaya banca
tepe – tepeye deal
ansiklopedi – ansiklopediye enciclopedie
ayna – aynaya oglinda
kedi – kediye pisica
su- suya apa

Daca discutam despre o extensie – substantivul are deja un alt sufix, si la final are o consoana,
adaugam -e sau -a:

ev – evim – ev-im–e evime casa – casei mele


gül – güller – gül-ler–e güllere trandafir – trandafiri – trandafirilor
Utilizam litera de legatura -n-, cand adaugam sufixul dativului dupa un alt sufix, terminat cu o
vocala: -ne, -na
kedi – kedisine pisica – pisicii ei
baba – babalarına tata – tatalui lor

Aceasta modificare a literei de legatura, de la -y- la -n- ajuta ascultatorul sa-si dea seama daca
acel substantiv mai are deja alte sufixe sau nu.

Daca ultima litera a unui cuvant este ç este de obicei transformata in c:


kılıç – kılıca sabie
haç – haca cruce
pirinç – pirince orez
Daca ultima litera a unui cuvant este k, atunci:
– In majoritatea cazurilor este transformata in ğ.
ışık – ışığa lumina
çiçek – çiçeğe floare
meslek – mesleğe profesie
– Sunt cateva cuvinte monosilabice care mentin litera k finala:
ok – oka sageata
– Cateva cuvinte au parte de transformarea lui -k in -ng:
ahenk – ahenge armonie
renk – renge culoare
Daca ultima litera este p, este de obicei schimbata in b:
hap – haba pastila
şarap – şaraba vin
çorap – çoraba ciorap, soseta
Daca litera finala este t:
In unele ramane la fel:
çift – çifte cuplu
tişört – tişörte tricou
süt – süte lapte
In timp ce in altele este transformata in d:
kağıt – kağıda hartie
kurt – kurda lup
Situatii speciale:
Cuvintele care au o vocala intre 2 consoane, de obicei pierd vocala:
resim – resme tablou
vakit – vakta timp
karın- karna abdomen
şehir – şehre oras
Substantivele proprii un un statut special. In prmul rand ca sufixul se separa prin aportrof (‘).
In al doilea rand, nu se aplica regulile valabile pentru literele: ç k p t . Se adaugasufixele a, e sau
ya, ye dupa caz, conform armoniei vocalice:
Britanya – Britanya’ya
Ankara – Ankara’ya
Marmaris – Marmaris’e
Kıbrıs – Kıbrıs’a Cipru
Bulgristan – Bulgristan’a Bulgaria
Exista si cateva cuvinte, imprmutate din alte limbi, care reprezinta exceptii de la regula
armoniei vocalice, cand formeaza dativul:
petrol – petrole petrol
dikkat – dikkate atentie
saat – saate ora, ceas
normal – normale
sembol – sembole simbol
Cazul dativ, prezent in limba romana (raspunde la intrebarea cui? ), are in limba turca un rol
putin diferit. Inglobeaza insa alt tip de substantive, si anume pe cele din urmatoarele situatii:
a) Substantivul este subiectul indirect al unui verb:
mektubu Ali’ye gönderdim am trimis scrisoarea lui Ali
çocuğa bir palto alacağız vom cumpara un palton copilului/ pentru copil
b) Substantivul are semnificatia unei actiuni – a unei directii de deplasare, corespunzator
sensului prepozitiilor la, spre (Comparativ cu limba engleza, se poate spuna ca acest caz tine
locul prepozitiilor to/for la, catre/pentru):
Türkiye’ye döndüler s-au intors in Turcia
yere düştü a cazut pe pamant
şişeyi masaya koydu a pus sticla pe masa
bir ormana gizlendiler s-au ascuns in padure
sandalyeye oturdum m-am asezat pe scaun ( Atentie: pentru a spune stateam pe
scaun sandalyede oturuyordum, se foloseste locativul, care va fi prezentat intr-o postare
ulterioara)
c) Substantivul este scopul actiunii:
öğrenci sınava hazırlanıyor studentul se pregateste pentru examinare
d) Pretul unui obiect
bunu kaça aldin? cat ai platit pe asta?

Surse articol: 1, 2, 3, 4, 5.
Acuzativul – İsmin Belirtme Durumu
Desi am mai prezentat pe blog cazurile substantivului (İsmin hâlleri), mi-am propus ca in
urmatoarea perioada sa dezbat fiecare caz, mai pe larg, in cate un articol. Va fi destul de
complex, pentru ca vreau sa includ cat mai multe materiale din sursele care apar la finalul
acestei postari.
Incep seria de articole cu ACUZATIVUL – İsmin Belirtme Durumu.
Acest caz al substantivelor sau pronumelor este przent si in limba romana, unde exprimă
complementele direct, indirect si curcumstantiale. In limba turca insa, apare o usoara diferenta.
Acuzativul in turca marcheaza obiectul definit de verb, acesta fiind o persoana, o vietate sau un
lucru. Aceastea poarta marca specificului, adica sunt fie descrise in detaliu, fie s-a mai facut
referire la acestea in trecut. Reiau exemplu de mai jos, care este edificator:

cazul absolut/ Nominativ:


Bir kedi gördüm. Am vazut o pisica. (in acest caz, desi pisica e subiectul actiunii, substantivul
este la forma absoluta, nefiind un subiect specific);
cazul Acuzativ:
Kediyi gördüm. Am vazut pisica. (in acest caz, substantivul a primit sufixul (+litera de
legatura), deoarece este un subiect specific – se presupune ca a mai fost la un moment dat
mentionata aceasta pisica);
In limba turca nu exista articolul hotarat si practic se poate considera ca acuzativul corespunde
acestei absente. De exemplu, in limba romana avem:
o casă – articol nehotarat
casa (aceea, ceva specific) – articol hotarat
Astfel, marcarea (specificarea) poate fi facuta in mai multe feluri:
a. print-un articol demonstrativ (bu = acesta/aceasta)
bu gazeteyi çıkarmak zor bir iş sa publici acest ziar este o munca dificila
b.printr-un pronume personal, atasat ca sufix sau separat:
bizim evi kiraladı a inchiriat casa noastra
c. utilizarea unui titlu specific:
Profesörü selamladı l-a salutat pe profesor
d. prin utilizarea unui subtantiv propriu:
Adana‘yı gezdik am făcut turul Adanei/orasului Adana
Cum se formeaza?
Substantivului sau pronumelui in acuzativ i se adauga sufixul – (y)# – Tipul b, conform
armoniei vocalice.
Totalitatea formelor sunt:
– -i/-ı/-u/-ü cand radacina cuvantului este o consoana
– -yi/-yı/-yu/-yü cand radacina se termina cu o vocala
– -ni/-nı/-nu/-nü cand radacina mai are un sufix si acesta se termina cu vocala: kapısını usa
lui; (vezi si Ordinea sufixelor pentru un substantiv).
1. Daca radacina cuvintului se termina cu o vocala se adauga yi, yı, yu, yü:
köprü – köprüyü pod – podul
ada – adayı insulă – insula
sandalye – sandalyeyi scaun – scaunul
kasko – kaskoyu asigurare auto – asigurarea auto
çarşı – çarşıyı piaţă – piaţa

2. Daca radacina unui cuvant se termina cu o consoana, cu exceptia: ç, k, p, t, se adauga unul


din sufixele: i, ı, u, ü
sabah – sabahı dimineaţă – dimineaţa
program – programı program – programul
günah – günahı păcat – păcatul
aktör – aktörü actor – actorul
mizah – mizahı umor – umorul
sınır – sınırı graniţă – graniţa
çavuş – çavuşu sergent – sergentul
saray – sarayı palat – palatal

3. Daca ultima litera a unui cuvant este ç de obicei este transformata in c:


ağaç – ağacı copac – copacul
haç – hacı cruce – crucea
sonuç – sonucu rezultat – rezultatul

4. Daca ultima litera a cuvantului este k:


4a. In cele mai multe cazuri este transformata in ğ.
parmak – parmağı deget – degetul
yatak – yatağı pat – patul
sokak – sokağı stradă – strada
4b. Sunt cateva cuvinte monosilabice in care k se mentine:
ok – oku săgeată – săgeata
4c. Unele cuvinte care se termina in nk se modifica in ng la final:
ahenk – ahengi armonie – armonia
renk – rengi culoare – culoarea

5. Daca litera finala este p este transformata cel mai frecvent in b:


hesap – hesabı notă (de plată) – nota
çorap – çorabı ciorap – ciorapul
şarap – şarabı vin – vinul
6. Daca litera finala este t:
6a. In unele cuvinte isi pastreaza forma, t:
fiyat – fiyatı preţ – preţul
at -atı cal – calul
çift – çifti cuplu – cuplul
6b. In altele este transformata in d:
kağıt – kağıdı hârtie – hârtia
kurt – kurdu lup – lupul
Cazuri speciale:
A. Cuvintele terminate printr-o vocala si care prin adaugarea sufixului, duc la formarea de
grupri de trei litere, vocala-consoana-vocala, prima vocala din grup se pierde:
ağız – ağızı > ağzı gură – gura
vakit – vaktı timp-timpul
gönül – gönlü suflet – sufletul
şehir – şehri oras – orasul
(ca si la resim – resmim imagine – imaginea mea )
B. Substantivele proprii se separa de sufixe prin apostrof. Chiar daca se termina intr-o
consoana precum ç, k, p, t, nu se comporta ca substantivele comune, ci isi pastreaza forma.
Doar adaugam apostroful si sufixele corespunzatoare, precedate sau nu de -y-:
Marmaris – Marmaris’i
Meriç – Meriç’i
İstanbul – İstanbul’u
Mehmet – Mehmet’i
Yunanistan – Yunanistan’ı
Marmara – Marmara’yı
Bulgristan – Bulgristan’ı
C. Sunt si unele cuvinte care nu sunt de orgine turca si care nu se comporta conform regulii
armoniei vocalice. Acestea formeaza acuzativul astfel:
normal – normali normal – normalul
dikkat – dikkati atentie – atentia
saat – saati ceas, oră – ceasul, ora
hayal – hayali vis- visul
kontrol – kontrolü control – controlul
Surse articol: 1, 2, 3, 4, 5.

Cazurile substantivului – İsim durumlarda


– in limba turca sunt 6 cazuri si ca sa fie mai usor, voi declina un substantiv simplu: ev casa
1.NOMINATIV: ev / evler casa/casele
2.ACUZATIV: evi / evleri (pe) casa/(pe) casele
3.GENITIV:evin / evlerin al/a/ai/ale casei/ al/a/ai/ale caselor
4.DATIV:eve / evlere casei/caselor
5.ABLATIV: evde / evlerde de la casa/de la casele
6.LOCATIV: evden /evlerden in casa/ in casele

Generalitati despre cazuri cazuri:


– dupa cum se vede mai sus, declinarea unui substantiv se face prin adaugarea de sufixe; aceste
sufixe indeplinesc rolul unor prepozii in alte limbi, precum romana (se observa usor si in
traducerea de mai sus) sau engleza;
– aceste sufixe respecta regulile armoniei vocalice, astfel:
I) pentru N si Ac sufixele sunt de Tip (b)
II) pentru G, D, Ab si Loc sufixele sunt de Tip (a) – vezi tabelul de mai jos
– pentru a evita intalnirea a doua vocale se folosesc litere de legatura; astfel se utilizeaza -n-
pentru G si -y- pentru Ac si D;
– sufixul pentru plural se adauga radacinii cuvantului, inaintea sufixului pentru caz – cum se
poate observa si mai sus;
– nu intotdeauna analogiile intre cazurile limbii romane si ale limbii turce sunt valabile si ma
refer aici la ablativ, locativ, care in romana sunt incluse in acuzativ;
– ca o sumarizare a regulilor dupa care se face declinarea substantivelor, urmariti tabelul
urmator:

Tabel facut dupa G. Lewis’s – Turkish Grammar


Intr-un alt articol despre cazurile substantivelor am gasit urmatoarea clasificare:
– forma absoluta – fara sufix – forma cuvantului din dictionar;
– forma –i – marcheaza substantivul ca fiind subiectul unei actiuni;
– forma –e – implica semnificatia unei directii (asemenator prepozitiilor “la, spre”);
– forma –de – implica semnificatia unei pozitii (asemenator prepozitiilor “in , pe, la”);
– forma –den – implica semnificatia prepozitiei “de la”
– in limba turca un substantiv poate avea una din aceste 5 forme, care iau nastere prin
adaugarea de sufixe; acesta sufixe inlocuiesc unele dintre prepozitiile pe care le folosim noi
pentru a marca un anumit caz;

– o precizare importanta trebuie facuta: al doilea caz (forma -i), subiectul trebuie sa fie unul
specific – substantivul trebuie sa fie articulat cu articol hotarat; se poate face o analogie cu
limba engleza, in functie de prezenta sau absenta articolului the, ca in exemplul urmator:
Bir kedi gördüm. Am vazut o pisica. (in acest caz, desi pisica e subiectul actiunii, substantivul
este la forma absoluta, nefiind un subiect specific);
Kediyi gördüm. Am vazut pisica. (in acest caz, substantivul a primit sufixul (+litera de legatura),
deoarece este un subiect specific – se presupune ca a mai fost la un moment dat mentionata
aceasta pisica);
Exemple pentru fiecare dintre forme:
Bu bir ev. Aceasta este o casa.
Evi gördüm. Am vazut casa
Eve git. Mergi acasa.(ev=casa, acasa)
Kalem masada. Creionul este pe masa.
Annen o odada. Mama ta e in acea camera.
Evden geldim. Vin de acasa.
Sursa articol: 1, 2, 3

Genurile substativului
– cand am invatat franceza, si, mai tarziu, germana (der, die und das ), problema genurilor
era destul de mare, pentru mine, ca incepator; dar turca, la fel ca majoritatea limbilor turcice,
nu are aceasta diferenta de genuri (am precizat asta si in aticolul Caracteristicile limbii turce);
– nici pronumele personal, la persoana a III-a (o/onlar) nu are forme diferite pentru feminin,
masculin sau neutru, de aceea, este extrem de important contextul, pentru a intelege la cine/ce
se refera o anumita propozitie;
– in cazul in care totusi e necesara specificarea clara a genului, pentru persoane, sunt utilizati
termenii kadın/kız (femeie/fata) pentru feminin:
kız talebe studenta
kadın garson ospatarita
kardeş/ kız kardeş frate sau sora/sora
arkadaş/kız arkadaş prieten/prieten (aici cred ca se poate face o paralela cu termenii din
engleza: friend/girl-friend)
– pentru animale (in special pentru cele domestice), in general, sunt denumiri specifice pentru
cele doua forme, de feminin si masculin:
aygır/kısrak armasar/iapa
boğa/inek taur/vaca
– cand nu apare aceasta distinctie, se folosesc termenii erkek, pentru masculin si dişi pentru
feminin:
erkek kedi/dişi kedi motan/pisica
erkek köpek /dişi köpek caine/catea
Surse articol:1, 2.
Pluralul substantivelor
Pluralul substantivelor este un Sufix de Tip (a) (vezi tabelul), adica:
– in cazul in care ultima vocala din radacina este a, ı, o sau u – se adauga sufixul -lar;
– in cazul in care ultima vocala din radacina este e, i, ö sau ü – se adauga sufixul -ler;
Urmarind tabelul si observatiile de mai sus, devine foarte simplu sa formam pluralul unor
cuvinte precum:
balta – baltalar topor-topoare
kapı – kapılar usa-usi
ev – evler casa-case
kedi – kediler pisica-pisici
göz – gözler ochi-ochi
yemek – yemekler mancare-mancaruri
telefon – telefonlar telefon-telefoane
göl – göller lac-lacuri
gülümse – gülümseler zambet-zambete
gül – güler trandafir – trandafiri
Sunt si cateva exceptii – mai ales in cazul cuvintelor de origine araba sau persana:
vaat – vaatler promisiune – promisiuni
kalp – kalpler inima – inimi*
saat – saatler ora-ore
harf – harfler litera-litere
rol – roller rol-roluri (sursa)
Tot ca exceptie mai sunt unele cuvinte din limba turca veche, unde sifixele iz, ız, uz si üz sunt
folosite pentru forma de plural.
ikiz gemeni
gögüs piept
boynuz coarne
göz ochi (doi ochi)
O alta forma de plural estie in -an, -en si inca mai apare in unele cuvinte turcesti (aceste sufixe
sunt inca utilizate in zona Altay a Turciei):
orman padure
Exceptie:
saat – saatler ora – ore; forma de plural este asfel (si nu saatlar, cum probabil v-ati imaginat),
deoarece este un cuvant preluat din araba si face execeptie;
ATENTIE!
– daca un substantiv este precedat de un numeral cardinal se foloseste la singular:
köpek caine
köpekler caini
iki köpek doi caini

Adverb
Gradele de comparatie

Ca si in limba romana, si in limba turca, atat adjectivul cat si adverbul au grade de comparatie.
Atributele unei actiuni sau insusirile unui obiect pot fi comparate cu altele. Gradele de
comparatie sunt forme pe care le ia adjectivul sau adverbul pentru a arata in ce masura un
obiect poseda o insusire in raport cu alte obiecte sau cu alte momente ale existentei sale; in
limba turca se exprima prin termeni care preced adjectivul sau adverbul. Fac acum o scruta
prezentare in limba romana pe care o voi folosi ca model pentru limba turca:

Gradul pozitiv: exprima o insusire a obiectului fara a o raporta la un alt obiect sau la alt moment
– flori rosii, mers rapid.
Gradul comparativ: exprima insusirea unui obiect in raport cu insusirile unui alt obiect, stabilind
raporturi de egalitate sau inegalitate;
-de superioritate (mai frumos)
-de egalitate (la fel de frumos)
-de inferioritate (mai putin frumos)
Gradul superlativ – relativ: exprima insusirile la cel mai inalt sau cel mai scazut grad, prin
comparatie cu alt obiect;
-de superioritate (cel mai frumos)
-de inferioritate (cel mai putin frumos)
-absolut: arata gradul cel mai inalt sau mai scazut grad,fara a compara obiectul
(foarte/extraordinar de frumos)
Exemplele care urmeaza se folosesc atat pentru adjective, cat si pentru adverbe.

Gradul pozitiv – se refera la adjectivele in forma lor absoluta sau declinata: güzel frumos
Bu güzel bir gül. Acesta este un trandafir frumos.
Comparativul de superioritate se obtine prin utilizarea termenului daha, corespondetul
lui maidin limba romana: daha güzel mai frumos
Bu daha güzel bir gül. Acesta este un trandafir mai frumos.
Comparativul de egalitate – se obtine prin utilizarea termenului kadar ca, la fel ca, ca si:
Kar kadar beyaz. Este alb ca zapada.
Daca sunt 2 substantive care urmeaza sa fie comparate, ordinea in propozitie este urmatoarea:
substantiv1 substantiv2* kadar adjectiv
sau
substantiv1 de** substantiv2 kadar adjectiv
(de are aici sensul de asemenea)
Elbise etek kadar güzel. Rochia si fusta sunt la fel de frumoase.
Elbise de etek kadar güzel. Rochia este la fel de frumoasa ca fusta.
Observatii:
*Substantiv2 poate fi inlocuit si de un pronume simplu, precum: ben, sen, bu, şu sau unul
posesiv: benim, senin, bunun, şunun.
** de desi se scrie separat, se comporta ca un sufix Tip(a) si are 2 forme;
Comparativul de inferioritate: se obtine prin adaugarea daha az mai putin… decat inaintea
adjectivului: daha az güzel mai putin frumos decat
Bu plaka kupa daha az güzel. Farfuria e mai putin frumoasa decat cana.
Superlativul de superioritate – se obtine cu ajutorul lui en cel mai: en güzel cel mai frumos
Gül en güzel çiçek. Trandafirul e cea mai frumoasa floare.
Superlativul de inferioritate: se obtine folosind en az cel mai putin inaintea adjectivului; en
az güzel cel mai putin frumos
Dükkanda daha az güzel kumaş elbise. Cea mai putin frumoasa haina din magazin e rochia.
Superlativul absolut – se obtine cel mai frecvent folosind çok foarte: çok güzel foarte frumos
Bu gül çok güzel. Acest trandafir este foarte frumos.
In mare parte mi se pare o lectie relativ usoara. Pe scurt, un adjectiv trecut prin toate gradele,
arata cam asa:
güzel
daha güzel
daha az güzel
en güzel
en az güzel
çok güzel
Dar ca sa nu va faceti iluzii prea mari ca intelegeti care-i treaba cu turca, mai completez lectia
cu niste observatii. Asadar, trebuie sa stiti ca si in limba turca, ca si in limba romana se mai
folosesc si alte cuvinte care nuanteaza diverse forme de comparatie si care se folosesc de
asemenea in fata adjectivului/adverbului:
fazla prea
daha fazla prea mult
kadar iyi la fel de bun ca
-dan daha iyi mai bun decat
en iyisi cel ami bun…
pek az foarte putin
çok az cel mai putin…
daha çok mai mult, supra-
Mai sunt si o seama de termeni cu origine arabica si persana, dar voi reveni cu un articol doar
pentru acesti termeni. Va recomand sa va uitati si pe articolele indicate ca sursa pentru
lamuriri suplimentare si exemple.

Tot ca o forma de intarire a adjectivelor si adverbelor, mai este si dublarea lor, despre care am
discutat intr-un articol anterior.
Sursa 1, 2

Cuvintele duble – İkilemeler


Expresiile romanesti treaca-mearga, vrand-nevrand, terchea-berchea, talmes-balmes au
corespondenta in limba turca, nu atat ca sens ci ca maniera de constructie sub forma cuvintelor
duble. Unele cuvinte din limba turca au ajuns chiar si in limba romana:
Iavaş-iavaş= încet, binişor, fără grabă. – Din tc. yavaș Sursa: DEX
Techer-mecher adv. (Turcism înv.) În mare grabă, imediat; pe sus, cu sila. [Acc. și: técher-
mécher] – Din tc. teker meker. Sursa: DEX
harcea-parcea adv. (Fam.; în expr.) A face (pe cineva sau ceva) harcea-parcea = a tăia (pe
cineva sau ceva) în bucăți, a face fărâme; a distruge, a nimici. – Din tc. parça-parça „bucată cu
bucată” Sursa: DEX
In general se refera la adjective sau adverbe, care prin dublare fie isi accentueaza sensul, fie il
nuanteaza intr-o alta directie. Sunt mai multe moduri prin care au fost construite. O lista foarte
bine pusa la punct a acestor cuvinte gasiti aici.
Daca unele dintre sunt obtinute prin simpla dublare a cuvantului, ca yavaş-yavaş, altele au la
baza un alte seturi de reguli, precum asocierea unui termen care nu are sens in afara expresiei
sau inserarea unui m la cel de-al doilea termen. Cateva exemple, mai jos:
havadan sudan deodata
delik deşik gaunos
elim melim mana cu totul
ucuz mucuz ieftin
odun modun lemn si alte materiale care ard
bakan makan ministere si birocratie
Surse articol: 1, 2, 3

Adverbul de timp – Zaman Belirteçleri


Despre adverbe, in general si despre relatia loc cu pronumele demonstrative, am facut o mica
prezentare deja, aici. Astazi vreau insa sa ma refer strict la adverbul de timp, adica acea parte
de vorbire care ne ofera detalii despre cum, unde, cand, cat de frecvent sau in ce masura are loc o
actiune; cateva exemple de adverbe de timp, gasiti intr-o postare anterioara, aici.
O alta varianta de a determina un adverb de timp este ca acesta raspunde la intrebarea cand (s-
a intamplat)? Astfel, in limba turca, rolul de adverb de timp poate fi preluat de substantive, in
forma absoluta, de le nominativ:
ne zaman cand
(ne = ce, zaman = timp)
– in alte situatii, adverbele de timp se obtin din substantive + sufixul predicativ pentru a fi, de la
pers. a III-a sg.:
akşamları seara (akşam seară )
geceleri noaptea (gece noapte)
sonraları dupa aceea (sonra dupa)
– exista situatii cand un substantiv in locativ are rol de adverb de timp:
sonbaharda toamna
şimdilerde chiar acum (şimdi acum)
haziranda in iunie
– se mai obtin adverbe de timp prin adaugarea unor sufixe (cel mai des intalnite sufixe sunt
cele pentru locativ: -da/-de), dar si unele grupuri de sufixe plus un alt cuvant::
–ın ex: kışın iarna, in timpul iernii
–e degin, -e dek, -e kadar – ex. sonuna kadar pana la sfarsit/capat
(sonun capat, kadar pana)
–leyin ex: sabahleiyn dimineata; akşamleiyn seara
–de bir
–den beri/önce/sonra
–lerce (pentru aceste sufixe trebuie sa revin cu exemple)
– de asemenea, orice numeral urmat de cuvinte legate de timp precum:
ay luna (calendaristica)
dakika minut
gün zi
hafta saptamana
saat ora
yıl an
zaman timp
– adjectivele pronominale: bu, şu, o insotite de cuvinte asociate cu timpul, precum:
akşam seara
gece noapte
sabah dimineata
zaman timp
– cuvintele geçmiş (trecut) sau gelecek (viitor) plus cuvinte asociate cu timpul, precum: ay,
hafta, yıl;
– de asemenea hangi (care) insotit de cuvinte asociate cu timpul, precum: ay, dakika, gün,
hafta, saat, yıl, zaman;
– cuvintele duble, precum:
zaman zaman din timp in timp
heme hemen aproape
günden güne zilnic
– forma veche de instrumental – adica plus sufixele -in/-ın/-un/-ün (un caz care nu mai apare
in limba turca moderna):
ilkin in primul rand
güzün toamna
yazın vara
Surse articol – 1, 2, 3

Lista adverbe de timp


evvelki gün ieri, ziua anterioara
dün ieri
bugün astazi
yarın maine
ertesi gün in ziua urmatoare
akşam seara, pe inserat
gece noaptea
sabah dimineata
ara sıra ocazional, din cand in cand
bazan uneori
çabucak rapid, repede
çarçabuk in salturi
daha mai
daima intotdeauna
demin chiar acum
demincek mai devreme, acum ceva timp
derhal imediat
er geç mai devreme sau mai tarziu
eskiden anterior
geç tarziu
erken devreme, timpuriu
gündüz in timpul zilei
hala inca
hemen imediat, de indata ce
hemen hemen aproape, aproximativ
şimdi acum
şimdiki (in) prezent, curent
hemen şimdi chiar acum
sonra dupa
henuz inca
nihayet eventual, dupa toate astea, in cele din urma, pana la urma
önce inainte de
vaktiyle curand, intr-un timp scurt
bazen uneori
bazen gün in unele zile
hemen imediat
bu gece asta seara
her zaman mereu, in tot timpul, intotdeauna
asla niciodata
bir kerede la un moment dat
bir kere o data
hiç bugün nu astazi

Adverbul – Zarflar
– ca parte de vorbire, adverbul, atat in romana, cat si in turca, determina un verb; este folosit
frecvent in turca si ne ofera detalii despre momentul in care are loc actiunea, unde si in ce mod;
– majoritatea adjectivelor pot fi folosite ca adverbe:
güzel > Bu güzel elbise./O çok güzel şarkı söylüyor.
frumos > Aceasta este o rochie frumoasa./ Ea canta foarte frumos.
iyi > Ben iyiyim./Bu iyi bir kitaptır.
bun/bine > Sunt bine. Aceasta carte este foarte buna.
– in general orice adjectiv poate fi folosit ca adverb; in unele situatii insa, adjectivul sufera o
transformare, in sensul ca i se adauga sufixul –ce (atentie! daca cuvantul se termina cu o
consoana dintre urmatoarele: f,s,t,k,ç,ş,h,p, –ce devine -çe):
yavaş / yavaşça lent/usor
In relatia pronume demonstrative – adverb: bu, şu si o pot deveni si ele adverbe, prin
adaugarea sufixului –re (un sufix care se conformeaza regulilor armoniei vocalice):
bu > bura acesta > acest loc
şu > şura acesta/acela > acesta/acel loc
o >ora acel > acel loc
– pentru a putea fi utilizate, trebuie insa sa primeasca sufixe:
Burası soğuk. Acest loc e rece.
Şurası temiz. Acest/acel loc este curat.
Orası rahat. Acel loc e confortabil/placut.
– prin adaugarea altor sufixe personale, bu, şu si o se refera la parti ale corpului:
Oran nasıl?
Buram iyi.
Cum te simti acolo? (in acea parte a corpului)
(Acolo) sunt bine.
-insa cea mai frecventa utilizare a adverbe a bura, şura si ora este ca adverbe de loc:
burada aici
şurada aici/acolo
orada acolo
buraya catre/spre aici
şuraya catre/spre aici/acolo
oraya catre/spre aici/acolo
burandan de aici
şurandan de aici/acolo
orandan de acolo
Oraya gitmedik, burada gittik. Nu am fost acolo, am fost aici/acolo

Adjective
Gradele de comparatie
Ca si in limba romana, si in limba turca, atat adjectivul cat si adverbul au grade de comparatie.
Atributele unei actiuni sau insusirile unui obiect pot fi comparate cu altele. Gradele de
comparatie sunt forme pe care le ia adjectivul sau adverbul pentru a arata in ce masura un
obiect poseda o insusire in raport cu alte obiecte sau cu alte momente ale existentei sale; in
limba turca se exprima prin termeni care preced adjectivul sau adverbul. Fac acum o scruta
prezentare in limba romana pe care o voi folosi ca model pentru limba turca:

Gradul pozitiv: exprima o insusire a obiectului fara a o raporta la un alt obiect sau la alt moment
– flori rosii, mers rapid.
Gradul comparativ: exprima insusirea unui obiect in raport cu insusirile unui alt obiect, stabilind
raporturi de egalitate sau inegalitate;
-de superioritate (mai frumos)
-de egalitate (la fel de frumos)
-de inferioritate (mai putin frumos)
Gradul superlativ – relativ: exprima insusirile la cel mai inalt sau cel mai scazut grad, prin
comparatie cu alt obiect;
-de superioritate (cel mai frumos)
-de inferioritate (cel mai putin frumos)
-absolut: arata gradul cel mai inalt sau mai scazut grad,fara a compara obiectul
(foarte/extraordinar de frumos)
Exemplele care urmeaza se folosesc atat pentru adjective, cat si pentru adverbe.

Gradul pozitiv – se refera la adjectivele in forma lor absoluta sau declinata: güzel frumos
Bu güzel bir gül. Acesta este un trandafir frumos.
Comparativul de superioritate se obtine prin utilizarea termenului daha, corespondetul
lui maidin limba romana: daha güzel mai frumos
Bu daha güzel bir gül. Acesta este un trandafir mai frumos.
Comparativul de egalitate – se obtine prin utilizarea termenului kadar ca, la fel ca, ca si:
Kar kadar beyaz. Este alb ca zapada.
Daca sunt 2 substantive care urmeaza sa fie comparate, ordinea in propozitie este urmatoarea:
substantiv1 substantiv2* kadar adjectiv
sau
substantiv1 de** substantiv2 kadar adjectiv
(de are aici sensul de asemenea)
Elbise etek kadar güzel. Rochia si fusta sunt la fel de frumoase.
Elbise de etek kadar güzel. Rochia este la fel de frumoasa ca fusta.
Observatii:
*Substantiv2 poate fi inlocuit si de un pronume simplu, precum: ben, sen, bu, şu sau unul
posesiv: benim, senin, bunun, şunun.
** de desi se scrie separat, se comporta ca un sufix Tip(a) si are 2 forme;
Comparativul de inferioritate: se obtine prin adaugarea daha az mai putin… decat inaintea
adjectivului: daha az güzel mai putin frumos decat
Bu plaka kupa daha az güzel. Farfuria e mai putin frumoasa decat cana.
Superlativul de superioritate – se obtine cu ajutorul lui en cel mai: en güzel cel mai frumos
Gül en güzel çiçek. Trandafirul e cea mai frumoasa floare.
Superlativul de inferioritate: se obtine folosind en az cel mai putin inaintea adjectivului; en
az güzel cel mai putin frumos
Dükkanda daha az güzel kumaş elbise. Cea mai putin frumoasa haina din magazin e rochia.
Superlativul absolut – se obtine cel mai frecvent folosind çok foarte: çok güzel foarte frumos
Bu gül çok güzel. Acest trandafir este foarte frumos.
In mare parte mi se pare o lectie relativ usoara. Pe scurt, un adjectiv trecut prin toate gradele,
arata cam asa:
güzel
daha güzel
daha az güzel
en güzel
en az güzel
çok güzel
Dar ca sa nu va faceti iluzii prea mari ca intelegeti care-i treaba cu turca, mai completez lectia
cu niste observatii. Asadar, trebuie sa stiti ca si in limba turca, ca si in limba romana se mai
folosesc si alte cuvinte care nuanteaza diverse forme de comparatie si care se folosesc de
asemenea in fata adjectivului/adverbului:
fazla prea
daha fazla prea mult
kadar iyi la fel de bun ca
-dan daha iyi mai bun decat
en iyisi cel ami bun…
pek az foarte putin
çok az cel mai putin…
daha çok mai mult, supra-
Mai sunt si o seama de termeni cu origine arabica si persana, dar voi reveni cu un articol doar
pentru acesti termeni. Va recomand sa va uitati si pe articolele indicate ca sursa pentru
lamuriri suplimentare si exemple.
Tot ca o forma de intarire a adjectivelor si adverbelor, mai este si dublarea lor, despre care am
discutat intr-un articol anterior.
Sursa 1, 2

Cuvintele duble – İkilemeler


Expresiile romanesti treaca-mearga, vrand-nevrand, terchea-berchea, talmes-balmes au
corespondenta in limba turca, nu atat ca sens ci ca maniera de constructie sub forma cuvintelor
duble. Unele cuvinte din limba turca au ajuns chiar si in limba romana:
Iavaş-iavaş= încet, binişor, fără grabă. – Din tc. yavaș Sursa: DEX
Techer-mecher adv. (Turcism înv.) În mare grabă, imediat; pe sus, cu sila. [Acc. și: técher-
mécher] – Din tc. teker meker. Sursa: DEX
harcea-parcea adv. (Fam.; în expr.) A face (pe cineva sau ceva) harcea-parcea = a tăia (pe
cineva sau ceva) în bucăți, a face fărâme; a distruge, a nimici. – Din tc. parça-parça „bucată cu
bucată” Sursa: DEX
In general se refera la adjective sau adverbe, care prin dublare fie isi accentueaza sensul, fie il
nuanteaza intr-o alta directie. Sunt mai multe moduri prin care au fost construite. O lista foarte
bine pusa la punct a acestor cuvinte gasiti aici.
Daca unele dintre sunt obtinute prin simpla dublare a cuvantului, ca yavaş-yavaş, altele au la
baza un alte seturi de reguli, precum asocierea unui termen care nu are sens in afara expresiei
sau inserarea unui m la cel de-al doilea termen. Cateva exemple, mai jos:
havadan sudan deodata
delik deşik gaunos
elim melim mana cu totul
ucuz mucuz ieftin
odun modun lemn si alte materiale care ard
bakan makan ministere si birocratie
Surse articol: 1, 2, 3

Adjectivul (Sıfat)
In general, adjectivul descrie atributele, calitatile unui substantiv. In limba turca este plasat
inaintea cuvantului pe care il determina.

kırmızı rosu
kırmızı etek fusta rosie
mavi albastru
mavi ev casa albastra
büyük mare
büyük elma marul mare
In limba turca adjectivul este invariabil, nu apar modificari in functie de gen sau numar.
Majoritatea adjectivelor capata rol de substativ, ca in exemplele:
hasta > bir hasta bolnav > un bolnav
büyük > büyüklerim mare, batran > batranii (in sensul de parintii)
Kırmızı temiz. Cel rosu e curat.
In situatia in care un adjectiv apare inaintea substantivul, sensul se schimba, devenind o
declaratie:
etek kırmızı fusta e rosie
ev mavi casa e albastra
elma büyük marul e mare
Pentru ca in mod frecvent la persoana a III-a singular nu se foloseste sufixul (vezi „a fi„),
utilizarea particulei -dir se face in situatia in care se doreste o accentuare, o pronuntie cu
emfaza:
Bu araba yeşildir. Aceasta masina este verde.
In discutiile colocviale, acest -dir este absent.
Sursa articol
Sursa articol
Var si yok
sunt doua adjective care sunt utilizate des in limba turca. desi cand m-am decis sa scriu acest
post, lucrurile pareau relativ simple, documentarea mi-a aratat ca nu e chiar asa…

VAR = existent; se foloseste cu sensul de a fi, a exista sau de a avea


Kitap masanın üzerinde var. Cartea este pe masa.
Sabun banyoda var. In baie este sapun.
YOK= nonexistent; se foloseste cu sensul de a nu fi, a nu exista sau de a nu avea
Yeşil kutuda hiç topu yok. In cutia verde nu este nici o minge.
Arabanın içinde hiç kadın yok. In masina nu e nici o femeie.
Observatii:
– atat pentru singular, cat si pentru plural se folosesc formele var/yok.
– desi este foarte frecvent utilizat la persoana a III-a singular, dar poate primi si sufixe care sa
indice alte persoane, precum si alte timpuri (asta intr-o postare viitoare);
– cand var e folosit la persoana I si a II-a isi schimba sensul in „a participa, a fi inclus in ceva”:
Toplantıda varım. Eu particip la intalnire.
Yemekte varsınız. Tu participi la cina.
– este situat mereu la sfasitul propozitiei;
– cand apar intr-o intrebare, raspunsul la intrebare va fi var sau yok (si nu da sau nu)
Caddede kırmızı bir araba var mı? Var/Yok Este vreo masina rosie pe strada? Da (Este)/Nu
(Nu este)
– cand au sensul de a avea, subiectul este la genitiv:
çocuğun babası var > copilul are un tata
copilul tata are
– pentru ca yok functioneaza ca forma negativa pentru var, değil nu apare impreuna cu var;
exita un numar redus de exceptii pentru care değil insoteste var/yok, pentru a accentua intr-o
maniera dura semnficatia propozitiei:
Çok iş var değil, ama ben yorgunum. Nu e mult de munca, dar ma simt obosit(a).
– yok apare si in expresia yok yere = nicaieri
– apar impreuna in expresia uzuala „ne var? ne yok?”, care se traduce punctual: „ce este? ce nu
este”, dar formal inseamna „ce mai faci?/cum iti merge?
Postpozitii
Sufixe: -la/-le
– acest sufix -la/-le se adauga fie substantivelor, fie pronumelor si are diverse semnificatii in
limba romana, in functie de context: cu, si, de asemenea;
uçakla – cu avionul
trenle – cu trenul
benimle cu mine
sizinle cu tine
– conform regulii armoniei vocalice este un sufix Tip (a) si are 4 forme: -la/-la/-yla/-yle,
ultimele doua folosindu-se cand un sustantiv sau un pronume se termina cu o
vocala:dadasıyla cu unchiul lui/ei
annesiyle cu mama lui/ei
In cazul in care precede un substantiv propriu, se separa de acesta prin apostrof (‘):
Mehmet’le cu Mehmet
Ali’yle cu Ali
In limba turca mai exista si o postpozitie cu aceeasi semnificatie (cu), ile. Aceasta insa nu
urmeaza regulile armoniei vocalice si face ca acelasi lucru sa poata fi exprimat in doua moduri
diferite, dar sinonime:
arkadaşınla = arkadaşın ile cu prietenul tau
gözlerimle = gözlerim ile cu ochii mei
Daca un cuvant are mai multe sufixe (din cele care marcheaza pluralul sau posesia, de
exemplu), particla -la/-le este situata la finalul cuvantului, dupa celelalte sufixe (in exemplele de
mai jos se vede foarte clar puterea de aglutinare a limbii turce, cand sunt exprimate prin 2-3
sufixe mai multe atribute ale aceluiasi cuvant, in timp ce in romana folosim 2-3
cuvinte):kedisiylekedi+si+yle cu pisica sa
kedilersiyle kedi+ler+si+yle cu pisicile sale
eliyle el+i+yle cu mana sa
elleriyle el+ler+i+yle cu mainile sale
Un alt mod de a traduce -la/-le este cu, impreuna cu, si:
Benimle Mehmet geldi. Eu vin cu /impreuna cu Mehmet.
Masada fincanla tabaklar var. Pe masa sunt cesti cu/si farfurii.
Ali ile arkadaşı, odaya girdi. Ali a intrat in camera cu prietenul sau.
Ali arkadaşıyla, odaya girdi. Ali a intrat in camera cu prietenul sau.
Mustafa ile Selim partiye gitti. Mustafa a plecat la petrecere cu/impreuna cu Selim.
Mustafa, Selim ‘le* partiye gitti. Mustafa si Selim au plecat la petrecere.
* in limba turca, substantivele proprii se separa de sufixe prin utilizarea apostrofului (‘).
Sursa articol: 1

Postpozitiile – generalitati
A invata o limba noua presupune multe corelatii intre elementele stiute din propria limba sau
din alte limbi straine invatate. Fiecare incearca sa faca tot felul de analogii, asocieri, intre
elemente deja cunoscute, pentru a asimila mai usor regulile noii limbi. La fel stau lucrurile si
cand vine vorba de prepozitii.

ro:Masa se afla in centrul camerei. Cartea este pe masa. In vaza sunt flori.
tr: Masa odanın ortasında yer almaktadır. Kitap masanın üzerinde. Vazo içinde çiçekler vardır.
Prepozitia, conform definitiei din dictionarul nostru, este un element al limbii care precede un
cuvant (cel mai des, un substantiv sau un pronume) si prin care se exprima raporturile dintre
elementele unei propozitii. Ce e mai special in limba turca, e ca nu sunt prepozitii. Locul lor a
fost preluat fie de sufixele cazurilor (vezi Cazurile substantivului), fie de postpozitii.
O particularitate a acestor postpozitii din limba turca e faptul ca se declina – adica forma difera,
in functie de persoana, de exemplu (am observat ca se aplica mai mult la singular):

yanımda alaturi de mine


yanında alaturi de tine
yanına alături de el/ea
Aceste postpozitii indeplinesc functia prepozitiilor si au forma unor cuvinte independente in
text. In general, apar clasificate in functie de cazul pe care il determina prezenta lor (am
observat asta si in limba germana – „prepozitii cu dativul”, „prepozitii cu acuzativul” etc.) Ca de
exemplu:
benden sonra – dupa mine
ev(in) önünde – in fata casei
saat ondan önce – inainte de ora 1 / mai devreme de ora 1
(in exemplele de mai sus se vede foarte clar de ce aceste parti de vorbire se
numesc postpozitiipentru limba turca si prepozitii, pentru romana)
O alta clasificare gasita este impartirea in postpozitii primare si secundare (sunt postpozitii
compuse; in limba romana ar fi diferenta dintre în – simpla si în faţă– compusa)

Pronume
Pronumele interogative – Soru Zamiri
Pronumele interogrative sunt parti esentiale intr-o conversatie. Pentru cei care sunt mai putin
familiarizati cu termenii gramaticali, ma refer in acest articol la cuvinte precum: cine, ce, cum,
cat, unde etc.
In limba turca exista asfel de corespondente:
ne? ce?
kim? cine?
kaç? cat? cate? cati?
nasıl? cum?
kimin? a/ai/ale cui?
hangi? care?
niçin?/neden? de ce?
ne zaman? cand?
nerede? unde?
Din start trebuie facuta o precizare importanta. Ati observat ca timpurile prezinta si o varianta
interogativa, realizata cu particula mi (ca de exemplu). Intr-o propozitie interogativa fie
folosim un pronume interogativ, fie particula mi, dar nu amandoua.
kim cine
impreuna cu diverse sufixe, are forme atat de singular, cat si de plural:
Sg.
kim cine
kime cui
kimin a/al cui?
kimi cine (obiect)
kimde pe cine
kimden de la cine
kiminle cu cine?
Pl.
kimler cine
kimlere cui
kimlerin ale cui?
kimleri cine?
kimlerde pe cine?
kimlerden de la cine?
kimlerle cu cine?
Surse articol: 1

Pronumele nehotarate – Belgisiz Zamirler


Sunt acele pronume care se refera (in mod direct sau aparent) la cineva nespecific. Ca sa va dati
seama mai usor, iata cateva exemple in limba romana: toti, unii, oricine etc. Articolul despre
pronumele personale in limba turca il gasiti aici.
biri, birisi unul/una, cineva
birileri unii/unele, cineva
birkaçı cativa
kimisi cine
kimse oricine, nimeni
herkes oricine
tümü multimea
pek çoğu o parte dintre ei
hepsini toti
bazısı unii/unele
hiçbirini, hiçbirisi nimeni, niciunul
her biri fiecare
başkası altul/alta
başkaları altii/altele
bir kısmı o parte
öbürleri ceilalti/celelalte
Cateva exemple:
Biri yemeğini yemedi. Unul dintre ei nu si-a mancat pranzul.
Birisi okula gelmedi. Nimeni nu a venit la scoala.
Kimse incinmesin. Sa nu fie nimeni ranit.
Çocukların tümü otobüse binsin. Toti copiii sa urce in autobuz.
Sursa articol: 1

Pronumele demonstrativ
Cele trei forme intalnite sunt:
Singular:
bu – acesta, aceasta
şu – acesta/acela, aceasta/aceea
o – acela, aceea (are si sensul de el/ea – pers. a III-a sg.)
Plural:
bunlar acestia, acestea
şunlar acestia/aceia, acestea/acelea
onlar aceia, acelea (are si sensul de ei/ele – pers. a III-a pl.)

Observatii:
– pot avea atat rol de prenume (inlocuind un substantiv), cat si rol de adjective (determinand
un substantiv);
– prima problema care a apre este cum diferentiem şu de bu sau o, ambele avand prin
traducere, aceeasi semnificatie; pe scurt, şu se refera la la un obiect situat intre cei doi
interlocutori, in timp ce o se refera la ceva mai indepartat. Foarte frecvent, o apare in discutiile
cu referire la alte tari, alte locatii.
– şu de obicei apare insotit de un gest care indica o anumita directie, la care se refera subiectul;
de asemenea, şu se mai poate referi la ceva ca urmeaza sa fie mentionat (si poate fi tradus
ca urmatoarele):
Şu renkler güzel: kırmızı, yeşil ve sarı. Urmatoarele culori sunt frumoase: rosu, verde si
galben.
– ca si adjectivele, pronumele demonstrative pot fi adjective pronominale si pot precede
substantivul:
Bu araba mavi. Aceasta masina este albastra.
– daca substantivul e precedat de un adjectiv, pronumele demonstrativ precede adjectivul:
Bu büyük araba mavi. Aceasta masina mare este albastra.
– in situatia in care pronumele are rol de ajdectiv si determina un substantiv la plural,
pronumele demonstrativ ramane la singular (spre deosebire de limba romana):
Bu arabalar pahalı. Aceste (lit. aceasta) masini sunt scumpe.
– cand insa sunt folosite ca pronume, pot avea si forma de plural:
<Bunlar pahalı. Acestea (lit. aceasta) sunt scumpe.
-la genitiv au urmatoarele forme:
bunun a/al/ai/ale acestuia/acesteia…
şunun
onun a/al/ai/ale acesluia/aceleia…
bunların a/al/ai/ale acestora/acelora…
şunların
onların
Sursa articol: (1), (2), (3).

Pronumele (Zamirler)

Pronumele sunt cuvintele folosite cu scopul de a inlocui in substantiv. In limba turca sunt mai
multe tipuri de pronume:
Pronume personale – Kişi zamirleri
Pronume demonstrative – İşaret zamirleri
Pronume nehotarate/indefinite – Belgisiz zamirler
Pronume interogative – Soru zamirleri

In aceasta postare ma voi ocupa de pronumele personale, care la nominativ au urmatoarele


forme:
ben eu
sen tu
o el/ea
biz noi
siz voi
onlar ei/ele
Observatii:
-pentru cazul nominativ, formele de pronume personal au o singura forma pentru persoana a
III-a, atat la singular, cat si la plural; genul subiectului se deduce din context;
-pentru ca sufixele personale ofera detalii la persoana, pronumele sunt absente, nu apar ca
subiect in propozitie (acelasi lucru se intampla frecvent si in limba romana, spre deosebire de
limba engleza, de exemplu, unde mai mereu e cerut un subiect in propozitie):
Yiyorum. > Ben yiyorum. Mananc> Eu mananc.
Yürüyorsanız. > Sen yürüyorsanız. Te plimbi. > Tu te plimbi.
– astfel ca, utilizarea pronumelor in propozitie este mai mult pentru emfaza:
Siz gençsiniz, ben yaşlıyım. Tu esti tanar(a), eu sunt batran(a).
Biz Romenler, sen Türkler. Noi suntem romani, voi sunteti turci.
– forma de siz este folosita atunci cand vrem sa ne adresa cuiva intr-o forma mai politicoasa, de
tipul: dumneavoastra (poate fi considerat corespondentul lui Sie din germana);
– uneori se adauga sufixul -ler, pronumelor biz si siz, fara a le modifica sensul:
biz>bizler
siz>sizler
– formele de plural intuite pentru ben si sen sunt: benler si senler, dar in realitate sunt
folosite: biz si siz;
-la persoana a III-a plural, fata de forma presupusa: o+lar>olar, apare o alta: onlar;
Pronumele, in limba turca are forme si pentru celelalte cazuri:

– in cazul dativ, ben si sen, devin bana si sana, fata de formele intuite: bena si sena.

Recomandari
Generale:
– pentru a invata o noua limba straina, cred ca este importanta expunerea la acea limba, atat
auditiv (muzica, filme), cat si vizual (carti, ziare, reviste, dictionare); practica in scris nu poate fi
decat un ajutor in plus!
– daca inca nu ati gasit un curs sau un profesor, puteti cauta online diverse site-uri sau
forumuri care ofera ajutor si materiale; unele costa, dar sunt si multe gratuite – necesita putin
efort si rabdare, dar cand esti determinat de faci un anume lucru, putine iti stau in cale, nu?
Pentru limba turca, in particular:
– cursurile audio: eu le-am folosit pe cele de la Pimsleur pe care le gasesc extremde utile; mai
am in calculator cursuri combinate scris + audio de la Linguaphone si Yenit Hitit (1-3), dar inca
nu am ajuns sa le folosesc;
– soft pentru conjugarea verbelor: WinMekMak – excelent si se descarca gratuit;
– un set de lectii bine structurate, pentru incepatori, pe Turkish Class;
– un alt site unde ajung des este si cel de aici;
– verificati si categoria Resurse, pentru link-uri catre diverse site-uri pe care le recomand;
Cartile pe care le folosesc (o parte din ele le-am descarcat de pe Scribd.com):
– Teach Yourself Turkish – link scribd pt. descarcare
– Turkish in Three Months (Hugo’s Simplified System)
– G. Lewis’s – Turkish Grammar – link scribd pt. descarcare
– Turkish: A Comprehensive Grammar, de Aslı Göksel si Celia Kerslake – se poate
descarca gratuit
– Ghid practic roman-turc & dictionar minimal
Bloguri:
– pana acum am gasit doar unul singur, dar bine facut – Limba turca prin ochii mei
La toate acestea, se adauga ajutorul nepretuit al prietenilor cunoscuti si necunoscuti, din
online, care m-au ajutat de fiecare data cand le-am cerut sa imi explice multe dintre
neclaritatile mele. De asemenea, multumesc persoanelor care au fost atat de dragute sa imi lase
comentarii sau sa imi scrie pe e-mail. Feed-back-ul lor il pareciez foarte mult.