STOWI

moace ÎNV:
MfTUOfOUA M O U K W g l Ş* WCOV |P*£i
SiBlfCrtKA -UUMITKU STANiLOAF*

COTA: r M ^
p
""" " ' v

3
v T ? ^

REVISTA INSTITUTELOR TEOLOGICE DIN PATRIARHIA ROMÂNĂ

SERIA a Il-a - ANUL XXVII, Nr. 5—6. MAI —IUNIE 1975

B U C U R E Ş T I
 Alex. Constantinescu

M1HAI VITEAZUL, VIZIONAR ŞI FĂURITOR D E ISTORIE

Dacă admitem că «orice cunoştinţă istorică este, în realitate, o istorie fără

sfîrşit» K dacă istoria scrisă — activitate interpretativă prin e x c e l e n ţ ă — îşi lărgeşte
orizonturile progresiv, dacă deci ultimele sensuri ale e v e n i m e n t e l o r t r e c u t e (res gestoe)
se descifrează în viitor (s-a spus doar că istoricii sînt «profeţi ai trecutului»), atunci
este permisă o rescriere a trecutului, cu deosebire astăzi cînd ritmul accelerat al
devenirii istoriei explodează într-o auroră de sensuri, c a r e l u m i n e a z ă retrospectiv
aspecte încă umbrite ale evului de mijloc.
Astăzi, apare mai clară ca în trecut ideea Europei şi se c o n t u r e a z ă mai distinct
anumite zone continentale, cu rosturi proprii în procesele istoriei e u r o p e n e . Ideea
Europei, între ai cărei factori creştinismul a reprezentat o c o m p o n e n t ă m a j o r ă , ideea
sud-estului european, zonă dominată atîta timp de spiritul şi s t r u c t u r i l e Bizanţului,
capătă pentru noi dimensiuni care întregesc înţelesul unor e v e n i m e n t e consumate cu
580 de ani în urmă.
Ne gîndim la scurta epopee a lui Mihai Viteazul, voievodul român, c a r e a parcurs
fulgurant istoria poporului nostru în contextul european al unui sfîrşi't d e secol atît
de dramatic, cum a fost secolul al XVI-lea şi a marcat, în această istorie, un moment
încărcat de semnificaţii.
Figura lui Mihai Viteazul s-a proiectat în conştiinţa poporului n o s t r u cu trăsă-
turile romantice ale eroului naţional, fascinantul domnitor simbolizînd idealul unirii
tuturor românilor din spaţiul carpato-dunărean într-un singur organism politic. Isto-
riografia românească a reţinut şi cultivat acest profil de legendă, însă, în ultimele
decenii, înarmată cu noi posibilităţi de cercetare, a pus în lumină şi o altă trăsătură
a intrepidului voievod : astfel, s-a relevat şi caracterul său de s u v e r a n feudal. Voie-
vodul, care s-a ridicat vijelios împotriva opresiunii otomane şi a i n t e r e s e l o r egocen»
trice ale suveranilor din vremea lui, n-a fost numai un feudal ambiţios — a ş a cum
perfid l-au zugrăvit mărturiile unor adversari —, n-a devenit numai un erou naţional,
aşa cum 1-a vrut sensibilitatea întregului popor român, ci s-a impus şi ca u n lup-
tător pentru cauze generoase, — ca un european, în momentul cînd Europa modernă
nu-şi definise hotarele politice şi nu-şi formase o conştiinţă clară de sine.
încercarea noastră de a reafirma universalitatea acţiunii lui Mihai îşi g ă s e ş t e o
legitimare în chiar mărturiile vremii lui. Iniţiativele şi isprăvile voievodului român
au fost urmărite cu interes şi emoţie de cancelariile europene, au trezit n ă d e j d i , au
pus în mişcare populaţii şi au hrănit visuri, care antdcipau cu trei secole evoluţia prea
înceată a evenimentelor istorice. Faptele lui Mihai au intrat în legenda p o p o a r e l o r
din sudul Dunării, care au păstrat vie, in folclorul lor, veacuri de-a rîndul, amin
tirea acestui erou.

l. Ortega y Gasset. Le passt et ianvenlr pour 1'homme actuel, în ^ a Connaissance de

l ' h o m r a e au XX-e siecle, G6nfcve, 1951,, p. 130.
 MIHAI VITEAZUL, VIZIONAR ŞI FĂURITOR DE ISTORIE 435

politul M a t e i al M i r e l o r , î n t r - o cronică rimată, mărturisea că «noi grecii

Mitro
nădăjduim că Mihai v a s c o a t e c o r o a n a bizantină cu sabia şi că ne-o va da-o nouă» *r
iar alti doi conducători s p i r i t u a l i ai p o p o a r e l o r din Răsărit, mitropolitul Dionisie Rally
Tfrnovei şi p a t r i a r h u l C o n s t a n t i n o p o l u l u i îi împărtăşeau prestigiosului voievod,
"rintr-o scrisoare din 13 m a r t i e 1597, că «toată creştinătatea i se închină cu dragoste»
• c ă îl aşteaptă «cu mmre dor, nu altfel decît a doua venire» 3 . Epopeea vistiernicului
Mihai S t a v r i n o s intitulată Vitejiile prea piosului şi prea viteazului Mihai Voievod a
circulat ca o Aiixăndrie i n t o a t ă lumea sud-estului european, fiind tipărită şi retipărită
în 12 ediţii (între 1638—1806) şi în principalele limbi ale vremii (greacă, latină, slavă).
Biruinţele şi p l a n u r i l e lui M i h a i au fost înregistrate cu căldură de oraşele ita-
liene şi în C e t a t e a E t e r n ă , au c î ş t i g a t adeziunea morală a Boemiei, au stîrait admi-
raţia Spaniei, s i m p a t i a a c t i v ă a Kievului şi Moscovei şi au provocat emoţie, vecină
cu panica, la C r a c o v i a . î n n u m e r o a s e «avisi» 4 din principalele capitale europene,,
faptele v o i e v o d u l u i r o m â n e r a u u r m ă r i t e şi prezentate ca informaţii de maie senzaţie.
Un «diario» din Roma a f i r m a că «dacă a fost vreodată un principe în lume demn de
glorie pentru acţiuni eroice, a c e s t a este Signor Mihai, principele Valahiei» 5 , iar papa
Clement al VIII-lea îl c o p l e ş e a cu laude într-o scrisoare din 16 august 1597s. Staturile
şi ordinele Boemiei, l u î n d act de strălucitele victorii ale eroului dunărean, apreciau,
în 1600, că ele «îi v o r f a c e n u m e l e nemuritor» 7 . Regele Spaniei, Filip al IIMea, in-
format de a m b a s a d o r u l său Ia Praga, Don Guilten de San Clemente, că loviturile date
de Mihai I m p e r i u l u i o t o m a n a r p u t e a să-i smulgă sultanului «toiul sau o mare parte
din posesiunile s a l e în E u r o p a » 8 , felicitau pe dinamicul luptător al Ligii creştine
(cruciadă) numindu-1 «dignissimus» şi «de animo insigni et nobilissimo». Mărturiile
nu vin numai din p a r t e a Ligii, ci şi de la adversari. într-o proclamaţie către şleahtă,
regele Poloniei, subliniind pericolul reprezenta* de Mihai, îşi exprima convingerea că
«acesta v a î n d r ă z n i lucruri mai mari» 8 îndrăzneală care, după mareşalul coroanei,
Zebrzydowski, c o n s t i t u i a o primejdie «cum n-a mai fost încă alta asupra Coroanei» I0.
A c ţ i u n e a diplomatică a lui Mihai Viteazul relevă dimensiunea cea mai inte-
resantă a personalităţii sale ; în ea se conturează mai clar, oarecum direct, viziunea
politică şi intenţiile, deci conştiinţa creatorului de evenimente; prin ea, aceste eve-
nimente 'îşi c a p ă t ă prima lor semnificaţie, aceea pe care Ie-o dă autorul însuşi.
Filozoful G. Simmel, distingînd două interpretări posibile ale evenimentelor
trecute — istorică şi atemporală — lansează expresia de «<sistem gîndit», care con-
diţionează interpretarea istorică. In cazul nostru, diplomaţia Iui Mihai reflectă sis-
temul său gîndit, care ne permite o primă interpretare a evenimentelor declanşate-
de el. Demersurile, corespondenţa, instrucţiunile date solilor săi, războaiele lămuresc,

2. A. D. X e n o p o l , istoria Românilor, ed. III, voi. V, p. 314.

3. D r . I. S î r b u , lstoria lui Mihai Vodă Viteazul, voi. I, Bucureşti, 1904, p. 450.
4. S o c i e t a t e a secolului XVI a dispus d e n u m e r o a s e m i j l o a c e d e I n f o r m a r e p a r t i c u l a r e
sau o f i c i o a s e , c e e a c e a permis sâ se vorbească d e e x i s t e n ţ a unei a d e v ă r a t e «opinii p u b l i c e -
e u r o p e n e S c r i s o r i l e şi broşurile d e i n f o r m a ţ i e p u r t a u d i v e r s e d e n u m i r i : « A v i s e - , N e u e Zei-
t u n g » « N a c h r i c h t » , - N o u v e l l e - , - L e t t e r a » , - B r i e f » . «Copia», « H i s t o r i a . etc.
D e s p r e i s p r ă v i l e lui Mihai Viteazul au circulat b r o ş u r i In p r o z ă şi in versuri, c a r e e r a u
c i t i t * s a u r e c i t i t e p r i n tlrguri u n d e se şi v i n d e a u a u d i t o r i l o r (Vezi C. Goliner. Faima lui Mihai
Viteazul în Germania. Vălenii de Munte, imo. p. 3). 5 . H u r m u z a k i , S U pZ. m/2, p. 530.
7 Veress
fi I d e m VIII, P- • ' D ° ™ > n e n t e , VI, 1600 m a r t i e 8.
8 AI c i o r ă n e s c u , Documente privitoare la istoria Romanilor, B u c u r e ş t i , 1940, p. 166.
POi
î t cor*!., * °mf' B ^ e ş t i , p. 101. 10. M t e l o. 106.
466 ALEX. CONSTANTINESCU
3

pe de o parte, felul cum Mihai înţelegea s t r u c t u r a şi d i n a m i c a f o r ţ e l o r determinante

ale istoriei contemporane, pe de alta, intenţiile şi m o r a l a p o l i t i c ă a o m u l u i de acţiune
Aceste coordonate fixează sensul evenimentelor l e g a t e d e n u m e l e v i t e a z u l u i domn
Mihai, personalitate reprezentativă a lumii f e u d a l e , î n z e s t r a t cu un viguros simţ
al realităţii, a înţeles că singurele forţe c r e a t o a r e d e e v e n i m e n t e şi împlinitoare de
finalităţi, în vremea lui, e r a u : ideea generoasă a f r o n t u l u i a n t i o t o m a n vizînd eman-
ciparea statelor dependente şi eliberarea popoarelor î n r o b i t e ; a r m a t a , m e r c e n a r ă în
bună p a r t e » , deci supranaţională, pivot al acestei a m p l e c a m p a n i i ; a l i a n ţ e după
formula feudală a raportului suzeran-vasal; r e c u n o a ş t e r e a v i r t u ţ i i g e n e r a t o a r e de
stat a nobilimii (boierimii) feudale; intuirea unităţii etniei r o m â n e ş t i d i n s p a ţ i u l vechii
Dacii şi voinţa de a transforma — politic şi strategic — a c e a s t ă u n i t a t e în principalul
tbastion» al luptei antiotomane.
In toată acţiunea diplomatică a lui Mihai Viteazul e s t e i m p l i c a t a c e s t sistem de
idei şi toate evenimentele determinate de el îşi c a p ă t ă i n t e r p r e t a r e a i s t o r i c ă justă
privite în lumina sistemului gîndit.
Intenţiile de anvergură ale lui Mihai au fost s c h i ţ a t e în d i a l o g u r i l e cu comi-
sarii imperiali şi în corespondenţa cu suveranii Ligii; e l e c o n c o r d a u cu înţelegerea
sa realistă a conjucturii istorice şi serveau obiectivul iniţial al c r e ş t i n ă t ă ţ i i , elibe-
rarea Europei de sub stăpînirea Porţii otomane.
Morala lui Mihai a fost aceea a omului de acţiune şi s-a l e g i t i m a t p r i n gene-
rozitatea scopului.
Dacă privim cei opt ani de eroism legendar în p e r s p e c t i v a e v e n i m e n t e l o r ur-
mătoare, încheiate prin pacea, lipsită de glorie, de la S z i t v a t o r o k (1606), n e dăm
seama că puţin a lipsit viteazului voievod de a evita tragicul sfîrşit.
Dar, în afară de interpretarea istorică, am văzut că e s t e p o s i b i l ă şi o inter-
pretare atemporală. Prin atemporalitatea unui eveniment î n ţ e l e g e m p e r s p e c t i v a deta-
şată de momentul lui istoric, perspectiva dată de ceea ce s-a n u m i t « m o m e n t u l uma-
nităţii» (Karl Marx). Evenimentul este privit in lumina ideilor r e v e l a t e d e evoluţia
ulterioară a istoriei naţionale şi universale. Chiar dacă aceste idei n - a u fost activ
prezente in conştiinţa personalităţilor care au determinat e v e n i m e n t u l t r e c u t , ci
-eventual numai vag reflectate in sensibilitatea lor, istoricul le v a folosi c a u n gen
proxim în definirea acelui eveniment. Hegel atrage atenţia a s u p r a a c e s t u i factor
inconştient al istoriei atunci cînd se ocupă de interpretarea filozofică a trecutului,
«-în istoria universală, scrie el, datorită acţiunii oamenilor, se p r o d u c e î n g e n e r e şi
altceva decît ceea ce ei urmăresc şi obţin, altceva decît ei ştiu şi v o r n e m i j l o c i t ;
oamenii işi duc la îndeplinire interesele, dar in acelaşi timp se î n f ă p t u i e ş t e şi cetva
mai îndepărtat, ceva lăuntric ce zace în aceste interese fără a se fi a f l a t î n conştiinţa
şi intenţia o a m e n i l o r C o n s e c i n ţ a metodologică a acestei constatări e s t e c ă «inter-
pretarea adevărată (noi am preciza : completă) se naşte din contactul o p e r e i şi al

11. H. L e p e y r e . Les monarchies europeennes au XV!-e siecle, p. 322. şi C h . S e i g n o b o s .

Histoire de la civilisation au Moyen Age et d a n s les temps modernes, Paris, 1886, : « p r i n ţ i i au
c o n s e r v a t obiceiul pinâ in secolul al XVIl-lea, d e a lua în serviciu b a n d e d e m e r c e n a r i . .
12. G. W Hegel. Prelegeri de lilozojie a istoriei, trad. Petru Drăghici şl R a d u S t o i c h i ţ f t .
E d . A c a d e m i e i R. S. R o m â n i a . 1968, p. 30. R e g ă s i m această idee la Max Weber, r e d a t ă î n t e r -
m e n i sesizaţi d e R. A r o n : «Orice o p e r ă u m a n ă este. In ea însăşi, inepuizabilă p r i n a c e e a că
a p a r e Î n c ă r c a t ă n u n u m a i d e s e m n i f i c a ţ i i l e p e c a r e în mod conştient i ie-a d a t c r e a t o r u l , d a r
şi cu s e m n i f i c a ţ i i l e găsite d e i n t e r p r e ţ i i săi» (R- Aron, La philosophie critique d e Vhistoire,
.Paris, 1964). Avem aci i n d i c a t e cele d o u ă i n t e r p r e t ă r i posibile de care vorbeşte G. S i m m e l .
13. R. Aron, op. cit., p. 232.
 VITEAZUL, VIZIONAR Şl FĂURITOR DE ISTORIE 46 7
4

retului» l3 , a l e v e n i m e n t u l u i c o n s u m a t i n trecut şi al istoricului postum, inar-

in
» cu întreg sistemul lui de idei. Implicaţiile evenimentelor trecute, chiar nebă-
111
-t de autorul lor, s e înscriu în contul acestuia, aşa cum meritele adăugate de
n
teritate unei c a p o d o p e r e Î m b o g ă ţ e s c postum nimbul genialului ei creator. De aceea
mult controversata idee a unificării t u t u r o r românilor, ca români şi nu ca masă umană
fără caracterizare e t n i c ă , Îşi g ă s e ş t e î n opera lui Mihai embrionul, şi referinţele la
ea potenţează v a l o a r e a o b i e c t i v ă a operei sale. Opera voievodului român exprimă o
raţiune imanentă, î n c h i d e o v i r t u a l i t a t e c a r e se actualizează de-a lungul secolelor
u r m ă t o a r e , d e s ă v î r ş i n d u - s e î n p r i m e l e decenii ale secolului XX.

Istoria a b u n d ă în i n i ţ i a t i v e : p u ţ i n e r ă m î n şi se împlinesc. Privite sub acest unghi,

iniţiativele şi î n f ă p t u i r i l e lui M i h a i a p a r organic integrate în unitatea istoriei româ-
neşti şi, mai mult chiar, în d i n a m i c a istorie sud-estului european. Devenirea ulterioară
a românilor şi a c o m u n i t ă ţ i i de p o p o a r e din Europa Centrală şi de sud-est a confirmat
justeţea p l a n u r i l o r şi a l e g i t i m a t p r e t e n ţ i i l e marelui domn român,
Desigur, a c e s t e r e c u n o a ş t e r i au v e n i t tîrziu, cu toate durabilele consacrări, ceea
ce nu pune s u b s e m n u l îndoielii r e a l i s m u l politicii lui Mihai Viteazul. Cîte întîrzieri
şi ocoluri n u d a u istoriei u n curs de neînţeles pentru raţiunea p o s t u m ă ! Mihai a
văzut direct şi a v r u t să e v i t e întîrzierile. Nu mult a trebuit ca, din acea impetuoasă
răzvrătire a p o p o a r e l o r din Răsărit, să fi rezultat ruinarea Imperiului otoman, fapt
care ar fi d i s p e n s a t istoria e u r o p e a n ă de lunga perioadă cunoscută sub numele de
«Problema orientală», m e n ţ i n u t ă pe agenda diplomaţiei prin rivalităţile exclusivite
ale competitorilor la m o ş t e n i r e a «marelui bolnav». Nu mult a lipsit atunci ca, în spaţiul
carpato-dunărean, să se constituie şi să dureze un organism politic unitar, factor
decisiv în lichidarea I m p e r i u l u i otoman şi în realizarea unei balanţe a forţelor în
c o m p e t i ţ i e ; o r g a n i s m , c a r e ar fi reprezentat cadrul politic unic al statului naţional
românesc, r e a l i z a t a b i a î n secolul XX.
F a p t e l e şi o b i e c t i v e l e lui Mihai au avut un ecou care nu a rămas legat de durata
persoanei lui, cum v ă z u s e Miron Costin, ci s-a prelungit dincolo de destinul e i ; un
ecou o a r e nu s - a mistuit în limitele geografice şi istorice ale unui popor ,cum a crezut
N. Bălcescu, ci a t r a n s g r e s a t spaţiul şi istoria românească; un ecou care nu rămîne
circumscris î n c a t e g o r i i l e istorice ale feudalităţii, cum a socotit P. P. Panaitescu, ci
se m o d u l e a z ă p e ritmica amplă a istoriei universale.
« C o n f e d e r a ţ i a » creştină de la sfîrşitul secolului XVI reprezintă lupta* Europei
pentru E u r o p a , n u o luptă a europenilor pentru ei şi indirect pentru Europa, cum a
devenit ea în secolele următoare. Mihai, în acest spirit a luptat, de aceea l-am socotit
ultimul c r u c i a t şi printre primii participanţi la reclădirea Europei.
A c ţ i u n e a diplomatică a lui Mihai Viteazul descoperă componente şi conferă
personalităţii lui dimensiuni mai mult decît locale şi naţionale.
în opt ani de domnie, Mihai a prefigurat, ca într-un prospect luminos, istoria
a trei v e a c u r i următoare. Ideile şi faptele lui au devenit sursa unor modele succe-
sive, pe m ă s u r ă c e s-au deschis perspectivele şi s-au dezvoltat premisele istorice. In
documentele vieţii lui, zece generaţii de români şi-au citit destinul şi spre ele s-au
întors, ca spre ochiul de lumină al unui far, cînd şi-au pierdut d r u m u l pe învolbu-
r a t e l e a p e ale istoriei.